Drunk driving conviction without retroactive alcohol calculation where post-detection blood samples exceed statutory threshold

Şedinţa publică din data de 23 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 868 din data de 10 octombrie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2024, în baza art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10), cu aplicarea art. 61 C. pen., Judecătoria Sighetu Marmaţiei a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa amenzii de 6750 RON (2225 zile x 30 RON/zi), pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 41 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei.

Prin decizia penală nr. 491/A din 26 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei împotriva sentinţei penale nr. 868/10.10.2024 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei, pe care a desfiinţat-o, în parte, sub aspectul individualizării speciei de pedeapsă aplicată inculpatului A. şi pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite:

În baza art. 396 alin. (2) şi (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 41 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 96 alin. (4) din C. pen., a fost revocat beneficiului suspendării executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 808/05.10.2021 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, dispunând executarea acestei pedepse.

În baza art. 96 alin. (5) din C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (1) din C. pen., s-a dispus executarea alăturată a prezentei pedepse, de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare şi a pedepsei de 2 (doi) ani închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr. 808/05.10.2021 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, definitivă la data de 10.02.2022, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare, în regim de detenţie.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.

*

Împotriva deciziei din apel, la data de 28 aprilie 2025, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat B., în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul A., prin apărător, a invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., cu argumentarea că fapta pentru care a fost condamnat nu îndeplineşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.

A arătat că instanţele de fond şi apel s-au raportat exclusiv la îmbibaţia alcoolică pe care inculpatul A. o avea la momentul prelevării mostrelor biologice, şi nu îmbibaţia alcoolică de la momentul conducerii autovehiculului, respectiv la momentul opririi acestuia în trafic.

Or, după oprirea în trafic, inculpatul A. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.62 mg/alcool pur în aerul expirat, deci, sub limita legală ce transformă fapta în infracţiune.

S-a mai precizat că, în cauză, nu s-a realizat o expertiză medico - legală privind calculul retroactiv al alcoolemiei, din care să reiasă îmbibaţia alcoolică a inculpatului la momentul conducerii autovehiculului, probă ce trebuia să fie administrată de către organele de urmărire penală, în contextul deciziei Curţii Constituţionale nr. 732/2014.

Totodată, s-a arătat că având în vedere timpul îndelungat scurs de la momentul opririi în trafic a inculpatului şi momentul efectuării primei prelevări de probe biologice (aproximativ 1 oră), există posibilitatea reală ca la momentul opririi în trafic, inculpatul să fi fost în faza de absorbţie a alcoolului (sub nivelul de 0.8 g/l alcool pur în sânge), cu atât mai mult cu cât, alcooltestul a indicat o alcoolemie sub această valoare.

S-a apreciat că această situaţie creează un dubiu, care nu poate fi înlăturat, în prezent, iar, efectele aplicării principiului in dubio pro reo, conduc la incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

După îndeplinirea procedurii de comunicare, dosarul de recurs în casaţie a fost înaintat Înaltei Curţi şi înregistrat la data de 21.05.2025 pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 26.06.2025, fiind depus la dosar şi raportul asupra recursului în casaţie de faţă.

Prin încheierea din data de 26 iunie 2025, Înalta Curte, judecătorul de filtru, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulată în prezenta cauză, pentru considerentele expuse în încheierea respectivă, a dispus, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 491/A din 26 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2024, dispunând trimiterea cauzei Completului C6 în vederea judecării recursului în casaţie, pentru termenul de judecată din data de 23.10.2025, cu citarea recurentului inculpat.

Cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc la termenul din 23.10.2025, s-au luat concluziile asupra recursului în casaţie de faţă, acestea fiind consemnate în cuprinsul părţii introductive a prezentei decizii.

v

Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, trebuie subliniat că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţei s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.)

De asemenea, s-a statuat că "dispoziţiile prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. (...) verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) şi care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.) " (decizia nr. 78/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Aşadar, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte poate analiza dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund din punct de vedere obiectiv tiparului de incriminare a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului.

În cauza de faţă, în temeiul acestui caz de casare invocat de recurentul inculpat A., prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în esenţă, se reţine că apărarea recurentului inculpat a solicitat să se constate că, fapta pentru care a fost condamnat nu îndeplineşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.

În concret, s-a susţinut că instanţele de fond şi apel s-ar fi raportat exclusiv la îmbibaţia alcoolică pe care inculpatul A. o avea la momentul prelevării mostrelor biologice, şi nu îmbibaţia alcoolică de la momentul conducerii autovehiculului, respectiv la momentul opririi acestuia în trafic.

S-a susţinut că, după oprirea în trafic, inculpatul A. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.62 mg/alcool pur în aerul expirat, sub limita legală ce transformă fapta în infracţiune.

S-a mai precizat că, în cauză, nu s-a realizat o expertiză medico - legală privind calculul retroactiv al alcoolemiei, din care să reiasă îmbibaţia alcoolică a inculpatului la momentul conducerii autovehiculului, probă ce trebuia să fie administrată de către organele de urmărire penală, în contextul deciziei Curţii Constituţionale nr. 732/2014.

Totodată, s-a arătat că având în vedere timpul îndelungat scurs de la momentul opririi în trafic a inculpatului şi momentul efectuării primei prelevări de probe biologice (aproximativ 1 oră), există posibilitatea reală ca la momentul opririi în trafic, inculpatul să fi fost în faza de absorbţie a alcoolului (sub nivelul de 0.8 g/l alcool pur în sânge), cu atât mai mult cu cât, alcooltestul a indicat o alcoolemie sub această valoare.

Concluzionând, apărarea a apreciat că această situaţie creează un dubiu, care nu poate fi înlăturat, în prezent, iar, efectele aplicării principiului in dubio pro reo, conduc la incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că starea de fapt valorificată cu titlu definitiv prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, constă în aceea că inculpatul A., la data de 11.06.2022, în jurul orei 15:38 a condus autoturismul pe drumurile publice din loc. Rona de Jos, pe DN 18, având o alcoolemie de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge.

Astfel, în esenţă, în fapt, instanţele au reţinut că: potrivit procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante din data de 11.06.2022 întocmit de agenţii de poliţie C. şi D., ambii din cadrul IPJ Maramureş, Serviciul Rutier, a rezultat că aceştia în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de servici, au oprit în trafic, pe DN 18, în localitatea Rona de Jos, la Km 77 +200 metri, autoturismul la volanul căruia se afla inculpatul A..

Întrucât inculpatul emana a halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, ora 15:50, rezultatul fiind 0,62 mg/alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la CPU Sighetu Marmaţiei unde i-au fost recoltate două mostre de sânge. În urma analizării probelor de sânge în conformitate cu buletinul de analiză toxicologică nr. x a rezultat că inculpatul avea o alcoolemie de 1,76 g/L, alcool pur în sânge la prima probă, ora recoltării 16:23, respectiv 1,56 g/l alcool pur în sânge la a doua probă, ora recoltării 17:23.

În raport de situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen., corespund faptei reţinute în concret în sarcina inculpatului A..

Criticile recurentului inculpat A., vizând lipsa elementului material al laturii obiective, sunt neîntemeiate întrucât pornesc de la premisa greşită că încadrarea faptei sale în sfera ilicitului penal s-a făcut în raport de gradul de îmbibaţie alcoolică de la momentul prelevării mostrelor biologice, iar nu de la cel al depistării sale în trafic.

Înalta Curte subliniază, aşa cum în mod corect a susţinut şi recurentul, că momentul la care trebuie raportată valoarea de 0,8 g/l alcool pur în sânge prevăzută de norma de incriminare este cel al săvârşirii faptei de conducere a vehiculului pe drumurile publice, care coincide cu cel al depistării în trafic a conducătorului auto.

Astfel, Înalta Curte are în vedere că prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale (publicată în M. Of. nr. 69 din 27 ianuarie 2015), decizie invocată şi de recurent în cadrul motivelor de recurs în casaţie, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională.

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că sintagma menţionată lipseşte de previzibilitate norma de incriminare, în condiţiile în care principiul respectării legilor şi cel al legalităţii incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare şi precise pentru a putea fi aplicate, inclusiv prin asigurarea posibilităţii persoanelor interesate de a se conforma prescripţiei legale.

Totodată, s-a reţinut că elementul material al laturii obiective a infracţiunii reglementate în art. 336 alin. (1) din C. pen. se realizează prin acţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Îmbibaţia alcoolică este procesul de pătrundere a alcoolului în sânge, consecinţa fiind provocarea unei stări de intoxicaţie (alcoolică). Sub aspectul urmării imediate este vorba de o infracţiune de pericol, acţiunea săvârşită punând în primejdie siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Fiind o infracţiune de pericol, legătura de cauzalitate dintre acţiunea ce constituie elementul material al laturii obiective şi urmarea imediată rezultă din însăşi materialitatea faptei şi nu trebuie dovedită.

Îmbibaţia alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puţin îndepărtat de momentul săvârşirii infracţiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Condiţia ca îmbibaţia alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracţiunii la un moment ulterior săvârşirii ei, în condiţiile în care de esenţa infracţiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârşirii lor. Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispoziţiile art. 336 din C. pen., astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică. Stabilirea gradului de îmbibaţie alcoolică şi, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcţie de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârşirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu şi exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicţie cu normele constituţionale şi convenţionale.

Împrejurarea că, prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională, nu are drept consecinţă dezincriminarea faptei prevăzute în art. 336 alin. (1) din C. pen., ci doar o modificare a textului, în sensul înlăturării din cuprinsul său a acestei prevederi neconforme Constituţiei.

În aceste coordonate, în ceea ce priveşte situaţia inculpatului recurent A. din prezenta cauză, din examinarea actelor dosarului în limitele procesuale anterior menţionate şi în raport de situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte constată că acţiunea inculpatului corespunde elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) din C. pen., reţinută în concret în sarcina sa.

Înalta Curte analizând criticile inculpatului constată că pentru a se reţine existenţa faptei, astfel cum rezultă din textul legal de incriminare, interpretat în conformitate cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 732/2014, este necesar ca la momentul la care conducătorul auto a fost depistat ca fiind implicat în activitatea de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, îmbibaţia sa alcoolică să fie peste 0,80 g‰.

Contrar susţinerilor inculpatului, pentru reţinerea tipicităţii faptei în discuţie, raportat la momentul depistării în trafic a conducătorului auto, nu este absolut necesar să se stabilească valoarea exactă a alcoolemiei, fiind suficient să se stabilească existenţa unei îmbibaţii alcoolice peste limita legală, singura condiţie fiind de a nu exista nici cel mai mic dubiu că la momentul conducerii autovehiculului conducătorul auto ar fi putut avea o îmbibaţie alcoolică sub limita la care legea penală incriminează această conduită ca infracţiune.

Prin buletinului de analiză toxicologică nr. x emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Maramureş, s-a stabilit că la data de 11.06.2022, inculpatul A. prezenta, la ora 16:23 - prima probă, o alcoolemie de 1,76 gr. ‰, iar la ora 17:23 - a doua probă, o alcoolemie de 1,56 gr. ‰. Ţinând cont de valoarea alcoolemiei rezultată din probele biologice (respectiv 1,76 g‰ şi 1,56 g‰) şi văzând că valoarea alcoolemiei potrivit celei de-a doua probe este mai redusă decât valoarea primei probe, rezultă că alcoolul se afla în faza de eliminare şi, prin urmare, la momentul conducerii autovehiculului pe drumul public putea fi chiar mai ridicată decât alcoolemia rezultată din analiza primei probe biologice, fiind cert că la momentul în care inculpatul a fost depistat că a condus autoturismul, respectiv la ora 15:38, avea o alcoolemie peste limita legală, chiar dacă nu s-a stabilit valoarea exactă. Prin urmare, chiar dacă valoarea alcoolemiei nu a fost determinată pentru ora 15:38, ora opririi în trafic, aceasta era, categoric, superioară limitei de la care legea prevede că fapta de a conduce pe drumurile publice este infracţiune, atâta vreme cât recoltarea s-a făcut într-un interval de timp scurt de la momentul opririi în trafic, aproximativ trei sferturi de oră, iar ambele probe au indicat valori cu mult peste limita legală.

În cauză, aşa cum s-a arătat anterior, la momentul opririi inculpatului în trafic, alcoolemia se afla în faza de eliminare şi, având în vedere că valorile rezultate la analiza probelor de sânge, respectiv 1.76 g‰ la ora 16:23 şi 1,56 g‰ la ora 17:23, sunt un fapt cert, necontestabil, în raport de aceste valori şi de timpul foarte scurt scurs de la oprirea în trafic, 15:38, până la recoltare, aproximativ trei sferturi oră, s-a reţinut în mod corect că la momentul la care inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice avea o alcoolemie superioară limitei de la care legea penală incriminează această faptă drept infracţiune.

Situaţia de fapt stabilită definitiv, rezultată din probatoriul administrat în cauză permite determinarea, în mod cert, a faptului că inculpatul a avut o îmbibaţie alcoolică peste limita de 0.80 g‰ la momentul conducerii autoturismului pe drumurile publice, moment ce se identifică cu cel al săvârşirii faptei, limită de la care fapta de a conduce vehicule pe drumurile publice este sancţionată penal.

Prin decizia atacată, în raport cu circumstanţele factuale şi mijloacele de probă, analizate coroborat, s-a apreciat în mod corect în sensul că nu există niciun un dubiu referitor la calificarea faptei drept infracţiunea de conducerea pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.

Ca atare, faţă de cele reţinute, Înalta Curte constată că în prezenta cauză, în baza situaţiei definitiv stabilite şi a probatoriului administrat, fapta imputată inculpatului A., care la data de 11.06.2022, în jurul orei 15:38 a condus autoturismul, pe drumurile publice din localitatea Rona de Jos, pe DN 18, ce prezenta o îmbibaţie alcoolică mai mare de 0,80 g/l, se circumscrie normei de incriminare prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., existând o corespondenţă deplină cu toate cerinţele de tipicitate obiectivă a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea acestuia, Înalta Curte apreciind astfel criticile recurentului vizând greşita sa condamnare, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală, ca fiind nefondate.

Deopotrivă, realizarea condiţiei de tipicitate de mai sus, regăsită în norma de incriminare a art. 336 alin. (1) din C. pen., nu este condiţionată de efectuarea, în toate cauzele având ca obiect o astfel de acuzaţie, a expertizei privind calculul retroactiv al alcoolemiei. Invocând lipsa unor dovezi certe cu privire la valoarea alcoolemiei de la momentul depistării în trafic, alcoolemie pe care iniţial nu a contestat-o, inculpatul recurent a solicitat, în realitate, nu cenzurarea unor chestiuni de drept circumscrise conţinutului tipic al infracţiunii, ci reevaluarea materialului probator sub aspectul menţionat, negând concluzia definitivă la care au ajuns instanţele de fond şi apel, sub aspectul stării de fapt. Or, având în vedere că, aşa cum s-a menţionat anterior, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea hotărârii şi nu chestiuni de fapt, instanţa supremă nu poate rejudeca pentru a treia oară o cauză în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel.

Aceasta înseamnă prin urmare că, Înalta Curte trebuie să se raporteze în speţă la statuările definitive ale instanţei de apel cu privire la valoarea alcoolemiei recurentului la momentul săvârşirii infracţiunii, care, aşa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, expuse pe larg în cele ce preced, pe baza elementelor factuale menţionate anterior şi care nu mai pot fi cenzurate în recurs în casaţie, a fost stabilită neechivoc ca depăşind limita legală, de 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Analiza conţinutului mijloacelor de probă pe baza cărora instanţa de apel a stabilit această stare de fapt este proprie unei evaluări de fapt a cauzei, care excedează, aşa cum s-a menţionat anterior, limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În consecinţă, în cauză, apreciind că, din situaţia de fapt reţinută de cele două instanţe în hotărârile pronunţate rezultă îndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, în raport de considerentele anterioare, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. este prevăzută de legea penală, respectiv art. 336 alin. (1) din C. pen., criticile formulate prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. fiind, aşadar, nefondate.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 491/A din 26 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2024.

Faţă de soluţia dispusă, în conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 491/A din 26 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 octombrie 2025.