Cassation inadmissible where argument formally invokes untypical fact but substantively demands re-evaluation of evidence

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 711 din data de 19 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 973 din data de 27 mai 2024 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, s-au dispus, printre altele, următoarele:

I. În baza art. 213 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpata B., la pedeapsa închisorii de 1 an şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism (faptă din perioada mai- noiembrie 2018).

În baza art. 213 alin. (1) teza finală C. pen. şi art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi la art. 66 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară s-a interzis exercitarea dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce se execută de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pedeapsă care se execută numai în caz de executare în regim de detenţie a pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 9 luni închisoare aplicate sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, termen stabilit în condiţiile art. 92 C. pen. şi care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligată inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata a fost obligată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul CSM Ploieşti - Hipodrom Ploieşti sau în cadrul Bibliotecii Judeţene "Nicolae Iorga", pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Un exemplar al prezentei sentinţe se comunică Serviciului de Probaţiune Prahova.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere, în caz de neexecutare a obligaţiilor impuse ori stabilite de lege, în caz de neîndeplinire integrală a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre, afară de cazul în care dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, precum şi în caz de săvârşirea a unei noi infracţiuni.

II. În baza art. 213 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism (faptă din perioada mai- noiembrie 2018).

În baza art. 213 alin. (1) teza finală C. pen. şi art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi la art. 66 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce se execută de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pedeapsă care se execută numai în caz de executare în regim de detenţie a pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, termen stabilit în condiţiile art. 92 C. pen. şi care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 1 sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector I, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere, în caz de neexecutare a obligaţiilor impuse ori stabilite de lege, în caz de neîndeplinire integrală a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre, afară de cazul în care dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, precum şi în caz de săvârşirea a unei noi infracţiuni.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpata B. suma de 6215 RON, sumă dobândită prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A. suma de 6215 RON, sumă dobândită prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea terminalului mobil ridicat de la inculpata B., bun folosit la săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

În baza art. 255 alin. (1) C. proc. pen.., s-a luat act de faptul că, în cursul urmăririi penale, s-a dispus restituirea către inculpata B. a unui pistol "C." 357, tip Replică, calibru 6 mm., cu un număr de şase cartuşe, mai multe bile de metal şi cartuşe folosite pentru pistol revolver.

S-a constatat că, prin încheierea din data de 02.11.2022, instanţa a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit de procurorul de caz prin ordonanţa nr. 5917/P/2018, din data de 05.02.2019, asupra bunurilor ridicate de la inculpata B., în vederea confiscării speciale, precum şi în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de 7600 de RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat (5600 de RON, pentru faza de urmărire penală, şi 2000 de RON, pentru faza de judecată).

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata B., avocat D., în cuantum de 250 de RON, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Prahova, rămânând în sarcina statului.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel, inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 711 din data de 19 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. civ..pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 973 din data de 27 mai 2024 pronunţate de Judecătoria Ploieşti.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., s-a dispus obligarea fiecărui inculpat la plata sumei de 1500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

De asemenea, s-a dispus ca onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu să fie avansate din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Prahova.

Împotriva deciziei penale nr. 711 din data de 19 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 11 iulie 2025, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost comunicată părţilor, fiind respectate dispoziţiile art. 439 din C. proc. pen.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 29.07.2025.

În argumentarea căii de atac, recurentul inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casaţie şi, pe cale de consecinţă, casarea deciziei penale şi, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) din C. pen.

În susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, a precizat că toate criticile formulate împotriva deciziei penale atacate se referă la interpretarea eronată a elementelor constitutive ale infractiunii pentru care a fost condamnat, analiză care se răsfrânge în mod direct asupra modului în care a fost soluţionată latura penală şi latura civilă a cauzei.

Astfel, recurentul a invocat lipsa elementelor material şi subiectiv specifice infracţiunii de proxenetism, lipsa elementului constitutiv referitor la urmarea imediată, în ceea ce priveşte activitatea reţinută în sarcina inculpatului, concursul formal dintre norma penală prevăzută de art. 213 C. pen. şi incriminarea faptei contravenţionale prevăzute de art. 2 pct. 6 şi 7 din Legea 61/1991, prin raportare la elementul material reţinut în sarcină sa. Prin urmare, recurentul a precizat că împotriva hotărârii atacate s-au adus critici care vizează, exclusiv, analiza răspunderii penale prin raportare la elementele constitutive ale infracţiunii deduse judecăţii, solicitarea inculpatului vizând verificarea hotărârii în drept, fără a solicita cenzurarea stării de fapt reţinute.

În concret, a arătat recurentul că sumele de bani percepute de coinculpata B. pentru închirierea camerelor, în regim hotelier, cu ziua, şi în legătură cu care se retine şi activitatea infracţională în sarcina recurentului inculpat A. nu erau plătite de persoanele care practicau prostituţia după ce acestea ar fi consumat, în incintă, acte sexuale tipice activităţii de prostituţie, astfel încât să fie reţinută ipoteza prevăzută de art. 213 C. pen., în sensul că "de pe urma practicării prostituţiei acestea şi-ar fi plătit contravaloarea cazării", din contră, aşa cum rezultă şi din conţinutul înregistrărilor convorbirilor telefonice, toate sumele de bani erau achitate înainte, adică încă de la momentul luării camerei în primire, situaţie în care activitatea sa ar putea fi plasată, cel mult, în sfera ilicitului contravenţional, potrivit art. 2 pct. 6 şi 7 din Legea 61/1991 (pct 6 prevede atragerea de persoane, sub orice formă, săvârşită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obţine foloase materiale, precum şi îndemnul sau determinarea, în acelaşi scop, a unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte, iar pct. 7, presupune acceptarea sau tolerarea practicării faptelor prevăzute la pct. 6 în hoteluri, moteluri, campinguri, baruri, restaurante, cluburi, pensiuni, discoteci sau în anexele acestora de către patronii sau administratorii ori conducătorii localurilor respective).

Pe de altă parte, s-a apreciat că nici elementele de tipicitate specifice infracţiunii de proxenetism nu se regăsesc în cauza dedusă judecăţii în ceea ce îl priveşte, astfel cum sunt redate în art. 213 din C. pen., ci se regăsesc în sfera ilicitului contravenţional.

De asemenea, recurentul a apreciat că din punct de vedere subiectiv, trebuie să existe o coeziune psihică între făptuitor şi persoana care se prostituează, o coeziune asemănătoare celei necesare pentru participaţia sub forma complicităţii, ceea ce în cauza dedusă judecăţii nu poate fi reţinut, întrucât nu cunoştea persoanele care prestau activităţile sexuale şi nici nu se ocupa de cazarea acestora în camerele oferite spre închiriere în regim hotelier. Astfel, recurentul subliniază că intenţia legiuitorului a fost aceea ca faptele de acceptare sau tolerare a practicării prostituţiei de către patronii, administratorii de hoteluri, pensiuni, etc, să fie încadrate în sfera ilicitului contravenţional.

Recurentul a arătat că lipseşte elementul subiectiv al laturii subiective a infracţiunii de proxenetism astfel cum a fost reţinută în sarcina sa, iar premisele comiterii infracţiunii nu pot fi evidenţiate de ansamblul probelor administrate.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale atacate şi în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

Verificând exclusiv condiţiile de admisibilitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434-art. 438 din C. proc. pen., pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casaţie trebuie să îndeplinească cumulativ cerinţele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părţii care o exercită, precum şi condiţiile legate de formă şi fond. Această concluzie rezultă din prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora cererea de recurs în casaţie va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 din acelaşi cod.

Examinând cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 434 din C. proc. pen., acesta a atacat cu recurs în casaţie decizia penală nr. 711 din data de 19 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, ce face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, fiind pronunţată de curtea de apel ca instanţă de apel.

Deopotrivă, se constată că recursul în casaţie a fost promovat, în termen legal, de către A., persoană care, având calitatea de inculpat în cursul procesului în fond şi apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumeraţi în cuprinsul art. 436 alin. (1) din C. proc. pen.. Totodată, este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (6) din C. proc. pen., având în vedere că inculpatul a declarat apel în cauză, care a fost respins de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

De asemenea, cererea de recurs în casaţie întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., întrucât cuprinde numele, prenumele şi domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă, iar cererea poartă semnătura apărătorului ales E., fiind ataşată şi împuternicirea avocaţială nr. x/2025, din data de 10.07.2025, dosar nr. x/2019

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casaţie, în ceea ce priveşte condiţia cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că recurentul-inculpat a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârea este supusă casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Cu prioritate, se notează că, sintagma "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune, putând deveni incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu se poate realiza o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii, făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea de fapt reţinută de instanţa de apel (Decizia Î.C.C.J. nr. 220/RC/2019, nr. 350/RC din 08 octombrie 2020, nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, nr. 505/RC din 09 noiembrie 2021, încheierile nr. 154/RC din 05 aprilie 2022, nr. 331/RC din 28 iunie 2022 şi nr. 332/RC din 28 iunie 2022 şi altele).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, este constantă în a aprecia că expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală", din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege" (minuta deciziei şedinţei judecătorilor secţiei penale din 24 mai 2023 fiind în sensul inadmisibilităţii verificării condiţiilor referitoare la latură subiectivă a infracţiunii în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.).

În atare condiţii, se observă că pe calea recursului în casaţie promovat, recurentul inculpat A. a invocat formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., deoarece esenţa motivelor sale constă în negarea bazei factuale reţinute cu caracter definitiv de instanţa de apel, sub aspectul comiterii infracţiunii de proxenetism, aspectele invocate de recurentul inculpat cu privire la momentul încasării sumelor de bani pentru închirierea camerelor, în regim hotelier, cu ziua, respectiv, încă de la momentul luării camerei în primire, şi în legătură cu care se retine şi activitatea infracţională, nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 213 din C. pen., nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare invocat, dar nici subsumat altui motiv din cele expres reglementate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin urmare, recurentul face referire în mod formal la lipsa elementului material al infracţiunii de proxenetism, fiindcă în realitate prin motivele de recurs critică interpretarea probatoriului de către instanţele de fond şi apel, solicitând o reinterpretare a probatoriului administrat şi reevaluarea laturii subiective întrucât nu cunoştea persoanele care prestau activităţile sexuale şi nici nu se ocupa de cazarea acestora în camerele oferite spre închiriere în regim hotelier, cu consecinţa schimbării situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel, care să conducă la concluzia inexistenţei faptei şi implicit la modificarea situaţiei de fapt, Înalta Curte, în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, neavând această posibilitate, în vederea reconfigurării situaţiei factuale, aspecte care au fost analizate în fond şi în apel şi stabilite cu caracter definitiv de instanţele de fond.

Ca atare, în raport de motivele cererii de recurs în casaţie coroborat cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., potrivit cărora, pe calea recursului în casaţie, instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

Aşadar, întrucât motivele prezentate de recurent fac referire în mod formal la lipsa elementului material al infracţiunii de proxenetism, nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare indicat pur formal, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., fiindcă în realitate prin motivele de recurs se solicită o reinterpretare a probelor, care să conducă la concluzia inexistenţei faptei şi implicit la modificarea situaţiei de fapt stabilită cu caracter definitiv de instanţele de fond. Prin urmare, cererea nu are aptitudinea de a declanşa controlul de legalitate al deciziei penale atacate, în limitele cazului de casare invocat şi nici a altui caz de casare dintre cele reglementate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., nu este îndeplinită.

Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de lege, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 711 din data de 19 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 711 din data de 19 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2025.