Complainant's challenge rejected; case closure upheld for lack of evidence against magistrates

Şedinţa publică din data de 06 noiembrie 2025

Asupra plângerii de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin ordonanţa din data de 11.08.2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală s-a dispus clasarea cauzei cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. şi represiune nedreaptă, prev. de art. 283 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Pentru a se dispune în acest sens, s-a reţinut că nu se poale reţine săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 297 alin. (1) din C. pen. şi represiune nedreaptă, prev. de art. 263 alin. (1) şi (2) din C. pen., întrucât, se constată că petentul îşi exprimă propriile convingeri cu privire la existenţa acestora şi nu rezultă indicii cu privire la săvârşirea vreunei infracţiuni de către magistraţii din cadrul DI1COT - Structura Centrală şi Tribunalul Bucureşti.

De altfel, descrierea şi motivarea infracţiunilor presupus săvârşite de magistraţi, expusă în sesizare, coincide cu aspectele prezentate în apel, regăsindu-se şi în cererea de despăgubiri adresată instanţei civile. Repetarea de către petent a argumentelor şi alegaţiilor în trei proceduri distincte nu constituie probe sau indicii ale vreunei infracţiuni comise de vreun magistrat.

Astfel, deşi în materie penală este posibilă atât teoretic cât şi practic constatarea existenţei unor infracţiuni de serviciu comise de către magistraţi în legătură cu activitatea lor judiciară, pentru aceasta sunt necesare probe certe vizând încălcarea dispoziţiilor legale şi/sau reaua-credinţă cu care să fi acţionat, probe care să aibă la bază aspecte obiective exterioare sau colaterale în raport cu activitatea judiciară ca atare exercitată în virtutea atribuţiilor de serviciu. Astfel, pentru conturarea vinovăţiei penale în asemenea cazuri nu sunt suficiente argumentele de genul celor invocate în sesizarea de la prezentul dosar, ci este necesară dovedirea unor fapte sau împrejurări dincolo de reinterpretarea deciziilor motivate de către magistraţii reclamaţi.

Aşa cum s-a reţinut de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 631/2014 trăsăturile esenţiale ale infracţiunii sunt prevederea faptei de legea penală (tipicitalea), caracterul nejustificat (cauzele justificative) şi caracterul imputabil (cauzele de neimputabilitate). În ceea ce priveşte activitatea magistraţilor procurori şi judecători, atribuţiile lor de serviciu se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt învestiţi, respectiv interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanţial şi al celui procedural. Prin definiţie, infracţiunea de abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 297 alin. (1) din C. pen. reprezintă fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice. Astfel, se constată că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu, întrucât, din cele expuse în plângere, nu s-a putut reţine că magistraţii procurori şi judecători reclamaţi au comis vreo infracţiune în contextul instrumentării cauzei contestate de către aceasta, în condiţiile în care soluţia dispusă s-a bazat pe probe legal administrate a căror interpretare este atributul exclusiv al organelor judiciare şi nu al părţilor implicate în actul de justiţie.

În ceea ce priveşte infracţiunea de represiune nedreaptă, prev. de art. 283 alin. (1) şi (2) din C. pen. s-a constatat că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale cesteia. Astfel, în urma probatoriului administrat în cauză a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva lui A. şi a altor persoane, reţinerea acestora, arestarea preventivă şi ulterior măsura controlului judiciar, acestea fiind dispuse pe baza suspiciunilor rezonabile în raport cu probatoriul existent în cauză la momentul dispunerii lor, fiind prelungite, menţinute sau înlocuite, temeinicia acestora fiind consfinţită prin hotărâri definitive.

De altfel, prin decizia penală nr. 609/A pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a constatat că A. a fost supus, în mod legal şi temeinic, unor măsuri preventive de libertate (reţinere, arestare preventivă şi arest la domiciliu), în perioada 10.12.2021-22.08.2023 şi unei măsuri neprivative de libertate (control judiciar), în perioada 23.08-2023-12.11.2024.

Nemulţumirile părţilor implicate în proces, cu referire la modul concret de soluţionare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele cunoscute de lege, neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie, prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistraţilor care au soluţionat respectivele cauze.

Potrivit însă, atât reglementărilor interne (art. 124 şi art. 129 din Constituţie, ca şi art. 17 din Legea 303/2004), cât şi a celor comunitare, sistemul de justiţie funcţionează pe baza principiului independenţei, fiecare magistrat având libertatea de a soluţiona cauzele ce îi sunt repartizate potrivit propriei sale conştiinţe şi în acord cu convingerea sa intimă, formulată pe baza probelor administrate.

Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare şi aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege pentru fiecare caz în parte, aceasta fiind, de altfel, şi justificarea existenţei lor. De altfel, prin hotărârea definitivă pronunţată în cauză, s-a dispus achitarea lui A., constatându-se legalitatea şi temeinicia măsurilor privative şi neprivative dispuse faţă de acesta.

Prin ordonanţa nr. 123/II-2/2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei din data de 11.08.2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

La data de 25/09/2025 a fost înregistrată plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei din data de 11.08.2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

Judecătorul de Cameră Preliminară, analizând plângerea formulată de petent pe baza materialului probator efectuat în cauză şi prin prisma motivelor invocate, constată că aceasta este nefondată, iar soluţia procurorului este legală şi temeinică.

Potrivit art. 336 alin. (1) din C. proc. pen., orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.

Conform art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Judecătorul de cameră preliminară constată că, soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa din data de 11.08.2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală a avut în vedere plângerea formulată de petentul A. împotriva magistraţilor procurori din cadrul DIICOT şi a magistraţilor judecători din cadrul Tribunalului Bucureşti care au efectuat urmărirea penală în dosarul penal nr. x/2021, respectiv au exercitat atribuţii de serviciu în acest dosar în care a fost trimis în judecată pentru infracţiuni de trafic de droguri, a fost arestat preventiv 608 zile, a fost sub măsura controlului judiciar 418 zile şi a fost condamnat în primă instanţă la pedeapsa închisorii cu executare, întrucât prin decizia penală nr. 609/A din data de 23.04.2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2022 s-a dispus achitarea pentru infracţiunile de care fusese acuzat, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) şi b) teza a Ii-a.

Se constată, din cuprinsul plângerii formulate, că petentul este nemulţumit de de faptul că a fost arestat preventiv 608 zile şi a fost sub măsura controlului judiciar 418 zile (peste 3 ani de măsuri preventive), cu toate că prin decizia Curţii de Apel Bucureşti a fost achitat, constatându-se că nu există nicio probă în ceea ce priveşte susţinerea acuzaţiei. Însă, se observă că acesta nu a descris, în concret, faptele care formează obiectul acestora şi nu a indicat vreun mijloc de probă, astfel că procurorul de caz nu a identificat fapte sau elemente concrete care să indice existenţa relei-credinţe în desfăşurarea activităţii judiciare, nefiind precizate acţiuni exterioare procesului de interpretare şi aplicare a legii de către magistraţi, prin care să fi fost încălcate dispoziţiile legale ce reglementează activitatea acestora.

Potrivit art. 341 alin. (51) din C. proc. pen.: Judecătorul de cameră preliminară, soluţionând plângerea, verifică soluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.

Totodată, sesizat cu plângerea menţionată, judecătorul de cameră preliminară nu este învestit cu atribuţii de urmărire penală, aşa încât, controlul judecătoresc priveşte exclusiv efectuarea urmăririi penale, cu respectarea dispoziţiilor legii procesuale.

În acest sens, se constată că, prin ordonanţa din data de 11.08.2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală s-a dispus clasarea cauzei cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. şi represiune nedreaptă, prev. de art. 283 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Totodată, prin ordonanţa nr. 123/II-2/2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei din data de 11.08.2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

În prezenta cauză, judecătorul de cameră preliminară constată că soluţia adoptată de parchet prin ordonanţa din data de 11.08.2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală este legală şi temeinică, aspect confirmat de ordonanţa nr. 123/II-2/2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cu privire la aspectul esenţial care a determinat adoptarea acestei soluţii de către procurorul de caz, se reţine faptul că plângerea formulată de către petent nu conţine elementele necesare pentru individualizarea faptelor cu conotaţie penală pretins comise de către persoanele menţionate în cuprinsul acesteia.

În plângerea cu care a fost învestit judecătorul de cameră preliminară, petentul menţionează că este nemulţumit de faptul că s-a dispus clasarea, întrucât urmărirea penală este incompletă deoarece nu ţine cont de faptul că s-a aflat 3 ani sub puterea măsurilor preventive, precum şi că ordonanţa este nelegală, întrucât nu s-a analizat faptul că filmarea care a dus la menţinerea măsurilor preventive a fost trunchiată, fapt constatat prin decizia pronunţată în apel, ceea ce a dus în eroare judecătorii care au prelungit măsurile preventive, apoi le-au menţinut.

Exercitarea de către magistraţi a atribuţiilor de serviciu, în lipsa unor elemente de natură a le pune la îndoială buna-credinţă, care se prezumă până la proba contrară, nu poate constitui temei pentru antrenarea răspunderii penale, iar pentru a fi în prezenţa unei infracţiuni de abuz în serviciu este necesar să existe o atribuţie de serviciu încălcată şi prevăzută de legislaţia primară, după cum rezultă din Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/15.06.2016, însă o atare atribuţie nu poate fi confundată cu rezultatul desfăşurării activităţii de jurisdicţie, împrejurare care nu intră sub incidenţa legii penale.

În ceea ce priveşte infracţiunea de represiune nedreaptă, prev. de art. 283 alin. (1) şi (2) din C. pen., în mod corect, procurorul a constatat că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă, întrucât reţinerea, arestarea preventivă şi, ulterior, măsura controlului judiciar au fost dispuse pe baza suspiciunilor rezonabile, în raport, cu probatoriul existent în cauză la acel moment.

Judecătorul de cameră preliminară reţine că, aspectele învederate de către petent nu conduc la antrenarea răspunderii penale a magistraţilor, atâta vreme cât, din analiza actelor aflate la dosarul cauzei, nu au fost identificate elementele constitutive ale infracţiunilor sesizate.

În vederea iniţierii de cercetări faţă de anumite persoane, pentru săvârşirea unor infracţiuni, este necesar ca, din datele existente, să rezulte elemente concrete de fapt care să conducă la concluzia că, în cauză, s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, indiciile fiind cele care declanşează procesul penal.

În consecinţă, nefiind reţinută nicio încălcare a dispoziţiilor legale şi, în urma verificării actelor şi lucrărilor dosarului, constatând că faptele penale cu privire la care s-a solicitat a fi cercetate persoanele menţionate în cuprinsul plângerii nu există, ordonanţa atacată este temeinică şi legală, neexistând motive pentru desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror pentru a se completa urmărirea penală, nefiind indicii privind existenţa, în materialitatea lor, a infracţiunilor reclamate, astfel cum, în mod corect, s-a apreciat şi în considerentele ordonanţei de clasare.

Pentru aceste considerente, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei din data de 11.08.2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 123/II-2/2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei din data de 11.08.2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 123/II-2/2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa din Camera de consiliu, astăzi, 06 noiembrie 2025.