Withdrawal of cassation challenging post-executory recidivism based on legal rehabilitation under the more favorable 1969 Penal Code

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2025

Asupra recursului în casaţie formulat de recurentul-inculpat A., în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 572 din data de 12.07.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia penală a hotărât următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (1), alin. (2) şi alin. (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1)-(22)9 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (5) din C. pen. şi art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale din 29.12.2023 şi 17.01.2024), în regim de detenţie.

În temeiul art. 72 din C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii începând cu data de 17.01.2024, ora 22:30, până la data de 18.01.2024, ora 22:30.

În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul A. prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti din data de 18.01.2024.

În temeiul art. 399 alin. (4) din C. proc. pen., hotărârea pronunţată este executorie cu privire la menţinerea măsurii preventive a controlului judiciar.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen., raportat la art. 19 alin. (1), (2) şi (5), art. 23 şi art. 25 din C. proc. pen. coroborat cu art. 1349, art. 1357, art. 1381 şi art. 1385 din C. civ., a admis acţiunea civilă exercitată de către partea civilă B. şi a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 2.500 de RON, cu titlu de daune materiale către partea civilă.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 25 C. proc. pen. cu ref. la art. 22 din C. proc. pen., a luat act că partea civilă C. a renunţat la constituirea de parte civilă.

În temeiul art. 274 alin. (1) teza I din C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 2.960 de RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (1.360 de RON pentru faza de urmărire penală şi 1.600 de RON pentru fazele de cameră preliminară şi judecată).

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 9/A din data de 10.01.2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 572 din data de 12.07.2024, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia penală, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 424 alin. (2) raportat la art. 399 alin. (1) a fost revocată măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpat prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti din data de 18.01.2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat la pata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie, la data de 17 februarie 2025 inculpatul A., prin avocat (care potrivit adresei din 22 aprilie 2025 a reziliat contractul de asistenţă juridică a inculpatului), prin care a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

A solicitat, în principal, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârilor pronunţate de instanţa de apel şi de prima instanţă şi înlăturarea greşitei aplicări a legii în ceea ce priveşte pedeapsa principală, în sensul de a înlătura starea de recidivă postexecutorie, urmând ca instanţa de recurs în casaţie să procedeze la reindividualizarea pedepsei, iar în subsidiar, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., casarea deciziei penale atacate şi rejudecarea cauzei de către curtea de apel, întrucât pedeapsa aplicată este în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În esenţă, a susţinut că, în mod greşit s-a reţinut în privinţa recurentului A. incidenţa dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din C. pen., referitoare la tratamentul sancţionator al recidivei postexecutorii, cu consecinţa majorării cu jumătate a limitelor speciale de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare, de vreme ce pentru fapta pentru care fusese anterior condamnat intervenise reabilitarea de drept.

A mai susţinut că fapta ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârşită după împlinirea termenului de reabilitate pentru condamnarea suferită anterior. Pentru stabilirea momentului intervenirii reabilitării de drept, s-a susţinut că se impunea a se ţine seama de disp. art. 866 din C. pen. din 1969.

În ceea ce priveşte condamnarea anterioară, faţă de care s-a reţinut starea de recidivă postexecutorie, aceasta este reprezentată de sentinţa penală nr. 171/09.03.2017 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 04.04.2017. Prin această sentinţă, recurentul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an şi 4 luni pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt calificat, prevăzute şi pedepsite de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) din C. pen., aflate în concurs real, constând în aceea că în noaptea de 07/08.10.2013, folosindu-se de forţa sa fizică, a sustras prin demontare geamul oglinzii laterale stânga a autoturismului, respectiv geamurile oglinzilor laterale de la autoturismul, parcate pe str. din sectorul 2, Bucureşti.

Cu titlu prealabil, s-a arătat că având în vedere că de la data săvârşirii infracţiunilor (noaptea de 07/08.10.2013), când a luat naştere raportul juridic penal de conflict şi până la înlăturarea consecinţelor condamnării prin reabilitare, potrivit art. 246 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a C. pen., la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind C. pen., instanţa de apel ar fi trebuit să determine care este legea penală mai favorabilă cu privire la instituţia reabilitării.

Instituţia reabilitării este o instituţie de drept material (substanţial), supusă exigenţelor art. 15 alin. (2) din Constituţia României privind legea penală mai favorabilă, în cazul situaţiilor tranzitorii, luându-se în calcul succesiunea de legi începând cu data săvârşirii infracţiunii şi până la înlăturarea tuturor consecinţelor condamnării.

În sensul celor expuse anterior, a solicitat să se aibă în vedere şi Decizia nr. 214 din 16 iunie 1997, publicată în M. Of. nr. 234 din 08.09.1997, prin care Curtea Constituţională a statuat că "situaţia tranzitorie în succesiunea legilor penale se iveşte, daca de la data săvârşirii infracţiunii, când ia naştere raportul juridic penal de conflict, şi până la încetarea sau stingerea acestui raport prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, iar uneori până la înlăturarea consecinţelor condamnării prin reabilitare, au intervenit una sau mai multe legi penale, legea aplicabilă este totdeauna legea cea mai favorabilă."

Deopotrivă, a arătat că aplicarea legii penale mai favorabile, în raport cu instituţiile care funcţionează autonom, a fost discutată în doctrină şi practică încă din anul 1936. Vintilă Dongoroz, în C. pen. adnotat din 1936, arăta că:

"aplicarea legii mai blânde exclude implicit legea mai severă. Nu este de asemenea îngăduit a se îmbina dispoziţiunile unei legi cu ale celeilalte pentru a se obţine un rezultat mai favorabil, fiindcă aceasta ar însemna crearea pe cale de aplicaţiune a unei a treia lege (lex tertia), ceea ce nu este admis. Odată însă fapta stabilită şi pedeapsa fixată, conform uneia din legi, se poate recurge la instituţiunile care funcţionează independent din cealaltă lege, dacă ele sunt mai favorabile infractorului."

Faptul că Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, învestită cu soluţionarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului penal nr. x/2016, a stabilit că sunt aplicabile dispoziţiile C. pen. în vigoare, prin prisma art. 5 din C. pen., nu înseamnă că pentru instituţia reabilitării sunt incidente aceleaşi dispoziţii legale. Stabilirea legii penale mai favorabile se va face strict cu privire la reabilitare, care reprezintă o instituţie autonomă faţă de pedeapsă.

A aplica dispoziţiile vechiul C. pen. în privinţa reabilitării, în condiţiile în care instanţa ce a soluţionat cauza din dosarul nr. x/2016 a aplicat C. pen. în vigoare, ca lege penală mai favorabilă, nu înseamnă că se creează o lex tertia, aspect de natură să contravină dispoziţiilor constituţionale. În cauza de faţă, nu se combină dispoziţii din legile penale succesive, ci fiecare lege aplicabilă se stabileşte în momente diferite, raportat la situaţii juridice distincte. În cadrul dosarului nr. x/2016 s-a apreciat asupra dispoziţiilor mai favorabile sub aspectul incriminării faptei, condiţiilor răspunderii penale, pedepsei, modalităţii de executare a acesteia - analizate global, iar cu ocazia constatării intervenirii reabilitării de drept, se vor analiza strict condiţiile în care aceasta este incidenţă.

Aplicarea legii penale mai favorabile în cadrul fiecărei instituţii autonome nu contravine principiului legalităţii, nu este creată o lex tertia. Aceasta apare atunci când sunt preluate condiţiile de existenţă ale unei instituţii dintr-o lege, iar efectele aceleiaşi instituţii sunt preluate dintr-o altă lege. Lex tertia presupune combinarea dispoziţiilor în cadrul aceleiaşi instituţii juridice din legi diferite. Prin lex tertia se au în vedere acele situaţii prin care condiţiile unui fapt juridic sunt separate de efectele aceluiaşi fapt juridic, nu şi aplicarea unor legi diferite cu privire la instituţii juridice.

În opinia apărării, dispoziţiile art. 866 din C. pen. din 1969 aparţin instituţiei reabilitării, reprezentând un caz special de reabilitare de drept.

Astfel, s-a apreciat că, atât instanţa de apel, cât şi prima instanţă, în mod greşit, au reţinut starea de recidivă postexecutorie. Procedând în această modalitate, acestea i-au încălcat recurentului un drept recunoscut de lege şi au pronunţat două hotărâri nelegale.

Aşadar, nefiind aplicabile dispoziţiile privind recidiva postexecutorie, limitele de pedeapsă n-ar fi trebuit să fie majorate cu jumătate, ci se impunea a fi stabilită o sancţiune în limitele legale prevăzute de norma de incriminare, diminuate ca urmare a aplicării procedurii recunoaşterii învinuirii.

Prin încheierea din 18 iunie 2025 a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 9/A din data de 10 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2024, apreciindu-se că sunt întrunite condiţiile prev. de art. 434-438 din C. proc. pen.

La termenul de judecată din 15 octombrie 2025, recurentul-inculpat A. a declarat oral că doreşte să îşi retragă recursul în casaţie declarat.

Examinând recursul în casaţie declarat de recurentul-inculpat A., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, precum şi în raport cu declaraţia orală a acestuia în sensul retragerii căii de atac formulate, Înalta Curte urmează să ia act de manifestarea unilaterală de voinţă a acestuia, pentru următoarele considerente:

Retragerea unei căi de atac, în cauză a recursului în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 9/A din data de 10 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2024, este un act de dispoziţie de natură a produce consecinţe asupra procedurii în care intervine.

Analizând dispoziţiile art. 436 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, părţile şi procurorul îşi pot retrage recursul în casaţie declarat.

Potrivit aceluiaşi text de lege retragerea trebuie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deţinere, printr-o declaraţie atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administraţia locului de deţinere. Declaraţia de retragere se poate face, fie la instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanţa de recurs.

În cauză, recurentul-inculpat A. şi-a manifestat voinţa de a-şi retrage calea de atac oral la data de 15 octombrie 2025, cu ocazia dezbaterilor în şedinţa publică.

Înalta Curte, văzând, pe de o parte, declaraţia recurentului-inculpat A., în sensul retragerii căii de atac, iar pe de altă parte, că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilităţii, astfel încât partea care a exercitat o cale de atac, fie ordinară, fie extraordinară, poate să şi-o retragă până la închiderea dezbaterilor, în baza art. 436 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de retragerea recursului în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 9/A din data de 10 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., în cuantum de 753 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 9/A din data de 10 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2025.