Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 416/2025 AI generated

Revision of cassation admissibility rejection after constitutional ruling on error of non-cessation of criminal proceedings

Case Number Decizia nr. 416/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the revision request filed by the defendant, annulling in part its own 2021 decision that had rejected the admissibility of her *recurs în casație* regarding the case for cessation of criminal proceedings; the court ordered the re-adjudication of the admissibility of this specific cassation ground, which was referred for random allocation, while maintaining the finality of the underlying 2021 appellate conviction for bribery, fraud, and money laundering (resultant sentence of 6 years and 8 months imprisonment) which remains in force pending the new admissibility review. The dispute centered on whether the exclusion of the defendant from filing a cassation appeal on the basis of the error of not ordering the cessation of proceedings violated the right to a fair trial, a contention previously barred by the courts due to procedural inadmissibility. The decisive legal basis was Constitutional Court Decision No. 50/2025, which declared the provision of Art. 438(1)(8) of the Code of Criminal Procedure unconstitutional to the extent it excluded defendants from cassation in cases of erroneous non-cessation of the process, triggering the extraordinary revision remedy under Art. 453(1)(f) and Art. 459 of the Code of Criminal Procedure because the consequences of the constitutional violation continued to persist and could only be remedied through revision.

Legislator headnote

AI generated

art. 5 din C. pen, art. 289 alin. (1) din C. pen, art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 308 alin. (1) din C. pen, art. 66 alin. (1) lit. a) din C. pen, art. 65 alin. (1) din C. pen; Revision of cassation admissibility rejection after constitutional ruling on error of non-cessation of criminal proceedings: Prin sentinţa penală nr. 1 din data de 21 noiembrie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, printre altele, în temeiul art. 5 din C. pen., s-a stabilit legea penală mai favorabilă ca fiind noul C. pen.

Keywords

AI generated
grounds for cassation criminal revision proceedings annulment proceedings constitutional revision bribery right to fair trial

Cited Legislation

AI generated
art. 5 din C. pen
1 din data de 21 noiembrie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, printre altele, în temeiul art. 5 din C. pen., s-a stabilit legea penală mai favorabilă ca fiind noul C.
art. 289 alin. (1) din C. pen
În temeiul art. 289 alin. (1) din C. pen.
art. 6 din Legea nr. 78/2000
raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.
art. 308 alin. (1) din C. pen
78/2000, cu aplicarea art. 308 alin. (1) din C. pen., a fost condamnată inculpata A.
art. 66 alin. (1) lit. a) din C. pen
În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a) din C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art.
art. 65 alin. (1) din C. pen
În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen.
art. 35 alin. (1) din C. pen
78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art.
art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019
În temeiul art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor, în forma infracţiunii simple (disimularea provenienţei sumei de 98.100 euro).

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra cererii de revizuire formulată de revizuenta A., reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1 din data de 21 noiembrie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, printre altele, în temeiul art. 5 din C. pen., s-a stabilit legea penală mai favorabilă ca fiind noul C. pen.

În temeiul art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 308 alin. (1) din C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă simplă (în relaţia cu S.C. "B." S.R.L., C., Italia).

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a) din C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei societăţi comerciale), pe durata de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) din C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei societăţi comerciale), pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (5 acte materiale, în relaţia cu S.C. "B." S.R.L., C., Italia, S.C. "D." GmbH, Germania, S.C. "E." GmbH, Linz, Austria, S.C. "F." S.A., Luxemburg, S.C. "G." S.R.L., Maranello, Italia).

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a) din C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei societăţi comerciale), pe durata de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) din C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei societăţi comerciale), pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor, în forma infracţiunii simple (disimularea provenienţei sumei de 98.100 euro).

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a) din C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei societăţi comerciale), pe durata de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) din C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei societăţi comerciale), pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele principale şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1 an şi 4 luni închisoare, urmând ca, în final, inculpata să execute pedeapsa rezultantă principală de 4 ani şi 4 luni închisoare.

În temeiul art. 60 din C. pen., s-a dispus executarea pedepsei în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. şi art. 67 alin. (1) din C. pen., s-au contopit pedepsele complementare şi s-a aplicat inculpatei pedeapsa rezultantă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute art. 66, alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei societăţi comerciale), pe durata de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen. şi art. 65 alin. (1) şi alin. (3) din C. pen., s-au contopit pedepsele accesorii şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1), lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei societăţi comerciale), pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus perioada reţinerii, din ziua de 02.07.2012.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 998 şi art. 999 din vechiul C. civ., s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, astfel cum aceasta a fost precizată, şi a fost obligată inculpata A., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. "H." S.A. la plata accesoriilor prejudiciului de 6.006.298,93 RON, produs prin săvârşirea infracţiunii, numai în raport cu sumele de bani obţinute pe nedrept în relaţiile cu societăţile S.C. "B." S.R.L., C., Italia, S.C. "D." GmbH, Germania, S.C. "E." GmbH, Linz, Austria, S.C. "F." S.A., Luxemburg, S.C. "G." S.R.L., Maranello, Italia.

În temeiul art. 289 alin. (3) din C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpata A. a sumei de 98.100 euro, primită cu titlu de mită.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Structura Teritorială Iaşi, din datele de 6. III.2012 şi 18. VII.2012, din dosarul de urmărire penală nr. 82/P/2010.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpata A..

Prin decizia penală nr. 904/A din data de 16 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul, astfel cum a fost formulat şi precizat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi apelul formulat de inculpata A. împotriva sentinţei penale nr. 1/21.10.2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2012.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală şi, rejudecând pe fond, printre altele:

Prin încheierea de şedinţă din data de 16.12.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2012, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor penale faţă de inculpata A..

S-au descontopit pedepsele rezultante principală de 4 ani şi 4 luni închisoare, complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe durata de 2 ani şi accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., stabilite faţă de inculpata A., repunând, în individualitatea lor, pedepsele închisorii, pedepsele complementare şi pedepsele accesorii.

În temeiul art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită (în legătură cu S.C. "B." S.R.L., Italia).

În temeiul art. 67 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a fi administrator), pe durata de 5 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interdicţiei exerciţiului aceloraşi drepturi.

În temeiul art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) din C. pen., art. 79 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 1 an şi 6 închisoare, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită (în legătură cu S.C. "G." S.R.L., Italia).

În temeiul art. 67 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a fi administrator), pe durata de 2 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interdicţiei exerciţiului aceloraşi drepturi.

În temeiul art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) din C. pen., art. 79 alin. (3) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă are ca rezultat obţinerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele acesteia, cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată (în raport cu S.C. "B." S.R.L., Italia, S.C. "D." GmbH, Germania, S.C. "I." S.R.L., Vaslui, S.C. "G." S.R.L., Italia, S.C. "E." GmbH, Linz, Austria, şi S.C. "F." S.A., Luxemburg).

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a fi administrator), pe durata de 5 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interdicţiei exerciţiului aceloraşi drepturi.

În temeiul art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată (două acte materiale, cu privire la S.C. "B." S.R.L., Italia).

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a fi administrator), pe durata de 5 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interdicţiei exerciţiului aceloraşi drepturi.

În temeiul art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor (cu privire la S.C. "G." S.R.L., Italia).

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a fi administrator), pe durata de 2 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interdicţiei exerciţiului aceloraşi drepturi.

În temeiul art. 38 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele închisorii, astfel că s-a aplicat pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 3 ani şi 2 luni închisoare, urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 8 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a fi administrator), pe durata de 5 ani, care se execută potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interdicţiei exerciţiului aceloraşi drepturi.

În temeiul art. 289 alin. (3) din C. pen., s-a luat măsura de siguranţă a confiscării speciale de la inculpata A. a sumelor de 175.600 euro, cu titlu de mită de la S.C. S.C. "B." S.R.L., Italia, şi de 9.950 euro, cu titlu de mită de la S.C. "G." S.R.L., Italia.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a menţinut, faţă de inculpata A. măsura sechestrului asigurător, luat prin ordonanţele din data de 06.03.2012 şi 18.07.2012 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, până la concurenţa sumei de 185.550 euro şi până la concurenţa sumelor cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea, în totalitate, a următoarelor înscrisuri:

- contractul nr. x/31. III.2006, încheiat între S.C. "B." S.R.L., Italia şi S.C. "H." S.R.L., Vaslui (actual S.C. "J." S.R.L.), în limba română şi în limba engleză, cu factura fiscală internă seria x, nr. x, din data de 1. VI.2006, factura externă (invoice) nr. 101/31. V.2006 şi situaţia de lucrări; factura fiscală internă seria x, nr. x, din data de 1. VI.2006, factura externă (invoice) nr. 102/31. V.2006 şi situaţia de lucrări; factura fiscală internă seria x, nr. x, din data de 1. VI.2006, factura externă (invoice) nr. 103/31. V.2006 şi situaţia de lucrări; factura fiscală internă seria x, nr. x, din data de 3. VII.2006, factura externă (invoice) nr. x/3. VII.2006 şi situaţia de lucrări; factura fiscală internă seria x, nr. x, din data de 5. VII.2006, factura externă (invoice) nr. x/5. VII.2006 şi situaţia de lucrări; factura fiscală internă seria x, nr. x, din data de 12. VII.2006, factura externă (invoice) nr. x/12. VII.2006 şi situaţia de lucrări; factura fiscală internă seria x, nr. x, din data de 14. VII.2006, factura externă (invoice) nr. x/14. VII.2006 şi situaţia de lucrări; factura fiscală internă seria x, nr. x, din data de 19. VII.2006, factura externă (invoice) nr. x/19. VII.2006 şi situaţia de lucrări; factura fiscală internă seria x, nr. x, din data de 24. VII.2006, factura externă (invoice) nr. x/24. VII.2006 şi situaţia de lucrări; factura fiscală internă seria x nr. x din data de 26. VII.2006, factura externă (invoice) nr. x/26. VII.2006 şi situaţia de lucrări;

- factura nr. x din data de 21. VI.2006 şi din data de 8. VIII.2006; factura nr. x din data de 23. VI.2006 şi din data de 8. VIII.2006; factura nr. x din data de 26. VI.2006 şi din data de 8. VIII.2006; factura nr. x din data de 28. VI.2006 şi din data de 8. VIII.2006; factura nr. x din data de 3. VII.2006 şi din data de 21. VIII.2006; factura nr. x din data de 6. VII.2006 şi din data de 23. VIII.2006; factura nr. x din data de 10. VII.2006 şi din data de 25. VIII.2006; factura nr. x din data de 14. VII.2006 şi din data de 28. VIII.2006;

- ofertă, înregistrată sub nr. x/13. XII.2005, emisă de S.C. "K." S.R.L.;

- contractul nr. x/31. I.2006, încheiat între S.C. "G." S.R.L., Italia şi S.C. "H." S.R.L., Vaslui, actual S.C. "J." S.R.L., cu factura internă seria x, nr. x/5. VII.2006, factura externă nr. x/5. VII.2006 şi situaţia de lucrări;

- oferta, înregistrată sub nr. x/12. XII.2005, emisă de S.C. "K." S.R.L.;

- oferta, înregistrată sub nr. x/18. I.2006, emisă de S.C. "K." S.R. L.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale, privind deducerea reţinerii pentru inculpata A..

În temeiul art. 424 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dedus reţinerea de la data de 2.07.2012 la data de 3.07.2012.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casaţie inculpata A., invocând cazurile de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7, 8 şi 12 din C. proc. pen.

Recurenta, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., a susţinut că a intervenit, sub imperiul legii vechi, în vigoare la data comiterii faptelor, prescripţia specială a răspunderii penale cu privire la infracţiunea de luare de mită în formă continuată, reţinută pe relaţia B., pentru care intervenise prescripţia specială a răspunderii penale cel mai târziu la data de 05.09.2018 şi, respectiv, cu privire la infracţiunea de luare de mită reţinută pe relaţia G. S.R.L. Italia, pentru care prescripţia răspunderii penale a intervenit cel mai târziu la data de 26.07.2018.

Verificând, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 din C. proc. pen. îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale cererii de recurs în casaţie, instanţa a reţinut, în legătură cu cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. că nu se pot circumscrie acestuia criticile referitoare la intervenţia prescripţiei răspunderii penale,

Drept urmare, prin încheierea din data de 14.12.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2012, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurenta A. împotriva deciziei penale nr. 904/A din data de 16 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2012, doar în ceea ce priveşte cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen. şi a fost trimisă cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C2, în compunere de 3 judecători.

Totodată, prin încheierea din data de 14.12.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2012, a fost respinsă cererea formulată de recurenta A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Împotriva încheierii din data de 14.12.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2012, a formulat cerere de revizuire condamnata A..

În susţinerea căii de atac, în esenţă, revizuenta A. a arătat că prin Decizia nr. 50/2025 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., constatând că soluţia legislativă care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casaţie în situaţia în care în mod greşit nu s-a dispus încetarea procesului penal este neconstituţională, iar recurenta a formulat recurs în casaţie invocând tocmai această situaţie, fiindu-i respins ca inadmisibil, precum şi cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu această excepţie de neconstituţionalitate, care, de asemenea, i-a fost respinsă ca inadmisibilă.

Revizuenta a considerat că se află în aceeaşi situaţie juridică cu persoana căreia i-a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 50/2025, motiv pentru care a formulat cerere de revizuire a încheierii de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, întemeiată pe prevederile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuând să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii.

Analizând cererea de revizuire formulată de revizuenta A., Înalta Curte constată următoarele:

Cererea de revizuire formulată este admisibilă în principiu în raport de dispoziţiile art. 459 alin. (1)-(4) din C. proc. pen.

Astfel, se aminteşte că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare, care permite instanţei penale să revină asupra propriei hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

La analizarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, conform prevederilor art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., instanţa examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

În cauză, cererea de revizuire a fost formulată în interiorul termenul prevăzut de art. 457 alin. (1) teza finală din C. proc. pen., de un an de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Decizia CCR nr. 50/2025 fiind publicată în M. Of I nr. 328 din 11.04.2025.

Revizuenta a fost parte în cauza a cărei revizuire se cere, conform art. 455 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., iar încheierea din data de 14 decembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2012, este o hotărârea definitivă.

Totodată, cererea a fost formulată şi motivată în scris, fiind indicat cazul de revizuire pe care aceasta se întemeiază, respectiv art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., conform căruia revizuirea poate fi cerută atunci când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

În acest context, se reţine că prin încheierea a cărei revizuire se solicită, pronunţată de Înalta Curte, în etapa admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de condamnata A., referitor la cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., s-a constatat că motivele indicate în cererea de recurs în casaţie vizează o ipoteză care nu se circumscrie nici măcar formal cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., din moment ce nu există situaţia premisă prevăzută de legiuitor, vizând existenţa unei dispoziţii de încetare a procesului penal, prin decizia atacată fiind pronunţată o soluţie de condamnare.

Pentru ca cererea de revizuire să fie admisibilă se impune ca revizuentul să fi invocat excepţia de neconstituţionalitate în cadrul dosarului său soluţionat definitiv, condiţie îndeplinită în speţă.

În acest sens, se observă că prin încheierea din 14 decembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2012, a fost respinsă cererea formulată de recurenta A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

După rămânerea definitivă a încheierii împotriva căreia a fost formulată prezenta cale extraordinară de atac, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 50 din 18.02.2025, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 328/11.04.2025, s-a constatat că soluţia legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casaţie în ipoteza în care în mod greşit nu a fost dispusă încetarea procesului penal este neconstituţională.

Aşa fiind, constatând îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte, va face aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 459 alin. (4) din C. proc. pen.

Pe fondul cererii de revizuire, evaluând consecinţele încălcării dispoziţiei a cărei neconstituţionalitate s-a constatat prin decizia Curţii Constituţionale nr. 50/18.02.2025, Înalta Curte constată că acestea continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii atacate.

A raţiona altfel, ar însemna împiedicarea, în continuare, a revizuentei de a beneficia de calea extraordinară de atac a recursului în casaţie şi a perpetua încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României, deşi acesta a invocat, la rândul său, declanşarea controlul de constituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în condiţiile în care stabilitatea hotărârii judecătoreşti nu poate să primeze în raport cu prevederile cu valoare de principiu cuprinse în Constituţie.

Deopotrivă, în considerarea aceloraşi argumente, Înalta Curte reţine că respingerea cererii de revizuire ar lipsi de fundament însuşi controlul de constituţionalitate, întrucât autorul unei excepţii de neconstituţionalitate ar fi pus în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curţii Constituţionale.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 459 alin. (4) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite în principiu cererea de revizuire formulată de revizuenta A..

Va admite cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva încheierii penale din data de 14.12.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2012.

Va anula, în parte, încheierea penală atacată şi va dispune rejudecarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de revizuenta A. împotriva deciziei penale nr. 904/A din data de 16 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Va trimite la repartizare aleatorie cererea de recurs în casaţie formulată de revizuenta A. în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei cereri de revizuire vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în principiu cererea de revizuire formulată de revizuenta A..

Admite cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva încheierii penale din data de 14.12.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2012.

Anulează, în parte, încheierea penală atacată şi dispune rejudecarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de revizuenta A. împotriva deciziei penale nr. 904/A din data de 16 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Trimite la repartizare aleatorie cererea de recurs în casaţie formulată de revizuenta A. în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei cereri de revizuire rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2025.