Complaint over prosecutor's case closure rejected as unfounded; abuse-of-office and favouring-offender claims barred by judicial immunity

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2025

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin ordonanţa din data de 05 martie 2025 emisă în dosarul nr. x/2023 (669/321/P/2021) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală s-a dispus clasarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. şi favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., întrucât faptele nu există.

Împotriva acestei ordonanţe, petentul A., prin mandatar B. a formulat plângere la procurorul şef-secţie, care, prin ordonanţa nr. 67/II-2/2025 din 09.05.2025 a dispus respingerea acesteia.

Pentru a dispune astfel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a reţinut următoarele:

La data de 06.05.2021, la nivelul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie s-a înregistrat, sub nr. x/2021, plângerea persoanei vătămate A. care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de procurorul C., cu privire la modul de instrumentare şi soluţionare a dosarului penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

În concret, din actul de sesizare a rezultat că, în dosarul penal de mai sus, nu au fost efectuate cercetări efective, nu au fost audiate toate persoanele care aveau cunoştinţă despre situaţia de fapt, fără a exista nicio explicaţie din partea organelor de urmărire penală cu privire la utilitatea probatoriului, nu au fost efectuate expertizele tehnice şi grafologice solicitate de persoana vătămată şi au fost efectuate schimbări juridice de natură să atragă constatarea intervenţiei prescripţiei răspunderii penale, toate acestea conducând la pronunţarea unor soluţii de clasare.

Totodată, persoana vătămată a precizat că dosarul penal a fost instrumentat de către mai mulţi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Sectorului 1 Bucureşti, sub conducerea şi supravegherea procurorului de caz C., care nu a luat măsuri de soluţionare cu eficientă si celeritate a cauzei în virtutea atribuţiilor sale de conducător al organelor de poliţie judiciară, urmărind astfel o favorizare a făptuitorilor cercetaţi în dosar.

În baza art. 1 alin. (2), art. 3 alin. (2) din Legea 49/2022, la data de 23.03.2022, dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a fost trimis pe cale administrativă către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, unde a fost înregistrat sub nr. x/2022.

Prin ordonanţa nr. 878/P/2022 din 07.12.2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală unde s-a înregistrat sub nr. x/2023, dată fiind împrejurarea funcţionării magistratului procuror C. în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Faţă de aspectele semnalate, procurorul a apreciat că se impune clasarea cauzei pe temeiul inexistenţei faptelor, date fiind considerentele expuse mai jos.

Din actul de sesizare şi din înscrisurile depuse în probatoriu a rezultat că persoana vătămată a formulat o plângere penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti sub nr. x/2015, prin care a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de serviciu şi de fals pretins săvârşite de funcţionari din cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, în activitatea de autorizare a construcţiei unui imobil cu nerespectarea procedurilor legale.

Prin ordonanţa nr. 12571/P/2015 din 06.09.2019 emisă de procurorul de caz C. s-au dispus, printre altele:

- schimbarea încadrării juridice din abuz în serviciu în neglijenţă în serviciu şi clasarea cauzei cu privire la această faptă pe temeiul intervenţiei prescripţiei răspunderii penale;

- disjungerea cauzei şi formarea unui nou dosar sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu şi fals intelectual.

În baza dispoziţiei de disjungere a procurorului de caz, s-a format dosarul penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, fiind repartizat ulterior procurorului D. şi trimis spre cercetare la Poliţia Sectorului 1 Bucureşti - SICE.

Prin ordonanţa nr. 9487/P/2019 din 14.02.2024 s-au dispus, printre altele, clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, pe temeiul lipsei prevederii faptei în legea penală, şi al infracţiunilor de fals intelectual şi neglijenţă în serviciu, pe temeiul intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

Faţă de acuzaţiile formulate de către persoana vătămată, s-a reţinut, în primul rând, că magistraţii procurori trebuie să beneficieze de imunitate funcţională în ceea ce priveşte acţiunile întreprinse cu bună-credinţă în realizarea obligaţiilor lor profesionale sau în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Interpretarea legii, evaluarea faptelor sau aprecierea probelor nu trebuie să fundamenteze tragerea la răspundere penală, cu excepţia situaţiilor în care se reţine reaua-credinţă.

Din cuprinsul actelor dosarului rezultă că persoana vătămată este nemulţumită de modul în care au fost efectuate activităţile de urmărire penală de către ofiţerii de poliţie şi procurorul de caz C., însă, faţă de aserţiunile persoanei vătămate, nu este suficient a critica într-o notă subiectivă modul de apreciere şi interpretare a ansamblului probator al cauzei ori al prevederilor legale aplicabile de către magistratul procuror, ci este necesară o conturare a relei-credinţe în efectuarea actelor de urmărire penală, care să fie susţinută de elemente probatorii certe, care să se coroboreze şi să înlăture prezumţia de nevinovăţie dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Astfel de acţiuni care să releve o rea intenţie nu sunt susţinute de niciun element probatoriu, astfel încât actele procedurale întocmite cu ocazia cercetărilor pretins abuzive din cursul urmăririi penale îşi păstrează aparenţa de legalitate şi temeinicie, iar ceea ce subzistă până la proba contrară este activitatea de urmărire penală exercitată în condiţii de legalitate de către organul de urmărire penală, respectiv activităţile de administrare a probelor, evaluarea acestora şi dispoziţiile de trimitere în judecată avându-se spre reprezentare vinovăţia persoanelor acuzate.

În afara celor expuse mai sus, se reţine că orice acuzaţie sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de orice natură este necesar a fi susţinută, pe de o parte, de un probatoriu cert, solid, care să releve existenţa unei fapte din sfera ilicitului penal, respectiv din categoria celor de serviciu, astfel cum au fost ele descrise de către persoana vătămată, iar pe de altă parte să înlăture, dincolo de orice îndoială rezonabilă, prezumţia de nevinovăţie a persoanei reclamate.

Aşadar, raportat la modul în care magistratul procuror a efectuat activitatea de urmărire penală, respectiv a aplicat normele procesuale în cauza cu care a fost învestit, dispunând soluţii de admitere/respingere a cererilor de probatoriu ori a propunerilor organului de cercetare penală, s-a apreciat că nu au fost relevate elemente de natură să conducă la stabilirea unei rele-credinţe a acestuia, iar argumentele persoanei vătămate sunt neîntemeiate, subiective şi lipsite de probe certe care să conducă dincolo de orice îndoială la concluzia că acesta şi-a exercitat atribuţiunile de serviciu cu rea-credinţă.

În concluzie, s-a apreciat că, din cele invocate în actul de sesizare şi înscrisurile probatorii, nu au rezultat date concrete care să conducă la conturarea săvârşirii unor elemente de tipicitate ale unor infracţiuni de serviciu sau contra înfăptuirii justiţiei, astfel cum au fost descrise prin actul de sesizare.

Sub aspectul condiţiilor de fond, în cauză nu a fost începută urmărirea penală in rem, fiind evidentă, ab initio, incidenţa disp. art. 16 lit. a) C. proc. pen., asupra aspectelor invocate fiind suficiente doar explicaţii pur teoretice, fără efectuarea unor acte specifice activităţii de urmărire penală.

La data de 10.06.2025 (se are în vedere data menţionată pe plicul de depunere la oficiul poştal), petentul A., prin mandatar B. a formulat, în temeiul art. 340 alin. (1) C. proc. pen., plângere împotriva ordonanţei nr. 67/II-2/2025 din 09.05.2025, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, sub nr. x/2025, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. C19 C. pen., cu prim termen de judecată la data de 23.09.2025, pentru când s-a ataşat dosarul de urmărire penală.

În esenţă, plângerea petentului se referă la o analiză greşită a procurorului în ordonanţa contestată, greşita încadrare juridică dată faptelor analizate de procurorul împotriva căruia a înţeles să formuleze plângere penală, neadministrarea de probe de către organul de urmărire penală.

Preliminar, referitor la formularea plângerii de către petent la judecătorul de cameră preliminară, în termenul de 20 de zile prevăzut de art. 340 alin. (1) C. proc. pen., se observă că ordonanţa nr. 67/II-2/2025 din 09.05.2025 i-a fost comunicată la data de 19.05.2025, semnând de primire mandatarul B. .

Potrivit art. 269 alin. (1), (2) şi 4 C. proc. pen., când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează.

În raport cu data comunicării ordonanţei mai sus menţionate, ultima zi în care petentul mai putea să formuleze plângere la judecătorul de cameră preliminară era 09.06.2025. Cu toate acestea, se observă că data de 09.06.2025 era o zi nelucrătoare, fiind a doua zi de Rusalii, motiv pentru care ultima zi în care petentul mai putea formula plângere la judecătorul de cameră preliminară este data de 10.06.2025.

Având în vedere că, potrivit art. 270 alin. (1) C. proc. pen., actul depus înăuntrul termenului prevăzut de lege la oficiul poştal prin scrisoare recomandată este considerat ca făcut în termen, iar petentul a depus plângerea la oficiul poştal în ultima zi a termenului, respectiv în data de 10.06.2025, judecătorul de cameră preliminară apreciază că aceasta este formulată în termenul prevăzut de art. 340 alin. (1) C. proc. pen.

Analizând plângerea formulată, pe baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în raport de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu precădere, judecătorul de cameră preliminară va determina coordonatele normative aplicabile în prezenta cauză, respectiv dispoziţiile art. 336 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime şi dispoziţiile art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., care stabilesc că persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Judecătorul de cameră preliminară constată că deşi prin plângerea formulată, petentul se referă atât la ordonanţa nr. 67/II-2/2025 din 09.05.2025, emisă de procurorul şef-secţie, demersul judiciar al petentului nu poate viza, în realitate, decât soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa din data de 05 martie 2025 emisă în dosarul nr. x/2023 (669/321/P/2021) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, iar nu soluţia dispusă de procurorul ierarhic superior în etapa controlului ierarhic exercitat în condiţiile art. 339 din C. proc. pen.

Împrejurarea că obiectul procedurii prevăzute de art. 340 din C. proc. pen. este reprezentat exclusiv de soluţia prin care procurorul de caz dispune asupra raportului juridic de conflict rezultă atât din denumirea marginală a normei procesual penale care reglementează plângerea analizată - art. 340 din C. proc. pen., "Plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată", cât şi din conţinutul dispoziţiilor art. 341 alin. (5/1) din C. proc. pen., care fac referire la verificarea soluţiei atacate, pe baza materialului din dosarul de urmărire penală.

Soluţia procurorului ierarhic superior dispusă conform art. 339 din C. proc. pen. are o natură juridică distinctă, a unei condiţii de procedibilitate pentru sesizarea judecătorului de cameră preliminară în condiţiile art. 340 C. proc. pen. şi nu poate face, în sine, obiectul plângerii adresate acestuia din urmă.

Procurorul ierarhic nu dispune clasarea cauzei, ci exercită atribuţii de verificare şi cenzurare a legalităţii soluţiei de clasare dispusă anterior de procurorul din subordine. Acest control poate avea ca urmare procedurală fie respingerea plângerii şi menţinerea integrală a soluţiei atacate, situaţie în care ordonanţa de clasare, nu cea a procurorului ierarhic, reprezintă actul procesual şi procedural atacat în condiţiile art. 340 din C. proc. pen. (ipoteză incidentă şi în speţă), fie admiterea plângerii, infirmarea totală sau parţială a ordonanţei de clasare şi redeschiderea urmăririi penale în aceste limite.

În considerarea acestor argumente, judecătorul de cameră preliminară concluzionează că soluţia de neurmărire sau de netrimitere în judecată, în sine, dispusă de procuror, constituie obiectul plângerii la instanţă, în procedura prevăzută de art. 340 din C. proc. pen., iar nu ordonanţa prin care procurorul ierarhic superior respinge plângerea, în condiţiile prevăzute de art. 339 din C. proc. pen.

Cu toate acestea, judecătorul de cameră preliminară nu o va respinge ca inadmisibilă, atâta vreme cât petentul, în cuprinsul plângerii, a adus critici atât ordonanţei de clasare, cât şi ordonanţei prin care s-a respins plângerea formulată.

În continuare, verificând întregul material de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară constată că soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa ce face obiectul verificărilor în speţă este legală şi temeinică.

Aşa cum s-a arătat mai sus, obiectul prezentei cauze este dat de ordonanţa din data de 05 martie 2025 emisă în dosarul nr. x/2023 (669/321/P/2021) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

Analiza ansamblului actelor de urmărire penală determină judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte să constate că acuzaţiile expuse în plângerea petentului dau expresie, în mod fundamental, nemulţumirii subiective a acestuia faţă de activităţile de urmărire penală efectuate de către ofiţerii de poliţie şi procurorul de caz C..

Criticile petentului privesc aşadar, în esenţă, conduita pe care organele de urmărire penală ar trebui să o adopte în administrarea respectivei cauze, probele ce ar trebui, în aprecierea petentului, administrate în cauză şi legalitatea soluţiilor dispuse, precum şi încălcarea abuzivă a legii de către procurori, dar fără a se preciza în mod concret care dispoziţii legale ar fi fost încălcate de către aceştia.

În contextul acestor susţineri ale petentului, judecătorul de cameră preliminară reţine că acesta a criticat, în mod esenţial, activitatea desfăşurată de organele de urmărire penală, fără a se invoca, însă, un minimum de elemente obiective care să releve, distinct de actele propriu-zise, în ce a constat acţiunea sau inacţiunea pretins ilicită, concret imputată magistratului şi ofiţerilor de poliţie.

Or, administrarea unei cauze penale cade exclusiv în sarcina organului judiciar căruia i-a fost repartizată spre soluţionare, iar cenzurarea soluţiilor dispuse de magistraţi-procurori se poate realiza numai în formele şi procedurile prevăzute de lege, respectiv prin exercitarea căilor de atac prevăzute de legiuitor, iar nu prin intermediul unui proces penal declanşat ca urmare a formulării unei plângeri penale împotriva respectivilor magistraţi.

Prin actualul demers, petentul urmăreşte cenzurarea soluţiilor pe alte căi şi prin intermediul altor instrumente decât cele expres permise de lege.

Intervenţia organului de urmărire penală şi anchetarea magistratului pentru eventuale infracţiuni legate de modul în care îşi desfăşoară activitatea judiciară trebuie să se rezume la investigarea actelor de conduită cu aparente conotaţii ilicite, pe care magistratul le-a adoptat distinct şi suplimentar măsurilor şi soluţiilor dispuse în cauzele instrumentate. În plus, pentru a justifica începerea urmăririi penale, astfel de acte de conduită trebuie să rezulte din date ori informaţii independente şi obiective, neputând fi deduse doar pe baza nemulţumirii subiective a unei părţi faţă de soluţia dispusă într-o cauză aflată în urmărire penală sau dedusă judecăţii.

Prin urmare, chiar dacă o parte consideră incorecte sau insuficient detaliate argumentele faptice ori legale care au stat la baza actelor emise de procuror sau a hotărârilor pronunţate de judecător în litigiile în care aceasta a fost implicată, o atare împrejurare nu legitimează eo ipso şi în absenţa oricăror altor elemente obiective, demersul său ulterior la organul de urmărire penală

Independenţa judecătorului - garanţie fundamentală a înfăptuirii justiţiei - la fel ca şi independenţa procurorului - în soluţiile dispuse, presupune, printre altele, ca ei să nu fie supuşi unor acţiuni de tragere la răspundere penală întemeiate exclusiv pe hotărârile pronunţate, respectiv pe soluţiile date. Aceasta deoarece, prin specificul raporturilor asupra cărora statuează, hotărârile organelor judiciare sunt permanent susceptibile de a provoca nemulţumirea ori suspiciunea uneia dintre părţi, iar declanşarea unei anchete penale ca urmare exclusivă a simplei cereri a părţilor ar lipsi de conţinut prevederile constituţionale şi legale referitoare la statutul judecătorului şi procurorului ori independenţa lor.

În cauza de faţă, conduita imputată se înscrie, în mod incontestabil, în exerciţiul normal al atribuţiilor specifice funcţiilor judiciare deţinute, de a căror esenţă este evaluarea mijloacelor de probă administrate sau care sunt necesar a fi administrate, identificarea şi interpretarea normelor de drept pertinente şi, în final, aplicarea acestora. În lipsa oricăror indicii din care să rezulte că, distinct de raţionamentul juridic pe care s-au grefat soluţiile sau conduitele adoptate, magistratul ar fi adoptat conduite contrare legii, de natura a cauza un rezultat prejudiciabil, simpla nemulţumire, inerent subiectivă, a petentului faţă de soluţiile dispuse nu poate constitui temeiul cercetării penale a magistraţilor.

Critica petentului vizând absenţa actelor de urmărire penală şi neadministrarea vreunei probe înainte de a se dispune soluţia în cauza dedusă judecăţii, nu poate fi reţinută de judecător întrucât existenţa unui caz care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale [art. 16 alin. (1) C. proc. pen..] poate fi identificată din chiar conţinutul plângerii penale cu care organul judiciar a fost sesizat, fără a fi necesară efectuarea vreunor alte acte de urmărire penală sau administrarea vreunor probe, aşa cum este cazul în speţă.

În acest sens, judecătorul de cameră preliminară are în vedere aspectele statuate, cu caracter obligatoriu pentru organele judiciare, de Curtea Constituţională a României în considerentele Deciziei nr. 68/2017, mai exact, în paragraful 101:

"Atunci când sesizarea îndeplineşte condiţiile legale de admisibilitate, dar din cuprinsul acesteia rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1), procurorul, din oficiu sau la propunerea organelor de cercetare penală, dispune prin ordonanţă clasarea, fără a efectua acte de urmărire penală în cauză. Cu alte cuvinte, dacă se constată că, de exemplu, fapta denunţată nu este prevăzută de legea penală [art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi], că există o cauză justificativă sau de neimputabilitate [art. 16 alin. (1) lit. d)] sau că a intervenit amnistia ori prescripţia [art. 16 alin. (1) lit. f)], procurorul va dispune prin ordonanţă soluţia de clasare, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.. Curtea reţine că, aşa cum s-a explicat şi în doctrină, acest caz de clasare poate interveni în oricare dintre fazele în care se află dosarul, prin raportare la începerea sau nu a urmăririi penale, a dobândirii calităţii de suspect sau a celei de inculpat. Dacă intervine după ce sesizarea este verificată şi declarată admisibilă sub aspectul condiţiilor de fond şi de formă, dar din conţinutul ei rezultă fără echivoc incidenţa unui caz de împiedicare a exercitării acţiunii penale, clasarea are natura juridică a unei soluţii de neurmărire, iar dacă soluţia de clasare intervine după începerea urmăririi in rem, clasarea are valenţele unei soluţii de netrimitere în judecată."

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A., prin mandatar B., împotriva ordonanţei de clasare din data de 05 martie 2025 emisă în dosarul nr. x/2023 (669/321/P/2021) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe petent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A., prin mandatar B., împotriva ordonanţei de clasare din data de 05 martie 2025 emisă în dosarul nr. x/2023 (669/321/P/2021) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

Obligă petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 18 noiembrie 2025.