Cassation inadmissible due to expired deadline and res judicata despite constitutional challenge to prior dismissal of criminal appeal

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1825 din data de 02.12.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului A. este legea veche - C. pen. 1968.

În temeiul art. 254 alin. (1) din C. pen. (1968) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (varianta anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplic. art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (faptă săvârşită în perioada februarie 2009 - decembrie 2011).

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. (1968) a aplicat pe lângă pedeapsa principală pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi b C. pen. (1968) pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. (1968) a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi b C. pen. (1968).

În temeiul art. 254 alin. (1) din C. pen. (1968) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (varianta anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012), cu aplic. art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (faptă săvârşită în perioada 2010 - decembrie 2013).

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. (1968) a aplicat, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. (1968) pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. (1968) a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II- a şi b C. pen. (1968).

În temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1968) a contopit cele două pedepse cu închisoarea de câte 4 ani şi 6 luni închisoare aplicate în cauză în pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. (1968) a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare pedeapsa complementară a 2 interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen. (1968) pe o durată de 5 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. (1968) a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. (1968).

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. rap. la art. 254 alin. (3) C. pen. (1968) rap. la art. 112 alin. (1) lit. d) C. pen. (1968) a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 1.397.497 RON.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a menţinut măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanţa nr. 263/P/2016 din data de 04.05.2017 a P.Î.C.C.J. - D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti cu privire la următoarele bunuri mobile/imobile şi sume de bani existente în conturile bancare ale inculpatului A., astfel:

- autoturism (indisponibilizat conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului din data de 22.06.2017 - f.106 şi urm. vol. 41 d.u.p.), aflat în custodia Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (proces-verbal de predare primire din data de 14.12.2018, aflat la dosar instanţă);

- cota de 1/2 din suprafaţa de 16.173 m.p. teren arabil situat în extravilanul comunei Brăneşti, sat Priboiu, pct. Crivina, nr. cadastral x, jud. Dâmboviţa (indisponibilizat conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului din data de 22.06.2017 - f.106 şi urm. vol. 41 d.u.p.);

- conturi bancare asupra cărora a fost aplicată măsura sechestrului asigurator conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului din data de 22.06.2017 - f.106 şi urm.vol. 41 d.u.p.: conturi curente deschise de inculpat la B.,x,x,x; cont pentru tranzacţii cu instrumente financiare deschis de inculpat la C. - Sucursala Bucureşti - IBAN x; conturi curente deschise de inculpat la C. - Sucursala Bucureşti - IBAN x şi y; conturi curente deschise de inculpat la D. S.A. - IBAN x, x, x şi x.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul A..

Prin decizia nr. 1348/A din 27 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 1825 din 02.12.2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi în rejudecare:

S-a dispus majorarea pedepsei aplicate inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. 1968 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapta din perioada februarie 2009 - decembrie 2011), de la 4 ani şi 6 luni închisoare la 7 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. 1968 a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b şi c (anume dreptul de a ocupa o funcţie sau de a desfăşura o activitate în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice) C. pen. 1968, pe o durată de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen. 1968 i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, b şi c (anume dreptul de a ocupa o funcţie sau de a desfăşura o activitate în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice) C. pen. 1968, cu titlu de pedeapsă accesorie.

S-a dispus majorarea pedepsei aplicate inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de luare de mită prev.de art. 254 alin. (1) C. pen. 1968 raportat la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapta din perioada 2010 - decembrie 2013), de la 4 ani şi 6 luni închisoare la 7 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) vechiul C. pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, b şi c (anume dreptul de a ocupa o funcţie sau de a desfăşura o activitate în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice) C. pen. 1968, pe o durată de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen. 1968 i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b şi c (anume dreptul de a ocupa o funcţie sau de a desfăşura o activitate în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice) C. pen. 1968, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. 1968 au fost contopite pedepsele şi, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, care a fost sporită la 8 ani închisoare, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 8 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b şi c (anume dreptul de a ocupa o funcţie sau de a desfăşura o activitate în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice) C. pen. 1968, pe o durată de 5 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b şi c (anume dreptul de a ocupa o funcţie sau de a desfăşura o activitate în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice) C. pen. 1968.

S-a dispus ca pedeapsa de 8 ani închisoare să se execute în regim de detenţie.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate care nu contraveneau deciziei.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Împotriva deciziei penale nr. 1348/A din 27 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, recurentul A. a formulat recurs în casaţie la data de 22.03.2021.

Prin decizia penală nr. 371/RC din 29 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a respins, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1348/A din data de 27 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Ulterior, la data de 09 mai 2025, împotriva deciziei nr. 1348/A din 27 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, inculpatul A. a formulat o nouă cerere de recurs în casaţie prin apărător ales, E..

Prin cererea formulată de inculpat a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, recurentul A. a arătat, în esenţă, sub un prim aspect, că recursul în casaţie este declarat în termenul legal de 30 de zile, potrivit art. 435 din C. proc. pen., aşa cum a fost interpretat prin Decizia nr. 50 pronunţată la 18.02.2025 de Curtea Constituţională a României, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328, la 11.04.2025, acesta începând să curgă de la publicarea Deciziei nr. 50/18.02.2025 a Curţii Constituţionale a României în Monitorul Oficia al României, respectiv 11.04.2025.

Pe fondul cererii, recurentul a susţinut că decizia penală nr. 1348/A din 27.11.2020 nu este conformă cu regulile de drept aplicabile în cauză, deoarece instanţele judecătoreşti au dispus condamnarea acestuia pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) din C. pen. 1968 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., în condiţiile în care pentru faptele pentru care a fost condamnat a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Astfel, se impunea aplicarea în cazul recurentului A. a legii penale mai favorabile în ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale, respectiv aplicarea art. 155 C. pen. în forma în vigoare din perioada 2018 - 2022, care nu prevedea posibilitatea întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale.

Aplicabilitatea legii penale mai favorabile are în vedere, conform art. 5 alin. (2) din C. pen., inclusiv prevederile din actele normative declarate neconstituţionale, respectiv prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 297 din 26.04.2018.

Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie al răspunderii penale pentru infracţiunea de luare de mită în forma pretinderii este februarie 2009, data săvârşirii presupusei fapte, ceea ce înseamnă că termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru această infracţiune s-a împlinit în februarie 2017, anterior pronunţării deciziei penale nr. 1348/A de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală la 27.11.2020 în dosarul nr. x/2017.

Mai mult, termenul de prescripţie al răspunderii penale era împlinit pentru prima infracţiune de luare de mită (faptă săvârşită în perioada februarie 2009 - decembrie 2011) înainte de soluţionarea cauzei în fond de către Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa penală nr. 1825 din 02.12.2019.

În ceea ce priveşte cea de-a doua infracţiune de luare de mită, aceasta s-a consumat în forma pretinderii anterior încheierii primului contract de lucrări menţionat în actul de sesizare a instanţei, respectiv nr. 182/20 august 2010, deci anterior lunii august 2010, ceea ce înseamnă că termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru această infracţiune s-a împlinit anterior lunii august 2018, înaintea pronunţării hotărârii definitive de condamnare din dosarul nr. x/2017, data deciziei din apel fiind 27.11.2020.

Chiar dacă s-ar aprecia că infracţiunea s-ar fi consumat în momentul presupusei primiri a sumelor de bani, prima acţiune de primire (consumarea astfel a infracţiunii de luare de mită) s-ar fi produs în septembrie 2010, ceea ce înseamnă că şi în această ipoteză termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit în septembrie 2018, înaintea pronunţării deciziei penale nr. 1348/A de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală la 27.11.2020 în dosarul nr. x/2017.

Aşadar, la momentul pronunţării hotărârii definitive de condamnare, respectiv 27.11.2020, existau probe certe privind împlinirea, în februarie 2017, respectiv anterior lunii august 2018, a termenului general de prescripţie de 8 ani privind răspunderea penală pentru infracţiunile de luare de mită pretins comise.

În aceste condiţii, instanţa de apel avea obligaţia să aplice principiul mitior lex în materia întreruperii cursului prescripţiei.

Prin urmare, dispoziţiile legale privind întreruperea prescripţiei nu mai erau operabile la data pronunţării deciziei penale nr. 1348/A la 27.11.2020 si, pe cale de consecinţă, era necesară realizarea de către instanţa de apel a unei analize privind prescripţia în prezenta cauză.

În aceste condiţii, condamnarea recurentului fără ca instanţa de apel să analizeze şi să dezbată incidenţa prescripţiei constituie o eroare de procedură ce poate fi remediată doar prin admiterea recursului în casaţie.

În raport de motivele anterior indicate, recurentul a solicitat, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., admiterea în principiu recursul în casaţie, iar pe fond, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a), raportat la art. 449 şi art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., casarea deciziei penale nr. 1348/A din 27.11.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2017, şi pe cale de consecinţă, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., să se dispună încetarea procesului penal pentru infracţiunile de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) din C. pen. 1968 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât pentru faptele comise în varianta normativă a pretinderii în perioada februarie 2009 - decembrie 2011, respectiv în perioada 2010 - decembrie 2013, intervenise prescripţia răspunderii penale la data condamnării recurentului.

Magistratul asistent, în conformitate cu dispoziţiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., a întocmit şi a depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casaţie formulate, în vederea verificării admisibilităţii în principiu a acesteia.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată, prioritar, că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 435 din C. proc. pen., aceasta fiind introdusă după expirarea termenului legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 435 din C. proc. pen., "Recursul în casaţie poate fi introdus de către părţi sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.".

În acest sens, se reţine că din actele dosarului rezultă că decizia instanţei de apel a fost comunicată recurentului A. la data de 23.02.2021.

Termenul de declarare a recursului în casaţie, prev. de art. 435 din C. proc. pen., s-a împlinit la data de 06.03.2021 pentru recurentul A.. Or, prezenta cerere de recurs în casaţie a fost introdusă la data de 05.05.2025, cu depăşirea cu mult a termenului de 30 de zile de la data comunicării către parte a deciziei instanţei de apel.

Un alt aspect care conduce la inadmisibilitatea căii de atac priveşte faptul că recurentul a mai formulat un recurs în casaţie împotriva aceleiaşi decizii penale, fiind respins prin decizia penală nr. 371/RC din 29 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, fiind incidente dispoziţiile art. 438 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora în cazul în care cererea de recurs în casaţie a fost respinsă, partea care a declarat recursul în casaţie nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiaşi hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Prin Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că este neconstituţională soluţia legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casaţie în ipoteza în care în mod greşit nu a fost dispusă încetarea procesului penal, însă acest aspect nu echivalează cu posibilitatea de a declara un nou recurs în casaţie invocând un alt caz de casaţie ori cu repunerea în termenul de recurs în casaţie.

Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025 a Curţii Constituţionale nu este de natură să schimbe această constatare, atâta timp cât în considerentele acesteia nu sunt prevăzute dispoziţii în sensul solicitat de recurent (naşterea unui nou drept de a formula recurs în casaţie), având în vedere că deciziile instanţei de contencios constituţional produc efecte general obligatorii pentru viitor, începând cu data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, după cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa acesteia.

În acest sens, prin Decizia nr. 656 din 17 octombrie 2019 (paragraful 20), Curtea Constituţională, referitor la o excepţie de neconstituţionalitate a prevederilor art. 435 C. proc. pen., a statuat că "declararea, în mod condiţionat, a recursului în casaţie, cale extraordinară de atac, prin respectarea unui termen de introducere a acestuia, are ca finalitate buna administrare a justiţiei, ocrotirea, pe de o parte, a garanţiilor procesuale ale părţilor, iar, pe de altă parte, a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive, a securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive. Cu alte cuvinte, instituirea unui termen pentru formularea recursului în casaţie, este in abstracto o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori şi discipline procesuale, în vederea soluţionării într-un termen rezonabil a procesului penal, şi o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate a părţilor interesate de a înlătura, oricând, efectele pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive...".

De asemenea, deosebit de importante sunt considerentele Deciziei nr. 220/2019, prin care Curtea Constituţională a statuat că "în ceea ce priveşte efectele prezentei decizii, Curtea constată că aceasta nu produce efecte pentru trecut, ci numai pentru viitor, deoarece, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, se aplică de la data publicării sale atât situaţiilor pendinte, respectiv în cauzele de recurs în casaţie aflate în curs de judecată, adică celor de pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi celor în care justiţiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căii de atac extraordinare corespunzătoare, cât şi situaţiilor viitoare, precum şi în toate cauzele în care a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate având acelaşi obiect până la data publicării în Monitorul oficial al României a prezentei decizii". (paragraful 53).

În egală măsură, sunt avute în vedere Decizia nr. 68/27.02.2017 (paragraful 124), prin care Curtea Constituţională a reţinut că "potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Efectul ex nunc al actelor Curţii constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecinţă, efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autorităţile publice implicate în conflictul juridic de natură constituţională", şi Decizia nr. 126/2016 (paragraful 27), prin care s-a statuat de instanţa de contencios constituţională că "în ceea ce priveşte cauzele soluţionate până la publicarea deciziei Curţii Constituţionale şi în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie având ca obiect o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă declarată neconstituţională, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv şi irevocabil soluţionată. Curtea reţine că, din momentul introducerii cererii în instanţă şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidenţă a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv litigiul. Aşa încât Curtea constată că incidenţa deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tune actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive".

În consecinţă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurent nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prev. de art. 435 din C. proc. pen., în cauză fiind, totodată, incidente şi dispoziţiile art. 438 alin. (3) din C. proc. pen.

Constatarea anterioară face inutilă analiza celorlalte condiţii de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A..

Pentru aceste considerente, constatând că cererea de recurs în casaţie nu este formulată în termenul prevăzut de lege, fiind incidente şi dispoziţiile art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1348/A din data de 27 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul- inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1348/A din data de 27 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2025.