Cassation inadmissibility of re-evaluating factual and evidentiary findings under the "act not provided by penal law" ground

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 502/A din data de 24 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 980 din 03 iunie 2024, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 219 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (forma în vigoare la data săvârşirii faptei) cu referire la art. 396 alin. (1) şi (2) şi (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani şi 11 luni închisoare, pentru infracţiunea de agresiune sexuală.

În baza art. 193 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (formă în vigoare la data comiterii faptei) cu referire la art. 396 alin. (1) şi (2) şi (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru infracţiunea de lovirea sau alte violenţe.

În baza art. 67 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului pe lângă pedeapsa principală aplicată pentru infracţiunea de agresiune sexuală, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) n) şi o) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu victima B. şi de a se apropia de aceasta, precum şi dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 50 metri, de locuinţa victimei, de şcoala şi de locurile unde victima efectuează activităţi sociale, pe o perioadă de 3 ani, care se execută, în baza art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În baza art. 65 alin. (1) s-a interzis inculpatului, pe lângă pedeapsa principală aplicată pentru infracţiunea de agresiune sexuală, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu victima B. şi de a se apropia de aceasta, precum şi dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 50 metri, de locuinţa victimei, de şcoala şi de locurile unde victima efectuează activităţi sociale, care s-a dispus a se executa conform art. 65 alin. (2) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că infracţiunile judecate prin prezenta se află în concurs.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului astfel: la pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 11 luni închisoare s-a adăugat un spor de o lună închisoare (1/3 din pedeapsa de 3 luni închisoare), pedeapsa rezultantă fiind de 4 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară interzisă prin prezenta, dispunându-se ca inculpatul să execute pe lângă pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) n) şi o) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu victima B. şi de a se apropia de aceasta, precum şi dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 50 metri, de locuinţa victimei, de şcoala şi de locurile unde victima efectuează activităţi sociale, pe o perioadă de 3 ani, care s-a dispus a se executa, în baza art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei rezultante a închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie interzisă prin prezenta, dispunându-se ca inculpatul să execute pe lângă pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu victima B. şi de a se apropia de aceasta, precum şi dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 50 metri, de locuinţa victimei, de şcoala şi de locurile unde victima efectuează activităţi sociale, care s-a dispus a se executa conform art. 65 alin. (2) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

S-a dispus ca pedeapsa rezultantă să se execute în condiţiile art. 60 C. pen., în stare de detenţie.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., art. 19 alin. (1) din C. proc. pen., art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B., reprezentant C. şi a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 17.000 RON cu titlu de daune morale.

În baza art. 274 alin. (1) teza întâi din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel, inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 502/A din data de 24 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 980/03.06.2024 pronunţate de Judecătoria Piteşti, în dosarul nr. x/2022.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală şi, rejudecând:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor şi a înlăturat sporul de contopire.

S-a înlăturat condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (1) C. pen., cu toate consecinţele.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) teza I din C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (1) din C. pen., ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată D..

S-au înlăturat dispoziţiile privind admiterea acţiunii civile formulate de partea civilă D. şi obligarea inculpatului la plata sumei de 7000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă D. şi în baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de către aceasta.

În baza art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., a obligat persoana vătămată D. la plata către stat a sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, aferente judecăţii în fond a cauzei, ca urmare a retragerii plângerii prealabile pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin prezentei.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit avocatului din oficiu desemnat pentru intimatele părţi civile, în cuantum de 1080 RON, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi au rămas în sarcina statului.

În baza art. 276 din C. proc. pen., a obligat inculpatul către partea civilă B., la plata sumei de 3000 RON reprezentând onorariul apărătorului ales, conform chitanţei.

Împotriva deciziei penale nr. 502/A din data de 24 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 23 mai 2025, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost comunicată părţilor, fiind respectate dispoziţiile art. 439 din C. proc. pen.

Au fost depuse concluzii scrise din partea intimatei părţi civile B., la data de 10 iunie 2025, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs în casaţie declarat de inculpat, apreciind că decizia atacată este legală din perspectiva pedepsei aplicate care reflectă gradul de pericol social al faptei şi periculozitatea sa, precum şi menţinerea soluţiei sub aspectul laturii civile. În esenţă, criticile recurentului vizează aspecte ce ţin exclusiv de reevaluarea stării de fapt, evaluarea şi aprecierea probatoriului ori schimbarea încadrării juridice. A solicitat cheltuieli reprezentând onorariul avocatului, ataşând chitanţa nr. x din 31 mai 2025, în sumă de 1800 RON.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18.06.2025.

În argumentarea căii de atac, recurentul inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale atacate pentru a înlătura greşita aplicare a legii, rejudecarea cauzei de către instanţa de apel ori de către instanţa competentă material, având în vedere incidenţa cazului de casare prevăzut de dispozitiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., privind latura penală şi latura civilă. De asemenea, a solicitat reaprecierea si redozarea despăgubirilor cu titlu de daune morale acordate părţii civile B., prin analiza consecinţelor negative suferite de aceasta în urma agresiunii fizice şi nu de agresiune sexuală. Totodată, a solicitat suspendarea executării hotărârii.

În susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, a considerat că aspectele prezentate în cuprinsul cererii vizează compararea stării de fapt cu încadrarea juridică şi nu vizează compararea stării de fapt cu concordanţa probelor, în considerarea faptului că solutia de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă a infracţiunii pentru care a fost condamnat, apreciind că sunt acte materiale retinute şi încadrate juridic în mod eronat în rechizitoriu, pentru care nu poate exista o condamnare legală.

În susţinere, a precizat recurentul că persoana vătămată nu a fost atinsă (ca forme a atingerii fiind: mângâiată, pipăită şi/sau masată ori ale gesturi de tandreţe ori cu conotaţie erotică) în zonele erogene, pentru producerea de senzaţii erotice. ci a fost supusă unor violenţe fizice cu scopul de a o pedepsi şi îndepărta de pe teresa unităţii comerciale pe care o frecventa, iar pe fondul unor antecedente conflictuale, fiind coleric, a acţionat furios. Astfel, a arătat că actele sale materiale, nu pot fi calificate ca reprezentând elementul material al infracţiunii de agresiune sexuală nici măcar sub forma tentativei, deoarece nu poate fi calificat ca urmărind obţinerea unei satisfacţii sexuale, care să lezeze libertatea sexuală a victimei.

Recurentul a apreciat asupra lipsei tipicităţii obiective a faptei de care este acuzat sub încadrarea de agresiune sexuală, sub aspectul imposibilităţii fizice a stabilirii legăturii de cauzalitate între fapta comisă în realitate, scopul urmărit, de evacuare din terasă şi urmarea imediată (urme fizice de violenţă). Or, actele de agresiune fizica, au fost indubitabile, iar urmarile acestora au fost pe deplin probate prin raportul de constatare medico-legala nr. 352/A10/2021.

În acest context, s-a invocat incidenţa normei virtuale de incriminare prevăzuta de art. 193 alin. (1) C. pen., a cărei tipicitate rezultă din conţinutul actelor materiale şi imprejurarilor concrete de comitere a faptei.

În ceea ce priveste latura civilă, a solicitat acordarea despăgubirilor cu titlu de daune morale prin prisma consecinţelor negative suferite de partea civilă B. în urma agresiunii fizice şi nu de agresiune sexuală, fiind necesară o reapreciere şi redozare a acestora.

La data de 16 septembrie 2025, recurentul a formulat concluzii scrise prin care a reiterat că obiectul prezentului recurs în casaţie îl constituie inexistenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1) şi (2) din C. pen., şi anume, faptă comisă nu se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracţiunii pentru care a fost condamnat. Astfel, recurentul a apreciat că prin acţiunile sale de a pune mâna pe piciorul părţii civile, în zona coapsei şi pe sânul stâng al acesteia, nu a urmărit să obţină o satisfacţie sexuală sau o excitaţie sexuală, ci să o determine pe aceasta să coboare piciorul de pe cotiera scaunului şi să părăsească terasa împreună cu prietenul său, apreciind că sunt incidente prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală.

Verificând exclusiv condiţiile de admisibilitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434-art. 438 din C. proc. pen., pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casaţie trebuie să îndeplinească cumulativ cerinţele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părţii care o exercită, precum şi condiţiile legate de formă şi fond. Această concluzie rezultă din prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora cererea de recurs în casaţie va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 din acelaşi cod.

Examinând cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 434 din C. proc. pen., acesta a atacat cu recurs în casaţie decizia penală nr. 502/A din data de 24 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, ce face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, fiind pronunţată de curtea de apel ca instanţă de apel.

Deopotrivă, se constată că recursul în casaţie a fost promovat, în termen legal, de către A., persoană care, având calitatea de inculpat în cursul procesului în fond şi apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumeraţi în cuprinsul art. 436 alin. (1) din C. proc. pen.. Totodată, este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (6) din C. proc. pen., având în vedere că inculpatul a declarat apel în cauză, care a fost respins de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

De asemenea, cererea de recurs în casaţie întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., întrucât cuprinde numele, prenumele şi domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă, iar cererea poartă semnătura apărătorului ales E., fiind ataşată şi împuternicirea avocaţială, din data de 26.05.2025, dosar nr. x/2022

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casaţie, în ceea ce priveşte condiţia cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că recurentul-inculpat a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârea este supusă casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Cu prioritate, se notează că, sintagma "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune, putând deveni incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu se poate realiza o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii, făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea de fapt reţinută de instanţa de apel (Decizia Î.C.C.J. nr. 220/RC/2019, nr. 350/RC din 08 octombrie 2020, nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, nr. 505/RC din 09 noiembrie 2021, încheierile nr. 154/RC din 05 aprilie 2022, nr. 331/RC din 28 iunie 2022 şi nr. 332/RC din 28 iunie 2022 şi altele).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, este constantă în a aprecia că expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală", din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege" (minuta deciziei şedinţei judecătorilor secţiei penale din 24 mai 2023 fiind în sensul inadmisibilităţii verificării condiţiilor referitoare la latură subiectivă a infracţiunii în cadrul caşului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.).

În atare condiţii, se observă că pe calea recursului în casaţie promovat, recurentul inculpat A. a invocat formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., deoarece esenţa motivelor sale constă în negarea bazei factuale reţinute cu caracter definitiv de instanţa de apel, sub aspectul comiterii infracţiunii de agresiune sexuală, aspectele invocate de recurentul inculpat cu privire la neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1) şi (2) din C. pen., întrucât nu a urmărit obţinerea unei satisfacţii sexuale, nu a atins (mângâiat, pipăit şi/sau masat ori alte gesturi de tandreţe ori cu conotaţie erotică) în zonele erogene, pentru producerea de senzaţii erotice care să lezeze libertatea sexuală a victimei, ci doar a exercitat acte de agresiune fizică, nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare invocat, dar nici subsumat altui motiv din cele expres reglementate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin urmare, recurentul face referire în mod formal la lipsa elementului material al infracţiunii de agresiune sexuală, fiindcă în realitate prin motivele de recurs critică interpretarea probatoriului de către instanţele de fond şi apel, solicitând o reinterpretare a probatoriului administrat şi reevaluarea laturii subiective, cu consecinţa schimbării situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel, care să conducă la concluzia inexistenţei faptei şi implicit la modificarea situaţiei de fapt stabilită cu caracter definitiv de instanţele de fond.

Ca atare, în raport de motivele cererii de recurs în casaţie coroborat cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., potrivit cărora, pe calea recursului în casaţie, instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În plus, Înalta Curte subliniază că toate constatările făcute cu privire la forma de vinovăţie cu care a acţionat un inculpat se realizează prin evaluarea tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost concepută şi derulată activitatea imputată, astfel cum acestea au rezultat din probele administrate pe parcursul procedurii judiciare, iar, în calea extraordinară de atac, nu se poate realiza o reinterpretare a materialului probator în vederea reconfigurării situaţiei factuale, stabilită în mod definitiv de instanţa de apel, care constituie chestiuni de temeinicie şi nu de legalitate a hotărârii, pentru a putea fi încadrate într-un caz de casare.

De asemenea, în ceea ce priveşte motivele referitoare la latura civilă, criticile formulate de recurentul inculpat în sensul reaprecierii şi redozării despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale prin prisma consecinţelor negative suferite de partea civilă B. în urma agresiunii fizice şi nu a agresiunii sexuale, nu se circumscriu cazului de casare invocat, întrucât vizează stabilirea situaţiei de fapt şi aprecierea probelor, aspecte care au fost analizate în fond şi în apel, Înalta Curte, în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, neavând această posibilitate.

Aşadar, întrucât prin motivele prezentate de recurent face referire în mod formal la lipsa elementului material al infracţiunii de agresiune sexuală, nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare indicat pur formal, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., fiindcă în realitate prin motivele de recurs critică interpretarea probatoriului de către instanţele de fond şi apel, solicitând o reinterpretare a probelor, care să conducă la concluzia inexistenţei faptei şi implicit la modificarea situaţiei de fapt stabilită cu caracter definitiv de instanţele de fond, se constată că cererea nu are aptitudinea de a declanşa controlul de legalitate al deciziei penale atacate, în limitele cazului de casare invocat şi nici a altui caz de casare dintre cele reglementate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., nu este îndeplinită.

Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de lege, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 502/A din data de 24 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 502/A din data de 24 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariul avocatului părţii civile B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2025.