Cassation appeal in attempted murder case held inadmissible for challenging factual findings of intent
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the cassation appeals filed by the two defendants against a Court of Appeal decision, thereby upholding the appellate court's modification of the first-instance judgment and leaving it in force. The underlying dispute involved criminal convictions for attempted murder and battery, where the defendants challenged the appellate court’s refusal to find a lack of subjective intent for the attempted murder charge, its failure to apply mitigating circumstances, and errors in the calculation of the resultant penalty and civil damages. The decisive legal basis for the dismissal was Article 440(2) of the Code of Criminal Procedure, which governs the admissibility of cassation appeals; the Court ruled that the grounds raised pertained to substantive factual findings regarding criminal intent and legal qualification, which fall outside the scope of the extraordinary cassation review limited to specific statutory cases of cassation, such as the erroneously excluded termination of criminal proceedings under Article 438(1)(8), and thus could not be re-examined at this level.
Legislator headnote
AI generatedart. 193 alin. (2) din C. pen, art. 32 alin. (1) din C. pen, art. 38 alin. (1) din C. pen, art. 45 alin. (1) din C. pen, art. 73 din C. pen, art. 65 alin. (2) din C. pen; Cassation appeal in attempted murder case held inadmissible for challenging factual findings of intent: The underlying dispute involved criminal convictions for attempted murder and battery, where the defendants challenged the appellate court’s refusal to find a lack of subjective intent for the attempted murder charge, its failure to apply mitigating circumstances, and errors in the calculation of the resultant penalty and civil damages. The decisive legal basis for the dismissal was Article 440(2) of the Code of Criminal Procedure, which governs the admissibility of cassation appeals; the Court ruled that the grounds raised pertained to substantive factual findings regarding criminal intent and legal qualification, which fall outside the scope of the extraordinary cassation review limited to specific statutory cases of cassation, such as the erroneously excluded termination of criminal proceedings under Article 438(1)(8), and thus could not be re-examined at this level.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for rejecting the cassation appeal as inadmissible.
Basis for imposing judicial costs on the appellants.
Full text
Şedinţa publică din data de 23 octombrie 2025
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 4 pronunţată la data de 22.01.2025 de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. x/2022, printre alţii, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A.:
- la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen.,
- la pedeapsa de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi h) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani, pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor, prev. de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) şi (2) din C. pen.,
- la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen.,
În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că inculpatul A. a comis cele 3 infracţiuni sub forma concursului real de infracţiuni.
În baza art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală rezultantă de 6 ani şi 9 luni închisoare compusă din pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 9 luni închisoare, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi h) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 73 din C. pen. s-a dedus din executarea pedepsei principale aplicate inculpatului A. perioada în care inculpatul a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu în cauză, respectiv din 03.05.2022 la zi.
Alăturat pedepsei principale aplicate, în baza art. 65 alin. (2) din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.
Conform art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul A..
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., pentru stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic, după rămânerea definitivă a acestei hotărâri.
În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 76 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere, stabilind termen de supraveghere potrivit art. 92 din C. pen. de 2 ani.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul B. ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) din C. pen. s-a impus inculpatului B. să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. a fost obligat inculpatul B. ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Lunca Ilvei sau în cadrul Primăriei comunei Ilva Mare, jud. Bistriţa-Năsăud, pe o perioadă de 90 de zile.
În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., a fost atenţionat inculpatul B. asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere ori nu va executa, cu rea-credinţă, obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, respectiv revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei.
S-a constatat că faţă de inculpatul B. a fost luată măsura reţinerii pentru una zi (24 de ore).
A fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă C., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat D., împotriva inculpatului A., şi în consecinţă:
A fost obligat inculpatul A. să plătească părţii civile C. suma de 8.000 RON, cu titlu daune materiale, echivalentul în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii al sumei de 40.000 euro, cu titlu daune morale, precum şi dobânda legală aferentă celor două sume menţionate, calculată din ziua următoare rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi până la achitarea integrală a acestora.
A fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă E.., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat D., împotriva inculpaţilor A. şi B., şi în consecinţă:
Au fost obligaţi în solidar inculpaţii A. şi B. să plătească părţii civile E.. echivalentul în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii al sumei de 3.000 euro, cu titlu daune morale, precum şi dobânda legală aferentă sumei menţionate, calculată din ziua următoare rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi până la achitarea integrală a acesteia.
S-a constatat că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost obligat inculpatul A. să plătească statului suma de 2.500 RON, cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat.
A fost obligat inculpatul B. să plătească statului suma de 1.800 RON, cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel inculpaţii A. şi B..
Prin decizia penală nr. 1064/2024 din data de 18.06.2025, Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 4/F/22.01.2025 pronunţate de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. x/2022.
A desfiinţat în parte sentinţa penală apelată, în latura penală, numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen. (persoana vătămată C.) şi durata pedepsei rezultante aplicate acestui inculpat şi în latura civilă, în ce priveşte cuantumul daunelor morale cuvenite părţii civile C. şi procedând la o nouă judecată în aceste limite:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 9 luni închisoare aplicată inculpatului A., a înlăturat sporul de pedeapsă şi a repus pedepsele în individualitatea lor.
A reţinut în favoarea inculpatului A. circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. în ceea ce priveşte infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen. (persoana vătămată C.).
A redus pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen. (persoana vătămată C.), cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen., de la 1 an şi 8 luni închisoare, la 9 luni închisoare.
A menţinut pedepsele de 6 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor, prev. de art. 32 alin. (1) din Codul penalraportat la art. 188 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi 7 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen. aplicate inculpatului A., precum şi pedepsele complementare şi accesorii aplicate pe lângă cele două pedepse principale.
În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen., a constatat că infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză au fost săvârşite în concurs real, motiv pentru care, în baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a contopit pedepsele de mai sus, respectiv a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care a adăugat 5 luni şi 10 zile, reprezentând sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse, stabilind o pedeapsă rezultantă de 6 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare, cu executare în regim detenţie.
A menţinut pedepsele complementare şi accesorii aplicate pe lângă pedeapsa rezultantă.
În temeiul art. 72 din C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului durata reţinerii, arestului preventiv şi arestului la domiciliu, din data de 03.05.2022, până la zi.
A redus cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligat inculpatul A. către partea civilă C. cu titlu daune morale, de la suma de 40.000 euro, la suma de 30.000 euro sau echivalent în RON la data plăţii, precum şi dobânda legală aferentă calculată din ziua următoare rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi până la achitarea integrală a debitului.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
În baza dispoziţiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluţionarea apelului inculpatului A. rămân în sarcina statului.
A respins ca nefondat apelul declarant de inculpatul B. împotriva sentinţei penale nr. 4/F/22.01.2025 pronunţate de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. x/2022.
Împotriva deciziei penale nr. 1064 din 18 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, recurenţii A. şi B. au declarat recurs în casaţie.
La data de 01.09.2025 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A. şi B., prin apărător ales.
Examinând, în raport, cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că cererea este inadmisibilă pentru considerentele expuse în continuare:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către curtea de apel.
Prin recursul în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casaţie vizează, aşadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalităţii, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfăşoare, în conformitate, cu dispoziţiile legale.
Potrivit art. 440 din C. proc. pen., admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format cu participarea unui judecător, după depunerea raportului magistratului asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.
În cazul, în care instanţa constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 din C. proc. pen., dispune prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie.
În cauză, cererea de recurs în casaţie îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura apărătorului ales al inculpatului care a exercitat calea de atac în numele acestuia.
Pentru îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin 1 lit. c) din C. proc. pen., în ceea ce priveşte recursul formulat, recurenţii au indicat în cuprinsul cererii de recurs în casaţie temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
În acest sens, a menţionat că fapta pentru care inculpatul A. a fost condamnat nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor, lipsind latura subiectivă a infracţiunii.
Pentru a exista elementul subiectiv al infracţiunii-vinovăţia, este necesar ca vinovăţia să fie menţionată şi dovedită explicit în conţinutul actului de sesizare a instanţei. In cauză, din probele administrate nu rezultă intenţia inculpatului de a suprima viaţa victimei.
A menţionat că, nici instanţa de apel şi nici instanţa de fond nu au administrat probe din care să rezulte intenţia făptuitorului la momentul săvârşirii infracţiunii ci, s-au rezumat să preia din rechizitoriu susţinerile organului de urmărire penală, preluate de procuror, cu toate că, însuşi procurorul, în descrierea faptei în rechizitoriu arată că este foarte greu de stabilit cu certitudine starea de fapt datorită confuziei produsă de evenimentul în sine, de încăierarea dintre părţi, părţile lovindu-se reciproc cu bâte.
Un element esenţial care nu a fost avut în vedere de către organul de urmărire penală şi nici de către instanţele de judecată este acela că, inculpatul A., pe tot parcursul evenimentului avea asupra sa o armă de vânătoare, iar dacă ar fi avut intenţia să ucidă ar fi folosit arma şi nu o bâtă pe care a luat-o de la victimă în momentul în care victima îl lovea cu bâta iar inculpatul era înconjurat de cei 7 câini ciobăneşti, de stână, ai victimei, acesta este şi motivul pentru care a tras un foc de armă în plan vertical, pentru a alunga câinii şi nu pentru a speria/ameninţa victima, cum greşit s-a reţinut în decizie.
A considerat că, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel, avea obligaţia de a analiza şi compara încadrarea juridică pentru care a fost trimis în judecat şi cu infracţiunea prevăzută la art. 194 noul C. pen.-vătămarea corporală, potrivit căreia, fapta prevăzută în art. 193 Noul C. pen., care a cauzat vreuna dintre următoarele consecinţe: punerea în primejdie a vieţii persoanei.
A arătat că, instanţa s-a limitat să preia din rechizitoriu starea de fapt şi să asculte unii din martorii propuşi prin rechizitoriu, sau declaraţia părţii vătămate deşi, declaraţiile acestora.
Nici expertizele medico-legale pe care îşi întemeiază instanţa decizia, nu pot lămuri problema esenţială a intenţiei cu care inculpatul a acţionat.
Câtă vreme lipseşte din latura subiectivă a infracţiunii vinovăţia-intenţia, care este elementul esenţial al laturii subiective, putem afirma că fapta pentru care inculpatul a fost condamnat -tentativă de omor în forma reţinută de instanţă, nu este prevăzută de lege, astfel că se impune casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
A mai menţionat că instanţa reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. doar în ceea ce priveşte infracţiunea de lovire sau alte violenţe dar în ceea ce priveşte infracţiunea de tentativă de omor nu se reţine aplicarea acestei circumstanţe deşi, pretinsa lovitură care ar fi pus viaţa în pericol a părţii vătămate MS este una dintre loviturile pentru care s-a reţinut starea de provocare. A precizat că pentru B. nu s-a reţinut circumstanţa atenuantă deşi a participat la aceeaşi încăierare. În ceea ce priveşte stabilirea pedepsei în baza art. 38 C. pen., după contopire greşeala este totală, pedeapsa rezultantă nu este cea care ar trebui aplicată în urma contopirii.
Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. invocat de ambii recurenţi, se constată că acesta priveşte situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen.
Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 50 din data de 18 februarie 2025 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că este neconstituţională soluţia legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casaţie în ipoteza în care în mod greşit nu a fost dispusă încetarea procesului penal.
Însă, se constată că motivele invocate în cererea de recurs în casaţie nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., prin intermediul acestei căi extraordinare de atac neputând fi analizate aspecte în legătură cu latura subiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii, cu încadrarea juridică reţinută faptei stabilite cu titlu definitiv de instanţa de apel, nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea de fapt reţinută de instanţa de apel.
Invocarea unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1064 din 18 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2022.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
În temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1064 din 18 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2022.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 octombrie 2025.