Foreign conviction recognition deemed ancillary; sentence-credit case sent to Tribunal Iași.

Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor de la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 30 din 14 aprilie 2025 pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Iaşi, în temeiul art. 585 alin. (2) raportat la art. 47 alin. (2) din C. proc. pen. şi la art. 147 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Iaşi în soluţionarea cererii de contopire pedepse formulată de condamnatul A. şi şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

Pentru a dispune în acest sens, a reţinut că, prin cererea adresată Judecătoriei Iaşi la data de 20.10.2022, înregistrată sub nr. de dosar x/2022, petentul A. a solicitat recunoaşterea sentinţei Tribunalului Torino din data de 19.11.2015, modificată prin decizia penală pronunţată de Curtea de Apel Torino la data de 17.01.2017, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie, precum şi recunoaşterea ordonanţelor de liberare anticipată nr. 17/1873 din 14.11.2017, nr. 2018/1708 din 11.10.2018 şi nr. 248/2019 din 25.01.2019, emise de Judecătorul de Supraveghere din cadrul Penitenciarului Pavia, Italia.

În motivarea cererii, a arătat că, prin sentinţa penală nr. 57 din 16 septembrie 2020, Curtea de Apel Iaşi a dispus recunoaşterea şi punerea în executare pe teritoriul României a sentinţei cu nr. 4801/17 pronunţată de Curtea de Apel Torino la data de 14.06.2017 şi rămasă definitivă la 14.06.2018.

Întrucât la acel moment era deja în executarea unei alte pedepse privative de libertate, fiind încarcerat încă din anul 2013, pentru comportamentul bun avut în mediul penitenciar, a primit mai multe ordonanţe emise de Judecătorul de Supraveghere, acordându-i-se un număr total de 495 zile cu titlu de eliberare anticipată.

Ulterior transferării sale în România, a solicitat recunoaşterea ordonanţelor sus-indicate în vederea producerii de efecte juridice în sensul diminuării pedepsei, însă, întrucât acestea au fost emise ca urmare a condamnării suferite de el într-o altă cauză, s-a dispus respingerea solicitării, sugerându-i-se, totodată, să formuleze o nouă cerere, prin care să solicite recunoaşterea inclusiv a sentinţei penale de condamnare în a cărei executare au fost emise.

Prin sentinţa penală nr. 346/14.02.2025, pronunţată de Judecătoria Iaşi în Dosarul nr. x/2022, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Iaşi şi, în temeiul art. 50 raportat la art. 47 alin. (1) şi art. 585 alin. (2), art. 147 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 154 alin. (2) teza finală din Legea nr. 302/2004, a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine, pe cale principală, formulată de petentul A., în favoarea Curţii de Apel Iaşi, pentru motivele prezentate mai sus.

La termenul din data de 25.03.2025, faţă de lămuririle solicitate persoanei condamnate A. cu privire la obiectul cererii sale, a calificat solicitarea persoanei condamnate ca fiind o cerere principală de contopire a pedepselor (cerere de modificare pedeapsă), conform art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., însoţită de cererea incidentală de recunoaştere a hotărârii din data de 19.11.2015, pronunţată de Tribunalul din Torino, modificată prin decizia din data de 17.01.2017 a Curţii de Apel din Torino. Sub acest aspect, a avut în vedere că, în esenţă, persoana condamnată a solicitat să se constate concurenţa faptelor pentru care a fost condamnat definitiv în Italia şi, după stabilirea pedepsei rezultante, să se deducă perioadele executate pe teritoriul statului italian.

În consecinţă, a reţinut că, în aplicarea Deciziei nr. 1/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Recurs în interesul legii, instanţa competentă să soluţioneze cauza este instanţa prevăzută de dispoziţiile art. 585 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, constatând că persoana condamnată se află în executarea pedepsei de 19 ani şi 1 (una) lună închisoare în Penitenciarul Iaşi, iar printre infracţiunile pentru care a fost condamnat în Italia prin sentinţa cu nr. de referinţă 4801/17, pronunţată de Curtea de Apel din Torino, secţia a II-a, la data de 14.06.2017, rămasă definitivă la data de 14.06.2018, recunoscută în România prin sentinţa penală nr. 57/16.09.2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi se află şi o infracţiune de tentativă de omor, precum şi infracţiuni de trafic de droguri, care intră în competenţa materială de judecată în primă instanţă a tribunalului, conform art. 36 alin. (1) lit. a) şi lit. c) din C. proc. pen., a reţinut că revine Tribunalului Iaşi competenţa materială de soluţionare a cererii de contopire pedepse (cerere principală) formulată de condamnatul A., instanţă care devene astfel competentă să soluţioneze şi cererea incidentală de recunoaştere a hotărârii din data de 19.11.2015, pronunţată de Tribunalul din Torino, modificată prin decizia din data de 17.01.2017 a Curţii de Apel din Torino.

În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 25.04.2025, sub nr. x/2025.

La termenul de judecată din data de 18 septembrie 2025, instanţa a dispus calificarea cererii petentului-condamnat ca fiind o cerere de recunoaştere a hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine, formulată în baza Legii nr. 302/2004, în principal, iar în subsidiar, deducerea perioadelor executate de petentul-condamnat, respectiv 45 de zile, 90 de zile şi 360 de zile.

Prin sentinţa nr. 557 din 9 octombrie 2025, Tribunalului Iaşi a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004), pe cale principală, formulată de persoana condamnată A. în favoarea Curţii de Apel Iaşi, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în vederea soluţionării în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.

În esenţă, a reţinut că petentul nu solicită contopirea sau modificarea unei pedepse deja recunoscute, ci urmăreşte recunoaşterea formală a unor hotărâri penale şi acte de executare italiene care nu au fost anterior recunoscute în România, pentru ca ulterior efectele acestora (zilele de reducere) să fie deduse din pedeapsa în executare.

Având în vedere această calificare, a apreciat că obiectul principal al cererii persoana condamnată A. îl reprezintă recunoaşterea unor hotărâri penale străine, aspect ce atrage competenţa materială a Curţii de Apel Iaşi, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (2) şi art. 147 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Înalta Curte, analizând conflictul negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Iaşi, constată următoarele:

Prin sesizarea adresată Judecătoriei Iaşi, persoana condamnată A. a solicitat recunoaşterea sentinţei Tribunalului Torino din data de 19.11.2015, modificată prin decizia penală pronunţată de Curtea de Apel Torino la data de 17.01.2017, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie şi a ordonanţelor de liberare anticipată nr. 17/1873 din 14.11.2017, nr. 2018/1708 din 11.10.2018 şi nr. 248/2019 din 25.01.2019, emise de Judecătorul de Supraveghere din cadrul Penitenciarului Pavia, Italia, în scopul reducerii pedepsei pe care o execută, prin deducerea din durata acesteia a perioadei considerate executate în temeiul ordonanţelor antereferite.

Ulterior, persoana condamnată, prin apărător ales, a precizat atât în faţa Curţii de Apel Iaşi, cât şi a Tribunalului Iaşi că obiectul principal al sesizării îl reprezintă modificarea pedepsei, şi că îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 585 alin. (1) din C. proc. pen.

În raport de aceste precizări, Înalta Curte constată că recunoaşterea hotărârii pronunţate de către autorităţile italiene nu reprezintă capătul principal de cerere, ci o cerere incidentală, de rezultatul căreia depinde soluţionarea cererii de reducere a pedepsei. Astfel, pentru determinarea instanţei competente trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 147 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, conform cărora "Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenţie a pedepsei, se face şi pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în curs, de către procuror, în faza de urmărire penală, sau de către instanţa de judecată pe rolul căreia se află cauza spre soluţionare."

Totodată, reaminteşte că în jurisprudenţa sa pronunţată anterior în mecanismele de unificare a practicii judiciare cu referire la o situaţie similară, respectiv prin Decizia nr. 1/2018 a Completului competent să judece recursul în interesul legii, a stabilit că "Cererea de recunoaştere a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii pronunţată de o instanţă străină, formulată de persoana condamnată, aflată în România, în vederea contopirii cu pedepse aplicate de instanţele române şi deducerii duratei executate în străinătate, este o cerere incidentală de competenţa instanţei învestite cu soluţionarea cererii de contopire."

În acest context, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 585 din C. proc. pen., care, în alin. (2), stipulează că instanţa competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanţa de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deţinere, instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.

Chiar dacă conform cererii cu care a fost învestită instanţa se precizează că ultima hotărâre este sentinţa cu nr. de referinţă 4801/17 pronunţată de Curtea de Apel Torino la data de 14.06.2017(rămasă definitivă la 14.06.2018), recunoscută prin sentinţa penală nr. 57 din 16 septembrie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, Înalta Curte subliniază că, în speţă, competenţa nu aparţine instanţei care a pronunţat această hotărâre, respectiv Curţii de Apel Iaşi, având în vedere că dispoziţiile art. 165 şi urm. din Legea nr. 302/2004, stabilesc competenţa în favoarea curţii de apel în cazuri expres determinate, respectiv în procedura de recunoaştere şi punere în executare în România a unei hotărâri pronunţată de o instanţă dintr-un stat membru al Uniunii Europene, iar nu şi în etapa de executare a hotărârii, care, conform art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, este guvernată de dispoziţiile C. proc. pen.

Suplimentar, arată că, în speţă, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, care ar atrage competenţa curţii de apel care a pronunţat hotărârea de recunoaştere, întrucât, pe de o parte, hotărârea la a cărei executare face referire persoana condamnată nu a fost recunoscută de către instanţele naţionale, iar, pe de altă parte, statul emitent nu a transmis o hotărâre judecătorească sau un alt act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România.

Prin urmare, având în vedere considerentele de mai sus, reţine că, în cazul în care, în temeiul Legii nr. 302/2004, curtea de apel a dispus recunoaşterea unei hotărâri penale străine şi transferarea condamnatului pentru executarea pedepsei într-un penitenciar din România, instanţa competentă să judece contopirea este instanţa competentă material potrivit legii române să judece în primă instanţă infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat în străinătate, în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a condamnatului.

Cum, potrivit art. 36 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., tribunalul judecă în primă instanţă infracţiunea de omor (faptă pentru care a fost condamnat petentul de instanţele străine), iar la data formulării cererii de contopire (20.10.2022) persoana condamnată se afla încarcerată în Penitenciarul Iaşi, având în vedere şi aspectele statuate prin Decizia nr. 15 din 17 septembrie 2018 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (în sensul că instanţa competentă să soluţioneze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere la data formulării cererii), competenţa de soluţionare a solicitării persoanei condamnate A. revine Tribunalului Iaşi.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe persoana condamnată A. în favoarea Tribunalului Iaşi, instanţă căreia i se va trimite dosarul şi va reţine în sarcina statului cheltuielile judiciare, precum şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana condamnată A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe persoana condamnată A. în favoarea Tribunalului Iaşi, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana condamnată A., în cuantum de 377 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2025.