Criminal liability of investigative authorities: insufficient evidence of bad faith to support charges of favoring the perpetrator and abuse in office

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra plângerii formulată de petenţii A. şi B. împotriva ordonanţei de clasare din data de 25 iunie 2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, constată următoarele:

Prin ordonanţa nr. 23/282/P/2025 din 25.06.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie secţiei de urmărire penală s-a dispus în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., clasarea cauzei privind plângerea formulată de numiţii A. şi B. împotriva organelor de urmărire penală (organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul I.P.J. Buzău şi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău) care au efectuat sau supravegheat urmărirea penală, care au dispus soluţii de netrimitere în judecată şi au respins plângerile împotriva soluţiilor de clasare, în dosarul penal nr. x/2017 (număr vechi 3623/P/2017) al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri, prev. de art. 275 alin. (1) din C. pen., compromiterea intereselor justiţiei, prev. de art. 277 alin. (1) din C. pen., întrucât faptele nu exista. Disjungerea cauzei în vederea efectuării de cercetări faţă de C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 din C. pen. şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei disjunse în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, căruia i se va trimite un exemplar al ordonanţei împreună cu o copie a plângerii penale formulate în prezenta cauză.

Pentru a dispune astfel, procurorul a arătat că prin ordonanţa din data de 13.03.2025 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de favorizare a făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen. şi sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri, prev. de art. 275 alin. (1) din C. pen.. Prin ordonanţa din data de 16.04.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală. Pentru a dispune astfel, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au constat că magistratul procuror D., care a supravegheat urmărirea penală în dosarul nr. x/2017, îşi desfăşoară în prezent activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală.

În motivarea plângerii, persoanele vătămate A. şi B. au învederat că la data de 26.08.2017, în jurul orelor 20:20-20:25, în timp ce conducea autoturismul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare x, pe str. x din mun. Buzău, numitul E. a surprins şi accidentat pe minorul F., fiul petenţilor, care, la data de 29.08.2017, a decedat.

În urma acestui eveniment, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău s-a format dosarul penal nr. x/2017 Prin procesul-verbal din data de 26.08.2017, poliţiştii din cadrul I P.J. Buzău s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 din C. pen., dispunând prin ordonanţă din aceeaşi dată începerea urmării penale in rem. Prin ordonanţa din data de 25.09.2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de vătămare corporală din culpă în infracţiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen.. Prin ordonanţa din data de 22.02.2018 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul E. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen.. Măsurile au fost dispuse de procurorul D. care a supravegheat iniţial urmărirea penală în cauză.

Prin ordonanţa din data de 31.03.2023, procurorul G. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău a dispus clasarea cauzei faţă de suspectul E. cu privire la comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen., reţinând incidenţa art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., deoarece fapta nu ar fi fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

Prin ordonanţa nr. 53/II/2/2023 din 16.05.2023 s-a admis plângerea formulată de petenţi împotriva ordonanţei de clasare din data de 31.03.2023 şi s-a dispus redeschiderea urmăririi penale în cauză, constatându-se că urmărirea penală nu este completă, lipsind probe esenţiale.

Prin încheierea nr. 771 din 29.06.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Buzău, secţia penală a constat legalitatea şi temeinicia ordonanţei nr. 53/II/2/2023 din 16.05.2023 şi a confirmat redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Prin ordonanţa din data de 11.07.2024, procurorul H. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău a dispus clasarea privind pe suspectul E., cercetat pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen., întemeindu-şi soluţia pe raţionamentul că fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. Soluţia de clasare a fost comunicată persoanelor vătămate prin adresă semnată de prim- procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, G..

Prin ordonanţa numărul 59/II/2/2024 din 10.09.2024, prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, I., a respins plângerea formulată de petenţii A. şi B., împotriva ordonanţei din 11.07.2024 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, pe care a apreciat-o ca legală şi temeinică.

Prin încheierea nr. 975 din 28.11.2024, Judecătoria Buzău, secţia penală a admis plângerea formulată de persoanele vătămate împotriva ordonanţei din data de 11.07.2024, pe care a desfiinţat-o şi a dispus completarea urmăririi penale.

În cuprinsul sesizării formulate în prezenta cauză, persoanele vătămate A. şi B. au susţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de favorizare a făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri, prev. de art. 275 alin. (1) din C. pen., compromiterea intereselor justiţiei, prev. de art. 277 alin. (1) din C. pen., raportat la modul în care s-a efectuat urmărirea penală în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Cu privire la lucrătorii de poliţie din cadrul I.P.J. Buzău, respectiv agent şef adjunct de poliţie J. şi agent sef principal de poliţie K., petenţii au arătat că aceştia au efectuat cercetarea la faţa locului în mod deficitar, au întocmit în fals procesul-verbal de cercetare la faţa locului, nu au examinat de îndată autoturismul condus de E., cu care acesta transportase victima la spital, lăsându-1 la dispoziţia numitului C., prieten de familie al suspectului, pe care l-au rugat să aducă autoturismul la sediul poliţiei din mun. Buzău, strada x.

Au susţinut că în intervalul de timp calculat de aceştia de la momentul la care poliţiştii au predat cheile numitului C. (în jurul orei 21:20) şi până la ora 22:45, când poliţiştii s-au întors de la cercetarea la faţa locului de pe strada x, acolo unde avusese loc accidentul rutier, coroborat cu faptul că reprezentantul societăţii autorizate IIP care a efectuat controlul tehnic al autoturismului în cauză, care a concluzionat că "doar capota motor este uşor înfundată" (potrivit procesului-verbal din data de 28.08.2017), a cauzat o vulnerabilitate în administrarea probatoriului, apreciind că, cel mai probabil, au fost schimbate sau reparate unele elemente avariate ale autovehiculului, ceea ce a condus la concluzii nereale ale primei expertize efectuate în acea cauză. Totodată, au susţinut că organele de cercetare penală, ignorând principiile aflării adevărului, nu au solicitat înregistrările din SNUAU 112 decât după expirarea termenului legal de păstrare, nu au identificat martorii ce se aflau la faţa locului la momentul producerii accidentului (şoferul taximetrului despre care numitul E. susţine că l-a ocolit), au depus cu întârziere probele biologice recoltate de la suspect la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Buzău, au audiat în mod necorespunzător martorii, în acest sens exemplificând audierea minorului L..

Petenţii au mai precizat în actul de sesizare că materialul de urmărire penală transmis experţilor la data de 07.09.2019 a fost incomplet, acesta nu conţinea declaraţiile martorilor M., N. şi O., declaraţii date ulterior transmiterii materialului experţilor I.N.E.C. Astfel, contestând rezultatul raportului de expertiză din data de 07.09.2019, petenţii au solicitat efectuarea unui supliment de expertiză, cerere admisă de magistratul procuror G.. Potrivit Raportului de expertiză nr. x din 31.08.2021 - supliment de expertiză nr. x/2020, expertul a menţinut concluziile în ceea ce priveşte distanţa parcursă de pieton în câmpul vizual al conducătorului auto, respectiv 0,5 metri, precum şi viteza de rulare a autoturismului, argumentând că în situaţia unei viteze mai mari, impactul cu victima ar fi generat avarii vizibile la partea frontală.

La data de 14.01.2022, întrucât se menţineau contradicţiile între materialul probator şi concluziile raportului de expertiză, s-a dispus de către organele de cercetare penală efectuarea unei noi expertize. Astfel, potrivit Raportului de expertiză criminalistică nr. 2 din 18.01.2023 întocmit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti (Structura Centrală), concluziile sunt că, pe baza mijloacelor de probă relevate la cercetarea la faţa locului nu se poate stabili locul accidentului şi nici viteza de deplasare, respectiv viteza din momentul impactului a autoturismului, expertul concluzionând că viteza autoturismului din momentul coliziunii, stabilită pe baza distanţei de proiectare a pietonului a fost de 54 km/h, în situaţia în care locul impactului s-a situat în locul indicat de conducătorul auto, respectiv 51 km/h dacă locul impactului a fost cel indicat de martora P. (bunica victimei), iar vitezele care ar fi permis evitarea accidentului prin frânare eficientă ar fi fost de 41-43 km/h.

Din actul de sesizare a mai rezultat că opiniile expertului parte desemnat de către persoanele vătămate susţin concluziile raportului de expertiză privind vitezele de impact anterior menţionate. Acesta, aşa cum arată persoanele vătămate, "şi-a nuanţat opinia în sensul că suspectul ar fi putut evita impactul prin frânare în situaţia în care pietonul s-ar fi deplasat în ritm alert." Totodată, s-a mai arătat că experţii parte au estimat că impactul ar fi avut loc pe sensul de mers al autoturismului.

Prin referatul din data de 20.05.2024, întocmit de agentul principal de poliţie Q. s-a propus clasarea cauzei, iar prin ordonanţele din data de 28.05.2024, procurorul H. a admis cererea persoanelor vătămate A. şi B. de suplimentare a probatoriului şi a fost restituit dosarul organelor de cercetare penală ale poliţiei.

Astfel, la datele de 05.07.2024 şi 09.07.2024 organele de poliţie au procedat la audierea a doi martori (minori la data faptei), din declaraţia martorului audiat în data de 09.07.2024, L., rezultând că victima a fost lovită cu partea stânga - faţă a autoturismului, respectiv farul stâng, aceasta a "zburat" câţiva metri în aer, iar autoturismul rula cu o viteză de aproximativ 20-30 de km/h.

După efectuarea activităţilor dispuse organelor de poliţie, la data de 11.07.2024, procurorul H., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, a dispus clasarea cauzei nr. 3623/P/2017 privind pe suspectul E.. La datele de 05.02.2017, respectiv, 13.02.2024, a fost audiat numitul E., care a declarat că la data de 26.08.2017, în timp ce se deplasa pe str. x din mun. Buzău, a observat pe partea dreaptă a străzii două maşini oprite, jumătate pe trotuar şi jumătate pe stradă. Întrucât pe stradă se aflau mai multe autovehicule oprite, a redus viteza de deplasare, iar la un moment dat, a auzit un zgomot puternic în partea stânga - faţă a autoturismului său, crezând iniţial că a lovit oglinda celuilalt autoturism. A oprit maşina după câţiva metri, a coborât, ocazie cu care a observat agitaţie în jurul său, iar în faţa autoturismului său a văzut un copil, inconştient. Persoanele vătămate au contestat veridicitatea celor declarate de suspect, invocând aspecte declarate de bunica copilului care, de asemenea, fusese de faţă la momentul accidentului, precum şi declaraţiilor altor martori oculari.

Persoanele vătămate susţin că magistraţii procurori D., G., H., I., poliţiştii J., K., Q., R., S., T., prin omisiunile şi inacţiunile manifestate cu ocazia efectuării cercetărilor în dosarul penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, au contribuit la distrugerea şi ascunderea unor probe, administrarea probatoriului fiind neconformă cu realitatea.

Analizând plângerea procurorul a constatat că nu rezultă indicii privind săvârşirea vreunei fapte prevăzute de legea penală de către organele de urmărire penală care au instrumentat şi soluţionat dosarul penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Aspectele de nelegalitate a actelor de urmărire penală efectuate în dosarul mai sus menţionat pot fi analizate pe calea plângerii împotriva actelor de urmărire penală, iar nu a plângerii penale îndreptate împotriva organelor care le-au efectuat, în lipsa oricărui indiciu sau probă care să susţină săvârşirea de către acestea a unor acte vădit contrare legii, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

C. proc. pen. a instituit în favoarea părţilor implicate într-o cauză penală un ansamblu de drepturi procesuale, însoţite de garanţii procesuale, menit să prevină ori să înlăture eventualele încălcări ale legii în îndeplinirea actelor de urmărire penală şi să asigure echitabilitatea procedurilor, prevăzând în acest sens, printre altele, dreptul părţilor de a asista la actele de urmărire penală, de a formula cereri şi plângeri, a căror competenţă de soluţionare revine, după caz, conform legii, procurorului care supraveghează urmărirea penală, procurorului ierarhic superior acestuia ori judecătorului de cameră preliminară.

Nemulţumirile părţilor implicate în proces, cu referire la modul concret de soluţionare a unei cauze penale trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele cunoscute de lege, neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie, prin promovarea unei plângeri penale împotriva organelor de urmărire penală care au soluţionat respectivele cauze.

Obţinerea probatoriului într-o cauză ori textele de lege care sunt aplicabile sunt la aprecierea organelor de urmărire penală, ţinându-se seama şi de apărările tuturor părţilor implicate, organele de urmărire penală dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar soluţiile pronunţate de acestea nu echivalează cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu şi nu pot conduce prin ele însele la reţinerea unor infracţiuni, în lipsa unor probe certe, dincolo de orice dubiu, a adoptării de către acestea a unor conduite exterioare actului de înfăptuire a justiţiei, dar în legătură cu atribuţiile lor de serviciu, contrare legii şi cu rea-credinţă.

Potrivit reglementărilor interne (art. 124 şi art. 129 din Constituţie, ca şi art. 17 din Legea nr. 303/2004) şi a celor comunitare, sistemul de justiţie funcţionează pe baza principiului independenţei, fiecare magistrat având libertatea de a soluţiona cauzele ce îi sunt repartizate potrivii propriei sale conştiinţe şi în acord cu convingerea sa intimă, formulată pe baza probelor administrate.

Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare şi aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind, de altfel, şi justificarea existenţei lor.

În activitatea magistraţilor judecători şi procurori sunt inevitabile infirmarea, anularea, achitarea, clasarea, desfiinţarea unora dintre numeroasele acte de dispoziţie emise, însă aceasta nu constituie dovadă a comiterii unor infracţiuni, ci a efectuării efective a controlului de legalitate şi temeinicie în căile de atac. Reţinerea de infracţiuni faţă de organele de urmărire penală care au îndeplinit acte ori au emis decizii despre care s-a reţinut ulterior că ar fi fost nelegale şi/sau netemeinice este inadmisibilă într-un stat de drept.

În acelaşi sens sunt de menţionat şi consideraţiile instanţei supreme care, prin decizia nr. 3126 din 06.10.2008, a statuat că "instanţele judecătoreşti sunt suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauzele cu care sunt învestite, cât şi textele de lege aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar pronunţarea unor soluţii de către magistraţi în urma activităţilor specifice de cercetare şi potrivit convingerilor proprii, nu poate fi echivalată cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor ce le revin potrivit legii, astfel încât nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru reţinerea unor infracţiuni de abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu.

Pe linia aceleiaşi practici jurisprudenţiale se impune a fi menţionată şi sentinţa penală nr. 157/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia "în ceea ce priveşte activitatea magistraţilor, atribuţiile de serviciu se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt învestiţi, respectiv interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, în acord cu principiile de drept substanţial şi procedural, eventualele erori apărute în acest proces [...] neechivalând cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel şi justificarea existenţei lor."

Referindu-se la independenţa magistraţilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este suficient ca aparenţele să arate o îndoială legitimă cu privire la independenţa magistraţilor pentru ca respectarea acestui principiu să fie contestat cu succes. (Causbell şi Fell, Hotărârea din 28 iunie 1984, Sramek - Hotărârea din 22.10.1984, Belilos contra Elveţiei, Hotărâre din 29.04.1988).

Ca atare, punerea în discuţie a normei de interpretare a legii, a măsurii dispuse, ar crea o îndoială legitimă cu privire la independenţa magistratului în adoptarea soluţiei.

Referitor la lucrătorii de poliţie implicaţi în cercetările efectuate în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău (agenţii de poliţie J., K., Q., R., S., T.), s-a apreciat nu li poate imputa acestora că nu au efectuat, în condiţiile concrete ale respectivei cauzei (conducerea victimei la spital chiar de către conducătorul auto implicat în producerea accidentului, lăsarea întunericului etc.) actele urgente menite să contribuie la aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. În plus, concluziile expertizei tehnice iau în calcul nu doar varianta suspectului, ci şi varianta bunicii victimei, care, coroborate şi cu declaraţiile martorilor şi ale suspectului, au condus la concluzia existenţei unor dubii privind vinovăţia suspectului şi la adoptarea soluţiilor de clasare de către procurori.

Prin urmare, raportat la cele mai sus arătate, s-a apreciat că nu există probe sau indicii privind săvârşirea de către organele de urmărire penală implicate în efectuarea şi supravegherea urmăririi penale, soluţionarea cauzei şi soluţionarea plângerilor împotriva soluţiilor de clasare dispuse în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău a actelor materiale circumscrise infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri, prev. de art. 275 alin. (1) din C. pen., compromiterea intereselor justiţiei, prev. de art. 277 alin. (1) din C. pen. şi s-a dispus clasarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., întrucât faptele nu există.

Referitor la plângerea formulată împotriva numitului C., s-a apreciat că sunt necesare cercetări suplimentare, fapt pentru care s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, care urmează să aprecieze cu privire la reunirea acesteia la dosarul nr. x/2017.

Împotriva soluţiei de clasare nr. 23/282/P/2025 din 25.06.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, petenţii A. şi B. au formulat plângere, la procurorul ierarhic superior, susţinând că ordonanţa este netemeinică şi nelegală.

Prin ordonanţa nr. 103/II/2/2025 din 01.08.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, s-a respins plângerea formulată de petenţii A. şi B. formulată împotriva soluţiei de clasare nr. 23/282/P/2025 din 25.06.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, iar în temeiul art. 275 alin. (2) şi (5) din C. proc. pen., s-au stabilit cheltuieli judiciare în suma de 60 RON care vor fi suportate de petenţi.

Pentru a dispune astfel, s-a constatat că, în cauză, procurorul a reţinut în mod corect, printr-o motivare clară şi cu argumente convingătoare, că, în raport cu aspectele sesizate referitoare la organele de urmărire penală, este incident cazul de clasare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

S-a reţinut că elementele existente în cuprinsul sesizării şi în actele dosarului, au avut aptitudinea necesară formării convingerii juste a procurorului de caz, neexistând factori de natură a întrezări necesitatea unei suplimentării a probaţiunii sau a formulării unor concluzii diferite.

Potrivit art. 68 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, privind organizarea judiciară, în efectuarea şi supravegherea urmăririi penale, precum şi în soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege. Procurorul are libertatea de a dispune soluţia în cauză pe baza propriei sale convingeri, formată pe baza unei analize logice, ştiinţifice şi riguroase a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor şi a aprecierii lor în mod coroborat. În concret, prin raportare la conţinutul concret al faptelor sesizate, analiza efectuată în cauză a fost suficientă pentru lămurirea cauzei în toate aspectele.

Referitor la aspectele menţionate în plângerea împotriva soluţiei, s-a reiterat că răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie numai în situaţiile în care aceştia si-au exercitat funcţia cu rea-credintă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Or, în practica Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că, de principiu, în cauzele încredinţate spre soluţionare, magistraţii se supun numai legii, pronunţând soluţii în funcţie de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri şi niciun magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raţionamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluţii, iar simpla nemulţumire a uneia dintre părţile implicate în litigiu faţă de soluţia adoptată nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale.

În consecinţă, s-a constatat că soluţia de clasare emisă este legală şi temeinică, motiv pentru care s-a respins plângerea ca fiind neîntemeiată.

Împotriva ordonanţei de ordonanţei de clasare din data de 25 iunie 2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, în temeiul art. 340 din C. proc. pen., au formulat plângere petenţii B. şi A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub dosar nr. x/2025, fiind repartizată aleatoriu completului de unic judecător C28 C. pen., stabilindu-se termen de soluţionare a plângerii la data de 21 octombrie 2025.

În motivarea plângerii, în esenţă, petenţii au solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea ordonanţa nr. 23/282/P/2025 din 25.06.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia de urmărire penala şi efectuarea unei anchete şi urmăriri penale efective şi complete, urmând ca la acest dosar sa fie conexată şi cauza nr. 3623/P/2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, după reunire, pentru că numai astfel s-ar putea soluţiona just situaţia juridică dedusă. Şi aceasta soluţie este nelegală şi netemeinică, deoarece, alături de ordonanţa de clasare din 31.03.2023 are la baza o situaţie de fapt eronată si nedeplin conturată, nesusţinută de probe, rezultată din interpretări subiective, în condiţiile unui ansamblu probatoriu incomplet, iar cel care există are mari probleme de legalitate, într-un context al urmăririi penale în care s-au încălcat sistematic principiile legalităţii procesului penal, al imparţialităţii, al aflării adevărului, al respectării dreptului la apărare, al rolului activ al organelor de urmărire penala, al caracterului echitabil si termenului rezonabil al procesului penal.

Pentru aflarea adevărului în cauza de faţă nu există o anchetă efectivă care să fie îndeajuns de amplă şi temeinică (cu eforturi serioase pentru stabilirea adevărului judiciar şi nebazate pe concluzii nefondate). Numai administrând un probatoriu complet se poate desfăşura şi o evaluare a probelor care să permită constatarea existenţei a unor suficiente elemente care să fundamenteze o soluţie de netrimitere în judecata sau de sesizare a instanţei.

Însuşi procurorul recunoaşte insuficienta probatoriului atunci când afirma că există dubii privind viteza la impact a autovehiculului, viteza pietonului victima şi, implicit, locul de impact, câmpul vizual al conducătorului auto, dar nu a făcut nimic pentru a le înlătura refuzând efectuarea oricărui demers pentru identificarea si audierea conducătorului taxi, care putea oferi date noi, pentru refacerea reală şi profesionistă a scenografiei evenimentului rutier în cadrul unei reconstituiri (pe care a solicitat-o încă din anul 2021) cu participarea şi a martorilor oculari (audiaţi abia în anul 2024), a experţilor criminalişti, pentru audierea experţilor în scopul înlăturării contradicţiilor dacă ele se menţin în concluziile acestora în urma efectuării unui supliment sau a unei noi expertize criminalistice de trafic auto, de valorificare a rezultatelor noii reconstituiri, pentru verificarea avariilor autovehiculului, neidentificate şi nefixate criminalistic.

Raţionamentul juridic avut în vedere la adoptarea soluţiilor de clasare are la baza o apreciere a probelor lipsita de imparţialitate, probele nefiind evaluate in mod rezonabil si onest, prevalând criterii subiective - aprecieri, speculaţii si convingeri personale ale magistratului care creează suspiciunea de arbitrariu.

Analizând plângerea formulată de petenţii A. şi B. împotriva ordonanţei de clasare din data de 25 iunie 2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, pe baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în raport cu dispoziţiile legale incidente, Judecătorul de cameră preliminară, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare sau renunţare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Conform alin. (2) "dacă plângerea nu a fost rezolvată în termenul prevăzut la art. 338, dreptul de a face plângere poate fi exercitat oricând după împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia soluţionată plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicării modului de rezolvare."

Aşadar, în conformitate cu art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., pot fi atacate cu plângere soluţiile procurorului, respectiv soluţia de clasare sau renunţare la urmărirea penală dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu.

În continuare, se observă că art. 341 din C. proc. pen., referitor la soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară, reglementează la alin. (6) soluţiile pe care acesta le poate pronunţa în cauză, astfel: a) respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată; b) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală; c) admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.

Judecătorul de cameră preliminară realizează un control asupra modului în care s-au adus la îndeplinire actele de urmărire penală, respectiv, un control al soluţiei adoptate. Rezultă, aşadar, că, sesizat cu plângerea împotriva soluţiei de clasare dispuse de procuror, judecătorul de cameră preliminară nu este învestit cu atribuţii de urmărire penală, aşa încât controlul judecătoresc priveşte exclusiv efectuarea actelor inerente urmăririi penale, cu respectarea dispoziţiilor legii procesuale.

Judecătorul de cameră preliminară reaminteşte că pentru a se iniţia cercetări faţă de o persoană pentru săvârşirea unei infracţiuni este necesar ca din datele existente să rezulte elemente concrete de fapt care să conducă la concluzia că în cauză s-a săvârşit o faptă penală, indiciile fiind cele care declanşează procesul penal.

Sesizat cu plângerea menţionată, judecătorul de cameră preliminară nu este învestit cu atribuţii de urmărire penală, aşa încât, controlul judecătoresc priveşte exclusiv efectuarea urmăririi penale, cu respectarea dispoziţiilor legii procesuale.

Verificând întregul material de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară constată că soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa ce face obiectul verificărilor în speţă este legală şi temeinică.

În cauză, petenţii A. şi B. au formulat plângere împotriva organelor de urmărire penală, respectiv organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul I.P.J. Buzău şi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău care au efectuat sau supravegheat urmărirea penală, care au dispus soluţii de netrimitere în judecată şi au respins plângerile împotriva soluţiilor de clasare, în dosarul penal nr. x/2017 (număr vechi 3623/P/2017) al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri, prev. de art. 275 alin. (1) din C. pen., compromiterea intereselor justiţiei, prev. de art. 277 alin. (1) din C. pen.

Verificând întregul material de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară constată că soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa ce face obiectul verificărilor în speţă este legală şi temeinică, de vreme ce, din analiza ansamblului actelor de urmărire penală, rezultă că acuzaţiile expuse în plângerea petenţilor dau în mod fundamental, nemulţumirii subiective ale acestora faţă de modul de soluţionare, de neadministrarea probatoriului solicitat.

Ca urmare, pornind de la situaţia factuală reclamată, în condiţiile în care au fost audiaţi suspectul E., precum şi martori în legătură cu aspectele sesizate, fiind administrate probe, iar organul de urmărire penală nu a considerat necesară efectuarea unor demersuri suplimentare, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apreciază că, în cauză, nu se conturează existenţa unor fapte penale care să se circumscrie infracţiunilor menţionate în sesizarea petenţilor.

Judecătorul de cameră preliminară constată că aspectele sesizate de petenţi referitoare la modul de instrumentare a dosarului de urmărire penală de către organele de cercetare penală şi de procurorii care au supravegheat urmărirea penală nu constituie fapte de natură penală, ci reprezintă activităţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, susceptibile a fi cenzurate în procedurile prevăzute de C. proc. pen., respectiv în faza de cameră preliminară, în cursul judecăţii pe fond şi ulterior în căile de atac.

Întocmirea unor acte procedurale sau dispunerea unor măsuri de către organul de cercetare penală nu pot face obiectul unei plângeri penale în condiţiile în care prin măsurile dispuse nu rezultă că organele de urmărire penală ar fi acţionat cu intenţie în ceea ce priveşte cauzarea unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale petenţilor, neexistând niciun indiciu cu privire la comiterea vreunei fapte de natură penală sub acest aspect.

Materializarea opiniilor procurorului în soluţiile dispuse este rezultatul aplicării normelor legale în raport de situaţia de fapt şi de probele din dosarul cauzei. Toate actele procurorilor sunt supuse controlului procurorului ierarhic superior, soluţiile fiind supuse la rândul lor controlului instanţei de judecată, iar hotărârile pronunţate de instanţele de judecată sunt supuse controlului instanţei superioare, prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. În fiecare dintre aceste etape, orice persoană interesată poate formula critici cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei atacate, acesta fiind aşadar singurul cadru prevăzut de lege în care poate fi analizată legalitatea şi temeinicia soluţiilor date de magistraţi.

De asemenea, pentru a se verifica dacă într-o cauză s-a săvârşit sau nu vreo faptă penală, trebuie avută în vedere împrejurarea că magistraţii nu pot avea calitatea de subiecţi activi ai unei infracţiuni exclusiv pe considerentul că au adoptat o soluţie sau alta. Astfel, nemulţumirea unui justiţiabil cu privire la modul de instrumentare şi de soluţionare a unui cauze, nu poate conduce, de plano, la prezumţia existenţei unei fapte de natură penală, activitatea fiecăruia dintre participanţii la înfăptuirea actului de justiţie, fiind, aşa cum s-a arătat, supusă cenzurii controlului prin exercitarea căilor ordinare sau extraordinare de atac sau al organului abilitat cu cercetarea conduitei profesionale.

În cauză, Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte constată că nu sunt indicii şi elemente care să justifice existenţa vreunei fapte cu caracter penal şi, în urma verificării întregului material probator aflat la dosarul cauzei, aşa cum s-a constatat şi prin ordonanţa atacată, faptele penale cu privire la care s-a solicitat a fi cercetaţi organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul IPJ Buzău şi procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, nu există.

Caracterul efectiv al anchetei penale depinde, însă, de particularităţile cauzei, întinderea sau varietatea probatoriului pe care se grefează soluţia de clasare diferenţiindu-se în raport cu faptele cercetate.

Dispoziţiile art. 294 alin. (3) şi art. 305 alin. (1) şi (3) din C. proc. pen., recunosc organelor de urmărire penală competenţa de a evalua, încă din faza iniţială a anchetei, atât măsura în care faptele reclamate corespund, formal, tiparului legal de incriminare, cât şi eventuala incidenţă a unui alt caz de împiedicare a exercitării acţiunii penale, prevăzut de art. 16 din C. proc. pen., concluzia acestei evaluări urmând a se reflecta în soluţiile dispuse (fie de efectuare a urmăririi penale in personam - atunci când sunt îndeplinite exigenţele art. 305 alin. (3) din C. proc. pen. - fie de clasare).

În cauza de faţă, dat fiind conţinutul concret al faptelor descrise în plângerea penală, concluzia procurorului de caz se grefează pe examinarea în drept a actelor/omisiunilor reclamate şi a înscrisurilor existente la dosar, probe suficiente pentru a se concluziona asupra inexistenţei faptelor, prin raportare la soluţia de clasare atacată.

În consecinţă, având în vedere că în conţinutul plângerii formulate petenţii nu au învederat date, fapte şi împrejurări care să realizeze conţinutul elementelor de tipicitate al infracţiunilor reclamate sau al altor fapte de natură penală, iar judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a identificat indicii în sensul exercitării atribuţiilor de serviciu cu încălcarea dispoziţiilor legale, se constată că, în mod corect, prin ordonanţa de clasare, s-a dispus clasarea cauzei, sub aspectul infracţiunilor reclamate, reţinându-se că faptele reclamate nu există.

Din perspectiva argumentelor expuse, soluţia dispusă prin ordonanţa atacată cu privire la infracţiunile sesizate, este legală şi temeinică, iar plângerea formulată este nefondată.

Pentru aceste considerente, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) teza finală din C. proc. pen. judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenţii A. şi B. împotriva ordonanţei de clasare din data de 25 iunie 2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petenţii la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenţii A. şi B. împotriva ordonanţei de clasare din data de 25 iunie 2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

Obligă petenţii la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 21 octombrie 2025.