EU agricultural subsidy fraud: distinguishing criminal intent from administrative irregularity in undeclared land use and false declarations

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2025

Asupra recursurilor în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 102/S din 30 aprilie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Braşov a hotărât, printre altele:

I. 1. În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f), teza I din C. proc. pen. cu aplicarea art. 153 şi 154 din C. pen. şi cu aplicarea art. 5 din C. pen., a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., sub aspectul infracţiunilor de:

1. omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri, prev. de art. 181 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (3 infracţiuni)

2. folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 întrucât a intervenit prescripţia extinctivă a răspunderii penale.

II. 2. În baza art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) şi art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul Gősch-B. la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege, dreptul de a fi administrator ori reprezentant legal al vreunei persoane juridice pe o perioadă de 5 ani, în condiţiile prevăzute de art. 68 din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a fi ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege, dreptul de a fi administrator ori reprezentant legal al vreunei persoane juridice) pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) din C. pen.

3. În baza art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) şi art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul Gősch-B. la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege, dreptul de a fi administrator ori reprezentant legal al vreunei persoane juridice pe o perioadă de 5 ani, în condiţiile prevăzute de art. 68 din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege, dreptul de a fi administrator ori reprezentant legal al vreunei persoane juridice) pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a contopit pedepsele aplicate prin prezenta şi, în consecinţă, a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea (2 ani şi 3 luni închisoare), la care a adăugat un spor de 9 luni închisoare, reprezentând 1/3 din suma celorlalte pedepse cu închisoarea (2 ani şi 3 luni închisoare), stabilind în sarcina inculpatului Gősch-B. o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa rezultantă pedeapsa complementară a interzicerii următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege, dreptul de a fi administrator ori reprezentant legal al vreunei persoane juridice pe o durată de 5 ani, în condiţiile prevăzute de art. 68 din C. pen.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) şi alin. (5) din C. pen., a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege, dreptul de a fi administrator ori reprezentant legal al vreunei persoane juridice), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., a suspendat executarea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei, conform art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a obligat inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, la datele fixate de acesta

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile

- să comunice schimbarea locului de muncă

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen. a obligat inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor obligaţii:

- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. a obligat inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, la prestarea unei munci în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în cadrul Primăriei comunei Recea sau a Consiliului Local al comunei Recea.

A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. (1), (4) din C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării sub supraveghere în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse, precum şi în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în interiorul termenului de supraveghere.

În baza art. 19, 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 1349, 1357 din C. civ., a admis în tot acţiunea civilă formulată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei totale de 1.444.260,16 RON, compusă din: 263.420,06 RON (primită în campania 2010), 444.424,63 RON (primită în campania 2011), 337.522,05 (primită în campania 2012) şi 398.893,42 RON (primită în campania 2014), la care se adaugă dobânzile şi penalităţile prevăzute de legislaţia în vigoare, calculate de la data efectuării fiecărei plăţi până la data efectuării plăţii integrale a debitului principal.

În baza art. 19, 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 1349, 1357 din C. civ., a admis acţiunea civilă formulată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi a dispus obligarea în solidar a inculpaţilor C. şi Gősch-B. la plata sumei totale de 622.749,24 RON (din care 450.433,51 RON primită în campaniile 2015 şi 2016 şi 172.315,73 RON primită în campania 2017), la care se adaugă dobânzile şi penalităţile prevăzute de legislaţia în vigoare, calculate de la data efectuării fiecărei plăţi până la data efectuării plăţii integrale a debitului principal.

În baza art. 404 lit. c) rap. la art. 249 şi art. 2502 din C. proc. pen., a dispus menţinerea măsurilor asigurătorii luate în cursul urmăririi penale prin ordonanţele procurorului din data de:

- 27.05.2019 şi 30.10.2020 faţă de inculpatul A.;

- 21.03.2019, 15.04.2019 şi 28.10.2020 faţă de inculpatul Gősch B.;

- 21.03.2019, 15.04.2019 şi 28.10.2020 faţă de inculpata C..

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi inculpaţii A., Gősch-B. şi C..

Prin decizia penală nr. 590/A din 20 decembrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a decis:

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 102/S din 30 aprilie 2024 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a admis apelurile declarate de inculpaţii Gősch-B. şi C., a desfiinţat parţial sentinţa atacată şi, în rejudecare:

În baza art. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpaţii Gősch-B. şi C. pentru săvârşirea infracţiunii fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta săvârşită nu este prevăzută de legea penală.

A înlăturat dispoziţiile primei instanţe de desfiinţare, în baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., a înscrisurilor.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., a redus la câte 1600 RON suma cheltuielilor judiciare la care au fost obligaţi inculpaţii Gősch-B. şi C. în favoarea statului, restul cheltuielilor aferente acestor doi inculpaţi urmând să rămâne în sarcina statului.

A menţinut restul dispoziţiilor primei instanţe, compatibile cu prezenta.

În baza art. 275 alin. (2), (3) din C. proc. pen. a obligat pe apelantul A. să plătească statului suma de 150 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, urmând ca restul cheltuielilor cu acest titlu să rămână în sarcina statului.

Împotriva deciziei penale nr. 590/A din data de 20.12.2024, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021, inculpaţii Gősch-B. şi A. au declarat recurs în casaţie.

În dezvoltarea cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul Gősch-B. a susţinut că în cererile unice de plată pe care le-a depus la APIA în anii 2015-2016 nu a menţionat niciodată altă suprafaţă agricolă decât cea utilizată, respectiv cele 266 ha păşune alpină, la care a adăugat şi contractul de arendare încheiat de C. cu D. din satul Săvăstreni, com. Recea, înregistrat la U.A.T. comuna Recea sub nr. x din 30.01.2015 pentru suprafaţa de 266 ha de păşune alpină Belia Mică Berevoi şi păşunea E. în suprafaţă de 4327 m.p., fiind precizat în contract că suprafeţele luate în arendă sunt situate în blocurile fizice BF 1344 şi BF 1345.

A mai susţinut că nu a cunoscut până la finalul anului 2016 că blocul fizic BF 1344 a fost redenumit ca fiind BF 2017 si nici că blocul fizic BF 1342 nu se regăseşte pe suprafaţa celor 266 ha arendate, deoarece cunoscând că terenul era exploatat în baza unui contract înregistrat la Primăria Recea şi depus în luna mai a fiecărui an la APIA, era logic să-i fie refuzată eligibilitatea datorită acestor neconcordanţe, deoarece atât Primăria Recea, cât şi APIA aveau aceste documente: contractul de arendare şi adeverinţele. Pe de altă parte, Primăria Recea are întreaga responsabilitate juridică a actelor pe care le emite, având în vedere art. 9 din O.U.G. nr. 28/2008 care reglementează înscrierea datelor în Registrul Agricol. Astfel, inculpatul a susţinut că a fost condamnat pentru ceva ce nu a făcut, neavând posibilitatea obiectivă şi/sau subiectivă să verifice aspectele asumate de funcţionarii publici.

Or, atâta vreme cât chiar instanţa de apel a reţinut că în perioada 2015-2016, pe suprafaţa de 266 ha, au păşunat oile lui F., ale lui B. şi ale lui Gősch-B., toţi membrii ai Cooperativei şi că rezultă că în acea perioadă, pe păşunea din Belia Mică au fost la păşunat şi oile Cooperativei, înseamnă că nu a săvârşit o fapta penală.

Consideră că nu a săvârşit vreo faptă penală cu atât mai mult cu cât instanţa de apel nu îi reproşează că în cadrul cererilor unice de plată ar fi realizat anumite ajustări pentru a întruni criteriile de eligibilitate sau că ar fi omis anumite date/informaţii care l-ar fi putut descalifica.

A mai susţinut că nimeni nu l-a informat cu privire la numerotarea blocurilor fizice cuprinse în contractul de arendare, în condiţiile în care au fost analizate condiţiile de eligibilitate în anii 2015, 2016, 2017, 2018.

De asemenea, a apreciat că atâta vreme cât instanţa de apel nu a reţinut că el a făcut menţiunea referitoare la păşunea de 73,00 ha, situată pe raza comunei Recea, identificată în blocul fizic nr. 41738-1342, faptele sale nu sunt prevăzute de legea penală, cu atât mai mult cu cât, deşi a invocat, dar instanţa de apel nu a analizat consecinţele, adeverinţele cuprind inadvertenţe ca urmare a nerespectării de către funcţionarii primăriei a prevederilor art. 6 şi 9 din O.U.G. nr. 28/2008 privind Registrul Agricol.

Acţiunile sale concretizate în formularea cererii unice de plată la care a anexat contractul de arendă nu pot fi considerate ca fiind fapte penale, iar inadvertenţele din cuprinsul adeverinţelor eliberate de primărie nu pot justifica condamnarea sa, deoarece practic i se pretinde obligaţia de a fi depus diligente la un nivel superior verificărilor ce trebuiau efectuate de către funcţionarii publici responsabili cu înscrierea datelor în registrul agricol şi cu verificarea veridicităţii acestora.

În legătură cu faptele din 2017 şi 2018 aşa cum sunt reţinute de către instanţa de apel, a apreciat că acestea nu pot fi considerate drept fapte penale prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, deoarece formularea cererilor unice de plată a avut la bază realităţi obiective existente la momentul formulării, respectiv că oile vor urca la păşunat (anul 2017, 2018) şi că exploatarea păşunii este realizată în baza unui contract valid de arendare (anul 2018).

A considerat că ceea ce i se reproşează în realitate este faptul că nu a respectat obligaţiile prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 125/2006, în sensul că trebuia să aducă la cunoştinţă APIA aceste împrejurări în termen de 10 zile, ceea ce ar fi putut constitui fapta prevăzută de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, faptă de care însă nu a fost niciodată acuzat.

În dezvoltarea cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul A. a susţinut că faptele reţinute în sarcina sa nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât nu se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, solicitând achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cele trei infracţiuni prevăzute de art. 181 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 presupus a fi comise în perioada 2010, 2011 şi 2012 (infracţiune comisă prin omisiune şi cu intenţie directă), inculpatul a susţinut că el nu a indus în eroare, nu a efectuat informări deficitare pentru a ascunde o stare de fapt sau de drept, care dacă ar fi fost cunoscute ar fi condus în mod automat la neeligibilitatea unui proiect şi la neacordarea de fonduri.

Ceea ce este esenţial pentru a se putea reţine această modalitate de comitere a faptei este ca această omisiune să fie intenţionată, respectiv făptuitorul să aibă reprezentarea exactă a consecinţelor omisiunii de a furniza datele cerute potrivit legii. Or, el a avut animale în perioada respectivă, a avut un contract de arendă recunoscut şi de instanţa de judecată şi a păşunat pe pajiştile arendate şi în împrejurimile zonei.

Sunt date cerute, potrivit legii, acele informaţii privitoare la situaţia juridică, economică, financiară, personală a solicitantului care decurg din toate actele normative indiferent de natura juridică a acestora, ce stabilesc condiţiile de eligibilitate pentru a avea acces la fondurile europene.

Spre deosebire de modalitatea normativă de la alin. (1), fapta prevăzută de alin. (2) al art. 181 din Legea nr. 78/2000 nu are caracterul unei infracţiuni complexe, întrucât omisiunea de a furniza anumite date nu constituie prin ea însăşi o infracţiune distinctă. Tocmai de aceea trebuie făcută distincţie clară între modalitatea de comitere a faptei prin folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii inexacte sau incomplete şi omisiunea de a furniza datele cerute potrivit legii.

Astfel, omisiunea de prezentare a tuturor datelor cerute potrivit legii este incidentă atunci când nu sunt oferite toate informaţiile (inclusiv documente) care dacă ar fi cunoscute ar conduce la imposibilitatea obţinerii finanţării. Or, în speţă, în cazul documentelor, nu este vorba de o triere a acestora, în sensul că inculpatul nu a depus doar acele documente care i-au convenit şi care i-au asigurat obţinerea finanţării. Mai mult, inculpatului i s-au achitat subvenţiile după finalizarea litigiului civil care a stabilit valabilitatea contractului de arendă. Păşunarea oilor în perioada 2010, 2011, 2012 nu este contrazisă de martori, aceştia din urmă fac referire la perioade ulterioare anului 2012, iar numitul F. nu a prezentat niciun act din care să rezulte vreun drept, pentru aceeaşi perioadă pentru zona Belia Mică, blocurile 1344 şi 1345.

Pe de altă parte, sub aspectul laturii subiective, infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, se poate comite doar cu intenţie directă. Nu este făcută nicio analiză de către instanţa de fond sau de apel cu privire la acest subiect, ca atare apărarea arată că o asemenea intenţie directă nu a existat. A. a avut o conduită corectă, a păşunat oile în perioada 2010-2012 în zona alpină Belia.

Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a solicitat să se facă aplicarea principiului error communis facit jus, eroare care a înfrânt total intenţia necesară pentru existenţa infracţiunii, ca atare latura subiectivă nu realizează tipicitatea normei juridice.

Una dintre adeverinţe este emisă de Primăria Recea în data de 15.05.2014 şi aceasta atestă folosinţa suprafeţei totale primite în arendă de 211 ha, care este formată din trei parcele de pajişti permanente: o parcelă cu suprafaţa de 41,00 ha în BF 1345, o parcelă de 76,00 ha în BF 1342 şi o parcelă de 94 ha în BF 2017. Cea de a doua adeverinţă este emisă de Primăria Mândra, aceasta atestă folosinţa parcelei de 76 ha în blocul fizic 1342.

Aceste înscrisuri emise de autorităţile publice fac dovadă până la proba contrarie, caracterul neadevărat al acestor adeverinţe nu a fost stabilit efectiv şi în plus nu i se poate reproşa lui A. vreo contribuţie la conţinutul acestora, indiferent dacă informaţiile conţinute sunt sau nu adevărate. A. a depus două adeverinţe emise de două autorităţi publice care atestau dreptul său. Cele două adeverinţe nu au fost declarate niciodată false, judecătorul fondului nu a dispus anularea acestor înscrisuri, ca atare acestea fac dovada până la proba contrarie sau până la înscrierea în fals, niciuna din cele două proceduri nefiind urmată.

A. nu a intervenit asupra conţinutului celor două documente care au fost emise de autorităţile statului şi cu privire la care orice individ s-ar raporta cu bună-credinţă în ceea ce priveşte afirmaţiile atestate. Ca atare, sub aspectul laturii subiective lipseşte orice fel de intenţie de a comite vreo infracţiune, eroarea (în măsura în care se va constata că cele două documente emise de autorităţile statului conţin date eronate) a fost comună şi universal valabilă pentru toate persoanele care au interacţionat cu acel înscris.

Documentele, în contextul unei erori ce aparţine autorităţii emitente, trebuie să producă efectele juridice pentru care au fost emise, neputându-se imputa vreo rea-credinţă celui ce le-a utilizat sau vreo intenţie efectivă de a induce o altă stare de fapt decât cea aparent rezultată din documentele emise de cele două autorităţi publice.

Prin încheierea din 07.05.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2021, au fost admise în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii Gősch-B. şi A. împotriva deciziei penale nr. 590/A din 20 decembrie 2024 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

În esenţă, s-a reţinut că cererile de recurs în casaţie îndeplinesc condiţiile de admisibilitate prevăzute la art. 434-438 din C. proc. pen.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., faţă de datele concrete ale cauzei, în sensul că instanţa de apel a pronunţat o soluţie de încetare a procesului penal, instanţa supremă a constatat că alături de cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., indicat expres de recurent, devine incident implicit cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. (în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal), ţinând seama că motivele evocate de recurent pe care şi-a fundamentat cererea de achitare se referă la lipsa elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii (antamând chestiunea neprevederii de legea penală a faptei), iar încetarea procesului penal a fost dispusă ca efect al prescripţiei răspunderii penale, care a determinat aplicarea art. 16 lit. f) din C. proc. pen., şi inculpatul a solicitat, în mod expres, continuarea procesului penal în faţa instanţei de apel. Astfel că, recursul în casaţie urmează a fi examinat prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. pen.

La termenul de judecată din data de 18.06.2025, s-a acordat cuvântul în dezbateri, concluziile formulate fiind redate în încheierea de amânare a pronunţării de la acea dată.

La data de 25.06.2025, inculpatul A. a depus concluzii scrise, prin apărător ales, avocat G., prin care a solicitat, în esenţă, admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale atacate, iar pe cale de consecinţă, achitarea inculpatului în baza art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., dat fiind că eroarea de încetare a procesului a împiedicat o evaluare corectă a tipicităţii infracţiunilor reţinute în sarcina sa. Totodată, a solicitat anularea obligaţiei civile de restituire a sumei de 1.444.260,16 RON, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi, ca urmare a inexistenţei bazei legale pentru menţinerea acesteia.

Apărarea a invocat lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului A., întrucât acesta a acţionat întotdeauna cu bună-credinţă, beneficiind de un contract de arendă valid, păşunând efectiv terenurile declarate şi respectând în linii mari obligaţiile legale. Omisiunile invocate au foste prezentate ca neintenţionate, determinate de circumstanţe obiective, iar în cazul campaniei din 2014, s-a invocat eroarea comună, generată de adeverinţele emise de autorităţile locale, care nu pot fi imputate inculpatului.

Referitor la infracţiunea prev. de art. 181 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, a susţinut că atâta vreme cât inculpatul a păşunat oile, iar instanţa reţine ca stare de fapt că a păşunat cu oile în golul alpin, respectiv în zona denumită Belia din cadrul căreia face parte şi Belia Mică (teren trecut în cererile de sprijin), nu se poate pune problema obţinerii fondurilor pe nedrept.

A mai arătat apărarea că acuzaţia a fost fundamentată pe presupusa încălcare a obligaţiei de a comunica modificările datelor declarate în cererea de plată în termen de 10 zile, obligaţie derivată din art. 7 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 125/2006. Însă, această cerinţă administrativă nu este suficient integrată în cadrul normei penale pentru a constitui o bază solidă de incriminare. O normă administrativă devine relevantă penal doar dacă este explicit legată de o intenţie de fraudă. În cazul de faţă, necomunicarea modificărilor (dacă a existat) a fost în legătură cu un litigiu civil privind contractul de arendă, rezolvat ulterior în favoarea acuzatului. Or, instanţa de apel a interpretat eronat această obligaţie ca având caracter penal autonom, fără a demonstra că omisiunea a fost concepută pentru a induce în eroare APIA.

Pe de altă parte, a susţinut că la data expirării termenului de 10 zile, respectiv la momentul presupusei omisiuni (iunie 2010, iunie 2011, iunie 2012), fondurile nu fuseseră încă plătite, astfel încât nu se poate susţine existenţa rezultatului infracţiunii (obţinerea pe nedrept).

Pentru ca omisiunea să fie sancţionată penal, trebuie să existe o legătură de cauzalitate directă între necomunicare şi obţinerea pe nedrept a fondurilor. În speţă, subvenţiile au fost acordate după validarea contractului de arendă, ceea ce exclude rezultatul ilicit. Astfel că, legătura de cauzalitate este una defectuoasă.

Totodată, a susţinut că probele testimoniale şi contractul de arendă validat de instanţe indică faptul că inculpatul a păşunat animalele pe terenurile arendate în perioada 2010-2012, iar pe de altă parte, chiar admiţând faptul că inculpatul nu ar fi păşunat oile în campaniile 2010-2012 în Belia Mică, dacă ar fi informat APIA, având în vedere că este incriminată şi tentativa, acesta s-ar fi autoincriminat sub aspectul săvârşirii faptei în forma tentativei. Or, o asemenea construcţie ar contraveni în mod direct principiului nemo tenetur se ipsum accusare.

Pe de altă parte, ipoteza la care se referă norma extrapenală vizează exclusiv modificări ce au loc în perioada cuprinsă între data depunerii cererii şi data acordării plăţii, în ceea ce priveşte suprafaţa agricolă utilizată a exploataţiei, transferarea proprietăţii fermei către un alt utilizator agricol, aprobarea unei rente agricole viagere, alte schimbări ale informaţiilor din formularul de cerere, iar nu anterior sau ulterior acestui interval de timp stabilit de legiuitor.

Or, suprafaţa declarată în cererea de sprijin nu a fost niciodată modificată, constatându-se valabilitatea contractului de arendare printr-o hotărâre judecătorească, nu este incidentă ipoteza unui transfer al proprietăţii fermei către un alt utilizator agricol, nici cea a aprobării unei rente viagere, iar toate informaţiile înscrise în cuprinsul cererii de sprijin sunt reale.

Cu alte cuvinte, neîndeplinirea obligaţiei de păşunare nu constituie nicio modificare în sensul celor arătate în paragraful anterior.

În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, apărarea a susţinut că se impune o soluţie de achitare având în vedere că instanţa de apel a reţinut în decizia atacată, la fila x, că inculpatul ar fi folosit cu rea-credinţă "documente şi declaraţii false", şi nu se reţine că documentele ar fi fost incomplete, imprecise, ci false.

Se reţine ca fiind false nişte înscrisuri în condiţiile în care nu s-a stabilit niciodată că acele înscrisuri erau false.

În acest sens, a susţinut că adeverinţele emise de autorităţi beneficiază de prezumţia de veridicitate până la o eventuală anulare judiciară sau constatare a caracterului fals. Principiul error communis facit jus se aplică pe deplin în cauză, exonerând inculpatul de orice culpă, întrucât a acţionat pe baza documentelor oficiale furnizate.

Astfel, inculpatul A. a depus documentele emise de autorităţile statului, a prezentat un contract validat de o instanţă civilă şi a completat un formular la cererea funcţionarilor APIA, sub supravegherea acestora. Aceşti factori exclud atât elementul obiectiv (lipsa unei acţiuni deliberate de inducere în eroare), cât şi pe cel subiectiv (lipsa intenţiei de fraudă), ceea ce exclude latura subiectivă a infracţiunii. Astfel, plata subvenţiei a fost bazată pe adeverinţe considerate valabile la momentul depunerii cererii. Absenţa dovezii că inculpatul a indus în eroare APIA anulează rezultatul infracţiunii, conform cerinţelor art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Referitor la noţiunea "pe nedrept", apărarea a arătat că este un element esenţial al laturii obiective a infracţiunii reglementate de art. 181 din Legea nr. 78/2000. Această expresie desemnează obţinerea unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial într-un mod contrar legii, fără a îndeplini condiţiile prevăzute pentru acordarea acestuia.

Apărarea a arătat că în cauză noţiunea "pe nedrept" se referă la obţinerea subvenţiilor APIA pentru suprafeţe de teren neexploatate în realitate în anul 2014, prin documente care ar fi conţinut date inexacte sau incomplete.

Dacă documentele false au fost pregătite de terţi şi acuzatul nu a avut cunoştinţă de caracterul fals, "pe nedrept" nu poate fi atribuit în mod personal inculpatului, ci doar celor care au generat conţinutul fraudulos. Or, această împrejurare întrerupe lanţul cauzal, întrucât intenţia şi acţiunea deliberată lipsesc, neputând fi reţinută în sarcina inculpatului infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

La data de 16.09.2025, inculpatul Gősch-B. a depus la dosar concluzii scrise, prin apărător ales, avocat H., prin care solicită în esenţă admiterea recursului în casaţie formulat, achitarea inculpatului pentru toate faptele reţinute în sarcina sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală, iar pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii civile.

Referitor la exploatările din 2015 şi 2016 (infracţiunea prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000), apărarea a susţinut, în esenţă, că solicitarea subvenţiilor pentru alte blocuri fizice nu a fost un fapt intenţionat, prezumţie ce reiese din următoarele împrejurări: (1) organizarea administrativă de care inculpatul nu a avut cunoştinţă până la sfârşitul anului 2016, respectiv că blocul fizic BF 1344 a fost redenumit ca fiind BF 2017, iar BF 1342 nu mai făcea parte din cele 266 ha arendate; (2) oile au fost trimise la păşunat, iar terenurile au fost exploatate, subvenţiile atingându-şi scopul urmărit; (3) solicitarea subvenţiilor a fost făcută cu bună-credinţă şi în drept, inculpatul având drept de proprietate asupra terenurilor pentru care (credea) că le solicită; (4) inculpatul nu a fost notificat în vreun fel că nu mai corespund denumirile păşunilor şi titlurile de proprietate; (5) datele neconcordante (denumirile blocurilor fizice) nu erau diferite ca natură astfel încât neconcordanţa să ducă la eligibilitate sau să existe cel mai mic interes în a le prezenta în mod intenţionat pe cele greşite.

Astfel, apărarea a susţinut că singura neconcordanţă este cea de denumire a blocurilor fizice, adică o abatere neintenţionată şi nu o abatere intenţionată. Pe de altă parte, abaterea nu a condus la obţinerea pe nedrept de fonduri, deci nu poate constitui o fraudă, context în care nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte cea de-a două faptă (subvenţionarea din 2017), a arătat că se susţine că inculpatul nu a exploatat terenurile pentru care a cerut subvenţiile, or, inculpatul de bună-credinţă a solicitat la momentul depunerii cererilor (mai 2017) subvenţii pentru păşunatul alpin din 2017, păşunat ce urma a avea loc la finalul lunii iulie (când se topeşte zăpada). Astfel că, la momentul depunerii cererii acesta îndeplinea toate condiţiile de eligibilitate, neexistând niciun document/declaraţie fals/inexact/incomplet pe care inculpatul să-l fi depus, sens în care art. 181 nu este aplicabil în cauză.

Apărarea a susţinut că ceea ce i se reproşează inculpatului este faptul că nu a presupus la momentul depunerii cererii că oile nu vor putea urca la munte. De altfel, alin. (2) al art. 181 din Legea nr. 78/2000 se referă şi la condiţia "cunoaşterii" - se sancţionează omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit prevederilor legale pentru obţinerea de fonduri. Or, chiar dacă în cazul alin. (1) nu se menţionează expres "cu ştiinţă", intenţia este forma de vinovăţie sancţionată de prevederile legale. O altă abordare ar descuraja definitiv orice exploatare a fondurilor europene dacă orice eroare neintenţionată ar fi apreciată drept fraudă.

Această interpretare trebuie aplicată şi faptei reţinute în sarcina inculpatului pentru depunerea unei noi cereri de subvenţionare în anul 2018. Fapta ar fi fost de natură penală dacă acesta ar fi cunoscut despre rezilierea contractului de arendare. Or, această reziliere nu i-a fost comunicată, sens în care, la momentul depunerii cererii, acesta nu a folosit şi nu a prezentat documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete.

În concluzie, apărarea a susţinut că inculpatul nu a indicat intenţionat o altă denumire a blocurilor fizice, nu ştia în mai 2017 că oile nu vor putea urca la păşunat în iulie 2017 (şi nici nu putea rezonabil să prevadă) şi nici nu ştia în mai 2018 că a operat rezilierea contractului de arendare (şi nici nu putea rezonabil să prevadă). Toate faptele ce i se impută nu doar că nu sunt intenţionate şi nu sunt săvârşite în scop fraudulos, dar majoritatea dintre ele (redenumirea blocurilor fizice de păşune, rezilierea contractului) ţin de neglijenţa/lipsa de comunicare a unor instituţii publice.

În continuare, a făcut referire la distincţia dintre noţiunile de abatere, neregulă şi fraudă, făcând trimitere la Decizia nr. 170/A din 6 iulie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Raportat la tipicitatea faptei prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, a susţinut că de esenţa acestei infracţiuni este obţinerea fondurilor pe nedrept. Or, obţinerea fondurilor de către inculpatul Gősch-B. nu s-a realizat pe nedrept câtă vreme subvenţiile şi-au atins scopul urmărit (oile au fost la păşunat în acele zone alpine, terenurile au fost arendate) şi inculpatul avea dreptul la obţinerea acestor fonduri.

Examinând recursurile în casaţie declarate de inculpaţii Gősch-B. şi A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (în cazul inculpatului A. coroborat cu art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. - în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal), în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 07 mai 2025, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare; dacă instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Este de menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.

Înalta Curte reaminteşte faptul că din jurisprudenţa actuală rezultă că verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective, nu însă şi latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. şi care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.." (deciziile nr. 231/RC/2019, 121/RC/2019, 109/RC/2020.).

Pentru o analiză completă a criticilor formulate, Înalta Curte va examina, în continuare, pe rând, cererile de recurs în casaţie ale fiecărui inculpat.

În ce priveşte obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, instanţa de apel a reţinut că faptele stabilite de prima instanţă sunt reale.

1. Referitor la inculpatul A.:

Faptele stabilite de prima instanţă, menţinute de instanţa de apel, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., sunt următoarele:

I.1. Fapta inculpatului A. constând în aceea că, referitor la campania agricolă 2010, în calitate de titular al cererii de sprijin pe suprafaţă înregistrată sub nr. x/15.05.2010, pe care a completat-o la data de 27.05.2010 inclusiv cu suprafeţele de teren situate în BF 41738-1344 (parcela de 170 ha) şi BF 41738-1345 (parcela de 41 ha) cu destinaţia de păşune, ce au făcut obiectul contractului de arendă înregistrat la U.A.T. comuna Recea sub nr. x din 12.03.2010 şi încheiat cu D., contrar obligaţiei stipulate în cuprinsul art. 7 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 125/2006, nu a comunicat Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Braşov, faptul că nu va exploata agricol cele două suprafeţe de teren anterior menţionate, în termenul de 10 zile de când a constatat acest aspect (05.08.2010) şi până la data acordării plăţii (19.02.2013), obţinând astfel pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în valoare totală de 263.420,06 RON, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri, prev. de art. 181 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

I.2. Fapta inculpatului A. constând în aceea că, referitor la campania agricolă 2011, în calitate de titular al cererii de sprijin pe suprafaţă înregistrată sub nr. x/16.05.2011, pe care a completat-o la data de 24.05.2011 inclusiv cu suprafeţele de teren situate în BF 41738-1344 (parcela de 170 ha) şi BF 41738-1345 (parcela de 41 ha), cu destinaţia de păşuni naturale, pentru care a solicitat măsuri de agro-mediu şi care au făcut obiectul contractului de arendă înregistrat la U.A.T. comuna Recea sub nr. x din 12.03.2010 şi încheiat cu D., contrar obligaţiei stipulate în cuprinsul art. 7 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 125/2006, nu a comunicat Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Braşov, faptul că nu va exploata agricol cele două suprafeţe de teren anterior menţionate, în termenul de 10 zile de când a constatat acest aspect (cel mai târziu data de 15.06.2011) şi până la data acordării plăţii (02.07.2013), obţinând astfel pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în valoare totală de 444.424,63 RON, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri, prev. de art. 181 alin. (2) din Legea nr. 78/2000

I.3. Fapta inculpatului A. constând în aceea că, referitor la campania agricolă 2012, în calitate de titular al cererii de sprijin pe suprafaţă înregistrată sub nr. x/15.05.2012, prin care a declarat inclusiv suprafeţele de teren situate în BF 41738-1344 (parcela de 171 ha) şi BF 41738-1345 (parcela de 41 ha), cu destinaţia de pajişti permanente utilizate individual, pentru care a solicitat măsuri de agro-mediu şi care au făcut obiectul contractului de arendă înregistrat la U.A.T. comuna Recea sub nr. x din 12.03.2010 şi încheiat cu D., contrar obligaţiei stipulate în cuprinsul art. 7 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 125/2006, nu a comunicat Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Braşov, faptul că nu va exploata agricol cele două suprafeţe de teren anterior menţionate, în termenul de 10 zile de când a constatat acest aspect (cel mai târziu data de 15.06.2012) şi până la data acordării plăţii (19.02.2013), obţinând astfel pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în valoare totală de 337.522,05 RON, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri, prev. de art. 181 alin. (2) din Legea nr. 78/2000

I.4. Fapta inculpatului A. constând în aceea că, în campania agricolă 2014, a depus la A.P.I.A. - Centrul Judeţean Braşov cererea unică de plată pe suprafaţă nr. x din 20.05.2014, în cuprinsul căreia a declarat în mod necorespunzător adevărului că utilizează suprafaţa de teren agricol - păşune de 76,00 ha, situată pe raza comunei Recea, identificată în blocul fizic nr. 41738-1342 şi aflată, în realitate, în proprietatea I., ataşând în acest sens:

- contractul de arendare încheiat cu D. din satul Săvăstreni comuna Recea, înregistrat la U.A.T. comuna Recea sub nr. x din 12.03.2010 pentru suprafaţa de 266 ha de păşune, deşi suprafeţele luate în arendă de la acest composesorat erau situate într-o altă zonă, în alte blocuri fizice (BF 41738-1344 şi BF 41738-1345),

- adeverinţa emisă de Primăria comunei Recea cu nr. 2808 din 15.05.2014, din cuprinsul căreia rezultă că inculpatul figura în registrul agricol înscris cu suprafaţa totală primită în arendă de 211 ha, între care şi suprafaţa de 76 ha de pajişti permanente în blocul fizic 1342, contrar menţiunilor din registrul agricol al comunei Recea, unde, la poziţia nr. 016 aferentă lui A., rubricile privind terenul primit în arendă şi utilizat în anul 2014 nu sunt completate;

- adeverinţa emisă de Primăria comunei Mândra cu nr. 2033 din 16.05.2014, din cuprinsul căreia rezultă că acesta figura înscris în registrul agricol cu mai multe suprafeţe de teren, între care şi suprafaţa de 76 ha de pajişti permanente în blocul fizic 1342, deşi aceasta era situată în raza altei comune

- declaraţia olografă intitulată "Notă justificativă" dată de A. şi înregistrată la A.P.I.A. Centrul Judeţean Braşov cu nr. 1583/28.07.2014 prin care acesta, justificând diferenţa de suprafaţă dintre cea stipulată în contractul de arendare nr. x/12.03.2010 încheiat cu D. de 266 ha păşune alpină şi cea declarată la A.P.I.A. în campania 2014 de 211 ha ca fiind o suprafaţă de 55 ha fără utilizare agricolă, în afara blocurilor fizice, a întărit inducerea în eroare a funcţionarilor A.P.I.A. cu privire la includerea parcelei de 76 ha de păşune localizată în BF 41738-1342 între suprafeţele arendate de la D., şi astfel, deşi nu îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 125/2006 (nu exploata toate suprafeţele agricole declarate, respectiv nu a înscris date reale, complete şi perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafaţă şi în documentele anexate, inclusiv lista suprafeţelor), a obţinut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în valoare totală de 398.893,42 RON, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

Infracţiunile sunt reglementate astfel:

Art. 181 din Legea nr. 78/2000:

(1) Folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri.

(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

Potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, "beneficiarii plăţilor directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă pot fi persoanele fizice şi/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata". Potrivit art. 7 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, beneficiarii trebuie "să înscrie, sub sancţiunea legii penale, date reale, complete şi perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafaţă şi în documentele anexate, inclusiv lista suprafeţelor".

Conform art. 7 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 125/2006, solicitanţii au obligaţia să comunice în termen de 10 zile, în scris, Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură orice modificare a datelor declarate în cererea de plată survenită în perioada cuprinsă între data depunerii şi data acordării plăţii. Aceste modificări se referă la suprafaţa agricolă utilizată a exploataţiei, transferarea proprietăţii fermei către un alt utilizator agricol, aprobarea unei rente agricole viagere, alte schimbări ale informaţiilor din formularul de cerere.

Aşa cum s-a arătat în considerentele Deciziei nr. 3 din 20.01.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 21.02.2020), "indiferent de forma concretă de comitere, elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 constă în variantele comisive alternative de folosire sau prezentare de documente sau declaraţii necorespunzătoare adevărului.

Folosirea presupune utilizarea documentului fals, inexact sau incomplet, producerea acestuia ca dovadă a conţinutului său, iar prezentarea înseamnă înmânarea, oferirea respectivului înscris.

Din analiza normei de incriminare rezultă că cerinţele de tipicitate ale laturii obiective sunt îndeplinite indiferent dacă documentele sau declaraţiile folosite sau prezentate sunt falsificate (respectiv înscrisurile au fost supuse unor acţiuni prealabile de contrafacere a scrierii sau subscrierii ori de alterare în orice mod, iar declaraţiile sunt necorespunzătoare adevărului), inexacte (adică, fără a fi falsificate, ele nu au fost întocmite corect) sau incomplete (atunci când nu cuprind toate datele şi informaţiile necesare pentru corecta evaluare a stării de fapt).

Prin urmare, pentru existenţa infracţiunii este irelevant dacă documentele sau declaraţiile folosite sau prezentate sunt false ori doar inexacte sau incomplete, fapta urmând a constitui infracţiunea analizată ori de câte ori acţiunea specifică verbum regens, implicând astfel de documente, a avut rezultatul prevăzut de norma de incriminare, respectiv obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, bineînţeles, dacă subiectul activ a acţionat cu rea-credinţă."

Aşadar, elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 presupune o acţiune de folosire ori prezentare de documente sau declaraţii false, inexacte ori incomplete, iar pentru consumarea acesteia este necesar ca, prin acţiunile specifice verbum regens realizate de făptuitor cu rea-credinţă, să se obţină pe nedrept fonduri din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, aspect care trebuie dovedit pe baza probatoriului administrat în cauză.

În acest context argumentativ, Înalta Curte constată că instanţele de fond au stabilit, pe baza materialului probator administrat, că în campania agricolă din 2014, inculpatul A. a introdus în cererea de acordare a subvenţiilor nu doar folosinţa păşunii din Belia Mică, ci şi păşunea I., deşi aceasta nu a fost folosită şi nici nu avea vocaţie să fie folosită. Instanţa a reţinut că, folosind contractul de arendare încheiat cu D., inculpatul A. a creat aparenţa includerii suprafeţei de păşune declarate în BF 1342 şi care corespunde păşunii I., în suprafaţa ce făcea obiectul păşunii din Belia Mică. Or, păşunea I. era situată pe raza satului Gura Văii, pe un alt munte decât păşunea din Belia Mică, iar în perioada faptelor cauzei, aceasta nu a fost păşunată de nimeni, întrucât se afla într-o zonă greu accesibilă şi nu avea surse proprii de apă.

Sub acest aspect, se impune a se sublinia că potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, "beneficiarii plăţilor directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă pot fi persoanele fizice şi/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata". Potrivit art. 7 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, beneficiarii trebuie "să înscrie, sub sancţiunea legii penale, date reale, complete şi perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafaţă şi în documentele anexate, inclusiv lista suprafeţelor".

Rezultă, aşadar, că, potrivit normelor în materie, beneficiarul plăţilor trebuie să exploateze efectiv suprafaţa menţionată în cererea de subvenţii, în speţă să păşuneze oile.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, Înalta Curte constată că instanţele de fond au reţinut, cu titlu definitiv, în urma coroborării probatoriului administrat în cauză, că în campania din 2014, inculpatul A. nu a înscris date reale, complete şi perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafaţă şi în documentele anexate, întrucât acesta nu a utilizat suprafaţa de teren agricol - păşune de 76,00 ha, situată pe raza comunei Recea, identificată în blocul fizic nr. 41738-1342, care, în realitate, se afla în proprietatea I. şi nici nu avea un titlu de detenţie asupra acesteia.

În acest context factual, care nu poate fi cenzurat în calea extraordinară de atac de faţă, raportat şi la normele legale incidente în materie, se reţine că, în speţă, inculpatul A. nu a exploatat suprafaţa declarată în BF 1342, în condiţiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, şi nu a îndeplinit condiţiile de eligibilitate prevăzute de art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006, aspect care, aşa cum au reţinut şi instanţele de fond, imprimă actelor de solicitare şi, după caz, de obţinere a plăţilor directe aferente campaniei din 2014 un caracter necuvenit, realizându-se, astfel, urmarea imediată prevăzută de lege, constând în dobândirea pe nedrept de fonduri din bugetele administrate de Uniunea Europeană.

Este de subliniat că instanţa de fond "a apreciat neplauzibilă ideea transformării BF 1344 în BF 2017+BF1342, ca urmare a renumerotării parcelelor, susţinută de inculpat, având în vedere că păşunea Belia Mică era compusă din BF 1344 şi BF 1345, aspect pe care inculpatul îl cunoştea în mod cert în virtutea campaniilor agricole precedente la care a participat (2010-2012). A apreciat că dacă BF 1344 ar fi devenit BF 2017 + BF 1342 ar fi însemnat ca cele trei blocuri fizice să se regăsească toate în cadrul păşunii Belia Mică, ceea ce nu corespunde însă înscrisurilor şi declaraţiilor date de inculpatul A. în campania din 2014. Câtă vreme BF 1342 corespunde păşunii I., care, potrivit declaraţiilor tuturor martorilor şi a planşelor şi hărţilor existente la dosar, se află la o distanţă de 3 munţi şi 2 văi de păşunea Belia Mică, instanţa a apreciat că inculpatul A. nu putea fi în eroare la momentul indicării blocului fizic 1342 în faţa funcţionarului APIA. În plus, dacă inculpatul ar fi avut într-adevăr reprezentarea că BF 1342 este inclus în contractul de arendare şi este parte din păşunea Belia Mică, atunci el trebuia să identifice BF 1342 într-un bloc fizic vecin cu BF 1345 sau BF 2017, or, identificarea aşa cum s-a specificat mai sus a vizat un bloc fizic situat la o distanţă foarte mare de păşunea Belia Mică, distanţă incompatibilă cu o eroare."

Înalta Curte constată că în cadrul recursului în casaţie formulat, inculpatul a susţinut că declararea suprafeţei de 76 ha BF 1342 s-ar circumscrie unei erori. Or, după cum s-a arătat, instanţa de fond a analizat aceste critici, argumentele celei dintâi instanţe fiind menţinute în mod evident de instanţa de apel prin soluţia pronunţată, în sensul menţinerii condamnării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Mai mult decât atât, instanţa de apel a reţinut în cuprinsul deciziei că inculpatul a obţinut adeverinţe de la Primăria Recea şi Primăria Mândra că deţinea şi 76 ha păşune în BF 1342 şi, cu toate că nu deţinea niciun titlu de detenţie pentru această păşune şi nici nu a utilizat-o, a solicitat şi primit subvenţii APIA.

Prin urmare, raportat la împrejurările de fapt reţinute cu titlu definitiv de către instanţa de apel, care nu mai pot fi reevaluate prin intermediul recursului în casaţie, Înalta Curte constată că acţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul A., astfel cum au fost expuse în mod detaliat în hotărârea atacată, întrunesc toate elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Referitor la această infracţiune, recurentul-inculpat a solicitat să se facă aplicarea principiului error communis facit jus, având în vedere că s-a bazat pe adeverinţele ce emanau de la primărie, astfel că lipseşte latura subiectivă a infracţiunii. Inculpatul invocă faptul că adeverinţele pe care le-a depus au fost emise de autorităţile publice şi fac dovada până la proba contrarie, nefiind stabilit caracterul nereal cu privire la faptul că suprafaţa de 211 ha este formată din cele trei pajişti permanente: 41 ha BF 1345,76 ha BF 1342 şi 94 ha BF 2017 şi la faptul că utiliza suprafaţa de 76 ha BF 1342.

Inculpatul concluzionează că lipseşte astfel intenţia de a comite vreo infracţiune şi, prin urmare, latura subiectivă, neexistând o corespondenţă deplină între faptele reţinute şi configurarea legală a tipului de infracţiune.

Or, în ceea ce priveşte critica invocată, Înalta Curte aminteşte că aceasta nu poate fi analizată în cuprinsul cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., având în vedere pe de o parte, trăsăturile esenţiale al infracţiunii, prev. de art. 15 alin. (1) din C. pen., conform căruia infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, iar, pe de altă parte, împrejurarea că orice analiză a vinovăţiei presupune o analiză a probelor, aspect care excedează obiectului recursului în casaţie.

Referitor la infracţiunea prev. de art. 181 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 se constată că elementul material al infracţiunii presupune o inacţiune, neîndeplinirea unei activităţi ce trebuia îndeplinită, iar urmarea imediată este obţinerea de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Inacţiunea constă în omiterea unor informaţii sau date cerute potrivit legii.

Cerinţa esenţială pentru această modalitate este aducerea la cunoştinţă a obligaţiei de a furniza date şi informaţii. Subiectul activ, deşi ştie (sintagma "cu ştiinţă"), a fost informat în legătură cu conduita de urmat, omite să o îndeplinească. Obligaţia poate fi prevăzută atât în legislaţia primară, cât şi în legislaţia secundară, acesta fiind înţelesul sintagmei "potrivit legii".

Ceea ce i se reproşează inculpatului A. este că nu a informat APIA despre faptul că în campaniile 2010-2012 nu a folosit pajiştile din Belia Mică şi a obţinut pe nedrept subvenţii europene, încălcând astfel dispoziţiile art. 7 lit. j) din O.U.G. nr. 129/2006.

Conform art. 7 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 125/2006, solicitanţii au obligaţia să comunice în termen de 10 zile, în scris, Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură orice modificare a datelor declarate în cererea de plată survenită în perioada cuprinsă între data depunerii şi data acordării plăţii. Aceste modificări se referă la suprafaţa agricolă utilizată a exploataţiei, transferarea proprietăţii fermei către un alt utilizator agricol, aprobarea unei rente agricole viagere, alte schimbări ale informaţiilor din formularul de cerere.

În acest context argumentativ, instanţa de apel a reţinut, cu titlu definitiv, în urma coroborării probatoriului administrat în cauză că inculpatul A. nu a păşunat oile în pajiştile din Belia Mică în campaniile 2010-2012 şi nu a informat APIA despre această împrejurare. Cu toate acestea, a primit subvenţiile solicitate în anul 2013, după soluţionarea litigiului civil ivit între el şi D.. Inculpatul a obţinut câştig de cauză, fiindu-i recunoscut contractul de arendă încheiat cu privire la suprafaţa din Belia Mică.

Prin urmare, raportat la împrejurările de fapt reţinute cu titlu definitiv de către instanţa de apel, care nu mai pot fi reevaluate prin intermediul recursului în casaţie, Înalta Curte constată că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul A., astfel cum au fost expuse în mod detaliat în hotărârea atacată, întrunesc toate elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Înalta Curte apreciază ca nefondate criticile formulate de recurentul-inculpat cu privire la această infracţiune.

Referitor la susţinerea inculpatului potrivit căreia ar fi păşunat oile în pajiştile din Belia Mică în campaniile din 2010-2012, Înalta Curte constată că în realitate acesta contestă situaţia de fapt, instanţele de apel şi fond reţinând cu autoritate de lucru judecat că acesta nu a utilizat pajiştile respective, întrucât au fost utilizate de ciobanul F., între cei doi existând chiar un conflict.

Astfel, chiar dacă instanţa civilă a constatat că este valabil contractul încheiat de A. şi D., acuzaţia a fost formulată în raport de utilizarea efectivă a terenului, împrejurare care a şi fost stabilită de instanţele de fond în sensul nefolosirii pajiştilor care alcătuiau Belia Mică de către inculpatul A., în perioada 2010-2012.

Inculpatul A. a mai susţinut că la data expirării termenului de 10 zile, respectiv la momentul presupusei omisiuni (iunie 2010, iunie 2011, iunie 2012), fondurile nu fuseseră încă plătite, astfel încât nu se poate susţine existenţa rezultatului infracţiunii (obţinerea pe nedrept). Pentru ca omisiunea să fie sancţionată penal, trebuie să existe o legătură de cauzalitate directă între necomunicare şi obţinerea pe nedrept a fondurilor. În speţă, subvenţiile au fost acordate după validarea contractului de arendă, ceea ce exclude rezultatul ilicit. Astfel că legătura de cauzalitate este una defectuoasă.

Referitor la aceste critici, Înalta Curte reţine că infracţiunea prev. de art. 181 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 este o infracţiune de prejudiciu, iar infracţiunea de prejudiciu se consumă în momentul în care se produce paguba. Ca atare, nu pot fi primite criticile potrivit cărora rezultatul ilicit este exclus, iar legătura de cauzalitate dintre necomunicare şi rezultat este defectuoasă, din moment ce inculpatul a primit subvenţiile, fără a utiliza pajiştile din Belia Mică în campaniile 2010-2012, încălcând art. 7 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 125/2006, în sensul că nu a comunicat Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Braşov, faptul că nu va exploata agricol cele două suprafeţe de teren anterior menţionate, în termenul de 10 zile de când a constatat acest aspect.

Referitor la critica potrivit căreia art. 7 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 125/2006 este o normă administrativă şi nu poate completa art. 181 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte reţine că O.U.G. nr. 125/2006 nu completează norma de incriminare în sens penal, ci doar defineşte noţiuni tehnico-administrative necesare pentru aplicarea legii penale. Prin urmare, nu se adaugă elemente noi infracţiunii, ci se oferă contextul juridic al faptei.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia ipoteza vizată de norma extrapenală vizează exclusiv modificări ce au loc în perioada cuprinsă între data depunerii cererii şi data acordării plăţii, în ceea ce priveşte suprafaţa agricolă utilizată a exploataţiei, transferarea proprietăţii fermei către un alt utilizator agricol, aprobarea unei rente viagere, alte schimbări ale informaţiilor din formularul de cerere, iar suprafaţa declarată în cererea de sprijin nu a fost niciodată modificată, Înalta Curte constată că vizează situaţia de fapt, din moment ce s-a reţinut de instanţele de fond că inculpatul nu a utilizat suprafeţele declarate, întrucât oile sale nu au fost duse la păşunat în pajiştile din Belia Mică.

2. Referitor la inculpatul Gősch-B.

Faptele stabilite de primă instanţă, menţinute de instanţa de apel în sarcina inculpatului Gősch-B., sunt următoarele:

I.1 Fapta inculpatului B. constând în aceea că, în perioada 2015 - 2016, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de unic administrator şi împuternicit al membrilor cooperatori, a depus la A.P.I.A. - Centrul Judeţean Braşov, în numele inculpatei C., cererile unice de plată pe suprafaţă nr. x din 15.06.2015 şi nr. x din 12.05.2016, în cuprinsul cărora a declarat în mod necorespunzător adevărului că societatea pe care o reprezenta utilizează suprafaţa de teren agricol - păşune de 73,00 ha, situată pe raza comunei Recea, identificată în blocul fizic nr. 41738-1342 şi aflată, în realitate, în proprietatea I., ataşând în acest sens:

a. În campania agricolă 2015

- contractul de arendare încheiat de C. cu D. din satul Săvăstreni comuna Recea, înregistrat la U.A.T. comuna Recea sub nr. x din 30.01.2015 pentru suprafaţa de 266 ha de păşune alpină Belia Mică - Berivoi şi păşunea E. în suprafaţă de 4327 mp, suprafeţele luate în arendă de la acest composesorat fiind situate însă în blocurile fizice BF 1344 şi BF 1345;

- contractul de asociere încheiat de inculpata C. cu D. din satul Săvăstreni comuna Recea, purtând nr. de înregistrare 19, datat 29.01.2015, privind asocierea în vederea bunei exploatări a terenului păşunat alpin, proprietatea D., în suprafaţă de 266 ha, situate în Belia Mică - Berivoi comuna Recea, contract în cuprinsul căruia se stipulează folosirea în exclusivitate a terenului menţionat numai de către inculpata C., care ar fi deţinut 700 de oi adulte crotaliate şi înregistrate conform legii;

- adeverinţa emisă de Primăria comunei Recea cu nr. 4111 din 15.06.2015, din cuprinsul căreia rezultă că inculpata C. figura în registrul agricol înscrisă cu suprafaţa totală primită în arendă de 266 ha, între care şi suprafaţa de 73 ha de pajişti permanente în blocul fizic 1342;

- formularul Anexa nr. 1 Tabel centralizator al documentelor doveditoare ale utilizării legale a terenului şi pentru identificarea fără echivoc a parcelelor agricole utilizate, pe care l-a întocmit şi semnat, înregistrat la Primăria comunei Recea cu nr. 4112 din 15.06.2015, din cuprinsul căruia rezultă că din suprafeţele de teren arendate de inculpata C. de la D. prin contractul de arendare nr. 5 din 30.01.2015, făcea parte şi parcela cu suprafaţa de 73 ha de pajişti permanente în blocul fizic 1342,

- formularul Tabel centralizator cu parcelele agricole utilizate conform art. 5 alin. (2) lit. c) din Ordinul nr. 619/06.04.2015, pe care l-a întocmit şi semnat, din cuprinsul căruia rezultă că şi parcela de la poziţia 3, pajişte permanentă fără menţionarea suprafeţei, situată în blocul fizic 1342, ar fi inclusă tot în contractul de arendare nr. x/30.01.2015.

b. În campania agricolă 2016

- contractul de arendare încheiat de inculpata C. cu D. din satul Săvăstreni comuna Recea, înregistrat la U.A.T. comuna Recea sub nr. x din 30.01.2015 pentru suprafaţa de 266 ha de păşune alpină Belia Mică - Berivoi, deşi suprafaţa luată în arendă de la acest composesorat era situată într-o altă zonă, în alte blocuri fizice (BF 1344 şi BF 1345), cu menţiunea că exemplarul acestui contract depus în copie certificată pentru conformitate cu originalul este diferit faţă de exemplarul aceluiaşi contract depus la dosarul cererii de plată din anul 2015 şi faţă de exemplarul de la Primăria Comunei Recea, lipsind menţiunile referitoare la faptul că în suprafeţele arendate de D. către inculpata C. se regăseşte şi "păşunea E. în suprafaţă de 4327 mp";

- contractul de asociere încheiat de inculpata C. cu D. din satul Săvăstreni comuna Recea, purtând nr. de înregistrare 19, datat 29.01.2015, privind asocierea în vederea bunei exploatări a terenului păşunat alpin, proprietatea D., în suprafaţă de 266 ha, situate în Belia Mică - Berivoi comuna Recea, contract în cuprinsul căruia se stipulează folosirea în exclusivitate a terenului menţionat numai de către inculpata C., care ar fi deţinut 700 de oi adulte crotaliate şi înregistrate conform legii;

- adeverinţa emisă de Primăria comunei Recea cu nr. 1753 din 29.03.2016, din cuprinsul căreia rezultă că inculpata C. figura în registrul agricol înscrisă cu suprafaţa totală primită în arendă de 266 ha, între care şi suprafaţa de 73 ha de pajişti permanente în blocul fizic 1342,

- o declaraţie olografă dată de B., în calitate de reprezentant al inculpatei C., datată 12.05.2016, prin care acesta declara faptul că diferenţa de suprafaţă din adeverinţa emisă de Primăria Comunei Recea şi declaraţia de suprafaţă 2016 se datora, între altele, zonelor împădurite din vecinătatea parcelelor declarate, şi astfel, deşi inculpata C. nu îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 7 şi 8 din O.U.G. nr. 3/2015 (nu exploata toate suprafeţele agricole declarate, respectiv nu a înscris date reale, complete şi perfect valabile în formularul de cerere unică de plată şi în documentele anexate acesteia privind lista suprafeţelor), a obţinut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în valoare totală de 450.433,51 RON, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale).

I2. Fapta inculpatului B. constând în aceea că, în perioada 2017 - 2018, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de unic administrator şi împuternicit al membrilor cooperatori, a depus la A.P.I.A. - Centrul Judeţean Braşov, în numele inculpatei C., cererile unice de plată pe suprafaţă nr. x din 15.05.2017 şi nr. x din 15.05.2018, în cuprinsul cărora a declarat în mod necorespunzător adevărului că societatea pe care o reprezenta utilizează suprafeţele de teren agricol de 169,38 ha, respectiv de 165,15 ha, având destinaţia de pajişti permanente utilizate individual, situate pe raza comunei Recea şi identificate în blocurile fizice, ataşând în acest sens:

În campania agricolă 2017

- contractul de arendare încheiat de inculpata C. cu D. din satul Săvăstreni comuna Recea, înregistrat la U.A.T. comuna Recea sub nr. x din 30.01.2015 pentru suprafaţa de 266 ha de păşune alpină Belia Mică - Berivoi;

- contractul de asociere încheiat de inculpata C. cu D. din satul Săvăstreni comuna Recea, purtând nr. de înregistrare 19, datat 29.01.2015, privind asocierea în vederea bunei exploatări a terenului păşunat alpin, proprietatea D., în suprafaţă de 266 ha, situate în Belia Mică - Berivoi comuna Recea, contract în cuprinsul căruia se stipulează folosirea în exclusivitate a terenului menţionat numai de către inculpata C., care ar fi deţinut 700 de oi adulte crotaliate şi înregistrate conform legii;

- adeverinţa nr. x/08.05.2017 prin care primăria Recea a atestat că inculpata C. deţine suprafaţa agricolă primită de 266 ha, pe care o şi utilizează, din care au fost individualizate suprafeţele de 135,28 ha în BF 2017 şi 57,72 ha în BF 1345;

- declaraţia olografă pe proprie răspundere dată de B. în calitate de reprezentant al inculpatei C., datată 15.05.2017, prin care a declarat faptul că diferenţa de suprafaţă din adeverinţă şi cererea de depunere nu este eligibilă datorită faptului că se află în zona montană şi nu este curăţată în mod corespunzător,

- Hotărârea Adunării Generale din 05.05.2017 prin care s-a atestat decizia membrilor societăţii cooperative C. cu privire la destinaţia fondurilor ce vor fi încasate de la APIA, înscris pe care l-a falsificat prin atestarea de împrejurări necorespunzătoare;

- un tabel centralizator privind acordul, datele de identificare, numărul de animale deţinute de fiecare membru al asociaţiei şi suprafaţa alocată fiecărui membru, înregistrat la Primăria Recea sub nr. x/08.05.2017, potrivit căruia animalele cu care se vor păşuna suprafeţele declarate aparţineau numiţilor J. (97), B. (20), B. (90), K. (50) şi L. (74), înscris pe care l-a falsificat prin atestarea de împrejurări necorespunzătoare;

- un tabel cu membrii societăţii cooperative în care au fost incluşi numiţii J., K., B., F. şi L., înscris pe care l-a falsificat prin atestarea de împrejurări necorespunzătoare;

În campania agricolă 2018

- contractul de arendare încheiat de inculpata C. cu D. din satul Săvăstreni comuna Recea, înregistrat la U.A.T. comuna Recea sub nr. x din 30.01.2015 pentru suprafaţa de 266 ha de păşune alpină Belia Mică - Berivoi,

- contractul de asociere încheiat de inculpata C. cu D. din satul Săvăstreni comuna Recea, purtând nr. de înregistrare 19, datat 29.01.2015, privind asocierea în vederea bunei exploatări a terenului păşunat alpin, proprietatea D., în suprafaţă de 266 ha, situate în Belia Mică - Berivoi comuna Recea, contract în cuprinsul căruia se stipulează folosirea în exclusivitate a terenului menţionat numai de către inculpata C., care ar fi deţinut 700 de oi adulte crotaliate şi înregistrate conform legii;

- adeverinţa emisă de Primăria comunei Recea cu nr. 1330 din 12.03.2018, prin care a atestat că inculpata C. deţine suprafaţa agricolă primită de 266 ha, pe care o şi utilizează, din care au fost individualizate suprafeţele de 135,28 ha în BF 2017 şi 57,72 ha în BF 1345, a cărei nevalabilitate a fost adusă la cunoştinţa APIA prin adresa primăriei nr. 1400 din 14.03.2018;

- Hotărârea Adunării Generale din 27.02.2018 prin care s-a atestat decizia membrilor societăţii cooperative C. cu privire la destinaţia fondurilor ce vor fi încasate de la APIA, înscris pe care l-a falsificat prin atestarea de împrejurări necorespunzătoare;

- înscrisul intitulat "Proces-verbal/Hotărâre AGA/Hotărâre CA nr. 3 de mandatare" prin care s-a atestat că, începând cu data de 08.04.2018, membrii societăţii cooperative C. l-au mandatat ca persoană împuternicită cu drepturi depline pentru efectuarea de încasări şi plăţi cu tip de semnătură unică şi fără limită de sumă, cu instrumentele de plată şi credit, deschiderea şi gestionarea conturilor bancare şi pentru a reprezenta unitatea lor în relaţiile cu banca, cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură şi cu instituţiile statului, pe care l-a falsificat prin atestarea de împrejurări necorespunzătoare;

- un tabel nominal cu membrii inculpatei C. în care au fost incluşi numiţii J., B., K., L., M. şi N., înscris pe care l-a falsificat prin atestarea de împrejurări necorespunzătoare

- un tabel nominal cu membrii societăţii cooperative care deţin cod de exploataţie (B., J., L., M.), înscris pe care l-a falsificat prin atestarea de împrejurări necorespunzătoare,

şi astfel, deşi inculpata C. nu îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 7 şi 8 din O.U.G. nr. 3/2015 (nu exploata suprafeţele agricole declarate), a obţinut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în valoare totală de 172.315,73 RON, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale).

Înalta Curte reţine că elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 presupune o acţiune de folosire ori prezentare de documente sau declaraţii false, inexacte ori incomplete, iar pentru consumarea acesteia este necesar ca prin acţiunile specifice verbum regens realizate de făptuitor cu rea-credinţă să se obţină pe nedrept fonduri din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, aspect care trebuie dovedit pe baza probatoriului administrat în cauză.

Înalta Curte constată că instanţele de fond au reţinut, cu titlu definitiv, în urma coroborării probatoriului administrat că inculpatul Gősch-B. a declarat în mod necorespunzător adevărului că societatea pe care o reprezenta utilizează suprafaţa de teren agricol - păşune de 73,00 ha, situată pe raza comunei Recea, identificată în blocul fizic nr. 41738-1342 şi aflată, în realitate, în proprietatea I. (în anii 2015, 2016), respectiv că utilizează suprafeţele de teren agricol de 169,38 ha şi 165,15 ha, având destinaţia de pajişti permanente utilizate individual, situate pe raza comunei Recea şi identificate în blocurile fizice nr. 41738-2017 şi nr. 41738-1345 (în anii 2017 şi 2018).

Referitor la campaniile 2015, 2016

Instanţele de fond au stabilit că inculpatul Gősch-B. a continuat modul de operare implementat de inculpatul A. în campania agricolă din 2014, şi anume, a acreditat, în mod necorespunzător adevărului şi în scopul fraudării procedurii de atribuire a fondurilor europene, ideea că suprafaţa de 73 ha localizată în BF 1342 ar face parte din contractul de arendare nr. 5 încheiat între D. şi C., deşi cunoştea că suprafaţa aparţinea în realitate I..

Tot instanţa de fond a reţinut că deşi inculpatul în apărare a susţinut că el nu a indicat decât suprafaţa păşunii din Belia Mică, respectiv 266 ha, în realitate, acesta cunoştea că nu toată suprafaţa acestei păşuni este eligibilă pentru subvenţii din cauza vegetaţiei lemnoase existente în teren şi cunoscută de APIA, dar pentru obţinerea unei subvenţii cât mai mari a declarat întreaga suprafaţă, făcând trimitere şi la suprafaţa aferentă blocului fizic 1342.

Pe lângă faptul că inculpatul Gősch-B. (asemenea inculpatului A. în campania din 2014) a declarat în mod nelegal că a arendat suprafaţa de teren aflată în realitate în proprietatea I., acesta nici nu a utilizat-o.

Sub acest aspect, se impune a se sublinia că, aşa cum au reţinut şi instanţele de fond, inculpatul a încălcat dispoziţiile art. 7 şi 8 din O.U.G. nr. 3/2015, potrivit cărora beneficiarul plăţilor trebuie să exploateze efectiv suprafaţa menţionată în cererea de subvenţii, în speţă să păşuneze oile.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, instanţele de fond au constatat, pe baza materialului probator administrat, că în campania agricolă din 2016 şi 2017, inculpatul Gősch-B. a introdus în cererea de acordare a subvenţiilor nu doar folosinţa păşunii din Belia Mică, ci şi păşunea I., deşi aceasta nu a fost folosită şi nici nu avea vocaţie să fie folosită.

În acest context factual, care nu poate fi cenzurat în calea extraordinară de atac de faţă, raportat şi la normele legale incidente în materie, se apreciază că, în speţă, inculpata C., reprezentată de inculpatul Gősch-B., nu a exploatat suprafaţa de 73 ha situată în BF 1342, în condiţiile art. 7 şi 8 din O.U.G. nr. 3/2015, aspect care, aşa cum au reţinut şi instanţele de fond, imprimă actelor de solicitare şi, după caz, de obţinere a plăţilor directe aferente campaniilor din 2015 şi 2016 un caracter necuvenit, realizându-se, astfel, urmarea imediată prevăzută de lege, constând în dobândirea pe nedrept de fonduri din bugetele administrate de Uniunea Europeană.

Referitor la campaniile 2017, 2018

În cazul campaniei din 2017, inculpatul a declarat că Asociaţia utilizează suprafaţa totală de 169,38 ha teren agricol compusă din:

- o parcelă de 133,50 ha situată în BF 41738-2017;

- o parcelă de 35,88 ha situată în BF 41738-1345.

În cazul campaniei din 2018, inculpatul a declarat că Asociaţia utilizează suprafaţa toată de 165,15 ha teren agricol compusă din:

- o parcelă de 128 ha situată în BF 41738-2017;

- o parcelă de 37,15 ha situată în BF 41738-1345.

Instanţa de apel a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că în 2017, F. s-a retras din Cooperativă şi nu a mai urcat cu oile la munte, B. nu a mai trimis oi la păşunat, iar oile inculpatului Gősch-B. au fost date numitului O., care la rândul lui le-a încredinţat numitului P., care le-a dus la păşunat în zona localităţilor Rucăr şi Sărate. Ca urmare, în 2017 păşunea Belia Mică nu a fost păşunată cu oile Cooperativei. În 2018, F. s-a întors pe păşunea Belia Mică, cu oile sale şi ale altor membri ai D..

Astfel, instanţa de apel a reţinut cu autoritate de lucru judecat că în anul 2017 pajiştile nu au fost păşunate cu oile Cooperativei.

În acest context factual, care nu poate fi cenzurat în calea extraordinară de atac de faţă, raportat şi la normele legale incidente în materie, se apreciază că, în speţă, inculpata C., reprezentată de inculpatul Gősch-B., nu a exploatat suprafeţele din Belia Mică în condiţiile art. 7 şi 8 din O.U.G. nr. 3/2015, aspect care, aşa cum au reţinut şi instanţele de fond, imprimă actelor de solicitare şi, după caz, de obţinere a plăţilor directe aferente campaniei din 2017 un caracter necuvenit, realizându-se, astfel, urmarea imediată prevăzută de lege, constând în dobândirea pe nedrept de fonduri din bugetele administrate de Uniunea Europeană.

În cazul campaniei din 2018, actul material a rămas în formă tentată, întrucât cererea de plată i-a fost respinsă de Primăria Recea. Instanţa de apel a reţinut că, potrivit unei adrese APIA, Primăria a comunicat rezilierea contractului dintre D. şi C. în 7 martie 2018.

Înalta Curte apreciază criticile formulate de inculpatul Gősch-B. ca fiind nefondate.

Acesta a susţinut că în campaniile 2015-2016 nu a menţionat niciodată altă suprafaţă agricolă decât cea utilizată, respectiv cele 266 ha păşune alpină, necunoscând faptul că blocul fizic BF 1344 a fost redenumit ca fiind BF 2017 si nici că blocul fizic BF 1342 nu se regăseşte pe suprafaţa celor 266 ha arendate, având în vedere că s-a bazat pe adeverinţele emise de funcţionarii primăriei.

Or, Înalta Curte, raportat la criticile formulate, constată că inculpatul critică în realitate situaţia de fapt, aspect ce nu poate forma obiectul recursului în casaţie.

În legătură cu faptele din 2017 şi 2018, aşa cum sunt reţinute de către instanţa de apel, a apreciat că acestea nu pot fi considerate fapte penale prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, deoarece formularea cererilor unice de plată a avut la bază realităţi obiective existente la momentul formulării, respectiv că oile vor urca la păşunat (anul 2017, 2018) şi că exploatarea păşunii este realizată în baza unui contract valid de arendare (anul 2018), şi cel mult ar fi putut fi reţinută în sarcina inculpatului infracţiunea prev. de art. 181 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, de care însă nu a fost acuzat.

Înalta Curte nu poate primi aspectele invocate de apărare, întrucât infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 este o infracţiune de prejudiciu şi se consumă la momentul producerii pagubei, şi nu la momentul formulării cererilor unice de plată.

Pe de altă parte, în jurisprudenţă s-a statuat că solicitantul care nu deţine calitatea de utilizator al terenului nu îndeplineşte condiţiile de eligibilitate pentru a beneficia de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, aspect care, imprimă actelor de solicitare şi, după caz, de obţinere a plăţilor directe aferente un caracter necuvenit, realizându-se, astfel, urmarea imediată prevăzută de lege, fiind întrunite condiţiile pentru a se reţine săvârşirea infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. (A se vedea decizia penală nr. 311/RC din 21.06.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Totodată, Înalta Curte constată că apărarea a susţinut în cazul faptelor prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, aferente anilor 2015, 2016, că solicitarea subvenţiilor pentru alte blocuri fizice nu a fost un fapt intenţionat, or, în realitate se critică latura subiectivă a infracţiunii, aspect ce excedează recursului în casaţie.

În ceea ce priveşte faptele din 2015,2016, apărarea a mai susţinut că singura neconcordanţă este cea de denumire a blocurilor fizice, adică o abatere neintenţionată şi nu o abatere intenţionată. Pe de altă parte, abaterea nu a condus la obţinerea pe nedrept de fonduri, deci nu poate constitui o fraudă, context în care nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000.

Totodată, a susţinut că situaţia de fapt relevă o neregulă a completării cererilor şi nu o fraudă adusă bugetului Uniunii Europene. În acest sens, a arătat că scopul pentru care au fost remise respectivele subvenţii a fost îndeplinit, în sensul că oile au fost duse la păşunat, iar terenurile respective au fost exploatate.

Astfel, în contextul stării factuale ce nu mai poate fi modificată în această cale extraordinară de atac, dar şi raportat la specificul acestor infracţiuni şi la criticile formulate de apărare, în sensul că situaţia de fapt corespunde unei nereguli, pentru a reţine în mod corect forma de răspundere (penală, contravenţională, civilă, administrativă etc.) în cazul acestor fapte care prezintă anumite particularităţi tehnice (fapte contra intereselor financiare ale Uniunii Europene) este esenţial a se realiza distincţia între noţiunile de abatere de la normele legale, neregulă privind absorbţia fondurilor europene sau fraudă în materia fondurilor europene de natură să antreneze răspunderea penală.

Aşadar, instanţa de casare apreciază că această distincţie între noţiunile de abatere, neregulă şi fraudă urmează a fi realizată prin raportare la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 461 din 30 iunie 2011.

În această ordine de idei, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, neregulă - orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit, iar, conform art. 2 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ: fraudă - infracţiunea săvârşită în legătură cu obţinerea ori utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, incriminată de C. pen. ori de alte legi speciale;

Din interpretarea corelativă a acestor texte de lege rezultă că în materia infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, neregula reprezintă o abatere de la normele legale care a produs un prejudiciu sau care este susceptibilă de a produce efecte negative cu caracter patrimonial, în timp ce abaterea constă într-o deviere de la normele legale impuse de legiuitorul naţional/comunitar, însă fără consecinţe financiare la adresa bugetului Uniunii Europene.

Astfel, se desprinde concluzia că orice neregulă reprezintă o abatere, însă nu orice abatere constituie o neregulă, distincţia dintre noţiuni fiind la nivelul gravităţii încălcării normelor legale şi a consecinţelor materiale ale acestei încălcări.

Prin urmare, în lipsa prejudiciului sau a eventualităţii acestuia, o abatere constatată pe parcursul derulării unui program de obţinere de fonduri europene nu poate fi considerată o neregulă.

Aceasta este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, printr-o decizie de speţă nr. 170/A/06.06.2024 a secţiei penale, a reţinut că: Simpla constatare a unei abateri nu atrage automat concluzia că suntem în prezenţa unei nereguli, deoarece lipseşte prejudiciul sau potenţialitatea lui.

Revenind la speţa de faţă, prin raportare la aceste consideraţii teoretice, se constată că în cauză există o abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate, în sensul în care documentele întocmite şi, ulterior, prezentate APIA au prezentat o situaţie neconformă cu realitatea, în sensul utilizării suprafeţei de teren agricol - păşune de 73,00 ha, situată pe raza comunei Recea, identificată în blocul fizic nr. 41738-1342 şi aflată, în realitate, în proprietatea I. (în anii 2015, 2016), respectiv folosirea suprafeţelor de teren agricol de 169,38 ha şi 165,15 ha, având destinaţia de pajişti permanente utilizate individual, situate pe raza comunei Recea şi identificate în blocurile fizice nr. 41738-2017 şi nr. 41738-1345 (în anii 2017 şi 2018), deşi societatea nu le-a folosit, fapt ce a condus la obţinerea subvenţiilor şi crearea unor prejudicii bugetului Uniunii Europene.

Aşadar, fără a discuta de alte elemente, existând o abatere de la legalitate şi un prejudiciu semnificativ, se constată că în cauză a existat o neregulă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

În continuare, este necesar a se verifica dacă această neregulă poate fi asimilată unei fraude, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 66/2011 şi raportat la situaţia de fapt, infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 66/2011, se constată că orice fraudă reprezintă o neregulă, însă nu orice neregulă constituie fraudă astfel încât să conducă la tragerea la răspundere penală pentru infracţiuni contra intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Aceasta, deoarece potrivit normei de incriminare prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru ca neregula să constituie o fraudă şi, implicit, infracţiune, este necesar a fi comisă cu rea-credinţă. Practic, pentru a constitui fraudă este necesar să fie constatată săvârşirea unei nereguli intenţionate, adică o abatere de la legalitate săvârşită cu rea-credinţă, care a condus la obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cauzând astfel un prejudiciu, iar, prin prisma impactului financiar produs şi a elementelor de proporţionalitate/necesitate, tragerea la răspundere penală să fie instrumentul adecvat şi necesar asigurării scopului normelor care reglementează fondurile europene, cât şi a recuperării prejudiciului produs bugetului comunitar (ultima ratio).

În sensul acesta este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Edificatoare în acest sens sunt deciziile nr. 19/RC din 21 ianuarie 2021 şi 206/RC din 03 aprilie 2024 ale secţiei penale prin care s-a reţinut că în legislaţia internă şi în cea europeană, noţiunea de "neregulă" este una cuprinzătoare, care o include şi pe aceea de "fraudă", fiind aptă, prin urmare, să atragă atât răspunderea civilă ori contravenţională, cât şi pe cea penală, după caz, în funcţie de existenţa sau nu a intenţiei de fraudare a bugetului Uniunii Europene.

Revenind la situaţia factuală şi la condiţiile pentru existenţa fraudei, instanţa de apel, evaluând coroborat probele administrate, a reţinut şi această condiţie de nivel subiectiv, ţinând de caracterul intenţionat al obţinerii pe nedrept de fonduri europene, respectiv reaua-credinţă a inculpatului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii Gősch-B. şi A. împotriva deciziei penale nr. 590/A din data de 20 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B. în cuantum de 189 RON, va rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată C., în cuantum de 753 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii Gősch-B. şi A. împotriva deciziei penale nr. 590/A din data de 20 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B. în cuantum de 189 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată C., în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2025.