Exclusion of criminal liability prescription from execution objection review under Article 598(1)(d) of the Code of Criminal Procedure

Şedinţa publică din data de 01 octombrie 2025

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 100/F, pronunţată la data de 27.06.2025 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2025, în baza art. 597 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. .

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare către stat.

În esenţă, pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că prin contestaţia la executare dedusă judecăţii, contestatorul condamnat A. urmăreşte ca prin invocarea Deciziilor nr. 358/2022 şi nr. 297/2018 ale Curţii Constituţionale să obţină înlăturarea răspunderii penale pentru infracţiunea pentru care a fost condamnat definitiv prin sentinţa penală nr. 249/F/22.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 131A/25.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale în raport cu acele fapte.

A reţinut instanţa de fond că acest motiv invocat nu se circumscrie cazului de contestaţie la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi nici vreunuia dintre celelalte cazuri prevăzute de art. 598 C. proc. pen.

Astfel, Curtea a subliniat că pe calea contestaţiei la executare nu pot fi repuse în discuţie chestiuni de fond, tranşate cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea definitivă care se execută, această procedură având ca scop, în mod exclusiv, rezolvarea unor incidente ivite în cursul executării.

Totodată, s-a reţinut că analiza incidenţei cauzei de stingere a acţiunii penale referitoare la prescripţia răspunderii penale nu se circumscrie cazului de contestaţie prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (care face trimitere la cauzele de micşorare ori de stingere a pedepsei, cum ar fi amnistia, graţierea ori prescripţia executării pedepsei, intervenite în faza de executare), ci constituie o chestiune de fond, care, în mod excepţional, ar putea fi invocată şi analizată şi după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, însă prin intermediul căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Pe de altă parte, s-a reţinut că solicitarea contestatorului condamnat nu poate fi analizată nici prin prisma dispoziţiilor art. 595 din C. proc. pen., întrucât aceste dispoziţii legale se referă la aplicarea art. 4 şi, respectiv art. 6 din C. pen., în cazul intervenirii, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a unei legi penale noi, care fie nu mai incriminează faptele săvârşite, fie este mai favorabilă, prevăzând o pedeapsă mai uşoară, ceea ce nu este cazul în speţă, în condiţiile în care prin deciziile antereferite nu s-a statuat cu privire la dezincriminarea infracţiunii pentru care petentul contestator a fost condamnat sau la vreo reducere a limitelor de pedeapsă aplicabile pentru acea infracţiune, ci s-a stabilit, în esenţă, că în perioada cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (când a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018) şi data de 30 mai 2022 (când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 71/2022), nu a existat niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, fiind aplicabil astfel numai termenul de prescripţie generală.

De altfel, s-a reţinut că însăşi Curtea Constituţională a precizat în jurisprudenţa sa obligatorie care anume decizii emise de aceasta ar putea constitui temei al contestaţiei la executare, în aplicarea dispoziţiilor art. 595 din C. proc. pen., rap. la art. 4 şi, respectiv art. 6 din C. pen.

Prin urmare, s-a reţinut că motivul invocat de către petent şi anume pretinsa intervenire a prescripţiei răspunderii penale, nu se regăseşte între cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen., în care poate fi formulată contestaţie la executare.

În această privinţă, s-a mai subliniat că petentul face o confuzie între prescripţia răspunderii penale şi prescripţia executării pedepsei, acestea fiind instituţii distincte, doar prescripţia executării pedepsei, ca incident ce priveşte faza executării pedepsei, putând face obiectul contestaţiei la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Împotriva sentinţei penale nr. 100/F din data de 27.06.2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în termen legal, a formulat contestaţie contestatorul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 21.07.2025, fiind stabilit termen de judecată la data de 01.10.2025, ocazie cu care au fost luate concluziile contestatorului şi ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prealabil, Înalta Curte reaminteşte că, în ceea ce priveşte contestaţia la executare, aceasta reprezintă un mijloc jurisdicţional de rezolvare a unor incidente ivite în cursul executării hotărârilor definitive, prin intermediul căreia se pot invoca numai aspecte ce ţin de executarea acestora, nu şi de legalitatea şi temeinicia lor, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat de care se bucură respectivele hotărâri.

Dispoziţiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen. reglementează expres cazurile în care se poate face contestaţie împotriva executării unei hotărâri penale, unul dintre acestea vizând situaţia când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei - lit. d) - invocată în cauza de faţă.

În acest caz, contestaţia trebuie să vizeze situaţii intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care, fie pedepsele nu se mai execută (în caz de amnistie, prescripţie a executării pedepsei, graţiere, decesul persoanei condamnate), fie intervin modificări în sensul micşorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.

Înalta Curte reţine că obiectul prezentei cauze este reprezentat de contestaţia la executare formulată în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 249/F din data de 22.12.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 131/A din 25.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care a fost condamnat la pedeapsa principală de 2 ani şi 8 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la mărturie mincinoasă.

Prin intermediul acestui mijloc procesual, în esenţă, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu aplicarea art. 6 C. pen., art. 597 alin. (5) raportat la art. 599 C. proc. pen., contestatorul A. a solicitat desfiinţarea sentinţei penale nr. 249/F/2017, modificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 05.01.2018 şi a deciziei penale nr. 131/A/25.05.2018, modificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 11.01.2019, susţinând că, în ceea ce priveşte infracţiunea reţinută în sarcina acestuia, a intervenit prescripţia specială, sens în care a făcut trimitere la Decizia nr. 297/26.04.2018 a Curţii Constituţionale, precum şi la Deciziile nr. 356/26.05.2022, 67/25.10.2022, nr. 37/17.06.2024 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte constată că motivele invocate de contestatorul A. nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de contestaţie la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) C. proc. pen. pentru considerentele care vor fi dezvoltate în continuare.

Astfel, spre deosebire de prescripţia executării pedepsei (cauză de înlăturare a executării pedepsei - încadrată de legiuitor printre cazurile în care se poate formula contestaţie la executare - în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.), prescripţia răspunderii penale reprezintă o cauză care înlătură răspunderea penală şi care poate interveni numai până la momentul stingerii acţiunii penale.

Atât timp cât, aşa cum s-a arătat anterior, prin intermediul contestaţiei la executare nu se poate pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârii definitive în baza căreia se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea acesteia, ci se rezolvă doar incidente intervenite în cursul executării, în această procedură nu pot fi examinate solicitările condamnatului de desfiinţare a hotărârii de condamnare şi de încetare a procesului penal în baza dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. (prescripţia răspunderii penale).

În concret, în prezenta cauză, instanţa a stabilit cu titlu definitiv condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la mărturie mincinoasă, soluţie care nu mai poate fi modificată în calea de atac a contestaţiei la executare.

Astfel, în condiţiile în care prin intermediul contestaţiei la executare se solicită încetarea procesului penal în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d), raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., apreciindu-se de către contestator că a intervenit prescripţia răspunderii penale a faptelor reţinute în sarcina acestuia (pentru care, de altfel, a fost condamnat), Înalta Curte constată că aceste critici nu pot forma obiectul examinării în această procedură, care să facă necesară o intervenţie întemeiată pe dispoziţiile art. 598 C. proc. pen.

Deopotrivă, în cauză, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 595 C. proc. pen., câtă vreme nu sunt îndeplinite condiţiile vizând aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) C. pen.. Pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 6 din C. pen. este necesar ca, ulterior hotărârii definitive de condamnare - dar înainte de executarea completă a pedepsei - să intervină o lege penală nouă, legea penală nouă să prevadă o pedeapsă mai uşoară decât pedeapsa prevăzută de legea care a stat la baza condamnării, respectiv pedeapsa pronunţată prin hotărârea definitivă să depăşească maximul de pedeapsă prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea respectivă. Or, în prezenta cauză nu este incidentă o atare situaţie.

Pe cale de consecinţă, pentru considerentele expuse, constatând legală şi temeinică hotărârea atacată, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 100/F, pronunţată la data de 27.06.2025 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

Având în vedere că se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 100/F din data de 27 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2025.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 octombrie 2025.