Insufficiency of arguments to support casation ground of non-justified conviction for act not provided by penal law

Şedinţa publică din data de 08 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 589 din data de 27.11.2024, pronunţată de Tribunalul Vaslui, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. de art. 257 alin. (1), alin. (4) raportat la art. 32 alin. (1) şi la art. 188 alin. (1) C. pen. (infracţiune săvârşită la data de 02.01.2023 asupra persoanei vătămate B.).

În baza art. 67 alin. (2), art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), m) şi n) C. pen., a fost interzisă inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 4 ani, exercitarea următoarelor drepturi, în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme; dreptul de a se afla în baruri, cluburi sau localuri unde se consumă băuturi alcoolice; dreptul de a comunica, pe orice cale, direct sau indirect, cu victima B. şi dreptul de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 30 m.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), m) şi n) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen., exercitarea aceloraşi drepturi pe care le-a interzis şi ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 404 alin. (61) C. proc. pen.., s-a atras atenţia persoanei vătămate B. asupra posibilităţii de a solicita emiterea unui ordin european de protecţie, în condiţiile Legii nr. 151/2016 privind ordinul european de protecţie.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul A..

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a unei securi (sac maro nr. 1) reprezentând bunul folosit la comiterea infracţiunii, ataşat la dosar, depus la Registrul corpurilor delicte.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, a fost dispusă prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, a fost informat inculpatul A. că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

În baza art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 1357 C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de către partea civilă B. şi a fost obligat inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 3.000 euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune morale.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia nr. 619 din 04.07.2025 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul-apelant A., împotriva sentinţei penale nr. 589 din data de 27.11.2024 pronunţate de Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. x/2023, sentinţă care a fost menţinută.

În temeiul dispoziţiilor art. 424 alin. (2) raportat la art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul apelant să plătească suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 21.07.2025.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie, recurentul inculpat după expunerea într-o manieră proprie a împrejurărilor faptice, a susţinut, în esenţă, că deşi a declarat apel în cauză i-a fost menţinută pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, solicitând reducerea acesteia întrucât are o vârstă înaintată şi este bolnav.

Prin motivele depuse la dosar la data de 29.09.2025 recurentul, prin avocat ales, a susţinut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, solicitând admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi suspendarea executării hotărârii, în temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen.

O primă critică a vizat faptul că schimbarea încadrării juridice, precum şi punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunea de tentativă de omor, prev. de art. 32 alin. (1) rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. s-a dispus fără probe şi cu încălcarea C. proc. pen.. În opinia apărării, fapta nu există, fiind incident art. 16 lit. a) C. proc. pen.., inexistenţa faptei rezultând din probele administrate în cauză (declaraţii de martori).

Apoi, recurentul a susţinut că acţiunile sale (loviturile cu securea) nu au avut un potenţial letal, întrucât reacţia sa denotă doar intenţia de a vătăma, nicidecum dorinţa de a ucide. Astfel, a arătat că lovitura cu securea în umărul stâng al victimei, nu a atins niciun organ vital, iar potrivit raportului de primă expertiză medico-legală nr. x din 05.01.2023 întocmit de IML Iaşi în urma examinării persoanei vătămate B. a rezultat că, acesta a prezentat echimoză (deltoidian stânga anterior), iar leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp contondent şi pot data din 02.01.2023. Din punct de vedere medico-legal nu necesită timp pentru îngrijiri medicale.

Recurentul a susţinut că leziunile nu au fost de natură să-i pună în primejdie viaţă persoanei vătămate şi, din punct de vedere juridic, nu sunt întrunite sub aspect obiectiv şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor, ci acelea ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

A mai arătat că, partea vătămată nu a fost lovită cu muchia toporului aşa cum a susţinut în plângerea penală, deoarece urmele traumatice menţionate în certificatul medico-legal nu corespund cu urmele ce au putut fi produse de un corp contondent tăietor (muchie de topor). Având în vedere faptul că la data de 02.01.2023, vremea în România a fost în general rece şi mohorâtă, partea vătămată B. era îmbrăcată gros, sens în care pretinsa lovitură nefiind intensă, nu putea produce echimoză, hainele atenuând lovirea aplicată şi contactul direct cu pielea.

Întrucât tentativa la omor are în vedere sensul juridic al expresiei de punere în primejdie a vieţii persoanei, iar infracţiunea de lovire sau alte violenţe nu poate avea în vedere decât accepţiunea medico-legală a expresiei, recurentul inculpat a considerat că, constatarea medico-legală constituie prin ea însăşi un criteriu de încadrare a faptei în lovituri sau alte violenţe, iar nu tentativă la omor. A mai adăugat faptul că, relevantă şi esenţială în stabilirea încadrării juridice a infracţiunii reţinute, este elementul intelectiv sub impulsul asupra căruia inculpatul a reacţionat (respectiv latura subiectivă) care exclude forma intenţiei specifică infracţiunii de ucidere a victimei, rezultatul mai grav fiindu-i imputabil acestuia sub forma intenţiei depăşite.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 25.08.2025, sub numărul x/2023.

La data înregistrării dosarului, în conformitate cu prevederile art. 439 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat îndeplinită procedura de comunicare a cererii de recurs în casaţie cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, precum şi cu partea civilă B..

Verificând exclusiv condiţiile de admisibilitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434-art. 438 C. proc. pen.., pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între principiul legalităţii, pe de o parte, şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, calitatea procesuală activă, conţinutul cererii şi cazurile de casare.

Cu alte cuvinte, pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casaţie trebuie să îndeplinească cumulativ cerinţele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părţii care o exercită, precum şi condiţiile legate de formă şi fond. Această concluzie rezultă şi din dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., potrivit cărora cererea de recurs în casaţie va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 din acelaşi cod.

Examinând cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 434 C. proc. pen.., a fost atacată cu recurs în casaţie decizia nr. 619 din 04.07.2025 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, ca instanţă de apel.

Deopotrivă, se constată că recursul în casaţie a fost promovat, în termen legal, având în vedere că hotărârea pronunţată de instanţa de apel nu i-a fost comunicată inculpatului la locul de deţinere (Penitenciarul Iaşi), în care se află încarcerat începând cu data de 04.07.2025, ci la cabinetul avocatului şi la adresa de domiciliu, în data de 09.07.2025, respectiv 10.07.2025.

Se mai notează că A. având calitatea de inculpat în cursul procesului în fond şi apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumeraţi în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen.. Totodată, este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen.., având în vedere că inculpatul a declarat apel în cauză, care i-a fost respins, ca nefondat.

De asemenea, cererea de recurs în casaţie întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.., întrucât cuprinde numele şi prenumele, domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă, iar cererea poartă semnătura acestuia. Cât priveşte motivele de recurs în casaţie formulate ulterior în cauză, acestea au fost semnate de către avocatul ales care le-a redactat şi depus la dosar şi care a ataşat împuternicirea avocaţială în acest sens.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casaţie, în ceea ce priveşte condiţia cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., se constată că recurentul inculpat a invocat în cadrul motivelor formulate prin apărător ales cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., însă aceasta nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie, fiind necesar a se prezenta motive care să-l susţină, cel puţin în aparenţă.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., potrivit căruia hotărârea este supusă casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere decât cea penală, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

Se observă, însă, că argumentele prezentate, prin care recurentul A. solicită, în esenţă, reinterpretarea probatoriului pe baza căreia să se reţine o altă situaţie de fapt decât cea reţinut de instanţa de apel, ce ar determina o altă calificare în drept a faptei, nu se circumscriu nici măcar în aparenţă cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., indicat în scris, şi nici unui alt caz de casare prevăzut expres şi limitativ de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul se referă doar în mod formal la lipsa elementului material al tentativei la infracţiunea de omor, fiindcă în realitate solicită o nouă reinterpretare a probelor, care să conducă la fie la concluzia inexistenţei faptei, fie la schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de loviri sau alte violenţe, aspecte ce exced, însă, căii extraordinare de atac pendinte.

În acest sens, Înalta Curte subliniază că finalitatea recursului în casaţie nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăţi, în vederea remedierii eventualei greşite aprecieri a faptei sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, verificare ce se raportează exclusiv la situaţia de fapt stabilită, cu titlu definitiv, de instanţa de apel.

Cât priveşte cuantumul pedepsei aplicate, acesta nu poate fi analizată pe calea recursului în casaţie, întrucât vizează aspecte ce ţin de apreciere în cadrul procesului de individualizare judiciară a pedepsei închisorii, constituind atributul exclusiv al instanţei de fond şi/sau de apel.

Ca atare, prin conţinutul lor, motivele de recurs în casaţie prezentate nu pun în discuţie elemente de natură a fi circumscrise, nici măcar formal, cazului de casare invocat, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. sau altor cazuri de casaţie dintre cele prevăzute expres şi limitativ de legiuitor, aşa încât cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., nu este îndeplinită.

Înalta Curte reiterează că invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, argumentele prezentate de recurentul inculpat trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situaţie ce nu se regăseşte în cauza de faţă.

În raport de aceste constatări cu privire la neîntrunirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie, devine redundantă orice analiză asupra cererii de suspendare a executării hotărârii pronunţate de instanţa de apel, astfel cum s-a solicitat de către recurent.

Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de lege, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 619 din data de 04 iulie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 619 din data de 04 iulie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 octombrie 2025.