Cassation inadmissible where challenge to criminal conviction seeks re-evaluation of evidence rather than demonstrating non-typicity of charged offenses

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurenta A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 251 din data de 20 iunie 2024, pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe în dosarul penal nr. x/2023, printre alţii, în baza art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În baza art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) şi e) din C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) din C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus şi i s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 2 ani, la care s-a adăugat 1/3 din totalul celeilalte pedepse principale stabilite (1 şi 6 luni închisoare), adică 6 luni închisoare, astfel încât în final inculpata A. să execute o pedeapsă principală rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 91 din C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei închisorii sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 92 din C. pen., termen care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligată inculpata, pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Covasna, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., i s-a impus inculpatei obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., cu aplicarea art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligată inculpata ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe sau în cadrul Primăriei Oraşului Baraolt.

I-au fost puse în vedere inculpatei dispoziţiile art. 96 alin. (1), (2) şi (4) din C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării sub supraveghere în situaţia în care, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligaţiile impuse, nu îndeplineşte obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, precum şi în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în interiorul termenului de supraveghere.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe şi inculpaţii B., C., D. jr., E., F., A., G. sen.

Prin decizia penală nr. 440/Ap din data de 29 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, printre altele, în baza art. 395 din C. proc. pen., s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de inculpata A..

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe împotriva sentinţei penale nr. 251 din data de 20 iunie 2024, pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe în dosarul nr. x/2023, ce a fost desfiinţată în parte pe latura penală, în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor rezultante aplicate inculpatei A..

Rejudecând în aceste limite, s-a înlăturat dispoziţia privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani şi 6 luni închisoare, dispusă faţă de inculpata A. şi s-a dispus executarea efectivă a acesteia.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate în măsura în care nu contravin decizii în ceea ce-o priveşte pe inculpata A..

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În esenţă, Curtea a reţinut, cu privire la aspectul de nelegalitate invocat de inculpată referitor la faptul că, în perioada de amânarea a pronunţării hotărârii, judecătorul fondului a fost promovat la o instanţă ierarhic superioară, pierzându-şi astfel calitatea de judecător la judecătorie, astfel încât nu ar mai fi putut pronunţa hotărârea apelată, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (2) şi art. 395 alin. (3) din C. proc. civ., neexistând niciun motiv de incompatibilitate a judecătorului în a pronunţa sentinţa în prezenta cauză.

Cu referire la infracţiunea de furt calificat, pentru care s-a solicitat achitarea, arătându-se că fapta nu este tipică normei de incriminare, întrucât proprietarul apartamentului, numitul H., era decedat şi nu existau moştenitori la momentul săvârşirii faptei, astfel încât în cauză nu există persoană vătămată, Curtea, urmare a propriului examen a probelor administrate în cauză, a concluzionat că la finalul lunii august 2022, în baza unei înţelegeri prealabile, inculpaţii au pătruns fără drept, prin forţarea uşi de acces în imobilului care a aparţinut numitului H. (concubinul persoanei vătămate, decedat în 02.03.2022), situat în mun. Sfântu Gheorghe, Bd. x, jud. Covasna, de unde au sustras mai multe bunuri, respectiv un calorifer din fontă, mai multe obiecte de lemn confecţionate artizanal, mai multe bucăţi de scândură, precum şi un set de şase ceşti de cafea cu ceainicul aferent, faptă ce întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1)-(22)9 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen.

Împrejurările invocate de inculpaţi, respectiv că proprietarul apartamentului ar fi decedat fără să fi avut moştenitori, iar succesiunea nu ar fi fost dezbătută, astfel încât niciun moştenitor nu are posesia exclusivă a bunurilor înainte de dezbaterea succesiunii, au fost apreciate ca lipsite de relevanţă din punct de vedere al legii penale, întrucât persoana vătămată exercita detenţia respectivelor bunuri, câtă vreme avea acces la imobil, convieţuise împreună cu defunctul, iar lipsa moştenitorilor legali nu echivalează ca situaţie juridică cu situaţia bunului abandonat sau a celui care nu aparţine nimănui.

Referitor la infracţiunea de complicitate la înşelăciune, Curtea a reţinut starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, de care au profitat inculpaţii, scopul acestora nefiind acela de a o ajuta, sprijini, ci de a-i lua imobilul, aceştia punând la cale un plan în acest sens, mai întâi prin a-i câştiga încrederea persoanei vătămate, ca mai apoi, să o determine să le înstrăineze imobilul, fără însă ca aceasta să realizez în fapt ceea ce face, prin inducerea sa în eroare, fiecare inculpat având un rol bine determinat.

Curtea a constatat din probele administrate că anterior datei de 23.08.2022, inculpaţii E. şi F. au intrat în posesia actelor de proprietate ale persoanei vătămate, iar apoi inculpata A. s-a ocupat de obţinerea celorlalte documente necesare înstrăinării imobilului, certificatul de performanţă energetică şi adeverinţa de la asociaţia de locatari; concomitent, inculpaţii E., F., B., I. şi A. au indus-o în eroare pe persoana vătămată, respectiv i-au creat convingerea că trebuie să deschidă un cont bancar, pe numele ei, în RON şi în euro, în fapt, alături de aceasta, prezentând-o la un birou notarial, ocazie cu care persoana vătămată a semnat un act de vânzare-cumpărare prin care a transferat dreptul de proprietate pe care îl deţinea asupra imobilului proprietate personală situat în mun. Sf. Gheorghe, bd. x, în patrimoniul inculpatului F..

De asemenea, Curtea a evidenţiat că prin manoperele dolosive întreprinse de către inculpaţi, aceştia i-au indus percepţia persoanei vătămate că o vor ajuta să vândă apartamentul său, situat în mun. Sf. Gheorghe, b-dul x nr. 3, pentru ca ulterior să poată să achiziţioneze imobilul în care a locuit fostul său concubin, creându-i acesteia reprezentarea că astfel ei vor avea grijă de ea, o vor întreţine, membrii J. identificând şi ipoteticul cumpărător, în persoana inculpatului F..

Conchizând cu privire la infracţiunea de complicitate la înşelăciune reţinută în sarcina inculpatei A., Curtea a reţinut că în mod temeinic prima instanţă a constatat îndeplinite toate condiţiile de tipicitate, dispunând condamnarea acestora, probele administrate dovedind pe deplin că persoana vătămată nu şi-a exprimat un consimţământ liber, ci acesta a fost unul viciat, urmare a manoperelor dolosive întreprinse de inculpaţi. Faptul că notarul public nu a constatat că persoana vătămată a exprimat un consimţământ viciat prin dol, apreciindu-l ca pe unul valabil exprimat şi apt să producă consecinţele juridice, a opinat Curtea că nu înlătură caracterul eminamente penal al faptelor comise de către inculpaţi, persoana vătămată fiind înşelată cu privire la natura juridică a actelor pe care le-a semnat, mai mult, chiar admiţând că aceasta ar fi dorit să înstrăineze imobilul, nu a primit preţul acestuia, inculpaţii prezentând inclusiv în faţa notarului public o situaţie neadevărată, respectiv că ar fi achitat în cont suma de 8.500 euro, realitatea fiind că aceştia au virat banii, dar imediat i-au şi scos prin intermediul persoanei vătămate, însă i-au preluat ei.

În latură civilă, Curtea a arătat că, fiind obligată să se pronunţe şi din oficiu cu privire la restabilirea situaţiei anterioare, în mod legal şi temeinic prima instanţă a dispus anularea contractului cu consecinţa reîntoarcerii bunului imobil în patrimoniul persoanei vătămate.

Împotriva deciziei penale nr. 440/Ap din data de 29 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, a formulat recurs în casaţie recurenta A., invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv că ar fi fost condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esenţă, prin cererea de recurs în casaţie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi achitarea sa, invocând ca şi caz de casare art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. În continuare, recurenta a prezentat situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu şi încadrarea sub care a fost trimisă în judecată, soluţia dispusă în primă instanţă de Judecătoria Sfântul Gheorghe, faptul că a declarat apel şi soluţia dispusă de instanţa de apel, iar apoi a învederat că recursul în casaţie declarat ar fi admisibil, fiind îndeplinite condiţiile privind hotărârea atacată, calitatea procesuală, termenul de declarare, cazul de casare pe care se întemeiază.

A motivat că nu există complicitate la înşelăciune, fiind condamnată doar pentru ca l-a însoţit pe F. la momentul întocmirii actului notarial şi la momentul prezentării la banca pentru depunerea acelor bani, fiind singura acţiune comisivă a inculpatei A. pentru care i se impută comiterea infracţiunii, însă nu există nicio altă probă, nicio susţinere a persoanei vătămate sau a acuzării care să dovedească faptul că inculpata ar fi contribuit în vreun fel la comiterea infracţiunii de complicitate la înşelăciune.

Cu referire la infracţiunea de furt calificat, sustragerea actelor necesare întocmirii contractului de vânzare cumpărare şi faptul că ar fi contribuit la această sustragere şi că a făcut demersuri pentru întocmirea acelei adeverinţe de la asociaţia de proprietari şi a certificatului energetic, recurenta a susţinut că aceste documente sunt solicitate anterior încheierii unui contract de vânzare notarială în formă autentică şi că dorinţa şi voinţa persoanei vătămate exprimată în mai multe rânduri, coroborată cu alte mijloace probatorii, ar confirma că intenţiona să vândă şi fie să plece la rudele sale la Miercurea Ciuc, fie să plece în Germania cu o parte din inculpaţi, astfel că, în opinia recurentei nici această infracţiune nu poate fi reţinută. Mai mult, a precizat că în toată această perioadă s-ar fi aflat în Germania şi nu putea comite cele două infracţiuni.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 15.09.2025, când s-a stabilit termen la data de 21.10.2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, se notează că potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:

Cererea de recurs în casaţie formulată de recurenta A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

Cererea de recurs în casaţie îndeplineşte şi condiţiile prevăzute de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., precum şi cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menţionate numele şi prenumele inculpatei, hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 440/Ap din data de 29 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală), domiciliul recurentei, precum şi semnătura.

Raportat la criteriile de exigenţă ale condiţiei supuse analizei şi la sfera cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică şi jurisprudenţă, Înalta Curte, judecătorul de filtru, aminteşte faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

Recurenta a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., însă criticile formulate nu pot fi subsumate lipsei condiţiilor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de furt calificat şi complicitate la înşelăciune, deoarece aceasta contestă probele administrate în cauză, pe baza cărora s-a concluzionat că se face vinovată de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnată.

Practic, recurenta solicită o rejudecare a cauzei, aspect care nu poate fi circumscris cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. întrucât acesta nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă şi stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală şi în final să se dispună achitarea sa.

Sfera de incidenţă a art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură se referă la verificarea faptelor, astfel cum au fost reţinute în decizia atacată, prin prisma corespondenţei lor, din punct de vedere obiectiv, tiparului de incriminare ori întrunirii, sub aspectul laturii obiective, a elementelor constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina persoanei condamnate.

Expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei reţinute în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

Invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, argumentele prezentate de recurentă trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate.

Formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat atrage nerespectarea cerinţei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

În procesul penal, atunci când cheltuielile judiciare nu rămân în sarcina statului, trebuie suportate de partea care a generat producerea lor. În speţă, în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat intră cele referitoare la comunicarea cererii de recurs în casaţie către parchet şi către celelalte părţi din dosar, la consumabilele folosite de instanţă (gen hârtie, toner, plicuri, copertă dosar, etc.), precum şi cele privind transportul pentru înaintarea dosarului în recurs în casaţie de la instanţa de apel la instanţa de recurs.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurenta A. împotriva deciziei penale nr. 440/Ap din data de 29 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurenta A. împotriva deciziei penale nr. 440/Ap din data de 29 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurenta la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2025.