Cassation plea against conviction upheld following fatal road collision; evidence re-evaluation barred in extraordinary recourse

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 691 din data de 12 noiembrie 2024 pronunţată de Judecătoria Târgovişte, în baza art. 192 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În temeiul art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 alin. (1) din C. pen., termen care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, conform art. 92 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul urma a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Gura Şuţii-Baza Sportivă şi oborul săptămânal sau în cadrul Primăriei Gura Şuţii-Biserica.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., raportat la art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare şi asupra consecinţelor la care se expune conform art. 96 din C. pen., care prevăd că nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, precum şi săvârşirea unei noi infracţiuni pe durata termenului de supraveghere conduce la revocarea suspendării şi executarea pedepsei închisorii în regim de detenţie.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., rap. la art. 25 alin. (1) şi art. 19 alin. (1), (4) şi (5) din C. proc. pen., corob. cu art. 1.349 alin. (1) şi (2), art. 1.357, art. 1.381, art. 1.385 alin. (1), art. 1.386 alin. (1), art. 1.391 alin. (1) din C. civ. şi art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 132/2017 republicată, a fost admisă, în parte, acţiunea civilă exercitată de către partea civilă B. cu domiciliul procesual ales la Cab. de avocat C., şi obligată partea responsabilă civilmente D. S.A., la plata către B. în calitate de fiică a defunctului, a sumei de 10.000 RON, daune materiale, respectiv suma de 20.000 euro (în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii) daune morale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul E..

Prin decizia penală nr. 716 din data de 19 iunie 2025 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinţei penale nr. 691 din data de 12 noiembrie 2024 pronunţată de Judecătoria Târgovişte.

Prin încheierea din data de 04 august 2025 a aceleiaşi instanţe, în baza art. 278 alin. (1) din C. proc. pen. a fost admisă cererea formulată de D. S.A. în faliment, prin lichidator F., privind îndreptarea erorii materiale cu privire la decizia penală nr. 716 din 19 iunie 2025 pronunţată în dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Ploieşti şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul considerentelor deciziei penale antemenţionate, în sensul că, în loc de "în baza art. 276 alin. (6) din C. proc. pen., a admis cererea formulată de intimata parte civilă B. şi a dispus obligarea apelantului inculpat la plata sumei de 1000 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariul de avocat) către aceasta" urma a se citi "în baza art. 276 alin. (6) din C. proc. pen., a admis cererea formulată de intimata parte civilă B. şi a dispus obligarea părţii responsabile civilmente D. S.A. la plata sumei de 1000 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariul de avocat) către aceasta", cum corect ar fi fost.

Decizia penală nr. 716 din data de 19 iunie 2025 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la data de 24 iunie 2025, inculpatului A. la data de 27 iunie 2025, părţilor civile B. şi Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti la data de 26 iunie 2025, iar părţilor responsabile civilmente S.C. D. S.A şi Fondul de Garantare a Asiguraţilor Bucureşti la data de 01 iulie 2025.

Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 25 iulie 2025, data poştei .

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi celorlalte părţi conform dovezilor de comunicare aflate la dosarul cauzei.

În cauză au fost depuse concluzii scrise de către partea civilă B..

În cuprinsul concluziilor scrise partea civilă a solicitat respingerea recursului în casaţie, ca nefondat, arătând că, în cuprinsul motivării au fost învederate aceleaşi aspecte ce au fost susţinute şi în faţa instanţei de apel care, în mod judicios a reţinut culpa exclusivă a conducătorului auto care nu a respectat distanţa regulamentară şi nici nu a respectat viteza de rulare raportat la folosirea de către acesta a fazei scurte.

După efectuarea comunicării prev. de art. 439 din C. proc. pen., Curtea de Apel Ploieşti a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrat, pe rolul secţiei Penale, la data de 09 septembrie 2025, sub nr. x/2022, fiind repartizat aleatoriu completului C10 Filtru.

Prin referatul din aceeaşi dată, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea examinării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 16 octombrie 2025.

În conformitate cu dispoziţiile art. 439 alin. (5) din C. proc. pen., magistratul asistent desemnat în cauză a întocmit şi depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casaţie.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Alineatul (4) al aceluiaşi text de lege stabileşte că, în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 434 - 438, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie.

În acest context normativ, procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

Cererea îndeplineşte şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., fiind formulată de inculpatul A. care a formulat şi apel în cauză.

Cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1), lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele şi prenumele recurentului, domiciliul acestuia, precum şi decizia împotriva căreia s-a formulat cererea de recurs în casaţie, cererea fiind semnată de apărătorul ales al inculpatului, cu delegaţie depusă la dosar.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.- "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de lega penală".

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie a făcut un scurt istoric al cauzei, arătând soluţiile dispuse de instanţa de fond şi de cea de apel.

Cu referire la cazul de recurs în casaţie prev. de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. a susţinut că a fost trimis în judecată şi condamnat pentru infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) din C. pen., constând în aceea că, la data de 12 decembrie 2017, în jurul orelor 17:30, în timp ce conducea autoutilitara pe D.J. 721, în afara localităţii Văcăreşti, judeţul Dâmboviţa, dinspre Colanu către Văcăreşti, cu o viteză de 80 km/h, nu a păstrat o distanţă laterală de siguranţă faţă de ansamblul biciclist - bicicletă, de minimum 1,5 m, în momentul efectuării unei manevre de depăşire şi l-a acroşat pe numitul G., care se deplasa pe bicicletă în aceeaşi direcţie de mers, cauzându-i leziuni care au condus la decesul acestuia.

A mai susţinut că accidentul de circulaţie s-a produs din culpa exclusivă a victimei care, în timp ce se deplasa s-a speriat de nişte câini de pe marginea drumului şi a virat stânga, fiind acroşat de autoutilitara condusă de inculpat, situaţie în care fapta nu este prevăzută de legea penală, având în vedere următoarele considerente:

- în depoziţiile de suspect şi de inculpat, făcute la 29 ianuarie 2018, filele x şi la 11 martie 2022, dosar urmărire penală, precum şi la 7 decembrie 2023, filele x şi la 23 octombrie 2024, dosar fond, a menţionat că, la 12 decembrie 2017, în jurul orelor 17:30, în timp ce conducea autoutilitara în afara localităţii Văcăreşti, circulând cu o viteză de aproximativ 60 km/h, a virat stânga şi s-a angajat în depăşirea victimei care se deplasa pe bicicletă în aceeaşi direcţie de mers, pătrunzând cu roţile din partea stângă pe celălalt sens de circulaţie, moment în care aceasta a virat stânga, acroşând-o cu aripa dreapta faţă şi oglinda laterală dreapta;

- de asemenea, din cuprinsul declaraţiilor date de martorul H., la 29 ianuarie 2018, dosar urmărire penală, la 7 decembrie 2023 şi la 23 octombrie 2024, dosar urmărire penală şi dosar fond, a rezultat că la acea dată inculpatul circula cu viteză redusă, că în timpul depăşirii distanţa dintre acesta şi biciclist era mai mare de un metru şi că în acel moment victima a virat stânga, întrucât s-a speriat din cauza unor câini, împrejurare în care s-a produs accidentul de circulaţie, deşi autoutilitara a trecut cu roţile stânga peste axa drumului.

În consecinţă, a susţinut că evenimentul rutier a avut loc prin încălcarea, de către numitul G., a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) şi ale art. 54 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi ale art. 1, art. 161 alin. (1) lit. i), j) şi r) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, în vigoare la data săvârşirii faptei, întrucât, în principal, nu a semnalizat şi nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers, nu a circulat pe acostament, a transportat pe bicicletă obiecte voluminoase care i-au pericilitat conducerea bicicletei şi nu a purtat îmbrăcăminte cu elemente fluorescent - reflectorizante.

Pe de altă parte, a susţinut că cele două instanţe nu puteau să-şi întemeieze soluţia de condamnare, în mod exclusiv, pe concluziile raportului de expertiză criminalistică în specialitatea autovehicule - circulaţie rutieră nr. 205/29 august 2024, întocmit de un expert din cadrul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, deşi prima instanţă a stabilit ca această a doua expertiză să fie efectuată de către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti, potrivit dispoziţiilor art. 10 lit. a) din H.G. nr. 368/1998, considerând, printre altele, că locul impactului s-a situat la circa 2 m anterior poziţiei finale a bicicletei şi la cca. 0,5 m faţă de marginea părţii carosabile, că viteza de impact a autoutilitarei a fost de circa 94 km/h, că starea de pericol pentru inculpat s-a declanşat în momentul sesizării prezenţei biciclistului pe partea carosabilă a drumului public, că nu se pot stabili posibilităţile de evitare a accidentului, datorită faptului că nu se poate stabili distanţa la care se afla autoutilitara în momentul declanşării stării de pericol faţă de locul impactului, că atât inculpatul, cât şi victima puteau preveni accidentul/accidentarea şi că evenimentul rutier a avut drept cauză faptul că bicicleta condusă de victimă s-a deplasat fără mijloace de semnalizare, iar inculpatul A. nu a păstrat o distanţă laterală corespunzătoare faţă de vehiculul depăşit, dosar fond.

În continuare, a mai susţinut că, la data de 24 septembrie 2024 a formulat obiecţiuni cu privire la raportul de expertiză criminalistică, deoarece expertul a stabilit, în mod greşit, mecanismul producerii accidentului, acesta menţionând în cuprinsul raportului de expertiză că: din vizualizarea fotografiilor executate la faţa locului a rezultat ca nu a existat contact între bicicletă şi autoutilitara avariile bicicletei datorându-se impactului acesteia cu partea carosabilă, deşi autovehiculul a prezentat, printre altele, următoarele avarii: aripă dreapta înfundată şi zgâriată, precum şi urme de destratificare dinamice la roata dreapta faţa, produse de ghidonul bicicletei şi frâna de mână stânga, care era ruptă, ca şi clopoţelul montat în partea stângă a ghidonului; expertul a apreciat că în cauză contractul dintre autoutilitară şi ansamblul bicicletă-biciclist s-a produs tangenţial, ruperea şi dizlocarea oglinzii fiind determinată de contactul acesteia cu partea laterală şi spate stânga a capului victimei, produsă după impactul iniţial dintre aripa dreaptă faţă şi zona din spate a bicicletei, probabil butelia, precum şi cu zona stângă a bazinului biciclistului, astfel că impactul oglinzii cu capul victimei a condus la rotirea către stânga a axei acesteia, deplasarea stângă a şeii şi căderea bicicletei pe partea stângă; în realitate, din cauza prezenţei unor câini, care se manifestau agresiv, biciclistul a virat stânga, după care s-a redresat, moment în care a intrat în coliziune cu autoutilitara condusă de acesta; impactul s-a produs, probabil, cu 2 m înainte faţă de poziţia în care a fost găsită bicicleta, în condiţiile în care inculpatul a început manevra de depăşire atunci când s-a aflat la o distanţă de aproximativ 20 m de victimă, ocazie cu care am trecut cu roţile din stânga peste axa care desparte cele două sensuri de circulaţie.

În sfârşit, expertul a calculat, în mod eronat, şi viteza cu care s-a circulat -94 km/h, deşi nu avea mai mult de 60 km/h, în primul raport de expertiză stabilindu-se, de altfel, o viteză de 80 km/h, motiv pentru care a concluzionat că accidentul de circulaţie s-a produs şi pentru că inculpatul nu a păstrat o distanţă laterală corespunzătoare faţă de biciclist, solicitând refacerea raportului de expertiză potrivit legii.

În continuare, a arătat că, prin încheierea din 22 octombrie 2024, instanţa de judecată a respins obiecţiunile, cu motivarea că nu există niciun caz de nulitate relativă, întrucât noua expertiză a fost efectuată de către un singur expert şi nu de către doi experţi, că atunci când a fost admisă cererea inculpatului privind efectuarea unei noi expertize, nu s-a opus desemnării Institutului Naţional de Expertize Criminalistice pentru întocmirea unui astfel de raport, deşi în şedinţa din 21 martie 2024 (a se vedea, încheierea aflată la dosar fond) judecătorul nu s-a pronunţat cu privire la numirea expertului, desemnarea acestuia făcându-se prin încheierea de şedinţă, că nu a dovedit existenţa unei vătămări procesuale, cu toate că raportul de expertiză îi era defavorabil, că acesta a fost întocmit de către institut şi nu de către laborator, că expertul a avut în vedere inclusiv obiecţiunile formulate cu privire la raportul de expertiză din 15 februarie 2021, că acesta a analizat toate probele administrate în cauză, în raportul de expertiză fiind redate, în mod detaliat, toate aspectele care pot conduce la soluţionarea cauzei, iar apărările formulate vor fi avute în vedere la momentul analizării fondului cauzei, când instanţa va aprecia asupra probei cu expertiză.

De asemenea, a susţinut că instanţa de control judiciar i-a respins inculpatului, în mod greşit, cererea privind efectuarea unei noi expertize în baza art. 181 alin. (1) din C. proc. pen., de către doi experţi din cadrul Biroului local de expertize tehnice de pe lângă Tribunalul Damboviţa.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului în casaţie, potrivit dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) şi alin. (3) din C. proc. pen., casarea hotărârilor atacate şi achitarea sa, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) combinat cu art. 6 alin. (1) lit. b) teza I din acelaşi act normativ.

Înalta Curte reţine că, printre alte condiţii, admiterea în principiu a recursului în casaţie este condiţionată de constatarea că motivul pe care acesta se sprijină este dintre cele prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Prin raportare la criteriile de exigenţă ale condiţiei supuse analizei şi la sfera cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică şi jurisprudenţă, se reţine că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre cazurile expres prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă sau probatoriile administrate neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Or, în actualul cadru procesual, recurentul inculpat A. invocă doar aparent neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) din C. pen.

În realitate, acesta contestă situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv, precum şi modalitatea de administrare şi interpretare a probatoriului, respectiv a expertizei tehnice şi a obiecţiunilor la expertiză ce au fost respinse.

Înalta Curte reiterează că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii şi nu chestiuni de fapt, instanţa supremă neputând reanaliza, pentru a treia oară, devolutiv, o cauză. Aşadar, verificarea hotărârii se face exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel.

În condiţiile în care nu se critică situaţia de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Cu privire la acest caz de casare, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului" (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Aşadar, recurentul nu formulează critici privind aspecte de drept, ci solicită o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa configurării unei alte situaţii de fapt decât cea stabilită de instanţele inferioare şi intrată în puterea lucrului judecat.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului nu se circumscriu cazului de casare invocat şi nici altui caz prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 716 din data de 19 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 716 din data de 19 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2025.