Blackmail, usury, and illegal deprivation of liberty conviction upheld in final criminal cassation appeal dismissing defendant's argument that acts were not provided for by penal law

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 366/A din data de 26 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 67/23.05.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2021, de Judecătoria Sinaia, în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 205 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 351 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de camătă.

Conform art. 38 raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, la care a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, astfel s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1/3 din totalul celorlalte (4 ani), respectiv sporul de 1 an şi 4 luni, urmând ca inculpatului să i se aplice, în final, pedeapsa cu închisoarea rezultantă de 4 ani şi 4 luni cu executare în regim de detenţie.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., a fost dedusă din pedeapsa inculpatului A., perioada reţinerii pentru o durată de 24 de ore, începând cu data de 10.11.2020, ora 17:00, până la data de 11.11.2020, ora 17:00.

În baza art. 108 lit. d) rap. la art. 112 alin. (1) lit. b) şi e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumei de 815000 RON, ce reprezintă suma de bani folosită de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de camătă, precum şi dobânzile obţinute de acesta ca urmare a săvârşirii infracţiunii de camătă.

În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 19 alin. (1) şi (3) şi art. 25 C. proc. pen., cu reţinerea art. 1357 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea părţii civile B. şi a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă a sumei de 50.000 de RON, reprezentând daune morale.

În baza art. 398 raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 17.000 de RON (15.000 de RON în cursul urmăririi penale şi 2.000 de RON în cursul camerei preliminare şi al judecăţii). În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., cheltuielile judiciare privind onorariul avocatului din oficiu, C., desemnat pentru inculpat, în cuantum redus, ca urmare a prezentării avocatului ales al inculpatului, de 300 RON, au rămas în sarcina statului.

În fapt, în esenţă, s-a reţinut că inculpatul A., în perioada 12.08.2020 - 13.08.2020, a exercitat presiuni psihice continue (apeluri telefonice repetate, mesaje text cu conţinut intimidant, vizita inopinată la domiciliul victimei) şi acte de violenţă fizică (lovituri repetate cu pumnii şi picioarele, precum şi cu mânerul unui topor; stropirea victimei cu carburant; asmuţirea unor câini de talie mare asupra victimei) asupra persoanei vătămate B., cu scopul de a obţine pentru sine, în mod injust, foloase patrimoniale constând în suma de 70.000 de RON, sumă de bani ce reprezintă pretinsa datorie acumulată de persoana vătămată în urma unor împrumuturi acordate cu dobândă. La data de 13.08.2020, în intervalul orar 20:30 - 22:30, inculpatul A., prin exercitarea de agresiuni fizice, în timp ce se aflau la o fermă de lângă localitatea Slănic, judeţul Prahova, a lipsit de libertate în mod ilegal persoana vătămată B., căreia i-a impus să urce în autoturismul inculpatului şi a transportat-o, împotriva voinţei acesteia, la ferma deţinută în localitatea Teişani, iar acolo, după ce i-a verificat apelurile telefonice, mesajele text şi fotografiile, i-a impus să-şi deconecteze terminalul mobil, fiindu-i astfel înfrântă voinţa şi restrânsă libertatea de mişcare.

Împotriva sentinţei penale nr. 67/23.05.2024 a Judecătoriei Sinaia au formulat apel inculpatul A. şi persoana vătămată/parte civilă B..

Prin decizia penală nr. 366/A din data de 26 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de inculpatul A., s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 67/23.05.2024 a Judecătoriei Sinaia şi, în rejudecare:

În baza art. 108 lit. d) C. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. şi Decizia nr. 26/2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumei totale de 304.500 RON, reprezentând dobânzile obţinute de acesta ca urmare a săvârşirii infracţiunii de camătă.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins ca nefondat apelul formulat de partea civilă B. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat parte civilă B. la plata către stat a sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, iar suma de 250 RON reprezentând plata parţială a onorarului avocatului desemnat din oficiu pentru apelantul - inculpat (avocat D.) se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Galaţi.

Decizia penală nr. 366/A din data de 26 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost comunicată către inculpatul A. la data de 26.03.2025, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi la data de 26.03.2025 şi părţii civile B. la data de 26.03.2025.

Pentru inculpatul A. termenul s-a împlinit la data de 25.04.2025, în conformitate cu art. 269 alin. (2) şi (4) din C. proc. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 366/A din data de 26 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 16.04.2025.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi la data de 17.04.2025 şi părţii civile B. la data de 17.04.2025

În cauză, nu au fost depuse concluzii scrise.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 24.06.2025.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulată, inculpatul a invocat cazul de recurs în casaţie prev de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale nr. 366/A şi a sentinţei penale şi lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile. În temeiul art. 436 alin. (1) lit. b), art. 448 alin. (2) teza a II a şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I rap. la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a solicitat achitarea în ceea ce priveşte infracţiunile de camătă, şantaj şi lipsire de libertate în mod ilegal. Totodată, raportat la prevederile art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate şi punerea în libertate până la soluţionarea recursului în casaţie.

Cu privire la admisibilitate, s-a solicitat să se constate că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 434-438 din C. proc. pen., motiv pentru care se impune pronunţarea unei încheieri prin care să se admită în principiu recursul în casaţie.

În ceea ce priveşte consumarea infracţiunii de camătă, doctrina şi jurisprudenţă sunt unanime, considerând că "sintagma utilizată de legiuitor, «ca îndeletnicire», califică fapta ca fiind o infracţiune de obicei, prin urmare, numărul actelor materiale de dare de bani cu dobândă, de către o persoană neautorizată, trebuie să fie suficient de mare pentru a denota comiterea acestora în mod frecvent sau constant.

În ceea ce priveşte reţinerea infracţiunii, s-a arătat că aceasta este condiţionată de probarea tuturor împrumuturilor acordate de autorul infracţiunii: tipicitatea infracţiunii de camătă presupune probarea efectivă a pluralităţii actelor necesare pentru a ajunge la consumare. Astfel, din condiţia ataşată elementului material, respectiv aceea ca darea de bani să se realizeze ca îndeletnicire, rezultă cerinţa repetabilităţii actului, ceea ce înseamnă că pentru a intra sub incidenţa legii penale este necesar un număr suficient de acte din care să rezulte obişnuinţa, îndeletnicirea autorului. Prin urmare, având în vedere natura infracţiunii de camătă, respectiv aceea de infracţiune de obicei, consumarea acesteia va fi condiţionată de probarea tuturor actelor de executare similare care, analizate separat, nu au caracter infracţional, dar care împreună demonstrează caracterul de obişnuinţă.

Ca atare, a solicitat să se analizeze dacă activitatea desfăşurată de recurentul-inculpat îndeplineşte cumulativ elementele constitutive ale infracţiunii de camătă, respectiv: oferirea, cu titlu profesional, de bani cu dobândă, fiind necesar ca inculpatul să fi acordat împrumuturi în mod repetat, în scopul obţinerii de foloase materiale injuste; caracterul profesional al activităţii, activitatea trebuie să aibă un caracter de continuitate şi să fie realizată în scop lucrativ.

Dacă elementele indicate anterior nu pot fi cumulate, nu se poate reţine întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de camătă din perspectiva laturii obiective, fapta nefiind astfel prevăzută de legea penală. Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, faptul că inculpatul, în perioada anilor 2016-2020, a acordat împrumuturi cu dobândă mai multor persoane, în mod repetat, în scop de profit şi fără autorizaţie.

Decizia de condamnare s-a bazat preponderent pe declaraţiile părţii civile şi a martorilor, deşi, există contraziceri evidente în declaraţiile acestora, în special în ceea ce priveşte declaraţiile martorilor din faza de urmărire penală şi din faza de judecată. Chiar plecând de la situaţia de fapt reţinută de Curtea de Apel Galaţi, a apreciat că simpla remitere repetată de sume de bani cu dobândă nu este suficientă. Infracţiunea de camătă presupune o activitate sistematică, cu caracter de îndeletnicire profesională. Totodată, caracterul ocazional, în lipsa elementelor de organizare, nu este suficient şi nu este important numărul tranzacţiilor, ci natura lor.

Analizând dispoziţiile art. 351 C. pen., s-a menţionat că este incriminată acordarea de împrumuturi cu titlu profesional şi în scop de obţinere de venituri, iar în speţă, nu este demonstrat caracterul profesional al activităţii, ci doar repetitivitatea. Nu există acte, registre, elemente de organizare sau publicitate, ci doar simple împrumuturi informale, ceea ce practica instanţelor a considerat insuficient pentru a reţine infracţiunea de camătă.

Numărul împrumuturilor nu este în sine definitoriu, ci contează intenţia de a exercita o profesie mascată. Dacă activitatea este ocazională, în lipsa unei infrastructuri care să o califice drept "îndeletnicire", fapta nu poate intra sub incidenţa penală, împrumuturile s-au acordat în cercuri de apropiaţi, fără a exista o structură de tip activitate comercială mascată, însăşi instanţa a admis că inculpatul a ţinut o "evidenţă informală", ceea ce e incompatibil cu caracterul profesional al faptei. Ţinând seama de toate aceste argumente, s-a apreciat că fapta nu este prevăzută de legea penală, lipsind caracterul profesional şi o organizare tipică pentru o activitate economică mascată.

Referitor la anumite violenţe anterioare pe care inculpatul le-ar fi exercitat faţă de partea civilă, acestea nu pot constitui elementul material al infracţiunii de şantaj pentru că instanţa nu a fost sesizată cu o astfel de faptă, ci, eventual, un context. Se reţine că aceste violenţe anterioare ar fi probate cu declaraţia martorei E., din faza de urmărire penală, unde susţine că inculpatul l-ar fi ameninţat pe B. că îl voi lovi cu un topor şi că va pune câinii pe el dacă nu-i restituie banii. Ulterior, în declaraţia dată în faţa instanţei de fond, martora E. îşi schimbă poziţia cu privire la acest aspect şi spune că inculpatul nu a fost agresiv cu B. când au fost împreună acasă la el, dar A. le-ar fi vorbit pe un ton mai autoritar şi i-ar fi spus părţii civile că dacă nu-i înapoiază banii, îl va da la câini.

Elementul material al infracţiunii de şantaj constă în acţiunea de constrângere prin violenţă sau ameninţare. Este esenţial să se stabilească dacă actele imputate inculpatului au avut intensitatea şi natura necesară pentru a fi considerate constrângere potrivit legii penale. În literatura de specialitate se reţine că "pentru existenţa infracţiunii este suficient ca actele de constrângere să creeze o stare de temere persoanei vătămate". Astfel, este necesară existenţa unei stări de temere aceasta fiind urmarea imediată a infracţiunii, stare care să se afle în legătură directă cu presupusele presiuni de natură psihică şi violenţe fizice ce ar fi fost exercitate şi care să conducă victima la adoptarea unei conduite contrară voinţei sale. Referitor la violenţele fizice, acestea nu sunt dovedite de niciun mijloc de probă direct şi de natură obiectivă. Inexistenţa stării de temere este reliefată şi de înregistrările convorbirilor telefonice dintre inculpat şi partea civilă, care se regăsesc la dosar şi din care se poate observa că numitul B. era relaxat, glumea şi nu părea afectat de vreun eveniment care să-i fi creat vreo traumă.

Cu privire la infracţiunea de lipsire de libertate în mod nelegal, în speţă, Curtea de Apel Galaţi nu a analizat distinct consimţământul real sau aparent al părţii civile. Aceasta s-a urcat singură în maşină şi a rămas în prezenţa inculpatului fără a cere ajutor, fără a încerca să fugă, deşi avea posibilitatea clară să facă acest lucru, existând mai multe momente în care inculpatul nu s-a aflat lângă maşină, iar în momentul în care s-a aflat în benzinăria F., uşile erau deschise, fără restricţii fizice.

În acest context, simpla "însoţire forţată" sau intimidarea nu echivalează cu lipsirea de libertate, decât dacă există dovezi clare că victima a fost complet lipsită de posibilitatea de a pleca. Faptul că victima nu a părăsit incinta de frică nu este suficient pentru a reţine elementul material al faptei. Este necesară o acţiune clară de reţinere fizică, sechestru sau interzicerea deplasării. De asemenea, nu s-a reţinut existenţa unei "închideri" fizice (sechestru), nici a unor restricţii externe, ci doar o stare de teamă şi un control informal, ceea ce nu se încadrează în tiparul penal prevăzut de art. 205 C. pen.

În concluzie, fapta de lipsire de libertate în mod ilegal nu este prevăzută de legea penală în absenţa unei conduite active de restricţionare a libertăţii de mişcare, clar dovedite. Ceea ce s-a reţinut în apel nu îndeplineşte această condiţie, deoarece partea civilă s-a urcat voluntar în autoturism, nu s-a demonstrat că inculpatul i-ar fi interzis să plece, ar fi închis-o într-un spaţiu sau ar fi restrâns fizic libertatea de mişcare, simpla teamă sau lipsă de reacţie nu echivalează cu lipsirea de libertate.

A solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale nr. 366/A implicit şi a sentinţei penale cu nr. 67/S/23.04.2024 a Judecătoriei Sinaia şi achitarea recurentului inculpat în ceea ce priveşte infracţiunile de camătă, şantaj şi lipsire de libertate în mod ilegal, în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 7 raportat la art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., faptele nefiind prevăzute de legea penală.

Prin încheierea din 24 iunie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 366/A din data de 26 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021. S-a trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători. S-a acordat termen la data de 21 octombrie 2025, cu citarea recurentului-inculpat, a intimatei părţi civile B. şi asigurare asistenţă juridică. S-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de inculpatul A..

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată inculpatul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

Din examinarea cererii de recurs în casaţie rezultă şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., precum şi a cerinţelor de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionat numele şi prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă decizia penală nr. 366/A din 26.03.2025 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, domiciliul acestuia, cererea fiind semnată de apărătorul ales, fiind ataşată delegaţia acestuia.

Raportat la criteriile de exigenţă ale condiţiei supuse analizei şi la sfera cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică şi jurisprudenţă, se reţine prioritar faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre cazurile expres prevăzute de lege.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Procedând, în aceste coordonate de principiu, la verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., având în vedere motivele de recurs în casaţie formulate ce vizează faptul că în mod greşit s-a dispus condamnarea întrucât situaţia de fapt reţinută nu se suprapune pe tipicitatea infracţiunilor, nefiind îndeplinite condiţiile de tipicitate, Înalta Curte a constatat că se circumscriu, formal, cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă, în cursul judecăţii, nu au fost respectate dispoziţiile privind greşita condamnare pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală.

În ceea ce priveşte solicitarea de suspendare a executării hotărârii formulată, Înalta Curte a constatat că este neîntemeiată, având în vedere disp. art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completul care judecă recursul în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii. Aşadar, textul de lege invocat, prevede posibilitatea instanţei, care admite în principiu cererea de recurs în casaţie, să suspende executarea hotărârii, oportunitatea luării acestei măsuri fiind lăsată la aprecierea instanţei. În considerarea acestor dispoziţii legale, în raport de motivele invocate în susţinerea cererii de recurs în casaţie, împrejurările concrete ale cauzei şi stadiul procesual al cauzei când se analizează doar îndeplinirea formală a condiţiilor prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen., Înalta Curte a apreciat că nu se justifică suspendarea executării hotărârii atacate.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 366/A din data de 26 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Astfel, calea de atac extraordinară a recursului în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" legiuitorul a avut în vedere atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

În aceste coordonate de principiu, evaluând prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de inculpatul A. ce a susţinut că situaţia de fapt nu se suprapune pe elementele de tipicitate ale infracţiunilor de şantaj, camătă şi lipsire de libertate în mod ilegal.

În sarcina inculpatului A. s-a reţinut că în perioada 12.08.2020 - 13.08.2020, a exercitat presiuni psihice continue, respectiv apeluri telefonice repetate, mesaje text cu conţinut intimidant, vizita inopinată la domiciliul victimei şi acte de violenţă fizică, respectiv lovituri repetate cu pumnii şi picioarele, precum şi cu mânerul unui topor; stropirea victimei cu carburant, asmuţirea unor câini de talie mare asupra persoanei vătămate B., cu scopul de a obţine pentru sine, în mod injust, foloase patrimoniale constând în suma de 70.000 de RON, sumă de bani ce reprezintă pretinsa datorie acumulată de persoana vătămată în urma unor împrumuturi acordate cu dobândă, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj prev. de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen.

Elementul material al laturii obiective constă în acţiunea de constrângere a unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva. În prezenta speţă, elementul material al laturii obiective, s-a reţinut că este reprezentat de apeluri telefonice repetate, mesaje text cu conţinut intimidant, vizita inopinată la domiciliul victimei şi de loviturile repetate cu pumnii şi picioarele, precum şi cu mânerul unui topor; stropirea victimei cu carburant; asmuţirea unor câini de talie mare asupra victimei. Violenţele fizice sunt dovedite, aşa cum a reţinut prima instanţă şi instanţa de apel, prin coroborarea declaraţiilor persoanei vătămate cu cele date de martorul G. în cursul urmăririi penale, reţinându-se că în perioada 12.08-13.08.2020 inculpatul A. a exercitat violenţe fizice şi psihice asupra persoanei vătămate B., pentru ca aceasta să îi remită, în mod injust, suma de 70.000 RON.

Totodată, în sarcina inculpatului A., s-a reţinut că la data de 13.08.2020, în intervalul orar 20:30 - 22:30, prin exercitarea de agresiuni fizice, în timp ce se aflau la o fermă de lângă localitatea Slănic, judeţul Prahova, a lipsit de libertate în mod ilegal persoana vătămată B., căreia i-a impus să urce in autoturismul inculpatului şi a transportat-o, împotriva voinţei acesteia, la ferma deţinută în localitatea Teişani, iar acolo, după ce verificat apelurile telefonice, mesajele text şi fotografiile, i-a impus să-şi deconecteze terminalul mobil, fiindu-i astfel înfrântă voinţa şi restrânsă libertatea de mişcare.

Elementul material al laturii obiective constă într-o acţiune sau inacţiune prin care se produce în orice mod lipsirea de libertate a persoanei. Legea nu cere o împiedicare absolută de mişcare a victimei, adică o restrângere totală a libertăţii de mişcare a acesteia, ci se poate înfăţişa şi ca o constrângere parţială, în raport cu o activitate, cu o acţiune determinată pe care victima vrea să o realizeze.

Potrivit materialului probator, prima instanţă şi instanţa de apel au reţinut că după ce inculpatul A. a exercitat la ferma sa acte de ameninţare şi violenţă asupra persoanei vătămate, l-a urcat forţat pe acesta pe bancheta din spate a autoturismului său, cu scopul declarat ca cei doi să se deplaseze la locuinţa persoanei vătămate pentru ca aceasta să prezinte inculpatului documentele care atestau că a plătit băncii o anumită sumă de bani pentru ridicarea ipotecii asupra locuinţei sale, astfel încât nu a mai putut plăti inculpatului suma de 70.000 RON pretinsă de către acesta.

Tot în sarcina inculpatului A. s-a reţinut că în perioada 2016 - noiembrie 2020, a împrumutat sume de bani cu dobândă numiţilor B., H., I., J. şi E., prin intermediul soţului ei, cetăţean turc, ca îndeletnicire şi fără a deţine autorizaţie în acest sens. S-a reţinut că deşi inculpatul a negat faptul că ar fi pretins dobândă, fiecare dintre persoanele amintite mai sus a recunoscut existenţa împrumuturilor, iar declaraţiile martorilor şi ale persoanei vătămate contrazic acest lucru.

Elementul material se concretizează în acţiunea de dare de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, fiind vorba despre acordarea repetată de împrumuturi cu dobândă. Pentru realizarea conţinutului infracţiunii, este necesară îndeplinirea condiţiei ca "darea de bani cu dobândă" să fie o îndeletnicire, ceea ce înseamnă că fapta trebuie comisă de mai multe ori pentru a avea caracter penal (de cel puţin trei ori).

În ceea ce priveşte criticile recurentului privitoare la probele administrate în cauză (lipsă/interpretare), fiind astfel încălcat principiul in dubio pro reo, Înalta Curte reţine că acestea vizează temeinicia soluţiei de condamnare şi intră în atributul exclusiv al instanţei de fond/apel, neputând fi cenzurate, prin urmare, în cadrul prezentului demers judiciar.

În realitate, prin criticile formulate prin motivele de recurs în casaţie, Înalta Curte constată că inculpatul A. contestă situaţia de fapt stabilită de către instanţa de apel, fondul criticilor formulate pe calea recursului în casaţie vizând circumstanţele comiterii faptei şi probatoriul cauzei, lucru nepermis din perspectiva cazului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., care se referă la neprevederea faptei în legea penală.

În cadrul acestui demers, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţionată în decizia penală, ci verifică, exclusiv, dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, astfel încât criticile recurentului inculpat A., care reiau în fapt apărările formulate în faţa celorlalte instanţe, se impun a fi respinse ca nefondate.

De altfel, recurentul inculpat nu a evidenţiat elemente de nelegalitate, în aşa măsură încât să se ajungă la concluzia că faptele pentru care a fost condamnat nu constituie infracţiune, ci a făcut aprecieri subiective şi a solicitat o reinterpretare a probelor în baza cărora a fost condamnat definitiv.

În consecinţă, raportat la situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv în cauză, faptele concrete reţinute în sarcina recurentului inculpat, întrunesc elementele de tipicitate ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea acestuia fiind realizată o corespondenţă deplină între faptele comise, astfel cum au fost reţinute de instanţa de apel şi configurarea legală a infracţiunilor, pentru care s-a dispus în cauză condamnarea inculpatului A., aşadar, în speţă, nefiind incident în cauză, cazul de casare invocat, reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 366/A din data de 26 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 366/A din data de 26 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2025.