Territorial jurisdiction for multi-site corruption offenses and admissibility of cross-case technical surveillance evidence

Şedinţa publică din data de 01 octombrie 2025

Deliberând asupra contestaţiilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 9 din data de 21.05.2025 pronunţată în dosarul nr. x/2025, Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus următoarele:

A respins, ca nefondată, excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bacău, invocată de inculpata A..

A respins, ca nefondate, toate cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii A., B., C., şi S.C. D. S.R.L., prin apărători aleşi, cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău.

În temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen., a constatat legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. x/2024 din data de 21.01.2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală penală în cauza privind pe inculpaţii B., E., C., A., S.C. D. S.R.L.

A dispus începerea judecăţii în dosarul nr. x/2025 al Curţii de Apel Bacău, privind pe inculpaţii B., E., C., A. şi S.C. D. S.R.L..

A constatat că inculpatul E. a renunţat la excepţiile formulate în scris şi depuse la dosarul cauzei.

Pentru a dispune astfel, examinând cu prioritate excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bacău, invocată de inculpata A., judecătorul de cameră preliminară a reţinut, în esenţă, că desfăşurarea activităţii infracţionale este, în mod evident, în strânsă corelaţie cu elementul material al laturii obiective a infracţiunii deduse judecăţii (abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit) şi nu poate fi disociată de înţelesul pe care legiuitorul, în cuprinsul art. 174 C. pen., îl atribuie noţiunii de săvârşire sau comitere a unei infracţiuni, respectiv săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice.

Astfel, s-a reţinut că, în ipoteza unei infracţiuni cu conţinut alternativ, locul săvârşirii acesteia va fi considerat acela unde au fost realizate oricare dintre activităţile infracţionale alternative care compun elementul material al laturii obiective a infracţiunii, acestea fiind echivalente din punct de vedere juridic.

Totodată, s-a reţinut că, în situaţia în care modalităţile alternative de realizare a elementului material sunt comise în circumscripţiile mai multor organe judiciare, oricare dintre acestea este, în egală măsură, competent să judece infracţiunea unică ce a fost astfel săvârşită.

Particularizând, judecătorul de cameră preliminară a observat că materialul probatoriu care compune dosarul de urmărire penală şi situaţia de fapt construită de procuror pe baza acestuia relevă că activitatea infracţională care i se atribuie inculpatei A. în calitate de complice se încadrează în contextul în care infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prev. şi ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu ref. la art. 297 alin. (1) din C. pen., respectiv participaţie improprie sub forma instigării/complicităţii la săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma tentativei, prev. şi ped. de art. 52 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 18 1 alin. (1) din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie au fost comise pe raza jud. Bacău (sediul primăriei Mun. Bacău) şi Neamţ (sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord - Est).

În aceste condiţii, s-a apreciat că, în raport de prevederile art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Bacău.

În continuare, Curtea a constatat caracterul neîntemeiat al excepţiei nulităţii absolute a actelor de urmărire penală rezultând din folosirea probelor obţinute prin supravegherea tehnică efectuată în dosarul penal x/2023, în baza mandatului de supraveghere tehnică nr. 425/27.11.2023, prelungit pe o perioadă de 30 zile până la data de 26.01.2024, având în vedere că datele respective au fost preluate conform dispoziţiilor art. 142 alin. (5) din C. proc. pen. prin ordonanţele din datele de 30.01.2024 şi 05.03.2024.

Astfel, s-a reţinut că dispoziţiile art. 142 alin. (5) din C. proc. pen. reglementează posibilitatea ca datele obţinute din măsurile de supraveghere tehnică să poată fi folosite şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute de art. 139 alin. (2) din C. proc. pen.

Aşadar, s-a reţinut că mandatul de supraveghere tehnică nr. 425/27.11.2023 a fost emis cu respectarea dispoziţiilor privind competenţa materială şi personală, fiind pus în executare cu respectarea dispoziţiilor legale. În acest sens, s-a reţinut că, în dosarul nr. x/2023, numita A. nu avea calitatea de inculpat sau suspect, astfel că nu se impunea ca măsurile de supraveghere să fie dispuse de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la curtea de apel.

Concluzionând, analiza ex propriis sensibus efectuată de judecătorul de cameră preliminară a relevat că nu este incident niciun motiv dintre cele expres şi limitativ prevăzute de legiuitor în cuprinsul art. 281 alin. (1) C. proc. pen., care să atragă sancţiunea nulităţii absolute sau sancţiunea nulităţii relative.

În continuare, s-a reţinut că au fost respectate dispoziţiile legale privind competenţa procurorului şi că rechizitoriul nr. x/2024 din data de 21.01.2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău cuprinde toate secţiunile prevăzute de dispoziţiile art. 328 C. proc. pen., procurorul realizând o prezentare amplă a situaţiei de fapt pe care a desprins-o din probatoriul administrat în cauză, indicând neechivoc încadrarea juridică a acesteia, mijloacele de probă pe care se sprijină acuzaţiile aduse fiecărui inculpat, succesiunea actelor de urmărire penală efectuate, precum şi suficiente date privind profilul inculpaţilor. De asemenea, s-a reţinut că dispozitivul actului de sesizare nu prezintă nicio deficienţă în ce priveşte identitatea persoanelor trimise în judecată, faptele reţinute în sarcina acestora, încadrarea juridică şi esenţa situaţiei de fapt.

Totodată, judecătorul a observat că rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de procurorul şef serviciu din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău, fiind astfel îndeplinite, sub aspectul conţinutului actului de sesizare, toate cerinţele impuse de art. 328 raportat la art. 386 alin. (2) C. proc. pen.

Lecturând în ansamblu rechizitoriul, pentru a răspunde alegaţiilor inculpaţilor A., C., şi S.C. D. S.R.L. referitoare la imprecizia acuzaţiilor, care ar fi determinat şi o încălcare a dreptului lor la apărare, judecătorul de cameră preliminară a constatat că procurorul a individualizat corespunzător fapta reţinută în sarcina fiecărui inculpat, astfel încât aceştia pot înţelege care sunt conduitele ilicite care li se atribuie şi în ce context ar fi fost comise acestea.

Totodată, s-a constatat că procurorul a realizat o analiză detaliată a situaţiei de fapt, a modalităţii în care se presupune că ar fi acţionat inculpaţii, a coroborat mijloacele probatorii considerate relevante în acuzare, apreciind că acestea conturează existenţa infracţiunii reţinute şi vinovăţia inculpaţilor.

Concluzionând sub acest aspect, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că efectuarea urmăririi penale s-a realizat cu respectarea principiilor de administrare în mod loial a probelor, fiind respectat şi principiul egalităţii armelor, ca şi componentă a dreptului la un proces echitabil.

În esenţă, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că nu s-a evidenţiat nicio neregularitate a rechizitoriului, care să atragă restituirea dosarului de urmărire penală pentru clarificarea acestora.

Mai mult decât atât, în cadrul secţiunii "Încadrarea juridică", procurorul nu s-a rezumat la o sintetizare formală şi abstractă a situaţiei de fapt, ci a detaliat în ce constă, în concret, activitatea infracţională imputată fiecărui inculpat, prin raportare la calitatea acestuia, la documentele asumate în cadrul proiectului şi la urmările produse, astfel că judecătorul nu a identificat elemente care să creeze confuzie din perspectiva descrierii laturii obiective ori a reţinerii intenţiei ca formă de vinovăţie atribuită persoanelor trimise în judecată.

Astfel fiind, judecătorul a constatat că raţionamentul procurorului este coerent şi amplu, axat pe demonstrarea implicării fiecărui inculpat în comiterea presupusei fapte, iar împrejurarea că apărarea a fost surprinsă de abordarea regăsită în actul de sesizare ori nu este de acord cu aceasta nu este un temei pentru a constata neregularitatea actului de sesizare.

S-a subliniat că, în realitate, din perspectiva conţinutului actului de sesizare, în cadrul excepţiilor invocate de inculpaţi au fost expuse şi argumente care vizează absenţa unor cerinţe de tipicitate obiectivă sau subiectivă indispensabile reţinerii infracţiunilor deduse judecăţii, fiind indirect criticată maniera în care procurorul a apreciat şi interpretat conţinutul informativ al mijloacelor de probă administrate, însă aceste susţineri nu tind să demonstreze imprecizia acuzaţiilor, aspect cenzurabil în etapa de cameră preliminară, ci depăşesc acest cadru, făcând practic trimitere la absenţa unor probe certe de vinovăţie.

S-a reţinut că aceste aspecte urmează însă a forma obiectul analizei instanţei în faza de judecată, iar în cadrul cercetării judecătoreşti, pe baza probatoriului ce urmează a fi administrat şi interpretat coroborat de judecătorul fondului, se va putea repune în discuţie corespondenţa dintre presupusele acţiuni ilicite atribuite fiecărui inculpat (în calitate de autor sau complice) - care sunt individualizate corespunzător - şi acţiunile care, potrivit normei de incriminare, pot constitui elementul material al laturii obiective a infracţiunii deduse judecăţii.

Evaluând şi din oficiu legalitatea administrării probatoriului pe parcursul urmăririi penale şi a efectuării actelor de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară nu a identificat nicio neregularitate procedurală susceptibilă a atrage sancţiuni în procedura de faţă, actele de urmărire penală fiind efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale, iar probele (înscrisuri, declaraţiile inculpaţilor, depoziţiile martorilor, procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate şi înregistrate în baza mandatelor de supraveghere tehnică emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi) fiind legal administrate.

Analizând solicitarea de constatare a nulităţii procesului-verbal de sesizare din oficiu din data de 05.01.2024, prin raportare la susţinerile că procurorul s-a sesizat dinainte folosind conţinutul înregistrărilor de convorbiri din luna decembrie, adică 27 decembrie 2023, convorbiri pe care nu putea să le folosească în lipsa unei ordonanţe de preluare a lor în baza art. 142 alin. (5) C. proc. pen.., iar în conţinutul procesului-verbal anterior menţionat sunt redate conţinutul convorbirilor telefonice pe care nu le preluase, Curtea a constatat nefondate aceste susţineri, având în vedere că dispoziţiile art. 292 C. proc. pen. ce reglementează sesizarea din oficiu a organelor de urmărire penală nu prevăd condiţii de formă ale procesului-verbal de sesizare din oficiu, neexistând vreun conţinut prestabilit al actului respectiv de sesizare, printre care să se numere şi izvorul sesizării.

Judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a mai subliniat că nemulţumirea inculpatei A. cu privire la împrejurarea că în cuprinsul procesului-verbal nu se menţionează că izvorul sesizării îl constituie convorbirile telefonice interceptate în dosarul nr. x/2023 şi că în această situaţie, se impunea extinderea urmăririi penale in rem şi efectuarea în continuare a urmăririi penale cu privire la infracţiunile respective, iar nu întocmirea separată a unui proces-verbal de sesizare din oficiu şi constituirea unui nou dosar penal nu se justifică, procurorul fiind singurul care gestionează modul de instrumentare a cauzei, în condiţiile legii, şi nu inculpatul vizat de dosarul de urmărire penală.

Împotriva încheierii penale nr. 9 din data de 21.05.2025 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2025, au formulat contestaţie inculpaţii A., C. şi S.C. D. S.R.L.

Motivele de contestaţie se regăsesc ataşate la dosar şi au fost susţinute în condiţii de oralitate şi contradictorialitate, astfel că vor fi redate în rezumat în continuare.

În esenţă, contestatorii inculpaţi A. şi S.C. D. S.R.L. au invocate următoarele:

Excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bacău în judecarea cauzei.

În acest sens, inculpaţii au susţinut că activitatea infracţională, astfel cum a fost reţinută şi descrisă de către organul de urmărire penală, s-a desfăşurat în exclusivitate în Mun. Bucureşti, la sediul societăţii comerciale S.C. D. S.R.L., iar pentru a ajunge la această concluzie sunt avute în vedere încadrările în drept ale faptelor reţinute în sarcina inculpatei.

Astfel, contestatoarea inculpată A., prin apărător ales, a susţinut că, din descrierea realizată în actul de sesizare, se poate observa că, în concret, în sarcina acesteia s-a reţinut că ar fi falsificat, prin atestarea unor împrejurări nereale, o factură şi 13 foi colective de prezenţă, că le-a pus la dispoziţia reprezentanţilor U.A.T. Bacău, fiind folosite, mai întâi, pentru plata nelegală a sumei totale de 119.000 RON şi pentru formularea unei cereri de rambursare a acestei sume la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord - Est, punerea la dispoziţie fiind, de altfel, singurul act de ajutor reţinut în sarcina inculpatei.

În cuprinsul actului de sesizare a instanţei s-a statuat, dincolo de orice dubiu, că inculpata A. a săvârşit toate infracţiunile reţinute în sarcina acesteia, indiferent de forma de participaţie (autor ori complice), în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, respectiv în municipiul Bucureşti, că în cauză au mai fost trimişi în judecată inculpaţii B., E., C. şi S.C. D. S.R.L., reţinându-se în sarcina acestora că au săvârşit infracţiunile care fac obiectul judecăţii în prezenta cauză în circumscripţia Curţii de Apel Bacău (inculpaţii B., E., C.).

În acest condiţii, s-a susţinut că este evident faptul că, prima facie, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (3) C. proc. pen. potrivit cărora în cazul în care, potrivit alin. (2), o infracţiune a fost săvârşită în circumscripţia mai multor instanţei, oricare dintre acestea este competentă să o judece, însă, sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 43 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. (cazul de reunire incident în situaţia în care la săvârşirea unei infracţiuni au participat două sau mai multe persoane), precum şi dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen. care prevăd că, în situaţia reunirii, dacă în raport cu diferiţii făptuiri ori diferitele fapte după natura lor ori după calitatea persoanelor, competenţa aparţine, potrivit legii, unor instanţe de grad diferit, competentă de a judeca toate cauzele reunite este instanţa superioară în grad.

Astfel, având în vedere calitatea de avocat a inculpatei A., calitate pe care nu a pierdut-o, instanţa competentă să judece toate infracţiunile este curtea de apel, mai ales în condiţiile în care inculpaţii B., E. şi C. au săvârşit infracţiuni de competenţa tribunalului.

Ca atare, având în vedere împrejurarea potrivit căreia competenţa curţii de apel a fost atrasă de calitatea inculpatei A. şi luând în considerare că locul în care aceasta ar fi săvârşit infracţiunile, este municipiul Bucureşti, apărarea a apreciat că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Bucureşti în condiţiile în care dispoziţiile cu privire la competenţa după calitatea persoanei şi după locul săvârşirii faptei sunt aplicabile deodată şi că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 41. alin. (3) C. proc. pen., acestea fiind aplicabile doar în situaţia în care o infracţiune a fost săvârşită în circumscripţia mai multor instanţe.

Imposibilitatea folosirii probelor obţinute prin supravegherea tehnică în dosarul penal nr. x/2023, efectuată în baza mandatului de supraveghere tehnică nr. 425/27.11.2023 şi prelungit pe o perioadă de 30 de zile până la data de 26.01.2024.

Sub acest aspect, s-a solicitat să se constate că probele obţinute în baza mandatului nr. x/27.11.2023, respectiv cele rezultate în urma interceptării convorbirilor telefonice, astfel cum sunt ele consacrate în procesele-verbale de redare a acestora, încheiate de către organele de urmărire penală, nu puteau fi folosite pentru a formula acuzaţii împotriva inculpatei A. şi nici pentru a fundamenta soluţia de trimitere în judecată, cu atât mai mult nu pot fi folosite pentru o eventuală condamnare a acesteia, motiv pentru care acestea trebuie îndepărtate din dosarul cauzei.

În argumentare, s-a menţionat că mandatul în baza căruia au fost obţinute a fost emis de către un judecător de drepturi şi libertăţi de la tribunal, în condiţiile în care, pentru a putea fi folosite, ar fi trebuit să fie emise de către un judecător de drepturi şi libertăţi din cadrul unei curţi de apel.

Astfel fiind, a solicitat să se constate că ordonanţele din 30.01.2024 şi 05.03.2024, prin care au fost preluate datele rezultate din măsurile de supraveghere, în ceea ce o priveşte pe insculpata A., sunt nelegale pentru că încalcă dispoziţiile cu privire la competenţa după calitatea persoanei, fiind nule absolut din perspectiva conţinutului proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice.

Având în vedere că datele nu pot fi folosite împotriva inculpatei A. şi luând în considerare că ele privesc convorbiri între aceasta şi E., s-a susţinut că nici împotriva acestuia din urmă nu pot fi folosite.

Pentru acest motiv, s-a apreciat că procesele-verbale care conţin redarea convorbirilor purtate de către inculpata A. cu E. la datele de 11.12.2023, 19.12.2023, 20.12.2023 şi 27.12.2023 şi care conţin probe obţinute în mod nelegal în cauza de faţă, supuse cazului de nulitate absolută prev. de art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. urmează să fie înlăturate de la dosar potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 22 din 18.01.2018 şi jurisprudenţei naţionale, constantă în materie.

Nelegalitatea procesului-verbal din 05.01.2024, prin care organul de urmărire penală s-a sesizat din oficiu cu privire la infracţiunile care fac obiectul prezentei cauze.

Contrar celor reţinute de judecătorul de cameră preliminară, s-a susţinut că procesul-verbal de sesizare din oficiu a fost încheiat înainte de data la care a fost emisă ordonanţa prin care au fost preluate probele rezultate în urma supravegherii tehnice din dosarul x/2023 Acest fapt rezultă, în opinia apărării, din actele şi lucrările dosarului potrivit cărora procesul-verbal de sesizare din oficiu a fost încheiat la data de 05.01.2024, iar ordonanţele prin care au fost preluate datele rezultate din măsurile de supraveghere au fost date la 30.01.2024 şi 05.03.2024, deci ulterior sesizării din oficiu.

Pentru a evita extinderea urmăririi penale şi pentru a constitui un nou dosar, organul de urmărire penală a ascuns faptul că sesizarea din oficiu s-a făcut pe baza probelor obţinute prin intermediul mandatelor de supraveghere, în dosarul nr. x/2023, şi nu pe baza unor date şi informaţii obţinute pe orice altă cale, mai ales în condiţiile în care preluarea datelor şi informaţiilor obţinute în baza mandatului nr. x/27.11.2023 s-a făcut cel mai devreme la data de 30.01.2024, iar faptele care au făcut obiectul sesizării din oficiu au rămas unele şi aceleaşi, inclusiv după trimiterea în judecată a inculpatei A..

Astfel fiind, apărarea a apreciat că procesul-verbal de sesizare din oficiu substituie, în mod nepermis, un act procesual de extindere a urmăririi penale pentru fapte noi, potrivit art. 311 alin. (1) C. proc. pen.

În consecinţă, apărarea a apreciat că procesul-verbal este nelegal întocmit şi că această nelegalitate afectează modul de sesizare a organului de urmărire penală.

Neregularitatea actului de sesizare a instanţei

Sub acest aspect, apărarea a susţinut că judecătorul de cameră preliminară nu a analizat criticile care ţin de regularitatea rechizitoriului, astfel cum au fost ele arătate în scris, ci s-a mulţumit doar să constate că au fost respectate dispoziţiile art. 328 si 329 din C. proc. pen. cu privire la conţinutul rechizitoriului, că faptele reţinute în sarcina inculpatei A. au fost descrise în mod complet şi pe înţelesul tuturor, inclusiv al avocaţilor, şi că aşa-zisele critici sunt, de fapt, apărări de fond care nu pot face obiectul judecăţii în procedura camerei preliminare.

Astfel, în legătură cu forma de participaţie a complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu şi la infracţiunea prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, a solicitat să constate că faptele (actele de ajutor) reţinute în sarcina celor două inculpate sunt unele şi aceleaşi şi că, în mod normal, cele două infracţiuni în forma de participaţie a complicităţii ar trebui reţinute în concurs ideal, în sensul că prin aceleaşi acţiuni sau inacţiuni s-au săvârşit două fapte de natură penală încadrabile în texte de lege diferite.

S-a mai susţinut că infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată a fost reţinută ca fiind săvârşită prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului în cele 14 înscrisuri (factura fiscală şi 13 foi colective de prezenţă) şi desăvârşită prin folosirea acestor înscrisuri în scopul obţinerii sumei de 119.000 RON şi prin punerea la dispoziţie prin încredinţarea acestor înscrisuri primarului mun. Bacău, F., pentru a fi folosite la depunerea cererii de rambursare nr. x la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord - Est în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri europene.

Totodată, s-a mai precizat că, de remarcat, este împrejurarea potrivit căreia componentele de folosire şi punere la dispoziţie au fost săvârşite prin acelaşi act, respectiv prin transmiterea înscrisurilor pretins falsificate către UAT Bacău, nefiind descrisă acţiunea de punere la dispoziţia primarului F. a înscrisurilor pretins falsificate în scopul obţinerii pe nedrept, de către UAT Bacău, de fonduri europene.

De altfel, s-a susţinut că acuzaţiile de abuz în serviciu şi de folosire de înscrisuri falsificate în vederea obţinerii pe nedrept de fonduri europene, având în vedere că vizează aceeaşi sumă de 119.000 RON reţinute în sarcina inculpaţilor B. şi E. - autorat (abuzul în serviciu) şi participaţie improprie la infracţiunea prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, sunt ireconciliabile atunci când sunt reţinute deodată şi în legătură cu aceeaşi sumă de bani.

S-a susţinut că scopul tuturor operaţiunilor pendinte ale infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi abuz în serviciu a fost unic şi anume acela al obţinerii pe nedrept de fonduri europene şi nicidecum al diminuării patrimoniului UAT Bacău cu suma de 119.000 RON, consideraţii cărora li se alătură forma concursului real de infracţiuni cu conexitate etiologică în sensul că ambele infracţiuni (falsul în înscrisuri sub semnătură privată şi abuz în serviciu) au fost săvârşite în scopul de a obţine, pe nedrept, fonduri europene, scop al infracţiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000.

În aceste condiţii, în opinia apărării, este evident că, pe de o parte, chestiunea prezintă o importanţă covârşitoare pentru înţelegerea acuzaţiilor care au fost formulate împotriva inculpatelor A. şi S.C. D. S.R.L., precum şi împotriva inculpaţilor B., E. astfel încât, pe parcursul procedurilor, aceştia să beneficieze de o apărare eficace în raport cu acuzaţiile, apărare care nu poate fi făcută decât în condiţiile în care acuzaţiile, în toate componentele lor - incluzând aici şi forma de vinovăţie - trebuie să fie clare şi pe înţelesul tuturor.

În plus, în legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu în forma complicităţii, a solicitat să se constate că elementul de tipicitate pentru existenţa acesteia, respectiv prejudiciul (paguba) şi corelativ foloasele necuvenite pretins obţinute de către S.C. D. S.R.L. nu sunt descrise corespunzător, în sensul că nu sunt arătate probele pe care se bazează acuzaţia în condiţiile în care S.C. D. S.R.L., date fiind progresele în executarea lucrărilor care fac obiectul contractului de finanţare, a prestat servicii de asistenţă tehnică pe o perioadă de aproximativ un an începând cu data la care au debutat lucrările de execuţie, respectiv finalul anului 2022 până la data plăţii facturii.

Astfel fiind, s-a susţinut că descrierea în legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu în forma complicităţii este incompletă în componentele privind forma de vinovăţie calificată prin scop (intenţie directă care nu poate fi pusă în legătură decât cu rezultatul infracţiunii, respectiv prejudiciul, date fiind prevederile din art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen.) precum şi în componenta rezultatului (prejudiciul pretins plasat în patrimoniul UAT Bacău).

În final, s-a susţinut că ultima dintre chestiunile care vizează lipsa/caracterul incomplet al descrierilor este aceea care ţine de răspunderea penală a persoanei juridice arătată în art. 135 C. pen. cu denumirea marginală Condiţiile răspunderii penale a persoanei juridice, potrivit cărora persoana juridică, cu excepţia statului sau a autorităţilor publice, răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.

Apărarea a subliniat că procurorul, emitent al rechizitoriului, a reţinut ipoteza săvârşirii faptei de către inculpata A. în interesul persoanei juridice arătând şi motivele pentru care a ajuns la această concluzie, respectiv scopul precis al obţinerii pe nedrept al unui beneficiu material (folosul necuvenit prev. în art. 132 din Legea nr. 78/2000).

În opinia apărării, acuzaţiile aduse S.C. D. S.R.L., în integralitatea lor, nu sunt descrise corespunzător nici din perspectiva scopului şi nici din perspectiva ipotezei de reglementare prev. în art. 135 C. pen., mai ales în condiţiile în care, o eventuală falsificare de înscrisuri şi folosirea acestora nu a vizat vreun interes al societăţii S.C. D. S.R.L. ci, dimpotrivă, interesul U.A.T. Bacău de a deconta cheltuielile cu asistenţa tehnică la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord - Est.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 04 iulie 2025, sub nr. x/2025/a1, fiind stabilit primul termen de judecată pentru data de 01 octombrie 2025.

La termenul din data de 01 octombrie 2025 au avut loc dezbaterile, ocazie cu care au fost formulate concluzii de către contestatorii inculpaţi şi reprezentantul Ministerului Public, acestea fiind fidel redate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

*

Verificând cauza prin prisma criticilor invocate şi prin raportare la dispoziţiile art. 347 şi art. 4251 C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de doi judecători de cameră preliminară apreciază contestaţiile formulate de inculpaţii A., C. şi S.C. D. S.R.L. ca fiind nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi dezvoltate în continuare.

În propriul demers analitic, judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de cenzură evidenţiază, cu titlu introductiv, că în conformitate cu dispoziţiile art. 342 C. proc. pen., obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Referitor la legalitatea sesizării instanţei, judecătorul de cameră preliminară verifică, în cauză, respectarea legii, raportat la competenţa funcţională, după materie şi după calitatea persoanei, dar şi prin raportare la competenţa teritorială.

De asemenea, judecătorul de cameră preliminară verifică actul de sesizare al instanţei prin prisma condiţiilor prevăzute de lege referitor la conţinutul acestuia, dar şi asupra respectării exigenţelor dispoziţiilor art. 328 C. proc. pen.

În acest cadru se verifică şi claritatea acuzaţiei, respectiv dacă faptele sunt descrise şi conţin suficiente elemente din care să rezulte corespondenţa dintre trăsăturile faptelor concrete şi modelul abstract prevăzut în norma de incriminare.

În ceea ce priveşte descrierea faptelor în actul de sesizare, pentru a satisface exigenţele dispoziţiilor art. 328 alin. (1) din C. proc. pen., aceasta trebuie să fie făcută de o manieră rezonabilă, să fie clară, inteligibilă, să facă referire la toate împrejurările de timp şi de loc, cu prezentarea tuturor elementelor ce prezintă relevanţă penală sub aspectul conţinutului unei infracţiuni.

Importanţa acestei descrieri rezultă din dispoziţiile art. 371 din C. proc. pen., care fixează obiectul judecăţii la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare.

Totodată, descrierea faptei este şi o condiţie a asigurării posibilităţii de exercitare a unei apărări efective de către inculpat, statuată la nivel de principiu de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, caracterul echitabil al procedurii depinzând de o informare precisă şi completă asupra acuzaţiilor formulate împotriva unei persoane, respectiv asupra faptelor materiale imputate, precum şi asupra încadrării juridice.

Astfel, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că art. 6 parag. 3 lit. a) CEDO recunoaşte acuzatului dreptul de a fi informat în mod amănunţit asupra naturii şi acuzaţiei aduse împotriva sa. Garanţia prevăzută de art. 6 parag. 3 lit. a) din convenţie are ca scop asigurarea posibilităţii persoanei împotriva căreia se formulează o acuzaţie în materie penală de a-şi pregăti o apărare efectivă şi eficientă (CEDO - Cauza Pelissier şi Sassi c. Franţei). De asemenea, s-a mai reţinut că parag. 3 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului recunoaşte acuzatului dreptul de a fi informat, în mod detaliat, nu numai cu privire la cauza acuzării, adică faptele materiale de care este acuzat şi pe care este fondată acuzaţia, dar şi cu privire la natura acuzării, adică încadrarea juridică a faptelor (CEDO - Cauza Dallos c. Ungariei).

În acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, prin încheierea nr. 230 din data de 25.03.2015, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară a reţinut că acuzaţiile trebuie să fie formulate într-o manieră suficient de clară, încât să dea posibilitatea persoanei inculpate să înţeleagă, chiar beneficiind de sprijinul unor specialişti ai dreptului (avocaţi, consilieri juridici) ce anume i se reproşează de către autorităţi şi care este semnificaţia penală a conduitei sale (încadrare juridică şi implicit tratament sancţionator).

În ceea ce priveşte legalitatea administrării probelor, judecătorul de cameră preliminară verifică dacă în cursul fazei de instrucţie penală organele de urmărire penală au administrat probele cu respectarea garanţiilor procesuale referitoare la legalitatea procedurilor şi respectarea dreptului la apărare. În acest cadru, dacă se constată că probele au fost administrate cu încălcarea dispoziţiilor legale, judecătorul de cameră preliminară dispune excluderea probelor, însă nu în toate cazurile, ci doar atunci când încălcările vizează chestiuni esenţiale care, în raport de împrejurările concrete ale cauzei, ar duce la încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Examenul judecătorului de cameră preliminară este limitat, prin voinţa legiuitorului, la chestiuni eminamente de drept, circumscrise exigenţelor de formă şi conţinut ale actelor procedurale, de concordanţă a acestora din urmă cu actele procesuale pe care le încorporează ori cu dispoziţiile legale pertinente în faza de urmărire penală.

În egală măsură, un atare examen implică o evaluare a probelor din aceeaşi unică perspectivă a legalităţii (sau, după caz, a loialităţii), judecătorul analizând doar legalitatea, iar nu oportunitatea actului prin care s-a dispus/respins administrarea unei probe de către organul de urmărire penală.

Judecătorul de cameră preliminară nu verifică dacă acuzaţia cu privire la faptele respective este reală şi nici dacă sunt probe suficiente pentru a conduce la stabilirea vinovăţiei. De asemenea, acesta nu evaluează pertinenţa, utilitatea sau concludenţa probelor, această chestiune fiind în sarcina instanţei la momentul cercetării judecătoreşti.

În acest context, în coordonatele de analiză sus menţionate, reevaluând soluţia dată cererilor şi excepţiilor formulate în cameră preliminară, Înalta Curte - Completul de doi judecători de cameră preliminară constată integral nefondate criticile aduse încheierii penale nr. 9 din data de 21 mai 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024.

I. Motivele de contestaţie invocate de inculpatele A. şi S.C. D. S.R.L.

- necompetenţa teritorială a Curţii de Apel Bacău în instrumentarea cauzei

În argumentarea acestei excepţii, inculpata A., prin apărător ales, a susţinut că, deşi inculpaţii B., E. şi C. (ale căror calităţi nu atrag competenţa materială a Curţii de Apel Bacău) ar fi săvârşit faptele în circumscripţia acestei instanţe, inculpata A., avocat, ar fi săvârşit toate infracţiunile reţinute în sarcina acesteia, indiferent de forma de participaţie, în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, respectiv în municipiul Bucureşti, motiv pentru care competenţa de soluţionare a cauzei ar aparţine Curţii de Apel Bucureşti, iar nu Curţii de Apel Bacău. În acest sens, a invocat dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen. care prevăd că, în situaţia reunirii, dacă în raport cu diferiţii făptuiri ori diferitele fapte după natura lor ori după calitatea persoanelor, competenţa aparţine, potrivit legii, unor instanţe de grad diferit, competentă de a judeca toate cauzele reunite este instanţa superioară în grad, în speţă, competenţa Curţii de apel fiind atrasă de calitatea de avocat a inculpatei A..

Critica este nefondată

Fără îndoială, verificarea competenţei instanţei se situează în amontele procedurii de cameră preliminară şi se efectuează cu precădere faţă de orice alte verificări.

Astfel, exercitând controlul judiciar, ca un al doilea filtru de legalitate, completul colegial de la instanţa superioară reţine că argumentele prezentate de inculpata A. în susţinerea tezei avansate vizând necompetenţa teritorială a Curţii de Apel Bacău, sunt neîntemeiate.

Dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la competenţa teritorială prevăd că aceasta este determinată, în ordine, de: a)locul săvârşirii infracţiunii (..) iar dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. proc. pen. prevăd că prin locul săvârşirii infracţiunii se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în tot sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.

În speţă, deşi inculpata susţine că faptele, aşa cum au fost descrise în actul de sesizare, ar fi fost săvârşite pe raza mun. Bucureşti, Înalta Curte constată că infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prev. şi ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu ref. la art. 297 alin. (1) din C. pen., respectiv participaţie improprie sub forma instigării/complicităţii la săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma tentativei, prev. şi ped. de art. 52 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, au fost comise pe raza jud. Bacău (sediul primăriei Mun. Bacău) şi Neamţ (sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord - Est).

Împrejurarea potrivit căreia inculpata ar fi falsificat înscrisurile în mun. Bucureşti, nu este de natură să atragă competenţa teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (3) C. proc. pen., atunci când o infracţiune este săvârşită în circumscripţia mai multor instanţe, oricare dintre acestea este competentă să o judece. Aşadar, deşi se susţine că inculpata a falsificat înscrisurile în mun. Bucureşti, aceste înscrisuri au fost depuse şi valorificate pe raza jud. Bacău (sediul primăriei Mun. Bacău) şi Neamţ (sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord - Est), relevanţă juridică având deopotrivă şi locul unde s-a produs rezultatul, dar şi locul comiterii infracţiunilor de către alţi inculpaţi cercetaţi în aceeaşi cauză. În situaţia în care în cadrul aceluiaşi dosar de urmărire penală sunt comise mai multe infracţiuni de o pluralitate de infractori care acţionează în circumscripţii teritoriale diferite, competenţa aparţine oricăreia dintre instanţele în ale cărei circumscripţie teritorială au fost comise acte de executare sau s-au produs urmările acestora de către oricare dintre inculpaţi.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., invocate de inculpată, Înalta Curte constată că acestea privesc competenţa materială şi personală a instanţei, iar nu competenţa teritorială, operând o prorogare de competenţă în favoarea instanţei superioare în grad în situaţia în care unul dintre inculpaţi are o calitate ce atrage competenţa acesteia.

În consecinţă, competenţa materială şi personală de soluţionare a cauzei în care un avocat este trimis în judecată, aparţine unei Curţi de Apel, fără a fi limitată la o anumită circumscripţie teritorială, competenţa teritorială urmând a se stabili potrivit regulilor generale prevăzute de art. 41 C. proc. pen., astfel încât competentă teritorial poate fi oricare dintre curţile de apel în a căreia circumscripţie teritorială au fost comise acte de executare sau s-au produs urmările acestora de către oricare dintre inculpaţi. Simplul fapt că inculpata a cărei calitate specială atrage competenţa curţii de apel a comis infracţiunile într-o anumită circumscripţie teritorială nu atrage în mod obligatoriu competenţa teritorială exclusivă a acesteia, întrucât oricare dintre curţile de apel în a cărei circumscripţie teritorială au fost comise acte de executare sau s-au produs urmările acestora de către oricare dintre inculpaţi este de natură a asigura garanţiile cerute de calitatea specială a inculpatei.

Astfel, judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanţei de fond a apreciat în mod legal şi just faptul că, în cauză, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Bacău, instanţă în circumscripţia căreia se află sediul primăriei la care se presupune că au fost depuse şi valorificate înscrisurile falsificate de către inculpată în vederea producerii de consecinţe juridice.

Aşadar, faţă de realităţile procedurale şi procesuale ale cauzei, evidenţiate în cele ce preced, cenzurând, prezentul complet colegial reţine că prorogarea de competenţă în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, astfel cum a fost solicitată de către cele două inculpate, prin apărător ales, nu este operabilă în prezenta cauză, instrumentarea cauzei de către Curtea de Apel Bacău realizându-se în conformitate cu dispoziţiile legale.

- criticile referitoare la imposibilitatea folosirii probelor obţinute prin supravegherea tehnică în dosarul penal nr. x/2023, efectuată în baza mandatului de supraveghere tehnică nr. 425/27.11.2023.

Criticile sunt nefondate

Sub acest aspect, inculpata A. a susţinut că probele obţinute în baza mandatului nr. x/27.11.2023, emis în dosarul nr. x/2023, respectiv cele rezultate în urma interceptării convorbirilor telefonice, nu puteau fi folosite pentru a formula acuzaţii împotriva sa şi nici pentru a fundamenta soluţia de trimitere în judecată sau condamnarea acesteia, întrucât mandatul în baza căruia au fost obţinute a fost emis de către un judecător de drepturi şi libertăţi de la tribunal, iar nu de un judecător de drepturi şi libertăţi din cadrul unei curţi de apel.

Instanţa de control judiciar constată că, prin încheierea din data de 27.11.2023, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2023, s-a autorizat pe o perioadă de 30 de zile (ulterior prelungită cu încă 30 de zile prin încheierea din 21.12.2023), printre altele, interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui alt tip de comunicare la distanţă efectuate de la postul telefonic utilizat de E. (persoană fără vreo calitate specială care să atragă competenţă unei anumite instanţe), la acel moment cercetările fiind efectuate in rem cu privire la săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 181 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Prin ordonanţa procurorului din data de 30 ianuarie 2024, s-a dispus în baza art. 142 alin. (5) C. proc. pen. ca datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică autorizate în dosarul penal nr. x/2023, să fie folosite şi în dosarul nr. x/2024 (care face obiectul prezentei cauze).

Instanţa de control judiciar constată că, în cauza pendinte, modalitatea de administrare a probatoriului, respectiv folosirea convorbirilor telefonice interceptate în baza mandatului nr. x/27.11.2023 este legală, având în vedere dispoziţiile art. 142 alin. (5) din C. proc. pen. potrivit cărora datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică pot fi folosite şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea ori săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, pe de-o parte, se constată că printre infracţiunile prevăzute la art. 139 alin. (2) C. proc. pen. se regăsesc şi infracţiunile de corupţie şi cele asimilate infracţiunilor de corupţie, deci inclusiv infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, infracţiunea prev. de art. 132 din acelaşi act normativ reţinute în sarcina inculpatei.

Pe de altă parte, datele şi informaţiile din cuprinsul acestor mijloace de probă au fost valorificate în prezenta cauză în temeiul disp. art. 142 alin. (5) C. proc. pen. care nu fac trimitere la niveluri de competenţă materiale/personale diferite, putând fi folosite în orice altă cauză penală, singura condiţionare fiind ca infracţiunile să fie dintre cele prevăzute de art. 139 alin. (2) C. proc. pen.

Aşadar, faptul că inculpata are calitatea de avocat nu impune, prin el însuşi, ca interceptările utilizate în prezenta cauză, preluate dintr-un alt dosar, să fi fost autorizate printr-o încheiere emisă de un judecător de la o curte de apel.

Potrivit art. 142 şi următoarele din C. proc. pen., competenţa de a dispune măsura supravegherii tehnice revine judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul instanţei competente să judece cauza în primă instanţă, în raport de fapta cercetată şi de competenţa materială determinată potrivit regulilor generale.

Prin urmare, interceptările preluate dintr-un alt dosar care au fost obţinute cu respectarea dispoziţiilor legale sunt valabile, nefiind necesară existenţa unei încheieri de autorizare emise de un judecător de la curtea de apel în considerarea calităţii profesionale a inculpatei din dosarul în care a fost preluată (inculpata neavând vreo calitate în dosarul din care au fost preluate probele).

- criticile referitoare la nelegalitatea procesului-verbal din 05.01.2024, prin care organul de urmărire penală s-a sesizat din oficiu cu privire la infracţiunile care fac obiectul prezentei cauze

Criticile sunt nefondate

În argumentare, s-a susţinut că sesizarea din oficiu a avut loc înainte de data la care a fost emisă ordonanţa prin care au fost preluate probele rezultate în urma supravegherii tehnice în dosarul nr. x/2023.

Sub acest aspect, s-a susţinut că procesul-verbal de sesizare din oficiu este nelegal şi că această nelegalitate afectează modul de sesizare a organului de urmărire penală, având în vedere că decelarea unor date şi informaţii cu privire la săvârşirea unor fapte penale ar trebui să constituie bază pentru extinderea urmăririi penale efectuate în legătură cu faptele pentru care a fost obţinut mandatul de supraveghere şi mai apoi pentru efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de persoanele care au săvârşit respectivele fapte şi nicidecum temei pentru înregistrarea unui nou dosar.

Instanţa de control judiciar apreciază justă evaluarea judecătorului de cameră preliminară de la prima instanţă şi reţine că sesizarea din oficiu reprezintă o atribuţie exclusivă a organului de urmărire penală, exercitată pe baza unei analize realizate cu privire la datele privind săvârşirea unei infracţiuni.

Informaţiile care stau la baza sesizării din oficiu pot proveni fie din surse deschise (mass-media, pagini de internet ale instituţiilor, baze de date accesibile publicului), fie din surse închise (spre exemplu, interceptări ale comunicaţiilor dintr-o altă cauză), organul judiciar neavând obligaţia devoalării acestora.

Aşadar, fie că sesizarea din oficiu a avut la bază probele rezultate în urma supravegherii tehnice în dosarul nr. x/2023 sau alte informaţii, legea nu condiţionează validitatea actului de sesizare din oficiu de provenienţa informaţiilor şi, pe cale de consecinţă, acest fapt nu este de natură să afecteze legalitatea procesului-verbal de sesizare din oficiu.

Întocmirea unui proces-verbal de sesizare din oficiu şi deschiderea unui nou dosar penal reprezintă o modalitate legală de exercitare a obligaţiei de sesizare prevăzute de lege. De asemenea, pe parcursul urmăririi penale, organul de urmărire penală este cel care apreciază în ce modalitate foloseşte probele obţinute, respectiv dacă procedează la cercetarea faptelor care rezultă din acestea în cadrul aceluiaşi dosar penal sau se sesizează din oficiu şi dispune deschiderea unui nou dosar penal.

Astfel, Înalta Curte nu constată vreo încălcare a dispoziţiilor procesual penale prin întocmirea procesului-verbal de sesizare din oficiu care să producă o vătămare procesuală inculpatelor din prezenta cauză.

Critici referitoare la neregularitatea actului de sesizare al instanţei

Criticile sunt nefondatate

În prezenta cauză, contrar argumentelor invocate de cele două inculpate, instanţa constată că, în ceea ce priveşte descrierea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prev. şi ped. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu ref. la art. 297 alin. (1) din C. pen.; fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. şi ped. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (14 acte), participaţie improprie sub forma complicităţii la săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma tentativei, prev. şi ped. de art. 52 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen., rechizitoriul se conformează exigenţelor prev. de art. 328 alin. (1) din C. proc. pen., descrierea faptelor fiind realizată de o manieră rezonabilă, este clară, inteligibilă şi face referire la toate împrejurările de timp şi de loc, cu prezentarea tuturor elementelor ce prezintă relevanţă penală sub aspectul conţinutului unei infracţiuni.

Susţinerile apărării în sensul că, în legătură cu forma de participaţie a complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu şi la infracţiunea prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, faptele (actele de ajutor) reţinute în sarcina celor două inculpate sunt unele şi aceleaşi şi că, dacă este aşa, în mod normal, cele două infracţiunii în forma de participaţie a complicităţii ar trebui reţinute în concurs ideal, privesc aspecte de temeinicie ale trimiterii în judecată care nu pot fi analizate în această etapă procesuală.

Examinarea legalităţii şi temeiniciei încadrării juridice a faptelor nu face obiectul procedurii de cameră preliminară, aceasta fiind o chestiune ce ţine de fondul cauzei şi de individualizarea judiciară a răspunderii penale.

În continuare, Înalta Curte apreciază că susţinerile contestatoarei inculpate A. potrivit cărora actul de sesizare ar fi nelegal întocmit, întrucât nu ar fi fost descrise acţiunile de punere la dispoziţia primarului F. a înscrisurilor pretins falsificate în scopul obţinerii pe nedrept, de către UAT Bacău, de fonduri europene, sunt neîntemeiate.

Contrar acestor aserţiuni, examinând conţinutul rechizitoriului, Înalta Curte constată că acesta cuprinde o prezentare suficientă a faptelor reţinute în sarcina inculpatei, fiind indicate în mod concret actele materiale prin care aceasta ar fi sprijinit funcţionarii publici în derularea activităţii infracţionale.

Astfel, în cuprinsul actului de sesizare, la secţiunea dedicată descrierii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, s-a reţinut faptul că "factura nr. x/12.12.2023 şi cele 13 foi colective de prezenţă (pontaj) au fost înaintate Primăriei mun. Bacău, înscrisuri false care ulterior, pe de o parte au fost folosite de inculpaţi în vederea producerii de consecinţe juridice şi achitării contravalorii serviciilor atestate în fals ca fiind prestate în integralitate, iar pe de altă parte au fost încredinţate beneficiarului urmând a fi folosite ca documente justificative în vederea obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, fiind depuse la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord - Est împreună cu Cererea de rambursare nr. 9".

Totodată, s-a reţinut că fapta inculpatei A., constând în aceea că, "în calitate de reprezentant al inculpatei S.C. D. S.R.L., contractant în cadrul proiectului "Sistem de management al traficului pentru prioritizarea coridoarelor de transport public local şi a deplasărilor cu bicicleta" cod SMIS 128427, cu intenţie directă calificată prin scop, în realizarea obiectului de activitate, în numele şi în interesul inculpatei persoană juridică, la data de 15.02.2024, a înlesnit şi l-a ajutat pe numitul F. ca, acesta din urmă fără vinovăţie, să depună la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord - Est, Cererea de rambursare nr. x aferent proiectului menţionat, în care au fost făcute menţiuni nereale cu privire la serviciile de asistenţă tehnică din partea proiectantului şi documente justificative cu privire la factura nr. x/12.12.2023 şi condiţiile achitării acesteia, fiind folosite şi prezentate documente nereale/false, inexacte sau incomplete în vederea obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie sub forma complicităţii la săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma tentativei, prev. şi ped. de art. 52 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000.

S-a mai reţinut că acţiunile inculpaţilor B., E., C. şi G. au fost înlesnite şi ajutate de persoana juridică S.C. D. S.R.L. şi reprezentanta acesteia, inculpata A., care au emis şi pus la dispoziţie factura fiscală şi documentele justificative în condiţiile în care cunoşteau că serviciile nu au fost prestate, iar documentele justificative nu au caracter real, iar acestea au fost întocmite doar pentru a crea o aparenţă de legalitate.

Înalta Curte - Completul de doi judecători de cameră preliminară apreciază că analiza exhaustivităţii descrierii faptelor ori a încadrării juridice exacte depăşeşte obiectul procedurii camerei preliminare, care vizează exclusiv legalitatea sesizării instanţei, a actelor de urmăririe penală şi a administrării probelor, iar nu verificarea temeiniciei susţinerii acuzării.

Deopotrivă, susţinerile apărării potrivit cărora acuzaţiile de abuz în serviciu şi de folosire de înscrisuri falsificate în vederea obţinerii pe nedrept de fonduri europene sunt ireconciliabile, având în vedere că vizează aceeaşi sumă de 119.000 RON reţinută în sarcina inculpaţilor B. şi E. - autorat (abuzul în serviciu) şi participaţie improprie la infracţiunea prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, atunci când sunt reţinute deodată şi în legătură cu aceeaşi sumă de bani, nu pot forma obiectul procedurii de cameră preliminară, urmând ca instanţa de fond să analizeze temeinicia acuzaţiilor.

Totodată, susţinerile apărării în sensul că, elementul de tipicitate pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu, respectiv prejudiciul (paguba) şi corelativ foloasele necuvenite pretins obţinute de către S.C. D. S.R.L. nu sunt descrise corespunzător şi nici nu sunt arătate probele pe care se bazează acuzaţia, sunt neîntemeiate, întrucât în cuprinsul actului de sesizare se menţionează în mod expres că infracţiunile reţinute în sarcina persoanei juridice inculpate au fost săvârşite în interesul acesteia, comiterea lor realizându-se în scopul precis al obţinerii unui beneficiu material, respectiv contravaloarea unor servicii de asistenţă tehnică care nu au fost prestate, fiind întocmite pentru justificare documente care atestau împrejurări necorespunzătoare adevărului.

Dacă sunt sau nu întrunite condiţiile pentru existenţa acestei infracţiuni, ori dacă sunt sau nu probe din care să rezulte acestea, urmează a se stabili pe fondul cauzei, iar nu în cadrul procedurii de cameră preliminară.

Cu privire la critica formulată de apărătorul inculpatei persoane juridice, în sensul că acuzaţiile aduse S.C. D. S.R.L., în integralitatea lor, nu sunt descrise corespunzător, nici din perspectiva scopului şi nici din perspectiva ipotezei de reglementare prev. în art. 135 C. pen. mai ales în condiţiile în care, o eventuală falsificare de înscrisuri şi folosirea acestora nu a vizat vreun interes al societăţii S.C. D. S.R.L. ci, dimpotrivă, interesul UAT Bacău de a deconta cheltuielile cu asistenţa tehnică la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord - Est, Înalta Curte subliniază că aspectele privind existenţa interesului, scopului sau vinovăţiei persoanei juridice ţin de fondul cauzei şi vor fi analizate în faza de judecată, pe baza probatoriului administrat.

Or, descrierea şi coroborarea mijloacelor de probă din rechizitoriu sunt argumente aduse de către Ministerul Public în sprijinul învinuirii, acestea putând fi însuşite sau înlăturate de către judecătorul de scaun în cursul cercetării judecătoreşti, inculpaţii având, la rândul lor, posibilitatea să combată acuzaţiile în funcţie de susţinerile procurorului şi să probeze lipsa lor de temeinicie.

Prin urmare, se evidenţiază că aprecierea asupra valorii şi forţei probante a unor dovezi este atributul judecătorului de fond, asupra cărora acesta se va apleca pe parcursul judecăţii, examenul de faţă impunându-se a fi limitat la obiectul camerei preliminare.

Totodată, referitor la modalitatea în care procurorul a indicat şi a dezvoltat probele pe care se sprijină acuzarea, se constată că dispoziţiile procesual penale nu impun o anumită formă pentru redactarea actului de sesizare sau pentru prezentarea argumentelor ce susţin acuzarea, acestea fiind lăsate la latitudinea procurorului.

Astfel, procurorul a indicat probele care, în opinia acestuia, susţin săvârşirea faptelor şi vinovăţia celor două inculpate, precum şi raţionamentul pentru care a apreciat că se impune soluţia de trimitere în judecată a acestora.

De altfel, o descriere în rechizitoriu a faptei imputate nu poate conţine toate amănuntele şi toate circumstanţele comiterii acesteia, ci trebuie să se limiteze doar la elementele esenţiale, din care să se poată deduce acuzaţia şi elementele constitutive ale infracţiunii, astfel încât să permită inculpaţilor să înţeleagă fapta de care sunt acuzaţi, încadrarea juridică şi tratamentul sancţionator.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte - Completul de doi judecători de cameră preliminară constată că aspectele invocate nu vizează eventuale neclarităţi, contradicţii sau imprecizii care ar putea afecta claritatea acuzaţiei cât, argumentele expuse ţin, mai degrabă, de fondul acuzaţiei, de întrunirea sau nu a conţinutului constitutiv al infracţiunii şi urmează a fi avute în vedere în cadrul judecăţii pe fond a cauzei.

II. Motivele de contestaţie invocate de inculpata C..

Contestatoarea inculpată C. a invocat nerespectarea standardului de claritate a acuzaţiilor reţinute în sarcina acesteia, susţinând că faptele nu au fost precis determinate sub aspectul tuturor elementelor ce au relevanţă penală în privinţa conţinutului constitutiv al infracţiunilor reţinute în sarcina acesteia, nefiind indicate elementele din care să rezulte că ar fi întrunite toate condiţiile pentru trimiterea în judecată, procurorul făcând abstracţie de apărările inculpatei şi mai cu seamă de calitatea, funcţia şi atribuţiile pe care le avea în cadrul unităţii de implementare a proiectului "Sistem de management al traficului pentru prioritizarea coridoarelor de transport public local şi a deplasărilor cu bicicleta din mun. Bacău", reţinându-se, în cazul ambelor acuzaţii, săvârşirea acestora cu intenţie directă calificată prin scop.

Instanţa de control judiciar constată că descrierea faptelor satisface exigenţele prevăzute de art. 328 raportat la art. 371 C. proc. pen., în rechizitoriu fiind descrise toate elementele ce prezintă relevanţă penală sub aspectul conţinutului infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prev. şi ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi participaţie improprie sub forma complicităţii la săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma tentativei, prev. şi ped. de art. 52 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, reţinute în sarcina inculpatei C., permiţând acesteia să-şi exercite dreptul la un proces echitabil, iar instanţei să se pronunţe asupra acestor fapte.

Astfel, în cuprinsul rechizitoriului s-a reţinut că fapta inculpatei C., constând în aceea că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu (în calitate de responsabil financiar în cadrul proiectului "Sistem de management al traficului pentru prioritizarea coridoarelor de transport public local şi a deplasărilor cu bicicleta" cod SMIS 128427 şi conducător al aparatului de specialitate), cu intenţie directă calificată prin scop, a semnat ordonanţarea de plată nr. x/19.12.2023 pentru suma de 116.250 RON şi ordonanţarea de plată nr. x/19.12.2023 pentru suma de 2.750 RON cu încălcarea obligaţiei legale prev. de art. 10 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, respectiv a certificat realitatea şi legalitatea facturii nr. x/12.12.2023 şi a documentelor justificative comunicate de inculpata S.C. D. S.R.L., în condiţiile în care cunoştea faptul că serviciile nu au fost prestate iar documentele au caracter nereal, fiind întocmite doar pentru a crea o aparenţă de legalitate, cauzând astfel o pagubă materială Municipiului Bacău în cuantum de 119.000 RON aferentă unor servicii care nu au fost prestate în fapt precum şi corelativ obţinerea în mod direct a unui folos material necuvenit de către beneficiar în acelaşi cuantum, respectiv de inculpata S.C. D. S.R.L., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prev. şi ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu ref. la art. 297 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, în cuprinsul actului de sesizare s-a reţinut că fapta inculpatei C., constând în aceea că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu (în calitate de responsabil financiar în cadrul proiectului "Sistem de management al traficului pentru prioritizarea coridoarelor de transport public local şi a deplasărilor cu bicicleta" cod SMIS 128427 şi conducător al aparatului de specialitate), cu intenţie directă calificată prin scop, a înlesnit şi l-a ajutat pe numitul F. ca, acesta din urmă fără vinovăţie, să depună la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord - Est, Cererea de rambursare nr. x aferent proiectului "Sistem de management al traficului pentru prioritizarea coridoarelor de transport public local şi a deplasărilor cu bicicleta" cod SMIS 128427, în care au fost făcute menţiuni nereale cu privire la serviciile de asistenţă tehnică din partea proiectantului şi documente justificative cu privire la factura nr. x/12.12.2023 şi condiţiile achitării acesteia, fiind folosite şi prezentate documente nereale/false, inexacte sau incomplete în vederea obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie sub forma complicităţii la săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma tentativei, prev. şi ped. de art. 52 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000.

Totodată, s-a reţinut că, în mod concret, prin semnarea ordonanţării de plată nr. x/19.12.2023 pentru suma de 116.250 RON şi ordonanţării de plată nr. x/19.12.2023 pentru suma de 2.750 RON a creat premisele pentru achitarea sumei de 119.000 RON către S.C. D. S.R.L., cunoscând că acest demers este necesar pentru depunerea unei cereri de rambursare şi, respectiv, obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

În ceea ce priveşte criticile potrivit cărora procurorul a făcut abstracţie de apărările inculpatei, Înalta Curte reţine că modul în care procurorul apreciază probele şi argumentele părţilor ţine de libertatea de apreciere a organului de urmărire penală, sub rezerva controlului exercitat în faza de judecată.

Aspectele asupra cărora se solicită a se apleca judecătorul de cameră preliminară privind valoarea probelor, veridicitatea declaraţiilor inculpatei şi temeinicia concluziilor procurorului, nu se circumscriu unor veritabile critici legate de neregularitate şi nelegalitate a rechizitoriului, ci constituie apărări de fond.

Pe cale de consecinţă, constatând motivat că toate criticile formulate împotriva încheierii nr. 9 din data de 21 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2025 sunt neîntemeiate, Înalta Curte - Completul de doi judecători de cameră preliminară va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii A., C. şi S.C. D. S.R.L. împotriva încheierii nr. 9 din data de 21 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2025.

Urmare a acestei soluţii, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorii inculpaţi A., C., S.C. D. S.R.L. la plata sumei de câte 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii A., C. şi S.C. D. S.R.L. împotriva încheierii nr. 9 din data de 21 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2025.

Obligă contestatorii inculpaţi A., C., S.C. D. S.R.L. la plata sumei de câte 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 01 octombrie 2025.