Cassation inadmissibility for subjective element challenges under criminal law non-incrimination ground

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2025

Deliberând asupra cererilor de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi A., B. şi C., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 161 din 11.06.2024, pronunţată de Tribunalul Galaţi, a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat (în forma tentativei), prevăzute de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. (f) din C. pen. (faptă din 18.12.2021).

În temeiul art. 65 şi art. 66 din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. art. 66 alin. (1) lit. h) - dreptul de a deţine, purta sau folosi orice categorie de arme, lit. n) - dreptul de a se apropia la mai puţin 100 metri de persoanele vătămate D. şi E. şi lit. o) - dreptul de a se apropia la mai puţin de 100 de locuinţa ori locul de muncă al persoanelor vătămate D. şi E., pe o durată de 5 ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive, de la 10.02.2022 la 06.05.2022 şi a arestului la domiciliu, de la 06.05.2022 la 25.06.2022.

A fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat (în forma tentativei), prevăzute de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. (f) din C. pen. (faptă din 18.12.2021).

În temeiul art. 65 şi art. 66 din C. pen., i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. art. 66 alin. (1) loit. h) - dreptul de a deţine, purta sau folosi orice categorie de arme, lit. n) - dreptul de a se apropia la mai puţin 100 metri de persoanele vătămate D. şi E. şi lit. o) - dreptul de a se apropia la mai puţin de 100 de locuinţa ori locul de muncă al persoanelor vătămate D. şi E., pe o durată de 5 ani, precum şi pedeapsa accesorie în acelaşi conţinut.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive, de la 10.02.2022 la 06.05.2022 şi a arestului la domiciliu, de la 06.05.2022 la 25.06.2022.

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat (în forma tentativei), prevăzute de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. (f) din C. pen. (faptă din 18.12.2021).

În temeiul art. 65 şi art. 66 din C. pen., i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. art. 66 alin. (1) lit. h) - dreptul de a deţine, purta sau folosi orice categorie de arme, lit. n) - dreptul de a se apropia la mai puţin 100 metri de persoanele vătămate D. şi E. şi lit. o) - dreptul de a se apropia la mai puţin de 100 de locuinţa ori locul de muncă al persoanelor vătămate D. şi E., pe o durată de 5 ani, precum şi pedeapsa accesorie în acelaşi conţinut.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive, de la 10.02.2022 la 06.05.2022 şi a arestului la domiciliu, de la 06.05.2022 la 25.06.2022 şi de la 09.09.2022 la 01.06.2023.

În temeiul art. 208, art. 362 şi art. 399 din C. proc. pen., s-a menţinut măsura controlului judiciar dispusă în privinţa inculpaţilor B., A. şi C..

În temeiul art. 1357 alin. (1) şi art. 1371 C. civ., s-au admis în parte pretenţiile civile formulate de persoana vătămată D. şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii B., A. şi C. la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune materiale şi 100.000 RON daune morale.

În temeiul art. 1357 alin. (1) şi art. 1371 C. civ., s-au admis în parte pretenţiile civile formulate de persoana vătămată E. şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii B., A. şi C. la plata sumei de 25.000 RON cu titlu de daune materiale şi 80.000 RON daune morale.

Prin decizia penală nr. 412/A din 10 aprilie 2025, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii C., A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 161 din data de 11.06.2024, pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2022.

Împotriva deciziei penale nr. 412/A din 10 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori au formulat recurs în casaţie inculpaţii A., B. şi C., în baza cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În susţinerea cererii de recurs în casaţie, inculpatul A. a invocat faptul că instanţa de apel nu a delimitat acţiunile sale cu privire la cele două persoane vătămate, ci a analizat rezultatul acţiunilor conjugate ale celor trei inculpaţi, fără a verifica dacă materialitatea acestor acţiuni dovedesc că a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimelor sau doar a acceptat producerea rezultatului cauzat de totalitatea acţiunilor tuturor inculpaţilor.

De asemenea, a considerat că modalitatea de săvârşire a faptei dovedeşte că inculpatul nu a acceptat prin acţiunile sale să suprime viaţa. A considerat că instanţa de fond nu a făcut o individualizare clară între acţiunile inculpaţilor şi o analiză a elementului material în sensul precizării acţiunilor acestora pentru a se putea evidenţia forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul. A considerat că, deşi s-a utilizat un corp contondent pentru a se produce moartea victimei, elementul esenţial al laturii subiective - intenţia directă sau indirectă - nu rezultă în mod cert din conduita sa. A considerat că, lovitura ce nu a vizat o zonă vitală a corpului, ci a fost aplicată într-o zonă care în mod obiectiv, nu prezintă un risc pentru viaţă, demonstrează că nu a existat intenţia suprimării vieţii, iar în absenţa unor indicii concludente referitoare la scopul urmărit, nu se poate reţine existenţa tentativei la infracţiunea de omor calificat. A mai arătat că rapoartele de expertiză medico-legală susţin că viaţa persoanelor vătămate nu a fost pusă în primejdie prin actele exercitate de inculpat.

Inculpatul B. a considerat că modalitatea de săvârşire a faptei dovedeşte că nu a acceptat, prin acţiunile sale, să suprime viaţa persoanelor vătămate, apreciind relevante concluziei sale considerentele instanţei de fond, însuşite de instanţa de apel, în sensul că unele din obiectele vulnerante folosite nu ar fi fost apte a produce leziuni incompatibile cu viaţa sau chiar că unii inculpaţi nu au fost în măsură să aplice lovituri vizând zone vitale ale corpului. Inculpatul a menţionat că în acţiunile sale a întrebuinţat o bâtă (ce a fost apreciată ca inaptă a produce leziuni incompatibile cu viata) pe care ar fi folosit-o fără a viza zone anatomice vitale, singura zonă în care s-a probat că a exercitat agresiuni, fiind aceea a abdomenului. A mai susţinut că nu a acceptat niciodată producerea rezultatului cauzat de faptele celorlalţi inculpaţi si acţiunile sale nu pot fi considerate ca fiind integrate în mod indivizibil, astfel că nu au condus la rezultat.

De asemenea, cu privire la persoana vătămată D. a precizat că singura acţiune imputată sieşi a fost aceea de a o "lovi" în zona abdomenului, acţiunea anterioară celorlalte acte vătămătoare exercitate asupra acestei persoane vătămate, aspect care demonstrează faptul că nu putea să prevadă, în niciun mod, agresiunile ulterioare şi rezultatul.

În ceea ce priveşte persoana vătămată E., a arătat că aspecte reţinute de instanţa de apel nu dovedesc că acţiunile sale s-au integrat omogen în acţiunile celorlalţi inculpaţi pentru a se putea reţine în sarcina sa forma coautoratului la săvârşirea infracţiunii de omor. A făcut referire la declaraţia persoanelor vătămate şi a apreciat că acţiunile sale nu au avut acelaşi scop ca acţiunile celorlalţi doi inculpaţi. Astfel, a considerat că acţiunile reţinute în sarcina sa nu sunt de natură a evidenţia urmărirea suprimării vieţii acestei persoane vătămate, faptele acestuia nu vin în niciun mod să evidenţieze implicarea acestuia în activităţi concordate care să demonstreze acceptarea producerii unei eventuale urmări imediate a punerii în pericol a vieţii numitului E..

De asemenea, a considerat că acţiunile sale nu vin să evidenţieze în niciun mod încercarea de învingere a rezistenţei victimei sau vreun alt aspect care să fie legat direct şi nemijlocit de activitatea care constituie latura obiectivă a tentativei la infracţiunea de omor. A mai susţinut că aspectele reţinute de instanţa de apel nu evidenţiază elementul cooperării subiective. A considerat că nu rezultă în niciun mod, o înţelegere, nici măcar tacită, referitoare la vreo acţiune care să aibă ca urmare punerea în pericol a vieţii persoanelor vătămate.

Inculpatul C. a invocat că instanţa de apel nu a delimitat acţiunile sale cu privire la cele două persoane vătămate, ci a analizat rezultatul acţiunilor conjugate ale celor trei inculpaţi, fără a verifica dacă materialitatea acestor acţiuni vin să dovedească faptul că inculpatul a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimelor sau că a acceptat producerea rezultatului cauzat de totalitatea acţiunilor imputabile tuturor inculpaţilor.

De asemenea, a considerat că modalitatea de săvârşire a faptei dovedeşte că inculpatul nu a acceptat prin acţiunile sale să suprime viaţa persoanelor vătămate. A considerat că instanţa de fond nu a făcut o individualizare clară între acţiunile inculpaţilor pentru a se putea evidenţia forma de vinovăţie cu care a acţionat fiecare. A considerat că, deşi s-a utilizat un corp contondent, elementul esenţial al laturii subiective - intenţia directă sau indirectă de suprimare a vieţii - nu rezultă în mod cert din conduita sa întrucât lovitura nu a vizat o zonă vitală, ci a fost aplicată într-o zonă care, în mod obiectiv, nu prezintă risc pentru viaţă. În absenţa unor indicii concludente privind scopul suprimării vieţii, nu se poate reţine existenţa infracţiunii de tentativă la omor calificat. A mai arătat că rapoartele de expertiză medico-legală susţin că viaţa persoanelor vătămate nu a fost pusă în primejdie prin actele exercitate de inculpat.

Inculpaţii C., A. şi B. au solicitat suspendarea executării deciziei de condamnare.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererilor de recurs în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 434 din C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Nu pot fi atacate cu recurs în casaţie:

a) hotărârile de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire;

b) hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă;

c) hotărârile pronunţate în materia executării pedepselor;

d) hotărârile pronunţate în materia reabilitării;

Art. 435. Termenul de declarare a recursului în casaţie. - Recursul în casaţie poate fi introdus de către părţi sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.

Art. 437. Motivarea recursului în casaţie. - (1) Cererea de recurs în casaţie se formulează în scris şi va cuprinde:

a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii, numele, prenumele şi domiciliul profesional al avocatului sau, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită recursul în casaţie, precum şi organul judiciar din care acesta face parte;

b) indicarea hotărârii care se atacă;

c) indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora;

d) semnătura persoanei care exercită recursul în casaţie şi/sau semnătura avocatului.

(2) La cerere se anexează toate înscrisurile invocate în motivarea acesteia.

Art. 438. Cazurile în care se poate face recurs în casaţie. - (1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

1. în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente;

2. - 6 abrogate;

7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

8. în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal;

9. - 10 abrogate;

11. nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată;

12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;

13. - 14 abrogate.

(2) Cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

(3) În cazul în care cererea de recurs în casaţie a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casaţie nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiaşi hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Potrivit art. 440 din C. proc. pen., instanţa dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen. care se referă la hotărârile ce sunt supuse recursului în casaţie, termenul de declarare, părţile ce pot formula calea de atac, motivarea recursului în casaţie, precum şi cazurile în care se poate formula.

Potrivit art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) şi (6), art. 437 şi 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

În cadrul procesual al recursului în casaţie, instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar orice chestiune de fapt, analizată de instanţele de fond şi apel sau chiar chestiuni de drept, dar ce nu se circumscriu cazurilor expres reglementate, sunt considerate intrate în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii.

Recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt intrate în autoritatea de lucru judecat, nici reevaluarea materialului probator pentru modificarea bazei factuale ori a caracterizării în drept. În privinţa evaluărilor în drept ce pot fi devoluate şi acestea sunt limitate, prin voinţa legiuitorului, la ipotezele (cazurile) enumerate.

Recursul în casaţie este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicţie, în care părţile pot solicita verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limitele expres şi limitativ prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Evoluţia reglementării în sensul restrângerii devoluţiunii admisibile şi analiza jurisprudenţei aferente, demonstrează că interpretarea extensivă a cazurilor constituie o adăugare nepermisă sau o ignorare a voinţei legiuitorului şi aduce în sfera cenzurii instanţei elemente extrinseci, generând caracterul de soluţie nelegală deciziei pronunţate în recursul în casaţie.

În realitate, criticile inculpaţilor nu vizează lipsa elementelor de tipicitate infracţională, ci pe calea recursului în casaţie, întemeiat pe dispoziţiile art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., solicită reevaluarea laturii subiective în cadrul acuzaţiei ce a vizat tentativă la infracţiunea de a omor calificat.

În cadrul recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate proceda în nicio limită, la analiza laturii subiective care ar presupune, în mod necesar şi obligatoriu, evaluarea probatoriului administrat cu privire la circumstanţele concrete de comitere. Ca urmare, excedează procedurii pendinte cenzura asupra laturii subiective a infracţiunii pentru care s-a dispus soluţia condamnării.

Obiectul cenzurii instanţei de recurs în casaţie se limitează la verificarea condiţiilor de tipicitate obiectivă a infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea, aceasta fiind analizată, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casaţie, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept.

Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le poate face din perspectiva noţiunii de faptă ce nu este prevăzută de legea penală vizează atât existenţa incriminării, respectiv dacă acea conduita este prevăzută de norma de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

În conceptul de "faptă prevăzută de legea penală" nu este inclusă şi condiţia privitoare la forma de vinovăţie, legiuitorul însuşi raportându-se distinct la cele două cerinţe. Astfel, în art. 15 alin. (1) din C. pen., sunt enumerate distinct trăsătura esenţială ca fapta să fie prevăzută de legea penală de aceea ca fapta să fie săvârşită cu vinovăţie (infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o).

De asemenea, dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. prevăd două teze distincte fapta nu este prevăzută de legea penală şi fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, cazul de casare analizat preluând expressis verbis doar prima teză. Ca atare, din perspectiva dispoziţiilor procesual penale, noţiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situaţiile în care fapta atrage o altă formă de răspundere şi pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii (cu excepţia laturii subiective, aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prevăzute art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II a din C. proc. pen.).

În considerarea aspectelor teoretice relevate, Înalta Curte constată că, în cauză, inculpaţii au formulat critici subsumate numai laturii subiective a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea or aceste susţineri inculpaţilor nu pot fi verificate pe calea recursului în casaţie,

Cazul de recurs în casaţie, prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., permite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să verifice existenţa corespondenţei între fapta concretă stabilită prin hotărârea definitivă de condamnare, numai sub aspectul laturii obiective (în acest sens ICCJ, SP, decizia nr. 672/RC din 25 octombrie 2023, ds. 11744/296/2020; ICCJ, SP, încheierea din 27 martie 2024).

Existenţa unor soluţii de speţă la nivelul instanţei supreme în care s-a procedat la evaluarea laturii subiective prin prisma acestui cazul de casare nu poate susţine o reformare a jurisprudenţei consolidate a instanţei supreme cu privire la această chestiune de drept. De altfel, această interpretare a fost asumată la nivelul secţiei penale a instanţei supreme, prin minuta şedinţei judecătorilor secţiei din data de 24 mai 2023, stabilindu-se, în unanimitate, în sensul inadmisibilităţii verificării condiţiilor referitoare la latura subiectivă a infracţiunii în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În egală măsură, Înalta Curte constată că nici vreo altă referire distinctă la mijloacele de probă nu poate genera cadrul procesual adecvat reevaluării forţei probante ori suficienţei datelor informaţionale în raport cu dovedirea acuzaţiei.

Faţă de aceste aspecte, se constată că motivele invocate se circumscriu doar formal cazului invocat, drept pentru care instanţa urmează ca, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., să respingă, ca inadmisibile, cererile de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi A., B. şi C. împotriva deciziei penale nr. 412/A din 10 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi A., B. şi C. împotriva deciziei penale nr. 412/A din 10 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2025.