Prosecution's closure due to statute of limitations annulled and case remanded for continued investigation of EU fund fraud

Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin ordonanţa din data de 13 martie 2025 emisă în dosarul nr. x, printre altele, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, a dispus:

- clasarea cauzei faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. şi de art. 182 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 din C. pen.

- clasarea cauzei faţă de inculpata B. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. şi de art. 182 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 din C. pen.

- clasarea cauzei faţă de inculpata C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. şi de art. 182 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 din C. pen.

Totodată, a menţinut măsurile asigurătorii a sechestrului asigurător şi a popririi, până la concurenţa sumei de 14.866.500 RON, în vederea reparării pagubei produse, asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinându-i inculpatului A., conform dispozitiv.

În temeiul art. 275 alin. (3) şi (5) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reţinut, în esenţă, că, la data de 08.01.2015, a fost înregistrat pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie procesul-verbal de sesizare din oficiu întocmit de organele de urmărire penală cu privire la faptul că reprezentanţi ai D. au obţinut fonduri europene pentru realizarea a două proiecte, sens în care au prezentat acte sau declaraţii false, inexacte sau incomplete şi că sumele obţinute au fost folosite în alt scop decât cel alocat.

Prin ordonanţa din data de 18.02.2015 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 181 şi art. 182 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 35 din C. pen.

Prin ordonanţa nr. 7/P/2015 din data de 21.01.2016 s-a dispus extinderea urmăririi penale în cauză cu privire la săvârşirea infracţiunilor de deturnare de fonduri, prev. de art. 307 alin. (2) din C. pen., spălarea banilor, prev. de art. 29 lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 5 din C. pen., efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, trafic de influenţă, prev. de art. 291 din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 alin. (1) din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., fals în declaraţii, prev. de art. 326 din C. pen. rap. la art. 28 din Legea nr. 176/2010, şi abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 din C. pen.

Prin ordonanţa din data de 09.02.2016 s-a dispus extinderea urmăririi penale, printre altele, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 181 şi art. 182 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 din C. pen., art. 35 din C. pen. şi art. 38 din C. pen. faţă de E., F., A., B., C..

Cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 181 şi art. 182 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., art. 35 din C. pen. şi art. 38 din C. pen. (împreună cu alte infracţiuni reţinute în sarcina inculpaţilor), a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de E. şi C. prin ordonanţele din data de 25.02.2016, faţă de A. şi B. prin ordonanţele din data de 12.05.2016 şi faţă de F. prin ordonanţa din data de 17.05.2016.

La data de 18.07.2016 a fost emis rechizitoriul nr. x/2015 şi a fost sesizată înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu judecarea cauzei.

Prin încheierea din data de 11.10.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în temeiul art. 345 alin. (1)-(3) din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a admis, în parte, cererile şi excepţiile formulate în procedura camerei preliminare, printre alţii, şi de către inculpaţii A., B. şi C. şi, în consecinţă, a constatat neregularitatea rechizitoriului nr. x din data de 18.07.2016 emis de PÎCCJ - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în ceea ce priveşte descrierea faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, indicarea încadrării juridice, precum şi indicarea şi analiza mijloacelor de probă.

Prin încheierea nr. 1035 din data de 22.11.2016, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a dispus restituirea cauzei privindu-i, printre alţii, şi pe inculpaţii C., A. şi B. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, întrucât nu au fost înlăturate neregularităţile constatate anterior.

Prin încheierea nr. 12/C din data de 03.02.2017, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia penală a admis, în parte, contestaţia formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii nr. 1035/22.11.2016 şi a încheierii din data de 11.10.2016 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, dar a menţinut dispoziţia de restituire a cauzei, în limitele dispuse prin încheierea nr. 1035/22.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Prin ordonanţa din data de 02.08.2017 a procurorului şef al secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie s-a dispus reluarea urmăririi penale cu privire infracţiunile cu care a fost sesizată instanţa de judecată.

După reluarea urmăririi penale, s-a dispus disjungerea cauzei faţă de mai mulţi inculpaţi, fiind înregistrate dosarele nr. x/2017, y/2018, z/2019, w/2019, t/2019, s/2019 şi x. În aceste dosare s-au dispus, ulterior, soluţii de clasare astfel că, la acest moment, dosarul penal nr. x are ca obiect (doar) săvârşirea infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene prevăzute de art. 181 şi art. 182 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., art. 35 din C. pen. şi art. 38 din C. pen. de către inculpaţii E., F., A., B. şi C..

Potrivit ordonanţelor prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale şi situaţiei de fapt reţinute în cursul urmăririi penale, infracţiunile prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000 reţinute în sarcina inculpaţilor constau în următoarele:

- inculpatul A. -în perioada 20.05.2010-27.10.2014, în calitate de manager al proiectului "Acces pe piaţa muncii - O şansă pentru tine", ID x, a obţinut pe nedrept fonduri din bugetul comunităţii europene, prin determinarea stabilirii grupurilor ţintă cu persoane fictive sau care nu aveau cunoştinţă de implicarea în proiecte cu fonduri europene, în baza întocmirii unor documente care nu corespundeau realităţii şi prin întocmirea şi semnarea cererilor de rambursare către autoritatea de management având la bază documente justificative (liste grupuri ţintă, certificate şi diplome cursuri de calificare) care nu corespundeau realităţii, având ca urmare prejudicierea bugetului comunităţilor europene şi a bugetului naţional cu suma de 14.866.500 RON, aferentă proiectului "Acces pe piaţa muncii- O şansă pentru tine" - ID x;

- inculpata C. -în perioada 20.05.2010-27.10.2014, în calitate de manager general al D., a obţinut pe nedrept fonduri din bugetul comunităţii europene aferente proiectelor "Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi" şi "Acces pe piaţa muncii - O şansă pentru tine", prin determinarea stabilirii grupurilor ţintă cu persoane fictive sau care nu aveau cunoştinţă de implicarea în proiecte cu fonduri europene, în baza întocmirii unor documente care nu corespundeau realităţii şi prin întocmirea şi semnarea cererilor de rambursare către autoritatea de management, având la bază documente justificative (liste grupuri ţintă, certificate şi diplome cursuri de calificare) care nu corespundeau realităţii, cu consecinţa prejudicierii bugetului comunităţilor europene şi bugetului naţional cu suma totală de 27.250.708,72 RON (12.384.208,72 RON aferentă proiectului "Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi" - ID x şi 14.866.500 RON aferentă proiectului "Acces pe piaţa muncii - O şansă pentru tine" - ID x);

- inculpata B. -în perioada 20.05.2010-27.10.2014, a obţinut pe nedrept fonduri din bugetul comunităţii europene pentru proiectele "Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi" şi "Acces pe piaţa muncii - O şansă pentru tine", prin determinarea stabilirii grupurilor ţintă cu persoane fictive sau care nu aveau cunoştinţă de implicarea în proiecte cu fonduri europene, în baza întocmirii unor documente care nu corespundeau realităţii, prin întocmirea şi semnarea cererilor de rambursare către autoritatea de management, având la baza documente justificative (liste grupuri ţintă, certificate şi diplome cursuri de calificare) care nu corespundeau realităţii, având ca urmare prejudicierea bugetului comunităţilor europene şi bugetului naţional cu suma totală de 27.250.708,72 RON (12.384.208,72 RON aferentă proiectului "Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi" - ID x şi 14.866.500 RON aferentă proiectului "Acces pe piaţa muncii - O şansă pentru tine" - ID x).

Totodată, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 182 din Legea nr. 78/2000, s-a reţinut în sarcina inculpaţilor următoarea situaţie de fapt:

- inculpatul A. -în perioada 15.09.2010-27.10.2014, în calitate de manager al proiectului "Acces pe piaţa muncii - O şansă pentru tine" - ID x, a schimbat destinaţia fondurilor obţinute în cadrul proiectului prin determinarea persoanelor angajate în cadrul acestuia, ca un procent din salariul încasat să fie plătit cu titlu de donaţie către D., valoarea totală a donaţiilor primite de asociaţie în această modalitate fiind de 935.791 RON, respectiv prin încheierea, în cadrul aceluiaşi proiect, a unui număr de 17 contracte de împrumut fictive (2/03.10.2012, 65/24.10.2012, 53/03.10.2013, 3/03.10.2012, 10/10.10.2012, 8/10.10.2012, 17/10.05.2013, 18/10.05.2013, 5/03.10.2012, 6/10.10.2012, 13/24.10.2012, 7/10.10.2012, 15/24.10.2012, 16/24.10.2012, 11/10.10.2012, 12/24.10.2012, 4/03.10.2012) şi retragerea, în baza acestora, din conturile D. deschise la G., a sumei de 846.000 RON, în zilele de 22.10.2014 şi 23.10.2014, sub pretextul restituirii unor datorii inexistente, sumele retrase provenind din plăţile efectuate de către Ministerul Fondurilor Europene în data de 20.10.2014 (aferente cererii de rambursare nr. x), în cuantum de 1.588.445,86 RON şi 157.099,04 RON;

- inculpata C. -în calitate de manager general al D., în perioada 20.05.2010-27.10.2014, a schimbat destinaţia fondurilor europene obţinute în cadrul proiectelor "Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi" şi "Acces pe piaţa muncii - O şansă pentru tine", prin determinarea persoanelor angajate în cadrul proiectelor să vireze D., cu titlu de donaţie, un procent din cuantumul sumelor primite de aceştia ca salariu, valoarea totală a donaţiilor primite de asociaţie în această modalitate fiind de 1.364.098,11 RON (428.307,11 RON aferentă proiectului "Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi" şi 935.791 RON aferentă proiectului "Acces pe piaţa muncii - O şansă pentru tine"), pentru a se crea imaginea falsă a unor proiecte eligibile, respectiv prin încheierea şi semnarea, în cadrul proiectului "Acces pe piaţa muncii - O şansă pentru tine" - ID x, a unui număr de 17 contracte de împrumut fictive (2/03.10.2012, 65/24.10.2012, 53/03.10.2013, 3/03.10.2012, 10/10.10.2012, 8/10.10.2012, 17/10.05.2013, 18/10.05.2013, 5/03.10.2012, 6/10.10.2012, 13/24.10.2012, 7/10.10.2012, 15/24.10.2012, 16/24.10.2012, 11/10.10.2012, 12/24.10.2012, 4/03.10.2012) şi retragerea, în baza acestora, din conturile D. deschise la G., a sumei de 846.000 RON, în datele de 22.10.2014 şi 23.10.2014, sub pretextul restituirii unor datorii inexistente, sumele retrase provenind din plăţile efectuate de către Ministerul Fondurilor Europene în data de 20.10.2014 (aferente cererii de rambursare nr. x), în cuantum de 1.588.445,86 RON şi 157.099,04 RON;

- inculpata B. -în calitate de membru în cadrul proiectelor "Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi" şi "Acces pe piaţa muncii - O şansă pentru tine", în perioada 20.05.2010-27.10.2014, a schimbat destinaţia fondurilor europene obţinute în cadrul celor două proiecte sus-menţionate prin determinarea persoanelor angajate în cadrul proiectelor ca un procent din salariul încasat să fie plătit cu titlu de donaţie către D. din cuantumul sumelor primite de aceştia ca salariu, totalizându-se un cuantum al donaţiilor în sumă totală de 1.364.098,11 RON (428.307,11 RON aferentă proiectului "Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi", şi 935.791 RON aferentă proiectului "Acces pe piaţa muncii- O şansă pentru tine"), pentru a se crea imaginea falsă a unor proiecte eligibile.

Procurorul de caz a reţinut că infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 este sancţionată cu o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani, astfel că termenul general de prescripţie a răspunderii penale incidente este de 8 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. (8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani).

A mai reţinut că în cazul infracţiunii prev. de art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, care este sancţionată cu o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani, termenul general de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. (5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani).

Având în vedere că infracţiunile prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 s-au epuizat la datele de 27.10.2014 pentru inculpaţii A., B. şi C. (printre alţii), procurorul de caz a constatat că termenele generale de prescripţie s-au împlinit la datele de 26.10.2022 şi 26.10.2019.

A mai arătat procurorul de caz că termenele de prescripţie menţionate anterior sunt cele incidente în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru forma simplă a infracţiunilor prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000 şi de art. 182 din Legea nr. 78/2000 întrucât, în încadrarea juridică din actele procesuale prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţi, nu s-a reţinut vreunul dintre alineatele din normele de incriminare corespunzătoare formei simple sau agravate.

Aşadar, a apreciat că, într-o astfel de situaţie, concluzia nu poate fi decât aceea că s-a avut în vedere forma simplă a infracţiunilor, cu atât mai mult cu cât, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 182 din Legea nr. 78/2000, valoarea prejudiciului nu depăşea suma de 2.000.000 RON.

Însă, având în vedere că valoarea prejudiciului reţinut ca fiind cauzat prin comiterea infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000 era mai mare de 2.000.000 RON, procurorul a apreciat că s-ar fi impus reţinerea formei agravate a infracţiunii, conform art. 181 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, caz în care pedeapsa prevăzută de lege pentru comiterea acesteia era închisoarea de la 3 ani la 10 ani şi 6 luni (limitele de pedeapsă de la art. 181 alin. (1), închisoarea de la 2 la 7 ani, majorate cu jumătate).

Termenul general de prescripţie a răspunderii penale corespunzător acestor limite mai mari de pedeapsă este de 10 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. b) din C. pen. (10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani).

Procurorul de caz a constatat că şi acest termen prescripţie a răspunderii penale, de 10 ani, s-a împlinit în cauză la data de 26.10.2024 pentru inculpaţii A., B. şi C. (printre alţii).

În susţinerea concluziei că în prezenta cauză se aplică termenele generale de prescripţie a răspunderii penale, şi nu termenele speciale, procurorul a făcut trimitere la:

- Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din data de 25 iunie 2018, prin care s-a constatat că soluţia legislativă care o prevede prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională iar, prin Decizia nr. 358/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din data de 09 iunie 2022, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale;

- Decizia nr. 67/25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, prin care s-a stabilit că "normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 5 din C. pen..";

- Decizia nr. 16/16.09.2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.229 din 6 decembrie 2024, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi a stabilit că:

"1. Actele de procedură emise anterior datei de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018 a deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018) au efect întreruptiv al prescripţiei răspunderii penale, indiferent de valoarea prejudiciului, fără a fi necesară evaluarea în concret a unui risc sistemic de impunitate, în toate cauzele având ca obiect infracţiuni contra intereselor financiare ale Uniunii Europene şi infracţiuni de corupţie numai dacă legea penală mai favorabilă stabilită în mod global potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014 (publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014) este C. pen. sau legislaţia specială conţinând dispoziţii penale în forma în vigoare între 1 februarie 2014 şi 24 iunie 2018. 2. Actele de procedură pentru care există obligaţia legală de a fi comunicate suspectului sau inculpatului ulterior datei de 30 mai 2022 (data publicării Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022) întrerup curgerea termenului de prescripţie a răspunderii penale numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022 ori cu privire la faptele săvârşite anterior numai dacă legea penală mai favorabilă stabilită în mod global potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014 (publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014) este C. pen. sau legislaţia specială conţinând dispoziţii penale în forma în vigoare începând cu data de 30 mai 2022."

- Decizia nr. 37/17.06.2024 privind aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripţiei, dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în limitele rezultate din Hotărârea Curţii de Justiţie pronunţată în 24 iulie 2023 în Cauza C-107/23 PPU, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că:

"1. Instanţele de judecată nu pot lăsa neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în limitele rezultate din hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în 24 iulie 2023 în Cauza C-107/23 PPU (limite prevăzute în dispozitivul hotărârii la pct. 1 teza a II-a). 2. Dezlegarea dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se va aplica în condiţiile stabilite de aceasta şi actelor de procedură efectuate înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.".

Prin urmare, procurorul de caz a apreciat că din deciziile amintite mai sus rezultă că, în privinţa instituţiei întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, sunt aplicabile prevederile art. 5 alin. (1) din C. pen., potrivit cărora, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, principiul legii penale mai favorabile reglementat de art. 5 din C. pen., normă de drept substanţial, fiind aplicabil inclusiv în cazul infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, orientare care reiese şi din practica Curţii de Justiţie a Uniunii Europene anterioară hotărârii acestei instanţe europene din data de 24 iulie 2023, pronunţată în Cauza C-107/23 PPU, întrucât prin aceste decizii se recunoşteau efectele principiului legii penale mai favorabile şi în cazul prescripţiei răspunderii penale, în situaţia în care înseşi normele de drept interne din această materie, ale statului în cauză, erau considerate ca fiind norme de drept substanţial.

Ca atare, legea penală mai favorabilă incidentă în prezenta cauză, din punctul de vedere al cauzelor întreruptive a cursului prescripţiei răspunderii penale, este C. pen. în forma în vigoare în perioada cuprinsă între 25 iunie 2018 şi 30 mai 2022, perioadă în care fondul activ al legislaţiei nu a (mai) conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

S-a constatat, astfel, că termenele de prescripţie pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 181 alin. (1) şi de art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 din prezenta cauză s-au împlinit la datele de 26.10.2022, 25.05.2022, 26.10.2019 şi 18.12.2018 şi că aceste termene generale s-au împlinit chiar dacă s-ar lua în considerare suspendarea care a operat în perioada 16.03.2020-14.05.2020, conform Decretului Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă şi Decretului Preşedintelui României nr. 240/16.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă, inclusiv în ipoteza reţinerii unui termen general de prescripţie de 10 ani, corespunzător infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Pentru acest motiv, procurorul de caz a dispus o soluţie de clasare faţă de inculpaţii A., C. şi B., printre alţii, pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 181 şi de art. 182 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen. şi art. 38 din C. pen.

Totodată, s-a reţinut că prin ordonanţa nr. 7/P/2015 din data de 22.02.2016 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 249 din C. proc. pen. şi art. 254 din C. proc. pen., instituirea sechestrului asigurător şi a popririi asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului A., până la concurenţa sumei de 14.866.500,00 RON, în vederea garantării reparării pagubei produse prin săvârşirea infracţiunilor, măsura asigurătorie fiind pusă în aplicare prin procesul-verbal din data de 12.05.2016.

Prin ordonanţa nr. 7/P/2015 din data de 25 august 2021, s-a dispus menţinerea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător şi a popririi asupra bunurilor mobile şi imobile, până la concurenţa sumei de 14.866.500 RON, în vederea reparării pagubei produse, instituită prin ordonanţa nr. 7/P/2015 din data de 22.02.2016 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie şi pusă în aplicare prin procesul-verbal din data de 12.05.2016 privind aplicarea măsurilor asigurătorii, asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului A..

Ulterior, prin ordonanţe succesive, constatându-se că subzistau temeiurile care au determinat menţinerea măsurilor asigurătorii, s-a dispus menţinerea acestora, potrivit art. 2502 din C. proc. pen.. În acest sens, prin ordonanţa nr. x din data de 21 ianuarie 2025 s-a dispus menţinerea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător şi a popririi asupra bunurilor mobile şi imobile, până la concurenţa sumei de 14.866.500 RON, în vederea reparării pagubei produse, asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului A., pentru a evita distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestora.

S-a mai reţinut că la data de 02.09.2016, Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Capital Uman (în prezent, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene) a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal, pentru fiecare dintre cele două proiecte care fac obiectul cauzei, indicând şi sumele aferente acestora.

Ca urmare, în temeiul art. 315 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., procurorul de caz a dispus menţinerea măsurilor asigurătorii, care vor înceta de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei.

Împotriva ordonanţei de clasare din data de 13 martie 2025 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în dosarul nr. x, inculpaţii A., B. şi C. au formulat plângere în temeiul art. 339 din C. proc. pen., la procurorul ierarhic superior.

Prin ordonanţa nr. 37/II-2/2025 din 27 mai 2025, emisă de procurorul şef al secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, s-a dispus, în baza art. 339 din C. proc. pen., raportat la art. 222 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, respingerea plângerilor formulate de C. şi B. împotriva soluţiei dispuse prin ordonanţa din 13.03.2025 în dosarul nr. x al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie.

Prin ordonanţa nr. 49/II-2/2025 din 27 mai 2025, emisă de procurorul şef al secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, s-a dispus, în baza art. 339 din C. proc. pen., raportat la art. 222 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, respingerea plângerii formulate de A. împotriva soluţiei dispuse prin ordonanţa din 13.03.2025 în dosarul nr. x al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie.

Având în vedere că temeiurile care au stat la baza respingerii plângerilor formulate de inculpaţi sunt similare, acestea vor fi analizate în mod concomitent, cu efectuarea unor precizări suplimentare atunci când situaţia o impune.

Aşadar, pentru a dispune astfel, procurorul ierarhic superior a reţinut că, la data de 09.04.2025, la secţia de combaterea infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie a fost înregistrată plângerea formulată de C. şi B. împotriva ordonanţei de clasare nr. x din data de 13.03.2025, prin care s-a solicitat:

- constatarea nelegalităţii administrării procedeului probator, constând în interceptările convorbirilor telefonice efectuate în baza mandatelor de supraveghere emise de către ÎCCJ în dosarele nr. x/2015 şi y/2015 şi, în consecinţă, constatarea nulităţii probelor administrate la urmărirea penală prin aceste mijloace probatorii, precum şi excluderea din ansamblul probator a acestora şi a transcrierilor acestor convorbiri, ca şi probe derivate obţinute în mod direct din probele obţinute în mod nelegal, precum şi îndepărtarea fizică acestora din cuprinsul materialului probator;

- admiterea plângerii, desfiinţarea ordonanţei atacate şi schimbarea temeiului juridic al soluţiei de clasare din art. 314 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., art. 315 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza 1 din C. proc. pen., în art. 314 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., art. 315 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. -fapta nu există.

În susţinerea solicitării, petentele au criticat soluţia dispusă în dosarul nr. x/2015 pentru nelegalitate şi netemeinicie arătând, în esenţă, că probele administrate în cursul urmăririi penale sunt nelegale, având în vedere că toate măsurile de supraveghere tehnică autorizate în dosarul nr. x/2015, constând în interceptarea convorbirilor telefonice, au fost încuviinţate după data de 01.02.2014, data intrării în vigoare a noului C. proc. pen., motiv pentru care au apreciat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 139 şi urm. din C. proc. pen., deoarece interceptarea propriu-zisă a fost efectuată de către un organ al statului fără atribuţii de cercetare penală - cu referire la deciziile CCR 51/2016, 302/2017, 21 şi 22/2018.

Referitor la schimbarea temeiului juridic al soluţiei de clasare, petentele au susţinut, în esenţă, că procurorul de caz nu a remediat neregularităţile reţinute de judecătorul de cameră preliminară prin încheierea de restituire, apreciind că urmărirea penală este în continuare viciată în privinţa descrierii necorespunzătoare a faptelor prev. de art. 181 şi art. 182 din Legea nr. 78/2000 în privinţa tuturor inculpaţilor pentru care, anterior, se dispusese trimiterea în judecată.

S-a mai reţinut că, în finalul plângerii, referindu-se la împrejurările în care se poate dispune o soluţie de clasare, respectiv, după ce se constată că urmărirea penală este completă şi au fost administrate în mod legal toate probele, ţinând cont şi de incidenţa cazului de împiedicare a exercitării acţiunii penale în continuare - prescripţia răspunderii penale, dar şi de constatările judecătorului de cameră preliminară, în sensul nedescrierii faptei, neremediată nici până în momentul de faţă, petentele au solicitat schimbarea temeiului soluţiei de clasare, în principal, prin raportare la disp. art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. -fapta nu există, iar în subsidiar, prin raportare la disp. art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. -nu există probe.

Totodată, a reţinut că, la data de 16.04.2025, la secţia de combaterea infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie a fost înregistrată plângerea formulată de A. împotriva aceleiaşi ordonanţe de clasare nr. 7/bis/2/P/2015 din data de 13.03.2025, prin care s-a solicitat:

- admiterea plângerii, desfiinţarea ordonanţei atacate şi schimbarea temeiului juridic al soluţiei de clasare din art. 314 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., art. 315 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza 1 din C. proc. pen., în art. 314 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., art. 315 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. -fapta nu există.

- desfiinţarea dispoziţiei de menţinere a sechestrului asigurător asupra bunurilor sale.

Se observă că petentul a criticat soluţia dispusă în dosarul nr. x/2015 pentru nelegalitate şi netemeinicie invocând, în esenţă, motive similare cu cele ale petentelor C. şi B., astfel încât acestea nu vor fi reluate.

Suplimentar, petentul A. a solicitat desfiinţarea dispoziţiei de menţinere a sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor sale.

Examinând plângerile, ordonanţa şi actele dosarului, procurorul ierarhic superior a constatat că procurorul de caz a dispus, în mod just, soluţia de clasare în raport de datele speţei şi a reţinut că nu există niciun indiciu de natură a conduce la identificarea vreunui viciu de natură substanţială ori procedurală apt să conducă la infirmarea acesteia.

În concret, analizând conţinutul ordonanţei atacate prin prisma criticilor invocate şi raportat la materialul de urmărire penală efectuat în cauză, procurorul ierarhic superior a constatat că plângerile formulate de petenţii A., B. şi C. împotriva soluţiei dispuse în dosarul nr. x/2015 sunt neîntemeiate şi urmează a fi respinse pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel, s-a arătat că în practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ex. încheierea penală nr. 253 din data de 15 iunie 2022 şi încheierea de cameră preliminară din data de 28 aprilie 2022 ale Înaltei Curţi, secţia penală, pronunţate în dosarul nr. x/2021, definitive prin încheierea nr. 3C emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/202l/a1.1), ulterioară deciziilor invocate de petenţi, s-au respins cererile şi excepţiile inculpaţilor invocate cu privire la calitatea de beneficiar secundar al SRI acordată de DNA pe parcursul punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică, cu argumentarea, în esenţă, că desemnarea în calitate de beneficiar secundar, aşa cum sugerează şi denumirea, este o operaţiune subsecventă obţinerii probelor rezultate din punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică în cauză, iar permiterea accesului unui serviciu de informaţii la datele rezultate poate ridica probleme de legalitate în procedurile în care ele ar putea fi folosite de acesta, fără a afecta valabilitatea lor în procesul penal.

S-a mai arătat că, în acelaşi context, al punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică, judecătorul de cameră preliminară a constatat că legalitatea procedeului probator efectuat în cauză nu este afectată de pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 55/2022, întrucât prin decizia menţionată, Curtea Constituţională a sancţionat omisiunea legiuitorului de a reglementa o procedură de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică potrivit normelor constituţionale într-un interval de 6 ani de la data adoptării O.U.G. nr. 6/2016 şi că s-a rezumat la aprobarea "soluţiei de urgenţă" prin Legea pentru aprobarea actului normativ menţionat.

Cu toate acestea, instanţa de contencios constituţional a acceptat faptul că opţiunea legiuitorului de a grefa activitatea de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică pe activitatea principală a C.N.I.C. a avut ca temei situaţia extraordinară existentă la data adoptării O.U.G. nr. 6/2016, dispoziţiile acesteia fiind menite să reglementeze o situaţie tranzitorie (par. 202).

În consecinţă, s-a constatat că judecătorul de cameră preliminară a reţinut că instanţa de contencios constituţional nu a sancţionat prin prisma unui viciu de neconstituţionalitate procedura de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică prin intermediul C.N.I.C, ci omisiunea legiuitorului de a reglementa prin lege această procedură pentru un interval de timp care a excedat duratei rezonabile pentru o situaţie tranzitorie (par. 207).

Concluzia expusă pare a fi întărită şi prin aceea că prin Decizia nr. 55/2022, Curtea Constituţională a constatat ca sunt neconstituţionale dispoziţiile art. IV pct. 1 fraza a treia din O.U.G. nr. 6/2016 care se refereau la verificarea modului de punere în aplicare în cadrul Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor a executării supravegherii tehnice, fără să extindă constatarea şi la fraza a doua din acelaşi articol care se referea la punerea efectivă în aplicare a măsurilor şi care prevedea "La cererea organelor de urmărire penală, Centrul asigură accesul nemijlocit şi independent al acestora la sistemele tehnice în scopul executării supravegherii tehnice prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen..".

Or, în raport cu cele expuse, judecătorul de cameră preliminară nu a constatat vreo cauză de nelegalitate a procedurii de punere în executare a măsurilor de supraveghere tehnică emise potrivit C. proc. pen. în prezentul dosar, întrucât normele legale care permiteau recurgerea la sistemul constituit în cadrul C.N.I.C. s-au bucurat de prezumţia de constituţionalitate în perioada cât au fost în vigoare, iar decizia Curţii Constituţionale produce efecte numai pentru viitor. Chiar din aspectele prezentate în plângerea analizată ar rezulta că măsurile de supraveghere tehnică anterioare Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2016 au fost puse în executare prin recepţionarea prin propria structură (Serviciul Tehnic) a semnalului de comunicaţii interceptat cu sprijinul tehnic al S.R.I.

În raport cu aceste aspecte, procurorul ierarhic superior a apreciat că nu se identifică nicio încălcare a vreunei dispoziţii legale privind punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică în dosarul de urmărire penală, acestea încadrându-se totodată şi în exigenţele care derivă din deciziile Curţii Constituţionale nr. 51/2016 şi nr. 26/2019.

În ceea ce priveşte solicitarea de schimbare a temeiului clasării dispuse cu privire la cei 3 petenţi, din cuprinsul ordonanţei criticate se observă că, în mod corect, raportat la data/perioada săvârşirii faptelor, pentru infracţiunile de care au fost acuzaţi s-a dispus clasarea, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

După analiza jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi a instanţei supreme în materia normelor care reglementează prescripţia răspunderii penale în dreptul penal naţional, s-a conchis în ordonanţă faptul că instituţia prescripţiei răspunderii penale este una de drept substanţial, fiind aplicabilă regula mitior lex cuprinsă în art. 5 alin. (1) din C. pen., dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ce nu includeau vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie reprezentând legea penală mai favorabilă în prezenta cauză, iar prescripţia specială nu va opera, prescripţia răspunderii penale urmând a fi evaluată în cauză prin raportare la termenele generale prevăzute de art. 154 din C. pen.

Procurorul ierarhic superior a mai reţinut că insuficienta descriere a probatoriului la care fac referire petenţii nu poate conduce la infirmarea ordonanţei, pe de o parte, întrucât standardul probatoriu al unei analize efectuate într-o soluţie de netrimitere în judecată nu este acelaşi cu cel specific unei soluţii de trimitere în judecată, iar pe de altă parte, întrucât în cauză s-au administrat multiple mijloace de probă.

Astfel, s-a reţinut că în ordonanţa criticată procurorul de caz realizează inclusiv o combatere a unor aspecte invocate în timpul urmăririi penale şi o analiză a principalelor teze probatorii raportat la specificul învinuirii principale care viza o fraudă la regimul fondurilor europene.

Contrar susţinerilor petenţilor privind aprecierea greşită a probatoriului realizată de către procurorul de caz, procurorul ierarhic superior a arătat că probele nu au o valoare probatorie dinainte stabilită şi se analizează de organul judiciar în condiţiile art. 103 din C. proc. pen. privind aprecierea probelor.

Totodată, a constatat că nu se identifică niciun argument obiectiv din care să rezulte că procurorul de caz a emis o ordonanţă nelegală sau neîntemeiată, aspect care ar fi impus infirmarea soluţiei.

Deopotrivă, s-a reţinut că ordonanţa criticată întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 286 alin. (2) din C. proc. pen. şi art. 315 alin. (2) din C. proc. pen.

Suplimentar, cu privire la desfiinţarea dispoziţiei de menţinere a sechestrului asigurător asupra bunurilor petentului A., procurorul ierarhic superior a notat dispoziţiile art. 315 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., parcursul istoric al instituirii şi, ulterior, al menţinerii măsurilor asigurătorii în cauză, conform dispoziţiilor procesual penale în vigoare raportat şi la cererea de constituire ca parte civilă în cauză a Ministerului Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Capital Uman (în prezent, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene) şi a apreciat că procurorul care a efectuat urmărirea penală a făcut în mod judicios aplicarea dispoziţiilor art. 315 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen. şi a dispus menţinerea măsurilor asigurătorii, cu precizarea că acestea vor înceta de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei.

Atât împotriva soluţiei de clasare dispusă prin ordonanţa din data de 13 martie 2025 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în dosarul nr. x, cât şi împotriva soluţiei dispuse de procurorul ierarhic superior au formulat plângere, prin cereri distincte, petenţii A., B. şi C. în condiţiile art. 340 din C. proc. pen.

Având în vedere caracterul similar al nemulţumirilor formulate de petenţi, vom analiza în mod concomitent criticile acestora, incluzând, atunci când se impune, precizările suplimentare relevante.

Astfel, toţi cei trei petenţi au solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea ordonanţei atacate şi schimbarea temeiului juridic al soluţiei de clasare din art. 314 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., art. 315 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza I din C. proc. pen., în art. 314 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., art. 315 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. -fapta nu există.

În plus, petentul A. a criticat faptul că procurorul nu a făcut aplicarea dispoziţiilor articolului 18 din C. pen., ceea ce l-a lipsit de posibilitatea de a solicita continuarea procesului penal, instituţie aplicabilă şi în cursul urmăririi penale.

Prioritar, toţi cei trei petenţi au criticat legalitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale, arătând că o parte dintre mijloacele de probă administrate în cauză au fost obţinute prin punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către organe ale statului care nu fac parte din categoria organelor de urmărire penală.

În acest sens, în temeiul dispoziţiilor art. 366 din C. proc. pen., raportat la art. 102 alin. (2)-(4) din acelaşi cod, precum şi având în vedere deciziile Curţii Constituţionale nr. 51/2016, nr. 302/2017, nr. 21 şi nr. 22/2018, nr. 91/2018, nr. 802/2018 şi nr. 26/2019, apărarea petenţilor a apreciat că, urmare a restituirii cauzei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul de caz ar fi trebuit să constate cu prioritate următoarele:

• nelegalitatea administrării procedeului probator constând în interceptările convorbirilor telefonice efectuate în baza mandatelor de supraveghere emise de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarele de urmărire penală nr. 7/P/2015 şi nr. 617/P/2015 şi, în consecinţă,

• nulitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale prin aceste mijloace probatorii, inclusiv a transcrierilor aferente, ca probe derivate obţinute în mod direct din mijloace de probă nelegal administrate, cu înlăturarea lor fizică din dosar.

Aşadar, petenţii au solicitat să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi, respectiv, a dispoziţiilor art. 102 alin. (2)-(4) din acelaşi cod, cu referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 51/2016, nr. 302/2017, nr. 21 şi nr. 22/2018, şi să se dispună în consecinţă, conform celor anterior menţionate.

Sub aspectul schimbării temeiului soluţiei de clasare pronunţate prin ordonanţa atacată, ca urmare a reaprecierii materialului probator deja administrat, s-a arătat că orice reapreciere a probatoriului trebuie realizată în contextul continuării procesului penal, inclusiv prin administrarea de probe suplimentare (petentul A.), având în vedere că proiectul reţinut de procuror ca fraudat constituind, în realitate, un succes recunoscut de POSDRU ca model de bune practici. În sprijinul acestei afirmaţii, petenţii au depus anterior acte doveditoare, ignorate însă de procuror, fapt evidenţiat prin lipsa menţiunii acestora în ordonanţa de clasare.

De asemenea, petentul A. a subliniat că, deşi termenul de prescripţie poate opri continuarea acţiunii penale, legiuitorul a lăsat la latitudinea persoanei cercetate dreptul de a opta între încetarea şi continuarea procesului penal, cu impact direct asupra laturii subiective a infracţiunilor reţinute.

În fine, în concret, apărarea petenţilor a arătat că prezenta cauză se află în al doilea ciclu procesual, după ce judecătorul de cameră preliminară din primul ciclu a restituit cauza la parchet, constatând neregularităţi ale rechizitoriului.

Totodată, s-a evidenţiat că acuzaţia din ordonanţa de clasare reproduce, aproape integral, conţinutul acuzaţiei iniţiale, fără modificări semnificative, în pofida dispoziţiei instanţei supreme de a remedia neregularităţile de către parchet.

S-a mai arătat că, spre deosebire de rechizitoriu, unde rapoartele de constatare ale specialiştilor DNA au fundamentat acuzaţia, ordonanţa de clasare se bazează predominant pe memoriile şi notele inculpaţilor, cărora procurorul le-a atribuit valoare probatorie fără coroborare şi fără identificarea elementelor materiale ale infracţiunilor. S-a apreciat că această neregularitate decurge direct din nedescrierea acuzaţiei penale în mod corespunzător şi face imposibilă corespondenţa între probele administrate şi acuzaţia din ordonanţă.

Or, judecătorul de cameră preliminară a constatat că precizările DNA formulate ulterior au fost nesistematizate şi lipsite de o ordine logică, îngreunând înţelegerea acuzaţiei concrete pentru fiecare inculpat.

În aceste condiţii, având în vedere că urmărirea penală este completă, probele administrate sunt legale, iar neregularităţile privind descrierea faptelor nu au fost remediate, petenţii au solicitat schimbarea temeiului soluţiei de clasare, astfel:

- într-o teză principală: clasarea cauzei în temeiul articolului 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., deoarece fapta nu există, nefiind îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunilor imputate.

- teza subsidiară: clasarea cauzei în temeiul articolului 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., având în vedere lipsa probelor privind săvârşirea de către cei trei petenţi a infracţiunilor prevăzute de art. 181 şi art. 182 din Legea nr. 78/2000.

Suplimentar, petentul A. a solicitat desfiinţarea dispoziţiei de menţinere a sechestrului asigurător asupra bunurilor sale.

În ceea ce priveşte ordonanţele procurorului ierarhic superior, petenţii au apreciat că acestea sunt nelegale, netemeinice şi nemotivate.

Analizând plângerile formulate, pe baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în raport de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, constată că acestea sunt fondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Procedând, preliminar, la verificarea competenţei sale în soluţionarea plângerilor formulate de petenţii A., B. şi C., judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că soluţia de clasare ce face obiectul plângerii vizează pretinse infracţiuni comise, printre alţii, şi de către inculpatul E., deputat în Parlamentul României, care atrage, în condiţiile art. 40 alin. (1) din C. proc. pen., competenţa de judecată în primă instanţă a instanţei supreme, motiv pentru care soluţionarea plângerilor de faţă revine acestei instanţe, potrivit art. 340 alin. (1) din C. proc. pen.

În consecinţă, constatându-se legal învestit, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu titlu preliminar, va determina coordonatele normative aplicabile în prezenta cauză, respectiv dispoziţiile art. 336 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime şi dispoziţiile art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., care stabilesc că persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Astfel, deşi judecătorul de cameră preliminară constată că plângerile formulate de petenţi se referă atât la soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa de clasare din data de 13 martie 2025 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în dosarul nr. x, cât şi la ordonanţele nr. 37/II-2/2025 din 27 mai 2025 şi nr. 49/II-2/2025 din 27 mai 2025, ambele emise de procurorul şef al secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, demersul judiciar al acestora nu poate viza, în realitate, decât soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa de clasare din data 13 martie 2025, iar nu soluţia dispusă de procurorul ierarhic superior în etapa controlului ierarhic exercitat în condiţiile art. 339 din C. proc. pen.

Împrejurarea că obiectul procedurii prevăzute de art. 340 din C. proc. pen. este reprezentat exclusiv de soluţia prin care procurorul de caz dispune asupra raportului juridic de conflict rezultă atât din denumirea marginală a normei procesual penale care reglementează plângerea analizată - art. 340 din C. proc. pen., "Plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată", cât şi din conţinutul dispoziţiilor art. 341 alin. (5)1 din C. proc. pen., care fac referire la verificarea soluţiei atacate, pe baza materialului din dosarul de urmărire penală.

Soluţia procurorului ierarhic superior dispusă conform art. 339 din C. proc. pen. are o natură juridică distinctă, a unei condiţii de procedibilitate pentru sesizarea judecătorului de cameră preliminară în condiţiile art. 340 din C. proc. pen. şi nu poate face, în sine, obiectul plângerii adresate acestuia din urmă.

Procurorul ierarhic nu dispune clasarea cauzei, ci exercită atribuţii de verificare şi cenzurare a legalităţii soluţiei de clasare dispusă anterior de procurorul din subordine. Acest control poate avea ca urmare procedurală fie respingerea plângerii şi menţinerea integrală a soluţiei atacate - situaţie în care ordonanţa de clasare, nu cea a procurorului ierarhic, reprezintă actul procesual şi procedural atacat în condiţiile art. 340 din C. proc. pen. (ipoteză incidentă şi în speţă) - fie admiterea plângerii, infirmarea totală sau parţială a ordonanţei de clasare şi redeschiderea urmăririi penale în aceste limite.

În considerarea acestor argumente, judecătorul de cameră preliminară conchide că, în procedura prevăzută de art. 340 din C. proc. pen., controlul judecătorului de cameră preliminară este limitat la analiza legalităţii şi temeiniciei soluţiei de neurmărire sau de netrimitere în judecată din cuprinsul ordonanţei atacate.

Cu alte cuvinte, judecătorul de cameră preliminară nu va analiza criticile vizând ordonanţa procurorului ierarhic superior şi nici criticile privind măsurile asigurătorii, aceste chestiuni excedând competenţelor stabilite de lege în această procedură.

Procedând la evaluarea criticilor referitoare la soluţia dispusă, Judecătorul de cameră preliminară constată că se solicită în esenţă, schimbarea temeiului soluţiei de clasare din cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., în cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Este adevărat că pe calea plângerii împotriva soluţiei procurorului reglementată de art. 340 din C. proc. pen. este teoretic posibilă schimbarea temeiului juridic al soluţiei de clasare, însă exclusiv în situaţiile în care cercetarea penală ar fi fost finalizată şi toate elementele infracţiunilor cercetate ar fi fost verificate şi clarificate prin epuizarea întregului probatoriu necesar în acest scop, care să se reflecte explicit în cuprinsul ordonanţei de clasare.

Or, în cauza de faţă, soluţia de clasare a fost dispusă de procuror ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, fără ca procurorul să analizeze în concret acuzaţia prin prisma probelor administrate în contextul în care inculpaţii nu au solicitat explicit continuarea urmăririi penale, posibilitate instituită de legea procesual penală în cuprinsul procedurii speciale reglementate de art. 319 din C. proc. pen.

Astfel, potrivit articolului menţionat "(1) În caz de clasare ca urmare a constatării că a intervenit amnistia, prescripţia, retragerea plângerii prealabile sau a existenţei unei cauze de nepedepsire, suspectul sau inculpatul poate cere, în termen de 20 de zile de la primirea copiei de pe ordonanţa de soluţionare a cauzei, continuarea urmăririi penale.

(2) Dacă după introducerea cererii în termenul legal se constată un alt caz de netrimitere în judecată decât cele prevăzute la alin. (1), procurorul va dispune clasarea cauzei în raport cu acesta.

(3) Dacă nu se constată situaţia prevăzută la alin. (2), se va adopta prima soluţie de netrimitere în judecată.".

Sub un prim aspect, se constată că legea procesual penală reglementează o procedură specifică în ipoteza în care s-a dispus o soluţie de clasare ca urmare a intervenirii prescripţiei, procedură în cadrul căreia s-a instituit posibilitatea continuării urmăririi penale la cererea suspectului sau inculpatului în termen de 20 de zile de la comunicarea ordonanţei.

În lipsa parcurgerii acestei proceduri, judecătorul de cameră preliminară nu este abilitat să dispună schimbarea temeiului de clasare direct în procedura reglementată de art. 340 din C. proc. pen., întrucât s-ar subroga în atribuţiile funcţionale ale procurorului, eludând dispoziţiile art. 319 din C. proc. pen.

Susţinerea petenţilor în sensul că urmărirea penală este completă şi că probele administrate permit clarificarea situaţiei de fapt, în sensul că fapta nu există, nu poate fi primită, procurorul fiind singurul abilitat în faza de urmărire penală să constate caracterul complet al urmăririi penale sau necesitatea administrării altor probe urmare a unei cereri de continuare a urmăririi penale.

Ca atare, criticile petenţilor privind existenţa faptelor pentru care au fost cercetaţi trebuie analizate prioritar în procedura instituită de art. 319 din C. proc. pen., procedură a cărei parcurgere este obligatorie, judecătorul de cameră preliminară nefiind abilitat a verifica temeinicia faptelor cercetate prin evaluarea probelor administrate direct în procedura instituită de art. 340 din C. proc. pen., ci doar subsecvent unei statuări explicite a procurorului cu privire la caracterul complet al urmăririi penale şi evaluării probatoriului sub acest aspect.

Se constată că legiuitorul nu impune o cerere explicită de continuare a urmăririi penale, fiind suficient ca modul de exprimare să reflecte intenţia de a exercita prerogativa procesuală conferită, respectiv să reflecte o manifestare de voinţă neechivocă în sensul continuării urmăririi penale.

Raportând principiile teoretice anterior expuse la circumstanţele concrete ale cauzei se constată că, deşi petenţii A., B. şi C. nu au formulat expressis verbis cerere de continuare a urmăririi penale, aceştia au adresat procurorului ierarhic superior solicitarea de a dispune un alt temei de clasare, invocând, în principal, inexistenţa faptelor imputate, iar în subsidiar, lipsa probelor.

Din această conduită rezultă, în mod implicit şi neechivoc, intenţia petenţilor ca procurorul să soluţioneze cauza pe fond, în exercitarea dreptului lor la apărare, chiar dacă a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Or, dispoziţiile prevăzute de art. 319 din C. proc. pen. reflectă tocmai necesitatea continuării urmăririi penale până la epuizarea probatoriului necesar lămuririi cauzei sub toate aspectele, pentru pronunţarea unei soluţii de clasare întemeiată pe inexistenţa faptei, a caracterului penal al acesteia sau inexistenţa probelor de vinovăţie.

În ceea ce priveşte caracterul complet sau incomplet al urmăririi penale, se reţine că o asemenea apreciere nu aparţine petenţilor, ci exclusiv procurorului, întrucât potrivit art. 100 şi art. 103 alin. (1) din C. proc. pen., sarcina administrării probelor, aprecierea şi interpretarea acestora sunt prerogative recunoscute exclusiv organelor judiciare, acestea din urmă fiind singurele în măsură a aprecia concludenţa şi utilitatea unor mijloace de probă determinate.

Caracterul efectiv al anchetei penale depinde, însă, de particularităţile cauzei, întinderea sau varietatea probatoriului pe care se grefează soluţia de clasare diferenţiindu-se în raport de faptele cercetate.

Aşadar, în economia art. 319 din C. proc. pen., procurorul de caz este singurul îndrituit să aprecieze asupra soluţiei ce urmează a fi adoptată ca efect al valorificării cererii de continuare a urmăririi penale, neavând relevanţă dacă inculpaţii au indicat ori nu, în cuprinsul plângerii, probele pe care ar intenţiona să le invoce pentru a-şi susţine nevinovăţia. De altfel, cererea nu este condiţionată de enumerarea unor mijloace de probă, iar chiar în ipoteza în care astfel de probe ar fi fost precizate, evaluarea oportunităţii şi necesităţii administrării lor rămâne atributul exclusiv al procurorului, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, nu al judecătorului de cameră preliminară, care se pronunţă doar asupra materialului probator deja existent în dosar.

În consecinţă, judecătorul de cameră preliminară nu se poate substitui organelor de urmărire penală pentru a evalua, în această situaţie particulară, oportunitatea schimbării temeiului soluţiei de clasare, întrucât o asemenea conduită ar eluda dispoziţiile art. 319 din C. proc. pen., procurorul de caz fiind singura autoritate judiciară competentă să se pronunţe cu privire la necesitatea administrării unor probe suplimentare în cursul urmăririi penale ori, dimpotrivă, cu privire la suficienţa probatoriului deja administrat pentru a fundamenta un eventual alt caz de netrimitere în judecată.

Pentru aceste considerente, în baza art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. rap. la art. 319 din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite plângerile formulate de petenţii A., B. şi C. împotriva soluţiei de clasare dispusă prin ordonanţa din data de 13 martie 2025 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în dosarul nr. x.

Va desfiinţa în parte ordonanţa atacată exclusiv sub aspectul soluţiei de clasare dispusă faţă de inculpaţii A., B. şi C. şi va trimite cauza la procuror în vederea continuării urmăririi penale faţă de inculpaţii A., B. şi C..

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei cauze vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite plângerile formulate de petenţii A., B. şi C. împotriva soluţiei de clasare dispusă prin ordonanţa din data de 13 martie 2025 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în dosarul nr. x.

Desfiinţează în parte ordonanţa atacată exclusiv sub aspectul soluţiei de clasare dispusă faţă de inculpaţii A., B. şi C..

Trimite cauza la procuror în vederea continuării urmăririi penale faţă de inculpaţii A., B. şi C..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei cauze rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 27 noiembrie 2025.