Cassation inadmissibility: failure to align negligence-in-service claims with Art. 438(1)(7) C. proc. pen. limits

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 753/A din 10 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 66 din data de 7 martie 2025, pronunţată de Judecătoria Topoloveni, în dosarul nr. x/2023, s-au dispus următoarele:

În baza art. 298 din C. pen. şi art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu.

În baza art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală sus-menţionată, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri de condamnare.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a unei eventuale hotărâri privind executarea în regim de detenţie a pedepsei aplicate prin prezenta şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare şi s-a stabilit, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen., un termen de supraveghere de 2 ani, ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Argeş sau organizate în colaborare cu instituţiile comunitare.

În baza art. 94 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 93 alin. (1) lit. c)- e) din C. pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Argeş.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Călineşti, judeţul Argeş sau în cadrul Primăriei oraşului Topoloveni, judeţul Argeş, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 96 din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau al nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere impuse ori obligaţiei de a presta munca neremunerată în folosul comunităţii.

În baza art. 19 şi art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 1357 din C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Ocolul Silvic Topoloveni şi a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 55.373,04 RON, reprezentând daune materiale constând în contravaloarea prejudiciului produs.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 3000 RON din care suma de 2.000 RON reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cauză în faza de urmărire penală.

În drept, prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului A., constând în aceea că, în intervalul 15.04-20.08.2020, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de pădurar al Ocolului Silvic Topoloveni, titular al Cantonului nr. 4 Valea Popii, a încălcat din culpă, îndatoririle de serviciu prin îndeplinirea cu încălcarea prevederilor art. 10, art. 12 alin. (1), art. 13 alin. (1) şi art. 51 alin. (21) din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic), art. 35 şi art. 36 din O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, astfel că acesta nu a apărat integritatea fondului forestier al cărui titular era, cauzând o pagubă statului în valoare totală de 55.373,04 RON, reprezentând tăierea fără drept şi furtul a 1.787 arbori de către autori necunoscuţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 298 din C. pen.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 753/A din 10 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinţei penale nr. 66 din 07 martie 2025, pronunţată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr. x/2023, intimată fiind partea civilă Statul Român prin Direcţia Silvică Argeş - Ocolul Silvic Topoloveni.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat apelantul-inculpat la 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva deciziei penale nr. 753/A din 10 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., la data de 27 iunie 2025.

În motivarea cererii, recurentul a solicitat să se constate că fapta pentru care a fost condamnat prin decizia recurată nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii şi nu poate constitui temei al răspunderii penale. În acest sens, a arătat că din ansamblu probator administrat în cauză nu rezultă, cu certitudine, forma de vinovăţie cerută de lege şi că, de altfel, nu există probe temeinice, directe sau indirecte, care să conducă la concluzia existenţei faptei şi la reţinerea vinovăţiei. A susţinut că simpla existenţă unor indicii ori aspecte care conturează fragmente ale situaţiei de fapt nu este suficientă, prin ea însăşi, pentru a răsturna prezumţia de vinovăţie consacrată de lege.

De asemenea, a arătat că natura şi gravitatea rezultatului produs ori a consecinţelor reţinute de instanţe nu sunt apte să fundamenteze existenţa elementului material al infracţiunii pentru care a fost condamnat.

Recurentul a mai solicitat să se aibă în vedere conduita sa generală pe întreaga perioadă, precum şi situaţia familială şi socială. Totodată, a solicitat achitarea în baza dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., arătând că această ipoteză operează şi atunci când conduita reţinută nu corespunde elementului material descris în norma de incriminare.

Acesta a subliniat că prevederea faptei de către legea penală presupune, în principiu, identitatea dintre conduita propriu-zisă şi toate condiţiile cerute de norma de incriminare, iar lipsa în concret a oricărui element, fie obiectiv, fie subiectiv, echivalează cu inexistenţa faptei ca infracţiune sau neprevederea faptei de către legea penală.

Concluzionând, a solicitat admiterea recursului în casaţie în baza art. 438 pct. 7 din C. proc. pen.

La data de 14 iulie 2025, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat, în principal, respingerea, ca inadmisibil, a recursului în casaţie formulat de recurentul A., iar în subsidiar, în situaţia în care se va aprecia ca cererea este admisibilă în principiu, a solicitat respingerea recursului în casaţie ca fiind nefondat în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.

Parchetul a arătat că, criticile formulate de recurent, care vizează reanalizarea situaţiei lui juridice suprapuse, în concret, probatoriului administrat în cauză, nu se subsumează cazului de recurs în casaţie invocat, împrejurare care atrage nerespectarea condiţiei de admisibilitate prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte solicitarea subsidiară, de respingere ca nefondat a recursului în casaţie, parchetul a arătat, în esenţă, că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au făcut o corectă aplicare a legii suprapusă faptei inculpatului care a dus la încălcarea raportului de drept penal. Ambele instanţe au constatat că inculpatul a săvârşit fapta reţinută în sarcina sa, în modalitatea arătată în rechizitoriu şi cu forma de vinovăţie cerută de lege. Astfel, s-a arătat că motivele invocate de recurent nu se încadrează în limitele stabilite de C. proc. pen. şi se impune respingerea recursului în casaţie ca fiind nefondat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2023, iar pentru termenul din 24 septembrie 2025 a fost depus raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat care a arătat că motivele formulate nu se circumscriu cazului de recurs în casaţie invocat.

Verificând exclusiv condiţiile de admisibilitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434-art. 438 din C. proc. pen., pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este formulată în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 din C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 din C. proc. pen. (referitoare la conţinutul cererii) şi art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată că recurentul A. a formulat recurs în casaţie la data de 27 iunie 2025, prin poştă împotriva deciziei penale nr. 753/A din 10 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în termenul legal de 30 de zile, calculat de la comunicarea deciziei atacate din data de 18 iunie 2025 (la domiciliu procesual ales la cabinet avocat B., din mun. Piteşti, str. x, jud. Argeş, dosar curte), conform art. 435 din C. proc. pen.

Decizia penală nr. 753/A din 10 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunţată de curtea de apel ca instanţă de apel.

Referitor la cerinţele prevăzute la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., privind titularii cererii de recurs în casaţie, se reţine că cererea a fost formulată de recurentul A., în calitate de inculpat.

Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen. sunt menţionate: numele, prenumele şi domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă (decizia nr. 753/A din 10 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie), iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea de recurs în casaţie şi care a ataşat împuternicirea avocaţială nr. 460433 .

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casaţie a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Referitor la această condiţie de admisibilitate, se impune a se menţiona că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din această perspectivă se reţine că, din modalitatea de reglementare a recursului în casaţie, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, aşadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că aspectele de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, aşadar, ca scop sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se constată că acesta vizează exclusiv situaţiile în care fapta concretă, pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare, nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare sau cele în care instanţa a ignorat o normă de dezincriminare a faptei, în ansamblul său ori ca efect al modificării unor elemente constitutive, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între activitatea factuală şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Pe de altă parte, din perspectiva cazului de casare invocat, nu pot fi analizate aspecte în legătură cu latura subiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii, cu încadrarea juridică reţinută faptei stabilită cu titlu definitiv de instanţa de apel, nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea de fapt reţinută de instanţa de apel.

Faţă de aceste aspecte teoretice, Înalta Curte constată că motivele invocate în cererea de recurs în casaţie nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. În realitate, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, recurentul A. contestă situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi solicită o reevaluare a materialului probator administrat în cauză. Or, o asemenea verificare excede limitele recursului în casaţie, cale extraordinară ce nu permite repunerea în discuţie a evaluării probelor şi nici modificarea situaţiei de fapt, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept.

Se mai impune precizarea că recursul în casaţie nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele. Acesta îşi menţine caracteristica de exercitare numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv a legalităţii hotărârii anterior pronunţate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale, motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 753/A din 10 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 753/A din 10 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Dată

Tip

Sursă

01/07/2020

Rechizitoriu

DNA Bacău

06/08/2020

Cerere

Inculpat - C.

15/11/2021

Cerere

D. 06/05/2022

Cerere de apel

Inculpat - E.

06/05/2022

Cerere de apel

Inculpat - E.

06/05/2022

Cerere de apel

Inculpat - E.

10/05/2022

Cerere de apel

Procuror - DNA SERVICIUL TERITORIAL TÂRGU MUREŞ

13/05/2022

Cerere

Inculpat - C.

16/05/2022

Cerere de apel

Inculpat - F., Inculpat - C.

25/01/2023

Cerere

Apelant - E.

27/01/2023

Cerere av. G. pentru E.

10/02/2023

Cerere de recurs

Apelant - F., Apelant - C.

13/02/2023

Cerere de recurs

Apelant - E.

14/02/2023

Cerere de recurs

Apelant - F., Apelant - C.

16/02/2023

Cerere de recurs

Apelant - E.

03/05/2023

Adresă de înaintare/trimitere dosar

Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ

05/05/2023

Cerere acces la dosar electronic

Recurent - C.

08/05/2023

Cerere acces la dosar electronic

Avocat - G.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2025.