Inadmissible cassation of sentence postponement and moral damages: factual re-evaluation and sentencing discretion fall outside the scope of extraordinary legal review

Şedinţa publică din data de 2 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de partea civilă A. constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 140 din 23 octombrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Bolintin Vale a hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a condamnat pe inculpata B. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, calculat conform art. 92 alin. (2) C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a impus inculpatei ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a impus inculpatei obligaţia ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a impus inculpatei ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Domeniului Public Bucureşti - Sector III ori a Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, pe o perioadă de 90 de zile.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. a căror nerespectare are drept urmare revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi art. 23 alin. (3) C. proc. pen. cu referire la art. 1349 C. civ. şi la art. 1357 C. civ., a admis, în parte, acţiunea civilă şi a obligat inculpata la plata către partea civilă A. a sumei de 250 de RON, cu titlu de daune materiale şi a sumei de 10.000 de RON, cu titlu de daune morale.

În baza art. 249 alin. (1) C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, cererea părţii civile de instituire a unor măsuri asigurătorii asupra patrimoniului inculpatei.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpata la plata către stat a sumei de 1.200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 276 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpata la plata către partea civilă a sumei de 9.600 de RON, reprezentând onorariul apărătorului ales.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpata B. şi partea civilă A..

Prin decizia penală nr. 411/A din 19 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală s-au admis apelurile declarate de inculpata B. şi partea civilă A. împotriva sentinţei penale nr. 140 din 23 octombrie 2024 pronunţată de Judecătoria Bolintin Vale, s-a desfiinţat, în parte, hotărârea apelată şi, în rejudecare:

S-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. în privinţa inculpatei B..

S-au înlăturat dispoziţiile vizând condamnarea şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatei B. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. s-a stabilit pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare în sarcina inculpatei B., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen. s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 C. pen.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. s-a impus inculpatei ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei penale atacate.

În baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, cererea apelantei parte civilă de obligare a inculpatei B. la plata cheltuielilor judiciare efectuate de părţi.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au fost lăsate în sarcina statului.

*

La data de 27 aprilie 2025 (prin e-mail), partea civilă A. a formulat recurs în casaţie împotriva deciziei penale nr. 411/A din 19 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin avocat C..

După efectuarea comunicărilor prev. de art. 439 C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrat, pe rolul secţiei penale, la data de 3 iulie 2025, sub nr. x/2022, fiind repartizat aleatoriu completului C10 Filtru.

Prin referatul din aceeaşi dată, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea examinării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 2 octombrie 2025.

În conformitate cu dispoziţiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., magistratul asistent desemnat în cauză a întocmit şi depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casaţie.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de partea civilă A., în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Alineatul (4) al aceluiaşi text de lege stabileşte că, în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 434 - 438, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie.

În acest context normativ, procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru constată că cererea de recurs în casaţie formulată de partea civilă A. la data de 27 aprilie 2025 a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen., care, raportat la data comunicării deciziei din apel (26 martie 2025), s-a împlinit la 28 aprilie 2025 şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

Cererea îndeplineşte şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen., fiind formulată de partea civilă A., care a formulat şi apel în cauză.

În fine, cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1), lit. a), b) şi d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele şi prenumele recurentei, domiciliul acesteia şi hotărârea care se atacă, deopotrivă, cererea fiind semnată de apărătorul recurentei părţi civile.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1), lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru constată că apărarea recurentei parte civilă A. a invocat, punctual, următoarele:

1. Hotărârea este contrară legii - art. 83 C. pen. [art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen..];

În acest sens, apărarea a arătat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre contrară legii, aplicând eronat dispoziţiile art. 83 C. proc. pen. şi ignorând obligaţia de motivare clară prevăzută de art. 403 C. proc. pen.

Instanţa a dispus amânarea aplicării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, deşi fapta comisă de inculpata B. are o gravitate sporită. Inculpata a trântit-o la pământ pe recurentă, a lovit-o cu capul de ciment şi cu pumnii în faţă, de mai multe ori, în prezenţa fiicelor sale minore, provocându-i leziuni care au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. x/11.06.2020. Or, aceste acte de violenţă extremă, comise în faţa minorelor, au generat traume psihologice severe recurentei şi fiicelor acesteia, confirmate de evaluările psihologice depuse la dosar.

În plus, decizia este motivată contradictoriu întrucât, recunoscând gravitatea faptei (agresiune violentă, leziuni multiple, impact asupra minorelor, atitudinea nesinceră a inculpatei), instanţa a calificat fapta ca având o gravitate "relativ redusă" şi a dispus amânarea aplicării pedepsei, fără a explica adecvat această concluzie. Or, această contradicţie încalcă art. 403 C. proc. pen., astfel că hotărârea recurată este contrară legii (Decizia nr. 27/RC/2015, Monitorul Oficial nr. 345/2015). Eroarea de drept a influenţat soluţia, fiind necesară casarea deciziei.

2. Greşita aplicare a legii - art. 83 C. pen. [art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen..];

În acest sens, a arătat că instanţa de apel a aplicat eronat dispoziţiile art. 83 C. proc. pen., dispunând amânarea aplicării pedepsei, deşi gravitatea faptei şi atitudinea inculpatei nu justifică o astfel de soluţie.

Conform art. 74 C. pen., individualizarea pedepsei trebuie să ţină cont de gravitatea infracţiunii şi periculozitatea infractorului.

Or, fapta comisă (loviri multiple, leziuni grave, impact psihologic asupra minorelor) şi lipsa regretului inculpatei (confirmată de negarea faptei şi lipsa probelor pentru legitima apărare) impuneau o pedeapsă cu executare efectivă, nu amânarea aplicării pedepsei, jurisprudenţa instanţei supreme (Decizia nr. 27/RC/2015, Monitorul Oficial nr. 345/2015) confirmând că aplicarea greşită a dispoziţiilor privind modalitatea de executare a pedepsei se încadrează în cazul de casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8. Această eroare a influenţat soluţia, justificând casarea deciziei.

3. Eroare gravă de fapt - [art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen..];

Sub acest aspect, apărarea a arătat că instanţa de apel a comis o eroare gravă de fapt, ignorând probele privind traumele psihologice suferite de recurentă şi fiicele sale, confirmate de evaluările psihologice depuse la dosar.

Practic, instanţa a reţinut eronat că leziunile "nu au produs consecinţe de lungă durată" şi că recurenta şi-a reluat "în mod normal" viaţa familială, socială şi profesională. Aceste afirmaţii contrazic probele care atestă necesitatea şedinţelor de psihoterapie pentru recutentă şi fiicele sale, datorită anxietăţii şi insecurităţii generate de agresiune.

Or, conform practicii instanţei supreme, ignorarea probelor relevante privind impactul faptei asupra victimei constituie o eroare gravă de fapt, care justifică casarea hotărârii pronunţate în astfel de împrejurări.

Această eroare a influenţat decizia instanţei de apel de a amâna aplicarea pedepsei şi de a menţine daune morale insuficiente, hotărâre care, fiind pronunţată în astfel de condiţii, este vădit nelegală.

Pentru argumentele prezentate, apărarea a solicitat admiterea recursului şi:

- suspendarea executării deciziei atacate, conform art. 441 alin. (1) C. proc. pen., până la soluţionarea recursului în casaţie, pentru a se preveni efectele ireversibile ale soluţiei de amânarea a aplicării pedepsei;

- pe fond, casarea deciziei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, cu indicaţii exprese privind: reaprecierea gravităţii faptei, ţinând cont de violenţa extremă şi de impactul acesteia asupra minorelor; reevaluarea modalităţii de executare a pedepsei, astfel încât să se dispună o pedeapsă cu executare efectivă, proporţională cu gravitatea faptei şi periculozitatea inculpatei; reanalizarea cuantumului daunelor morale, pentru ca acestea să reflecte traumele psihologice suferite de recurentă şi fiicele sale.

Raportat la criteriile de exigenţă ale condiţiei de admisibilitate analizate, Înalta Curte, judecătorul de filtru constată că aspectele invocate de partea civilă A. în recurs în casaţie şi care se circumscriu, în esenţă, greşitei individualizări judiciare a pedepsei stabilite în sarcina inculpatei B. în apel (raportat la gravitatea concretă a faptei săvârşite şi urmările asupra sa şi a copiilor săi), greşitei stabiliri a cuantumului daunelor morale acordate în cauză (care nu reflectă prejudiciul moral real suferit) şi insuficientei/neadecvatei motivări a soluţiei instanţei de apel, nu pot fi cenzurate prin prisma cazurilor de recurs în casaţie invocate, excedând sferei acestora.

Astfel, cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., care permite cenzurarea hotărârii definitive atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", vizează exclusiv situaţiile în care fapta concretă, pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare, nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare sau în care instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, în ansamblul său ori ca efect al modificării unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta concret săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

La rândul său, cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., astfel cum a fost reconfigurat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 50/2025, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025, vizează situaţiile în care, în raport cu actele dosarului, s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen. (respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se încetarea procesului penal sau, dimpotrivă, în mod greşit, nu s-a reţinut incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., dispunându-se condamnarea inculpatului sau amânarea aplicării pedepsei.

În fine, cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., care permite cenzurarea hotărârii definitive atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", vizează exclusiv erorile care se produc urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau a unei durate a pedepsei superioare ori inferioare limitelor legale speciale.

Or, niciuna dintre criticile concrete formulate de partea civilă A. în actualul cadru procesual nu aduc în discuţie elemente de tipicitate obiectivă sau de eventuală dezincriminare a infracţiunii cercetate în cauză, de incidenţă a unei eventuale cauze de încetare a procesului penal sau de nelegalitate a pedepsei stabilite în sarcina inculpatei B..

Dimpotrivă, raportat la modul concret în care sunt formulate şi scopul urmărit prin invocarea lor, aceste susţineri tind, în mod determinant, la punerea în discuţie a temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţa de apel, atât sub aspectul laturii penale a cauzei, cât şi a celei civile (în special, sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate părţii civile), recurenta A. pretinzând că acestea sunt rezultatul unei greşite evaluări a datelor particulare ale speţei, în special, sub aspectul gravităţii reale a faptei cercetate şi a urmărilor acesteia.

Or, în reperele prezentate, aducând în discuţie, chiar temeinicia soluţiei definitive date cauzei, criticile formulate de recurenta parte civilă A. nu pot fi cenzurate eo ipso nici prin prisma cazurilor invocate, dar nici a vreunuia dintre celelalte cazuri limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recursul în casaţie nu permite, însă, reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată.

Aceasta deoarece, în actualul cadru procesual, instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În fine, Înalta Curte, judecătorul de filtru constată că recurenta parte civilă invocă şi pretinsul caracter insuficient/neadecvat al motivării hotărârii recurate, chestiune care, deopotrivă, nu se circumscrie nici măcar formal vreunuia dintre cazurile de casare invocate sau celorlalte cazuri limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., care ar justifica admiterea în principiu a acestei căi de atac destinate, în mod esenţial (şi cu singura excepţie a chestiunii competenţei), să înlăture erori de drept substanţial ce afectează hotărârea definitivă.

Pentru considerentele expuse, constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de partea civilă A. împotriva deciziei penale nr. 411/A din data de 19 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., o va respinge, ca inadmisibilă, soluţie în contextul căreia nu va mai proceda la evaluarea cererii de suspendare a executării deciziei recurate, formulate de recurenta parte civilă, aceasta fiind superfluă.

Urmare acestei soluţii, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va dispune obligarea recurentei părţi civile la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de partea civilă A. împotriva deciziei penale nr. 411/A din data de 19 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2025.