Finality of dismissal of complaint against prosecutorial non-prosecution and bar on appellate review of merits
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, finalizing the lower court's decision in favor of the prosecution. The dispute involved a detainee's challenge against the appellate court's dismissal of his complaints, which sought to review the dismissal of criminal investigations for abuse of office against prosecutors and judges in prior cases, as well as his objections to the General Prosecutor's orders rejecting his initial complaints. The Court held that the appellate court's decision, which dismissed the first complaint as unfounded and the second as inadmissible, was final and definitive under the principle of the legality of appeals; specifically, the law does not provide a further avenue of appeal against a decision dismissing a complaint against a prosecutor's case-ending decision as unfounded. Relying on Articles 341(8) and 41(6)(a) of the Code of Criminal Procedure, the Court ordered the appellant to pay 300 RON in judicial costs to the state.
Legislator headnote
AI generatedart. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen, art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen, art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen, art. 340 alin. (1) C. proc. pen, art. 340 C. proc. pen, art. 399 alin. (4) din C. proc. pen; Finality of dismissal of complaint against prosecutorial non-prosecution and bar on appellate review of merits: The dispute involved a detainee's challenge against the appellate court's dismissal of his complaints, which sought to review the dismissal of criminal investigations for abuse of office against prosecutors and judges in prior cases, as well as his objections to the General Prosecutor's orders rejecting his initial complaints. The Court held that the appellate court's decision, which dismissed the first complaint as unfounded and the second as inadmissible, was final and definitive under the principle of the legality of appeals; specifically, the law does not provide a further avenue of appeal against a decision dismissing a complaint against a prosecutor's case-ending decision as unfounded. Relying on Articles 341(8) and 41(6)(a) of the Code of Criminal Procedure, the Court ordered the appellant to pay 300 RON in judicial costs to the state.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedPrimary ground for dismissing the appeal as inadmissible against a final decision.
Basis for ordering the appellant to pay judicial costs to the state.
Full text
Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierii penale nr. 126 din data de 30 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2025, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen.., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A., în prezent încarcerat în Penitenciarul Oradea, împotriva soluţiei de clasare dispuse prin ordonanţa emisă la data de 14.03.2025, în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi, ca inadmisibilă, plângerea formulată împotriva ordonanţei nr. 24/II/2/2025 din 31.03.2025 a procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
În temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen.., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva soluţiei de clasare dispuse prin ordonanţa emisă la data de 24.03.2025, în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi, ca inadmisibilă, plângerea formulată împotriva ordonanţei nr. 26/II/2/2025 din 31.03.2025 a procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Pentru a pronunţa această soluţie judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, în baza lucrărilor din dosar, a constatat, în esenţă, prin cele două plângeri care au făcut obiectul dosarelor x/2025 şi y/2025 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, petentul a sesizat fapte de abuz în serviciu, pretins săvârşite de magistraţii procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, respectiv lucrătorii de poliţie din cadrul I.P.J. Sălaj, au efectuat activitatea de urmărire penală în dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, respectiv, de magistraţii judecători din cadrul Tribunalului Sălaj, cu ocazia soluţionării dosarului nr. x/2024
Cu privire la prima situaţie, procurorul de caz a constatat că aceasta a mai făcut obiectul analizei şi în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, soluţionat la data de 23.11.2023 prin clasare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.., iar în lipsa unor elemente noi cu valoare probatorie care să susţină acuzaţiile formulate nu se impune infirmarea soluţiei şi reluarea urmăririi penale. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în dosarul nr. x/2024 al Curţii de Apel Cluj, plângerea petentul împotriva ordonanţei de clasare din data de 23.11.2023 a fost respinsă prin hotărâre definitivă.
În ceea ce priveşte dosarul nr. x/2024 al Tribunalului Sălaj, judecătorii din cadrul Tribunalului Sălaj au respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petent împotriva încheierii penale nr. 405/C/30.10.2024 a Judecătoriei Zalău prin care s-a dispus respingerea ca nefondată a plângerii formulate de A. împotriva soluţiei de clasare pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă.
În speţă, promovarea şi soluţionarea plângerii împotriva soluţiilor procurorilor, reflectă aplicarea întocmai a principiului legalităţii, potrivit căruia, cu distincţiile necesar a fi făcute, potrivit legii, în funcţie de calitatea petentului în dosarul penal, criticile vizând modul de instrumentare, de către procurori, a unei cauze aflate în faza de cercetare penală, pot fi analizate ori cenzurate doar de instanţa de judecată, tot astfel cum soluţiile pronunţate de judecători pot fi analizate sub aspectul legalităţii şi temeiniciei doar de instanţa de control judiciar, în condiţiile şi în termenele prevăzute de lege în acest scop. În final, instanţa de judecată este singura care are competenţa de a verifica interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale materiale sau procesual penale la situaţia de fapt reţinută de procurori, tot astfel cum instanţa de control judiciar este singura în măsură a analiza o hotărâre judecătorească de primă instanţă, consecinţă directă a interpretării date probelor administrate.
Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale incidente în speţa penală dedusă judecăţii, precum şi analiza probelor administrate de procurori fiind rezultatul unui raţionament logico-juridic specific procesului de deliberare, nu poate face obiectul controlului penal, de plano şi fără indicii concrete de încălcare a legii/săvârşire a unei infracţiuni care să conducă la concluzia că ar putea fi atrasă o eventuală răspundere penală. Prin urmare, o nouă cale de atac prevăzută de art. 340 alin. (1) C. proc. pen.., nu poate constitui un remediu procesual în sensul în care pretinde petentul.
În ceea ce priveşte ordonanţele procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, atacate, de asemenea, de petent prin plângere, din denumirea marginală a art. 340 C. proc. pen.. - "plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată" rezultă că, ceea ce se atacă prin plângere la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să soluţioneze cauza în primă instanţă, este soluţia procurorului de caz şi nu soluţia procurorului ierarhic superior prin care acesta respinge plângerea împotriva actelor procurorului, formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 399 alin. (4) din C. proc. pen.. Prin urmare, s-a apreciat că plângerea împotriva ordonanţelor nr. 24/II/2/2025 din 31.03.2025, respectiv, nr. 26/II/2/2025 din 31.03.2025 ale procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj nu este admisibilă şi a fost respinsă ca atare.
Împotriva încheierii penale nr. 126 din data de 30 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a formulat contestaţie contestatorul A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În memoriul olograf, contestatorul A. a solicitat o analiză mai amănunţită a dosarului nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj şi rejudecarea cauzei, menţionând, pe larg, motivele pe care se bazează contestaţia.
Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu excepţia invocată de Ministerul Public, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor. Conform art. 341 alin. (8) raportat la art. 41 alin. (6) lit. a) C. proc. pen.., încheierea prin care s-a pronunţat soluţia de respingere a plângerii ca nefondată este definitivă, menţiune existentă, de altfel, atât în minută, cât şi în dispozitivul hotărârii.
Legalitatea căilor de atac presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, astfel că nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti. Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii (în acelaşi sens, între altele, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decizia penală nr. 1780 din data de 25 iunie 2015).
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Prin urmare, contestatorului petent nu îi este recunoscută calea de atac a contestaţiei împotriva încheierii nr. 126 din data de 30 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori în dosarul nr. x/2025.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - completul de doi judecători - în temeiul art. 341 alin. (10) lit. a) C. proc. pen.., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia, întrucât aceasta a fost formulată împotriva unei hotărâri definitive.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva încheierii penale nr. 126 din data de 30 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2025.
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, astăzi, 14 octombrie 2025.