Inadmissible cassation for failure to cite statutory grounds and re-argument of evidence in unlawful deprivation of liberty

Şedinţa publică din data de 08 octombrie 2025

Deliberând asupra cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 196 din 07.02.2025, pronunţată de Judecătoria Galaţi, secţia penală s-a dispus, în temeiul art. 205 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., condamnarea inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. n) din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a comunica cu persoana vătămată B. şi de a se apropia de aceasta pe o perioadă de 3 ani, iar în temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea aceluiaşi drept, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 97 din C. pen., s-a anulat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr. 210/2017 a Tribunalului Galaţi, definitivă prin decizia penală nr. 1164/07.11.2017 a Curţii de Apel Galaţi.

În temeiul art. 38 alin. (1) - art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a contopit pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare, dispusă în cauză, cu cea de 3 ani închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr. 210/2017 a Tribunalului Galaţi, aplicându-se pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din cea de a doua pedeapsă, respectiv un spor de 10 luni, în final inculpatul A. urmând a executa pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 10 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) şi (3) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa rezultantă principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) din C. pen., respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, de a comunica cu persoana vătămată B. şi de a se apropia de aceasta pe o perioadă de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.

S-a constatat executată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., aplicată pe lângă pedeapsa principală prin sentinţa penală nr. 210/2017 a Tribunalului Galaţi, definitivă prin decizia penală nr. 1164/07.11.2017 a Curţii de Apel Galaţi, urmând ca inculpatul să execute doar pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. n) din C. pen., respectiv de a comunica cu persoana vătămată B. şi de a se apropia de aceasta, pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa rezultantă principală, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, de a comunica cu persoana vătămată B. şi de a se apropia de aceasta de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a dispus anularea formelor de executare emise în baza sentinţei penale nr. 210/2017 a Tribunalului Galaţi, definitivă prin decizia penală nr. 1164/07.11.2017 a Curţii de Apel Galaţi, şi emiterea mandatului de executare al închisorii, la data rămânerii definitive a hotărârii.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 210/2017 a Tribunalului Galaţi, definitivă prin decizia penală nr. 1164/07.11.2017 a Curţii de Apel Galaţi, care nu sunt contrare.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., raportat art. 19 raportat la art. 25, 20 din C. proc. pen. cu referire la art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă B. şi a fost obligat inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 20.000 RON, reprezentând daune morale.

Prin decizia penală nr. 738/A din 27.06.2025, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. şi de partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 196/07.02.2025, pronunţată de Judecătoria Galaţi.

Împotriva deciziei penale nr. 738/A din 27.06.2025, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a declarat recurs în casaţie inculpatul A..

Inculpatul A. nu a înţeles să indice vreunul din cazurile de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În susţinerea cererii de recurs în casaţie, a invocat că hotărârea de condamnare se întemeiază pe declaraţiile contradictorii ale persoanei vătămate, declaraţiile martorilor oculari sunt incerte, iar raportul de constatare al comportamentului simulat în privinţa inculpatului a concluzionat că nu a fost detectat comportament simulat. A considerat că instanţa de apel a ignorat, în mod nejustificat, probele propuse şi interpretarea apărării, respingând implicit argumente pertinente privind lipsa de pericol social concret al faptei şi absenţa unei intenţii infracţionale, sub forma intenţiei directe sau indirecte.

De asemenea, a invocat dispoziţiile art. 438 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., apreciind că hotărârea instanţei de apel este nelegală întrucât s-a bazat pe probe administrate cu încălcarea gravă a dispoziţiilor legale privind coroborarea acestora şi examinarea contradictorie, instanţa acordând o valoare probatorie prioritară unei declaraţii subiective, în detrimentul altor probe obiective.

Totodată, a apreciat că, în temeiul art. 438 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., instanţa de control judiciar nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de apel formulate, omiţând să analizeze expres cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

S-a mai susţinut că prin menţinerea unei soluţii de contopire pronunţate de o instanţă de fond inferioară celei care a aplicat pedeapsa iniţială, s-a adus atingere principiului securităţii juridice şi autorităţii de lucru judecat. În acest sens, a apreciat că, potrivit art. 438 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în măsura în care contopirea pedepselor a fost realizată de un complet necompetent material, hotărârea este nulă absolut, iar instanţa de apel ar fi trebuit să constate acest viciu fundamental şi să dispună casarea hotărârii.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 434 din C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Nu pot fi atacate cu recurs în casaţie:

a) hotărârile de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire;

b) hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă;

c) hotărârile pronunţate în materia executării pedepselor;

d) hotărârile pronunţate în materia reabilitării;

Art. 435. Termenul de declarare a recursului în casaţie. - Recursul în casaţie poate fi introdus de către părţi sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.

Art. 437. Motivarea recursului în casaţie. - (1) Cererea de recurs în casaţie se formulează în scris şi va cuprinde:

a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii, numele, prenumele şi domiciliul profesional al avocatului sau, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită recursul în casaţie, precum şi organul judiciar din care acesta face parte;

b) indicarea hotărârii care se atacă;

c) indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora;

d) semnătura persoanei care exercită recursul în casaţie şi/sau semnătura avocatului.

(2) La cerere se anexează toate înscrisurile invocate în motivarea acesteia.

Art. 438. Cazurile în care se poate face recurs în casaţie. - (1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

1. în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente;

2. - 6 abrogate;

7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

8. în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal;

9. - 10 abrogate;

11. nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată;

12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;

13. - 14 abrogate.

(2) Cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

(3) În cazul în care cererea de recurs în casaţie a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casaţie nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiaşi hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Potrivit art. 440 din C. proc. pen. prevede că instanţa dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen. care se referă la hotărârile ce sunt supuse recursului în casaţie, termenul de declarare, părţile ce pot formula calea de atac, motivarea recursului în casaţie, precum şi cazurile în care se poate formula; iar potrivit art. 440 alin. (2), dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) şi (6), art. 437 şi 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Din examinarea cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat A. se constată că aceasta este inadmisibilă.

În cadrul procesual al recursului în casaţie, instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar orice chestiune de fapt, analizată de instanţele de fond şi apel sau chiar chestiuni de drept, dar ce nu se circumscriu cazurilor expres reglementate, sunt considerate intrate în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii.

Recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt intrate în autoritatea de lucru judecat, nici reevaluarea materialului probator pentru modificarea bazei factuale ori a caracterizării în drept. În privinţa evaluărilor în drept ce pot fi devoluate şi acestea sunt limitate, prin voinţa legiuitorului, la ipotezele (cazurile) enumerate.

Recursul în casaţie este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicţie, în care părţile pot solicita verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limitele expres şi limitativ prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Evoluţia reglementării în sensul restrângerii devoluţiunii admisibile şi analiza jurisprudenţei aferente, demonstrează că interpretarea extensivă a cazurilor constituie o adăugare nepermisă sau o ignorare a voinţei legiuitorului şi aduce în sfera cenzurii instanţei elemente extrinseci, generând caracterul de soluţie nelegală deciziei pronunţate în recursul în casaţie.

Recursul în casaţie declarat în prezenta cauză este inadmisibil. Astfel cum s-a expus anterior, în acest cadru procesual instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar orice chestiune de fapt sau chiar de drept, ce nu se circumscrie cazurilor expres reglementate este considerată intrată în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestite cu judecarea recursului în casaţie.

Prealabil, Înalta Curte constată că inculpatul a formulat calea extraordinară de atac prin intermediul apărătorului său, avocat C., fără a depune la dosar împuternicirea acordată acestuia în vederea redactării şi depunerii recursului în casaţie. Instanţa a încercat să ia legătura cu apărătorul pentru a depune delegaţia care a stat la baza împuternicirii sale să formuleze calea de atac, însă apărătorul nu a înţeles să complinească lipsurile, sens în care se apreciază că cererea de recurs în casaţie nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de lege.

În egală măsură, instanţa de recurs reţine că potrivit art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., cererea de recurs în casaţie se formulează în scris şi va cuprinde indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora. Inculpatul a indicat în cuprinsul cererii dispoziţiile art. 438 lit. c), e) şi f) din C. proc. pen., prevederi ce nu se regăsesc în normele procesual penale, respectiv articolul menţionat nu cuprinde o asemenea sistematizare (prevede puncte de la 1 la 14 şi alineate). Ca urmare, se va considera că inculpatul nu a înţeles să invoce vreunul din cazurile de casare expres şi limitativ impuse de dispoziţiile art. 438 din C. proc. pen.

Pe de altă parte, analizând motivele cererii de recurs în casaţie, acestea nu pot fi incluse în cazurile limitativ reglementate. Prin motivele indicate în cererea de recurs, inculpatul critică modalitatea de apreciere a probelor realizată de instanţa de apel şi aptitudinea materialului probator de a susţine acuzaţiile, aspecte ce, astfel cum s-a arătat anterior, nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs în procedura pendinte.

În ceea ce priveşte omisiunea pronunţării asupra unor solicitări punctuale formulate de inculpat în cursul judecăţii în apel, se constată că o asemenea analiză excedează prezentului cadru procesual limitat strict la cazurile de casare. Totuşi, Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată a fost analizată de instanţa de fond, Judecătoria Galaţi dispunând, prin încheierea din data de 7 februarie 2025, admiterea cererii şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. (dintr-o eroare materială evidentă în dispozitiv este menţionat art. 396 din C. pen.).

Cu privire la criticile referitoare la posibilitatea unei instanţe inferioare de efectua operaţiunea de contopire cu o pedeapsă pronunţată de o instanţă superioară, Înalta Curte constată că nici acestea nu pot face obiectul evaluării instanţei de recurs întrucât nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. Totuşi, Înalta Curte, fără o analiză exhaustivă asupra problematicii, enunţă dispoziţiile art. 585 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora instanţa competentă să dispună asupra modificării pedepsei, respectivm asupra contopirii (în faza de executare), este instanţa de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deţinere, instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.

Faţă de aceste aspecte, se constată că motivele invocate nu se circumscriu vreunui caz de casare, drept pentru care instanţa urmează ca, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., să respingă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 738/A din data de 27 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 738/A din data de 27 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 octombrie 2025.