EU fraud offense: statute of limitations interruption void between 2018–2022 under Constitutional Court Decisions and CJUE C-107/23

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 19 din 19 ianuarie 2023, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2018, în temeiul 396 alin. (6) rap.la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru infracţiunea prev. de art. 182 alin. (1) din legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (38 acte materiale).

În temeiul 396 alin. (6) rap.la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru infracţiunea prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (28 acte materiale).

În temeiul art. 396 alin1, alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1), alin. (3) din legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. (7 acte materiale) şi aplicarea art. 41 C. pen.

În temeiul art. 55 lit. a) rap.la art. 66 alin. (2) C. pen. s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute la art. 66 lit. a), b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 54 rap.la art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute la art. 66 lit. a), b) C. pen.

S-a constatat că fapta din prezenta cauză a fost comisă în stare de recidivă faţă de condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 75/15.04.2013 a Judecătoriei Curtea de Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 633/R/01.10.2013 a Curţii de Apel Piteşti şi este concurentă cu fapta pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4000 RON amendă penală aplicată prin sentinţa penală nr. 216/22.09.2016 a Judecătoriei Curtea de Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 134/16.02.2017 a Curţii de Apel Piteşti

S-a descontopit pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare şi 4000 RON amendă penală aplicată prin sentinţa penală nr. 216/22.09.2016 a Judecătoriei Curtea de Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 134/16.02.2017 a Curţii de Apel Piteşti în pedepsele componente.

În temeiul art. 40 alin. (1)-(3) rap.la art. 39 alin. (1) lit. d) din C. pen. s-a contopit pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4000 RON aplicată prin sentinţa penală nr. 216/22.09.2016 a Judecătoriei Curtea de Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 134/16.02.2017 a Curţii de Apel Piteşti, stabilindu-se pedeapsa rezultantă parţială de 3 ani închisoare şi 4000 RON amendă penală.

În temeiul art. 83 alin. (1) teza I din C. pen. din 1969 raportat la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 75/15.04.2013 a Judecătoriei Curtea de Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 633/R/01.10.2013 a Curţii de Apel Piteşti şi s-a adăugat această pedeapsă la pedeapsa rezultantă parţială anterior menţionată, de 3 ani închisoare şi 4000 RON amendă penală, aplicându-se pedeapsa rezultantă finală de 4 ani şi 4 luni închisoare şi 4000 RON amendă penală.

S-a constatat că pedeapsa amenzii penale a fost executată la data de 17.05.2017.

S-a dispus executarea în regim de detenţie a pedepsei finale de 4 ani şi 4 luni închisoare, conform art. 57 C. pen.

În temeiul art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa finală aplicată în cauză perioada anterior executată, de la data de 17.02.2017 la data de 12.09.2017.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen. s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute la art. 66 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute la art. 66 lit. a), b) C. pen., ce se execută conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (6) rap.la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei B. pentru infracţiunea prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale).

Împotriva acestei sentinţei penale, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, inculpatul A. şi partea responsabilă civilmente C. prin administrator S.C. D. a formulat apel.

Prin decizia penală nr. 485/A din 30 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, împotriva sentinţei penale nr. 19 din data de 19 ianuarie 2023, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală în dosarul nr. x/2018.

A desfiinţat, în parte sentinţa, iar pe fond a dispus următoarele:

A înlăturat soluţia de încetare a procesului penal aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea prev. de art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În temeiul art. 40 alin. (1)-(3) rap.la art. 39 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., a contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză cu pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4000 RON aplicată prin s.p. nr. 216/22.09.2016 a Judecătoriei Curtea de Argeş, def. prin d.p. 134/16.02.2017 a Curţii de Apel Piteşti, stabilindu-se pedeapsa rezultantă parţială de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4000 RON amendă penală şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În temeiul art. 83 alin. (1) teza I C. pen. 1969 rap. la art. 15 alin. (2) din Legea 187/2012, a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 75/15.04.2013 a Judecătoriei Curtea de Argeş, def. prin d.p. 633/R/01.10.2013 a Curţii de Apel Piteşti şi a adăugat această pedeapsă la pedeapsa rezultantă parţială anterior menţionată, de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4000 RON amendă penală, aplicându-se pedeapsa rezultantă finală de 4 ani şi 10 luni închisoare şi 4000 RON amendă penală şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

A menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei penale atacate.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. şi partea responsabilă civilmente C. prin administrator S.C. D., prin reprezentant E., împotriva sentinţei penale nr. 19 din data de 19 ianuarie 2023, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală în dosarul nr. x/2018, intimată-inculpată fiind B.; intimat-parte civilă fiind Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Împotriva deciziei penale nr. 485/A din 30 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 02 iulie 2024.

Prin încheierea nr. 523/RC din 26 septembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, s-a respins, ca inadmisibilă cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constatându-se că motivele de recurs invocate nu se circumscriau cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Prin încheierea din 26 septembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, s-a admis cererea de sesizare Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Ulterior pronunţării Deciziei nr. 50 din 18 februarie 2025 a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat că soluţia legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casaţie în ipoteza în care în mod greşit nu a fost dispusă încetarea procesului penal este neconstituţională, recurentul inculpat A. a formulat o cerere de revizuire a încheierii nr. 523/RC din 26 septembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

Prin sentinţa penală nr. 268 din 10 iunie 2025 pronunţată în dosarul nr. x/2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de revizuire şi a dispus anularea încheierii atacate şi rejudecarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul A., cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. "în mod greşit nu s-a dispus încetarea procesului penal."

În susţinerea cererii de recurs în casaţie, inculpatul a arătat că instanţa de apel în mod greşit a aplicat dispoziţiile referitoare la prescripţia răspunderii penale, în raport de principiul legii penale mai favorabile şi de dispoziţiile Deciziei nr. 297/2018 pronunţată de Curtea Constituţională.

În opinia recurentului inculpat, nu se impunea înlăturarea soluţiei de încetare a procesului penal dispusă de instanţa de fond, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni.

A apreciat că instanţa de apel a aplicat în mod greşit Hotărârea CJUE din data de 24 iulie 2023, extinzând domeniul de aplicare al acesteia. Prin hotărârea amintită, CJUE a statuat că principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile poate fi lăsat neaplicat în situaţia în care este repusă în discuţie întreruperea termenului de prescripţie, or, în prezenta cauză instanţa nu se afla într-o astfel de situaţie. Aşadar, dispoziţiile hotărârii CJUE trebuiau aplicate în cursul procesului penal aflat în desfăşurare şi pe cale de consecinţă, pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal faţă de inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte cererea inculpatului de suspendare a executării hotărârii atacate, se constată că dispoziţiile art. 441 C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanţei care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completului care judecă recursul în casaţie să suspende executarea hotărârii. Potrivit textului de lege anterior menţionat, se poate suspenda executarea hotărârii, oportunitatea luării acestei măsuri fiind lăsată la aprecierea instanţei, or, din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că această măsură ar fi oportună în acest stadiu procesual (admisibilitatea în principiu a recursului în casaţie), când se analizează doar îndeplinirea formală a condiţiilor prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen.

Analizând recursul în casaţie formulat de A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, urmând a-l admite, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident atunci când, în raport de actele şi lucrările existente la dosar la data pronunţării hotărârii definitive, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen., şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.

În aceste coordonate, se constată că motivul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, invocat de recurentul inculpat, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi a infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Preliminar efectuării examenului de legalitate a deciziei recurate, Înalta Curte constată că întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, reglementată în art. 155 alin. (1) din C. proc. pen. intrat în vigoare la 01.02.2014, avea următoarea formă:

"cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 518 din data de 25.06.2018, Curtea Constituţională a României a constatat că:

"soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

Ulterior, prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 565 din data de 09.06.2022, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară Deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituţionale.

În considerentele acestei din urmă decizii, instanţa de control constituţional a reţinut următoarele: (...) deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72); în consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale (paragraful 73); astfel, Curtea observă că termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curţii Constituţionale (paragraful 74); aşadar, Curtea constată că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituţionalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice şi să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripţiei răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menţionate (paragraful 76).

Prin urmare, Înalta Curte reţine, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, că, în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la data de 25 iunie 2018, şi momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., în Monitorul Oficial, Partea I nr. 531 din data de 30 mai 2022, în legislaţia naţională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispoziţiile cuprinse în prevederile art. 153-154 din C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale fiind cele menţionate în art. 154 alin. (1) din C. pen., fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1141 din data de 28.11.2022 prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.

Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.

În acest context, apreciază Înalta Curte, contrar celor reţinute de instanţa de apel, că evaluarea termenului de prescripţie a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripţie, calculat de la momentul săvârşirii faptei, efectele întreruptive de prescripţie ale actelor de procedură comunicate neputând fi valorificate.

Chiar dacă s-ar admite valabilitatea actelor întreruptive de prescripţie efectuate în temeiul vechiul C. pen., anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 din 25.06.2018, acestea nu pot fi avute în vedere în prezenta cauză. O astfel de soluţie ar presupune aplicarea cumulativă a dispoziţiilor aparţinând unor reglementări succesive, ceea ce ar echivala cu crearea unei legi penale intermediare (lex tertia), ipoteză exclusă prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014, care a stabilit că determinarea legii penale mai favorabile se realizează potrivit criteriului aprecierii globale.

Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituţională a constatat că, în absenţa unor dispoziţii clare şi concordante cu cerinţele art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, nu există, în dreptul penal substanţial, nicio reglementare care să stabilească actele cu efect întreruptiv al prescripţiei. Simpla trimitere orientativă la soluţia prevăzută de C. pen. din 1969 în considerentele deciziei nu suplineşte lipsa unei norme, astfel că, în intervalul dintre intrarea în vigoare a noului C. pen. şi până la împlinirea termenului general de prescripţie, cadrul legal aplicabil nu a oferit un criteriu normativ pentru identificarea actelor întreruptive.

Aşadar, Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale are drept efect lipsirea de forţă juridică a instituţiei prescripţiei speciale, cu consecinţa revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit.

Potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., "prescripţia înlătură răspunderea penală", atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt îndeplinite.

În aceste coordonate, Înalta Curte constată că, în cauză, durata termenului de prescripţie a răspunderii penale faţă de inculpatul A. se impune a fi calculată prin raportare la durata termenului general de prescripţie prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. b) din C. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi termenul prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. pentru infracţiunea reglementată de art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000, se constată că pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 ani la 7 ani închisoare, iar alin. (3) al aceluiaşi text de lege, prevede că limitele de pedeapsă se majorează cu jumătate, încadrându-se între 3 ani şi 10 ani, 6 luni, ceea ce conduce la un termen general al prescripţiei de 10 ani.

Potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen. coroborat cu Decizia nr. 5 din data de 11.02.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul competent să judece recursul în interesul legii, termenul de prescripţie începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. În cauză, data săvârşirii faptei a fost stabilită la 14 mai 2014, respectiv data la care inculpatul a formulat ultima cerere de plată, conform actului de sesizare a instanţei, menţinută ulterior de instanţele de fond şi de apel.

Prin raportare la această dată, termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit la 13 iulie 2024, cu luarea în considerare a celor 60 de zile de suspendare a cursului prescripţiei pe durata stării de urgenţă instituită prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 şi prelungită prin Decretul nr. 240/2020, respectiv între 16 martie 2020 şi 14 mai 2020.

Consecinţa suspendării cursului prescripţiei răspunderii penale în perioada 16.03.2020-15.05.2020 este prevăzută de dispoziţiile art. 156 alin. (2) din C. pen., în sensul că prescripţia, suspendată pe perioada celor 60 de zile de stare de urgenţă, îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare, efectul fiind prelungirea termenului la care s-ar fi împlinit termenul general de prescripţie cu durata perioadei de suspendare.

Rezultă, aşadar, că la data rămânerii definitive a deciziei penale atacate, respectiv data de 30 mai 2024, termenul de prescripţie pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000 nu era împlinit, motiv pentru care, în cauză, nu a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, se reţine că pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 1 an la 5 ani închisoare, iar potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., termenul prescripţiei răspunderii penale este de 5 ani şi începe să curgă de la data epuizării ultimului act material al faptei în forma continuată, în cauză de la data de 30.12.2015, data ultimei acţiuni de utilizare în scop personal fondurile primite ca sprijin financiar, astfel cum rezultă din borderoul de achiziţie nr. x/30.12.2015, bonul de consum nr. 8/30.12.2015 şi nota de recepţie nr. x/30.12.2015.

Aşadar, termenul de prescripţie pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 s-a împlinit la data de 1 martie 2021, după adăugarea celor 60 de zile în care cursul termenului de prescripţie a fost suspendat pe durata stării de urgenţă, instituită din 16 martie 2020 prin Decretul Preşedintelui nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi prelungită prin Decretul nr. 240/2020 până la 14 mai 2020.

Prin urmare, la momentul pronunţării hotărârii în apel, termenul de prescripţie a răspunderii penale era deja împlinit, ceea ce atrage incidenţa cauzei de încetare a procesului penal prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., iar menţinerea condamnării pentru infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 nu se mai justifică.

Apreciază Înalta Curte că nu poate fi primită susţinerea parchetului în sensul că, în raport de Decizia pronunţată la data de 24 iulie 2023 de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Marea Cameră, în cauza C-107/23 PPU, nu s-a împlinit termenul de prescripţie.

Prin Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată la data de 24.07.2023 în cauza C-107/23 PPU, având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulate în temeiul art. 267 TFUE de Curtea de Apel Braşov, instanţa de contencios european a statuat următoarele:

Articolul 325 alin. (1) TFUE şi articolul 2 alin. (1) din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995 şi anexată la Actul Consiliului din 26 iulie 1995, trebuie interpretate în sensul că instanţele unui stat membru nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile curţii constituţionale a acestui stat membru prin care este invalidată dispoziţia legislativă naţională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripţie în materie penală din cauza încălcării principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul naţional, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, chiar dacă aceste decizii au drept consecinţă încetarea, ca urmare a prescripţiei răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracţiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

În schimb, dispoziţiile menţionate ale dreptului Uniunii trebuie interpretate în sensul că instanţele acestui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuţie, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.

Printre altele, în această decizie, s-a reţinut:

"contrar standardului naţional de protecţie referitor la previzibilitatea legii penale, care, potrivit instanţei de trimitere, se limitează la neutralizarea efectului de întrerupere al actelor de procedură efectuate în perioada cuprinsă între 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, şi 30 mai 2022, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2002, standardul naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) ar permite, cel puţin în anumite cazuri, neutralizarea efectului de întrerupere al unor acte de procedură efectuate chiar şi înainte de 25 iunie 2018, dar după intrarea în vigoare a C. pen. la 1 februarie 2014, respectiv pentru o perioadă mai mare de patru ani.

În asemenea împrejurări, ţinând seama de necesara punere în balanţă a acestui din urmă standard naţional de protecţie, pe de o parte, şi a dispoziţiilor articolului 325 alin. (1) TFUE şi ale articolului 2 alin. (1) din Convenţia PIF, pe de altă parte, aplicarea de către o instanţă naţională a standardului menţionat pentru a repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, trebuie considerată ca fiind de natură să compromită supremaţia, unitatea şi efectivitatea dreptului Uniunii, în sensul jurisprudenţei amintite la punctul 110 din prezenta hotărâre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion şi alţii, C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, EU:C:2021:1034, punctul 212).

În consecinţă, este necesar să se considere că instanţele naţionale nu pot, în cadrul procedurilor jurisdicţionale prin care se urmăreşte sancţionarea pe plan penal a infracţiunilor de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, să aplice standardul naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), astfel cum este menţionat la punctul 119 din prezenta hotărâre, pentru a repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale."

În acord cu cele reţinute prin decizia recurată, se constată că din considerentele deciziei CJUE invocate de parchet, rezultă că aplicabilitatea Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale trebuie limitată doar cu privire la actele de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale efectuate în perioada cuprinsă între 25 iunie 2018 (data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial) şi 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022), fără a putea fi aplicată în mod retroactiv, astfel încât să neutralizeze efectul de întrerupere al unor acte de procedură efectuate anterior datei de 25 iunie 2018.

Deopotrivă, reţine Înalta Curte că prin jurisprudenţa sa constantă CJUE a subliniat că, cerinţele de previzibilitate, precizie, neretroactivitatea legii penale constituie expresia specifică a principiului securităţii juridice, principiu fundamental al dreptului Uniunii, element esenţial al statului de drept care este identificat la art. 2 TUE atât ca valoare fondatoare a Uniunii, cât şi ca valoare comună statelor membre (paragr. 114 cauza C-107/23 din 24.07.2023, Hotărârea din 28 martie 2017, Rosneft, C-72/15, EU:C.2017:236, paragr. 161-162, Hot din 16 februarie 2022, Ungaria/Parlamentul şi Consiliul, C-156/21, EU:C:2022:97, paragr. 136 şi 223).

În Cauza C42/17 ("Taricco 2"), CJUE a reţinut că "principiul neretroactivităţii legii penale se opune în special ca o instanţă să poată, în cursul unei proceduri penale, fie să sancţioneze penal un comportament care nu este interzis de o normă naţională adoptată înainte de săvârşirea infracţiunii imputate, fie să agraveze regimul răspunderii penale a celor care au făcut obiectul unei astfel de proceduri". Prin aducerea la îndeplinire a obligaţiei de a nu aplica dispoziţiile din dreptul intern care permiteau constatarea intervenirii prescripţiei se aduce atingere principiului legalităţii incriminării, astfel încât "acestor persoane li s-ar putea aplica, din cauza neaplicării acestor dispoziţii, sancţiuni pe care, după toate probabilităţile, le-ar fi evitat dacă respectivele dispoziţii ar fi fost aplicate. Astfel, persoanele menţionate ar putea fi supuse în mod retroactiv unor condiţii de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii" (pct 60).

Totodată, se impune a se preciza că CEDO a sancţionat interpretarea extensivă sau prin analogie a legii penale în defavoarea inculpatului. Orice condamnare şi pedeapsă aplicată unei persoane trebuie să aibă o bază legală, aceasta fiind expresia principiului "nicio pedeapsă fără lege" [Del Rio Prada împotriva Spaniei (Marea Cameră), pct. 116; Kokkinakis împotriva Greciei, pct. 52].

Deopotrivă, CEDO sancţionează, din perspectiva previzibilităţii, orice interpretare în defavoarea acuzatului (in malam partem) atunci când această interpretare rezultă dintr-un riviriment imprevizibil al jurisprudenţei (Dragotoniu şi Militaru-Pridhorni împotriva României, pct. 39-48). Or, situaţia juridică pe care ar crea-o schimbarea modalităţii de evaluare şi aplicare a instituţiei succesiunii de legi penale în timp, s-ar concretiza într-o astfel de schimbare intempestivă în defavoarea acuzaţilor.

Dreptul Uniunii impune instanţei naţionale să lase neaplicate dispoziţii legale sau practici naţionale, însă nu în orice condiţii. Un standard dublu de regim sancţionator aplicabil persoanelor care săvârşesc infracţiuni ar fi incompatibil cu principiile pe care este fundamentat statul de drept.

Principiul statului de drept presupune securitate juridică, respectiv încrederea legitimă a destinatarilor în efectele dispoziţiilor legale în vigoare şi în modul lor de aplicare, astfel încât orice subiect să îşi poată determina, în mod previzibil, conduita (Decizia CCR nr. 390/2021, pct. 86).

Instanţele judecătoreşti nu pot ca, de la caz la caz, să lase neaplicate prevederi legale sau decizii obligatorii ale CCR ori ÎCCJ, după cum nu pot da valoare juridică proprie şi nici conţinut propriu-zis unor noţiuni ca "risc sistemic de impunitate", sau "fraudă gravă intereselor financiare ale UE", ori "cauze a căror complexitate impune efectuarea unor cercetări mai îndelungate de către autorităţi" dacă acestea nu au o reglementare legală, pentru că într-o asemenea situaţie s-ar deschide calea arbitrariului. Instanţele trebuie să se limiteze la conţinutul prevederilor legale, urmare transpunerii Directivei PIF astfel cum a fost înlocuită prin Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal (art. 16 din Directivă).

Problematica limitelor interpretării judiciare a unor norme de incriminare se subsumează standardului privitor la previzibilitatea legii penale.

De asemenea, Curtea de la Strasbourg aminteşte, în jurisprudenţa sa, despre caracterul previzibil în mod rezonabil al interpretării judiciare, deoarece "Justiţiabilul trebuie să poată şti, pornind de la formularea dispoziţiei relevante şi, după caz, cu ajutorul interpretării ei de către instanţe sau beneficiind de asistenţă judiciară, ce fapte şi omisiuni angajează răspunderea sa penală şi ce pedeapsă riscă pentru acestea" (cauzele CtEDO Cantoni împotriva Franţei, pct. 29; Kafkaris impotriva Cirpului, pct. 140; Del Rio Prada impotriva Spaniei, pct. 79).

Nu în ultimul rând, dreptul Uniunii protejează justiţiabilii prin art. 49 alin. (1) din Cartă, de o interpretare arbitrară. Instanţa nu va putea anihila, sub niciun temei, respectarea principiului legalităţii incriminării şi pedepselor, şi nici a principiilor ce derivă direct din acesta, respectiv interdicţia ultraactivităţii sau retroactivităţii unei legi penale mai severe într-o cauză ce se află în curs de judecată.

Aşadar, necesitatea respectării şi asigurării principiului predictibilităţii actului de justiţie se opune ignorării jurisprudenţei anterioare constante şi pronunţării unei soluţii diferite în cauza pendinte. O astfel de reformare jurisprudenţială sau rezolvare eminamente diferită unei situaţii juridice similare, chiar identice din perspectiva obiectului judecăţii şi incidenţei instituţiei prescripţiei, ar putea pune în discuţie încălcări ale dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţia EDO, atât timp cât, în cazul unor situaţii similare se pot pronunţa soluţii ireconciliabile şi evident mai severe decât cele ce se subsumează unei jurisprudenţe constante (condamnare vs. încetarea procesului penal). (ICCJ, secţia Penală, decizia penală nr. 398/RC din 23 iunie 2023).

De asemenea, reţine Înalta Curte că recurentul inculpat, prin apărător ales, cu ocazia dezbaterilor a invocat nelegalitatea pedepsei din perspectiva modalităţii de stabilire a acesteia, în sensul că deşi pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 75 din 15.04.2013 a Judecătoriei Curtea de Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 633/R/01.10.2013 a Curţii de Apel Piteşti, fusese deja executată, instanţa de apel a dispus din nou revocarea suspendării condiţionate şi a adăugat acest cuantum la pedeapsa de 3 ani aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, împreună cu un spor de 6 luni, rezultând pedeapsa finală de 4 ani şi 10 luni închisoare, or, o asemenea soluţie contravine principiului legalităţii executării pedepsei, întrucât presupune o dublă executare a aceleiaşi sancţiuni şi o revocare repetată a aceleiaşi suspendări condiţionate.

Reţine Înalta Curte că, în raport cu argumentele expuse, susţinerile recurentului-inculpat nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs în casaţie, întrucât, deşi criticile formulate vizează modul de stabilire şi de executare a pedepsei, acestea nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., singurul temei invocat de recurentul inculpat în cererea sa, ci, eventual, celui reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., care însă nu a fost invocat. Pe de altă parte, modalitatea de stabilire a pedepsei în urma revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei a fost corect reţinută de instanţa de apel, care a avut în vedere că inculpatul fusese liberat şi în intervalul dintre data liberării şi împlinirea duratei pedepsei a săvârşit o nouă infracţiune, iar cu prilejul aplicării tehnicii de contopire a pedepselor, instanţa a adăugat pedeapsa integrală şi a dedus perioada executată efectiv, în conformitate cu dispoziţiile art. 96 C. pen.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 485/A din data de 30.05.2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2018.

Va casa, în parte, decizia penală atacată şi în înlăturarea greşitei aplicări a legii, va dispune:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 10 luni închisoare şi 4000 RON amendă penală aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitate:

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 din C. pen. (7 acte materiale) şi aplicarea art. 41 din C. pen. şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

- 1 (un) an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 din C. pen. şi art. 41 alin. (1) din C. pen. şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), şi g C. pen.

- 1 (un) an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 75 din 15.04.2013 a Judecătoriei Curtea de Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 633/R/01.10.2013 a Curţii de Apel Piteşti;

- amenda penală în cuantum de 4000 de RON, aplicată prin sentinţa penală nr. 216 din 22.09.2016 a Judecătoriei Curtea de Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 134 din 16.02.2017 a Curţii de Apel Piteşti;

- înlătură sporul de 6 luni închisoare.

În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a doua din C. proc. pen., coroborat cu art. 154 alin. (1) lit. c) raportat la art. 155 alin. (1) din C. pen., cu referire la Decizia nr. 297/2018 şi Decizia nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi cu aplicarea art. 5 din C. pen., va dispune încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, faţă de inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de schimbarea fără respectarea prevederilor legale a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta ori în numele ei, în formă continuată, prevăzută de art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (38 acte materiale).

Va menţine pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1), alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. (7 acte materiale) şi aplicarea art. 41 C. pen.

În temeiul art. 55 lit. a) raportat la art. 66 alin. (2) C. pen. va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute la art. 66 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 54 raportat la art. 65 C. pen. va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute la art. 66 lit. a), b) C. pen.

Va constata că fapta din prezenta cauză a fost comisă în stare de recidivă faţă de condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 75/15.04.2013 a Judecătoriei Curtea de Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 633/R/01.10.2013 a Curţii de Apel Piteşti şi este concurentă cu fapta pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4000 RON amendă penală aplicată prin sentinţa penală nr. 216/22.09.2016 a Judecătoriei Curtea de Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 134/16.02.2017 a Curţii de Apel Piteşti.

În temeiul art. 40 alin. (1)-(3) raportat la art. 39 alin. (1) lit. d) C. pen. va contopi pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4000 RON aplicată prin sentinţa penală nr. 216/22.09.2016 a Judecătoriei Curtea de Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 134/16.02.2017 a Curţii de Apel Piteşti, stabilind pedeapsa rezultantă parţială de 3 ani închisoare şi 4000 RON amendă penală.

În temeiul art. 83 alin. (1) teza I C. pen. 1969 raportat la art. 15 alin. (2) din Legea 187/2012, va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 75/15.04.2013 a Judecătoriei Curtea de Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 633/R/01.10.2013 a Curţii de Apel Piteşti şi adaugă această pedeapsă la pedeapsa rezultantă parţială anterior menţionată, de 3 ani închisoare şi 4000 RON amendă penală, aplicând pedeapsa rezultantă finală de 4 ani şi 4 luni închisoare şi 4000 RON amendă penală.

Va constata că pedeapsa amenzii penale a fost executată la data de 17.05.2017.

Va dispune executarea în regim de detenţie a pedepsei rezultante finale de 4 ani şi 4 luni închisoare, conform art. 57 C. pen.

În temeiul art. 72 C. pen. va deduce din pedeapsa finală aplicată în cauză perioada anterior executată, de la data de 17.02.2017 la data de 12.09.2017 şi de la data de 30.05.2024 la zi.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen. va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute la art. 66 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute la art. 66 lit. a), b) C. pen., ce se execută conform art. 65 alin. (3) C. pen.

Va dispune anularea formelor de executare emise în baza deciziei atacate şi emiterea de noi forme în baza prezentei decizii în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A..

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate care nu contravin prezentei.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea prezentei cauze, vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 188 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 485/A din data de 30.05.2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2018.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi în înlăturarea greşitei aplicări a legii, dispune:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 10 luni închisoare şi 4000 RON amendă penală aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitate:

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 din C. pen. (7 acte materiale) şi aplicarea art. 41 din C. pen. şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

- 1 (un) an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 din C. pen. şi art. 41 alin. (1) din C. pen. şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), şi g C. pen.

- 1 (un) an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 75 din 15.04.2013 a Judecătoriei Curtea de Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 633/R/01.10.2013 a Curţii de Apel Piteşti;

- amenda penală în cuantum de 4000 de RON, aplicată prin sentinţa penală nr. 216 din 22.09.2016 a Judecătoriei Curtea de Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 134 din 16.02.2017 a Curţii de Apel Piteşti;

- înlătură sporul de 6 luni închisoare.

În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a doua din C. proc. pen., coroborat cu art. 154 alin. (1) lit. c) raportat la art. 155 alin. (1) din C. pen., cu referire la Decizia nr. 297/2018 şi Decizia nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi cu aplicarea art. 5 din C. pen., dispune încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, faţă de inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de schimbarea fără respectarea prevederilor legale a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta ori în numele ei, în formă continuată, prevăzută de art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (38 acte materiale).

Menţine pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1), alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. (7 acte materiale) şi aplicarea art. 41 C. pen.

În temeiul art. 55 lit. a) raportat la art. 66 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute la art. 66 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 54 raportat la art. 65 C. pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute la art. 66 lit. a), b) C. pen.

Constată că fapta din prezenta cauză a fost comisă în stare de recidivă faţă de condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 75/15.04.2013 a Judecătoriei Curtea de Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 633/R/01.10.2013 a Curţii de Apel Piteşti şi este concurentă cu fapta pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4000 RON amendă penală aplicată prin sentinţa penală nr. 216/22.09.2016 a Judecătoriei Curtea de Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 134/16.02.2017 a Curţii de Apel Piteşti.

În temeiul art. 40 alin. (1)-(3) raportat la art. 39 alin. (1) lit. d) C. pen. contopeşte pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4000 RON aplicată prin sentinţa penală nr. 216/22.09.2016 a Judecătoriei Curtea de Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 134/16.02.2017 a Curţii de Apel Piteşti, stabilind pedeapsa rezultantă parţială de 3 ani închisoare şi 4000 RON amendă penală.

În temeiul art. 83 alin. (1) teza I C. pen. 1969 raportat la art. 15 alin. (2) din Legea 187/2012, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 75/15.04.2013 a Judecătoriei Curtea de Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 633/R/01.10.2013 a Curţii de Apel Piteşti şi adaugă această pedeapsă la pedeapsa rezultantă parţială anterior menţionată, de 3 ani închisoare şi 4000 RON amendă penală, aplicând pedeapsa rezultantă finală de 4 ani şi 4 luni închisoare şi 4000 RON amendă penală.

Constată că pedeapsa amenzii penale a fost executată la data de 17.05.2017.

Dispune executarea în regim de detenţie a pedepsei rezultante finale de 4 ani şi 4 luni închisoare, conform art. 57 C. pen.

În temeiul art. 72 C. pen. deduce din pedeapsa finală aplicată în cauză perioada anterior executată, de la data de 17.02.2017 la data de 12.09.2017 şi de la data de 30.05.2024 la zi.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute la art. 66 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute la art. 66 lit. a), b) C. pen., ce se execută conform art. 65 alin. (3) C. pen.

Dispune anularea formelor de executare emise în baza deciziei atacate şi emiterea de noi forme în baza prezentei decizii în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A..

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate care nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea prezentei cauze, rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 188 RON, rămâne în sarcina statului

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2025.