Extraordinary appeal against procedural order dismissing complaint against case closure declared inadmissible

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2025

Asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin încheierea penală nr. 19 din data de 21 ianuarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2024 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A. împotriva ordonanţei de clasare din data de 22.08.2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (653/321/P/2021) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 185/II/2/2024 din data de 02.10.2024 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Petenta a fost obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

II. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare petenta A..

Prin cererea formulată, petenta a invocat dispoziţiile art. 426 lit. i) din C. proc. pen., susţinând, în esenţă, faptul că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, întrucât B. a săvârşit infracţiunea de fals intelectual, având în vedere declaraţiile contradictorii pe care le-a dat.

A arătat că înţelege să se constituie parte civilă cu suma de 20.000 euro şi solicită plata cheltuielilor de judecată pentru cele 27 de litigii pe care le-a avut cu intimatul.

Totodată, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 19.05.2025, sub nr. x/2025, fiind repartizată aleatoriu cu termen de judecată la data de 15.10.2025, când s-a dispus amânarea faţă de împrejurarea că procurorul nu a participat la soluţionarea cauzei, nefiind o cauză care să justifice urgenţa, având în vedere Hotărârea nr. 2 adoptată în Adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 26 august 2025, fiind acordat termen la 26.11.2025, termen la care au avut loc dezbaterile.

III. Examinând contestaţia în anulare, în limitele prevăzute de dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea drepturilor procesuale şi al pronunţării unei noi hotărâri cu respectarea prevederilor legale.

Procedura de judecată a contestaţiei în anulare presupune două etape, şi anume admiterea în principiu şi judecata pe fond după admiterea în principiu a contestaţiei.

În vederea verificării prealabile a contestaţiei în anulare, legiuitorul a fixat o etapă procesuală în care instanţa examinează îndeplinirea condiţiilor de admitere în principiu a contestaţiei în anulare, condiţii ce rezultă din prevederile art. 426-428 şi ale art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, instanţa verifică dacă cererea de contestaţie în anulare priveşte hotărâri penale definitive, dacă este formulată de o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a exercita calea extraordinară de atac, dacă este introdusă în termenul prevăzut de lege, dacă motivele concrete invocate în susţinerea căii extraordinare de atac se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 426 din C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei sunt depuse ori sunt invocate dovezi care există în dosar.

De asemenea, se verifică dacă motivele invocate şi probele aduse în susţinerea cererii nu au mai făcut obiectul unei contestaţii în anulare anterioare.

Analizând condiţiile de admisibilitate la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că, potrivit art. 426 din C. proc. pen.:

Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

(...)

i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă

Înalta Curte reţine că sunt supuse contestaţiei în anulare numai hotărârile judecătoreşti care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin această cale extraordinară de atac se urmăreşte înlăturarea erorilor de procedură pe care le conţin hotărârile judecătoreşti. În acest sens, Înalta Curte reţine că hotărârile judecătoreşti prin care se rezolvă fondul cauzei sunt acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal, soluţionând acţiunea penală/civilă, potrivit art. 396 alin. (1) şi/sau art. 397 alin. (1) din C. proc. pen.

Potrivit art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal, iar prin aceeaşi hotărâre se pronunţă şi asupra acţiunii civile, conform art. 397 alin. (1) C. proc. pen.

Fiind o cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 426 din C. proc. pen. şi poate fi formulată numai în cazurile expres prevăzute în acelaşi articol la lit. a)-i) din acelaşi act normativ, singurele apte a provoca o reexaminare a cauzei penale.

Interpretând coroborat şi per a contrario textele de lege anterior menţionate, se constată că nu pot fi supuse contestaţiei în anulare hotărârile judecătoreşti prin care nu se rezolvă fondul cauzei, consecinţa fiind respingerea cererii, ca inadmisibilă.

În cauză, petenta A. a formulat contestaţie în anulare împotriva încheierii nr. 19 din data de 21 ianuarie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2024, prin care a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de aceasta împotriva ordonanţei de clasare din data de 22.08.2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (653/321/P/2021) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 185/II/2/2024 din data de 02.10.2024 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Aşadar, Înalta Curte constată că hotărârea ce formează obiectul contestaţiei în anulare formulate de petentă nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 426 din C. proc. pen., deoarece nu conţine o rezolvare a fondului cauzei, în sensul dezlegării unui raport juridic de drept substanţial prin pronunţarea vreunei soluţii de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetare a procesului penal, astfel cum prevede art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., ori de soluţionare a acţiunii civile, potrivit art. 397 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin urmare, petenta A. a exercitat calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare împotriva unei hotărâri pentru care legea nu prevede posibilitatea de reformare prin această cale de atac.

Or, hotărârea judecătorească nu este susceptibilă de a fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie fiind explicite în sensul că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în conformitate cu legea.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Prin urmare, inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Totodată, raportat la aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte condiţii de admisibilitate în principiu a contestaţiei în anulare, prevăzute de art. 426-428 şi art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., respectiv calitatea în care petenta a introdus cererea, termenul de introducere a cererii şi motivul pe care se sprijină contestaţia în anulare.

Pentru aceste argumente, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 426-428 şi art. 431 alin. (2) din C. proc. pen. şi, în consecinţă, va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva încheierii nr. 19 din data de 21 ianuarie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2024.

Potrivit art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva încheierii nr. 19 din data de 21 ianuarie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2025.