Cassation admissibility: prospective effect of constitutional unconstitutionality and bar against re-filing after deadline expiry

Şedinţa publică din data de 09 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 23 din 05 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală, în dosarul nr. x/2016, s-au dispus, între altele, următoarele:

I. În aplicarea globală a legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului A. este C. pen. din 1969.

A fost condamnat inculpatul A., la:

- 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

- 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 2 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 26 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

- 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată, prev. de art. 2151 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

S-a constatat că infracţiunile din prezenta cauză sunt în concurs real, potrivit art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, cu infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/2014, definitivă şi modificată prin decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen., de la 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002;

În temeiul art. 33 alin 1 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele stabilite inculpatului A. în prezenta cauză cu pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen., din 1969, stabilită prin sentinţa penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/2014, definitivă şi modificată prin decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. din 1969, s-a scăzut din pedeapsă durata reţinerii din data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii 123/2017 emis de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2014 şi s-a dispus emiterea unui nou mandat potrivit prezentei sentinţe, la rămânerea definitivă a acesteia.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost confiscată de la inculpatul A. suma de 156.500 RON.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 19 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., art. 25 alin. (1) C. proc. pen., art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român - ANAF Bucureşti - prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi:

- au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii B. şi A. la plata sumei de 252 260 RON şi accesorii calculate (dobânzi şi penalităţi de întârziere datorate conform Codului de procedură fiscală) până la plata integrală a prejudiciului.

- au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii C. şi A. la plata sumei de 739 560 RON şi accesorii calculate (dobânzi şi penalităţi de întârziere datorate conform Codului de procedură fiscală) până la plata integrală a prejudiciului.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asiguratorii a sechestrului instituite asupra bunurilor imobile, aflate în proprietatea inculpatului A., până la concurenţa sumei de 2.355.347 RON, dispuse prin Ordonanţa nr. 366/P/2014, din data de 25.08.2016, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, după cum urmează:

- imobilului - apartament, cu nr. cadastral x - C1 - U284, înscris în CF nr. x - C1 - U284 a mun. Bucureşti, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/28.05.2002, în suprafaţă de 27,82 mp, situat în mun. Bucureşti, str. x - 119, sector 3;

- construcţiei cu o suprafaţă construită desfăşurată de 669 mp, situată în mun. Drobeta Turnu - Severin, pe str. x, corp principal, cu cadre din beton armat sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/chimic 368.10, mansardă cu cadre din beton armat sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/chimic 130.30, subsol cu cadre din beton armat sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic 187.60;

- imobilului - teren intravilan, cu nr. cadastral x, înscris în CF x a localităţii Drobeta - Turnu Severin, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/29.08.2008, în suprafaţă de 300 mp, situat în intravilanul mun. Drobeta - Turnu Severin, tarlaua x/1, parcela x;

- imobilului - teren intravilan, cu nr. cadastral x, înscris în CF x a localităţii Drobeta - Turnu Severin, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/29.08.2008, în suprafaţă de 300 mp, situat în intravilanul mun. Drobeta - Turnu Severin, tarlaua x/1, parcela x;

- imobilului - teren intravilan, cu nr. cadastral x, înscris în CF x a localităţii Drobeta - Turnu Severin, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/29.08.2008, în suprafaţă de 300 mp, situat în intravilanul mun. Drobeta - Turnu Severin, tarlaua x/1, parcela x;

- imobilului - teren intravilan, cu nr. cadastral x, înscris în CF x a localităţii Drobeta - Turnu Severin, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/29.08.2008, în suprafaţă de 300 mp, situat în intravilanul mun. Drobeta - Turnu Severin, tarlaua x/1, parcela x;

- cotei de 4/9 din imobilul - teren intravilan, cu nr. cadastral x, înscris în CF x a localităţii Drobeta - Turnu Severin, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/29.08.2008, în suprafaţă de 1666 mp, situat în intravilanul mun. Drobeta - Turnu Severin, tarlaua x/1, parcela x;

- imobilului - teren intravilan, cu nr. cadastral x, înscris în CF x a localităţii Drobeta - Turnu Severin, în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. x/21.06.2010, în suprafaţă de 802 mp măsurată, situat în intravilanul mun. Drobeta - Turnu Severin, tarlaua x/3, parcela x;

- imobilului - teren intravilan, cu nr. cadastral x, înscris în CF x a localităţii Drobeta - Turnu Severin, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/17.11.2006, în suprafaţă de 512 mp - cotă exclusivă şi 240,9 mp - cotă indiviză, situat în intravilanul mun. Drobeta - Turnu Severin, Calea x, jud. Mehedinţi.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat să plătească statului suma de câte 3100 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale şi la judecata în primă instanţă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, între alţii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 72/A din 12.04.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022, au fost admise, între altele, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, partea civilă Statul Român reprezentat de ANAF prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi de inculpatul A., împotriva sentinţei penale nr. 23 din 5 aprilie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, a fost desfiinţată, în parte, hotărârea atacată, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., cu privire la: greşita condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.; greşita condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată, prev. de art. 2151 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.; aplicarea greşită a dispoziţiei privind confiscarea bunului dobândit prin săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată anterior menţionată; cuantumul pedepsei finale de executat.

Referitor la latura civilă a cauzei, cu privire la omisiunea lăsării ca nesoluţionată a acţiunii civile în ceea ce priveşte pe S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L.; omisiunea stabilirii datei de la care se calculează accesoriile; omisiunea obligării inculpaţilor F., S.C. G. S.R.L., A. şi C., în solidar, la plata sumelor ce reprezintă obligaţii fiscale accesorii obligaţiilor principale; greşita dispoziţie privind restituirea către inculpata F. a sumei de 1000 de RON depusă la Trezoreria Municipiului Craiova, potrivit chitanţei Seria x nr. x din 23.11.2017, reprezentând prejudiciu în dosarul nr. x/2016; omisiunea instituirii măsurilor asigurătorii asupra bunurilor şi conturilor deţinute de inculpaţii A., C. şi B..

Rejudecând în aceste limite, Înalta Curte a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969 aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, respectiv:

- 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;

- 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 26 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;

- 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată, prev. de art. 2151 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

Au fost menţinute celelalte pedepse aplicate inculpatului.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele stabilite în prezenta cauză, respectiv:

- 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;

- 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 26 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. cu pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen., din 1969, stabilită prin sentinţa penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/2014, definitivă prin decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. de la 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 şi i-a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. din 1969, s-a scăzut din pedeapsă durata reţinerii din data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 123/2017 emis de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/2014 şi s-a dispus emiterea unui nou mandat potrivit prezentei decizii.

S-a înlăturat dispoziţia de confiscare a bunului dobândit prin comiterea infracţiunii de delapidare, respectiv a sumei de 156.500 RON, de la inculpatul A..

Cu privire la latura civilă a cauzei, în baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. împotriva S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L.

Au fost obligaţi inculpaţii B. şi A. la plata sumei de 252 260 RON şi accesorii calculate (dobânzi şi penalităţi de întârziere datorate conform Codului de procedură fiscală) de la data comiterii faptelor şi până la plata integrală a prejudiciului.

Au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii C. şi A. la plata sumei de 739 560 RON şi accesorii calculate (dobânzi şi penalităţi de întârziere datorate conform Codului de procedură fiscală) de la data comiterii faptelor până la plata integrală a prejudiciului.

Au fost obligaţi inculpaţii F., S.C. G. S.R.L., A. şi C., în solidar, la plata sumelor ce reprezintă obligaţii fiscale accesorii obligaţiilor principale constând în sumele de 83.000 de RON şi respectiv, 130.605 RON, calculate de la data comiterii faptelor şi până la datele la care aceste sume au fost achitate efectiv.

În baza art. 249 C. proc. pen., s-a dispus instituirea popririi asupra tuturor conturilor şi măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile deţinute, între alţii, de inculpatul A., până la concurenţa sumelor de 739.560 RON şi respectiv, 252.260 RON, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente; instituirea popririi asupra tuturor conturilor şi măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile deţinute de C. până la concurenţa sumei de 739.560 RON precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente, A. şi B.;

S-a redus suma până la concurenţa căreia au fost menţinute măsurile asiguratorii asupra bunurilor imobile ale inculpatului A. prin sentinţa apelată, măsuri instituite iniţial prin ordonanţa nr. 366/P/2014 din 25.08.2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, de la 2.355.347 RON, la nivelul sumei de 991.820 RON precum şi dobânzile şi penalităţile aferente acesteia şi respectiv, dobânzile şi penalităţile aferente prejudiciului recuperat de inculpaţii H. şi I..

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, care nu contravin deciziei.

Împotriva deciziei penale nr. 72/A din 12 aprilie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2016, a formulat recurs în casaţie, printre alţii, inculpatul A. la data de 06.05.2022, prin apărător ales, avocat J..

Prin încheierea nr. 510 din 20 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 72/A din 12 aprilie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2016.

Ulterior, împotriva deciziei nr. 72/A din 12 aprilie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2016, inculpatul A. a formulat o nouă cerere de recurs în casaţie la data de 26 aprilie 2025, prin apărător ales, K..

Prin cererea formulată de inculpat a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. (în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal).

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, inculpatul A. a arătat, în esenţă, că este încălcat principiul egalităţii de arme de în interpretarea dată de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., creând un dezechilibru între mijloacele procesuale puse la dispoziţia procurorului şi cele puse la dispoziţia avocatului.

Curtea a constatat neconstituţionalitatea art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. în măsura în care nu permitea inculpatului să invoce greşita nedispunere a încetării procesului penal, ceea ce a creat un dezechilibru între procuror şi inculpat, contrar art. 16 şi 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 CEDO.

Instanţa, pentru a face ca aceasta hotărâre a Curţii Constituţionale a României să fie una efectiv aplicată, sa constate că în ipoteza recursului în casaţie pentru motivul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., poate fi exercitat recursul în casaţie în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii Curţii Constituţionale, sens în care inculpatul a solicitat repunerea în termenul de formulare a recursului în casatie.

În acest context, a arătat că de la data publicării Deciziei nr. 297/2018 în MO, adică de la data de 18 iunie 2018, textul art. 155 lit. a) C. proc. pen. nu mai este în vigoare, şi nu mai exista în fondul activ al legislaţiei un text care să permită întreruperea prescripţiei cu consecinţa că în cauză se aplică termenul general de prescripţie.

Stabilirea ca lege penală mai favorabilă a C. pen. din 1968 nu are însă ca efect şi aplicarea normelor referitoare la întreruperea prescripţiei din Codul penai vechi, deoarece acest lucru este imposibil. În principal, deoarece aceasta ar încălca în mod direct deciziile CCR menţionate mai sus, dar şi pentru că întreruperea cursului prescripţiei se face prin îndeplinirea şi comunicarea unui act de procedură. Or, C. proc. pen. vechi nu mai era în vigoare nici la momentul întocmirii rechizitoriului şi nici la data judecării cauzei, astfel că aceste proceduri care ar fi putut întrerupe prescripţia nu mai existau şi, în consecinţă, nu puteau produce consecinţe juridice, în sensul întreruperii cursului prescripţiei.

Tocmai de aceea stabilirea C. pen. vechi ca lege mai favorabilă în cauză nu atrage şi cazurile de întrerupere a prescripţiei, deoarece potrivit art. 123 C. pen. din 1968 cursul prescripţiei se întrerupea prin îndeplinirea oricărui act (procedural) care, potrivit legii, trebuia comunicat inculpatului. Aşadar, întreruperea se făcea prin îndeplinirea unui act de procedură, doar că, în speţă, procedura după care s-a judecat cauza a fost cea prevăzută de noul C. proc. pen., deoarece dispoziţiile de procedură sunt de imediată aplicare conform art. 3 din Legea nr. 255/2013.

Totodată, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova cu nr. 366/P/2014 a fost întocmit la data de 08.12.2016, iar Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. a intrat în vigoare la data de 01.02.2014, dată de la care a fost abrogată şi Legea nr. 29/1968 privind C. proc. pen.. Având în vedere că legea nu permite combinarea unor dispoziţii din două legi (pentru că astfel s-ar crea o a treia lege), textul prev. de art. 123 din vechiul C. pen. este inaplicabil în speţă. Tocmai de aceea Curtea Constituţională a României a arătat că în fondul activ al legislaţiei nu există un text de lege care sa prevadă întreruperea prescripţiei după data de 18.06.2018, iar la soluţionarea cauzei pe fond nu s-a dezbătut şi nici nu s-a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal.

Având în vedere cele arătate mai sus, data săvârşirii faptelor 2011-31.01.2012, şi respectiv data pronunţării sentintei de condamnare (05.04.2021), inculpatul a opinat că la acea dată era împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, deoarece potrivit Deciziei CCR nr. 297/2018 de la data publicării acesteia (18.06.2018) în fondul activ al legislaţiei nu mai exista un text care să permită întreruperea prescripţiei. ("Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenta intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale"). Deoarece deciziile CCR sunt obligatorii potrivit art. 147 din Constituţie de la data publicării în Monitorul Oficial inclusiv în ceea ce priveşte considerentele rezultă că la data pronunţării deciziei de condamnare nu exista în fondul activ al legislaţiei niciun temei pentru prescripţia specială.

Prin urmare, a solicitat să se constate întrunirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 440 C. proc. pen. şi, pe cale de consecinţă, să se dispună admiterea în principiu a acestuia.

În aceste condiţii, potrivit art. 16 lit. f) C. proc. pen., instanţa trebuia să constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale şi să dispună încetarea procesului penal în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.

Decizia 50/18.02.2025 de la data publicării în Monitorul Oficial respectiv 11.04.2025, lămureşte aceasta situaţie şi permite Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să ofere un tratament egal inculpatului, un acces liber, efectiv la justiţie, sens în care se impune admiterea recursului în casaţie.

După îndeplinirea procedurilor prevăzute de art. 439 C. proc. pen., cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, având fixat termen de judecată, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la 09 octombrie 2025.

Magistratul asistent, în conformitate cu dispoziţiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., a întocmit şi a depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casaţie formulate, în vederea verificării admisibilităţii în principiu a acesteia.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, magistratul-asistent raportor constată, prioritar, că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 435 din C. proc. pen., aceasta fiind introdusă după expirarea termenului legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 435 din C. proc. pen., "Recursul în casaţie poate fi introdus de către părţi sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.".

În acest sens, magistratul asistent raportor reţine că din actele dosarului rezultă că decizia instanţei de apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 18.04.2022.

Termenul de declarare a recursului în casaţie, prev. de art. 435 din C. proc. pen., s-a împlinit la data de 19.05.2022 pentru inculpatul A.. Or, prezenta cerere de recurs în casaţie a fost introdusă la data de 26.04.2025, cu depăşirea cu mult a termenului de 30 de zile de la data comunicării către parte a deciziei instanţei de apel.

Un alt aspect care conduce la inadmisibilitatea căii de atac priveşte faptul că recurentul inculpat a mai formulat un recurs în casaţie împotriva aceleiaşi decizii penale, fiind respins prin decizia penală nr. 510/RC din 20.10.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022, fiind incidente dispoziţiile art. 438 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora în cazul în care cererea de recurs în casaţie a fost respinsă, partea care a declarat recursul în casaţie nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiaşi hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Prin Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că este neconstituţională soluţia legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casaţie în ipoteza în care în mod greşit nu a fost dispusă încetarea procesului penal, însă acest aspect nu echivalează cu posibilitatea de a declara un nou recurs în casaţie invocând un alt caz de casaţie ori cu repunerea în termenul de recurs în casaţie.

Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025 a Curţii Constituţionale nu este de natură să schimbe această constatare, atâta timp cât în considerentele acesteia nu sunt prevăzute dispoziţii în sensul solicitat de recurentul inculpat (naşterea unui nou drept de a formula recurs în casaţie), având în vedere că deciziile instanţei de contencios constituţional produc efecte general obligatorii pentru viitor, începând cu data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, după cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa acesteia.

În acest sens, prin Decizia nr. 656 din 17 octombrie 2019 (paragraful 20), Curtea Constituţională, referitor la o excepţie de neconstituţionalitate a prevederilor art. 435 C. proc. pen., a statuat că "declararea, în mod condiţionat, a recursului în casaţie, cale extraordinară de atac, prin respectarea unui termen de introducere a acestuia, are ca finalitate buna administrare a justiţiei, ocrotirea, pe de o parte, a garanţiilor procesuale ale părţilor, iar, pe de altă parte, a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive, a securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive. Cu alte cuvinte, instituirea unui termen pentru formularea recursului în casaţie, este in abstracto o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori şi discipline procesuale, în vederea soluţionării într-un termen rezonabil a procesului penal, şi o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate a părţilor interesate de a înlătura, oricând, efectele pe care trebuie sale producă hotărârile judecătoreşti definitive...".

De asemenea, deosebit de importante sunt considerentele Deciziei nr. 220/2019, prin care Curtea Constituţională a statuat că "în ceea ce priveşte efectele prezentei decizii, Curtea constată că aceasta nu produce efecte pentru trecut, ci numai pentru viitor, deoarece, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, se aplică de la data publicării sale atât situaţiilor pendinte, respectiv în cauzele de recurs în casaţie aflate în curs de judecată, adică celor de pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi celor în care justiţiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căii de atac extraordinare corespunzătoare, cât şi situaţiilor viitoare, precum şi în toate cauzele în care a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate având acelaşi obiect până la data publicării în Monitorul oficial al României a prezentei decizii". (paragraful 53).

În egală măsură, sunt avute în vedere Decizia nr. 68/27.02.2017 (paragraful 124), prin care Curtea Constituţională a reţinut că "potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Efectul ex nunc al actelor Curţii constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecinţă, efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autorităţile publice implicate în conflictul juridic de natură constituţională", şi Decizia nr. 126/2016 (paragraful 27), prin care s-a statuat de instanţa de contencios constituţională că "în ceea ce priveşte cauzele soluţionate până la publicarea deciziei Curţii Constituţionale şi în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie având ca obiect o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă declarată neconstituţională, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv şi irevocabil soluţionată. Curtea reţine că, din momentul introducerii cererii în instanţă şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidenţă a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv litigiul. Aşa încât Curtea constată că incidenţa deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tune actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive".

În consecinţă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurent nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prev. de art. 435 din C. proc. pen., în cauză fiind, totodată, incidente şi dispoziţiile art. 438 alin. (3) din C. proc. pen.

Constatarea anterioară face inutilă analiza celorlalte condiţii de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A..

La data de 30 septembrie 2025, recurentul A., prin apărător ales, în temeiul art. 267 din Tratatul pentru Funcţionarea Uniunii Europene, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declaraţii în baza prevederilor art. 35 alin. (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, precum si cu privire la Recomandările în atenţia instanţelor naţionale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare (publicate în JOUE C-439 din 25.11.2016) şi art. 23 din Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a formulat cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu următoarea întrebare preliminară:

Dacă principiile dreptului Uniunii Europene, în special principiile efectivităţii, echivalenţei, securităţii juridice şi protecţiei jurisdicţionale efective prevăzute de articolul 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, coroborate cu articolele 19 TUE şi 6 TUE, se opun unei interpretări naţionale în temeiul căreia, după publicarea în Monitorul Oficial al unei decizii a Curţii Constituţionale care extinde dreptul la recurs în casaţie şi în favoarea inculpatului, nu se recunoaşte un nou termen procedural (de exemplu, 30 de zile) pentru exercitarea acestui recurs de către persoanele care anterior nu l-au putut introduce din cauza caracterului neconstituţional al reglementării naţionale?"

În susţinerea acestei cereri, recurentul a arătat că această sesizare are menirea de a clarifica dacă dreptul Uniunii impune stabilirea unui nou termen de exercitare a recursului în casaţie în favoarea inculpaţilor care nu au putut beneficia de acest drept înainte de publicarea deciziei Curţii Constituţionale a României în Monitorul Oficial.

Analizând cererea formulată de recurentul A., prin raportare la normele europene ce reglementează procedura trimiterilor preliminare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Sistemul trimiterilor preliminare reprezintă un mecanism fundamental al dreptului Uniunii Europene menit să confere instanţelor naţionale mijloacele de a asigura o interpretare şi o aplicare uniformă a dreptului comunitar în toate statele membre.

Potrivit art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor şi la validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii. În acest sens, o instanţă dintr-un stat membru poate sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene dacă apreciază că o decizie în această privinţă este necesară în soluţionarea pricinii. În cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale, ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea. Cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se face numai în situaţia în care, în cursul unui litigiului aflat pe rol, se pune problema interpretării sau validităţii unei norme comunitare.

Întrucât este chemată să îşi asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunţată, numai instanţa naţională sesizată cu soluţionarea unui litigiu are competenţa să aprecieze, luând în considerare particularităţile fiecărei cauze, atât necesitatea unei cereri de decizie preliminară pentru a fi în măsură să pronunţe propria hotărâre, cât şi pertinenţa întrebărilor pe care le adresează Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Prin urmare, acţiunea în pronunţarea unei hotărâri preliminare presupune îndeplinirea unor condiţii de admisibilitate privitoare la calitatea procesuală activă, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene putând fi sesizată cu o chestiune prejudicială numai de către o instanţă a unui stat membru, la obiectul chestiunii prejudiciale care se referă exclusiv la interpretarea sau validitatea normei comunitare, la momentul formulării unei astfel de cereri, precum şi la pertinenţa şi concludenţa chestiunii prejudiciale asupra soluţionării fondului litigiului dedus judecăţii instanţei naţionale.

Din această perspectivă se constată, însă, că, dacă în ceea ce priveşte calitatea procesuală activă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie întruneşte condiţia de jurisdicţie naţională competentă să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, îndeplinită fiind şi cerinţa formulării chestiunii prejudiciale în cursul unei judecăţi aflate în derulare la o instanţă naţională, în speţă nu este îndeplinită condiţia ca interpretarea Curţii să fie necesară şi pertinentă pentru soluţionarea cauzei.

Sub acest aspect, se constată că ceea ce solicită recurentul A. este o interpretare a efectelor pe care le produc deciziile pronunţate de Curtea Constituţională a României sub aspectul extinderii acestor efecte ex tunc.

Or, solicitarea formulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu se impune a fi admisă, de vreme ce răspunsul la întrebarea menţionată nu poate avea niciun efect direct şi imediat asupra soluţiei ce urmează a se da asupra căii extraordinare de atac a recursului în casaţie cu care instanţa supremă a fost învestită în prezenta cauză.

De altfel, ceea ce urmăreşte, în realitate, recurentul A. prin întrebarea formulată nu este interpretarea unei norme comunitare, ci modificarea dreptului intern, respectiv a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale care reglemetează efectele deciziilor pronunţate de instanţa de contencios constituţional, în sensul că sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aspect care, însă, excedează competenţei instanţei europene, singura entitate abilitată să legifereze în România fiind Parlamentul României.

În consecinţă, având în vedere că, raportat la obiectul cauzei, pronunţarea unei hotărâri preliminare nu este nici pertinentă şi nici utilă soluţionării cauzei, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de recurentul A..

Pentru aceste considerente, constatând că cererea de recurs în casaţie nu este formulată în termenul prevăzut de lege, fiind incidente şi dispoziţiile art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 72/A din 12.04.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de recurentul A..

În temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 72/A din 12.04.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 octombrie 2025.