Complaint against criminal closure of intellectual forgery allegation against judges dismissed as unfounded; 300 RON costs imposed on complainant

Şedinţa publică din data de 04 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin ordonanţa din data de 05 august 2025 emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, s-a dispus în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) rap. la art. 16 lit. a) din C. proc. pen., clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de petentul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., în referire la toate aspectele şi persoanele indicate în actul de sesizare, întrucât fapta nu există.

Pentru a dispune în acest sens, Parchetul a reţinut că la data de 11.10.2023, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-a înregistrat, sub nr. x/2023, plângerea persoanei vătămate A., asociat al S.C. B. S.R.L., aflată în insolvenţă, care a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen. faţă de magistraţii judecători-C., D. şi E., toţi din cadrul Curţii de Apel Galaţi, în legătură cu modul de soluţionare a dosarului civil nr. x/2018 al Tribunalului Galaţi.

În concret, petentul având calitatea de asociat al societăţii insolvente S.C. Complexul Porcilor S.R.L., a apreciat că magistraţii judecători indicaţi în actul de sesizare, învestiţi să soluţioneze recursul declarat în dosarul civil nr. x/2018, au atestat în cuprinsul deciziei civile nr. 525/20.06.2023 o argumentaţie nereală din cuprinsul deciziei civile nr. 581/2018 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul civil nr. x/2016, fäcând referire la paragraful "... s-a stabilit lipsa culpei pârâtei în emiterea actelor despre care reclamanta afirmă că i-au cauzat prejudiciul respectiv", ceea ce a condus la o fundamentare a admiterii recursului părţii adverse APIA în litigiul civil intervenit între aceste părţi. Persoana vătămată a precizat că această susţinere a completului de recurs este nereală, întrucât instanţa de judecată, prin decizia nr. 581/2018, din dosarul civil nr. x/2016 nu a stabilit o lipsă a culpei APIA, ci dimpotrivă, a confirmat o vină în sarcina acesteia.

Intenţia săvârşirii faptei de fals în forma descrisă de către persoana vătămată rezultă, conform celor arătate în actul de sesizare, din raţionamentul juridic prin care completul de judecată a anulat despăgubirile acordate societăţii insolvente de către Tribunalul Brăila, iar în aceeaşi hotărâre judecătorească au fost consemnate alte aspecte nereale ce au condus la o stabilire netemeinică a situaţiei de fapt şi juridice, prin aceea că:

- s-a constatat intervenţia parţială a prescripţiei dreptului material, prin depăşirea limitelor cadrului procesual stabilit de către părţi, întrucât părţile interesate nu invocaseră faptul că prescripţia a început să curgă pentru fiecare lună în care s-a înregistrat un prejudiciu pentru neplata subvenţiei;

- s-a invocat în mod greşit autoritatea de lucru judecat prin care s-a stabilit că APIA nu ar fi avut nicio culpă în prejudicierea societăţii insolvente;

- prejudiciul creat societăţii insolvente pentru perioada 01.09.2016-31.12.2017, având drept singură cauză decizia de excludere, anulată prin decizia civilă nr. 581/2018 a Curţii de Apel Galaţi, ar fi fost compus din pierderi periodice care, fiecare în parte, nasc dreptul la acţiune.

Prin ordonanţa nr. 1396/242/P/2023 din 08.04.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, dată fiind împrejurarea activării magistraţilor judecători reclamaţi în cadrul Curţii de Apel Galaţi.

Faţă de aspectele semnalate, procurorul a apreciat că se impune clasarea cauzei pe temeiul inexistenţei faptelor, date fiind considerentele expuse mai jos.

În acest sens, a precizat că din înscrisurile probatorii ataşate reiese că societatea S.C. B. S.R.L., aflată în insolvenţă, prin administrator special F., a formulat o cerere de chemare în judecată a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură- Centru judeţean Brăila şi Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură - Aparat Central (APIA) în vederea obligării celei din urmă la plata unor despăgubiri, ca urmare a emiterii deciziei de excludere, formându-se astfel dosarul civil nr. x/2018 al Tribunalului Brăila.

Prin sentinţa nr. 495/31.10.2018, Tribunalul Brăila a respins acţiunea formulată de reclamantă pentru lipsa calităţii procesual pasive şi a intervenţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

În urma recursului formulat, prin decizia civilă nr. 180/06.03.2020 a Curţii de Apel Galaţi s-a dispus, printre altele, trimiterea cauzei spre rejudecare, astfel că Tribunalul Brăila a pronunţat sentinţa civilă nr. 418/24.11.2022, în urma căreia s-a dispus, printre altele, obligarea pârâtei APIA - Centrul Judeţean Brăila la plata către reclamantă a sumei de 20.956.882,91 RON, reprezentând prejudiciu.

În recurs, completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Galaţi, format din judecătorii C., D. şi E., a dispus, printre altele casarea în parte a sentinţei nr. 418/24.11.2022, în rejudecare, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei anterioare datei de 02.07.2017 şi menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei casate.

Faţă de aspecte sesizate cu privire la magistraţii reclamaţi, s-a reţinut că, petentul a invocat un pretins fals intelectual săvârşit de aceştia, în concret aspectele vizează strict interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale de către magistraţi în cauza civilă dedusă judecăţii, astfel că, în lipsa unor elemente probatorii care să contureze o rea credinţă a magistraţilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu, procurorul a apreciat că nu poate fi reţinută o acţiune abuzivă de nerespectare a prevederilor legale, nemulţumirile petentului neputând depăşi limitele unui subiectivism firesc, care, însă, nu poate face obiectul unei cercetări penale pentru a fi îndreptate hotărârile judecătoreşti, ci prin formularea unor căi de atac prevăzute de dispoziţiile legale în materie procesual civilă.

Argumentele expuse în cuprinsul unei hotărâri judecătoreşti nu pot fi circumscrise în mod implicit elementelor constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, în lipsa unor elemente probatorii care să contureze clar, fără echivoc, faptul că magistraţii, cu rea credinţă, ar fi atestat în cuprinsul hotărârii judecătoreşti fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, aceasta fiind doar opinia petentului, contrară celor reţinute de către magistraţi care derivă dintr-o interpretare personală a dispoziţiilor unei hotărâri judecătoreşti anterioare, iar nu unui fapt incontestabil. Mijlocul legal de îndreptare a eventualelor erori de judecată îl constituie formularea căilor de atac prevăzute de prevederile procesual civile.

A mai reţinut procurorul că un magistrat nu poate constitui obiectul unei anchete penale pentru raţionamentul logico-juridic pe care s-a bazat în expunerea argumentelor de fapt şi de drept la soluţionarea unei cauze, ci răspunderea sa va fi antrenată strict atunci când există indicii temeinice că a săvârşit o infracţiune în legătură cu cauza pe care a fost chemat să o soluţioneze.

Împrejurarea că soluţia pronunţată de magistraţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu este nefavorabilă unei persoane nu constituie un indiciu care să pună la îndoială modalitatea în care aceştia şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu. În ceea ce priveşte activitatea magistraţilor, atribuţiile lor de serviciu se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt învestiţi, respectiv interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanţial şi ale celui procedural.

În cadrul unui dosar penal având ca obiect cercetarea unor magistraţi sub aspectul unei infracţiuni în legătură cu serviciul, nu se poate analiza strict legalitatea şi temeinicia măsurilor luate în cursul judecăţii şi a hotărârilor judecătoreşti pronunţate de aceştia, întrucât, pe de o parte, organul de urmărire penală nu are atribuţii de control asupra hotărârilor şi încheierilor pronunţate de judecători, iar pe de altă parte, dacă s-ar considera altfel, sesizarea penală s-ar transforma într-o cale de atac neprevăzută de lege, împotriva hotărârilor judecătoreşti.

În afara celor expuse mai sus, se reţine că orice acuzaţie sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de orice natură este necesar a fi susţinută, pe de o parte, de un probatoriu cert, solid, care să releve în primul rând o existenţă a unei fapte din sfera ilicitului penal, respectiv din categoria celor de serviciu sau de fals, aşa cum au fost ele descrise de către persoana vătămată, iar pe de altă parte, să înlăture dincolo de orice îndoială rezonabilă prezumţia de nevinovăţie a persoanei care a săvârşit fapta imputabilă.

Totodată, Curtea Constituţională a României a reţinut că, în exercitarea competenţei de legiferare în materie penală, legiuitorul trebuie să ţină seama de principiul potrivit căruia incriminarea unei fapte ca infracţiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul "ultima ratio".

Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia) a arătat că:

"de vreme ce judecătorii pot fi traşi la răspundere penală pentru interpretarea unei legi, stabilirea faptelor sau evaluarea probelor, o asemenea răspundere operează doar în cazurile în care există rea-credinţă dacă se poate demonstra, neglijenţă gravă. Judecătorii nu ar trebui traşi la răspundere pentru erorile judiciare care nu presupun existenţa relei-credinţe pentru diferenţele de interpretare a dreptului, remediul principal pentru asemenea erori îl reprezintă procedura de contestare, în concluzie: doar eşecurile provocate cu intenţie printr-un abuz deliberat sau, dacă se poate demonstra, printr-o neglijenţă gravă, repetată, serioasă ar trebui să dea naştere acţiunilor disciplinare şi sancţiunilor, răspunderii penale sau răspunderii civile".

Sub aspectul condiţiilor de fond, a reţinut procurorul că în cauză nu a fost începută urmărirea penală in rem, fiind evident, ab initio, incidenţa dispoziţiilor art. 16 lit. a) din C. proc. pen., asupra aspectelor invocate fiind suficiente doar explicaţii pur teoretice, fără efectuarea unor acte specifice activităţii de urmărire penală.

Împotriva acestei ordonanţe, în termen legal, petentul A. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.

Prin ordonanţa nr. 122/II-2/2025 din data de 15 septembrie 2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus, în temeiul art. 339 alin. (1) din C. proc. pen., respingerea plângerii formulată de petentul A., împotriva ordonanţei de clasare nr. 1396/242ß/2023 din 05.082025.

Procurorul ierarhic superior a constatat că în cauză s-a reţinut în mod corect, printr-o motivare clară şi cu argumente convingătoare, că este incident cazul de clasare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Elementele existente în cuprinsul sesizării şi în actele existente în dosarul cauzei au avut aptitudinea necesară formării convingerii juste a procurorului de caz, neexistând factori de natură a întrezări necesitatea unei suplimentării a probaţiunii sau a formulării unor concluzii diferite.

Potrivit art. 68 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, privind organizarea judiciară, în efectuarea supravegherea urmăririi penale, precum şi în soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege. Procurorul are libertatea de a dispune soluţia în cauză pe baza propriei sale convingeri, formată pe baza unei analize logice, ştiinţifice şi riguroase a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor a aprecierii lor în mod coroborat. În concret, prin raportare la conţinutul concret al faptelor sesizate, analiza efectuată în cauză a fost suficientă pentru lămurirea cauzei în toate aspectele.

Referitor la aspectele menţionate în plângerea împotriva soluţiei, trebuie reiterat că răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie numai în situaţiile în care aceştia şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Or, în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că, de principiu, în cauzele încredinţate spre soluţionare, magistraţii se supun numai legii, pronunţând soluţii în funcţie de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri niciun magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raţionamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluţii, iar simpla nemulţumire a uneia dintre părţile implicate în litigiu, faţă de soluţia adoptată nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale.

Împotriva ordonanţei nr. 122/II-2/2025 din data de 15 septembrie 2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, petentul A. a formulat plângere în termen legal.

În esenţă, petentul a solicitat admiterea plângerii formulate şi trimiterea cauzei la Parchet în vederea efectuării actelor de urmărire penală, apreciind soluţia dispusă de procuror ca fiind netemeinică şi nelegală.

Examinând plângerea formulată de petentul A., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Preliminar analizării motivelor susţinute de petent în cuprinsul plângerii, judecătorul de cameră preliminară va determina coordonatele normative aplicabile în cauză, respectiv art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen. "în cauzele în care nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune respingerea plângerii, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată."; art. 341 alin. (8) C. proc. pen. "încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă."

Judecătorul de cameră preliminară constată că, în fapt, nemulţumirile petentului privesc modul de soluţionare a dosarului nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală în sensul că s-a dispus clasarea cauzei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual, prevăzut de art. 321 din C. pen., în referire la toate aspectele şi persoanele indicate în actul de sesizare, întrucât fapta nu există.

Analizând actele dosarului, precum şi întregul ansamblu probatoriu administrat în cauză, judecătorul de cameră preliminară apreciază că petentul nu a învederat fapte, date, împrejurări, în mod concret care să releve elementele de tipicitate ale infracţiunii de fals intelectual, nici chiar din perspectiva existenţei activităţii pe care norma de incriminare o descrie în verbum regens, motiv pentru care temeiul de drept al clasării prev. de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. este legal şi temeinic.

Acest caz de împiedicare rămâne incident şi când există o anumită conduită, dar aceasta nu este prevăzută ca element material al infracţiunii, astfel cum este fapta imputată intimaţilor care nu îmbracă forma neîndeplinirii unui act sau a îndeplinirii defectuoase a unei atribuţii de serviciu cauzatoare de pagube sau vătămătoare de drepturi şi interese legitime ale petentului, în sensul prevăzut de art. 321 din C. pen., în lipsa indicării unor circumstanţe ilicite de adoptare a soluţiei sau a unui mod de acţiune care să se circumscrie dispoziţiilor legii penale.

Prin plângerea formulată persoana vătămată A., asociat al S.C. B. S.R.L., a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 din C. pen. faţă de magistraţii judecători-C., D. şi E., toţi din cadrul Curţii de Apel Galaţi, în legătură cu modul de soluţionare a dosarului civil nr. x/2018 al Tribunalului Galaţi, or în cadrul unei cercetări penale desfăşurate faţă de un magistrat sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu serviciul trebuie să se probeze ilicitul penal, respectiv să se fi identificat un act de conduită al magistraţilor contrar atribuţiilor de serviciu şi care să se înscrie în elementele de tipicitate indicate în norma de incriminare indicată.

Pentru a justifica începerea urmăririi penale împotriva magistraţilor judecători, în raport de cele învederate prin plângerea formulată de petent, actele de conduită trebuie să rezulte din date ori informaţii independente şi obiective, neputând fi deduse doar pe baza nemulţumirii subiective a unei părţi faţă de soluţia dispusă într-un dosar penal.

În egală măsură, reţinerea activităţii infracţionale circumscrise infracţiunii de fals intelectual impune constatarea unui suport faptic, de natură obiectivă, neputându-se fundamenta exclusiv pe alegaţiile persoanei care formulează acuzaţiile, indiferent de calitatea persoanelor vizate de aceasta.

Or, în cauza de faţă, nu s-au relevat probator acele împrejurări de fapt din care ar rezulta că intimaţii.

De altfel, aşa cum s-a arătat anterior, indiferent de încadrarea lor în drept, acuzaţiile aduse intimaţilor C., D. şi E. se circumscriu exclusiv contestării modalităţii de exercitare a acestora a atribuţiilor de serviciu, în situaţiile punctuale invocate de petent, respectiv că au anulat despăgubirile acordate societăţii insolvente de către Tribunalul Brăila, au consemnat aspecte nereale ce au condus la o stabilire netemeinică a situaţiei de fapt şi juridice: intervenţia parţială a prescripţiei dreptului material, prin depăşirea limitelor cadrului procesual stabilit de către părţi, autoritatea de lucru judecat prin care s-a stabilit că APIA nu ar fi avut nicio culpă în prejudicierea societăţii insolvente; prejudiciul creat societăţii insolvente pentru perioada 01.09.2016-31.12.2017.

Aşadar, în lipsa altor elemente obiectiv verificabile, conduita intimaţilor, reflectată de actele dosarului, se înscrie în exerciţiul firesc al atribuţiilor lor de serviciu.

Simpla nemulţumire a persoanei, pretins defavorizate printr-o soluţie, nu poate reprezenta o premisă pentru reţinerea infracţiunii de fals intelectual, în absenţa unor indicii care să contureze existenţa unui raport juridic de drept penal, activitatea fiecăruia dintre participanţii la înfăptuirea actului de justiţie fiind supusă cenzurii controlului prin exercitarea căilor ordinare sau extraordinare de atac sau al organului abilitat cu cercetarea conduitei profesionale.

În mod judicios, procurorul a apreciat că ansamblul probatoriu conturează o derulare a evenimentelor coerentă, probată şi posibilă şi nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual.

În acest context, judecătorul de cameră preliminară reţine că, potrivit art. 100 şi art. 103 alin. (1) din C. proc. pen., sarcina administrării probelor, aprecierea şi interpretarea acestora sunt prerogative recunoscute exclusiv organelor judiciare, acestea din urmă fiind singurele în măsură a aprecia concludenţa şi utilitatea unor mijloace de probă determinate. În cauza de faţă, dat fiind conţinutul concret al faptelor descrise în plângerea penală, înscrisurile administrate de procuror se relevă ca suficiente pentru lămurirea cauzei, prin raportare strictă la situaţia intimaţilor faţă de care s-a dispus soluţia de clasare atacată.

Mai mult, judecătorul de cameră preliminară aminteşte că, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituţie şi a Legii nr. 303/2004, judecătorii şi procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, îndeplinindu-şi atribuţiile care le revin, pentru soluţionarea unor dosare prin pronunţarea unor soluţii ce le consideră legale şi temeinice, în raport de probele administrate.

Activitatea judiciară desfăşurată în actualul sistem de drept are ca principiu fundamental independenţa magistraţilor care contribuie la înfăptuirea actului de justiţie, principiu care se manifestă în posibilitatea conferită magistratului de a soluţiona o cauză potrivit probelor administrate, fără necesitatea de a se supune unui algoritm special instituit în acest sens.

Pentru toate aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei din data de 05 august 2025 emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 122/II-2/2025 din data de 15 septembrie 2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei din data de 05 august 2025 emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 122/II-2/2025 din data de 15 septembrie 2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Obligă petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, astăzi, 04 noiembrie 2025.