Defendant’s appeal for annulment inadmissible; refusal-to-test conviction for 2.5 years stands with costs.

Şedinţa publică din data de 01 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 260 din 14 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală în dosarul nr. x/2023, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1361/2024 pronunţată la 22.08.2024 în dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Deva, în baza art. 396 alin. (2) şi alin. (10) C. proc. pen. s-a hotărât condamnarea inculpatului A. , trimis în judecată în stare de libertate, la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 C. pen. (faptă săvârşită la data de 07.06.2022).

În temeiul art. 162 alin. (1) şi art. 163 C. proc. pen., s-a dispus ca, la rămânerea definitivă a hotărârii, mijloacele materiale de probă, înregistrate la poziţia nr. 1214/MMP/2023 din Registrul mijloacele materiale de probă, să se ataşeze la dosar şi să se arhiveze împreună cu dosarul cauzei.

În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 700 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 400 de RON a fost stabilită prin rechizitoriu).

Prin decizia penală nr. 260 din 14 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală în dosarul nr. x/2023 a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1361/2024 pronunţată la 22.08.2024 în dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Deva, sentinţă care a fost menţinută în integralitate.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casaţie inculpatul A. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 438 pct. 7, pct. 8 şi pct. 12 C. proc. pen.

În esenţă, recurentul inculpat a susţinut că a fost trimis în judecată şi condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât instanţa de apel, în mod greşit, nu a dat eficienţă cauzei de neimputabilitate a iresponsabilităţii, reţinând că, în data de 07.06.2022, în jurul orei 03:00, acesta a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive după ce, în prealabil, fusese depistat de organele de poliţie rutieră în timp ce conducea autovehiculul pe drumurile publice, respectiv pe Aleea Teilor - str. x str. x din mun. Deva, jud. Hunedoara.

Astfel, a opinat că, în cauză, poate fi reţinută cauza de neimputabilitate a iresponsabilităţii, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în acest sens, susţinerile inculpatului potrivit cărora a fost bătut de organele de poliţie până şi-a pierdut cunoştinţa având suport probator în certificatul medico-legal depus la dosar.

În argumentare, a susţinut că pe baza procesului-verbal privind folosirea mijloacelor din dotare şi a înregistrărilor audio-video surprinse cu dispozitivul body-worn, camera din dotarea poliţiştilor, se poate concluziona că excoriaţiile şi echimozele suferite de inculpat nu sunt doar rezultatul inerent al procedurii de încătuşare şi nu au un corespondent perfect în leziunile descrise în certificatul medico-legal.

Mai mult, a susţinut că instanţa de fond a reţinut că inculpatul simula starea de leşin/iresponsabilitate, aflându-se întins pe jos în parcare, în condiţiile în care la dosar nu au fost administrate probe în acest sens.

Totodată, a menţionat că procedura simplificata a recunoaşterii vinovăţiei nu este incompatibilă cu solicitarea de pronunţare a unei soluţii de achitare întemeiate pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 28 C. pen., dispoziţii legale care, în opinia inculpatului, sunt incidente în prezenta cauză.

În concluzie, a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, suspendarea în tot a executării hotărârii atacate, casarea hotărârii şi achitarea inculpatului în temeiul art. 448 pt. 2 lit a) C. proc. pen., rap. la art. 438 pct. 7 C. proc. pen., art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi art. 28 C. pen.

*

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 260 din 14 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală în dosarul nr. x/2023, în raport de prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de Curţile de Apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casaţie trebuie să îndeplinească cumulativ cerinţele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părţii care o exercită, precum şi condiţiile legate de formă şi fond. Această concluzie rezultă din prevederile art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., potrivit cărora cererea de recurs în casaţie va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 din acelaşi cod.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că inculpatul A. a declarat recurs în casaţie în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. (decizia penală nr. 260 din 14 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală în dosarul nr. x/2023 a fost comunicată inculpatului A. la data de 23.04.2025, la adresa din Deva, însă nu a fost comunicată inculpatului la locul de detenţie (Penitenciarul Deva) în care se află încarcerat din data de 14.04.2025 - data încarcerării rezultând din cuprinsul procesului-verbal de verificare în baza de date a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor) - motiv pentru care, nefiindu-i comunicată în mod legal, termenul de recurs în casaţie prevăzut de lege nu a început să curgă pentru inculpat.

De asemenea, cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434 din C. proc. pen., având în vedere că decizia nr. 260 din 14 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală în dosarul nr. x/2023 face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind o decizie pronunţată de curtea de apel, ca instanţă de apel.

Totodată, se constată că recursul în casaţie a fost promovat de către inculpatul A., persoană care, faţă de calitatea sa de inculpat în cursul procesului în fond şi apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumeraţi în cuprinsul art. 436 alin. (1) din C. proc. pen.

Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen. sunt menţionate: numele, prenumele şi domiciliul recurentului A., precum şi locul de detenţie, hotărârea care se atacă, iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat-o, avocat B., care a ataşat împuternicirea avocaţială nr. 3254/14.05.2025.

Referitor la condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii formulate au fost invocate dispoziţiile art. 438 pct. 7, art. 438 pct. 8 şi art. 438 pct. 12 din C. proc. pen.

În argumentare, s-a susţinut că instanţa de apel nu a dat eficienţă cauzei de neimputabilitate prevăzute de dispoziţiile art. 28 C. pen. (iresponsabilitatea), dispunând condamnarea inculpatului pentru o fapta care nu era prevăzută de legea penală.

Referitor la această condiţie de admisibilitate, se impune a se menţiona că în etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din modalitatea de reglementare a recursului în casaţie, rezultă că instanţa de casare nu reanalizează faptele sau probele, ci verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, în raport cu motivele strict prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

Reţinerea unei cauze de neimputabilitate (în speţă, iresponsabilitatea) presupune o reanaliză a situaţiei de fapt, respectiv a probelor ce nu mai poate fi realizată în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.

Astfel, se observă că solicitările recurentului inculpat sunt în sensul reevaluării probelor pentru a se aprecia că în cauză era incidentă cauza de neimputabilitate a iresponsabilităţii, aspecte care excedează competenţei instanţei de recurs în casaţie care nu poate reevalua probele administrate şi nici nu poate substitui concluziile instanţei de fond şi apel cu propriile aprecieri asupra vinovăţiei inculpatului.

În acest sens, jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi a statuat că recursul în casaţie nu reprezintă o a treia judecată în fond, ci are un caracter strict de legalitate, motiv pentru care nu pot fi primite criticile întemeiate pe chestiuni de fapt sau pe pretinsa greşită apreciere a probelor.

Recurentul inculpat A. contestă situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv în cauză, subliniind că, pe baza probelor administrate, rezultă că a fost bătut de organele de poliţie până şi-a pierdut cunoştinţa, împrejurare care ar justifica, în opinia acestuia, reţinerea cauzei de neimputabilitate a iresponsabilităţii.

Faţă de aceste critici, se impune precizarea că instanţa de casare verifică exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare, fără a putea reevalua chestiunile de fapt, indiferent dacă ele au stat la baza reţinerii existenţei infracţiunii şi calificării ei juridice ori au justificat factual aplicarea legii penale numai sub aspectul tratamentului sancţionator.

Prin urmare, motivul invocat, întemeiat pe susţinerea incidenţei cauzei de neimputabilitate a iresponsabilităţii, este inadmisibil, neîncadrându-se în niciuna dintre ipotezele expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 260 din 14 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va fi obligat recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 260 din 14 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 octombrie 2025.