Cassation inadmissible where challenge to subjective fault and evidence misinterpretation is mischaracterized as lack of objective typicity

Şedinţa publică din data de 09 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul-inculpat A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 83 din 19 martie 2025, pronunţată de Judecătoria Topoloveni, dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1), alin. (2) şi alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de "conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată".

În temeiul art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. i) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule) pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen. dispunându-se ca aceasta să fie executată în cazul revocării sau anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 91 C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei de 1 an închisoare sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, care începe să curgă de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, conform dispoziţiilor art. 92 alin. (1), alin. (2) C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Potrivit art. 94 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să comunice datele prevăzute la art. 93 alin. (1) lit. c)-e) C. pen. (să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă) Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile, obligaţie care va fi executată în cadrul Primăriei oraşului Topoloveni, judeţ Argeş sau în cadrul Primăriei com. Leordeni, judeţ Argeş.

În temeiul art. 94 alin. (2) C. pen., s-a dispus ca supravegherea executării obligaţiilor să fie asigurată de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. rap la art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., cu privire la faptul că nerespectarea cu rea-credinţă a obligaţiilor impuse ori a măsurilor de supraveghere stabilite, precum şi săvârşirea unei alte infracţiuni, pe parcursul termenului de supraveghere, va atrage revocarea suspendării şi executarea pedepsei în întregime.

Împotriva sentinţei penale nr. 83 din 19 martie 2025, pronunţată de Judecătoria Topoloveni, a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 686/A din 22.05.2025, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinţei penale nr. 93 din 19 martie 2025 pronunţată de Judecătoria Topoloveni, în dosarul nr. x/2024.

Împotriva deciziei penale nr. 686/A din 22.05.2025, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a formulat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 23.06.2025, prin apărător ales, avocat B., cu împuternicire avocaţială la dosar recurs.

Prin cererea formulată de inculpat a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, inculpatul A. a arătat, în esenţă, că a existat pe rolul Judecătoriei Topoloveni o plângere a sa îndreptată împotriva unui proces-verbal de contravenţie care a fost respinsă. Hotărârea pronunţată în respectivul dosar a rămas definitivă prin neapelare la data de 07.02.2023.

La momentul respectiv se afla în custodia autorităţilor franceze, condamnat fiind la o pedeapsă de 8 luni pentru trafic de migranţi.

Din actele dosarului rezultă faptul că organele de poliţie au dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, din data de 09.03.2023 până în data de 06.06.2023, iar în data de 24.04.2023 a fost depistat conducând în trafic, însă organele de poliţie nu au dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce.

Inculpatul A. a susţinut că a fost eliberat de autorităţile din Franţa în data de 06.03.2023, nemaiavând permis, pierdut de autorităţile franceze, şi a întocmit un dosar pentru obţinerea acestuia, i-a fost eliberată dovadă înlocuitoare a permisului de conducere cu drept de circulaţie în data de 13.04.2023, la câteva zile distanţă fiind eliberat un nou permis de conducere pe care l-a şi primit la adresa de domiciliu.

În data de 24.04.2023, a fost depistat în trafic fără a purta centura de siguranţă, fiind sancţionat contravenţional şi lăsat să plece.

În data de 07.09.2023 a fost chemat la poliţie, unde i s-a comunicat că este cercetat într-un dosar penal, la 4 luni distanţă de la oprirea în trafic.

Inculpatul a făcut referire la art. 30 C. pen., care prevede că nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depindea caracterul penal al faptei.

A apreciat că în speţă este necesar a fi reţinută cauza de neimputabilitate prevăzută de articolul menţionat - eroarea, şi se impune achitarea prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Totodată, a susţinut că o culpă asemănătoare o au şi autorităţile din România deoarece, la momentul înregistrării dosarului pentru un nou permis precum şi ulterior i-­au acordat posibilitatea să conducă, eliberând înscrisuri în acest sens - dovadă cu drept de circulaţie şi ulterior permis, astfel că nu este normal în contextul dat să fie tras la răspundere pentru o culpă ce nu îi aparţine, corelativ nereţinându-se nicio culpă a autorităţilor române pentru faptul că i-au acordat dreptul de a conduce.

O ultimă chestiune invocată vizează individualizarea pedepsei aplicate, respectiv 1 an închisoare, în condiţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu termen de supraveghere de 2 ani, în condiţiile aplicării pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a conduce pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii.

Îi apare ca neverosimilă asprimea pedepsei aplicate, inclusiv cea complementară, şi nu vede pericolul social care să determine instanţa să acorde o asemenea pedeapsă, neavând o motivare efectivă care cel puţin să asigure o explicaţie legală şi morală pentru cele dispuse.

A arătat că o să fie nevoit să nu mai conducă 5 ani de zile pentru o culpă care aparţine inclusiv autorităţilor statului, dar în raport de care răspunde doar el, în condiţiile în care deja are 2 ani de zile acumulaţi fără drept de a conduce.

În aceste condiţii, se impune admiterea recursului, urmând ca în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., să se dispună achitarea, având în vedere incidenţa în speţă a prevederilor art. 30 C. pen.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând, prioritar, la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 434, art. 435 şi art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., magistratul asistent raportor constată că în cuprinsul cererii este menţionat numele şi prenumele inculpatului, semnătura acestuia, iar decizia penală nr. 686/A din 22.05.2025, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, recurată în prezenta cauză, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi că recursul în casaţie a fost formulat în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei din apel.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., astfel cum a fost consacrată în jurisprudenţă, se constată că, aceasta nu este îndeplinită în cauză.

Se constată, sub un prim aspect, că trăsătura esenţială a prevederii faptei de legea penală este enumerată în art. 15 alin. (1) C. pen. distinct de aceea ca fapta să fie comisă cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, împrejurare din care reiese că, prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală", se înţelege orice act de conduită (acţiune sau inacţiune) sau manifestare de voinţă exteriorizată care determină o modificare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale şi, ca atare, incriminată în norma penală.

Prin urmare, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, dar şi faptul că existenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, precum şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege constituie alte situaţii în care punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale sunt împiedicate, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi lit. d) C. proc. pen., diferite de aceea a neprevederii faptei în legea penală, reglementată de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., rezultă că, în concepţia legiuitorului, înţelesul sintagmei folosite de acest din urmă text de lege nu poate fi decât acela la care se referă cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., caz care exclude, astfel, orice analiză în legătură cu întrunirea condiţiilor de tipicitate subiectivă a infracţiunii.

Ca atare, expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

În atare condiţii, se observă că, deşi pe calea recursului în casaţie promovat, inculpatul A. invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., esenţa susţinerilor acestuia constă în aceea că instanţa de apel a interpretat eronat probatoriul administrat în cauză, reţinând o situaţie de fapt care nu corespunde realităţii. Or, prin aceste critici, recurentul încearcă să acrediteze ideea că nu se face vinovat de săvârşirea faptei reţinute în sarcina lui, tinzând, în realitate, la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecinţa stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute de instanţele inferioare, ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casaţie, care, potrivit art. 433 C. proc. pen., se limitează exclusiv la verificarea legalităţii hotărârii atacate.

Din această perspectivă, se subliniază că, pe calea cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate proceda la reinterpretarea materialului probator de la dosar având drept consecinţă stabilirea unei alte baze factuale, care să conducă la achitarea inculpatului pentru infracţiunile de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., aşa cum a solicitat recurentul, acest atribut aparţinând exclusiv instanţei de fond şi, respectiv, de apel.

Astfel, în prezentul cadru procesual, Înaltei Curţi nu îi este permis să cenzureze concluzia la care a ajuns instanţa de apel cu privire la forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul şi la întrunirea elementelor de tipicitate subiectivă a infracţiunii pentru care a fost condamnat, cu atât mai mult cu cât constatările făcute sub acest aspect s-au realizat prin evaluarea tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost concepută şi derulată activitatea imputată, astfel cum acestea au rezultat din probele administrate pe parcursul procedurii judiciare, iar în calea extraordinară de atac nu se poate realiza o reinterpretare a materialului probator în vederea reconfigurării situaţiei factuale, intrată deja în puterea lucrului judecat.

Înalta Curte nu poate rejudeca pentru a treia oară o cauză penală, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel. În plus, în cadrul recursului în casaţie pot fi invocate şi analizate doar anumite încălcări ale legii, fără ca vreuna dintre criticile recurentului inculpat să poată fi circumscrisă cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Ca urmare, în condiţiile în care prin cererea de recurs în casaţie nu s-a solicitat repararea unui aspect de nelegalitate pentru o faptă care nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, ci s-a contestat doar săvârşirea acesteia cu forma de vinovăţie cerută de lege, împrejurare care, aşa cum s-a arătat anterior, nu poate forma obiectul examinării prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, se constată că, în speţă, nu este incident cazul de recurs în casaţie reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., acesta fiind invocat în mod formal.

Pentru aceste considerente, constatând că cererea de recurs în casaţie nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât motivele invocate în cuprinsul cererii nu se circumscriu în conţinut cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., acesta fiind invocat în mod formal, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul-inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 686/A din 22 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul-inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 686/A din 22 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurentul A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 octombrie 2025.