Criminal cassation inadmissible due to expiration of thirty-day filing deadline and reliance on new Criminal Code limitations despite application of favorable 1969 legislation

Şedinţa publică din data de 08 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 83 din data de 24 septembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Buzău, între altele, în baza art. 26 vechiul C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la 2 ani închisoare şi s-a aplicat pe o durată de 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv dreptul de a fi administratorul unei societăţi comerciale) pentru comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

S-a constatat că această infracţiune este concurentă cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 19/15.02.2018 a Tribunalului Buzău, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 559/17.05.2018 a Curţii de Apel Ploieşti.

În baza art. 97 alin. (1) C. pen. s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin această sentinţă.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) referitor la art. 38 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai mare, aceea de 2 ani şi 6 luni închisoare la care s-a aplicat 1/3 din durata celeilalte pedepse (8 luni), în total va executa 3 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (2) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi g) C. pen., (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv dreptul de a fi administratorul unei societăţi comerciale), pe o durată de 2 ani, pedeapsă executorie după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv dreptul de a fi administratorul unei societăţi comerciale), executorie pe durata executării pedepsei principale.

A fost obligat inculpatul B. către ANAF - DGFP Buzău la plata sumei de 275.938,40 RON, din care suma de 48.262 RON în solidar cu inculpatul A., sume calculate cu accesoriile aferente de la data scadenţei şi până la achitarea integrală a debitului.

S-a dispus anularea celor 131 de facturi fiscale false şi a chitanţelor aferente, menţionate în anexele aflate în dosarul de urmărire penală.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca inculpatul să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal ai unei societăţi comerciale, iar dacă va fi ales va fi decăzut din drepturi.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 26/1990, raportat art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea unei copii a dispozitivului hotărârii Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, la data rămânerii definitive a hotărârii.

Împotriva acestei sentinţe, între alţii, a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 372 din 25 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, printre altele, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.., a fost respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 83 din data de 24 septembrie 2020 pronunţate de Tribunalul Buzău.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat apelantul inculpat A. la plata sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., la data de 30.05.2025.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie au fost indicate cazurile de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. pen.., în contextul pronunţării deciziei nr. 50/2025 a Curţii Constituţionale, recurentul susţinând că instanţele anterioare au omis reţinerea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., deşi, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale de 8 ani pentru infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală (săvârşită în septembrie 2011) se împlinise anterior pronunţării hotărârii definitive de condamnare.

Recurentul a menţionat că prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi 358/2022 a fost declarată neconstituţională instituţia întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale, susţinând că prin decizia nr. 50/2025 a instanţei de contencios constituţional se confirmă aplicabilitatea retroactivă a prescripţiei şi dreptul de a invoca această cauză de încetare a procesului penal în orice fază a procesului.

În consecinţă, a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei şi a sentinţei penale şi pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 01.07.2025, sub numărul x/2017.

La data înregistrării dosarului, s-a constatat, conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen.. că procedura de comunicare a cererii de recurs în casaţie s-a realizat cu Parchetul de pe Curtea de Apel Ploieşti, cu intimatul inculpat B., precum şi cu intimata parte civilă DGRFP Galaţi.

Verificând exclusiv condiţiile de admisibilitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434-art. 438 C. proc. pen.., pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între principiul legalităţii, pe de o parte, şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă, conţinutul cererii şi cazurile de casare.

Cu alte cuvinte, pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casaţie trebuie să îndeplinească cumulativ cerinţele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părţii care o exercită, precum şi anumite condiţii de formă şi fond. Această concluzie rezultă şi din dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., potrivit cărora cererea de recurs în casaţie va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 din acelaşi cod.

Examinând cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 434 C. proc. pen.., a fost atacată cu recurs în casaţie decizia penală nr. 372 din 25 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, ce face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, conform art. 434 C. proc. pen.., fiind pronunţată de curtea de apel ca instanţă de apel.

Referitor la cerinţele prevăzute la art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen.., privind titularii cererii de recurs în casaţie, se reţine că cererea a fost formulată de către recurentul A., în calitate de inculpat, care a exercitat calea de atac a apelului în cauză.

Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.. sunt menţionate: numele, prenumele, domiciliul recurentului, hotărârea care se atacă, iar cererea poartă semnătura avocatului care a depus împuternicire avocaţială în acest sens.

Însă, recurentul inculpat nu a fost formulat cererea de recurs în casaţie în termenul legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel, prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Sub acest aspect, se constată că hotărârea instanţei de apel i-a fost comunicată inculpatului la adresa de domiciliu (de unde dovada a fost restituită cu menţiunea afişării la data de 12.05.2021, dosar Curte), precum şi la adresa unde locuia fără forme legale (unde a semnat soacra în data de 11.05.2021 - dosar Curte), iar cererea de recurs în casaţie a fost introdusă la data de 30.05.2025 (prin e-mail), cu nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 435 C. proc. pen.. menţionat anterior.

Deopotrivă, din verificările efectuate în baza de date ANP nu a rezultat faptul că inculpatul A. s-a aflat în stare de deţinere subsecvent pronunţării deciziei penale definitive de condamnare (care a avut loc în luna martie 2021), acesta fiind încarcerat începând cu data de 12.02.2025.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., se constată că în cuprinsul cererii de recurs în casaţie au fost indicate cazurile de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. pen.., în contextul pronunţării deciziei nr. 50/2025 a Curţii Constituţionale, recurentul susţinând că instanţele anterioare au omis reţinerea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., deşi, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale de 8 ani pentru infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală (săvârşită în septembrie 2011) se împlinise anterior pronunţării hotărârii definitive de condamnare.

Înalta Curte constată că motivele privind încetarea procesului penal nu susţin aparenţa de sustenabilitatea a cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., astfel cum s-a statuat prin decizia Curţii Constituţionale nr. 50/2025.

Astfel, în cauză inculpatul a fost condamnat în baza C. pen. din 1969, reţinut ca lege penală mai favorabilă ("art. 26 vechiul C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen.."), or, prin intermediul prezentei cereri de recurs în casaţie se solicită constatarea împlinirii termenului general de prescripţie a răspunderii penale prev. de art. 154 alin. (1) lit. d) din actualul C. pen.

Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, invocată de recurent în sprijinul motivelor de recurs în casaţie, se referă la modul de reglementare a cursului prescripţiei răspunderii penale prin dispoziţiile noului C. pen., intrat în vigoare la data de 01.02.2014, stabilind că standardul constituţional era respectat de C. pen. din 1969, incident în cauză cu privire la recurentul inculpat (paragraful 72 din decizie).

Ca atare, calcularea termenului de prescripţie conform C. pen. actual, aşa cum solicită recurentul, ar presupune readucerea în discuţie a legii penale mai favorabile reţinute cu titlu definitiv în cauză, atribut ce aparţine instanţelor învestite cu judecarea cauzei pe fond (prima instanţa şi instanţa de apel).

Cât priveşte cel de-al doilea caz de casare invocat expres de recurent, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., acesta poate fi invocat atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Recurentul inculpat, însă, nu a prezentat niciun motiv de recurs în casaţie care să susţină neîntrunirea elementelor constitutive (lipsa de tipicitate obiectivă) ale infracţiunii de evaziune fiscală şi, în plus, a solicitat pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal, nicidecum de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Prin urmare, se constată că recurentul inculpat A. a declarat recurs în casaţie cu depăşirea termenului prevăzut de lege şi a invocat în mod formal cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. pen.., iar în aceste condiţii cererea de recurs în casaţie nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de lege, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 372 din data de 25 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 372 din data de 25 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 octombrie 2025.