Criminal liability of judge for civil ruling and evidentiary interpretations: inexistence of offense despite res judicata allegations

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra plângerii formulată de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare din data de 28 iulie 2025 emisă în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, constată următoarele:

Prin ordonanţa nr. 2/76/P/2024 din 28.07.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie secţiei de urmărire penală s-a dispus în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., clasarea cauzei cu privire la săvârşirea infracţiunilor de hărţuire, prev. de art. 208 din C. pen., omisiunea sesizării, prev. de art. 267 din C. pen., inducerea în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 din C. pen., tăinuire, prev. de art. 270 din C. pen., obstrucţionarea justiţiei, prev. de art. 271 din C. pen. şi purtare abuzivă, prev. de art. 296 din C. pen.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că în cauză au fost formulate plângeri penale de către A. care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistratul judecător B., din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, care a exercitat atribuţii în dosarul nr. x/2022 şi a pronunţat la data de 13.02.2023 sentinţa civilă nr. 252, fără respectarea hotărârii judecătoreşti devenită autoritate de lucru judecat prin încheierea nr. 343 pronunţată în cauza înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2018, fără respectarea prevederilor art. 353 din C. proc. pen., pentru cauza înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2020 şi ar fi refuzat valorificarea acestora ca mijloace de probă.

Prin ordonanţa din data de 20.06.2025 s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la infracţiunile de hărţuire, prev. de art. 208 din C. pen., omisiunea sesizării, prev. de art. 267 din C. pen., inducerea în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 din C. pen., tăinuire, prev. de art. 270 din C. pen., obstrucţionarea justiţiei, prev. de art. 271 din C. pen. şi purtare abuzivă, prev. de art. 296 din C. pen.

Faţă de conţinutul faptelor expuse ca fiind infracţiuni pretins comise de magistrat şi de înscrisurile de la dosar, s-a apreciat că nu s-a justificat audierea petentului şi a magistratului judecător reclamat.

În cuprinsul sesizărilor formulate petentul A. a arătat că solicită efectuarea de cercetări faţă de magistratul judecător B. în legătură cu instrumentarea cauzei înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti sub nr. x/2022 şi pronunţarea sentinţei civile nr. 252 la data de 13.02.2023, ce i-a fost comunicată la data de 20.10.2023. Petentul A. a arătat că pronunţarea sentinţei civile a fost făcută cu nerespectarea hotărâri judecătoreşti devenită autoritate de lucru judecat, respectiv încheierea nr. 343 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cauza nr. 219/59/2018 şi magistratul judecător a refuzat să constate că în cauza înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2020 a fost pronunţată încheierea nr. 321/RC cu nerespectarea prevederilor art. 353 din C. proc. pen., iar "pentru a o declara lovita de nulitate, cât a încasat?". Opinează petentul că astfel "doamna judecător B. dovedeşte cu prisosinţă că face parte din mafia corupţiei şi a criminalităţii din activitatea judiciară-penală, urmărind protejarea grupului infracţional pentru crima organizată cu premeditare împotriva familiei A.".

Au fost ataşate sesizărilor copiile cererii de chemare în judecată în cauza nr. xi /2022, a minutei încheierii nr. 343/06.06.2018 şi a încheierii nr. 321/RC/24.09.2020.

Având în vedere aspectele expuse de petent şi în urma verificărilor efectuate pe portalul instanţelor de judecată, au fost solicitate şi ataşate la dosarul cauzei încheierile pronunţare în dosarele nr. x/2022 şi nr. y/2023 ale Curţii de Apel Bucureşti, precum şi încheierea pronunţată în dosarul nr. x/2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Studiind plângerile formulate de către numitul A., precum şi întregul material probator aflat la dosar, procurorul de caz a constatat că în cauză nu se poate reţine săvârşirea infracţiunilor de hărţuire, prev. de art. 208 din C. pen., omisiunea sesizării, prev. de art. 267 din C. pen., inducerea în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 din C. pen., tăinuire, prev. de art. 270 din C. pen., obstrucţionarea justiţiei, prev. de art. 271 din C. pen. şi purtare abuzivă, prev. de art. 296 din C. pen., întrucât, din cele expuse, s-a constatat că petentul îşi exprimă propriile convingeri cu privire la existenţa acestora şi nu rezultă niciun minim de indicii cu privire la săvârşirea vreunei infracţiuni de către magistratul judecător.

Astfel, deşi în materie penală este posibilă atât teoretic cât şi practic constatarea existenţei unor infracţiuni de serviciu comise de către magistraţi în legătură cu activitatea lor judiciară, pentru aceasta sunt necesare probe certe vizând încălcarea dispoziţiilor legale şi/sau reaua credinţă cu care să fi acţionat, probe care să aibă la bază aspecte obiective exterioare sau colaterale în raport cu activitatea judiciară ca atare exercitată în virtutea atribuţiilor de serviciu. Astfel, pentru conturarea vinovăţiei penale în asemenea cazuri nu sunt suficiente argumentele de genul celor invocate în sesizările de la prezentul dosar, ci este necesară dovedirea unor fapte sau împrejurări dincolo de reinterpretarea deciziei motivată de către magistratul reclamat.

În ceea ce priveşte activitatea magistraţilor procurori şi judecători, atribuţiile lor de serviciu se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt învestiţi, respectiv interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanţial şi al celui procedural.

Astfel, s-a constatat că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunilor invocate de petent în cuprinsul sesizărilor, întrucât din cele expuse în acestea, nu se poate reţine că magistratul judecător reclamat a comis vreo infracţiune în contextul instrumentării cauzei contestate, în condiţiile în care soluţia dispusă s-a bazat pe probe legal administrate a cărei interpretare este atributul exclusiv al organelor judiciare şi nu al părţilor implicate în actul de justiţie.

Instanţele judecătoreşti, că şi parchetele de pe lângă acestea, sunt suverane în a aprecia obţinerea probatoriului administrat în cauză, cât şi textele de lege care sunt aplicabile, dându-se interpretarea pe care o consideră corespunzătoare.

Potrivit însă, atât reglementărilor interne (art. 124 şi art. 129 din Constituţie, ca şi art. 17 din Legea 303/2004), cât şi a celor comunitare, sistemul de justiţie funcţionează pe baza principiului independenţei, fiecare magistrat având libertatea de a soluţiona cauzele ce îi sunt repartizate potrivit propriei sale conştiinţe şi în acord cu convingerea sa intimă, formulată pe baza probelor administrate.

În consecinţă, s-a dispus clasarea faţă de infracţiunile sesizate, pe motiv că acestea nu există, fiind evidentă lipsa elementelor materiale ale infracţiunilor învederate de petent, iar argumentele şi nemulţumirile acestuia faţă de soluţiile dispuse în alte cauze nu reprezintă probe ale vreunor astfel de forme de ilicit penal.

Împotriva soluţiei de clasare nr. 2/76/P/2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, petentul A. a formulat plângere, la procurorul ierarhic superior, susţinând că ordonanţa este netemeinică şi nelegală.

Prin ordonanţa nr. 110/II/2/2025 din 19.08. 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva soluţiei de clasare nr. 2/76/P/2024 din 28.07.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, ca nefondată, iar în temeiul art. 275 alin. (2) şi (5) din C. proc. pen., s-au stabilit cheltuieli judiciare în suma de 60 RON care vor fi suportate de petent.

Pentru a dispune astfel, s-a constatat că procurorul de caz în raport de datele speţei a dispus, în mod just, soluţia de clasare, reţinând că nu există niciun indiciu de natură a conduce la identificarea vreunui viciu de natură substanţială ori procedurală apt să conducă la infirmarea acesteia.

Procurorul de caz a reţinut - în raport de datele speţei - o motivare fundamentată în fapt şi în drept, de natură a înlătura echivocul sau reformarea acesteia.

S-a apreciat că nu există indicii/date/probe care să întrezărească o posibilă comitere a vreunei fapte penale dintre cele sesizate, astfel încât, incidenţa art. 16 alin. (1), lit. a) din C. proc. pen. a fost corect reţinută.

În literatura de specialitate, în legătură cu inexistenţa faptei în materialitatea ei, s-a arătat că art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. nu este incident doar atunci când nu s-a produs nicio schimbare în realitatea obiectivă, ci se referă şi la inexistenţa faptei pe care norma de incriminare o descrie prin verbum regens.

A încerca repararea unor drepturi pretins lezate pe cale unei plângeri penale formulate împotriva magistraţilor care au dispus măsurile/soluţiile calificare drept vătămătoare, creează contextul în care se impune a se menţiona că, în conformitate cu prevederile constituţionale şi cele ale legii privind organizarea judiciară, soluţiile dispuse de procurori şi hotărârile pronunţate de judecători pot fi analizate ori cenzurate sub aspectul temeiniciei, numai în cadrul procedurii de control ierarhic jurisdictional prevăzut de art. 340-341 C. proc. pen. (pentru procurori), respectiv doar prin căile de atac ordinare şi extraordinare prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale, în ceea ce priveşte judecătorii.

Altfel spus, în actualul sistem de drept, magistratul are libertatea de a dispune soluţiile propriei sale convingeri, formată pe baza unei analize logice, ştiinţifice şi riguroase a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor şi a aprecierii lor ca un tot unitar, neputând fi tras la răspundere pentru raţionamentul logico-juridic pe care s-a bazat în soluţionarea unei cauze, în lipsa dovedirii relei credinţe.

Or, revenind la plângerea de faţă, s-a constatat că aceste indicii nu există, în sprijinul celor sesizate nefiind invocată decât propria convingere, derivată din nemulţumirea subiectivă a persoanei vătămate, fapt care însă nu este îndestulător pentru angajarea răspunderii penale.

Aşa fiind, nu se poate susţine că exercitarea în acest mod a atribuţiilor de serviciu ar intersecta sfera ilicitului penal şi că, am fi în prezenţa unor acte întocmite în mod abuziv/fraudulos - menite a antrena răspunderea penală.

Ca atare, s-a constatat că soluţia de clasare emisă în dosarul nr. x/2024 din 28 iulie 2025 este legală şi temeinică, motiv pentru care, plângerea va fi respinsă ca nefondată.

Împotriva ordonanţei de clasare din data de 25 septembrie 2025 emisă în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, în temeiul art. 340 din C. proc. pen., petentul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub dosarul nr. x/2025, fiind repartizată aleatoriu completului de unic judecător C28 C. pen., stabilindu-se termen de soluţionare a plângerii la data de 21 octombrie 2025.

În motivarea plângerii, în esenţă, petentul a solicitat admiterea plângerii, susţinând că prima ordonanţă începe cu un fals, iar în cea de a doua se consemnează doar o parte dintre infracţiunile invocate în plângere, precum şi că a fost refuzată audierea sa, ordonanţa este lovită de nulitate, actele probatorii nu au fost valorificate, iar prevederile legale nu au fost aplicate.

Analizând plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare din data de 28 iulie 2025 emisă în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, pe baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în raport de dispoziţiile legale incidente, Judecătorul de cameră preliminară, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare sau renunţare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Conform alin. (2) "dacă plângerea nu a fost rezolvată în termenul prevăzut la art. 338, dreptul de a face plângere poate fi exercitat oricând după împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia soluţionată plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicării modului de rezolvare."

Aşadar, în conformitate cu art. 340 alin. (1) C. proc. pen., pot fi atacate cu plângere soluţiile procurorului, respectiv soluţia de clasare sau renunţare la urmărirea penală dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu.

În continuare, se observă că art. 341 din C. proc. pen., referitor la soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară, reglementează la alin. (6) soluţiile pe care acesta le poate pronunţa în cauză, astfel: a) respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată; b) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală; c) admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.

Judecătorul de cameră preliminară realizează un control asupra modului în care s-au adus la îndeplinire actele de urmărire penală, respectiv, un control al soluţiei adoptate. Rezultă, aşadar, că, sesizat cu plângerea împotriva soluţiei de clasare dispuse de procuror, judecătorul de cameră preliminară nu este învestit cu atribuţii de urmărire penală, aşa încât controlul judecătoresc priveşte exclusiv efectuarea actelor inerente urmăririi penale, cu respectarea dispoziţiilor legii procesuale.

Judecătorul de cameră preliminară reaminteşte că pentru a se iniţia cercetări faţă de o persoană pentru săvârşirea unei infracţiuni este necesar ca din datele existente să rezulte elemente concrete de fapt care să conducă la concluzia că în cauză s-a săvârşit o faptă penală, indiciile fiind cele care declanşează procesul penal.

Sesizat cu plângerea menţionată, judecătorul de cameră preliminară nu este învestit cu atribuţii de urmărire penală, aşa încât, controlul judecătoresc priveşte exclusiv efectuarea urmăririi penale, cu respectarea dispoziţiilor legii procesuale.

Verificând întregul material de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară constată că soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa ce face obiectul verificărilor în speţă este legală şi temeinică. În cauză, petentul A. a formulat plângere cu privire la infracţiunile de hărţuire, prev. de art. 208 din C. pen., omisiunea sesizării, prev. de art. 267 din C. pen., inducerea în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 din C. pen., tăinuire, prev. de art. 270 din C. pen., obstrucţionarea justiţiei, prev. de art. 271 din C. pen. şi purtare abuzivă, prev. de art. 296 din C. pen., şi în esenţă, a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistratul judecător B., din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, care a exercitat atribuţii în dosarul nr. x/2022 şi a pronunţat la data de 13.02.2023 sentinţa civilă nr. 252, fără respectarea hotărârii judecătoreşti devenită autoritate de lucru judecat prin încheierea nr. 343 pronunţată în cauza înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2018, fără respectarea prevederilor art. 353 din C. proc. pen., pentru cauza înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2020 şi ar fi refuzat valorificarea acestora ca mijloace de probă.

Verificând întregul material de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară constată că soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa ce face obiectul verificărilor în speţă este legală şi temeinică, de vreme ce, din analiza ansamblului actelor de urmărire penală, rezultă că acuzaţiile expuse în plângerea petentului dau în mod fundamental, nemulţumirii subiective a acestuia faţă de modul de soluţionare, de neadministrarea probatoriului solicitat.

Ca urmare, pornind de la situaţia factuală reclamată, fiind administrate probe, iar organul de urmărire penală nu a considerat necesară efectuarea unor demersuri suplimentare astfel cum a solicitat petentul, opinie însuşită, de altfel, şi de judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se constată că, în cauză, nu se conturează existenţa unor fapte penale care să se circumscrie infracţiunilor menţionate în sesizarea petentului. În ceea ce priveşte critica în sensul că a fost refuzată audierea sa, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, reţine că, potrivit art. 100 şi art. 103 alin. (1) din C. proc. pen., sarcina administrării probelor, aprecierea şi interpretarea acestora sunt prerogative recunoscute exclusiv organelor judiciare, acestea din urmă fiind singurele în măsură a aprecia concludenţa şi utilitatea unor mijloace de probă determinate.

Caracterul efectiv al anchetei penale depinde, însă, de particularităţile cauzei, întinderea sau varietatea probatoriului pe care se grefează soluţia de clasare diferenţiindu-se în raport cu faptele cercetate.

Dispoziţiile art. 294 alin. (3) şi art. 305 alin. (1) şi (3) din C. proc. pen., recunosc organelor de urmărire penală competenţa de a evalua, încă din faza iniţială a anchetei, atât măsura în care faptele reclamate corespund, formal, tiparului legal de incriminare, cât şi eventuala incidenţă a unui alt caz de împiedicare a exercitării acţiunii penale, prevăzut de art. 16 din C. proc. pen., concluzia acestei evaluări urmând a se reflecta în soluţiile dispuse (fie de efectuare a urmăririi penale in personam - atunci când sunt îndeplinite exigenţele art. 305 alin. (3) din C. proc. pen. - fie de clasare).

În cauza de faţă, dat fiind conţinutul concret al faptelor descrise în plângerea penală, concluzia procurorului de caz se grefează pe examinarea în drept a actelor/omisiunilor reclamate şi a înscrisurilor existente la dosar, probe suficiente pentru a se concluziona asupra inexistenţei faptelor, prin raportare strictă la situaţia magistratului faţă de care s-a dispus soluţia de clasare atacată.

În consecinţă, având în vedere că în conţinutul plângerii formulate petentul A. nu a învederat date, fapte şi împrejurări care să realizeze conţinutul constitutiv al infracţiunilor reclamate sau al altor fapte de natură penală, iar judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a identificat indicii în sensul exercitării atribuţiilor de serviciu cu încălcarea dispoziţiilor legale ori al influenţării declaraţiilor date de martorii audiaţi şi nici probe suplimentare ce se impun a fi administrate, se constată că, în mod corect, prin ordonanţa de clasare, s-a dispus clasarea cauzei, sub aspectul infracţiunilor reclamate, reţinându-se că faptele reclamate nu există.

Din perspectiva argumentelor expuse, soluţia dispusă prin ordonanţa atacată cu privire la infracţiunile sesizate, este legală şi temeinică, iar plângerea formulată este nefondată.

Pentru aceste considerente, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) teza finală din C. proc. pen. judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare din data de 28 iulie 2025 emisă în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare din data de 28 iulie 2025 emisă în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

Obligă petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 21 octombrie 2025.