Cassation appeal inadmissible for late filing in criminal consolidation of custodial sentences
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the criminal appellant's cassation appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's decision that had annulled part of the first-instance sentence and ordered the deduction of time already served from the resulting custodial sentence; the appellant was also ordered to pay 500 RON in judicial costs. The dispute concerned a criminal case involving convictions for multiple offenses, including refusal to provide biological samples and homicide, where the appellant had argued that his resulting sentence of 24 years and 6 months did not properly account for the period already served and challenged the procedural conduct of the prosecution and the legal qualification of the acts. The decisive legal basis for the dismissal was Article 435 of the Code of Criminal Procedure, which mandates that a cassation appeal must be filed within 30 days of communicating the appellate decision; because the appellant filed the appeal 10 days after this statutory deadline had expired, the court found the appeal procedurally inadmissible and deemed it unnecessary to examine any other admissibility conditions or merits.
Legislator headnote
AI generatedart. 337 din C. pen, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen, art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen, art. 224 alin. (2) din C. pen, art. 253 alin. (1) din C. pen, art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen; Cassation appeal inadmissible for late filing in criminal consolidation of custodial sentences: The dispute concerned a criminal case involving convictions for multiple offenses, including refusal to provide biological samples and homicide, where the appellant had argued that his resulting sentence of 24 years and 6 months did not properly account for the period already served and challenged the procedural conduct of the prosecution and the legal qualification of the acts. The decisive legal basis for the dismissal was Article 435 of the Code of Criminal Procedure, which mandates that a cassation appeal must be filed within 30 days of communicating the appellate decision; because the appellant filed the appeal 10 days after this statutory deadline had expired, the court found the appeal procedurally inadmissible and deemed it unnecessary to examine any other admissibility conditions or merits.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for rejecting the cassation appeal as inadmissible.
Basis for ordering the appellant to pay 500 RON in judicial costs.
Full text
Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025
Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul A., constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 251 din 10 octombrie 2024 pronunţată de Judecătoria Babadag în dosarul penal nr. x/2023, în temeiul art. 337 din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
S-a descontopit pedeapsa de 24 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 301/04.08.2023 în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 1089/14.11.2023 a Curţii de Apel Constanţa în pedepsele componente de 21 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen., 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 205 alin. (1) şi (3) din C. pen., 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 224 alin. (2) din C. pen., 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 253 alin. (1) din C. pen.
Conform art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a contopit pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu pedepsele ce au fost stabilite prin sentinţa penală nr. 301/04.08.2023 în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 1089/14.11.2023 a Curţii de Apel Constanţa, respectiv 21 ani închisoare, 6 ani închisoare, 2 ani închisoare şi 1 an închisoare şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 21 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din suma celorlalte pedepse cu închisoarea, respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare, în final inculpatul execută pedeapsa rezultantă de 24 ani şi 6 luni închisoare.
S-au menţinut pedepsele accesorii şi complementare astfel cum au fost prevăzute în sentinţa penală nr. 301/04.08.2023 în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 1089/14.11.2023 a Curţii de Apel Constanţa.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 659/P din data de 30 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. (2) lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de către inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 251 din data de 10 octombrie 2024 pronunţată de Judecătoria Babadag în dosarul penal nr. x/2023, sentinţă ce a fost desfiinţată în parte şi, rejudecându-se, în temeiul art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 24 de ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului A. prin sentinţa apelată, perioada executată în baza sentinţei penale nr. 301/04.08.2023 pronunţată de Tribunalului Constanţa în dosarul nr. x/2022, definitivă prin decizia penală nr. 1089/14.11.2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în acelaşi dosar, respectiv de la data de 31 martie 2022, la zi.
S-au anulat actele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 301/04.08.2023 pronunţată de Tribunalului Constanţa în dosarul penal nr. x/2022, definitivă prin decizia penală nr. 1089/14.11.2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în acelaşi dosar şi s-a dispus emiterea unor noi acte de executare potrivit deciziei.
S-au menţinut dispoziţiile sentinţei penale atacate care nu contravin deciziei.
În esenţă, verificând hotărârea atacată, din punctul de vedere al aspectelor de netemeinicie sesizate de către inculpat, Curtea a constatat că, în procesul de individualizare judiciară a sancţiunii penale, prima instanţă s-a raportat, în mod corect, la criteriile generale prevăzute la art. 74 alin. (1) din C. pen., soluţia adoptată fiind corect şi echilibrat dozată în raport de criteriile generale de individualizare, reflectând pe deplin gravitatea infracţiunii comise şi, mai cu seamă, periculozitatea infractorului.
Cu privire la circumstanţele săvârşirii faptei, s-a avut în vedere că inculpatul a acţionat de o manieră periculoasă, conducând autoturismul pe timp de zi, la data de 26.03.2022, în jurul orei 19:10, în localitatea Mina Altîn Tepe, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o concentraţie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat şi refuzând să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, după ce fusese depistat de către organele de poliţie la volanul autoturismului.
Curtea a constatat că din pedeapsa rezultantă de 24 de ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. prin sentinţa apelată nu s-a dedus perioada executată în baza sentinţei penale nr. 301/04.08.2023 pronunţată de Tribunalului Constanţa în dosarul penal nr. x/2022, definitivă prin decizia penală nr. 1089/14.11.2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în acelaşi dosar, respectiv de la data de 31 martie 2022, la zi.
De asemenea, s-a constatat că prima instanţă a omis să dispună anularea actelor de executare emise în baza anterioarei hotărâri de condamnare, deşi în finalul considerentelor sentinţei apelate s-a menţionat că "anulează formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 301/04.08.2023 în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 1089/14.11.2023 a Curţii de Apel Constanţa şi dispune emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri".
Împotriva deciziei penale nr. 659/P din data de 30.05.2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023 a formulat recurs în casaţie recurentul A..
Recurentul a arătat că a fost cercetat abuziv de procurorul de caz, care l-ar fi obligat să recunoască faptul că acel cuţit cu lamă lată şi mâner negru îi aparţinea, însă acel cuţit aparţinea fiului persoanei vătămate. A menţionat că a recunoscut fapta în totalitate, dar nu a realizat gravitatea acesteia şi nici faptul că persoana vătămată va deceda în drum spre spital. A mai susţinut şi că procurorul a schimbat încadrarea juridică a faptei fără a-l informa în scris, încălcându-i drepturile prevăzute de art. 6 alin. (1), (2), (3) şi art. 7 alin. (1) din CEDO. În continuare, a susţinut că ar exista neconcordanţe în dosarul cauzei, nefiind vorba despre o crimă cu premeditare în condiţiile în care se afla într-o relaţie cu persoana vătămată şi că a fost condamnat pe nedrept şi pentru celelalte fapte, respectiv distrugere şi violare de domiciliu din acelaşi considerent.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 17.09.2025, când s-a stabilit termen la data de 21.10.2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererilor de recurs în casaţie, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.
Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalităţii, pe de o parte şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă şi la cazurile de casare.
Din examinarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 440 alin. (1), (2) şi (4) din C. proc. pen. rezultă că recursul în casaţie este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, instanţa fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală, instanţa examinează îndeplinirea condiţiilor de admitere în principiu a recursului în casaţie, care rezultă din dispoziţiile art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casaţie, dacă cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conţinutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate şi motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. şi dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casaţie.
Cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. îndeplineşte cerinţa de formă prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., în sensul că hotărârea împotriva căreia s-a declarat prezenta cale extraordinară de atac face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, fiind o hotărâre prin care se soluţionează acţiunea penală, respectiv cea civilă alăturată acesteia.
Se observă însă că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 659/P din data de 30.05.2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, nu a fost declarată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., fiind introdusă după expirarea termenului legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.
În acest sens, se reţine că din actele dosarului rezultă că decizia instanţei de apel a fost comunicată recurentului A. la data de 12.06.2025 prin administraţia Penitenciarului Galaţi. Astfel, în raport de data comunicării deciziei din apel, termenul de declarare a recursului în casaţie, prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., s-a împlinit la data de 14.07.2025.
Or, prezenta cerere de recurs în casaţie a fost introdusă de recurentul A. la data de 24.07.2025 (data poştei), cu depăşirea, prin urmare, cu 10 zile a termenului de 30 de zile de la data comunicării către parte a deciziei instanţei de apel.
În consecinţă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurent nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 435 din C. proc. pen., ceea ce face inutilă analiza celorlalte condiţii de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie.
În procesul penal, atunci când cheltuielile judiciare nu rămân în sarcina statului, trebuie suportate de partea care a generat producerea lor. În speţă, în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat intră cele referitoare la comunicarea cererii de recurs în casaţie către parchet şi către celelalte părţi din dosar, la consumabilele folosite de instanţă (gen hârtie, toner, plicuri, copertă dosar, etc.), precum şi cele privind transportul pentru înaintarea dosarului în recurs în casaţie de la instanţa de apel la instanţa de recurs.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 659/P din data de 30.05.2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casaţie formulate de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 659/P din data de 30.05.2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.
Obligă recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2025.