Cassation inadmissibility for challenging evidentiary sufficiency and factual findings under strict legality review of manslaughter by brawling convictions

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C., D. şi E. împotriva deciziei penale nr. 148/A din data de 06 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2022, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 356 din data de 05.07.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Arad a hotărât, printre altele, următoarele:

1. În temeiul dispoziţiilor art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat art. 195 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. - nume purtat anterior A., la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare urmată de moartea unei persoane.

În temeiul dispoziţiilor art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii din data de 26.12.2021 ora 04:15 la 27.12.2021 ora 04:15 şi a arestării preventive din data de 17.12.2021 la 28.01.2022 inclusiv.

În temeiul dispoziţiilor art. 66 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. - nume purtat anterior A., la introducerea în penitenciar, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, informează inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

2. În temeiul dispoziţiilor art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat art. 195 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B., la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare urmată de moartea unei persoane.

În temeiul dispoziţiilor art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii din data de 26.12.2021 ora 4:15 la 27.12.2021 ora 4:15 şi a arestării preventive din data de 17.12.2021 la 28.01.2022 inclusiv.

În temeiul dispoziţiilor art. 66 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen., inculpatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul B., la introducerea în penitenciar, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, informează inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

3. În temeiul dispoziţiilor art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat art. 195 C. pen., a fost condamnat inculpatul C., la pedeapsa de: 6 (şase) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare urmată de moartea unei persoane.

În temeiul dispoziţiilor art. 66 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen., inculpatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul C., la introducerea în penitenciar, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, a informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

4. În temeiul dispoziţiilor art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat art. 195 C. pen., a fost condamnat inculpatul D., la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare urmată de moartea unei persoane.

În temeiul dispoziţiilor art. 66 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen., inculpatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul D., la introducerea în penitenciar, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, a informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

5. În temeiul dispoziţiilor art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat art. 195 C. pen., a fost condamnat inculpatul E., la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare urmată de moartea unei persoane.

În temeiul dispoziţiilor art. 66 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen., inculpatului i-a fost este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul E., la introducerea în penitenciar, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, a informat inculpata că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. şi la art. 1392 C. civ., s-a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş şi a obligat în solidar inculpaţii să plătească acestei părţi civile suma de 1515,85 RON (unamiecincisutecincisprezeceleişioptzecişicincibani) RON cu titlu de daune materiale constând în cheltuielile de spitalizare şi tratament acordate victimei F..

Împotriva acestei sentinţe, au formulat apel, printre alţii, inculpaţii A., B., C., D. şi E..

Prin decizia penală nr. 148/A din data de 06 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de către apelanţii inculpaţi A., B., C., D. şi E. împotriva sentinţei penale nr. 356/05.07.2024 pronunţate de Tribunalul Arad, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat apelanţii inculpaţi la plata sumei de 700 RON, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat în apel.

Împotriva deciziei penale nr. 148/A din data de 06 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, au declarat recurs în casaţie inculpaţii D., la data de 07 aprilie 2025 şi E., la data de 07 aprilie 2025, A., la data de 08 aprilie 2025 şi B., la data de 17 aprilie 2025 .

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 02.07.2025.

Ulterior, la data de 14.07.2025 a fost înaintată şi cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul C..

Cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C., D. şi E. au fost comunicate, fiind respectate dispoziţiile art. 439 din C. proc. pen.

1. În cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. au fost indicate cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen., în conformitate cu dispoziţiile art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie, recurentul inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casaţie, iar în rejudecare:

În principal, achitarea inculpatului, în conformitate cu art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., pentru motivele expres prevăzute la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În subsidiar, aplicarea unei pedepse sub minimul prevăzut de lege, având în vedere atitudinea acestuia din fază de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, ţinând cont de prev. art. 74, art. 75 C. pen., prin raportare la prev. art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, a considerat că nu se precizează în ce a constat activitatea sa infracţională, doar o participare pasivă, motiv pentru care a apreciat că nu au fost respectate cerinţele obligatorii ale procesului penal, constatând o încălcare flagrantă a prev. art. 4 şi 5 din C. proc. pen.. Astfel, în cazul în care din probele administrate nu rezultă dincolo de orice dubiu vinovăţia inculpatului, se impune achitarea sa.

Raportat la starea de fapt descrisă în prezenta cauză, recurentul a apreciat că lipsesc elementele constitutive pe care se bazează acuzarea, întrucât, în prezenta cauză, procurorul a indicat în drept faptele reţinute în sarcina inculpatului fără a preciza datele concrete în care a fost săvârşită infracţiunea.

Prin urmare, recurentul a considerat nu s-au respectat principiile dreptului penal, nu s-a descris fapta în concret comisă de acesta, în ce a constat participarea sa la săvârşirea infracţiunii de încăierare, primind o pedeapsă de 6 ani închisoare ca şi ceilalţi coinculpaţi care au provocat conflictul.

În susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., recurentul a considerat că nu s-au respectat principiile dreptului penal, nu s-au descris în concret faptele comise de inculpat, nu au fost respectate cerinţele obligatorii ale procesului penal.

Pentru aceste considerente, s-a solicitat, în baza art. 448 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, iar în rejudecare în principal, achitarea inculpatului, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., pentru motivele expres prevăzute la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., iar în subsidiar, aplicarea unei pedepse sub minimul prevăzut de lege, având în vedere atitudinea acestuia din faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, ţinând cont de prev. art. 74, art. 75 C. pen., prin raportare la prev. art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

2. Prin cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat E., s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale şi în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare urmată de moartea unei persoane prevăzută de art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 195 C. pen., înlăturând nelegalitatea constatată.

În cauză, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite elementele de tipicitate ale infracţiunii de încăierare, întrucât lipsesc două din elementele constitutive ale infracţiunii şi anume elementul material al laturii obiective a infracţiunii şi legătura de cauzalitate. Din probele administrate a rezultat că a existat o altercaţie între acesta cu G. şi H., astfel că nu putea fi în două locuri diferite, angrenat în două incidenţe în acelaşi timp. Prin urmare, s-a apreciat că lipseşte însăşi legătura de cauzalitate dintre acţiunea sa şi decesul numitului F., raportat la infracţiunea de încăierare, chiar şi în contextul în care nu se poate stabili persoana care a lovit victima.

A fost invocat principiul in dubio pro reo, considerând că instanţa de judecată nu poate să îşi întemeieze hotărârea pe probabilitate, ci pe certitudine.

Prin criticile concret formulate, recurentul inculpat a solicitat examinarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de încăierare, prin raportare la legalitatea deciziei recurate, respectiv prin raportare la poziţia inculpatului pe toată durata procesului penal care a declarat că nu a săvârşit fapta.

3. Prin cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat D., s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, solicitând să se constate că infracţiunea de încăierare prevăzută la art. 198 C. pen., sub aspectul laturii obiective, presupune existenţa elementului material, urmarea imediată şi raportul de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată.

Elementul material al laturii obiective se realizează prin acţiunea de participare la o încăierare între mai multe persoane.

Raportat la acţiunile reţinute în sarcina sa, recurentul a considerat că acţiunea întreprinsă, respectiv de a merge să discute cu agresorii cu privire la loviturile primite anterior şi neimplicarea în încăierare dat fiind faptul că imediat cum a ajuns faţă în faţă cu agresorii a fost lovit puternic în cap, lovitură parată cu braţul şi care l-a pus la pământ, la fel fiind lovit şi tatăl său, F. care la rândul său a căzut la pământ, nu se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracţiunii. În susţinere au fost invocate declaraţiile martorului I., ale martorei J., care făcând parte din familia şi prietenii agresorilor au dat declaraţii oscilante şi chiar contrarii. S-a făcut trimitere şi la raportul de constatare medico-legală depus la dosar din care a rezultă faptul că a suferit leziuni traumatice ce au necesitat îngrijiri medicale de 7-8 zile.

Prin urmare, recurentul a apreciat că neparticipând la încăierare, fiind lovit şi căzut la pământ înainte de a fi început orice altercaţie duce la lipsa elementului material al laturii obiective şi la condamnarea sa pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Pentru aceste considerente, s-a solicitat, în baza prevederilor art. 440 din C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi în temeiul art. 448 alin. (1), pct. 2, lit. a) raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale nr. 148/A pronunţate la data de 6.03.2025 de Curtea de Apel Timişoara, desfiinţarea sentinţei penale nr. 356 pronunţate la data de 5.07.2024 de Tribunalul Arad şi achitarea pentru infracţiunile prevăzute de art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 195 C. pen., având în vedere că faptele reţinute în modalitatea descrisă în actul de sesizare a instanţei nu sunt prevăzute de legea penală.

În baza prevederilor art. 441 din C. proc. pen., a solicitat suspendarea în ceea ce priveşte latura penală a executării deciziei penale atacate şi aplicarea măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor componente ale controlului judiciar pe care instanţa le consideră oportune şi necesare.

4. Prin cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat B., s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, solicitând în conformitate cu art. 440 din C. proc. pen. admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

În susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, a arătat că din probele administrate în dosarul cauzei nu rezultă că a lovit victimă F., fiind prins în încăierare împotriva voinţei sale, era prezent în zona focului la momentul când grupul condus de victima F. a atacat persoanele aflate la focul din spatele fabricii K., satul Voislova. Aceste aspecte sunt confirmate de martorii audiaţi în cauză, martori care au relatat faptul că deşi a fost prezent la foc nu au văzut să fi lovit victima sau vreo altă persoană să fi avut în mână vreun obiect contondent.

Raportat la infracţiunea reţinută în sarcina sa, elementul material trebuie analizat sub aspectul participării efective la încăierare la începutul sau ulterior începutului acesteia. Simpla sa prezenţă la locul încăierării, fără a rezulta din depoziţiile martorilor direcţi că a fost o participare directă, efectivă, prin aplicarea de lovituri sau alte violente membrilor grupului condus de victima F., apreciază recurentul că lipseşte de element material fapta reţinută în sarcina sa. Pentru a fi întrunite elementele componente ale laturii obiective trebuie să existe o legătură de cauzalitate între elementul material, participarea efectivă şi urmarea imediată, respectiv loviri şi alte violenţe, precum şi decesul victimei F. produsă în urma loviturilor aplicate.

5. Prin cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat C., s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, solicitând admiterea cererii de recurs în casaţie şi în baza art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. achitarea pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 198 alin. (1) şi (3) din C. pen. raportat la art. 195 din C. pen., înlăturând nelegalitatea.

S-a apreciat că lipsesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de încăierare, respectiv element material şi legătura de cauzalitate. A arătat că nu a participat la încăierare şi că este nevinovat. De asemenea, a considerat că din probele administrate nu rezultă dincolo de orice dubiu vinovăţia sa.

Verificând exclusiv condiţiile de admisibilitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C., D. şi E. împotriva deciziei penale nr. 148/A din data de 06 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2022 nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 434-art. 438 din C. proc. pen., pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casaţie trebuie să îndeplinească cumulativ cerinţele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părţii care o exercită, precum şi condiţiile legate de formă şi fond. Această concluzie rezultă din prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora cererea de recurs în casaţie va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 din acelaşi cod.

Examinând cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C., D. şi E. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 434 din C. proc. pen., aceştia au atacat cu recurs în casaţie decizia penală nr. 148/A din data de 06 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2022, ce face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, fiind pronunţată de curtea de apel ca instanţă de apel.

Deopotrivă, se constată că cererile de recurs în casaţie au fost promovate, în termen legal, de către D., la data de 07 aprilie 2025 şi E., la data de 07 aprilie 2025, A., la data de 08 aprilie 2025, B., la data de 17 aprilie 2025, C., la data de 14.07.2025, persoane care, având calitatea de inculpaţi în cursul procesului în fond şi apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumeraţi în cuprinsul art. 436 alin. (1) din C. proc. pen.. Totodată, este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (6) din C. proc. pen., având în vedere că inculpaţii A., B., C., D. şi E. au declarat apel în cauză, care au fost respinse de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

De asemenea, cererile de recurs în casaţie întrunesc condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., întrucât cuprinde numele şi prenumele recurenţilor, hotărârea care se atacă şi semnătura apărătorului recurenţilor, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, potrivit art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen.

Analizând, în continuare, cererile de recurs în casaţie, în ceea ce priveşte condiţia cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că:

1. Recurentul-inculpat A. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen.

2. Recurentul-inculpat E. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

3. Recurentul-inculpat D. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

4. Recurentul-inculpat B. a invocat cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

5. Recurentul-inculpat C. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se prevede că hotărârile sunt supuse casării în situaţia în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu se poate realiza o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii, făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea de fapt reţinută de instanţa de apel (Decizia Î.C.C.J. nr. 220/RC/2019).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, este constantă în a aprecia că expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală", din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege" (minuta deciziei şedinţei judecătorilor secţiei penale din 24 mai 2023 fiind în sensul inadmisibilităţii verificării condiţiilor referitoare la latură subiectivă a infracţiunii în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.).

Prin urmare, aspectele invocate de recurenţii inculpaţi A., E., D., B. şi C. cu privire la neîntrunirea elementelor de tipicitate subiectivă ale infracţiunii de încăierare urmată de moartea unei persoane, nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare invocat, dar nici subsumat altui motiv din cele expres reglementate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Ca atare, se reţine că, în raport de motivele cererii de recurs în casaţie coroborat cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., potrivit cărora, pe calea recursului în casaţie, instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. a fost invocat pur formal, cererea neavând aptitudinea de a declanşa controlul de legalitate al deciziei penale atacate, în limitele cazului de casare invocat.

În plus, Înalta Curte subliniază că toate constatările făcute cu privire la forma de vinovăţie cu care a acţionat un inculpat se realizează prin evaluarea tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost concepută şi derulată activitatea imputată, astfel cum acestea au rezultat din probele administrate pe parcursul procedurii judiciare, constituie chestiuni de temeinicie şi nu de legalitate a hotărârii, pentru a putea fi încadrate într-un caz de casare.

În concret, se reţine că motivele invocate în cererea de recurs în casaţie vizează temeinicia soluţiei de condamnare a cărei analiză presupune reevaluarea probatoriului administrat, precum şi lipsa elementului subiectiv al infracţiunii de referinţă, recurentul susţinând că probele administrate în cauză nu au relevat, în mod cert, că acesta a săvârşit infracţiunea pentru care a fost condamnat, fiind astfel încălcat principiul in dubio pro reo.

Prin urmare, recurenţii fac referire în mod formal la lipsa elementului material al infracţiunii de încăierare, fiindcă în realitate prin motivele de recurs în casaţie critică interpretarea probatoriului de către instanţele de fond şi apel, solicitând o reinterpretare a probelor, care să conducă la concluzia inexistenţei faptei, neparticiparea inculpaţilor la incident şi implicit la modificarea situaţiei de fapt stabilită cu caracter definitiv de instanţele de fond.

Înalta Curte subliniază că, pe calea cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate proceda la reinterpretarea materialului probator aflat la dosar cu consecinţa stabilirii unei alte baze factuale, care să conducă la achitarea inculpatului pentru infracţiunea de încăierare, aşa cum acesta a solicitat, evaluarea materialului probator fiind un atribut ce aparţine exclusiv instanţei de fond şi, respectiv, instanţei de apel.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. invocat de recurentul A. solicitând, deşi recurentul a indicat un caz de casare, respectiv, motivele arătate prin care se solicită aplicarea unei pedepse sub minimul prevăzut de lege, având în vedere atitudinea acestuia din faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, acestea nu se circumscriu unor aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate, astfel cum se impune în situaţia exercitării acestei căi extraordinare de atac, ci privesc aspecte de temeinicie.

Recursul în casaţie se exercită numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv a legalităţii hotărârii anterior pronunţate. Se mai impune precizarea că recursul în casaţie nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele. Acesta îşi menţine caracteristica de exercitare numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv a legalităţii hotărârii anterior pronunţate. În nicun caz, ÎCCJ nu poate proceda la o noua reindividualizare a pedepsei cu ocazia soluţionării recursului în casaţie.

Aşadar, întrucât motivele prezentate de recurenţi nu pot fi examinate prin prisma cazurilor de casare indicate expres, prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen. şi nici a altor cazuri de casare dintre cele reglementate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., nu este îndeplinită.

Faţă de soluţia pronunţată, nu se mai impune analizarea oportunităţii solicitării formulate de inculpatul D. vizând suspendarea executării hotărârii care, în conformitate cu art. 441 din C. proc. pen., prevede că instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completul care judecă recursul în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii.

Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de lege, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C., D. şi E. împotriva deciziei penale nr. 148/A din data de 06 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., vor fi obligaţi recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C., D. şi E. împotriva deciziei penale nr. 148/A din data de 06 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2025.