Cassation appeals by four fraud convicts rejected as inadmissible, appellate convictions and increased sentences stand.

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulate de recurenţii A., B., C. şi D. împotriva deciziei penale nr. 445/Ap din data de 30 mai 2025, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 4/S din data de 12 ianuarie 2024, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii A., B., C. şi D., s-au dispus următoarele:

1. În baza 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (8 acte materiale) a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile prevăzute de art. 68 din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei, conform art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligată inculpata, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen. a fost obligată inculpata, pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor obligaţii: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. cu aplic. art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligată inculpata ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei mun. Huşi.

S-a pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 96 alin. (1), (4) din C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării sub supraveghere în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse precum şi în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în interiorul termenului de supraveghere.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale) întrucât fapta nu există.

2. În baza 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale) a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile prevăzute de art. 68 din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei, conform art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen. a fost obligat inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor obligaţii: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. cu aplicarea art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei mun. Bucureşti sector 5.

S-a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. (1), (4) din C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării sub supraveghere în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse precum şi în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în interiorul termenului de supraveghere.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D. pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale) întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D. pentru săvârşirea infracţiunii de infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu există.

3. În baza art. 48 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1), (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale) a fost condamnat inculpatul C., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile prevăzute de art. 68 din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei, conform art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Brăila, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen. a fost obligat inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor obligaţii:

- să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. cu aplicarea art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei mun. Brăila.

S-a pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 96 alin. (1), (4) din C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării sub supraveghere în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse precum şi în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în interiorul termenului de supraveghere.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la spălarea banilor, în formă continuată, prevăzută de 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale), întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, în formă continuată, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale), întrucât fapta nu există.

4. În baza art. 48 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1), (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale) a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile prevăzute de art. 68 din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei, conform art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen. a fost obligat inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor obligaţii: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. cu aplic. art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei mun. Ploieşti.

S-a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. (1), (4) din C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării sub supraveghere în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse precum şi în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în interiorul termenului de supraveghere.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale), întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, în formă continuată, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale), întrucât fapta nu există.

S-a constatat că inculpatul D. a fost reţinut şi arestat în perioada 29.07.2020- 27.11.2020.

S-a constatat că inculpata A. a fost reţinută, arestată preventiv şi la domiciliu în perioada 28.07.2020 -27.11.2020.

S-a constatat că inculpatul B. a fost reţinut şi arestat în perioada 06.08.2020 -27.11.2020.

S-a constatat că inculpatul C. a fost reţinut şi arestat în perioada 12.08.2020 -27.11.2020.

S-a luat act că persoanele vătămate E., F., G., H., I., H. nu s-au constituit parte civilă în cauză.

În temeiul dispoziţiilor art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 19, art. 21, art. 24 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. respectiv ale art. 1349 din C. civ. şi urm, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile J., K., L., M. şi au fost obligaţi inculpaţii D., N., O., P., A., Q., B., C. şi R. să plătească, în solidar, părţilor civile J. suma de 4157 RON reprezentând daune materiale, K. suma de 29.000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR la momentul rămânerii definitive) şi 13.000 RON daune materiale, M. suma de 42.955 RON reprezentând daune materiale, L. suma de 1200 euro (echivalentul în RON la cursul BNR la momentul rămânerii definitive) relativ la infracţiunile pentru care aceştia au fost condamnaţi şi la plata tot în solidar către K. şi M. a sumei de 10.000 RON către fiecare cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-au menţinut măsurile asiguratorii dispuse în cauză prin ordonanţa procurorului din data de 14.08.2020 asupra conturile bancare şi nebancare deţinute de inculpaţii D., N., O., S., P., A., Q., B., C., R., prin ordonanţa din data de 19.08.2020 - precizare - asupra conturile bancare şi nebancare deţinute de inculpaţii D., N., O., P., A., Q., B., C., R. şi asupra sumelor de bani 5200 RON şi 50 euro ridicate de la C. şi 3500 RON ridicate de la R. şi menţinute prin ordonanţa procurorului din data de 20.05.2021 asupra conturile bancare şi nebancare deţinute de inculpaţii D., N., O., P., A., Q., B., C., R. şi asupra sumelor de bani 5200 RON şi 50 euro ridicate de la C. şi 3500 RON ridicate de la R., menţinute prin încheierea din data de 10.05.2023 pronunţată în dosar x/2021

În baza art. 255 din C. proc. pen., la rămânerea definitivă a acestei sentinţei s-a dispus restituirea următoarelor bunuri: colet nr. 1 - laptop TIP de la B.; colet nr. 2 - laptop T. de la B.; colet nr. 3 - 2 tablete sparte de la B.; colet nr. 4 - 3 telefoane ridicate de la B.; colet nr. 5 - carduri bancare ridicate de la B.; colet nr. 6 - laptop U. + HDD ridicat de la A.; colet nr. 7 - unitate PC fără HDD ridicat de la A.; colet nr. 8 - dischetă V., V., card memorie ridicate de la A.; colet nr. 9 - 2 telefoane W. ridicate de la A.; colet nr. 10 - 6 stick-uri ridicate de la S.; colet nr. 11 - telefon S8 ridicat de la S.; colet nr. 12- laptop X. ridicat de la S.; colet nr. 13 - laptop Y. ridicat de la S.; colet nr. 14 - laptop T. ridicat de S.; colet nr. 15 - Z. 8 + ridicat de la N.; colet nr. 16 - laptop X. fără HDD ridicat de la N.; colet nr. 17 - HDD U. ridicat de la N.; colet nr. 18 - 2 telefoane AA., 1 telefon BB., 1 telefon CC., 1 telefon Z., 1 tabletă DD. ridicate de la C. (în paşaport C.; colet nr. 19 - CD, DVD, stick Haina şi T., EE. ridicate de la C. (în paşaport C.; colet nr. 20 - telefon AA. şi 2 telefoane CC. ridicate de la D.; colet nr. 21 - card micro FF. ridicat de la D.; colet nr. 22 - telefon CC. fără baterie, memory stick, cârduri FF., SIM şi bancare, diverse documente ridicate de O.; colet nr. 23 - telefon Z. ridicat de la Q.; colet nr. 24 - GG. ridicat de la P.; colet nr. 25 - telefon HH. ridicat de la R.; colet nr. 26 - laptop ridicat de la D.; colet nr. 27 - token, ştampilă, cârduri şi înscrisuri ridicate de la C. (în paşaport C.; colet nr. 28 - Z. plus şi CC. ridicate de la R.; colet nr. 29 - telefon AA. ridicat de la B.; colet nr. 30 - 3 cartele SIM ridicate de la B.; colet nr. 31 - laptop ridicat de la A.; colet nr. 32 - telefon II., telefon JJ. şi 5 cârduri bancare ridicate de la D.; colet nr. 33 - laptop T. şi telefon HH. ridicate de la R.; colet nr. 34 - dispozitiv KK. ridicat de la P.; colet nr. 35 - Z. X ridicat de la P.; colet nr. 36 - telefon AA. plus ridicat de la LL.; colet nr. 37 - laptop X. ridicat de la C. (în paşaport C.; colet nr. 38 - diferite înscrisuri + cârduri bancare ridicate de S.; colet nr. 39 - înscrisuri ridicate de la C. (în paşaport C.; colet nr. 40-înscrisuri ridicate de la A..

S-a constatat că suporturile optice constituie mijloace materiale de probă şi au rămas ataşate dosarului cauzei.

În baza art. 274 alin. (1), (2), (3) din C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat, cu excepţia inculpatului S., la plata sumei de 4000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (2000 RON pentru faza de urmărire penală şi 2000 RON pentru faza judecăţii).

În baza art. 274 alin. (1) teza finală din C. proc. pen., onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu în cuantum de 1961 RON (601 RON pentru faza camerei preliminare şi 1360 RON pentru faza judecăţii) au rămas în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Braşov.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov

Prin decizia penală nr. 445/Ap din 30 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii A., B., C. şi D., s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva sentinţei penale nr. 4/S din data de 12.01.2024 pronunţată de Tribunalul Braşov, în dosarul nr. x/2021, care a fost desfiinţată pe latura penală cu privire la omisiunea condamnării inculpaţilor pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor şi a efectuării contopirii pedepselor, precum şi a modalităţii de individualizare a executării pedepsei.

Rejudecând în aceste limite:

1. În temeiul art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale) a fost condamnată inculpata A. pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 67 din C. pen. s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 din C. pen. s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. de la rămânerea definitivă până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., art. 45 alin. (1) din C. pen. s-a contopit pedeapsa de mai sus cu cea de 1 an şi 6 luni închisoare şi s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, inculpata urmând a executa în final pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen.

În baza art. art. 45 alin. (5) din C. pen. s-au contopit pedepsele accesorii şi s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. de la rămânerea definitivă până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

2. În temeiul art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale), a fost condamnat inculpatul D. pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 67 din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. de la rămânerea definitivă până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., art. 45 alin. (1) din C. pen. s-a contopit pedeapsa de mai sus cu cea de 1 an şi 6 luni închisoare şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen.

În baza art. art. 45 alin. (5) din C. pen. s-au contopit pedepsele accesorii şi interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. de la rămânerea definitivă până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

3. În temeiul art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale) a fost condamnat inculpatul C. pentru comiterea infracţiunii de complicitate la spălarea banilor la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 67 din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. de la rămânerea definitivă până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., art. 45 alin. (1) din C. pen. s-a contopit pedeapsa de mai sus cu cea de 1 an şi 6 luni închisoare şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen.

În baza art. art. 45 alin. (5) din C. pen. s-au contopit pedepsele accesorii şi s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. de la rămânerea definitivă până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

4. În temeiul art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale) a fost condamnat inculpatul B. pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 67 din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. de la rămânerea definitivă până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., art. 45 alin. (1) din C. pen. s-a contopit pedeapsa de mai sus cu cea de 1 an şi 6 luni închisoare şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen.

În baza art. art. 45 alin. (5) din C. pen. s-au contopit pedepsele accesorii şi s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. de la rămânerea definitivă până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor A., D., O., R., C., B., Q., N. şi P. perioada cât aceştia au fost reţinuţi şi arestaţi preventiv.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia, onorariul avocaţilor din oficiu fiind suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva deciziei penale nr. 445/Ap din 30 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală au formulat cereri de recurs în casaţie inculpaţii A., B., C. şi D.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 15 septembrie 2025, sub nr. x/2019.

1. Recurenta inculpată A. a indicat, în cuprinsul cererii de recurs în casaţie, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În motivarea cererii, recurenta a formulat critici distincte privind infracţiunile de complicitate la înşelăciune şi spălare a banilor.

Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la înşelăciune, recurenta a arătat că argumentarea instanţei de apel potrivit căreia s-ar fi aflat într-o "imposibilitate de negare" cu privire la provenienţa ilicită a sumelor de bani, întrucât anterior fusese victimă a unei astfel de scheme infracţionale, nu conduce automat la concluzia că aceasta a cunoscut caracterul ilicit al fondurilor.

A susţinut că nu există probe, dincolo de orice îndoială rezonabilă, care să ateste că, la momentul efectuării operaţiunilor, ar fi avut cunoştinţă despre provenienţa ilicită a sumelor, condamnarea fiind dispusă doar în baza unor prezumţii.

Totodată, a arătat că frecvenţa ridicată a actelor materiale nu reprezintă un argument suficient pentru a se dispune condamnarea, în condiţiile în care aceasta avea convingerea că acţiunile sale aveau un caracter licit.

De asemenea, a precizat că discuţia purtată cu un avocat a avut loc la data de 25 iulie 2025, ulterior ultimului act material reţinut în sarcina sa, aspect care, în opinia sa, dovedeşte că la momentul comiterii faptelor nu avea reprezentarea originii ilicite a sumelor de bani, apelând la consiliere juridică doar după ce a început să aibă unele dubii cu privire la situaţia în care se afla.

În concluzie, recurenta a susţinut că nu a cunoscut provenienţa ilicită a banilor şi nu a avut intenţia de a sprijini sau facilita comiterea vreunei fapte penale, neputând fi reţinută în sarcina sa calitatea de complice.

Referitor la infracţiunea de spălare a banilor, recurenta a susţinut că instanţa de apel a analizat doar posibilitatea ca autorul infracţiunii predicat să fie, în acelaşi timp şi autor al infracţiunii de spălare a banilor, iar după ce a reţinut această posibilitate, a concluzionat în mod automat că este îndeplinit elementul material al infracţiunii, respectiv că aceasta a urmărit ascunderea ori disimularea originii ilicite a bunurilor.

A susţinut că instanţa de apel nu a analizat în concret întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de spălare a banilor, limitându-se la constatarea formală a existenţei elementului material - primirea şi transferul sumelor de bani - şi deducând automat scopul de ascundere ori disimulare a originii ilicite a acestora, cu toate că, în cauză, nu există nicio probă în acest sens.

Totodată, aceasta a arătat că nu a avut ca scop ajutarea persoanei care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, deoarece nu cunoştea persoanele implicate în schema infracţională, cunoscând doar o singură persoană care a rugat-o că primească şi să transfere sumele de bani, astfel cum reiese din materialul probator existent la dosar.

Recurenta a arătat că în cauză că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de spălarea banilor în legătura cu latura obiectivă, lipsind condiţia esenţială ataşată elementului material. Astfel, a arătat că faptele reţinute în sarcina sa - constând în retragerea de la bancomat şi transferul sumelor de bani prin servicii financiare - nu pot constitui acte de spălare a banilor, întrucât nu au avut scopul de a ascunde sau disimula provenienţa acestora. A susţinut că simpla retragere şi transferare a banilor nu reprezintă un mecanism de "albire" al banilor, planul de acţiune reţinut în sarcina inculpaţilor nu a atins un nivel de planificare ridicat, fiind efectuate doar acţiuni de retragere şi transfer a sumelor de bani, ceea ce relevă că originea acestora nu a fost modificată.

În raport cu situaţia de fapt reţinută, s-a arătat că simplul transfer al sumelor de bani dintr-un cont bancar în altul nu poate fi asimilat mecanismului de "spălare" prevăzut de lege, întrucât sumele respective nu au fost ascunse sau disimulate, iar provenienţa lor putea fi identificată cu uşurinţă. Din perspectiva apărării, conduita imputată reflectă mai degrabă executarea unor ordine prealabile, neavând scopul de a ascunde originea banilor.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi în rejudecare să se dispună achitarea acesteia în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor de spălarea banilor şi complicitate la înşelăciune.

2. În cuprinsul cererii de recurs în casaţie recurentul B. a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Recurentul a formulat recurs în casaţie doar în ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor, prev. de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale).

În motivarea cererii, a arătat că, deşi subiectul activ al infracţiunii predicat poate fi subiect activ şi al infracţiunii de spălare de bani, nu este suficientă simpla corespondenţă între cele două calităţi în persoana inculpatului, fiind necesar a se verifica dacă fapta pentru care a fost condamnat întruneşte elementele de tipicitate ale acestei infracţiuni.

Recurentul a susţinut că infracţiunea de spălare a banilor presupune săvârşirea unei infracţiuni susceptibile de obţinerea unor bunuri, urmată de o acţiune de schimbare sau transferare a acestora (în varianta prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019), cerinţa esenţială impusă de text fiind ca aceste operaţiuni să fie realizate în scopul ascunderii ori disimulării originii ilicite sau pentru a ajuta autorul să se sustragă de la urmărirea penală, judecată ori executarea pedepsei.

Acesta a arătat că, din modul în care a fost descrisă acuzaţia, acţiunile imputate - retrageri de numerar de la bancomate, discuţii cu funcţionari bancari, transferuri între conturi, schimburi valutare şi încasarea unor sume provenite din infracţiuni de înşelăciune - nu constituie operaţiuni de "albire" a sumelor de bani, ci simple modalităţi de repartizare a produsului infracţional, neexistând astfel o "albire" a banilor în sensul legii, aceştia fiind folosiţi şi pentru ca inculpaţii să-şi asigure traiul zilnic.

A mai arătat că activitatea sa s-a limitat la încasarea unor sume de bani, o parte în numerar, o parte în contul soţiei sale, MM., iar aceste operaţiuni intră în conţinutul constitutiv al actelor de complicitate la infracţiunea de înşelăciune. Prin urmare, o condamnare suplimentară pentru aceleaşi acte ar constitui o încălcare a principiului non bis in idem.

Totodată, a susţinut că din probatoriul administrat nu rezultă că ar fi schimbat bunuri, înlocuit sumele primite cu alte valori, sau cu echivalentul într-o altă valută, nici că ar fi efectuat un transfer de bunuri. Recurentul a arătat că activitatea întreprinsă nu a fost de natură să "albească" banii primiţi, ci, din contră, a putut conduce la identificarea acestuia, având în vedere că sumele de bani au fost primite, cu o singură excepţie, prin transfer bancar (NN.), ceea ce asigură trasabilitatea sumelor transferate şi nu contribuie la disimularea originii ilicite a acestora.

A mai precizat că nu a oferit explicaţii pentru banii primiţi sau transferaţi în contul soţiei şi nu a încercat transformarea acestora în alte bunuri care să creeze aparenţa de legalitate. Astfel, în lipsa oricărui demers de ascundere sau disimulare a provenienţei banilor, lipseşte elementul de tipicitate cerut de lege pentru existenţa infracţiunii de spălare a banilor.

Pentru aceste considerente, recurentul a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare achitarea acestuia în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. pentru infracţiunea de spălare a banilor.

Totodată, recurentul a solicitat, în temeiul art. 441 din C. proc. pen., suspendarea executării hotărârii atacate, susţinând că executarea pedepsei i-ar produce consecinţe grave asupra vieţii profesionale şi de familie. A arătat că, la acest moment, locuieşte în Germania, fără forme legale, unde desfăşoară activităţi pregătitoare pentru exercitarea profesiei medicale, iar executarea pedepsei ar conduce la întreruperea acestor demersuri.

De asemenea, a invocat situaţia familială, menţionând că are în întreţinere doi copii minori, iar lipsa sa ar afecta grav echilibrul familial şi posibilitatea soţiei de a asigura întreţinerea acestora, cu atât mai mult cu cât la acest moment este arestat, fiind în custodia autorităţilor germane, la solicitarea autorităţilor române.

3. În cuprinsul cererii de recurs în casaţie, recurentul inculpat C. a indicat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7, pct. 9 şi pct. 12 din C. proc. pen.

Motivul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală).

Recurentul a arătat că a fost condamnat pentru complicitate la înşelăciune şi complicitate la spălare de bani, în lipsa oricărui act concret de sprijin penal, în lipsa unei intenţii dovedite şi în absenţa unei conduite apte să susţină fapta principală. Deşi instanţa a reţinut că ar fi permis folosirea unui cont bancar deschis pe numele său, recurentul a suusţinut că nu s-a dovedit că a avut cunoştinţă de provenienţa ilicită a sumelor, că ar fi participat cu intenţie, ori că ar fi acţionat în baza unei înţelegeri cu autorii.

Totodată, a arătat că nu sunt întrunite cerinţele prev. de art. 48 din C. pen. deoarece nu s-a făcut dovada unui acord prealabil sau a unei colaborări active, nu s-a dovedit nicio intenţie frauduloasă, nu există foloase obţinute de acesta şi nici corelare între presupusele sume tranzacţionate şi acţiunile sale, şi nu s-a demonstrat niciun aport cauzal sau material la inducerea în eroare a vreunei persoane.

Având în vedere aceste aspecte, recurentul a susţinut că în ceea ce-l priveşte condamnarea s-a realizat prin aplicarea extinsă a legii penale, în lipsa unei conduite tipice, clare şi imputabile penal, ceea ce contravine art. 7 din CEDO, precum şi deciziilor Curţii Constituţionale nr. 224/2020 şi nr. 265/2018.

În ceea ce priveşte motivul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 9 din C. proc. pen., recurentul a arătat că hotărârea atacată este nemotivată în concret şi nu analizează fapta reţinută în sarcina sa. În acest sens a arătat că decizia atacată este formalistă şi globală, cuprinde referiri generale, fără a individualiza fapta pentru care a fost condamnat. Recurentul a susţinut că lipsa unei motivări individuale contravine dispoziţiilor art. 4251 şi art. 103 din C. proc. pen.

Cu privire la motivul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., recurentul a arătat că instanţa nu s-a pronunţat asupra probelor şi apărărilor formulate în cauză. Deşi în apărare s-a făcut referire la mai multe decizii ale Curţii Constiţuţionale, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau cauze CEDO, instanţa nu a făcut nicio analiză cu privire la relevanţa acestora în raport cu poziţia sa procesuală. În plus, a arătat că probele administrate în favoarea sa nu au analizate.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea principiului in dubio pro reo, recurentul a arătat că dubiile rezonabile persistă cu privire la orice formă de participare a sa la comiterea faptei. Astfel, a arătat că nu există probe certe, directe sau coroborate privind intenţia de a sprijini infracţiunea de înşelăciune, cunoaşterea caracterului fraudulos al sumelor de bani sau implicarea în inducerea în eroare a vreuneia din persoanele vătămate.

În continuare, recurentul a criticat celeritatea excesivă prin care a fost soluţionată cauza, fără o reanaliză a probelor, determinată probabil de apropierea termenului de prescripţie al răspunderii penale. Totodată, a arătat că instanţa de apel a pronunţat o soluţie mai severă ca prima instanţă, în absenţa unor elemente noi de fapt şi fără o analiză individuală a conduitei şi circumstanţelor personale.

Recurentul a mai arătat că instanţa de apel a ignorat interpretarea dată de Decizia RIL nr. 15/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, presupunând în mod greşit că autorul infracţiunii de înşelăciune nu putea fi şi autorul infracţiunii de spălare a banilor, atribuindu-i artificial calitatea de complice, fără o analiză concretă a contribuţiei proprii şi intenţionate. În opinia recurentului această abordare echivalează cu o aplicare greşită a normei de drept penal material, hotărârea atacată fiind nelegală întrucât condamnarea s-a întemeiat pe o premisă juridică eronată.

Un alt motiv de casare întemeiat pe art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. constă, în opinia recurentului, şi în lipsa clarităţii şi previzibilităţii normei penale, în concret condamnarea pentru infracţiunea de înşelăciune fără a fi descrisă fapta penală concretă.

Pentru aceste considerente, recurentul a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi în rejudecare achitarea acestuia în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.. În subsidiar a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

Recurentul C. a formulat şi o cerere de suspendare a executării pedepsei în temeiul art. 441 din C. proc. pen., solicitând admiterea acesteia faţă de riscul iminent de punere în executare a pedepsei şi consecinţele ireversibile asupra situaţiei familiale a acestuia. În susţinerea cererii de suspendare, recurentul a arătat că are domiciliu în Danemarca, unde locuieşte cu soţia şi cei doi copii minori, este integral social, are un loc de muncă stabil şi o locuinţă închiriată. Totodată, a arătat că executarea pedepsei ar crea un dezechilibru în familie prin faptul că ar priva copiii de sprijinul său.

La data de 21 octombrie 2025, apărătorul ales al recurentului a transmis la dosar o notă de suspendare, respectiv mai multe înscrisuri traduce din limba daneză în limba română privind situaţia personală a acestuia.

4. În cuprinsul cererii de recurs în casaţie recurentul D. a indicat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7, pct. 9 şi pct. 12 din C. proc. pen.

Motivul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală)

Recurentul a arătat că a fost condamnat pentru complicitate la înşelăciune şi complicitate la spălare de bani, în lipsa oricărui act concret de sprijin penal, în lipsa unei intenţii dovedite şi în absenţa unei conduite apte să susţină fapta principală. Deşi instanţa a reţinut că ar fi permis folosirea unui cont bancar deschis pe numele său, recurentul a susţinut că nu s-a dovedit că a avut cunoştinţă de provenienţa ilicită a sumelor, că ar fi participat cu intenţie, ori că ar fi acţionat în baza unei înţelegeri cu autorii.

Totodată, a arătat că nu sunt întrunite cerinţele prev. de art. 48 din C. pen. deoarece nu s-a făcut dovada unui acord prealabil sau a unei colaborări active, nu s-a dovedit nicio intenţie frauduloasă, nu există foloase obţinute de acesta şi nici corelare între presupusele sume tranzacţionate şi acţiunile sale, şi nu s-a demonstrat niciun aport cauzal sau material la inducerea în eroare a vreunei persoane.

Având în vedere aceste aspecte, recurentul a susţinut că în ceea ce-l priveşte condamnarea s-a realizat prin aplicarea extinsă a legii penale, în lipsa unei conduite tipice, clare şi imputabile penal, ceea ce contravine art. 7 din CEDO, precum şi deciziilor Curţii Constituţionale nr. 224/2020 şi nr. 265/2018.

În ceea ce priveşte motivul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 9 din C. proc. pen., recurentul a arătat că hotărârea atacată este nemotivată în concret şi nu analizează fapta reţinută în sarcina sa. În acest sens a arătat că decizia atacată este formală şi globală, cuprinde referiri generale, fără a individualiza fapta pentru care a fost condamnat. Recurentul a susţinut că lipsa unei motivări individuale contravine dispoziţiilor art. 4251 şi art. 103 din C. proc. pen.

Cu privire la motivul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., recurentul a arătat că instanţa nu s-a pronunţat asupra probelor şi apărărilor formulate în cauză. Deşi în apărare s-a făcut referire la mai multe decizii ale Curţii Constiţuţionale, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau cauze CEDO, instanţa nu a făcut nicio analiză cu privire la relevanţa acestora în raport cu poziţia sa procesuală. În plus, a arătat că probele administrate în favoarea sa nu au analizate.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea principiului in dubio pro reo, recurentul a arătat că dubiile rezonabile persistă cu privire la orice formă de participare a sa la comiterea faptei. Astfel, a arătat că nu există probe certe, directe sau coroborate privind intenţia de a sprijini infracţiunea de înşelăciune, cunoaşterea caracterului fraudulos al sumelor de bani sau implicarea în inducerea în eroare a vreuneia din persoanele vătămate.

În continuare, recurentul a criticat celeritatea excesivă prin care a fost soluţionată cauza, fără o reanaliză a probelor, determinată probabil de apropierea termenului de prescripţie al răspunderii penale. Totodată, a arătat că instanţa de apel a pronunţat o soluţie mai severă ca prima instanţă, în absenţa unor elemente noi de fapt şi fără o analiză individuală a conduitei şi circumstanţelor personale.

Recurentul a mai arătat că instanţa de apel a ignorat interpretarea dată de Decizia RIL nr. 15/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, presupunând în mod greşit că autorul infracţiunii de înşelăciune nu putea fi şi autorul spălării banilor, atribuind-i artificial calitatea de complice, fără o analiză concretă a contribuţiei proprii şi intenţionate. În opinia recurentului această abordare echivalează cu o aplicare greşită a normei de drept penal material, hotărârea atacată fiind nelegală întrucât condamnarea s-a întemeiat pe o premisă juridică eronată.

Un alt motiv de casare întemeiat pe art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. constă, în opinia recurentului, şi în lipsa clarităţii şi previzibilităţii normei penale, în concret condamnarea pentru infracţiunea de înşelăciune fără a fi descrisă fapta penală concretă.

Pentru aceste considerente, recurentul a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi în rejudecare achitarea acestuia în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.. În subsidiar a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

La dosar a fost depus raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat care a arătat că cererile de recurs în casaţie formulate de cei patru recurenţi nu îndeplinesc condiţiile legale pentru admiterea acestora în principiu.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi A., B., C. şi D., împotriva deciziei penale nr. 445/Ap din 30 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, Înalta Curte constată că acestea sunt inadmisibile pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este formulată în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 din C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 din C. proc. pen. (referitoare la conţinutul cererii) şi art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Verificând, aşadar, chestiunile pur formale ale cererilor de recurs în casaţie, în raport de fiecare dintre recurenţii inculpaţi A., B., C. şi D., se constată următoarele:

1. Recurenta A. a formulat recurs în casaţie la data de 23 iunie 2025, prin mail împotriva deciziei penale nr. 445/Ap din 30 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în termenul legal de 30 de zile, calculat de la comunicarea deciziei atacate din data de 04 iunie 2025, prin afişarea înştiinţării (la adresa de domiciliu din Braşov, str. x, jud. Braşov - dosar curte, vol. IV), conform art. 435 din C. proc. pen.

Decizia penală nr. 445/Ap din 30 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunţată de curtea de apel ca instanţă de apel.

Referitor la cerinţele prevăzute la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., privind titularii cererii de recurs în casaţie, se reţine că cererea a fost formulată de recurenta A., în calitate de inculpată.

Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen. sunt menţionate: numele, prenumele şi domiciliul recurentei A., hotărârea care se atacă (decizia nr. 445/Ap din 30 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală), iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea, care a depus la dosar împuternicirea avocaţială seria x din 04.06.2025, dosar curte R, vol. I.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casaţie a fost indicat cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

2. Recurentul B. a formulat recurs în casaţie la data de 4 iulie 2025 împotriva deciziei penale nr. 445/Ap din 30 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în termenul legal de 30 de zile, calculat de la comunicarea deciziei atacate din data de 13 august 2025, conform art. 435 din C. proc. pen.

Decizia penală nr. 445/Ap din 30 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunţată de curtea de apel ca instanţă de apel.

Referitor la cerinţele prevăzute la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., privind titularii cererii de recurs în casaţie, se reţine că cererea a fost formulată de recurentul B., în calitate de inculpat.

Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen. sunt menţionate: numele, prenumele şi domiciliul recurentului B., hotărârea care se atacă (decizia nr. 445/Ap din 30 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală), iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea, care a depus la dosar împuternicirea avocaţială seria x nr. x din 04.07.2025.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casaţie a fost indicat cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

3. Recurentul C. a formulat recurs în casaţie la data de 15 iulie 2025, prin mail împotriva deciziei penale nr. 445/Ap din 30 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în termenul legal de 30 de zile, calculat de la comunicarea deciziei atacate din data de 16 iunie 2025, conform art. 435 din C. proc. pen.

Decizia penală nr. 445/Ap din 30 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunţată de curtea de apel ca instanţă de apel.

Referitor la cerinţele prevăzute la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., privind titularii cererii de recurs în casaţie, se reţine că cererea a fost formulată de recurentul C., în calitate de inculpat.

Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen. sunt menţionate: numele, prenumele şi domiciliul recurentului C., hotărârea care se atacă (decizia nr. 445/Ap din 30 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală), iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea, care a depus la dosar împuternicirea avocaţială seria x nr. x din 15.07.2025 .

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casaţie au fost indicate cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7, pct. 9 şi pct. 12 din C. proc. pen.

4. Recurentul D. a formulat recurs în casaţie la data de 17 iulie 2025 împotriva deciziei penale nr. 445/Ap din 30 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în termenul legal de 30 de zile, calculat de la comunicarea deciziei atacate din data de 17 iunie 2025, prin afişarea înştiinţării, conform art. 435 din C. proc. pen.. Decizia atacată a mai fost comunicată şi la data de 18.06.2025, prin afişarea înştiinţării, la adresa din Bucureşti.

Decizia penală nr. 445/Ap din 30 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunţată de curtea de apel ca instanţă de apel.

Referitor la cerinţele prevăzute la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., privind titularii cererii de recurs în casaţie, se reţine că cererea a fost formulată de recurentul D., în calitate de inculpat.

Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen. sunt menţionate: numele, prenumele şi domiciliul recurentului D., hotărârea care se atacă (decizia nr. 445/Ap din 30 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală), iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea, care a depus la dosar împuternicirea avocaţială din 17.07.2025 .

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casaţie au fost indicate cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7, pct. 9 şi pct. 12 din C. proc. pen.

Recursul în casaţie, în reglementarea C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicţie, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de toţi cei patru recurenţi, Înalta Curte notează că acesta vizează exclusiv situaţiile în care fapta concretă, pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare, nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare sau cele în care instanţa a ignorat o normă de dezincriminare a faptei, în ansamblul său ori ca efect al modificării unor elemente constitutive, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între activitatea factuală şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Pe de altă parte, trebuie menţionat că, din perspectiva acestui caz de casare, nu pot fi analizate aspecte în legătură cu latura subiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii, cu încadrarea juridică reţinută faptei stabilită cu titlu definitiv de instanţa de apel, nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea de fapt reţinută de instanţa de apel.

În ceea ce o priveşte pe recurenta A., se constată că, deşi a indicat în cererea de recurs în casaţie cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. motivele efectiv invocate nu se circumscriu acestuia.

Astfel, referitor la complicitate la infracţiunea de înşelăciune, argumentele formulate de recurentă vizează evaluarea probatoriului şi situaţia de fapt reţinută de instanţele inferioare, aspecte care exced controlului de legalitate realizat în calea extraordinară a recursului în casaţie. Recurenta a susţinut că nu există probe, dincolo de orice îndoială rezonabilă, care să ateste că, la momentul efectuării operaţiunilor, ar fi avut cunoştinţă despre provenienţa ilicită a sumelor, condamnarea fiind dispusă doar în baza unor prezumţii.

Analiza probatoriului, cu accent pe forţa probantă a mijloacelor de probă, pentru a susţine vinovăţia sau lipsa acesteia şi netemeinicia deciziei instanţei de apel, nu se poate realiza în procedura pendinte. Jurisprudenţa instanţei supreme în această materie evocă imposibilitatea analizei aptitudinii probelor de a dovedi vinovăţia în cadrul recursului în casaţie (e.g. ICCJ, OO., înch. 295/RC din 26 septembrie 2018, dosar nr. x/2016; ICCJ, OO., înch. 2/RC din data de 09 ianuarie 2019, dosar nr. x/2015).

Recurenta a mai susţinut că nu a avut cunoştinţă de caracterul fraudulos al sumelor primite şi că nu a acţionat cu intenţia de a sprijini autorii infracţiunii de înşelăciune, însă asemenea critică presupune reanalizarea laturii subiective şi a circumstanţelor concrete ale activităţii sale, operaţiune care nu poate fi realizată în cadrul recursului în casaţie.

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor, susţinerile recurentei privesc, de asemenea, interpretarea probelor şi determinarea scopului faptelor, aspecte de fapt aflate în afara controlului de legalitate al instanţei de casaţie. Recurenta a afirmat că instanţa de apel a reţinut automat scopul de ascundere sau disimulare a originii sumelor de bani doar din simpla existenţă a operaţiunilor de retragere şi transfer, fără a analiza probele care să demonstreze intenţia specifică cerută de lege. Or, o asemenea critică presupune o reevaluare a situaţiei de fapt, inadmisibilă în cadrul recursului în casaţie.

În ceea ce-l priveşte pe recurentul B., Înalta Curte constată că motivele invocate nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., având în vedere că întreaga argumentaţie priveşte starea de fapt.

Astfel, recurentul contestă interpretarea probelor (dacă transferurile au fost sau nu acte de "albire"), susţine lipsa scopului la disimulare, adică elementul subiectiv al infracţiunii. Aceste critici nu pot fi examinate în cadrul recursului în casaţie, întrucât această cale extraordinară de atac nu permite o reevaluare a materialului probator, reinterpretare a stării de fapt sau analiza laturii subiective, ci doar verificarea conformităţii hotărârii atacate cu dispoziţiile legale.

Totodată, susţinerile recurentului privind pretinsa "dublă sancţionare" a aceloraşi acte, prin raportare la principiul non bis in idem (aceleaşi fapte fiind calificate atât ca acte de complicitate la înşelăciune, cât şi ca spălare de bani), vizează aspecte ce ţin de temeinicia încadrării juridice şi de modul de individualizare a răspunderii penale, nefiind incidente cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Cererile de recurs în casaţie formulate de recurenţii C. şi D. sunt identice ca şi conţinut, motiv pentru care vor fi analizate împreună.

Astfel, criticile formulate de cei doi recurenţi cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., vizează, în principal, modul în care instanţa de apel a interpretat probele şi a stabilit vinovăţia şi a motivat hotărârea, precum şi pretinsa neanalizare a apărărilor formulate. Aceste aspecte privesc aprecierea situaţiei de fapt şi a materialului probator, respectiv chestiuni de temeinicie, care nu pot fi cenzurate în recursul în casaţie.

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivele invocate de cei patru recurenţi inculpaţi privesc chestiuni de fapt, iar nu de drept, astfel că nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 9 din C. proc. pen., invocat de recurenţii C. şi D., se constată că acesta nu mai este prevăzut de dispoziţiile C. proc. pen. şi nu va putea fi analizat, având în vedere că potrivit art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., punctele 2 - 6, 9, 10, 13 şi 14 ale art. 438 alin. (1) au fost abrogate.

Criticile invocate de recurenţii C. şi D. îi susţinerea acestui caz de casare, referitoare la nemotivarea hotărârii atacate sau la împrejurarea că instanţa de apel nu a acceptat criticile formulate de apărare în apel, nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, acestea vizând aspecte de temeinicie, iar nu de legalitate.

În ceea ce priveşte criticile formulate de recurenţii C. şi D. cu privire la împrejurarea că instanţa nu s-a pronunţat asupra probelor şi apărărilor formulate în cauză, nu a examinat probatoriul administrat în favoarea lor şi nu a avut în vedere jurisprudenţa indicată în apărare, acestea nu pot fi subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., întrucât acest caz vizează exclusiv ipoteza în care s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, iar nu eventuale omisiuni de analiză sau de motivare a hotărârii.

Cu privire la aplicarea principiului in dubio pro reo, se constată că acesta ţine de faza de stabilire a situaţiei de fapt şi de aprecierea probelor, reprezentând o garanţie a prezumţiei de nevinovăţie. Aspectele invocate de cei doi recurenţi privind existenţa unor dubii rezonabile asupra participării lor la comiterea faptelor, lipsa probelor directe sau necorelarea acestora, privesc exclusiv temeinicia hotărârii, iar nu legalitatea acesteia.

Aşadar, criticile formulate recurenţii C. şi D. vizează aspecte de fapt, respectiv aspecte care privesc modalitatea de apreciere a probelor şi stabilirea vinovăţiei, care exced controlului de legalitate exercitat în recursul în casaţie.

Se mai impune a sublinia că recursul în casaţie nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele. Acesta îşi menţine caracteristica de exercitare numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv a legalităţii hotărârii anterior pronunţate.

În ceea ce priveşte solicitarea de suspendare a deciziei atacate formulată de recurenţii B. şi C., se constată că dispoziţiile art. 441 din C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanţei care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completului care judecă recursul în casaţie să suspende executarea hotărârii. Aceasta înseamnă că, în ipoteza în care calea extraordinară de atac este respinsă ca inadmisibilă fără a se proceda la verificări suplimentare, cererea de suspendare a executării hotărârii rămâne fără obiect.

Pentru aceste considerente, constatând că cererile de recurs în casaţie formulate de cei patru inculpaţi nu îndeplinesc condiţiile legale pentru admiterea în principiu, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibile, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C. şi D. împotriva deciziei penale nr. 445/Ap din data de 30 mai 2025, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., vor fi obligaţi recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C. şi D. împotriva deciziei penale nr. 445/Ap din data de 30 mai 2025, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2025.