Cassation inadmissible where challenge to reclassification of murder from assault and sentencing individualization fails to fit statutory grounds for non-legal or improper penalty application

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 66 din data de 28.02.2025 a Tribunalului Cluj în temeiul art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a constatat că, la termenul din data de 24 februarie 2025, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev de art. 195 din C. pen. în infracţiunea de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen., cu reţinerea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (2) şi (10) din C. proc. pen., cu reţinerea art. 76 alin. (1) şi 79 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., arestat preventiv la Penitenciarul Gherla, la pedeapsa de 7 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen., cu reţinerea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. i s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o durată de 3 ani, care se execută în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. i s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., care se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) din C. pen.

În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul A..

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 03.06.2024 la zi.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, cu reţinerea art. 4 alin. (1) lit. b) şi pct. 1 din Anexa legii, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în sistemul naţional de date genetice judiciare.

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 19 şi 25 din C. proc. pen., cu reţinerea art. 1357 din C. civ., au fost admise în parte acţiunile civile exercitate de părţile civile B., C., şi D., împotriva inculpatului A., şi, în consecinţă, a obligat inculpatul la plata în favoarea părţilor civile B. şi C. a sumei de câte 30.000 de Euro pentru fiecare (echivalent în RON la data plăţii) cu titlu de daune morale, iar în favoarea părţii civile D. a sumei de 50.000 de Euro (echivalent în RON la data plăţii) cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 19 şi 25 din C. proc. pen., cu reţinerea art. 1357 din C. civ. şi art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, a fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Municipal Dr. Cornel Igna Câmpia Turzii, împotriva inculpatului şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul la plata în favoarea părţii civile a sumei de 75,84 RON cu titlu de daune materiale, cu dobândă legală începând cu data de 04.06.2024 până la plata integrală a debitului principal.

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 19 şi 25 din C. proc. pen., cu reţinerea art. 1357 din C. civ. şi art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, împotriva inculpatului şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul la plata în favoarea părţii civile a sumei de 61.324,01 RON cu titlu de daune materiale, cu dobândă legală începând cu data de 22.06.2024 până la plata integrală a debitului principal.

În baza art. 398 rap. la art. 272 alin. (1) şi 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 4.891,4 RON.

Conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, av. E., în cuantum de 998 RON, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

În temeiul art. 276 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata în favoarea părţii civile B. a sumei de 5000 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare (din care 3000 RON onorariu avocaţial şi 2000 RON onorariu expert-parte) şi în favoarea părţii civile C. a sumei de 2000 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu avocaţial).

În temeiul art. 249 alin. (1) şi alin. (5) din C. proc. pen. şi art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asigurătorii:

- instituite asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente sau viitoare, aflate în proprietatea inculpatului A., inclusiv asupra autoturismului proprietatea inculpatului,

- instituite asupra sumelor de bani existente în conturile bancare deschise pe numele inculpatului A., precum şi asupra încasărilor viitoare cu privire la aceste conturi,

În vederea garantării reparării pagubei produse prin infracţiunea reţinută, până la concurenţa sumelor de 61.399,85 RON şi 110.000 Euro, precum şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri inculpatul A. şi părţile civile B., C. şi D..

Prin decizia penală nr. 1224 din data de 11 iunie 2025 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca neîntemeiat apelul declarat de inculpatul A., arestat preventiv la Penitenciarul Gherla, împotriva sentinţei penale nr. 66 din 28 februarie 2025 pronunţată în dosarul nr. x/2024 al Tribunalului Cluj, secţia Penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul apelant la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru soluţionarea apelului, în cuantum de 800 RON.

În temeiul art. 272 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat cu administrarea bunurilor indisponibilizate pe parcursul procesului penal, în cuantum de 9,015.53 RON.

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de părţile civile B., C. şi D., împotriva sentinţei penale nr. 66 din 28 februarie 2025 pronunţată în dosarul nr. x/2024 al Tribunalului Cluj.

A fost desfiinţată în parte sentinţa penală nr. 66 din 28 februarie 2025 pronunţată în dosarul nr. x/2024 al Tribunalului Cluj, în latura penală, sub aspectul individualizării judiciare şi a incidenţei dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. privind procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii şi, rejudecând cauza în aceste limite:

S-a dispus înlăturarea din încadrarea juridică a infracţiunii de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen., cu reţinerea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen., a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. privind procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii¸ reţinute de prima instanţă.

S-a dispus majorarea cuantumului pedepsei principale aplicate inculpatului pentru infracţiunea de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen., cu reţinerea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. la 9 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie, cu menţinerea dispoziţiilor primei instanţe privind aplicarea pedepselor accesorii şi complementare.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 03 iunie 2024 la zi.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor din sentinţa penală apelată, care nu sunt contrare prezentei decizii.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluţionarea apelurilor părţilor civile au rămas în sarcina statului.

Decizia instanţei de apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj la data de 09 iulie 2025, inculpatului A. la data de 10 iulie 2025, iar părţilor civile B., C. şi D. la data de 14 iulie 2025.

În raport cu data comunicării hotărârii din apel, termenul legal de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit pentru inculpatul A. la data de 11 august 2025.

Împotriva deciziei penale nr. 1224 din data de 11 iunie 2025 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori a formulat recurs în casaţie inculpatul A., prin apărător ales av. F., la data de 31 iulie 2025, data înaintării mail-ului .

Ulterior, la data de 05 august 2025, data înaintării mail-ului a fost depusă o a doua cerere de recurs în casaţie, formulată de inculpat prin apărător ales avocat G. .

Cererile de recurs în casaţie au fost comunicate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi părţilor conform dovezii de comunicare aflate la dosarul cauzei.

În cauză, la data de 20 august 2025 au fost depuse concluzii scrise de către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, prin care se solicita respingerea recursului în casaţie, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii soluţiei pronunţate de instanţele clujene, în ceea ce priveşte angajarea răspunderii civile delictuale a acestuia în favoarea instituţiei spitaliceşti.

În continuare, s-a susţinut că inculpatul nu doreşte să îşi îndeplinească obligaţiile financiare ce rezultă din fapta proprie

După efectuarea comunicării prev. de art. 439 din C. proc. pen., Curtea de Apel Cluj a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrat, pe rolul secţiei Penale, la data de 17 septembrie 2025, sub nr. x/2024, fiind repartizat aleatoriu completului C10 Filtru.

Prin referatul din aceeaşi dată, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea examinării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 16 octombrie 2025.

În conformitate cu dispoziţiile art. 439 alin. (5) din C. proc. pen., magistratul asistent desemnat în cauză a întocmit şi depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casaţie.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 440 din C. proc. pen. admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

În conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Stabilind sfera titularilor dreptului de a formula recurs în casaţie, art. 436 alin. (1) din C. proc. pen. enumeră limitativ procurorul, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în aceste din urmă cazuri exercitarea dreptului putându-se realiza, fie personal, fie prin reprezentant legal sau reprezentant convenţional cu împuternicire specială (avocat).

Totodată, referitor la conţinutul cererii de recurs în casaţie, art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. a stabilit că aceasta trebuie să cuprindă numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii ori, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită recursul în casaţie, precum şi organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora (lit. c) şi semnătura persoanei care exercită recursul în casaţie (lit. d), rezultând, aşadar, din cuprinsul textului de lege menţionat că cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac sau are calitatea de reprezentant legal ori convenţional al titularului, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 din C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs, precum şi semnătura persoanei care a exercitat calea de atac.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

Cererea îndeplineşte şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., fiind formulată de inculpatul A., care a formulat şi apel în cauză.

Cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1), lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele şi prenumele recurentului inculpat, domiciliul acestuia, precum şi domiciliul procesual ales, decizia împotriva căreia a formulat cerere de recurs în casaţie, cererea fiind semnată de apărătorul ales al inculpatului.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că inculpatul A. a invocat cazurile de recurs în casaţie prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen.

Cu referire la cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a susţinut că instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei doar din perspectiva laturii subiective, considerând că aceasta se deduce din elementele de factură obiectivă pe care inculpatul le-a recunoscut, în totalitate, în final acesta fiind condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, încadrare juridică care a fost menţinută şi de către instanţa de apel, însă pedeapsa ce i-a fost aplicată ulterior nu a fost dispusă în limitele legale.

Astfel, a susţinut că, având în vedere limitele cu care instanţa de judecată a fost învestită prin rechizitoriu, nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu aveau competenţa de a extinde procesul penal cu privire la alte dimensiuni ale faptei imputate inculpatului, cum în mod greşit s-a întâmplat.

Mai mult, având în vedere că procesul s-a derulat pe baza declaraţiei inculpatului prin care acesta a recunoscut în totalitate fapta reţinută în cuprinsul rechizitoriului, cadrul procesual trebuia să se limiteze strict la această stare de fapt, fără posibilitatea administrării unor alte mijloace de probă şi fară posibilitatea extinderii dimensiunii faptei imputate inculpatului.

Or, schimbarea încadrării juridice a faptei imputate inculpatului s-a produs ca urmare a cercetării judecătoreşti (ceea ce nu putea să aibă loc) şi doar prin prisma schimbării laturii subiective a infracţiunii cercetate.

În lumina argumentelor mai sus prezentate, a solicitat să se constate împrejurarea că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de lega penală, fiind astfel incident cazul de casare de la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., întrucât nu se poate realiza o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune.

Astfel, apărarea recurentului a susţinut că fapta reţinută în sarcina inculpatului A. nu corespunde normei de incriminare, deoarece trimiterea în judecată s-a făcut pentru o cu totul altă faptă, cu altă tipologie subiectivă şi obiectivă, această lipsă de corespondenţă între situaţia de fapt şi norma de incriminare, reprezentând un motiv de nelegalitate ce poate fi invocat pe calea recursului în casaţie, însă această nelegalitate nu poate fi înlăturată prin rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs în casaţie, deoarece implică schimbarea încadrării juridice faţă de situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută în rechizitoriu, dar şi la o reindividualizare a pedepsei, în funcţie de norma de incriminare ce va fi stabilită în cauză art. 195 din C. pen. faţă de art. 188 alin. (1) din C. pen..(în acest sens invocând considerentele deciziei penale nr. 410/RC din 20 iulie 2024 a Înaltei Curţi).

Cu referire la cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., a susţinut că instanţa de apel a considerat în mod greşit că poziţia procesuală a inculpatului A. nu reprezintă o recunoaştere în totalitate a faptei imputate, astfel cum a fost reţinută prin rechizitoriu.

În acest sens a susţinut că dreptul la tăcere de care s-ar fi prevalat inculpatul cu privire la o parte a agresiunii, cea mai relevantă din perspectiva curţii de apel, nu poate să conducă la constatarea faptului că inculpatul a recunoscut fapta imputată, pentru aplicarea instituţiei recunoaşterii învinuirii.

Contrar celor reţinute de către curtea de apel, inculpatul A. a recunoscut în totalitate fapta reţinută în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei şi a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le-a recunoscut şi nu le-a contestat, această poziţie procesuală a inculpatului fiind consemnată în cuprinsul declaraţiei acestuia din data de 15.11.2024, pe care a dat-o în faţa instanţei de fond - Tribunalul Cluj.

Or, prin decizia curţii de apel s-a agravat situaţia juridică a inculpatului, prin înlăturarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. relative la procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii.

Chiar dacă procesul s-a desfăşurat conform procedurii de drept comun, urmare a respingerii instanţei de fond a cererii inculpatului de judecare a cauzei conform procedurii abreviate, iar instanţa de fond a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei, urmare a efectuării cercetării judecătoreşti în cauză, ceea ce s-a schimbat în prezenta speţă este latura subiectivă cu care inculpatul a acţionat. Acest element de tipicitate al infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, s-a schimbat urmare a cercetării judecătoreşti realizate în cauză, situaţie ce nu poate să îi fie imputată inculpatului, câtă vreme acesta a recunoscut în totalitate faptele aşa cum acestea au fost recunoscute prin rechizitoriu, stare de fapt care nu s-a schimbat prin cercetarea judecătorească ce s-a realizat în cauză.

Având în vedere că inculpatul a recunoscut faptele în materialitatea lor, astfel cum acestea au fost indicate în actul de sesizare al instanţei, acesta fiind practic cadrul procesual la care instanţa de judecată (atât în fond, cât şi în apel) a fost mărginită a judeca, instanţa de apel nu avea competenţă de a extinde procesul penal cu privire la alte elemente de fapt (prima parte a agresiunii şi a doua parte a agresiunii), ci se pronunţă strict asupra elementelor care au făcut obiectul acuzaţiei, astfel cum a fost trimiterea în judecată şi al hotărârii în prima instanţă.

Astfel, în prima instanţă nu s-a pus niciodată problema de o modificare a dimensiunii stării de fapt reţinute în rechizitoriu, ci doar de forma de vinovăţie cu care inculpatul a acţionat (tipicitatea subiectivă). Având în vedere că inculpatul a recunoscut în mod expres faptele întocmai cum au fost reţinute în rechizitoriu, procedural nu mai era posibil ca acesta să fie audiat suplimentar pentru alte dimensiuni sau părţi ale faptei penale de care a fost acuzat prin rechizitoriu.

Cu privire la suspendarea executării deciziei penale atacate, a susţinut că prin decizia penală nr. 1224/2025, instanţa de apel a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsă de 9 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsă ce a început deja a fi executată în regim privativ de libertate, în cadrul Penitenciarului Gherla.

Având în vedere prejudiciile extrem de mari pe care le produce decizia penală nr. 1224/2025 faţă de inculpat, acesta a solicitat să se dispună suspendarea executării acesteia, până la soluţionarea prezentului recurs în casaţie formulat. În cuprinsul celei de a doua cereri de recurs în casaţie, în esenţă s-au invocat aceleaşi cazuri de recurs în casaţie şi s-a arătat că inculpatul trebuie să răspundă strict pentru fapta proprie, aceea de vătămare corporală care a pus în primejdie viaţa victimei, dimensiunea răspunderii penale trebuind să reflecte periculozitatea inculpatului, prin raportare la conduita pe care acesta a adoptat-o, nefiind justificată pedepsirea mai aspră sau mai blândă a unei persoane în funcţie de măsura în care decesul victimei a survenit şi ca urmare a unei infecţii bacteriene intraspitaliceşti.

Pe cale de consecinţă, a solicitat să se constate că infracţiunea de omor nu este tipică, în lipsa unui raport de cauzalitate dintre fapta comisă de inculpat şi rezultatul tragic produs din cauza infecţiei, urmând a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de omor, faptă prevăzută de art. 188 alin. (1) din C. pen., în cea de vătămare corporală care a pus în primejdie viaţa victimei, prev. de art. 194 alin. (1) lit. e) din C. pen., iar mai apoi trimiterea cauzei spre rejudecare către Curtea de Apel Cluj, în vederea reindividualizării pedepsei.

Cu privire la solicitarea de înlăturare a aplicării greşite a legii, a susţinut că, în mod nejustificat au fost înlăturate, dispoziţiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., deşi inculpatul a recunoscut, în esenţă, aceeaşi situaţie de fapt.

A mai arătat că această modificare vizează exclusiv forma de vinovăţie, fără ca datele obiective ale faptei să fi fost schimbate sau completate.

Înalta Curte reţine că, printre alte condiţii, admiterea în principiu a recursului în casaţie este condiţionată de constatarea că motivul pe care aceasta se sprijină este dintre cele prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Prin raportare la criteriile de exigenţă ale condiţiei supuse analizei şi la sfera cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică şi jurisprudenţă, se reţine că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre cazurile expres prevăzute de lege.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie recurentul inculpat a invocat cazurile de recurs în casaţie prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen.

Cu referire la cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de recurent, aceasta vizează acele situaţii în care, fie nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa cărora a operat dezincriminarea.

Deşi recurentul inculpat A. şi-a întemeiat, în drept, cererea de recurs în casaţie pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., din modul în care acesta a formulat motivele de recurs în casaţie rezultă că argumentele dezvoltate nu se circumscriu formal cazului de recurs în casaţie invocat, acesta contestând legalitatea probelor administrate în cauză.

Cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel.

În condiţiile în care nu se critică situaţia de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Cu privire la acest caz de casare, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului" (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, www.x.ro).

În realitate, criticile recurentului au la bază o solicitare de reanalizare a materialului probator, care a determinat instanţele să procedeze la schimbarea încadrării juridice, din perspectiva laturii subiective, sub acest aspect invocând nelegalitatea soluţiei de condamnare.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casaţie nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăţi, în vederea remedierii greşitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, verificare ce se raportează exclusiv la situaţia de fapt stabilită, cu titlu definitiv, de instanţa de apel.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs în casaţie nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii reglementate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. Pe calea recursului în casaţie nu pot fi invocate şi, corespunzător, nu pot fi analizate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele indicate expres de legiuitor.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului vizând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu pot fi analizate din perspectiva cazului de casare invocat.

Din perspectiva cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta vizează doar erorile care se produc urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau a unei durate a pedepsei superioare ori inferioare limitelor legale speciale, excluzând, prin urmare, posibilitatea cenzurării în cadrul acestei căi extraordinare de atac a criticilor vizând greşita individualizare judiciară a pedepselor.

Or, recurentul critică individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată, prin nereţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., apreciere care intră în atributul exclusiv al instanţei de fond/apel, ce nu poate fi cenzurată în cadrul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, întrucât recalcularea pedepsei presupune un proces de reindividualizare a pedepsei, aspect de temeinicie a deciziei recurate care excedează cazului invocat.

Aşadar, întrucât motivele prezentate de recurent nu pot fi examinate prin prisma cazurilor de casare indicate expres, prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen. şi nici a altui caz de casare dintre cele reglementate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., nu este îndeplinită.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. cererea de recurs în casaţie împotriva deciziei penale nr. 1224 din data 03 iulie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării deciziei penale recurate formulată de inculpatul A. Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată că dispoziţiile art. 441 din C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanţei care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completului care judecă recursul în casaţie să suspende executarea hotărârii. Potrivit textului de lege antemenţionat se poate suspenda executarea hotărârii, oportunitatea luării acestei măsuri fiind lăsată la aprecierea instanţei. Or, din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că această măsură ar fi oportună în acest stadiu procesual (admisibilitatea în principiu a recursului în casaţie) când se analizează doar îndeplinirea formală a condiţiilor art. 434-438 din C. proc. pen., iar admisibilitatea în principiu nu atrage automat suspendarea executării hotărârii definitive de condamnare.

În acest cadru de analiză, Înalta Curte, judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curţi, constată că, raportat la datele particulare ale cauzei, susţinerile recurentului inculpat nu pot constitui un motiv rezonabil pentru suspendarea executării hotărârii atacate în procedura pendinte.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1224 din data 03 iulie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori.

II. Respinge cererea de suspendare a executării deciziei penale nr. 1224 din data 03 iulie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2025.