Cassation appeal on drug trafficking convictions partially admitted for sentence calculation, but rejected as inadmissible for failure to apply statutory penalty reduction

Şedinţa publică din data de 08 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi A. şi B., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 31 din data de 06.03.2025 pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2023, între altele, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 6 luni.

În baza dispoziţiilor art. 67 C. pen., i-a fost aplicată inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani.

În baza dispoziţiilor art. 65 C. pen., a fost aplicată inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1lit. a), b) C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen..(13 acte materiale) şi a art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa închisorii de 4 ani şi 4 luni.

În baza dispoziţiilor art. 67 C. pen., a fost aplicată inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani.

În baza dispoziţiilor art. 65 C. pen., a fost aplicată inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1lit. a), b) C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni.

În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost contopite pedepsele aplicate inculpatului B. în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani şi 4 luni închisoare, la care a fost adăugat sporul de 1 an şi 8 luni închisoare, pedeapsa finală fiind de 6 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (2) C. pen., a fost aplicată inculpatului B. pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani.

În baza dispoziţiilor art. 45 alin5 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 399 C. proc. pen.., a fost menţinută măsura arestului la domiciliu a inculpatului B., luată prin încheierea penală nr. 66/2024, pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2023, definitivă prin decizia nr. 355/2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, cu modificarea adusă prin încheierea nr. 69/2024.

În baza art. 72 C. proc. pen.., s-a dedus măsura reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu de la 6.10.2023 la zi.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul B., urmând ca, în temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic.

În baza art. 112 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul B. a sumei de 3870 RON.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.., s-a menţinut măsura sechestrului judiciar dispusă prin ordonanţa nr. 366D/P/2023 din 11.10.2023 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism- Serviciul Teritorial Craiova cu privire la inculpatul B..

În baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 67 C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani.

În baza art. 65 C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1lit. a), b) C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (45 acte materiale) a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 67 C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani.

În baza art. 65 C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1lit. a), b) C. pen.

În baza art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani.

În baza art. 65 C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1lit. a), b) C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (191 acte materiale) cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 9 luni închisoare.

În baza art. 88 alin. (3) C. pen., s-a dispus revocarea amânării pedepsei de 1 an închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 670/2022 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 11.10.2022 şi s-a dispus aplicarea şi executarea acesteia.

În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului A. în prezenta cauza cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 670/2022 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 11.10.2022, cu privire la care s-a dispus aplicarea si executarea acesteia, aplicându-se pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, la care a fost adăugat sporul de 5 ani şi 9 luni închisoare, pedeapsa finală fiind de 12 ani şi 9 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (2) C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 399 C. proc. pen.., a fost menţinută măsura arestului la domiciliu a inculpatului A. luată prin încheierea penală nr. 66/2024 pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2023 definitivă prin decizia nr. 355/2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.

În baza art. 72 C. pen., a fost dedusă măsura reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu a inculpatului A. de la 24.10.2023 la zi.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., urmând ca, în temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic.

În baza art. 112 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. suma de 222.500 RON.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.., a fost menţinută măsura sechestrului judiciar dispusă prin ordonanţa nr. 366D/P/2023 din 25.10.2023 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Serviciul Teritorial Craiova cu privire la inculpatul A..

În baza art. 112 lit. f) şi art. 112 lit. b) C. pen., prima instanţă a dispus şi confiscarea specială.

Împotriva acestei sentinţe, între alţii au declarat apel inculpaţii B. şi A..

Prin decizia penală nr. 779 din 16 iunie 2025 pronunţată de Curte de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, printre altele, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 31 din data de 06.03.2025 pronunţate de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 422 rap la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. cu aplicarea art. 72 C. pen., a fost dedusă în continuare durata arestului la domiciliu a inculpaţilor, de la 06.03.2025 la 22.04.2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., au fost obligaţi inculpaţii la suma de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a formulat cereri de recurs în casaţie inculpaţii A. şi B..

1. Recurentul A. a formulat recurs în casaţie la data de 19.07.2025, indicând cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.., făcând precizarea că această cale extraordinară de atac vizează latura penală şi latura civilă a cauzei.

În temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen.., a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate, în eventualitatea admiterii în principiu a cererii de recurs în casaţie.

În susţinerea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de lega penală) recurentul a susţinut că fapta de oferire şi vânzare de droguri de risc şi substanţe cu efecte psihoactive către terţii consumatori C., D., E., F., G., H., I., încadrată în dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 nu este prevăzută de legea penală, lipsind elementul material al laturii obiective, aşa încât nu este tipică.

A precizat că motivul de recurs în casaţie vizează lipsa analizelor chimice privind substanţele pretins a fi fost vândute şi/sau oferite cu titlu gratuit terţilor consumatori enumeraţi mai sus, respectiv lipsa dovezii calităţii de droguri şi substanţe cu efecte psihoactive, fiind imposibilă stabilirea calităţii şi cantităţii de droguri, precum şi poziţia acestor substanţe pe tabelele-anexă ale legii speciale nr. 143/2000.

Pe de altă parte, s-a susţinut că nu este incriminată de legea penală procurarea în comun de droguri şi substanţe psihoactive, prin contribuţia comună a consumatorilor, susţinând că nu s-a stabilit ce anume drog a procurat sau ce droguri au fost procurate de martorii consumatori. A considerat că nu poate fi vorba nici de vreun act de procurare, nici a unui act de oferire, câtă vreme toţi consumatorii au procurat cu sau fără bani, din surse externe, canabis şi substanţe cu efecte psihoactive cu scopul de a le consuma în comun.

A mai afirmat că, în mod eronat, instanţa de apel a motivat că procurarea de cannabis şi substanţe psihoactive în comun de către toţi consumatorii, prin contribuţia fiecăruia, îndeplineşte condiţiile de incriminare prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În această ordine de idei, a susţinut că nu orice act de procurare este un act de deţinere în vederea traficării şi nici un act deţinere în vederea consumului, întrucât ambele infracţiuni prevăzute de art. 2 şi art. 4 din legea specială, presupun mai întâi "deţinerea" cu scopul punerii în circulaţie sau al consumului.

În fapt, recurentul a învederat că a consumat droguri împreună cu alte persoane. Or, consumul de droguri nu este incriminat, ci doar deţinerea substanţelor interzise cu scopul de a fi consumate în comun.

Prin urmare, a concluzionat că fapta de a procura în comun cu alte persoane şi de a consuma împreună cu acestea droguri de risc şi substanţe cu efecte psihoactive nu este prevăzută de norma de incriminare prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/000, nefiind incriminată nici de Legea nr. 194/2011, întrucât nu a existat deţinere ci consum de droguri în comun cu alte persoane.

În legătură cu fapta de deţinere împreună cu coinculpatul J., în vederea punerii în circulaţie, a unor droguri de risc, droguri de mare risc şi substanţe cu efecte psihoactive, în apartamentul nr. x situat în Rovinari, str. x, recurentul A. a susţinut că această faptă nu este tipică, în condiţiile în care nu a deţinut nici pentru sine, nici pentru altul, totalitatea substanţelor descoperite cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare la imobilul respectiv. A mai arătat că în cauză nu s-a determinat în mod clar ce categorie de droguri şi ce cantitate a deţinut, în condiţiile în care nu a fost acuzat ca ar fi vândut împreună cu J. niciun fel de substanţă supusă controlului naţional.

Cu privire la fapta de trafic internaţional de droguri, prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, recurentul a arătat că este lipsită de tipicitate obiectivă în considerarea lipsei de trasabilitate a substanţelor din colet. Sub acest aspect, a solicitat a fi avute în vedere declaraţia martorei K., care a relatat în faţa instanţei de fond că ea însăşi a deschis coletul, care nu îi era destinat, a scos pacheţelele conţinând substanţele şi le-a cercetat, după care a dus coletul la Poliţia oraşului Rovinari. În interiorul secţiei de poliţie, pacheţele conţinând substanţele au fost trecute din mână în mână de către poliţişti, după care au sesizat organele judiciare din cadrul B. C. civ..O. Prin urmare, a opiniat că nu se cunoaşte cu precizie cât timp pacheţelele cu substanţe au făcut obiectul atenţiei poliţiştilor şi nici dacă au fost în permanenţă în câmpul vizual al martorei şi, având în vedere numărul persoanelor care le-au avut în posesie până au fost reintroduse în colet, nu se poate stabili trasabilitatea substanţelor.

În sprijinul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), recurentul A. a prezentat motive de recurs în casaţie în legătură cu confiscarea sumei de 222.500 RON, evocând şi existenţa dovezii proprietăţii asupra sumelor în cuantum de 27.000 RON şi 32.8000 euro, a seifului şi a provenienţei banilor, susţinând, în esenţă, că prin soluţia pronunţată s-a dat prevalenţă declaraţiilor inculpatului B. şi au fost înlăturate, nejustificat, declaraţiile martorului L. şi ale celorlalţi martori, înscrisurile (acte bancare referitoare la încasarea veniturilor, factura privind achiziţionarea seifului) şi procesul-verbal de percheziţie domiciliară din 24.10.2023, din care ar rezulta adevărata provenienţă şi proprietarul sumelor de bani.

În temeiul aceluiaşi caz de casare, recurentul A. a criticat şi pedeapsa principală rezultantă, susţinând că în urma efectuării operaţiunii de contopire a pedepselor, a rezultat o pedeapsă mai mare cu 5 luni decât pedeapsa prevăzută de lege.

2. Recurentul B. a formulat recurs în casaţie la data de 15.07.2025, în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. (s-au aplicat pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege)

În temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen.., a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate, în eventualitatea admiterii în principiu a cererii de recurs în casaţie.

În esenţă, recurentul a susţinut că i-a fost aplicată o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât instanţa de apel a omis aplicarea unui caz de reducere la jumătate a pedepsei care se impunea a fi reţinut în favoarea sa, şi anume cel prevăzut de art. 15 din Lega nr. 143/2000.

Recurentul a învederat că a formulat un denunţ în dosarul nr. x/2023 al DIICOT- ST Craiova şi apreciază că beneficiul reducerii cu jumătate a limitelor de pedeapsă ar trebui să fie aplicat ori de câte ori se dovedeşte că inculpatul a colaborat în mod concret şi util cu organele judiciare, iar acestea trebuie să manifeste o deschidere rezonabilă faţă de aplicarea acestei prevederi, în concordanţă cu spiritul şi litera legii.

Astfel, recurentul a arătat că nu înţelege considerentele pentru care nu i-a fost recunoscut acest beneficiu de reducere a limitelor de pedeapsă la jumătate prevăzut de art. 15 din Legea nr. 143/2000, în condiţiile cerinţele denunţului erau îndeplinite în totalitate.

A susţinut că, în ipoteza aplicării art. 15 din Legea nr. 143/2000, instanţa ar fi fost obligată să reducă limitele de pedeapsă ale infracţiunii după cum urmează:

- pentru trafic de droguri de risc şi mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, limitele de pedeapsă de la 5 la 15 ani ar fi scăzut între 2 ani şi 6 luni şi 7 ani şi 6 luni, iar cu reducerea de 1/3 a acestor limite ca urmare a recunoaşterii învinuirii (limitele ar fi cuprinse între 1 an şi 8 luni şi 5 ani închisoare);

- pentru trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 limitele de pedeapsă de la 3 ani la 10 ani ar fi scăzut între 1 an şi 6 luni şi 5 ani, iar cu reducerea de 1/3 a acestor limite ca urmare a recunoaşterii învinuirii (limitele ar fi cuprinse între 1 an şi 3 ani şi 4 luni închisoare);

- pentru operaţiuni cu substanţe psihoactive prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, limitele de pedeapsă de la 3 la 10 ani ar fi scăzut între 1 an şi 6 luni şi 5 ani, iar cu reducerea de 1/3 a acestor limite ca urmare a recunoaşterii învinuirii (limitele ar fi cuprinse între 1 an şi 3 ani şi 4 luni închisoare).

Aşadar, raportat la ipoteza aplicării art. 15 din Legea nr. 143/2000, a susţinut că pedeapsa de 6 ani închisoare rezultantă este vădit nelegală, fiind situată în afara limitelor de pedeapsă admise de lege, ceea ce atrage, în mod obligatoriu, trimiterea cauzei spre rejudecare ori reindividualizarea pedepsei, fie prin reducerea la jumătate a pedepsei efectiv aplicate, fie prin reindividualizarea maximului special ce putea rezulta, respectiv la 5 ani şi 1 lună închisoare.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului în casaţie cu consecinţa trimiterii spre rejudecare în condiţiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.., fie reducerea limitelor de pedeapsă la jumătate în baza art. 15 din Legea nr. 143/2000, implicit a pedepsei rezultante de 6 ani închisoare, la limita legală de 3 ani.

În subsidiar, a menţionat că pedeapsa pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc nu putea depăşi cuantumul de 3 ani şi 4 luni închisoare, sens în care a solicitat reducerea pedepsei aferente acestei infracţiuni până la această limită, cu consecinţa aplicării unei pedepse rezultante de 5 ani şi 1 lună.

În sprijinul celor susţinute şi solicitate, recurentul B. a anexat practică judiciară în materie, iar la data de 17 septembrie 2025 a depus la dosar o copie scanată a denunţului formulat în cauză.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 27.08.2025 sub numărul x/2023.

Verificând, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 C. proc. pen.., exclusiv condiţiile de admisibilitate a cererilor de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi A. şi B., se constată următoarele:

Recursurile în casaţie sunt formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 779 din 16 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, decizie care face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie potrivit dispoziţiilor art. 434 C. proc. pen.., fiind pronunţată de curtea de apel, ca instanţă de apel.

În conformitate cu dispoziţiile art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen.., care reglementează titularii cererii de recurs în casaţie, se constată că cererile sunt formulate de A. şi B., în calitate de inculpaţi, care au fost condamnaţi şi care au exercitat apel în cauză.

Sub aspectul condiţiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.., se observă că în cuprinsul cererilor de recurs în casaţie sunt menţionate numele, prenumele inculpaţilor care au exercitat calea extraordinară de atac, este indicată hotărârea care se atacă, iar cererile de recurs în casaţie sunt semnate de apărătorii aleşi care le-au redactat, fiind ataşate împuternicirile avocaţiale.

Cât priveşte termenul de formulare a recursului în casaţie, prevăzut de art. 435 C. proc. pen.., se constată că inculpatul A. a declarat recurs în casaţie la data de 19.07.2025, cu respectarea termenului legal de 30 de zile, raportat la data comunicării deciziei atacate, care s-a realizat la locul de deţinere (Penitenciarul Arad) pe data de 08.08.2025, iar inculpatul B. a declarat recurs în casaţie la data de 15.07.2025, cu respectarea aceluiaşi termen legal, având în vedere că decizia din apel i-a fost comunicată la locul de deţinere (Penitenciarul Arad) la data de 08.08.2025.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., textul legal prevede necesitatea indicării cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora.

La nivel teoretic se precizează că, invocarea unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reţine următoarele:

I. Recurentul inculpat A. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală şi cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen..- s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Dintre motivele de recurs în casaţie evocate de acest recurent, Înalta Curte consideră că prezintă aparenţa de sustenabilitate a cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. doar cele privind latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.

Faţă de motivele dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs în casaţie în legătură cu introducerea în ţară a drogurilor, ce vizează infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, se constată că nu se includ în sfera cazului de casare invocat şi nici a altui caz de casare dintre cele prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., întrucât criticile privind insuficienţa probatoriului, interpretarea acestuia sau reexaminarea conţinutului mijloacelor de probă vizează stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută, cu titlu definitiv, de instanţa de apel. Sub acest aspect, se subliniază că pe calea recursului în casaţie nu este permisă stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze, eventual, că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel.

Deopotrivă, este admisibilă cererea de recurs în casaţie a recurentului A. pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. pct. 12 C. proc. pen.., numai sub aspectul referitor la cuantumul pedepsei principale rezultante despre care a susţinut că este mai mare cu cinci luni decât limita legală, deoarece prezintă aparenţa de corespondenţă a cazului de casare invocat.

Referitor, însă, la motivele privind sumele supuse confiscării, se reţine că acestea nu pun în discuţie elemente de natură a fi circumscrise, nici măcar formal, cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. sau altor cazuri de casaţie dintre cele prevăzute expres şi limitativ de acest text de lege, întrucât susţinerile recurentului vizează temeinicia deciziei pronunţate de instanţa de apel, respectiv modalitatea de apreciere a probelor (înscrisuri, declaraţii de martori) cu privire la provenienţa sumelor de bani şi dreptul de proprietate asupra lor, iar nu legalitatea hotărârii recurate.

În concluzie, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, se impune ca examinarea şi pronunţarea asupra fondului recursului în casaţie formulat de recurentul A. să fie făcută într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin art. 440 C. proc. pen.., prin judecarea acestuia în complet în compunere de 3 judecători, în limitele precizate prin prezenta hotărâre.

Referitor la cererea de suspendare a executării deciziei recurate formulate de recurentul A., Înalta Curte notează că, potrivit art. 441 alin. (1) C. proc. pen.., instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completul care judecă recursul în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod.

În considerarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, Înalta Curte constată că suspendarea executării hotărârii nu reprezintă o dispoziţie imperativă ce trebuie aplicată în cauză, ci rămâne la libera apreciere a instanţei oportunitatea admiterii unei astfel de solicitări. Prin urmare, având în vedere stadiul procesual al cauzei şi motivele de recurs în casaţie invocate de inculpatul A., analizate prin prisma cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., instanţa consideră că nu se justifică suspendarea executării hotărârii.

II. Recurentul inculpat B. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen..- s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, însă motivele de recurs în casaţie prezentate de acesta privind omisiunea instanţei de apel de a da eficienţă dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000, faţă de denunţul pe care l-a formulat în cauză, nu prezintă aparenţa de sustenabilitate a acestui caz de casare.

Dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., sunt de strictă interpretare şi vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermiţând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului pedepsei. Aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie se face în funcţie de încadrarea juridică reţinută ori menţinută prin hotărârea atacată, inclusiv a cauzelor de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de prima instanţă de fond sau de instanţa de apel.

Prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul solicită reconfigurarea încadrării juridice a faptelor săvârşite, prin reţinerea dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi reindividualizarea pedepsei.

Or, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. nu poate fi schimbată încadrarea juridică şi cenzurată modalitatea de individualizare a pedepsei, astfel cum, de fapt, solicită recurentul, motivul său de recurs în casaţie vizând în realitate temeinicia hotărârii. Reţinerea cauzei legale de reducere a pedepsei face parte din procesul de individualizare judiciară a sancţiunii penale şi ţine exclusiv de aprecierea instanţelor de fond şi apel, singurele în măsură să aplice, sub acest aspect, dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 143/2000.

În jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte a reţinut că în calea de atac a recursului în casaţie, instanţa poate analiza dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de cauză (în acelaşi sens, ÎCCJ, secţia penală, încheierile nr. 133/RC din 05.03.2024, nr. 239/RC din 17.04.2024, nr. 304/RC din 15.05.2024, nr. 662/RC din 24.10.2023, nr. 486/RC din 18.09.2024, nr. 364/RC din 17.06.2025, nr. 288/RC din 20.05.2025).

Nici împrejurarea că, potrivit calculului realizat de recurent în cazul incidenţei art. 15 din Legea nr. 143/2000, infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 ar fi singura pentru care pedeapsa aplicată în cauză, de 4 ani şi 4 luni închisoare, ar depăşi limita maximă specială arătată de inculpat ca efect al aplicării art. 15 din legea menţionată, nu este o reală critică de nelegalitate a pedepsei principale, căci se fundamentează tot pe solicitarea inculpatului de reţinere în procedura extraordinară a recursului în casaţie a art. 15 din Legea nr. 143/2000; ipoteză căreia îi aparţie şi pedeapsa rezultantă de 5 ani şi o lună evocată de recurent.

Ca atare, prin conţinutul lor, motivele de recurs în casaţie prezentate de recurentul inculpat B. nu pun în discuţie elemente de natură a fi circumscrise, nici măcar formal, cazului de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. penală sau altor cazuri de casaţie dintre cele prevăzute expres şi limitativ de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., iar din această perspectivă cererea sa de recurs în casaţie nu respectă condiţia de admisibilitate prevăzută de art. art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În acest context, al constatării neîntrunirii cumulative a cerinţelor prevăzute de lege privind admisibilitatea cererii de recurs în casaţie, Înalta Curte apreciază redundantă examinarea cererii de suspendare a executării hotărârii recurate formulate de recurentul B..

Pentru aceste considerente, având în vedere cererile de recurs în casaţie formulate în cauză, dispoziţiile ce reglementează admiterea în principiu şi că în această procedură instanţa supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

I. În baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen.., va admite în principiu de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 779 din data de 16 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C3, în compunere de 3 judecător şi va fixa termen de judecată la data de 19 noiembrie 2025, cu citarea recurentului inculpat A. şi cu asigurarea apărării pentru acesta.

În baza art. 441 alin. (1) C. proc. pen.., va respinge cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, formulată de recurentul inculpat A..

II. În temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul B. împotriva deciziei nr. 779 din data de 16 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat B. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

I. Admite în principiu de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 779 din data de 16 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C3, în compunere de 3 judecători.

Fixează termen de judecată la data de 19 noiembrie 2025, cu citarea recurentului inculpat A. şi cu asigurarea apărării pentru acesta.

Respinge cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, formulată de recurentul inculpat A..

II. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul B. împotriva deciziei nr. 779 din data de 16 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat B. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 octombrie 2025.