Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2588/2005 AI generated

Res judicata inapplicability of non-contentious advisory chamber orders for forced execution authorization

Case Number Decizia nr. 2588/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the creditor's appeal, quashed the appellate decision, and upheld the first-instance order authorizing forced execution, thereby restoring the lower court's authorization for the creditor to collect the debt. The dispute concerned whether a prior court order rendered in the advisory chamber during a non-contentious procedure to refuse forced execution could constitute res judicata to block a subsequent, identical request, with the creditor challenging the debtor's refusal to pay court costs of 13,510,000 lei arising from a property ownership case. Relying on Article 337 of the Code of Civil Procedure, the court determined that orders issued in the advisory chamber without party summons belong to non-contentious proceedings and lack the legal force of res judicata; consequently, the appellate court erred in treating the previous refusal as a binding judgment, and the first-instance finding that the debt was certain, liquid, and due stood as the final enforceable outcome.

Legislator headnote

AI generated

art. 337 C. proc. civ, art. 3731 C. proc. civ; Res judicata inapplicability of non-contentious advisory chamber orders for forced execution authorization: Nu poate fi reținută susținerea instanței de apel potrivit căreia instanța de fond nu a ținut cont de conținutul și de rațiunea care a stat la baza pronunțării de către Judecătoria Buftea a încheierii din 15 martie 2004 în dosar nr. 136/2004, atâta timp cât potrivit art. 337 C. proc. civ., încheierile nu au puterea lucrului judecat.

Keywords

AI generated
res judicata contentious procedure enforceable decision article of civil procedure order to pay request to proceed with execution

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 19 iulie 2004 pronunțată în dosar nr. 369/2004, Judecătoria Buftea a încuviințat executarea silită la cererea creditoarei SC S.M. SRL în contradictoriu cu debitorul I.C., pentru suma de 13.510.000 lei.

Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă, a admis apelul declarat de debitorul I.C. împotriva încheierii Judecătoriei Buftea, pe care a schimbat-o în tot și a respins cererea de încuviințare a executării silite ca neîntemeiată.

Instanța de apel a reținut, în esență, că între părți a mai existat un proces având același obiect, finalizat prin respingerea irevocabilă a cererii de încuviințare a executării silite formulată de intimata-creditoare, de care instanța de fond nu a ținut cont.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, creditoarea SC S.M. SRL invocând art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și arătând că este eronată reținerea instanței de apel potrivit căreia încheierea de respingere a cererii de executare silită dată în camera de consiliu dobândește caracteristicile unei hotărâri propriu–zise cu caracter contencios, astfel încât să poată fi invocată ca putere de lucru judecat.

Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Prin sentința civilă nr. 4566 din 11 decembrie 2002, Judecătoria Buftea a admis acțiunea formulată de SC S.M. SRL împotriva pârâților I.C., Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 din cadrul Prefecturii județului Ilfov, Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 de pe lângă Primăria comunei Cornetu și SA C., a anulat în parte titlul de proprietate nr. 60183 din 20 iunie 2002 emis pe numele pârâtului I.C. pentru suprafața de 1774 mp, pe care l-a obligat să lase în deplină posesie și proprietate respectivul teren și a obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 13.510.000 lei.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 1364 A din 30 iunie 2003 a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentința atacată în sensul admiterii în parte a acțiunii, a menținut celelalte dispoziții și a respins ca nefondat apelul pârâtului I.C.

Soluția a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 2645 din 27 noiembrie 2003.

Creditoarea SC S.M.SRL a solicitat încuviințarea executării silite a titlurilor executorii prin care debitorul I.C. a fost obligat la plata sumei de 13.510.000 lei.

Nu poate fi reținută susținerea instanței de apel potrivit căreia instanța de fond nu a ținut cont de conținutul și de rațiunea care a stat la baza pronunțării de către Judecătoria Buftea a încheierii din 15 martie 2004 în dosar nr. 136/2004, atâta timp cât potrivit art. 337 C. proc. civ., încheierile nu au puterea lucrului judecat.

Astfel, încheierile de încuviințare a executării silite, date în camera de consiliu, fără citarea părților, sunt guvernate de regulile aplicabile procedurii necontencioase, iar verificările ce se impun vizează îndeplinirea unor chestiuni cum ar fi veridicitatea titlului (existența titlului și investirea lui cu formulă executorie) și eventuala intervenire a prescripției.

Or, în cauză, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3731 C. proc. civ., iar creanța creditoarei este certă, lichidă și exigibilă.

Pentru aceste motive, urmează a se admite recursul declarat de creditoare, a se casa decizia atacată și a se păstra încheierea din 19 iulie 2004 a Judecătoriei Buftea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de creditoarea SC S.M. SRL împotriva deciziei nr. 1307/A din 27 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă, pe care o casează și pe fond menține încheierea din 19 iulie 2004 pronunțată de Judecătoria Buftea în dosar nr. 369/2004.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 aprilie 2005.