Cassation for penalty limits inadmissible when grounds require re-individualization of sentencing and review of mitigating circumstances

Şedinţa publică din data de 07 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 911/A/2025 din 22 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2024, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 241 din data de 4 decembrie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2024 Tribunalul Maramureş a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului A. este Legea nr. 143/2000 la data comiterii faptelor - luna mai 2017.

Printre altele, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- trafic de droguri de risc sub forma participaţiei improprii, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen., raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art. 66 alin. (1), lit. a) şi b) C. pen., raportat la art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 65, alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b) C. pen.

- trafic de droguri de risc prin introducerea fără drept în ţară, sub forma participaţiei improprii, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen., raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, la pedeapsa de 3 ani închisoare. Potrivit art. 66 alin. (1), lit. a) şi b) C. pen., raportat la art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. Conform art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a) şi b) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1), lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-au adăugat 8 luni închisoare, reprezentând sporul obligatoriu de o treime din totalul celeilalte pedepse, stabilind o pedeapsă rezultantă de executat de 3 ani şi 8 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1), lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului pe o durată de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară drepturile: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice ale funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice pentru S.N.D.G.J.

În esenţă, în fapt, s-a reţinut că inculpatul A., în data de 27.05.2017, în localitatea Reus din Spania, le-a predat martorilor B. şi C. (conducători auto la S.C. D. SRL) un colet ce conţinea cantitatea de 2.974,7 grame de Cannabis, pe care aceştia din urmă l-au transportat, fără vinovăţie, până în localitatea Rona de Sus, judeţul Maramureş (l-au introdus în România în data de 29.05.2017), unde, în data de 30.05.2017, în jurul orelor 09:25, l-au predat inculpatului E., care l-a deţinut, fiind imediat oprit pentru control de organele de poliţie, care au constatat că acesta deţinea cantitatea de cannabis menţionată, drog de risc ce face parte din Tabelul anexă nr. III la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel DIICOT- Biroul Teritorial Maramureş şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 911/A din data de 22 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Maramureş şi inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 241/04.12.2024 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2024. S-au stabilit în favoarea Baroului Cluj onorariile avocaţiale parţiale din oficiu pentru inculpaţi, în sumă de câte 500 RON, ce se vor avansa din FMJ. În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluţionarea apelului Parchetului au rămas în sarcina statului. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul-apelant A. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Decizia penală nr. 911/A din data de 22 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori a fost comunicată către inculpatul A. la data de 28.05.2025, inculpatului E. la data de 28.05.2025 şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism la data de 27.05.2025.

Pentru inculpatul A. termenul s-a împlinit la data de 27.06.2025, în conformitate cu art. 269 alin. (2) şi (4) din C. proc. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 911/A din data de 22 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 17.06.2025.

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost comunicată către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism la data de 24.06.2025 şi către inculpatul E. la data de 27.06.2025 şi 24.06.2025.

În cauză, nu au fost depuse concluzii scrise.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 07.10.2025.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulată, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., susţinând că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

A solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casaţie, suspendarea în tot a executării hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., iar pe fondul recursului în casaţie, constatând nelegalitatea deciziei atacate, a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie declarat, casarea deciziei atacate şi dispunerea rejudecării cauzei de către Curtea de Apel Cluj.

A apreciat că decizia penală supusă controlului judiciar prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac este nelegală urmarea unui lung şir de incidente, invocate pe tot parcursului procesului penal desfăşurat în faza instanţelor de judecată şi respinse în mod greşit de acestea, incidente care au efecte asupra limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

A susţinut că nelegalitatea deciziei curţii rezidă din faptul că instanţa de control judiciar, în loc să constate nelegalitatea sentinţei în raport cu modul în care prima instanţa s-a pronunţat asupra solicitării de a se reţine circumstanţa atenuantă judiciar, deşi a recunoscut că prima instanţă nu a făcut-o expres, a decis să ofere segmente de motivare, încălcând principiul dublului grad de jurisdicţie.

Această conduită procesuală a dus la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, în baza următoarelor argumente: circumstanţele atenuante judiciar reprezintă o altă instituţie, diferită şi autonomă de criteriile generale de individualizare, iar atunci când este solicitată reţinerea acestora, instanţele de judecată sunt obligate să se pronunţe motivat asupra acestora; dacă prima instanţă nu a procedat în maniera detaliată mai sus, instanţa de control judiciar avea obligativitatea de a constata această carenţă şi de a trimite cauza spre rejudecare din acest motiv, întocmai pentru a salvgarda principiul dublului grad de jurisdicţie; faptul că instanţa de control judiciar a simţit nevoia să suplinească această carenţă, încercând să justifice atitudinea procesuală a primei instanţe, întăreşte convingerea că aceasta din urmă nu a motivat solicitarea apărării; important este şi că pedepsele concret aplicate sunt cele minime prevăzute de lege, ceea ce înseamnă că reţinerea circumstanţelor atenuante judiciar, asupra cărora nu s-au pronunţat în mod legal instanţele, aveau potenţialitate de a modifica limitele de pedeapsă şi în raport cu criteriile generale de individualizare reţinute; probabilitatea ca pedepsele concret aplicate să fi fost altele şi să fi angrenat posibilitatea unei altfel de individualizări este şi ea mare, mai ales că termenul de prescripţie al răspunderii penale s-ar fi împlinit trei zile mai târziu, în raport cu data pronunţaţii deciziei în apel.

Aceste detalieri justifică modalitatea în care se interpretează motivul de recurs în casaţie în baza căruia a solicitat casarea hotărârii. De esenţă căilor extraordinare de atac este sacrificarea principiului autorităţii de lucru judecat în favoarea principiului legalităţii şi aflării adevărului. Esenţa şi raţiunea judiciară de existenţă în materie penală a căilor extraordinare de atac, privite ca remedii procedurale, este tocmai de a răsturna prezumţia de adevăr şi "de a repara erorile pe care le conţin hotărârile judecătoreşti penale rămase definitive". Analiza raţiunii existenţei căilor extraordinare de atac, pe de altă parte, nu este una pur stilistică, impunându-se, nu de puţine ori, interpretarea motivelor prevăzute de lege şi care pot duce la admiterea acestora, în lumina acestei raţiuni, care a rămas constantă. La fel cum principiile generale de drept trebuie să se oglindească în prevederi legale, în atitudini procesuale, în interpretări jurisprudenţiale, aşa şi raţiunea existenţei oricărei instituţii drept trebuie să ghideze limitele de aplicare. Acest demers poate fi definit ca o forma de interpretare mens legis, o contractare a textului de lege în aşa fel încât să se muleze perfect pe raţiunea de existenţă a instituţiei, raţiune justificată la rândul său de principii fundamentale de drept. A proceda în sens contrar, adică a porni de la prevederea legală în scopul identificării principiului, este o atitudine care se poate dovedi a fi catastrofală. Doar o interpretare de această natură a motivului de recurs în casaţie invocat poate să răspundă cerinţelor unui act de justiţie corect, sens în care a solicitat admiterea recursului în casaţie.

Înalta Curte, verificând cerinţele legale pentru admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată, constată că acestea nu sunt îndeplinite în cauză, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte notează că potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte şi condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

Din examinarea cererii de recurs în casaţie rezultă şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele inculpatului, hotărârea care se atacă, cererea fiind semnată de inculpat.

Raportat la criteriile de exigenţă ale condiţiei supuse analizei şi la sfera cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică şi jurisprudenţă, se reţine, prioritar, faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre cazurile expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Astfel, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În cauza de faţă, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., care este incident dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind o reapreciere a încadrării juridice a faptelor pentru care un inculpat a fost condamnat, întrucât prin sintagma "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt reglementate de textul de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită prin hotărârile pronunţate în fond şi/sau apel.

Procedând, în aceste coordonate de principiu, la verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că deşi recurentul şi-a întemeiat, în drept, cererea de recurs în casaţie pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., din modul în care a formulat motivele de recurs în casaţie rezultă că argumentele dezvoltate nu se circumscriu cazului de recurs în casaţie invocat.

Se reţine că motivele invocate în cererea de recurs în casaţie vizează practic reindividualizarea pedepsei cu referire la reţinerea circumstanţelor atenuante, respectiv necesitatea realizării, în calea extraordinară de atac de faţă, a unei reindividualizări judiciare a pedepselor, în raport cu circumstanţele atenuante.

Ca atare, în raport de motivele cererii de recurs în casaţie coroborat cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., potrivit cărora, pe calea recursului în casaţie, instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, cazul de casare prev. de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen. a fost invocat pur formal, cererea inculpatului A. neavând aptitudinea de a declanşa controlul de legalitate al deciziei penale atacate, în limitele acestuia.

În jurisprudenţa constantă a instanţei supreme s-a stabilit că pot fi încadrate în dispoziţiile legale menţionate erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancţiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancţionator. În toate cazurile însă, legalitatea sancţiunilor a fost examinată prin raportare la încadrarea juridică dată faptei prin decizia definitivă, astfel cum a fost stabilită prin hotărârea recurată (relevante în acest sens sunt deciziile nr. 66, 230, 246, 249, 250, 267, 367 din 2014; nr. 27, 32, 75, 115, 124, 349, 404 din 2015; nr. 51, 63, 327, 522, 554 din 2016; nr. 23, 150 din 2017 ale I.C.C.J., secţia penală, publicate, www.x.ro).

Starea de fapt reţinută în cauză, materialul probator administrat, încadrarea juridică a faptelor, precum şi reţinerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanţelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casaţie reglementat ca şi o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea oricăror pretinse nelegalităţi, ci exclusiv examinarea hotărârii atacate prin prisma celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., respectiv, încălcarea competenţei după materie sau după calitatea persoanei, fapta pentru care s-a dispus condamnarea nu este prevăzută de legea penală, dispunerea eronată a încetării procesului penal, constatarea greşită sau omisiunea de a constata graţierea şi aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Faţă de aceste aspecte, se constată că motivele invocate nu se circumscriu cazului de casare invocat prev de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., întrucât vizează reindividualizarea pedepsei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 911/A/2025 din 22 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 911/A/2025 din 22 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 octombrie 2025.