Cassation admissibility limit: rejection of fact-based forgery challenges as inadmissible in extraordinary appeal versus review of proxenetism tipicity

ÎNCHEIERE

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii cererii de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 147 din data de 26 februarie 2025 pronunţată de Judecătoria Târgovişte, în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. şi 213 alin. (1) şi (4) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa închisorii de 4 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism.

În baza dispoziţiilor art. 67 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. j) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a părăsi teritoriul României, pe o perioadă de 5 ani, conform art. 66 alin. (1)1 lit. a) din C. pen., pedeapsă ce urmează să se execute după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. j) din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, dreptul de a părăsi teritoriul României, pedeapsă ce se va executa din momentul rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până când pedeapsa principală a închisorii va fi executată sau considerată ca executată.

În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 322 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 1 an şi 2 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. a fost contopită pedeapsa închisorii de 4 ani aplicată pentru infracţiunea de proxenetism, faptă prevăzută de art. 213 alin. (1) din C. pen., cu pedeapsa închisorii de 1 an şi 2 luni aplicată pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., în sensul că la pedeapsa închisorii cea mai grea de 4 ani s-a adăugat un spor obligatoriu de o treime din pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa închisorii de 4 ani, 4 luni şi 20 zile închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii, perioada reţinerii inculpatului, respectiv 24 ore, începând cu data de 18.09.2022, ora 18:00, până în data de 19.09.2022, ora 18:00.

În baza dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din C. pen., pe lângă pedeapsa închisorii de 4 ani, 4 luni şi 20 zile închisoare s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a părăsi teritoriul României, pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă ce urmează să se execute după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (1) din C. pen., pe lângă pedeapsa închisorii de 4 ani, 4 luni şi 20 zile închisoare s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a părăsi teritoriul României, pedeapsă ce se va executa din momentul rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până când pedeapsa principală a închisorii va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 7 din Legea nr. 76 din 2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 inculpatul a fost informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic al acestuia.

2. În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 322 alin. (1) din C. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa închisorii de 1 an şi 2 luni închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei cu închisoarea, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 92 alin. (1) din C. pen., care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, conform art. 92 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 92 alin. (3) teza I şi art. 93 alin. (1) din C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 92 alin. (3) teza II şi art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în cadrul Primariei Bucsani (Parcul Dalles) sau Primăriei Bucsani (Sala de Sport) jud. Dâmboviţa.

În baza art. 92 alin. (3) teza a II-a şi art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatei ca pe parcursul termenului de supraveghere să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. şi art. 96 din C. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor impuse sau al săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a dispus menţinerea până la o nouă verificare conform legii, a măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 29.09.2022 pronunţată în dosar nr. x/2016 (din care s-a disjuns cauza nr. 1414/295/P/2023), verificată şi menţinută ulterior asupra:

1. autoturismul deţinut în drept iniţial de către C., iar ulterior de către B., având o valoare estimată la suma de 70.000 euro;

2. ceas de mână, aparţinând inculpatului A., având o valoare estimată la suma de 10.000 EURO, depus la Camera de corpuri delicte din cadrul IPJ Dâmboviţa conform Doveyii seria x.

3. suma de 2000 de RON - 20 bancnote în cupiură de 100 RON, aparţinând inculpatului A., depusă în contul ANABI deschis pe numele inculpatului la D., conform tranzacţiei de referinţă numărul 1985A0029 şi a dovezii existente la dosar.

4. suma de 600 CHF - 6 bancnote în cupiură de 100 CHF, aparţinând inculpatului A., depusă în contul ANABI deschis pe numele inculpatului la D., conform tranzacţiei de referinţă numărul 1985A0064 şi a dovezii existente la dosar.

În baza dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a următoarelor sume de bani: 32.987 CHF (echivalent în RON la cursul BNR la data punerii în executare a măsurii), 13.347 EURO (echivalent în RON la cursul BNR la data punerii în executare a măsurii) şi 30.267 RON.

În baza art. 1121 alin. (1) din C. pen., s-a admis în parte propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte şi s-a dispus confiscarea extinsă a următoarelor bunuri:

- autoturismul, deţinut în fapt de către A. şi în drept de către C., având o valoare estimată la suma de 70.000 EURO, pentru care inculpatul a falsificat inclusiv actele de vânzare-cumpărare;

- imobilul tip casă de locuit construit în baza autorizaţiei de construire cu numărul 69/14.11.2016 emisă de Primăria Comunei Bucşani la adresa din judeţ Dâmboviţa, construit pe terenul numitei B. cu suprafaţa desfăşurată de 234,97 m2, suprafaţa utilă de 193,74 m2 şi suprafaţă locuibilă de 120,88m2 dispusă pe 2 nivele, respectiv parter şi etaj, având suprafaţa construită a parterului de 120,60 m2, iar suprafaţa construită a etajului de 120,60 m2.

S-a respins în rest solicitarea de confiscare ca neîntemeiată.

S-a luat act că persoana vătămată E. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea înscrisului intitulat contract de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport privind autoturismul înregistrat la Primăria Oraşului Găeşti la data de 26.09.2022.

În baza art. 398, art. 404 alin. (4) lit. e) şi art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare în cuantum 10.100 RON (compusă din suma de 8.500 RON pentru faza de urmărire penală, suma de 800 RON corespunzător fazei de cameră preliminară şi suma de 800 RON corespunzător fazei de judecată), suma fiind suportată după cum urmează: suma de 7.800 RON de către inculpatul A. şi suma de 2.300 RON de către inculpata B..

Conform art. 274 alin. (1) teza finală raportat la art. 272 alin. (2) din C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu al persoanei vătămate E. (av. F., delegaţie nr. 5509/2024 - 940 RON, delegaţie nr. 1720/2024 - 560 RON) a fost avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Împotriva sentinţei penale nr. 147 din data de 26 februarie 2025 pronunţate de Judecătoria Târgovişte, în termen legal, au declarat apeluri inculpaţii A. şi B. pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 816 din data de 18 iulie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 147 din data de 26 februarie 2025 pronunţate de Judecătoria Târgovişte, pe care a desfiinţat-o în parte, cu privire la acest inculpat, şi a pronunţat o nouă hotărâre după cum urmează:

A fost descontopită pedeapsa principală de 4 ani, 4 luni şi 20 zile închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor:

- pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 213 alin. (1), (4) din C. pen.,

- pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată aceluiaşi inculpat pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen.

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului A., în temeiul disp. art. 213 alin. (1), (4) din C. pen., de la 4 ani închisoare, la 2 ani şi 6 luni închisoare.

A fost menţinută pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată aceluiaşi inculpat, în temeiul disp. art. 322 alin. (1) din C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. a fost contopită pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1), (4) din C. pen., cu pedeapsa închisorii de 1 an şi 2 luni aplicată pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., şi a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat sporul de o treime din pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare (4 luni şi 20 de zile), inculpatul A. executând în final pedeapsa de 2 ani, 10 luni şi 20 zile închisoare.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani, 10 luni şi 20 zile închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 92 alin. (1) din C. pen.

În baza art. art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Conform art. 93 alin. (2) lit. a) şi d) din C. pen. impune inculpatului A. ca pe durata termenului de supraveghere:

- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

- să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

În baza art. 92 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul urmează a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în cadrul Primăriei Bucşani (Parcul Dalles)/Primăriei Bucşani (Sala de Sport) judeţul Dâmboviţa.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. şi art. 96 din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului A. cu privire la cauzele de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor impuse sau săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare corespunzătoare exercitării căii de atac de către inculpatul A. au rămas în sarcina statului.

II) În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpata B. împotriva sentinţei penale nr. 147 din data de 26 februarie 2025 pronunţate de Judecătoria Târgovişte.

Conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul în cuantum de 565 RON pentru avocatul desemnat din oficiu persoanei vătămate urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Prahova.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligată apelanta inculpată B. la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, în calea de atac.

În esenţă, în fapt şi în drept, s-a reţinut că în perioada iulie 2013 - martie 2020, pe fondul unei relaţii de concubinaj, inculpatul A. a determinat-o pe numita E. să practice prostituţia în beneficiul acestuia în Elveţia, obţinând în cauză foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţie; de asemenea, în perioada 23.09.2022-26.09.2022 (profitând de faptul că în ziua de 19.09.2022 Judecătoria Târgovişte a respins propunerea de arestare preventivă a acestuia în cadrul dosarului penal nr. x/2016 (ulterior disjuns şi continuate cercetările sub numărul x/2023) în care era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, a întocmit în fals contractul de vânzare-cumpărare al autoturismului, pe care îl deţinea în fapt de mai mult timp şi care i-a fost ridicat la momentul percheziţiei domiciliare din ziua de 18.09.2022, atestând în mod nereal faptul că actul de vânzare cumpărare a fost întocmit la data de 20.08.2022 între vechiul proprietar C. şi sora acestuia, inculpata B. şi consemnând, de asemenea, în mod nereal că preţul vânzării a fost în sumă de 9.800 euro, înscris pe care l-a încredinţat martorei C. (vechiul proprietar) în vederea radierii din evidenţele fiscale ale Primăriei Găeşti, fapt ce a avut loc la data de 26.09.2022 (conform ştampilei de înregistrare depusă pe actul de vânzare cumpărare), precum şi inculpatei B. (sora sa), care a folosit acest act de vânzare falsificat în faţa Judecătoriei Târgovişte la data de 07.10.2022, cu ocazia contestării măsurii sechestrului asigurător dispusă de procuror în cadrul dosarului penal numărul x/2016 cu privire la autoturismul ce face obiectul respectivului contract, producându-se efecte juridice în sensul că în urma contestaţiei formulate pe baza acestui înscris falsificat, autoturismul i-a fost lăsat acesteia în custodie, toate aceste activităţi fiind desfăşurate cu unicul scop de sustragere de sub sechestru autoturismul indisponibilizat anterior de procuror.

În ceea ce o priveşte pe inculpata B., s-a reţinut că în perioada 23.09.2022-07.10.2022, cu intenţie, a înlesnit săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 322 din C. pen. de către inculpatul A., prin aceea că i-a încredinţat acestuia o copie a actului său de identitate pentru a fi folosită la întocmirea înscrisului falsificat, dându-şi implicit acordul la efectuarea falsului, după care a folosit la data de 07.10.2022 acest contract de vânzare-cumpărare falsificat în faţa Judecătoriei Târgovişte cu ocazia contestării măsurii sechestrului asigurător dispusă în cadrul dosarului penal cu numărul x/2016 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, producându-se astfel efecte juridice ce au constat în admiterea contestaţiei formulate şi lăsarea autoturismului în custodia inculpatei pe întreaga durată a procesului penal, precum şi transcrierea dreptului de proprietate al acesteia în actele autovehiculului.

Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs în casaţie inculpaţii B. şi A., prin apărător ales, avocat G., la data de 25.08.2025, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., apărarea a susţinut că acestuia i-a fost încălcat în mod flagrant dreptul la apărare pe parcursul procesului penal, fiind încălcate disp. art. 6 par. 3 lit. d) din CEDO prin utilizarea extinsă a prezumţiilor.

În acest sens, a susţinut că pe parcursul procesului penal atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au dublat valoarea probatorie a situaţiei de fapt (motivat de faptul că latura obiectivă a infracţiunii de proxenetism nu putea fi reţinută cu succes în lipsa probării prostituării victimei E.).

Mai mult, dreptul la apărare al inculpatului a fost încălcat şi prin aceea că deşi instanţele care au pronunţat hotărârile de condamnare s-au ferit a utiliza declaraţia martorului cu identitate protejată, totuşi, chestiunea excluderii trebuie discutată cu prioritate, întrucât, inclusiv raţionamentul acestora a fost alterat prin simpla prezenţă fizică a declaraţiilor la dosarul cauzei.

În acest sens, apărarea a apreciat că au fost încălcate Deciziile CCR nr. 218/2020, nr. 22/2018 şi nr. 248/2019.

În ceea ce priveşte infracţiunea de proxenetism reţinută în sarcina inculpatului A., apărarea a susţinut că fapta nu este tipică obiectiv, pentru următoarele considerente:

În primul rând, este unanim acceptat în doctrina relevantă faptul că, pentru a exista infracţiunea de proxenetism, trebuie să existe cel puţin două acte sexuale, cu (cel puţin) două persoane diferite.

Prin sintagma act sexual se înţelege raportul sexual, act sexual oral sau anal, precum şi orice alt act de penetrare vaginală sau anală.

Prin raportare la cele reţinute de instanţa de apel cu privire la modalitatea de săvârşire a infracţiunii de proxenetism de către inculpatul A., apărarea a susţinut că se observă o evidentă sinecură a acuzării, care o identifică pe victima E. drept înregistrată în mod legal în cantonul Ticino, Elveţia, ca maseuză independentă, ca urmare a obligativităţii înscrierii obligatorii a acesteia ca prostituată, conform dreptului elveţian aplicabil.

Astfel, în opinia apărării pentru calificarea actelor de prostituţie în sensul legii penale române, într-un stat în care aceasta este autorizată, este necesară invocarea legii străine aplicabile - în cauză legea elveţiană, cu precădere cea existentă în cantonul Ticino - existenţa în sine a infracţiunii de proxenetism depinzând în mod esenţial de calificarea normelor juridice elveţiene cu privire la termenul prostituată, prin raportare la specificul situaţiei de fapt, dar şi coroborat cu declaraţia persoanei vătămate E. şi cu înscrisurile depuse care atestă activitatea întreprinsă de către aceasta in concreto, pe teritoriul Elveţiei.

Potrivit art. 2 din Legea privind exercitarea prostituţiei (H.)' în cantonul Ticino, prostituţia este definită ca orice activitate care presupune punerea la dispoziţie a propriului corp sau efectuarea de manipulări corporale asupra clienţilor, ocazional sau ca meserie, cu sau fără întreţinerea de raporturi sexuale, pentru plăcerea sexuală a acestora, în schimbul unei sume de bani sau a altor beneficii economice. Recrutarea clienţilor este, de asemenea, considerată o formă de exercitare a prostituţiei."

Astfel, apărarea a subliniat că în raport cu prevederile legii elveţiene invocate anterior şi situaţia de fapt, prezentată inclusiv în cadrul declaraţiei persoanei vătămate E., este evident faptul că activitatea desfăşurată de către aceasta pe teritoriul Elveţiei, cu forme legale şi supusă înregistrării obligatorii sub legea elveţiană, este de maseuza sado-maso (conform înscrisului depus la dosar, emanând de la entitatea juridică "I. SA", localul în care aceasta întreprinde activităţile de masaj sado-maso/BDSM), noţiune ce se subscrie totalmente termenului de prostituată avut în vedere de legea elveţiană aplicabilă invocată mai sus.

S-a mai arătat că apărările de fond, asupra situaţiei de fapt, au fost înlăturate de instanţele de judecată, prin utilizarea prezumţiilor, aspect care a condus la reţinerea unei situaţii de fapt incompatibilă cu probele de la dosar (motivat de faptul că aspectul esenţial al activităţii de prostituţie practicate de victima E. este dedus prin inferenţă, nereieşind per se din probele administrate cauzei).

Mai mult decât atât, apărarea a evidenţiat inexistenţa unei activităţi sexuale de tipul actului sexual (conform accepţiunii legii penale române, descris supra), astfel că masajul practicat de către E. nu a presupus, în niciun moment, acte sexuale cu clienţii care i-au contractat serviciile, fapt ce conduce în mod flagrant la eliminarea oricărei conexiuni cu specificitatea infracţiunii de proxenetism, prin inexistenţa înseşi a prostituţiei. Acest argument este susţinut totodată de declaraţia dată de E., dar cu precădere de inexistenţa oricărei probe care să susţină contrariul din partea parchetului.

A mai susţinut apărarea că nu există nicio probă în întreg materialul rechizitoriului care să indice altceva decât înregistrarea (obligatorie şi legală) a persoanei vătămate E. la autorităţile locale elveţiene drept prostituată, însă acuzarea tace în ceea ce priveşte modalităţile exacte de practicare a prostituţiei de către persoana vătămată E. şi nu indică niciun detaliu privitor la numărul de clienţi care ar fi contractat presupusele servicii de prostituţie ale acesteia.

Tot ceea ce oferă rechizitoriul în raport cu acuzaţia săvârşirii infracţiunii de proxenetism de către recurentul A. este simpla existenţă a înregistrării persoanei vătămate E. drept prostituată pe teritoriul Elveţiei (descrisă la filele x din Rechizitoriu).

Astfel, în opinia apărării tocmai legalitatea practicării activităţilor de masaj erotic/BDSM de către presupusa persoană vătămată, E., care invalidează în mod repetat, atât în cadrul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei în cursul cercetării judecătoreşti, statutul său de persoană vulnerabilă sau vătămată, vine să susţină necesitatea achitării recurentului cu privire la săvârşirea infracţiunii de proxenetism, motivat, în principal, de inexistenţa faptei, şi, într-un subsidiar adiacent, de neprevederea penală a faptei, astfel cum reiese în mod clar din materialul acuzatoriu.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată (reţinută în forma autoratului în cazul inculpatului A. şi în forma complicităţii în cazul inculpatei B.), apărarea a solicitat achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală

În acest sens, apărarea a susţinut că plecând de la faptul că, în cursul urmăririi penale, a fost realizat un raport de constatare tehnico-ştiinţifică (existent în volumele de urmărire penală), pe baza căruia s-a tras concluzia că semnătura de la rubrica "cumpărător" nu aparţine niciunuia dintre co-recurenţi, fiind executată, cel mai probabil, de către o altă persoană, se poate concluziona că, în mod cert, contractul în sine a fost redactat de către această terţă persoană, conţinutul fiind asumat de către părţile implicate în această tranzacţie. În continuarea argumentului, având în vedere acest mijloc de probă de natură ştiinţifică, apărarea a tras concluzia că niciunul dintre cei doi recurenţi nu este autorul falsului.

Mai mult decât atât, infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată constă în alterarea unui asemenea înscris, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod de natură să producă consecinţe juridice. În cauză, nu a fost determinat faptul că oricare dintre cei doi recurenţi a realizat acţiunile specifice elementului material al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiind demonstrată - cel mult - infracţiunea de uz de fals. În egală măsură, nu a fost identificat nici autorului falsului per se, această calitate neputând fi atribuită celor doi recurenţi, tocmai prin raportare la mijlocul de probă administrat pe parcursul urmăririi penale, la care s-a făcut referire anterior.

Pe de altă parte, s-a mai susţinut că prin prezentarea înscrisului în faţa Judecătoriei, fapta descrisă de rechizitoriu şi preluata de către instanţele judecătoreşti atinge, mai degrabă, cerinţele uzului de fals, întrucât ceea ce s-a demonstrat efectiv este faptul că cei doi nu au semnat contractul de vânzare, ci doar aceea că aceştia l-au utilizat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 16.09.2025, sub nr. x/2024, fiind repartizată aleatoriu, cu prim termen de judecată pentru examinarea admisibilităţii în principiu la data de 15.10.2025.

La înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casaţie a fost legal îndeplinită cu persoana vătămată E. la data de 04.08.2025 prin afişarea înştiinţării şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la data de 02.03.2025 .

Până la expirarea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) din C. proc. pen. nu au fost depuse concluzii scrise.

La data de 29.09.2025 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent raportor.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 816 din 18.07.2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac care are ca scop asigurarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept în cazurile şi condiţiile limitativ prevăzute de lege.

Însă, pentru a proceda efectiv la analiza pe fond a chestiunilor de drept invocate, este necesar ca cererea de recurs în casaţie să îndeplinească condiţiile de admisibilitate prev. de art. 434-438 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte decizia penală recurată, aceasta se încadrează în categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, în sensul dispoziţiilor art. 434 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., fiind pronunţată de o curte de apel, ca instanţă de apel.

În raport cu actele dosarului, se constată că cererea de recurs în casaţie a fost formulată cu respectarea termenului legal de 30 zile, având în vedere că hotărârea din apel a fost comunicată inculpaţilor B. şi A. la ultimul domiciliu la data de 24.07.2025, iar aceştia au declarat recurs în casaţie, prin apărător ales, avocat G., la data de 25.08.2025, fiind îndeplinită condiţia prev. de art. 435 din C. proc. pen.

De asemenea, în cauză au fost respectate dispoziţiile art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., inculpaţii având calitatea procesuală prevăzută de lege pentru a declara recurs în casaţie şi nu sunt incidente prevederile alin. (6) ale aceluiaşi articol.

Cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele, domiciliul inculpaţilor, semnătura persoanei care a exercitat calea de atac (avocat G., care a ataşat, în copie, împuternicirea avocaţială Seria B 9461818/2025 din 25.08.2025) şi hotărârea atacată.

În ceea ce priveşte condiţia prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. pen., se observă că aceasta este îndeplinită numai în ceea ce priveşte infracţiunea de proxenetism.

Cu prioritate, se notează că, sintagma "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

În atare condiţii, se observă că, pe calea recursului în casaţie promovat, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., apreciind că în cauză nu se realizează tipicitatea faptei de proxenetism întrucât victima avea calitatea de maseuză sado-maso, noţiune ce se subscrie termenului de prostituată avut în vedere de legea elveţiană, însă nu şi potrivit legii penale române în viziunea art. 213 alin. (4) din C. pen., întrucât activitatea de prostituţie per se impune ca victima (prostituata) să întreţină raporturi sexuale cu 2 sau mai multe persoane, raporturi sexuale de pe urma cărora să obţină foloase financiare pe care ulterior să le remită proxenetului.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 321 din C. pen., reţinută în forma autoratului în sarcina inculpatului A., şi în forma complicităţii în sarcina inculpatei B., se constată că în realitate se critică situaţia de fapt, în sensul că o terţă persoană ar fi cea care ar fi întocmit contractul de vânzare-cumpărare al maşinii, iar cel mult în sarcina inculpaţilor s-ar fi putut reţine infracţiunea de uz de fals, ca urmare a folosirii înscrisului în faţa judecătoriei.

Or, instanţele de fond au reţinut cu autoritate de lucru judecat că inculpatul A. este cel care a întocmit în fals contractul de vânzare-cumpărare al autoturismului, iar inculpata i-a furnizat buletinul său.

Ca atare, prin criticile formulate, cei doi recurenţi încearcă să acrediteze ideea că nu au săvârşit fapta de fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma autoratului, respectiv a complicităţii, pentru care au fost condamnaţi (solicitând achitarea), tinzând, în realitate, la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecinţa stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute prin decizia instanţei de apel, ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casaţie, care, potrivit art. 433 din C. proc. pen., se limitează exclusiv şi în condiţiile prevăzute de lege, la verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte subliniază că, pe calea cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate proceda la reinterpretarea materialului probator aflat la dosar cu consecinţa stabilirii unei alte baze factuale, care să conducă la achitarea inculpaţilor pentru infracţiunile de care sunt acuzaţi, aşa cum au solicitat cei doi recurenţi, evaluarea materialului probator fiind un atribut ce aparţine exclusiv instanţei de fond şi, respectiv, instanţei de apel.

Faptul că apărarea contestă situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat în cazul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată reiese în mod clar din exprimările folosite în cererea de recurs în casaţie, în cuprinsul acesteia făcându-se referire la probele administrate în cauză, respectiv la raportul de constatare tehnico-ştiinţifică.

Totodată, nici susţinerile vizând încălcarea dreptului la apărare nu se subsumează cazului de casare invocat.

Aşadar, întrucât motivele prezentate de cei doi recurenţi inculpaţi în cazul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare indicat expres prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi nici a altui caz de casare dintre cele reglementate de art. 438 alin. (1) din acelaşi cod, cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. nu este îndeplinită.

În realitate cei doi inculpaţi solicită o rejudecare a cauzei, cu consecinţa stabilirii unei situaţii de fapt favorabile lor în cazul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, care să conducă la pronunţarea unei soluţii de achitare, aspect ce nu este posibil pe calea recursului în casaţie.

În concluzie, condiţia prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. este îndeplinită numai în cazul inculpatului A. referitor la infracţiunea de proxenetism.

Faţă de argumentele prezentate în cuprinsul cererii de casaţie, se mai impune precizarea că, verificarea motivelor de recurs în casaţie are loc exclusiv în raport de situaţia factuală, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv, în baza mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie se analizează doar aspecte de drept, instanţa supremă neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la stabilirea unei noi situaţii de fapt.

Pentru aceste considerente, având în vedere că, în procedura de examinare a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, instanţa supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului căii extraordinare de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata B. împotriva deciziei penale nr. 816 din data de 18 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta-inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., va admite, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva aceleiaşi decizii.

Va trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie formulat de inculpatul A. la completul C8, în compunere de 3 judecători.

Va fixa termen de judecată, la data de 26.11.2025, cu citarea recurentului-inculpat A. şi a persoanei vătămate E..

Se va încunoştinţa apărătorul ales al recurentului-inculpat A., avocat G..

Cheltuielile judiciare vor rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. În temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata B. împotriva deciziei penale nr. 816 din data de 18 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurenta-inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

II. În temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., admite, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva aceleiaşi decizii.

Trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie formulat de inculpatul A. la completul C8, în compunere de 3 judecători.

Fixează termen de judecată, la data de 26.11.2025, cu citarea recurentului-inculpat A. şi a persoanei vătămate E..

Se va încunoştinţa apărătorul ales al recurentului-inculpat A., avocat G..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2025.