Complaint against criminal discontinuation inadmissible due to lack of standing for a non-victim complainant

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin ordonanţa din data de 22 mai 2025 emisă în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza 1 şi lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi fals intelectual, prevăzute de art. 320 alin. (2) din C. pen. şi art. 321 alin. (1) din C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale şi clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut că la data de 07.07.2022, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a fost înregistrat denunţul înaintat de Inspectoratul de Stat în Construcţii Bucureşti în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi fals intelectual, iar prin ordonanţa nr. 1132/214/P/2022 din data de 12.07.2022 s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză în cea ce priveşte aceste infracţiuni.

S-a mai reţinut că la data de 16.08.2022 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a fost înregistrat un denunţ având conţinutul identic cu cel înaintat anterior de Inspectoratul de Stat în Construcţii, iar prin ordonanţa din 28.07.2022 a fost dispusă începerea urmăririi penale în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Prin ordonanţa nr. 1132/214/P/2022 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia s-a dispus reunirea celor doua cauze şi pe parcursul urmăririi penale s-a stabilit faptul că, începând cu data de 21 decembrie 2024, numitul A. a fost ales deputat în Parlamentul României, astfel că prin ordonanţa nr. 1132/214/P/2022, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Din conţinutul actelor de sesizare procurorul a constatat că martorul denunţător B. reclamă că autorizaţia de construire nr. x din data de 14.07.2020, emisa de Primăria Comunei Limanu a suportat o adăugire olografă, însoţită de semnătura primarului, în funcţie la acel moment, A., adăugire care ar fi fost făcută la finalul anului 2016, martorul denunţător considerând că autorizaţia în cauză ar fi falsă, întrucât nu putea fi realizată o construcţie de tipul P+1E, în condiţiile în care legea interzice acest lucru în cazul falezelor, iar terenul pe care este ridicată construcţia se află în domeniul public al statului, fiind de interes naţional, precum şi că emiterea unei autorizaţii de construire, cu încălcarea regimului impus de regulile de urbanism, constituie infracţiunea de abuz în serviciu.

Din documentaţia înaintată de Primăria Comunei Limanu la data de 23.03.2023, procurorul a reţinut că, prin contractul de vânzare cumpărare nr. x din data de 23.10.2008, unitatea teritorial administrativă, prin intermediul primarului în funcţie, C. a înstrăinat către D. o suprafaţă de teren de 659 de mp, teren situat în intravilanul comunei Limanu, 2 Mai, str. x, identificat cu nr. cadastral x, pe care se afla, la momentul tranzacţiei, edificată o construcţie, în suprafaţă totală de 253 mp, C1-C7, proprietatea cumpărătorului, fără acte.

Potrivit extrasului de carte funciară, procurorul a reţinut că anterior contractului de vânzare-cumpărare nu a fost identificat decât un teren intravilan curţi/construcţii în suprafaţă de 659 mp, fără identificarea vreunei construcţii şi că, prin încheierea de intabulare nr. x din data de 26.09.2008, imobilul constituit din teren în suprafaţă de 659 mp cu nr. cadastral x a fost înscris în favoarea UAT Limanu iar, fişa imobilului cu nr. cadastral x, având adresa Sat 2 Mai, str. x, cuprindea terenul în suprafaţă de 659 de mp în proprietatea Consiliului Local Limanu cu act de proprietate hotărârea nr. 34 din data de 28.04.2005 şi construcţii C1-C7, acestea fără acte, în proprietatea lui D..

Totodată, potrivit documentaţiei înaintate de autoritatea publică, procurorul a reţinut că acelaşi primar C. a înstrăinat către D., în baza contractului de vânzare-cumpărare din data de 10.04.2014, o altă suprafaţă de 342 de mp, situat în localitatea 2 mai, str. x, comuna Limanu, identificat cu nr. cadastral x şi învecinat cu Consiliul Local Limanu şi D. şi E., contract în legătură cu care martora F. a declarat că hotărârea Consiliului Local Limanu nr. 4/2014 prin care s-a aprobat scoaterea la licitaţie a acestei suprafeţe de teren a fost anulată în 2015 de instanţa de judecată.

Conform autorizaţiei de construire nr. x din data de 14.07.2010 transmisă, în copie, de Primăria Limanu, s-a constatat că pe înscris nu exista nicio modificare, adăugire care să indice regimul de înălţime sau vreo trimitere la vreun proiect tehnic.

Din cuprinsul procesului-verbal de recepţie din data 20.10.2010 privind lucrarea construcţii spaţii comune relaxare pescari, executată în regie proprie în baza autorizaţiei de construire nr. x din data de 14.07.2010 şi comunicat de Primăria Limanu, a rezultat că au fost edificate suprafeţe construite spaţiu de relaxare 72 mp, suprafaţa desfăşurată spaţiu de relaxare 179,42 mp şi suprafaţa construită căsuţe de 11,40 mp.

Procurorul a mai reţinut că, în anul 2010, D. deţinea în proprietate o suprafaţă de teren de 659 mp şi în chirie o altă suprafaţă învecinată de 100 mp.

Potrivit aceloraşi înscrisuri puse la dispoziţie de unitatea administrativ teritorială, s-a reţinut că, încă, din anul 2006, D. a obţinut o autorizaţie de construire nr. x/22.03.2006 pentru extinderea G. - supraetajare cazemată (construcţie provizorie) cu referire la căsuţele ridicate pe terenul deţinut în concesiune.

În ceea ce priveşte certificatul de urbanism nr. x din 29.10.2009, care a stat la baza eliberării autorizaţiei de construire nr. x/2010, s-a constatat că acesta a fost emis în legătură cu suprafaţa de teren de 659 mp, aflată în proprietatea privată a lui D. şi a fost eliberat pentru construirea de spaţii comune de relaxare pescari.

Potrivit memoriului tehnic nr. 28/2009, întocmit de S.C. H. S.R.L., pentru construcţia de spaţii comune relaxare pentru pescari, procurorul a reţinut că se indica ca amplasament terenul din comuna Limanu, localitatea 2 Mai, str. x, deţinut de D. în concesiune conform contractului încheiat în anul 2003 şi priveşte construirea unui imobil cu regim de înălţime parter pentru trei căsuţe din lemn.

Faptul că, la momentul solicitării autorizaţiei de construire, în iunie 2010, construcţiile C1-C7 erau deja edificate, s-a constatat că a rezultat şi din răspunsul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa care a respins solicitarea de acordare a avizului de mediu întrucât lucrările de investiţie erau deja realizate.

Totodată, potrivit memoriului tehnic întocmit de S.C. H. S.R.L., s-a mai constatat că, tot în 2009, erau deja edificate construcţiile C1-C7, regim înălţime P+1E pe o suprafaţă construită de 253 de mp pe terenul deţinut de D. în proprietate privată conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x din data de 23.10.2008 şi urma să fie edificată o nouă contracţie în suprafaţă de 72 de mp, regim de înălţime P+1E, aceasta din urmă regăsindu-se şi în cuprinsul procesului-verbal de recepţie a lucrărilor din data de 20.10.2020.

În continuare, s-a reţinut că, prin hotărârea Consiliului Local din data de 22.04.2013 s-a aprobat prelungirea contractului de închiriere nr. x din data de 19.05.2003 până la data de 19.05.2018 şi o suplimentare a suprafeţei închiriate cu 50 mp, iar prin hotărârea Consiliului Local din data de 25.07.2013 se modifica HCL din data de 22.04.2013, în sensul în care se prelungeşte durata de închiriere a terenului până la data de 19.05.2023.

Astfel, s-a constatat că, D. deţinea în 2010, în proprietate privată, 659 de mp de teren cu construcţii, iar în concesiune o suprafaţă de 100 de mp, pe care erau edificate căsuţe din lemn, în anul 2013 suprafaţa de teren deţinută în concesiune a fost extinsă cu alţi 50 de mp şi în 2014 a mai dobândit, în proprietate privată, o suprafaţă de 342 de mp, toate aceste terenuri fiind învecinate.

Din cuprinsul proceselor-verbale de control, întocmite de Inspectoratul Judeţean în Construcţii Constanţa, s-a reţinut că autorizaţiile de construire nr. x din data de 14.07.2010 şi nr. 106 din data de 29.07.2016, pentru construirea spaţiilor comune de relaxare şi extinderea spaţiului de relaxare P+1E+M au fost eliberate cu nerespectarea normelor legale, cu date incomplete şi eronate, la fel şi certificatele de urbanism eliberate la data de 30.09.2014 şi 13.05.2015 în scopul întocmirii PUZ pentru modificare POT şi CUT, în vederea extinderii spaţiului de relaxare pescari P+1E+M, cum ar fi: lipsa menţionării reglementărilor urbanistice aprobate pentru zona de amplasament, fără a solicita avize de la Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Salubritate, fără a solicita expertiză tehnică, fără să facă cunoscute solicitantului informaţiile urbanistice din documentaţie.

Potrivit certificatului de atestare fiscală pentru persoane fizice, eliberat pentru cadastru şi intabulare a rezultat ca fiind înregistrate în baza procesului-verbal de recepţie a lucrărilor nr. x din data de 09.06.2017: suprafaţa totală desfăşurată de 843 mp, clădire nerezidenţială corp principal în suprafaţă de 547 mp şi încăperi situate la subsol, demisol şi/sau mansardă în suprafaţă de 296 mp, an construcţie 2017, extindere spaţiu relaxare pescari P+1E+M, suprafaţa de 152 de mp, an construcţie 2007 (P+1), la baza acestor menţiuni stând şi autorizaţia de construire nr. x din data de 14.07.2010 pentru spaţii comune relaxare pescari, pe care exista adnotarea efectuată olograf P+1E, conform proiectului nr. 28/2005, modificare confirmată de primar A., semnătură indescifrabilă şi amprenta ştampilei Primăriei Limanu.

Procurorul a reţinut că acest document se regăseşte, în copie certificată, la O.C.P.I. şi a stat la baza efectuării menţiunilor aferente în cartea funciară.

Faţă de întreaga documentaţie depusă la dosarul de urmărire penală, procurorul a constatat că autorizaţia de construire nr. x din data de 14.07.2010, cu adnotările ulterioare a fost folosită pentru intabularea dreptului de proprietate a unei construcţii C8, cu regim de înălţime P+lE la data de 19.02.2018, având o suprafaţă construita la sol de 73 de mp şi o suprafaţă construită desfăşurată de 152 de mp; că pentru construcţia C9 dreptul de proprietate a fost intabulat tot la data de 19.02.2018, în baza autorizaţiei de construire nr. x/29.07.2016, desfăşurată pe trei niveluri având un regim de înălţime P+lE+M, cu o suprafaţă construită la sol de 245 de mp şi o suprafaţă construită desfăşurată de 843 de mp.

Conform planului de proiecţie nr. 70 prezentat în extrasul de carte funciară, aflat la dosar, s-a constatat că cele două construcţii C8 şi C9 sunt două construcţii diferite, învecinate, iar emiterea autorizaţiei de construire nr. x din data de 29.07.2016 pentru imobilul C9 nu depinde de autorizaţia nr. x din data de 14.07.2010, fiind vorba de două corpuri de clădire independente unul de celălalt, chiar dacă în cuprinsul autorizaţiei nr. 106 se face menţiunea că este vorba de extindere spaţiu relaxare pescari P+lE+M.

În ceea ce priveşte certificatul de urbanism nr. x din 30.09.2014, care a stat la baza eliberării autorizaţiei de construire din 2016, s-a reţinut că acesta viza realizarea de construcţii pe o suprafaţă de teren de 1001 de mp, suprafaţă de teren care rezultă şi din actul de alipire nr. 2253 din data de 30.05.2014 si care se afla în proprietatea privată a solicitantului D..

Procurorul, din declaraţia martorului A., a reţinut că acesta a negat faptul că ar fi semnat, completat, alterat sau modificat autorizaţia nr. x din 2010, autorizaţie ce a fost emisă de fostul primar C., care privea construirea unor căsuţe cu regim de înălţime parter, potrivit memoriului tehnic care a stat la baza emiterii autorizaţiei, acestea existând şi în prezent, fiind ridicate pe terenul închiriat de D. în baza contractului de închiriere nr. x din data de 19.05.2003, prelungit până în 2023 şi intabulat în favoarea statului român si aflat în administrarea I..

Din declaraţia martorul C., procurorul a reţinut că autorizaţia nr. x din 2010 a fost eliberată în baza certificatului de urbanism, a proiectului aprobat prin hotărâre de consiliu local şi a avut ca obiect construirea a şase căsuţe descrise în proiectul nr. 28/2009, că, deşi D. a solicitat eliberarea unei autorizaţii pentru extindere spaţiu relaxare pescari, nu s-a emis o autorizaţie în acest sens întrucât nu a prezentat PUZ-ul solicitat.

Din declaraţia martorei F., fost secretar al comunei Limanu, s-a reţinut că în anul 2003 a semnat o autorizaţie de construire pe numele lui D. având ca obiect construirea provizorie a unui G. şi ulterior a fost emisă autorizaţia nr. x/22.03.2006 de extindere a popasului turistic, autorizat în 2003, D. deţinând terenul în suprafaţă de 100 de mp în baza unui contract de închiriere din anul 2003, neputând edifica construcţii permanente pe acesta.

Sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi fals intelectual, procurorul a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale, infracţiunile consumându-se la momentul falsificării înscrisului, cu condiţia ca acesta să fie apt să producă consecinţe juridice, termenul de prescripţie al răspunderii penale calculându-se de la momentul săvârşirii faptei, respectiv al falsificării fiecărui înscris. Procurorul a reţinut că în cazul ambelor infracţiuni termenul de prescripţie al răspunderii penale este de 5 ani şi pe autorizaţia de construire nr. x din data de 14.07.2010 au fost efectuate anumite adăugiri de primarul în funcţie la o dată ulterioară eliberării acesteia, respectiv după iunie 2016, când a fost ales primar A., dar înainte de data folosirii respectivului înscris la O.C.P.I., respectiv 19.02.2018, rezultă că adnotările au fost realizate pe autorizaţia de construire înainte de februarie 2018, iar termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit cel mai târziu la data de 19.02.2023.

Cu privire la eliberarea autorizaţiei de construire nr. x din data de 29.07.2016, prin care a fost autorizată extinderea construcţiei P+1E (modificată ulterior) pentru a deveni o construcţie P+1E+M, de către primarul în funcţie A., s-a constatat că nu poate fi reţinută existenţa infracţiunii de abuz în serviciu, deoarece eliberarea acestei autorizaţii a avut la bază certificatul de urbanism emis în scopul declarat pentru extindere spaţiu relaxare pescari P+1E+M, conform CUT şi avizele aferente, fiind aprobat PUZ-ul prin HCL nr. 27 din data de 08.05.2015 şi avizat favorabil de Consiliul Judeţean Constanţa, restul abaterilor indicate în procesul-verbal de control realizat de Inspectoratul de Stat în Construcţii constituind abateri de la normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, sancţionate contravenţional.

De asemenea, nici în cazul eliberării autorizaţiei de construire nr. x din data de 14.07.2010 procurorul a arătat că nu poate fi reţinută infracţiunea de abuz în serviciu, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, la baza eliberării autorizaţiei existând memorii tehnice atât în ceea ce priveşte edificarea căsuţelor din lemn, cât şi extinderea construcţiei deja existente pe terenul proprietatea privată a lui D., ceea ce a condus la concluzia că, în anul 2009, s-a solicitat eliberarea unei autorizaţii atât în ceea ce priveşte extinderea spaţiilor de relaxare edificate pe terenul deţinut de D. în concesiune, cât şi pe terenul proprietate privată.

Procurorul a reţinut însă că, în cea mai mare parte construcţiile C1-C7 realizate pe terenul proprietate privată a lui D. au fost edificate, aşa cum a rezultat din documentaţia existentă la dosarul cauzei, înainte de eliberarea autorizaţiei de construire nr. x/2010, iar certificatul de urbanism eliberat anterior emiterii autorizaţiei de construire din anul 2010 privea chiar suprafaţa de teren deţinută în proprietate privată, concluzionând că eliberarea autorizaţiei nr. x din data de 14.07.2010 nu s-a făcut cu încălcarea normelor legale.

Împotriva ordonanţei de clasare din data de 22 mai 2025, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, petentul B. a formulat plângere, în temeiul art. 339 din C. proc. pen., la procurorul ierarhic superior.

Prin ordonanţa nr. 84/II-2/2025 din data de 01 iulie 2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 339 alin. (1) din C. proc. pen., s-a respins plângerea formulată de petentul B. împotriva ordonanţei de clasare nr. 1132/214/P/2022 din data de 22.05.2025.

Pentru a dispune astfel, procurorul ierarhic superior a reţinut că petentul nu are calitatea procesuală de a ataca soluţia dispusă în cauză, nefiind persoană vătămată, ci denunţător.

Împotriva ordonanţei nr. 84/II-2/2025 din data de 01 iulie 2025 a formulat plângere petentul B., susţinând că soluţia dispusă cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu este nelegală şi netemeinică deoarece procurorul de caz a făcut în mod eronat aplicarea Deciziei CCR nr. 405/2016, apreciind că nu au fost încălcate de către numitul A. norme din legislaţia primară, când în realitate au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 50/1991 - art. 1, 2, 5. A arătat că procurorul nu a administrat probele necesare stabilirii adevărului şi justei soluţionări a cauzei, nu a motivat corespunzător soluţia dată în cauză, nu a arătat pe baza căror probe şi-a fundamentat soluţia, pe care le-a înlăturat, nu a examinat toate susţinerile din plângerea formulată, nu a argumentat care din probe nu sunt utile şi de ce sunt neconforme cu realitatea.

A mai susţinut şi că organele de urmărire penală care au soluţionat plângerea sunt necompetente material şi funcţional în soluţionarea cauzei, având în vedere calitatea persoanelor la data săvârşirii prezumtivelor fapte, prejudiciul creat şi textele de lege incriminatoare cu referire la fapte asimilate faptelor de corupţie.

Petentul a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea ordonanţei atacate şi trimiterea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale.

Analizând plângerea formulată, pe baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în raport de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Preliminar, judecătorul de cameră preliminară va determina coordonatele normative aplicabile în prezenta cauză, respectiv dispoziţiile art. 336 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime şi dispoziţiile art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., care stabilesc că persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 din C. proc. pen., poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Formularea plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată este supusă unor condiţii expres prevăzute de legiuitorul naţional în Capitolul VII, ce poartă denumirea marginală, "Plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală", din Titlul I "Urmărirea penală", art. 336 - 341 din C. proc. pen., referitoare, printre altele, la titularii îndrituiţi să recurgă la acest demers.

Astfel, potrivit art. 336 alin. (1) din C. proc. pen., "Orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.".

Din interpretarea sistematică a normelor legale evocate coroborate cu art. 340 alin. (1) din C. proc. pen. rezultă, aşadar, că poate formula plângere împotriva soluţiei de clasare exclusiv persoana care a suferit o vătămare a intereselor sale legitime prin această soluţie, în măsura în care plângerea formulată în conformitate cu prevederile art. 339 din C. proc. pen. a fost respinsă de către procurorul ierarhic superior.

Potrivit art. 289 alin. (1) din C. proc. pen., "plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune", iar potrivit art. 290 alin. (1) din C. proc. pen., "denunţul este încunoştinţarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârşirea unei infracţiuni".

Astfel, se reţine că, în cauza de faţă, prin denunţul înregistrat la data de 16.08.2022 pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, petentul B. a sesizat organele judiciare cu privire la o pretinsă săvârşire a infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, iar prin ordonanţa din data de 28.07.2022 a fost dispusă începerea urmăririi penale în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Se constată că prin ordonanţa nr. 1132/214/P/2022 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia s-a dispus reunirea acestei cauze cu cea care formează obiectul dosarului nr. x/2022

Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reclamat că autorizaţia de construire nr. x din data de 14.07.2010 prin care a fost autorizat obiectivul cu destinaţia de spaţii comune relaxare pescari la adresa din 2 Mai, comuna Limanu, judeţul Constanţa a fost falsificată, în sensul în care, după investirea în funcţie, în luna iunie 2016, a lui A., primar al comunei Limanu la acea dată, acesta a modificat obiectul autorizaţiei de construire cu pixul, şi anume, a adăugat P+1E conform proiectului nr. 28/2003 şi a aplicat semnătura şi ştampila pe autorizaţia emisă încă din anul 2010. Totodată, s-a mai arătat în actul de sesizare că acelaşi primar, A., în semn de mulţumire pentru ajutorul oferit în campania electorală de D. a emis şi autorizaţia de construire nr. x din data de 29.07.2016, prin care a autorizat extinderea construcţiei P+1E (modificată ulterior) pentru a deveni o construcţie P+1E+M.

Întrucât, începând cu data de 21 decembrie 2024, numitul A. a fost ales deputat în Parlamentul României, prin ordonanţa nr. 1132/214/P/2022, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Raportând consideraţiile teoretice la datele concrete ale cauzei, în ceea ce priveşte presupusa săvârşire a infracţiunilor de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (2) din C. pen., abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi constată că petentul este o persoană exterioară conflictului de drept penal cu privire la care acesta a sesizat organul de urmărire penală, iar din punct de vedere procesual are calitatea de denunţător, nu de persoană vătămată.

Dreptul la un tribunal, recunoscut de art. 21 din Constituţie în acord cu art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ce-şi găseşte expresia în art. 340 din C. proc. pen., garantat oricărei persoane care urmăreşte să obţină o decizie judiciară privitoare la drepturile sale civile sau cu privire la o acuzaţie penală formulată împotriva ei, nu presupune şi dreptul de a declanşa verificarea legalităţii urmăririi penale efectuate împotriva unor terţi.

Astfel, împrejurarea că petentul B. a denunţat autorităţilor nişte fapte pe care le-a apreciat ca fiind o încălcare a normelor de drept penal nu îi conferă automat şi calitatea de "persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate", de natură a-i deschide calea plângerii conform art. 340 din C. proc. pen.

În acest sens, prin Decizia nr. 13 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 794 din 09 noiembrie 2011, s-au stabilit cu caracter obligatoriu următoarele:"cu referire la titularii care, potrivit art. 2781 alin. (1) din C. proc. pen., pot ataca soluţiile de neurmărire penală sau netrimitere în judecată dispuse de procuror, se pune mai întâi o problemă de principiu, şi anume aceea de a stabili în ce măsură denunţătorul se circumscrie noţiunii de "persoană vătămată" ori, după caz, de "persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate", întrebuinţate de legiuitor în acest text de lege.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că noţiunea de "denunţător" este incompatibilă cu aceea de "persoană vătămată", adică de persoană care, în calitate de subiect pasiv şi titular al valorii sociale împotriva căreia s-a îndreptat presupusul act de conduită al făptuitorului, a suferit prin fapta penală reclamată o vătămare fizică, morală sau materială, întrucât în cazul acesteia vorbim despre o altă modalitate de sesizare a organelor judiciare (plângere, iar nu denunţ). Pentru a stabili dacă denunţătorul poate fi o "persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate", trebuie delimitată noţiunea de "interese legitime", prin raportare la conduita denunţătorului, care acţionează, fie pentru că legea îl obligă la un asemenea demers (de exemplu, în cazul infracţiunilor a căror nedenunţare sau nesesizare a organelor judiciare constituie ea însăşi o infracţiune), fie pentru că spiritul etic sau civic îl determină la o asemenea acţiune.

În aceste cazuri nu se poate vorbi despre un interes legitim propriu, concret şi actual pe care l-ar avea denunţătorul pentru a depăşi demersul iniţial, de încunoştinţare a organelor de urmărire penală cu privire la presupusa săvârşire a unei infracţiuni, indiferent de cauza care l-a determinat în primă instanţă să acţioneze (o obligaţie legală sau propria conştiinţă). Dacă legea recunoaşte oricărei persoane dreptul de a sesiza organele de urmărire penală, atunci când apreciază că s-a comis o infracţiune, nu acelaşi lucru se poate afirma şi în ceea ce priveşte posibilitatea de a contesta în justiţie actul prin care procurorul a apreciat, cu referire la aspectele sesizate, că nu este cazul să se înceapă urmărirea penală sau, după caz, să dispună trimiterea în judecată a persoanei (persoanelor) cercetate."

În conformitate cu dispoziţiile art. 4741 din C. proc. pen., această decizie îşi menţine valabilitatea şi după intrarea în vigoare a Noului C. proc. pen., adoptat prin Legea nr. 135/2010, întrucât dispoziţia legală care a generat problema de drept dezlegată subzistă şi în noua reglementare, regăsindu-se în cadrul dispoziţiilor prevăzute de art. 340 din C. proc. pen.

Prin urmare, deşi legea recunoaşte oricărei persoane dreptul de a sesiza organele de urmărire penală, atunci când apreciază că s-a săvârşit o infracţiune, procedura de contestare a soluţiilor procurorului în faţa judecătorului de cameră preliminară are esenţialmente un caracter privat, dedus din cerinţa unei vătămări în drepturile sau interesele legitime ale persoanei care se adresează justiţiei.

Ca atare, simpla depunere a unei sesizări cu privire la presupuse infracţiuni de fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale şi abuz în serviciu nu îi conferă petentului, prin ea însăşi, legitimitate procesuală în procedura reglementată de dispoziţiile art. 340 şi următoarele din C. proc. pen., acesta neavând calitatea de persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate, ci calitatea de denunţător în raport cu faptele cercetate în dosarul penal nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

Astfel, încunoştinţând organele judiciare cu privire la săvârşirea presupuselor infracţiuni de fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale şi abuz în serviciu de către numitul A., în calitate de primar al comunei Limanu, petentul B. a acţionat în virtutea unui interes public, ca reprezentant al societăţii, interes public ce este limitat însă exclusiv la sesizarea organelor de urmărire penală.

În consecinţă, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi conchide că nu este îndeplinită condiţia imperativă prevăzută de dispoziţiile art. 340 alin. (1) raportat la art. 336 alin. (1) din C. proc. pen. în ceea ce priveşte calitatea petentului de a introduce plângere împotriva soluţiei de clasare dispusă de procuror.

Pentru considerentele expuse, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul B. împotriva ordonanţei din data de 22 mai 2025 emisă în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 84/II-2/2025 din data de 01 iulie 2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Deopotrivă, reţinând culpa procesuală a petentului în formularea prezentei plângeri, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul B. împotriva ordonanţei din data de 22 mai 2025 emisă în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 84/II-2/2025 din data de 01 iulie 2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 21 octombrie 2025.