Territorial competence for continuous custody violation offense: conflict resolved by locating crime at site of physical retention, not intended consequence.

Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor de la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 288 din data de 22 august 2025 a Judecătoriei Salonta, în temeiul art. 41 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Salonta şi, în temeiul art. 346 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 50 din C. proc. pen., s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului, prevăzută de art. 379 alin. (1) din C. pen., în favoarea Judecătoriei Zimnicea.

Pentru a dispune în acest sens, Judecătoria Salonta a reţinut, în esenţă, că inculpatul A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul emis la data de 26 martie 2025, în Dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 379 alin. (1) din C. pen.

În fapt, în actul de sesizare s-a reţinut că, în perioada 24.11.2021-02.10.2024, inculpatul A. a reţinut-o la domiciliul său, situat în com. Smârdioasa, jud. Teleorman, pe fiica sa minoră, persoana vătămată B., fără consimţământul mamei acesteia, persoana vătămată C., în condiţiile în care domiciliul minorei fusese stabilit prin sentinţa civilă nr. 384 din 10 iunie 2021 a Judecătoriei Salonta, definitivă prin decizia civilă nr. 1000/A din 24 noiembrie 2021 a Tribunalului Bihor, la mama sa, în mun. Salonta, jud. Bihor.

La termenul de judecată din 14.07.2025, Judecătorul de cameră preliminară a pus în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale, reţinând că instanţa competentă este Judecătoria Zimnicea, raportat la locul săvârşirii infracţiunii, prin care se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.

A apreciat că, în ciuda reglementării deficitare existente la alin. (5) al art. 41 din C. proc. pen., prin care se prevede că ordinea de prioritate prevăzută la alin. (1) se aplică în cazul în care două sau mai multe instanţe sunt sesizate simultan ori urmărirea penală s-a efectuat cu nerespectarea acestei ordini, că acest alineat se rezumă, în realitate, la a statua că organul de urmărire penală trebuie să ţină cont întotdeauna, la sesizarea instanţei, de ordinea de la alin. (1), dar că această ierarhie nu vizează şi efectuarea urmăririi penale, care se poate desfăşura şi în afara ei.

Prin urmare, ordinea de prioritate nu vizează organele de urmărire penală (urmând a se aplica, însă, în caz de sesizări simultane ale acestora), dar se aplică la sesizarea de către parchete a instanţelor, astfel că procurorul va fi obligat să o respecte cu această ocazie, chiar dacă prin aceasta el urmează să sesizeze o altă instanţă decât cea pe lângă care funcţionează.

A reţinut că, în cauză, sesizarea Judecătoriei Salonta s-a realizat în considerarea domiciliului persoanei vătămate C., respectiv mun. Salonta, str. x, nr. 79/A, judeţ Bihor, însă, conform situaţiei de fapt reţinute în actul de sesizare, presupusa activitate infracţională ar fi fost săvârşită de către inculpat, în calitatea sa de tată al minorei B., prin reţinerea, în perioada 24.11.2021-02.10.2024, în mod continuu, a fiicei sale minore B., fără consimţământul mamei acesteia, C., la domiciliul său din loc. Smârdioasa, judeţ Teleorman, deşi avea obligaţia de a o aduce pe aceasta la domiciliul de fapt al mamei sale din mun. Salonta, jud. Bihor.

Astfel, a concluzionat că locul săvârşirii infracţiunii, primul criteriu de determinare a competenţei teritoriale a instanţelor, este pe raza loc. Smârdioasa, judeţ Teleorman, care se află în circumscripţia Judecătoriei Zimnicea şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Zimnicea la data de 30.09.2025, sub acelaşi număr de dosar.

La termenul de judecată din data de 28 octombrie 2025, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Zimnicea.

Prin încheierea nr. 240 din 28 octombrie 2025, Judecătoria Zimnicea a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocate din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul A., trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, prevăzută de art. 379 alin. (1) din C. pen., în favoarea Judecătoriei Salonta, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În esenţă, a reţinut că locul săvârşirii infracţiunii reprezintă atât locul în care s-a realizat activitatea infracţională, cât şi cel în care s-a produs urmarea imediată. În acest context, ambele instanţe aflate în conflict sunt competente, având în vedere că obiectul juridic specific al infracţiunii vizează relaţiile familiale ce presupun păstrarea legăturilor dintre părinţi şi copii, iar urmarea imediată a laturii obiective constă în starea de pericol pentru relaţiile de familie care presupun existenţa unor legături personale între părinţi şi copii.

A constatat că, prin sentinţa civilă nr. 384/10.06.2021 a Judecătoriei Salonta, definitivă prin decizia civilă nr. 1000/A/24.11.2021 a Tribunalului Bihor, domiciliul minorei B. a fost stabilit la mama sa, persoana vătămată C., în mun. Salonta, jud. Bihor şi, în privinţa tatălui, inculpatul A., instanţa a stabilit un program de legături personale la domiciliul acestuia din com. Smârdioasa, jud. Teleorman. Subliniind importanţa şi scopul programului de legături personale, a reţinut că relaţiile sociale ocrotite în concret de dispoziţiile art. 379 alin. (1) din C. pen., raportat la situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, sunt acele relaţii de familie dintre minoră şi mama sa, relaţii care prezumtiv trebuiau să se desfăşoare acolo unde minorei îi fusese stabilit domiciliul prin hotărârea judecătorească menţionată anterior, şi anume la domiciliul mamei sale din mun. Salonta, jud. Bihor. Astfel, a concluzionat că Judecătoria Salonta a fost legal sesizată şi că, atât timp cât instanţa sesizată este cea de la locul unde s-a produs urmarea infracţiunii, nu există temei pentru desesizarea acesteia şi sesizarea instanţei de la locul desfăşurării activităţii infracţionale, întrucât s-ar încălca dispoziţiile art. 41 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen., care stabilesc o competenţă alternativă între toate instanţele avute în vedere de legiuitor drept instanţe de la locul săvârşirii faptei, deopotrivă competente teritorial.

Înalta Curte, analizând conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Salonta şi Judecătoria Zimnicea, constată următoarele:

Determinarea competenţei teritoriale a instanţelor de judecată se realizează în ordinea de preferinţă prevăzută la art. 41 alin. (1) din C. proc. pen., text de lege potrivit căruia primul criteriu care trebuie avut în vedere îl reprezintă locul comiterii infracţiunii ("Competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de: a) locul săvârşirii infracţiunii (...)").

Prin locul săvârşirii infracţiunii se înţelege, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia."

Obiectul cauzei asupra căreia poartă conflictul negativ de competenţă îl reprezintă infracţiunea de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, în modalitatea prevăzută şi pedepsită de art. 379 alin. (1) din C. pen., constând în "Reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii."

Din analiza laturii obiective, reiese că infracţiunea prevăzută în art. 379 alin. (1) din C. pen., în modalitatea normativă a reţinerii minorului de către un părinte, este una comisivă, materială, continuă şi de pericol şi se consumă în momentul în care minorul a fost reţinut.

Astfel, locul în care s-a desfăşurat activitatea infracţională este cel în care a fost săvârşită acţiunea de reţinere a minorului, care se poate realiza prin refuzul de predare a minorului părintelui cărui i-a fost încredinţat, oprirea minorului după împlinirea duratei de timp pentru care a fost lăsat în paza sa, conform hotărârii judecătoreşti ori împiedicarea minorului de a se întoarce la părintele căruia i-a fost încredinţat.

În ceea ce priveşte urmarea imediată, în doctrină s-a reţinut că aceasta constă atât în primejduirea creşterii şi educării copilului, cât şi în pericolul de deterioare a relaţiilor dintre copil şi (unul dintre) părinţii săi. Prin urmare, infracţiunea de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului, prevăzută de art. 379 alin. (1) din C. pen., nu presupune producerea unui rezultat concret, ci a unei stări de pericol, şi, în consecinţă, nu se manifestă în plan fizic, pentru ca producerea urmării imediate să fie valorificate din perspectiva stabilirii locului săvârşirii infracţiunii.

Înalta Curte aminteşte că, anterior, competenţa teritorială privind judecarea în primă instanţă a infracţiunii prevăzute de art. 379 alin. (1) din C. pen. a mai fost analizată de către instanţa supremă (Î.C.C.J., S. pen., încheierea nr. 170 din 19 aprilie 2019), care a concluzionat că în cazul infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, prevăzută în art. 379 alin. (1) din C. pen., locul săvârşirii infracţiunii, în accepţiunea dispoziţiilor art. 41 din C. proc. pen., este locul unde minorul a fost reţinut, reprezentat de domiciliul inculpatului, iar nu locul unde inculpatul avea obligaţia de a-l aduce înapoi pe copilul său minor, reprezentat de domiciliul celuilalt părinte. Soluţia jurisprudenţială antereferită a fost confirmată ulterior în doctrină (D., Competenţa teritorială în dreptul procesual penal, E. nr. 11/2023).

În virtutea acestor considerente şi având în vedere că inculpatul A. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, în modalitatea prevăzută şi pedepsită de art. 379 alin. (1) din C. pen., constând în reţinerea minorei B. la domiciliul său din comuna Smârdioasa, judeţul Teleorman, Înalta Curte reţine că locul săvârşirii faptei este locul unde a fost reţinut minorul, nefiind relevant pentru stabilirea competenţei teritoriale a instanţei faptul că inculpatul avea obligaţia de a o aduce pe minoră la domiciliul mamei sale din municipiul Salonta, judeţul Bihor.

În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul A. în favoarea Judecătoriei Zimnicea, instanţă căreia i se va trimite dosarul şi va reţine cheltuielile judiciare în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul A. în favoarea Judecătoriei Zimnicea, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2025.