Execution objection seeking deduction of foreign pretrial detention from recognized Polish sentence; crediting of detention already applied in issuing state judgment.

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 101/F din data de 14.08.2025, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2025, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de persoana condamnată A., cu privire la sentinţa penală nr. 81F din data de 10.07.2025, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2025, definitivă prin necontestare.

Pentru a dispune astfel, în esenţă, asupra contestaţiei la executare formulate de persoana condamnată A., Curtea de Apel Piteşti a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 81F din data de 10.07.2025, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2025, definitivă prin necontestare, în baza art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost respinsă cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 15.05.2025, de către Tribunalul Districtual din Przemysl, din Polonia, în dosarul nr. x Kop 11/25, pe numele persoanei solicitate A..

În baza 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 rap. la art. 166 alin. (6) lit. a) şi art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost recunoscută pe cale incidentală Hotărârea judecătorească din 27 martie 2024, definitivă şi executorie, pronunţată de Tribunalul Districtual din Przemysl, din Polonia, în dosarul nr. x K 111/24, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de primire intenţionată de bunuri furate, prevăzută de art. 291 ^ 1 din C. pen. polonez şi întărirea responsabilităţii penale prevăzută art. 294 ^ 1 din C. pen. polonez, infracţiuni ce au corespondent în legislaţia penală română în infracţiunea de tăinuire, prev. de art. 270 alin. (1) din C. pen.

S-a dispus executarea într-un penitenciar din România a restului de pedeapsă de 277 de zile închisoare, rămas de executat din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, la care A. a fost condamnat prin hotărârea anterior menţionată.

S-a dedus din pedeapsa rămasă de executat de 277 de zile închisoare, perioada reţinerii de 24 de ore dispuse prin Ordonanţa de reţinere nr. 8076/II/5/2025 din data de 18 iunie 2025 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

În cauză s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile menţionate la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea 302/2004, respectiv mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unui rest de pedeapsă neexecutat din pedeapsa de 1 an şi 6 luni, stabilită prin Hotărârea judecătorească din 27 martie 2024, definitivă şi executorie, pronunţată de Tribunalul Districtual din Przemysl în dosarul nr. x K 111/24, persoana solicitată este cetăţean român şi a declarat că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent.

În acest sens, instanţa a reţinut că acest motiv de refuz reglementat de art. 4 pct. 6 din Decizia - cadru 2002/584/JAI urmăreşte obiectivul de a creşte şansele de reinserţie socială a persoanei solicitate după executarea pedepsei. În concluziile sale Avocatul General în Cauza Lopes Da Silva argumenta că principiul recunoaşterii reciproce nu are caracter absolut, iar instituirea unui astfel de motiv de refuz constituie o exprimare clară a voinţei legiuitorului UE de a lăsa autorităţilor judiciare competente, dacă este cazul, posibilitatea de a realiza o conciliere cu respectivul principiu atunci când se află în prezenţa unei mize cum este cea a reuşitei reinserţiei sociale a persoanei condamnate. În lumina acestor considerente, instanţa apreciază că executarea pedepsei în ţară, unde se află cei trei copii minori şi restul familiei persoanei solicitate, poate facilita reintegrarea în comunitate a acesteia.

În baza art. 172 alin. (7) din legea nr. 302/2004 rap. la art. 166 alin. (6) lit. a) şi art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, au fost analizate pe cale incidentală condiţiile pentru recunoaşterea Hotărârii judecătoreşti din 27 martie 2024, definitivă şi executorie, pronunţată de Tribunalul Districtual din Przemysl în dosarul nr. x K 111/24, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, din care mai are de executat un rest de 277 de zile închisoare.

În cuprinsul Hotărârii judecătoreşti din 27 martie 2024, definitivă şi executorie, pronunţată de Tribunalul Districtual din Przemysl în dosarul nr. x K 111/24, ca temei al condamnării s-a reţinut că persoana condamnată a comis infracţiunile de primire intenţionată de bunuri furate, prevăzută de art. 291 ^ 1 din C. pen. polonez şi întărirea responsabilităţii penale prevăzută art. 294 ^ 1 din C. pen. polonez, constând în aceea că, la data de 14 iunie 2023, In Przemysl şi provincia B., acţionând cu intenţie, în comun şi în colaborare cu alte persoane, acesta a ajutat la tăinuirea unor bunuri de mare valoare sub formă de remorci, cu o valoare totală de cel puţin 300.000,00 PLN, împreună cu încărcătura, constând în panouri solare cu centuri de asamblare din cauciuc, produse de igienă personală şi echipamente electronice, cu o valoare totală de 967.057,01 EUR, adică 4.324.195,42 PLN, conform ratei de schimb din 14 iunie 2023, lucruri obţinute ca rezultat al unui furt care a avut loc în data de 11 iunie 2023 în localitatea Enschede - Olanda - în defavoarea societăţii C., cu intenţia de a le transporta către o locaţie încă neidentificată, contrar utilizării lor planificate.

Faptele pentru care a fost condamnat A. de către autorităţile judiciare din Polonia sunt incriminate şi de legea penală din România drept infracţiunea de tăinuire, prevăzută de art. 270 din C. pen. român.

Examinând condiţiile impuse de art. 167 din Legea nr. 302/2004 modificată, Curtea a reţinut că hotărârea de condamnare este definitivă şi executorie, potrivit relaţiilor înaintate de autorităţile judiciare din statul emitent, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 165 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, executarea hotărârii judecătoreşti nu este contrară principiului non bis in idem, iar potrivit fişei de cazier persoana condamnată nu figurează în prezent ca fiind cercetată sau condamnată în România pentru aceleaşi infracţiuni pentru care a fost pronunţată hotărârea judecătorească în statul emitent. Totodată, persoana condamnată nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală, răspunde penal potrivit legii penale române, pedeapsa aplicată constă în închisoare cu executare fără a depăşi limita maximă prevăzută de C. pen. român, nu a intervenit prescripţia executării pedepsei potrivit legii penale române; nu a intervenit amnistia, graţierea, dezincriminarea faptelor pentru care cetăţeanul român a fost condamnat prin sentinţa sus menţionată.

În Mandatul European de Arestare emis în 15.05.2025, autorităţile judiciare din Polonia au menţionat că persoana solicitată nu s-a prezentat personal la şedinţa de la Tribunalul Districtual din Przemysl din 27 martie 2024, număr referinţă dosar: x, însă având cunoştinţă de şedinţa de judecată programată, persoana în cauză a împuternicit un avocat, numit de aceasta sau de Stat, ca să îl apere la şedinţa de judecată, iar A. a fost reprezentat legal în procedurile judiciare, de către apărătorul său, care a fost prezent la audierea care a dus la pronunţarea unei hotărâri de condamnare, iar la audiere, apărătorul a solicitat ca hotărârea de condamnare să fie pronunţată în conformitate cu aranjamentul făcut cu A. .

S-a reţinut că, deşi în certificatul tradus în limba română, la secţiunea D, nu este bifat faptul că persoana solicitată a avut cunoştinţă de proces, în mandatul european emis în limba polonă şi în limbă engleză este expres menţionat acest aspect. De asemenea, aşa cum este mai sus menţionat. A. a fost reprezentat legal în procedurile judiciare, de către apărătorul său, care a fost prezent la audierea care a dus la pronunţarea unei hotărâri de condamnare, astfel că susţinerile acestuia în sensul că nu a avut cunoştinţă de proces sunt nefondate, fiind îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 163 lit. g) din Legea 302/2004, fiind incidentă ipoteza prevăzută de lit. ii) din textul menţionat.

S-a subliniat că intimatul A. a fost arestat preventiv pe teritoriul statului polonez în cauza în care a fost pronunţată hotărârea de condamnare, din data de 14 iunie 2023 până la 07 martie 2024, dată la care măsura a fost revocată, acesta alegând să părăsească teritoriul statului emitent cu puţin timp înainte datei de 27 martie 2024 când a fost pronunţată hotărârea de condamnare.

Totodată, în mandatul european de arestare s-a menţionat că nu i s-a înmânat hotărârea personal, dar i se va înmâna personal această hotărâre, fără întârziere, după predare. Prin comunicarea hotărârii de condamnare de autorităţile poloneze, în copie conformă cu originalul, în limba poloneză şi în limba română, persoana solicitată a luat la cunoştinţă efectiv de cuprinsul acesteia.

S-a constatat că prin sentinţa de condamnare, la pct. II din aceasta, s-a reţinut că din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată acuzatului A., s-a scăzut perioada de reţinere şi arestare preventivă, de la 14.06.2023, ora 14:25, până la data de 07.03.2024, ora 15:17, respectiv 268 de zile conform menţiunilor din cuprinsul mandatului european de arestare.

Analizând cererea formulată, s-a reţinut că, potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută.

În prezenta cauză s-a solicitat deducerea perioadei executate în Polonia în care persoana condamnată s-a aflat sub incidenţa reţinerii şi arestării preventive.

S-a reţinut că, din dispozitivul sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti a reieşit în mod evident că este recunoscută o hotărâre de condamnare la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, dispunându-se executarea în România, conform C. proc. pen. român, numai a restului rămas neexecutat de 277 zile închisoare, iar nu a întregii pedepse.

De asemenea, s-a mai reţinut că, în considerentele sentinţei, care au caracter obligatoriu, la fel ca dispozitivul, din moment ce argumentele au legătură şi susţin soluţia pronunţată, s-a precizat expres că persoana condamnată A. a fost arestată preventiv pe teritoriul statului polonez în cauza în care a fost pronunţată hotărârea de condamnare, din data de 14 iunie 2023 până la 07 martie 2024, iar din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată se scade perioada de reţinere şi arestare preventivă, de la 14.06.2023, ora 14:25, până la data de 07.03.2024, ora 15:17, respectiv 268 de zile, conform menţiunilor din cuprinsul mandatului european de arestare ce face obiectul cauzei de faţă.

În final, Curtea a mai constatat că, susţinerile contestatorului în sensul că nu poate beneficia de instituţia liberării condiţionate sunt neîntemeiate întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 100 din C. pen., fracţia de executat este de 2/3 din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, care la acest moment, luând în considerare inclusiv perioada executată în Polonia, nu pare împlinită.

Împotriva sentinţei penale nr. 101/F din data de 14.08.2025, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a formulat prezenta contestaţie condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 03.09.2025, când s-a stabilit termen pentru soluţionare la data de 23.09.2025, ocazie cu care s-au luat concluziile apărătorului contestatorului şi ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Examinând contestaţia formulată de contestatorul persoană condamnată A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte constată că, prezenta contestaţie la executare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen. (când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută). În susţinerea contestaţiei, persoana condamnată A. a invocat faptul că, a executat o perioadă de detenţie în Polonia în perioada, respectiv de la 14.06.2023 la 07.03.2024, perioadă care nu ar fi fost dedusă din pedeapsa în a cărui executare se află în prezent.

Or, deducerea măsurilor preventive privative de libertate se realizează pe calea contestaţiei la executare întemeiate pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., însă numai în ipoteza în care măsurile preventive privative de libertate au fost dispuse în cauza în care s-a pronunţat hotărârea care se execută, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

Cererea de deducere a duratei măsurilor preventive privative de libertate dispuse în altă cauză soluţionată definitiv se încadrează în cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din C. proc. pen., referitor la existenţa unei cauze de stingere sau de micşorare a pedepsei.

Înalta Curte notează că potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

În acest cadru, instanţa reţine că, potrivit legii, contestaţia la executare reprezintă o procedură jurisdicţională de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii definitive, iar pe această cale se pot invoca numai aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor, de asemenea, nu se pot pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.

Scopul acestui mijloc procesual este asigurarea punerii în executare a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi de drept procesual penal care se referă la executarea unei condamnări penale. Astfel, pe calea contestaţiei la executare nu se poate schimba sau modifica soluţia care a căpătat autoritate de lucru judecat.

În speţă, se constată că, prin cererea formulată pe calea contestaţiei la executare, contestatorul persoană condamnată A. a solicitat să i se considere, ca fiind legal executată şi, ca atare să i se deducă din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, în executarea căreia se află, perioada cuprinsă între 14.06.2023 şi 07.03.2024, perioadă care nu ar fi fost dedusă din pedeapsa în a cărui executare se află în prezent.

Înalta Curte, în acord cu judecătorul primei instanţe, constată că solicitarea condamnatului A. formulată pe calea prezentei contestaţii la executare este nefondată întrucât prin sentinţa penală nr. 81F din data de 10.07.2025, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2025, definitivă prin necontestare, prin care s-a dispus recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii din 27 martie 2024, definitivă şi executorie, pronunţată de Tribunalul Districtual din Przemysl, din Polonia, în dosarul nr. x K 111/24, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de primire intenţionată de bunuri furate, prevăzută de art. 291 ^ 1 din C. pen. polonez şi întărirea responsabilităţii penale prevăzută art. 294 ^ 1 din C. pen. polonez, infracţiuni ce au corespondent în legislaţia penală română în infracţiunea de tăinuire, prev. de art. 270 alin. (1) din C. pen. şi s-a dispus executarea într-un penitenciar din România a restului de pedeapsă de 277 de zile închisoare, rămas de executat din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, la care A. a fost condamnat prin hotărârea sus-menţionată. De asemenea, s-a dedus din pedeapsa rămasă de executat de 277 de zile închisoare, perioada reţinerii de 24 de ore dispuse prin Ordonanţa de reţinere nr. 8076/II/5/2025 din data de 18 iunie 2025 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti .

Astfel, se constată că prin sentinţa de condamnare, la pct. II din aceasta, s-a reţinut că din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată acuzatului A., s-a scăzut perioada de reţinere şi arestare preventivă, de la 14.06.2023, ora 14:25, până la data de 07.03.2024, ora 15:17, respectiv 268 de zile conform menţiunilor din cuprinsul mandatului european de arestare .

De asemenea, se constată că, în prezent, contestatorul persoană condamnată A. se află în executarea restului de pedeapsă de 277 zile închisoare, rămas de executat din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, la care acesta a fost condamnat prin hotărârea judecătorească din 27 martie 2024, definitivă şi executorie, pronunţată de Tribunalul Districtual din Przemysl, din Polonia, în dosarul nr. x K 111/24, potrivit mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 82/10.07.2025, emis în baza sentinţei penale nr. 81/F/10.07.2025 a Curţii de Apel Piteşti .

Prin urmare, în speţă, similar primei instanţe se reţine că solicitarea contestatorului persoană condamnată condamnat A. este nefondată în condiţiile în care, Curtea de Apel Piteşti în dosarul x/2025, prin sentinţa 81F din data de 10.07.2025, a recunoscut hotărârea de condamnare la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, dispunându-se executarea în România, numai a restului rămas neexecutat de 277 zile închisoare, iar nu a întregii pedepse, fiind dedusă perioada de reţinere şi arestare preventivă, de la 14.06.2023, până la data de 07.03.2024, care este exact perioada criticată de persoana condamnată prin formularea prezentei contestaţii la executare.

Mai mult, astfel cum a recunoscut contestatorul prin concluziile orale, solicitarea deducerii perioadei în care acesta a fost reţinut şi arestat pe teritoriul statului polonez, prin intermediul contestaţiei la executare, a vizat posibilitatea acestuia de a beneficia de procedura privind liberarea condiţionată, solicitare care excede însă obiectului prezentului dosar.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 101/F din data de 14.08.2025, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2025.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 101/F din data de 14.08.2025, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2025.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 377 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2025.