Cassation appeal inadmissible; 12-year-8-month sentence upheld for aggravated assault and human trafficking.

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 143 din data de 28.07.2023 pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosar nr. x/2018, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen.., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen., de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, de efectuare fără drept de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive şi de art. 193 alin. (2) C. pen., de lovire şi alte violenţe, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen., cu referire la art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 189 alin. (1) lit. c) teza I C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 15 (cincisprezece) ani pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj şi tentativă de omor calificat.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea aceloraşi drepturi prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 210 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (persoană vătămată B.).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 (trei) ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea aceloraşi drepturi prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) lit. a), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare sporită cu 1/3 din cuantumul celeilalte pedepse, respectiv pedeapsa rezultantă de 17 (şaptesprezece) ani închisoare şi pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 5 (cinci) ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la data de 06.12.2017 şi până la data de 10 februarie 2023, inclusiv.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen.. cu referire la art. 202 şi art. 211 C. proc. pen.., s-a menţinut măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul A. până la data rămânerii definitive a sentinţei, dar nu mai mult de 60 de zile.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare şi informarea acestuia că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

Prin decizia penală nr. 241 din 06 martie 2025 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., s-au admis apelurile declarate de Ministerul Public-D.I.I.C.O.T.-Serviciul Teritorial Suceava şi de inculpatul A., au fost înlăturate din sentinţă, relativ la inculpatul A., art. 38 alin. (1) lit. a), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 C. pen.

În baza. art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen.., cu trimitere la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi la art. 5 alin. (1) C. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (în loc de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011), de efectuare fără drept de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen., cu referire la art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 189 alin. (1) lit. c) teza I C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare (în loc de 15 ani închisoare) pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj şi tentativă de omor calificat.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 (doi) ani (în loc de 5 ani).

În baza art. 210 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare (în loc de 6 ani închisoare) pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (persoană vătămată B.).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 (doi) ani (în loc de 3 ani).

În baza art. 38 alin. (1) lit. a) art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta în sarcina inculpatului A., în pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, sporită cu 1/3 din cuantumul celeilalte pedepse, respectiv 8 luni închisoare, acesta urmând să execute pedeapsa rezultantă de 12 (doisprezece) ani şi 8 (opt) luni închisoare şi pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 (doi) ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu au fost contrare deciziei.

Decizia penală nr. 241 din 06 martie 2025 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost comunicată Ministerul Public-D.I.I.C.O.T.-Serviciul Teritorial Suceava la data de 12 martie 2025; inculpatului A. la data de 13 martie 2025, la adresa de domiciliu, fiind restituită hotărârea cu menţiunea "absent", precum şi celorlalte părţi din dosar.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel (decizia penală nr. 241 din 06 martie 2025 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori) a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A. la data 28 aprilie 2025 (data poştei, aflată pe ştampila plicului de la dosar recurs în casaţie).

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost înregistrată la Curtea de Apel Suceava la 28 aprilie 2025 şi a fost comunicată Ministerul Public-D.I.I.C.O.T.-Serviciul Teritorial Suceava la data de 27 mai 2025, precum şi celorlalte părţi din dosar.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la 23 iunie 2025. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererii de recurs în casaţie, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la 16 septembrie 2025.

În motivarea recursului în casaţie a fost indicat temeiul de drept, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În susţinerea recursului, inculpatul a arătat că instanţa de fond şi instanţa de apel au apreciat în mod greşit asupra încadrării juridice aplicabile uneia din infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, întrucât, pentru infracţiunea de ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen., cu referire la art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 189 alin. (1) lit. c) teza I C. pen., având în vedere ansamblul probelor administrate în cauză, încadrarea juridică corectă a faptei este aceea de tentativă la infracţiunea de omor prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen.

Un alt motiv de nelegalitate, în opinia recurentului, îl reprezintă încălcarea, de către organele de urmărire penală, a art. 90 lit. a) C. proc. pen.., întrucât în cauză nu au fost făcute demersuri pentru a i se asigura asistenţa juridică din oficiu în perioada 01.2018 -21.02.2018.

În ceea ce priveşte infracţiunea de ultraj, s-a considerat că instanţa de fond şi curtea de apel au reţinut în mod greşit că percheziţia efectuată la locuinţa inculpatului, în baza mandatului de percheziţie domiciliară nr. 115/29.11.2017 emis de Tribunalul Suceava de către echipa compusă din lucrători din cadrul BCCO Suceava şi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, din data de 05.12.2017, a avut loc începând cu ora 06:00, în acest sens fiind depuse la dosarul cauzei două planşe foto care surprind imaginile captate de camerele de supraveghere instalate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism - ST Suceava în cursul urmăririi penale şi care îi arată cu claritate pe membrii echipei de percheziţie ajungând la locuinţa inculpatului la ora 5:10:27 şi intrând în curtea acestuia la ora la ora 5:10:46, şi evident, ulterior în locuinţă.

În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, loviri sau alte violenţe privind persoana vătămată B., recurentul a susţinut că instanţa de fond şi instanţa de apel au reţinut vinovăţia sa, printre altele, şi în baza declaraţiilor date de persoana vătămată B. în faza de urmărire penală, care, audiat fiind în cursul cercetării judecătoreşti la termenul din data de 15.04.2021, a dat o declaraţie incoerentă şi care a fost consemnată inexact de către instanţă.

În ceea ce priveşte infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen., specializat în săvârşirea de infracţiuni de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu modificările şi completările ulterioare, recurentul a arătat că instanţa a reţinut ca fiind relevante declaraţia dată de martorul C., în cursul urmăririi penale, întrucât acest martor nu a fost audiat în cursul cercetării judecătoreşti, iar ceilalţi martori care, audiaţi în cursul urmăririi penale nu au mai fost audiaţi de către instanţa de fond, care au arătat că a cumpărat substanţe cu efect psihoactiv de la inculpatul D. atât înainte, cât şi după eliberarea acestuia din arest preventiv şi că inculpatul D. a fost cel care le-a propus martorilor E. şi F. să vândă substanţe interzise pentru inculpatul A.. Raportat la această declaraţie reiese că inculpatul D. este coordonatorul pretinsei activităţi de comercializare a substanţelor interzise, sens în care necesitatea audierii acestuia apare ca fiind necesară.

În ceea ce priveşte infracţiunea de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., s-a solicitat a se observa că prin rechizitoriul nr. x/2017 emis la data de 29.03.2018 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism - Serviciul Teritorial Suceava, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru fapte presupus a fi săvârşite după data de 13.08.2016, apreciind că soluţia corectă ar fi aceea de achitare în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen., cu referire la art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 189 alin. (1) lit. c) teza I C. pen., s-a considerat că din ansamblul probator instanţa de fond şi instanţa de apel trebuiau să elimine actele de urmărire penală efectuate în perioada în perioada 01.2018 - 21.02.2018, întrucât acestea au fost efectuate cu încălcarea, de către organele de urmărire penală a art. 90 lit. a) C. proc. pen.., pentru că în cauză nu au fost făcute demersuri pentru a i se asigura inculpatului asistenţa juridică din oficiu în perioada 01.2018 - 21.02.2018, aspect care cade sub incidenţa art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.. raportat la alin. (4) al aceluiaşi text de lege.

De asemenea, recurentul a mai susţinut că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism - Serviciul Teritorial Suceava nu avea competenta materială de a cerceta penal şi a efectua urmărirea penală asupra infracţiunii de ultraj prev.de art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen. cu referire la art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 189 alin. (1) lit. c) teză I C. pen.

Totodată, recurentul a susţinut că instanţele de fond şi de apel nu au reţinut adevărata situaţie de fapt şi anume că, la data de 05.12.2017, percheziţia efectuată de DIICOT Suceava, BCCO Suceava şi SAS Suceava a fost nelegală şi abuzivă că nu s-a respectat art. 27 alin. (1) şi (4) din Constituţia României şi art. 159 alin. (3) C. proc. pen.

În continuare, recurentul a mai arătat că instanţa de fond şi instanţa de apel nu au avut în vedere că martorul G. a făcut acte şi expertize nelegale în calitate de martor în timpul judecăţii şi a acceptat aceste abuzuri tacit pentru a ascunde faptul că percheziţia a început nelegal la ora 5 în timpul nopţii. De asemenea, instanţa de fond a reţinut la fila x, ultimul paragraf, că inculpatul este o persoană violentă, răzbunătoare şi a decis pedeapsa maximă, cea a detenţiunii pe viaţă şi nu a luat în considerare, la fel ca şi instanţa de apel, toate caracterizările depuse în circumstanţiere prin avocat de-a lungul timpului care se află la dosarul de instanţă (Tribunal Botoşani).

În final, recurentul a precizat că nu este de acord cu toată procedura penală şi civilă de la începutul dosarului şi până la finalizarea acestuia, susţinând că a fost condamnat nelegal prin decizia nr. 241 a Curţii de apel Suceava şi a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie un examen pentru verificarea tuturor procedurilor şi probelor din punct de vedere legal şi temeinic, deoarece nu a avut un proces echitabil şi i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalităţii, pe de o parte şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă şi la cazurile de casare.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. pen..:

(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.

(2) Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 C. proc. pen.., instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

(4) În cazul în care instanţa constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie.

Din examinarea dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă că recursul în casaţie este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii. În această etapă procesuală, se examinează condiţiile de admitere în principiu a recursului în casaţie, care rezultă din art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 şi art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casaţie, dacă cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conţinutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate şi motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. şi dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casaţie.

Înalta Curte reţine că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza alte critici decât cele pe care legiuitorul le-a considerat importante pentru concordanţa deciziei definitive cu regulile de drept aplicabile.

În ceea ce priveşte cerinţele de formă, se constată că cererea de recurs în casaţie cuprinde numele şi prenumele părţii care exercită calea de atac (inculpatul A.), domiciliul părţii, hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 241 din 06 martie 2025 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori), semnătura inculpatului.

În raport de data şi locul comunicării deciziei din apel (domiciliul inculpatului), se constată că cererea de recurs în casaţie este formulată în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

În motivarea recursului în casaţie a fost indicat temeiul de drept, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Deşi în cauză sunt îndeplinite condiţiile de formă ale unui recurs în casaţie, nu există corespondenţă între cazul de recurs în casaţie invocat şi motivele de fapt susţinute de recurent în dezvoltarea criticilor sale, ceea ce face ca solicitările recurentului să depăşească competenţa instanţei care soluţionează un recurs în casaţie.

Recurentul a criticat decizia instanţei de apel, susţinând că încadrarea juridică dată uneia dintre faptele pentru care a fost condamnat nu este corectă, a susţinut că i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât nu i s-a acordat asistenţa juridică obligatorie de către organele de urmărire penală şi a făcut referiri la probe şi la situaţia de fapt, apreciind că soluţia de condamnare este nelegală. De asemenea, recurentul a mai susţinut că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism - Serviciul Teritorial Suceava nu avea competenţa materială de a efectua urmărirea penală asupra infracţiunii de ultraj.

Cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. este de strictă interpretare şi vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermiţând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului pedepsei. Motivele recurentului inculpat A. nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., care a fost invocat doar formal. Totodată, se constată că aceste motive nu pot fi circumscrise niciunui alt caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, încadrarea juridică a faptei invocată de către recurent în cererea de recurs în casaţie excedează cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. Motivele invocate reprezintă chestiuni ce intră în puterea lucrului judecat (în acest sens este şi jurisprudenţa instanţei supreme, decizia penală nr. 210/RC/06.06.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală). De asemenea, starea de fapt reţinută cu titlu definitiv şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare.

Referitor la criticile privind competenţa organului de urmărire penală, se constată că, potrivit art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.. hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente". Motivele invocate de recurentul inculpat (care nu au fost subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 1 C. proc. pen..) nu se circumscriu prevederilor mai sus evocate, acesta făcând referiri la competenţa parchetului, şi nu la instanţa de judecată cum prevede textul de lege. De asemenea, nici motivele care vizează modul de administrare a probelor în cursul urmăririi penale nu pot fi invocate într-o cale de atac extraordinară, cum este recursul în casaţie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 241 din data de 06 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 241 din data de 06 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 septembrie 2025.