Drug trafficking casation appeal inadmissible for seeking factual re-evaluation, not legality review.

Şedinţa publică din data de 23 octombrie 2025

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 48/04.03.2025, pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul cu nr. x/2023, printre alţii, a fost condamnată inculpata A. după cum urmează:

a.la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. şi art. 76 alin. (1) din C. pen.

S-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. în condiţiile art. 65 alin. (1) din C. pen.

b.la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. şi art. 76 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni ani închisoare la care adaugă 1/3 parte din pedeapsa de la lit. b) - 2 luni închisoare-; pedeapsa rezultantă 3 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) din C. pen. s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa complementară rezultantă 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie rezultantă interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. în condiţiile art. 65 alin. (1) din C. pen.

Pedepsele de executat pentru inculpatul A. sunt următoarele: pedeapsa principală 3 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa complementară 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. şi pedeapsa accesorie interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. în condiţiile art. 65 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 112 alin. (1) lit. f) din C. pen. coroborat cu art. 17 şi art. 18 din Legea nr. 143/2000 (republicată) au fost confiscate în scopul distrugerii, cu păstrarea obligatorie de contraprobe, a drogurilor şi substanţelor rămase după efectuarea analizelor de laborator şi prelevarea contraprobelor, predate la Camera de Corpuri Delicte a IGPR - Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţă Operativă, cu dovezile: seria x, precum şi a celorlalte substanţe rămase după efectuarea analizelor de laborator, ce urmează a fi depuse la camera de corpuri delicte.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. s-a dispus confiscarea specială.

A fost obligată inculpata A., printre alţii, la plata sumei de 2000 RON, către stat reprezentând cheltuieli judiciare.

Împotriva sentinţei penale nr. 48/04.03.2025 a Tribunalului Vrancea a declarat apel, printre alţii, inculpata A..

Prin decizia penală nr. 620 din data de 12.06.2025, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. s-a admis apelul formulat, printre alţii, de inculpata A..

S-a desfiinţat, în parte, sub aspectul laturii penale, sentinţa penală nr. 48/04.03.2025 a Tribunalului Vrancea şi în rejudecare, printre altele:

În baza art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatei A., reţinerea preventivă din 19.09.2023.

Împotriva deciziei penale nr. 620 din data de 12.06.2025 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, inculpata A. a declarat recurs în casaţie.

La data de 19.08.2025 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A., prin apărător ales.

Examinând, în raport, cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpata A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este inadmisibilă pentru considerentele expuse în continuare:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către curtea de apel.

Prin recursul în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casaţie vizează, aşadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalităţii, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfăşoare, în conformitate, cu dispoziţiile legale.

Potrivit art. 440 din C. proc. pen., admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format cu participarea unui judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

Cererea de recurs în casaţie îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatei, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura apărătorului inculpatei care a exercitat calea de atac în numele acesteia.

Îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în ceea ce priveşte recursul formulat rezultă din faptul indicării în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie a temeiului de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7, 8 şi 12 din C. proc. pen. şi motivarea acestora.

În susţinerea cazului prevăzut de 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., s-a menţionat că inculpata nu a desfăşurat vreun act de trafic de droguri, instanţa reţinând că nu a intermediat, distribuit, vândut sau înlesnit vreo tranzacţie cu droguri; a fost prezentă alături de concubinul său, inculpatul B., în anumite deplasări în care acesta s-a aprovizionat cu droguri; a declarat constant că 1-a însoţit din gelozie, fără a avea nicio legătură cu activităţile iubitului său; nu există probe directe care să ateste deţinerea exclusivă sau intenţia de valorificare a drogurilor; drogurile au fost găsite într-un spaţiu locuit în comun cu concubinul ei, consumator declarat.

Astfel, în opinia apărării, s-a arătat că în lipsa unei acţiuni sau intenţii directe şi demonstrabile din partea inculpatei, nu se poate reţine existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii.

În ceea ce priveşte sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de recurent, aceasta vizează acele situaţii în care, fie nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa cărora a operat dezincriminarea.

Din motivarea acestui caz de recurs în casaţie, Înalta Curte constată că pe această cale se urmăreşte reaprecierea materialului probator, a situaţiei de fapt stabilită în mod definitiv de instanţa de apel, solicitându-se o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, aspecte care nu pot fi analizate în recurs în casaţie.

Analiza probatoriului, cu accent pe forţa probantă a mijloacelor de probă, pentru a susţine vinovăţia sau lipsa acesteia şi netemeinicia deciziei instanţei de apel, nu se poate realiza în procedura pendinte.

Astfel, în condiţiile în care, inculpata A. critică situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, argumentaţia acesteia bazându-se pe presupusele contradicţii factuale ce ar exista în cuprinsul probatoriului administrat în cauză, precum şi latura subiectivă a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatei, motivele de recurs nu pot fi analizate din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În susţinerea cazului prevăzut de 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., s-a menţionat că faptele reţinute în sarcina inculpatei nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

S-a menţionat că, instanţa de apel, preluând susţinerile din rechizitoriu şi din sentinţa nr. 48/04.03.2025, a reţinut că: inculpata a transportat cu autoturismul personal pe concubinul său, inculpatul B., inculpata a asistat la unele vânzări de droguri, în locuinţa inculpatei s-au găsit urme de droguri, unele sume mici de bani ar fi fost virate în contul său, inculpata a dat indicaţii ca vânzările să înceteze.

Or, niciuna dintre aceste fapte nu dovedeşte o acţiune proprie de trafic de droguri. Prezenţa pasivă, însoţirea concubinului şi exprimarea unor opinii nu sunt asimilabile acţiunilor de "distribuire", "livrare" sau "vânzare", aşa cum cere norma incriminatoare. Nu a existat nicio probă care să confirme că inculpata ar fi consumatore de droguri. Activitatea inculpatei nu poate fi subsumată nici faptei de deţinere pentru consum propriu - art. 4 alin. (2) din Legea 143/2000.

În aceste condiţii, s-a arătat că în absenţa oricăror probe vizând deţinerea pentru consum propriu, alte conduite pasive ori însoţirea concubinului nu transformă fapta într-o infracţiune de deţinerea sau de trafic în sensul Legii nr. 143/2000.

Înalta Curte constată că pe această cale se urmăreşte reaprecierea materialului probator şi a situaţiei de fapt stabilită în mod definitiv de instanţa de apel, solicitând o reanalizare a încadrării juridice a faptelor, însă motivele susţinute nu se circumscriu cazului prevăzut de 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

În susţinerea cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., inculpata a menţionat că instanţa de apel a reţinut explicit că inculpata a recunoscut faptele de care este acuzată încă din faza urmăririi penale, precum şi în faza cercetării judecătoreşti. Cu toate acestea, instanţa a considerat că, întrucât inculpata s-a prezentat la termen după începerea cercetării judecătoreşti, nu se mai poate aplica art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Totuşi, instanţa de apel nu a sancţionat acest presupus aspect ca tardivitate, ci a valorificat recunoaşterea pentru a motiva condamnarea şi pentru a susţine implicarea inculpatei în activitatea infracţională.

Astfel, deşi se reţine că inculpata a solicitat procedura simplificată şi a recunoscut faptele (elemente care atrag aplicabilitatea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.), instanţa nu a redus cu o treime limitele de pedeapsă, ceea ce atrage o aplicare nelegală a pedepsei.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită sau aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare. Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi cu cauzele de atenuare sau agravare ale pedepsei ale căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Or, din motivarea cazului de recurs în casaţie invocat se constată că pe această cale se urmăreşte o reindividualizare a pedepsei, iar în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., nu poate fi cenzurată individualizarea pedepsei acest aspect vizând temeinicia hotărârii, astfel că aspectele invocate de inculpată nu pot fi examinate prin intermediul acestei căi extraordinare de atac.

Înalta Curte reţine că îndeplinirea formală a unei condiţii, respectiv indicarea unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casaţie.

Indicarea unui caz de recurs în casaţie, dintre cele prevăzute de lege şi susţinerea unor argumente care nu au legătură cu respectivul caz de casaţie şi care nu permit reexaminarea unei hotărâri definitive conform limitelor impuse de lege, conduce la respingerea ca inadmisibilă a căii de atac.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva deciziei nr. 620 din 12 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva deciziei nr. 620 din 12 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 octombrie 2025.