Inadmissible cassation in aggravated theft where factual re-argumentation fails to meet the legal typology requirement of Art. 438(1)(7) CPC

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 8 din data de 20.01.2025 pronunţată de Judecătoria Măcin în dosarul penal nr. x/2023, printre altele, în temeiul art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. d) şi art. 41 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 88 alin. (3) din C. pen., s-a revocat amânarea aplicării pedepsei rezultante de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 122 din data de 06.08.2021, pronunţată de Judecătoria Macin în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă la data de 24.08.2021 prin neapelare.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 122 din data de 06.08.2021, pronunţată de Judecătoria Macin în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă la data de 24.08.2021 prin neapelare şi s-au repus în individualitatea lor pedepsele, astfel:

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de executare sau folosire de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, prevăzută de art. 92 alin. (2) din Legea nr. 123/2013

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de energie electrică, prevăzută de art. 228 alin. (3) din C. pen.

S-a constatat că infracţiunile săvârşite de inculpat a căror amânare a fost revocată sunt concurente, iar în temeiul art. 40 din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate şi s-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 8 luni închisoare (reprezentând o treime din totalul celorlalte 2 pedepse cu închisoarea), rezultând în total 2 ani şi 8 luni închisoare.

S-a dispus executarea pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare în regim de detenţie.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., s-a dedus din durata pedepsei perioada reţinerii de la data de 25.01.2023, orele 12:00 până la 26.01.2023, orele 12:00, privind pe inculpatul A..

În baza art. 45 alin. (1), alin. (3) lit. a) cu referire la art. 67 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, ce se va executa în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) cu referire la art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară, ce se va executa doar în condiţiile art. 65 alin. (3) din C. pen.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1020/P din data de 31 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minor şi de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 8/20.01.2025 pronunţată de Judecătoria Măcin în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 423 alin. (2) din C. proc. pen., s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând s-au înlăturat dispoziţiile art. 41 alin. (1) din C. pen. din cuprinsul dispozitivului şi considerentelor sentinţei penale apelate în ceea ce îl priveşte pe apelantul inculpat A..

S-a redus pedeapsa aplicată apelantului inculpat A. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat împreună cu un minor, prevăzută de art. 228, art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) raportat la art. 77 lit. d) din C. pen. de la 2 ani la 1 an închisoare.

În baza art. 40 din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 88 alin. (3) din C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care s-a adăugat sporul de 8 luni închisoare (reprezentând o treime din totalul celorlalte două pedepse cu închisoarea de 1 an), rezultând în total 1 an şi 8 luni închisoare.

S-a dispus executarea pedepsei rezultante de 1 an şi 8 luni închisoare în regim de detenţie.

S-au menţinut pedepsele complementare şi accesorii.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut, în ceea ce priveşte motivul de apel referitor la trimiterea cauzei spre rejudecare pentru lipsa motivării hotărârii instanţei de fond, că hotărârea este suficient şi succint motivată pentru a evidenţia raţionamentul logico-juridic al judecătorului fondului, precizându-se mijloacele de probă pe care se sprijină concluzia judecătorului că sunt îndeplinite condiţiile pentru atragerea răspunderii penale a inculpatului, chiar dacă succint, indicarea acestora, trimiterile făcute de judecător la elemente de fapt cheie pentru acesta într-un probatoriu care nu este complex, conduce la concluzia că acest motiv de apel nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel, Curtea a reţinut că prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatului A., fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. pentru pronunţarea unei soluţii de condamnare.

Analizând întreg probatoriul administrat, Curtea a constatat că săvârşirea infracţiunii de furt calificat de către inculpatul A. a reieşit, fără dubiu, atât din declaraţiile de recunoaştere ale celorlalţi inculpaţi care se coroborează cu declaraţiile martorilor, procesul-verbal de cercetare la faţa locului însoţit de planşa foto, procesele-verbale de redare a înregistrărilor video de la camerele de supraveghere din zonă şi procesele-verbale de restituire a bunurilor recuperate.

Curtea a apreciat că din probele administrate a rezultat, fără echivoc, că în seara zilei de 09.01.2023, în jurul orei 20:30, după lăsarea întunericului, inculpatul A. împreună cu inculpatul minor B., prin efracţie şi escaladare, au sustras o cantitate de cablu de telecomunicaţie cu sârma din cupru, dintr-o magazie aparţinând persoanei vătămate C. S.A., situată în oraşul Măcin, judeţul Tulcea.

Pe cale de consecinţă, din probatoriul administrat Curtea a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că infracţiunea de furt calificat există, a fost săvârşită cu vinovăţie de inculpatul A., în calitate de autor, fiind îndeplinite condiţiile legale pentru antrenarea răspunderii penale a acestuia, astfel încât nu poate fi incident cazul de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 1020/P din data de 31 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a formulat recurs în casaţie recurentul A., invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv că ar fi fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esenţă, prin cererea de recurs în casaţie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi achitarea sa, invocând ca şi caz de casare art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., precum şi suspendarea executării hotărârii penale atacate până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În susţinerea cererii sale, recurentul a arătat că, nu s-ar realiza o corespondenţă deplină între situaţia de fapt şi configurarea legală a infracţiunilor pentru care a fost condamnat, întrucât faptele aşa cum au fost reţinute nu întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

Astfel, a susţinut că singura probă avută în vedere de instanţă care să susţină comiterea infracţiunii de furt calificat ar fi declaraţia coinculpatului B., care s-a schimbat pe parcursul derulării procesului penal. A arătat că, prioritar, ar trebui avută în vedere declaraţia sa din care ar rezulta că a recunoscut transportul de cabluri şi ajutorul la vânzarea lor, însă nu s-a dovedit că a participat efectiv la infracţiunea de furt sau că a pătruns în incinta persoanei vătămate şi din acest motiv nu ar rezulta o corespondenţă între situaţia reală, de fapt, şi configurarea infracţiunii prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. b), d) din C. pen.

Recurentul a făcut trimitere la fotografiile din dosarul de urmărire penală din care, în opinia sa, se observă locaţia din a ridicat acele cabluri, respectiv un teren viran, plin de gunoaie, pe care l-a considerat un loc părăsit, nicidecum proprietatea persoanei vătămate. A mai învederat că a avut întotdeauna convingerea fermă că inculpatul B. i-a solicitat ajutorul pentru a transporta nişte cabluri pe care le-a găsit într-un loc părăsit.

Având în vedere considerentele acestea, recurentul a solicitat să se constate că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de furt calificat, comis în timpul nopţii şi prin efracţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 03.10.2025, când s-a stabilit termen la data de 21.10.2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa o respinge, prin încheiere definitivă.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:

Cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

Cererea de recurs în casaţie îndeplineşte şi condiţiile prevăzute de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., precum şi cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 1020/P din data de 31 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie), domiciliul recurentului, precum şi semnătura.

Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, respectiv acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, analiza de legalitate nefiind, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Înalta Curte, judecătorul de filtru, aminteşte faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.

Aşadar, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv prin hotărârea atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În susţinerea cererii sale, recurentul a arătat că, nu s-ar realiza o corespondenţă deplină între situaţia de fapt şi configurarea legală a infracţiunilor pentru care a fost condamnat, întrucât faptele aşa cum au fost reţinute nu întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

Astfel, a susţinut că singura probă avută în vedere de instanţă care să susţină comiterea infracţiunii de furt calificat ar fi declaraţia coinculpatului B., care s-a schimbat pe parcursul derulării procesului penal. A arătat că, prioritar, ar trebui avută în vedere declaraţia sa din care ar rezulta că a recunoscut transportul de cabluri şi ajutorul la vânzarea lor, însă nu s-a dovedit că a participat efectiv la infracţiunea de furt sau că a pătruns în incinta persoanei vătămate şi din acest motiv nu ar rezulta o corespondenţă între situaţia reală, de fapt, şi configurarea infracţiunii prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. b), d) din C. pen.

Înalta Curte constată că recurentul nu invocă critici ce ar putea fi subsumate lipsei condiţiilor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de furt calificat împreună cu un minor, prevăzută de art. 228, art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) raportat la art. 77 lit. d) din C. pen., ci acesta solicită o rejudecare a cauzei, prin reinterpretarea probelor administrate, care să conducă la stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţele de fond şi ulterior la achitarea sa, aspect care nu poate fi circumscris cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. întrucât acesta nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă şi stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Cu privire la sfera de incidenţă a acestui motiv de recurs, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală -, având în vedere definiţia legală a infracţiunii, aşa cum este redată în cuprinsul art. 15 alin. (1) din C. pen., precum şi modul de reglementare, în textul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., a cazurilor care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea în continuare a acţiunii penale, se reţine că, prin prisma acestuia, instanţa de casaţie verifică dacă faptele, astfel cum au fost reţinute în decizia atacată, corespund, din punct de vedere obiectiv, tiparului de incriminare ori întrunesc, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina persoanei condamnate.

Ca atare, expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei reţinute în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

Invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate.

În concluzie, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat atrage nerespectarea cerinţei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii.

În procesul penal, atunci când cheltuielile judiciare nu rămân în sarcina statului, trebuie suportate de partea care a generat producerea lor. În speţă, în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat intră cele referitoare la comunicarea cererii de recurs în casaţie către parchet şi către celelalte părţi din dosar, la consumabilele folosite de instanţă (gen hârtie, toner, plicuri, copertă dosar, etc.), precum şi cele privind transportul pentru înaintarea dosarului în recurs în casaţie de la instanţa de apel la instanţa de recurs.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1020/P din data de 31 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1020/P din data de 31 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2025.