Criminal dismissal for judicial abuse of office: requirement of extraneous conduct distinct from judicial decision-making

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025

Deliberând asupra plângerii formulate de petenta S.C. A. S.R.L., reţine următoarele:

Prin ordonanţa de clasare nr. 913/242/P/2023 din data de 30 mai 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de petentele S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., întrucât faptele nu există.

Pentru a pronunţa această soluţie, procurorul a constatat că din actele de sesizare şi din înscrisurile depuse în probatoriu rezultă că: La nivelul instanţelor din circumscripţia judeţului Galaţi, prin reprezentant C., s-au derulat mai multe proceduri de insolvenţă, faliment şi executare silită faţă de persoanele vătămate, acestea fiind înregistrate cu obiect diferit, în funcţie de natura cererilor şi a acţiunilor intentate. Unul dintre dosare a fost înregistrat sub nr. x/2014 având ca obiect cererea formulată de reclamanta D. împotriva lichidatorului judiciar E. şi F.. În cursul judecăţii au fost pronunţate mai multe hotărâri judecătoreşti, printre care încheierea din 15.03.2017 prin care s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul sentinţei 378/14.06.2016, încheierea din 26.09.2016 prin care s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar G. şi sentinţa civilă nr. 377/08.10.2019 prin care s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi respingerea acţiunii.

S-a reţinut că dosarul civil nr. x/2018 a vizat cererea formulată de lichidatorul judiciar G. împotriva numitului C., fiind soluţionat prin sentinţa nr. 146/06.07.2020, prin care cel din urmă a fost obligat să restituie în patrimoniul S.C. H. S.R.L. suma 86 560 de RON.

Procurorul a constatat că aspectele invocate în prezenta cauză vizează în esenţă legalitatea şi temeinicia soluţiilor pronunţate de magistraţii judecători, împrejurare care, dincolo de nemulţumirile petenţilor, trebuie să conducă la relevarea unor aspecte care să contureze reaua credinţă a magistraţilor în exercitarea atribuţiunilor de serviciu. Pentru a se contura vreo vinovăţie penală este necesar ca aspectele semnalate să fie susţinute de probe solide: certe, care să conducă fără niciun dubiu că magistraţii reclamaţi au urmărit sau acceptat prejudicierea petenţilor cu ocazia soluţionării cauzelor cu care au fost învestiţi. Or, din conţinutul sesizărilor formulate în prezenta cauză nu se pot releva astfel de aspecte natură penală, care să fie susţinute de elemente probatorii că magistraţii şi-ar fi exercitat atribuţiunile de serviciu cu rea credinţă.

Procurorul a reţinut prevederile legii în cazul infracţiunii de abuz în serviciu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din data de 15.06.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 08.07.2016, dar şi cele statuate de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia) care a arătat că:

"Judecătorii nu ar trebui traşi la răspundere pentru erorile judiciare care nu presupun existenta relei-credinţe şi pentru diferenţele de interpretare a dreptului; remediul principal pentru asemenea erori îl reprezintă procedura de contestare, în concluzie: doar eşecurile provocate cu intenţie printr-un abuz deliberat sau, dacă se poate demonstra, printr-o neglijenţă gravă, repetată şi serioasă ar trebui să dea naştere acţiunilor disciplinare şi sancţiunilor, răspunderii penale sau răspunderii civile", procurorul a apreciat că împrejurarea că soluţiile pronunţate de către magistraţi în cadrul atribuţiilor de serviciu sunt nefavorabile unei persoane nu constituie un indiciu care să pună la îndoială modalitatea în care aceştia şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu.

În ceea ce priveşte activitatea judecătorilor, s-a arătat de către procuror că atribuţiile lor de serviciu se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt investiţi, respectiv interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanţial şi ale celui procedural.

În raport de cele expuse, s-a constatat că nu existe fapte sau elemente concrete care să indice existenţa relei-credinţe în desfăşurarea activităţii judiciare, nefiind precizate acţiuni exterioare procesului de interpretare şi aplicare a legii de către magistraţi, prin care să fi fost încălcate dispoziţiile legale ce reglementează activitatea acestora.

De asemenea, s-a avut în vedere că, deşi petentele au susţinut că soluţiile judecătorilor ar fi fost pronunţate în urma unor asocieri infracţionale ale judecătorilor şi a unor înţelegeri frauduloase, nu a rezultat niciun element de indiciu care să conducă la această ipoteză.

Sub aspectul condiţiilor de fond, s-a reţinut că în cauză nu a fost începută urmărirea penală in rem, fiind evidentă, ab initio, incidenţa art. 16 lit. a) C. proc. pen.., asupra aspectelor invocate fiind suficiente doar explicaţii pur teoretice, fără efectuarea unor acte specifice activităţii de urmărire penală.

Împotriva ordonanţei de clasare nr. 913/242/P/2023 din data de 30 mai 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, petenta a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.

Prin ordonanţa nr. 97/II-2/2025 din data de 25 iulie 2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 339 alin. (1) C. proc. pen.., s-a dispus respingerea plângerii formulată de petentele S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., prin reprezentantul C., împotriva ordonanţei de clasare nr. 913/242/P/2023 din 30.05.2025.

Examinând plângerea, ordonanţa şi actele dosarului, s-a constatat că procurorul de caz, în raport de datele speţei, a dispus în mod just soluţia de clasare. În cauză, procurorul a reţinut în mod corect, printr-o motivare clară şi cu argumente convingătoare, că este incident cazul de clasare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. S-a considerat că elementele existente în cuprinsul sesizării şi în actele dosarului, au avut aptitudinea necesară formării convingerii juste a procurorului de caz, neexistând factori de natură a întrezări necesitatea unei suplimentării a probaţiunii sau a formulării unor concluzii diferite.

Referitor la aspectele menţionate în plângerea împotriva soluţiei, reiterând cele reţinute în ordonanţa de clasare, procurorul şef a precizat că în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că, de principiu, în cauzele încredinţate spre soluţionare, magistraţii se supun numai legii, pronunţând soluţii în funcţie de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri şi niciun magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raţionamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluţii, iar simpla nemulţumire a uneia dintre părţile implicate în litigiu faţă de soluţia adoptată nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale.

Împotriva ordonanţei de clasare nr. 913/242/P/2023 din data de 30 mai 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 97/II-2/2025 din data de 25 iulie 2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a formulat plângere petenta S.C. A. S.R.L., la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

În cererea olografă, petenta, prin administrator, a susţinut că au fost conexate greşit dosarele în care s-au formulat plângeri, întrucât părţile erau două societăţi distincte, S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., care au formulat plângeri către unităţi de parchet diferite, împotriva unor magistraţi diferiţi, din dosare civile diferite între care nu există nicio legătură. S-a arătat că S.C. B. S.R.L. a formulat plângere penală împotriva unor magistraţi din dosarul nr. x/2021 pentru motivul că "la comandă" nu au acordat scutirea taxei de timbru judiciar către C. şi nu au judecat dosarul. S-a mai arătat că S.C. A. S.R.L. a formulat plângere împotriva unui "judecător corupt şi de rea-credinţă, care, prin repetate hotărâri greşite a dus la tâlhăria calificată din 14.07.2022 asupra I., cât şi pentru societăţi comerciale ce îşi aveau sediile profesionale în imobilul tâlhărit de executorul judecătoresc". Această persoană juridică a formulat plângere în dosarul nr. x/2023 împotriva unor "judecători corupţi din dosarul nr. x/2018 pentru sentinţa civilă nr. 146 din 06.07.2020 dată cu rea-credinţă de judecătorul sindic."

Petenta a mai susţinut că nu au fost audiată timp de doi ani de la formularea plângerii penale, iar inactivitatea organelor de urmărire penală echivalează cu o încălcare a drepturilor victimei. De asemenea, a susţinut că procurorii au ignorat deciziile Curţii Constituţionale sau au interpretat greşi instituţia erorii materiale din încheierea din 26.09.2016, invocând şi reaua-credinţă a procurorului de caz care a constatat că cercetarea n rem nu a fost începută şi este incident art. 16 lit. a) C. proc. pen.

Prin urmare, petenta a solicitat admiterea plângerii, admiterea probelor în susţinerea acesteia şi infirmarea ordonanţei procurorului ierarhic superior şi trimiterea cauzei la parchet în vederea completării urmăririi penale.

Examinând plângerea formulată, în baza actelor şi lucrărilor dosarului şi în raport de criticile formulate, Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 340 C. proc. pen.., după respingerea plângerii formulate împotriva soluţiei de clasare pronunţată în cauză, persoana a cărei plângere a fost respinsă conform art. 339 C. proc. pen.. poate face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Soluţionarea plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire este reglementată prin art. 341 C. proc. pen.., iar judecătorul de cameră preliminară realizează un control asupra modului în care s-au desfăşurat actele de cercetare penală, respectiv a modului în care a fost dată soluţia.

Aşadar, se reţine că, prin ordonanţa de clasare contestată, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea petentei S.C. A. S.R.L., sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., în cauză nu a fost începută urmărirea penală in rem, fiind evidentă, ab initio, incidenţa art. 16 lit. a) C. proc. pen.

În concret, prin plângerea formulată, petenta S.C. A. S.R.L., prin reprezentant C., a arătat că este nemulţumită de modalitatea de soluţionare a unor dosare civile, invocând săvârşirea unor infracţiuni de serviciu de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Galaţi şi a mai susţinut că nu au fost audiată în calitate de persoana vătămată timp de doi ani de la formularea plângerii penale, astfel că inactivitatea organelor de urmărire penală echivalează cu o încălcare a drepturilor sale. Nemulţumirea petentei a vizat, aşadar, inactivitatea organelor de urmărire penală, dar şi împrejurarea că acestea nu au respectat deciziile Curţii Constituţionale.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală apreciază că soluţia de clasare, din ordonanţa ce face obiectul cauzei pendinte, este legală şi temeinică. Verificarea ansamblului actelor existente la dosar arată că nu există indicii sau elemente care să ateste că judecătorul care a soluţionat dosarele civile nr. x/2014 şi nr. y/2018 ar fi săvârşit acţiuni sau inacţiuni care să se încadreze în elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu sau al altor fapte penale.

Pentru a se reţine în sarcina unui judecător săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (art. 297 C. pen.), trebuie să se dovedească că acesta a avut un comportament contrar legii, comis cu intenţia de a cauza o pagubă sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice. În desfăşurarea pretinsei activităţi neconforme legii, un judecător sau un expert ar fi trebuit să acţioneze cu intenţie. Nu există probe sau indicii care să conducă la concluzia unei intenţii în vederea producerii unei vătămări intereselor legale ale petentului, nici prin neîndeplinirea unor acte care trebuiau îndeplinite conform legii, nici prin îndeplinirea lor contrară legii (în sensul dat acestei sintagme prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016). Scopul cercetării penale apt de a identifica, dincolo de soluţiile emise, acel act de conduită contrar atribuţiilor de serviciu care să se înscrise în verbum regens prevăzut de lege şi care poate avea influenţă asupra soluţiei. În speţă, însă, nu se identifică asemenea act de conduită ilicit, exterior şi independent de soluţiile emise, care să poată fi circumscris unor fapte prevăzute de legea penală. Soluţionarea dosarelor menţionate în plângere a fost desfăşurată de judecător în exercitarea atribuţiilor de serviciu, potrivit propriei interpretări a dispoziţiilor legale incidente, în limitele competenţelor stabilite prin Legile nr. 303/2004 şi nr. 304/2004.

Împrejurarea că hotărârile pronunţate de judecătorul sindic sunt nefavorabile petentei sau că judecata nu s-a realizat în modalitatea în care aceasta din urmă consideră că ar fi trebuit să aibă loc nu poate conduce, de plano, la prezumţia existenţei unor fapte de natură penală, având în vedere, pe de o parte, că cererile adresate instanţei au fost analizate în cadrul delimitat de dispoziţiile legale incidente, iar, pe de altă parte, că activitatea magistraţilor poate fi cenzurată doar prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.

Astfel, în actuala procedură, judecătorul de cameră preliminară examinează cauza în limitele prescrise de art. 341 C. proc. pen.., respectiv doar soluţia de clasare atacată în speţă. Sesizarea cu o plângere penală îndreptată împotriva unui magistrat nu este de natură a învesti organul judiciar cu atribuţii de control al soluţiei date atunci când circumstanţele adoptării acesteia nu relevă existenţa unui ilicit penal, întrucât scopul cercetării penale nu îl constituie analiza legalităţii şi temeiniciei hotărârii pronunţate de judecător, ci identificarea unui act de conduită a magistratului care să se înscrie în verbum regens indicat în norma de incriminare şi care, uneori, poate avea influenţe asupra acelui act procesual, situaţie care, aşa cum deja s-a arătat, nu se regăseşte în speţă.

Nu în ultimul rând, se apreciază că probele aflate la dosar au aptitudinea şi sunt suficiente pentru formarea convingerii clare/juste în ceea ce priveşte aspectele sesizate, nefiind necesară suplimentarea probaţiunii în acest sens.

În consecinţă, având în vedere că în conţinutul plângerii formulate petenta nu a învederat date, fapte şi împrejurări care să realizeze conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu sau al altor fapte de natură penală, iar judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a identificat indicii în sensul exercitării contrare legii a atribuţiilor de serviciu şi nici probe suplimentare ce se impun a fi administrate, se constată că în mod corect s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii menţionate.

În ceea ce priveşte nemulţumirea petentei cu privire la faptul că nu a fost audiată, se observă că din cuprinsul plângerii nu rezultă date sau informaţii minime cu privire la existenţa infracţiunii imputate, lipsind astfel o descriere a elementului material al infracţiunii. În absenţa altor date, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate reprezenta, prin ea însăşi, elementul material al conţinutului unei infracţiuni. Astfel, în absenţa altor date factuale, elementele existente în cuprinsul sesizării nu au avut aptitudinea necesară justificării necesităţii unei suplimentări a probaţiunii (de exemplu: audierea în calitate de persoană vătămată a petentei). Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi reţine că, potrivit art. 100 şi art. 103 alin. (1) C. proc. pen.., sarcina administrării probelor, aprecierea şi interpretarea acestora sunt prerogative recunoscute organelor judiciare, acestea din urmă fiind singurele în măsură a aprecia concludenţa şi utilitatea unor mijloace de probă determinate. Activitatea judiciară desfăşurată în actualul sistem de drept are ca principiu fundamental independenţa magistraţilor care contribuie la înfăptuirea actului de justiţie, principiu care se manifestă în posibilitatea conferită magistratului de a soluţiona o cauză potrivit probelor administrate, fără necesitatea de a se supune unui algoritm special instituit în acest sens. În cauza de faţă, dat fiind conţinutul concret al faptelor descrise în plângerea penală, înscrisurile administrate de procuror sunt suficiente pentru lămurirea cauzei, prin raportare strictă la situaţia intimatei faţă de care s-a dispus soluţia de clasare atacată.

În mod similar s-a constatat în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu absenţa indicării unui alt element al conţinutului infracţiunii (Încheirea nr. 45 din 08 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022) că, atunci când nu există legătură de cauzalitate între actul de conduită imputat prin plângere şi rezultatul pe care petentul, prin plângere, îl asociază cu vătămarea sa, iar, totodată, persoana care se consideră vătămată nu indică probe care să fie utile soluţionării cauzei (în raport de intimaţii din plângere), soluţia de clasare pe considerentul inexistenţei faptei este corectă, faţă de înscrisurile aflate la dosar, chiar în absenţa administrării de probe suplimentare.

Este adevărat că nu se cere părţii care sesizează organele judiciare să indice toate elementele pentru care o conduită este infracţiune. Totuşi, pentru a se admisnitra şi alte probe în afara unor înscrisuri, cu privire la o conduită care decurge în mod esenţial din respectivele înscrisuri, cum este cazul criticilor legate de pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, în plângere ar trebui indicate elemente de fapt exterioare înscrisurilor deja administrate care să justifice audierea persoanelor ce au cunoştinţă despre respectivele împrejurări.

Pe cale de consecinţă, Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi concluzionează că ordonanţa atacată este temeinică şi legală, neexistând motive pentru desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror pentru a se completa urmărirea penală, nefiind indicii privind existenţa în materialitatea lor a infracţiunilor reclamante de petente.

Pentru aceste considerente, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen.., Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta S.C. A. S.R.L. împotriva ordonanţei de clasare nr. 913/242/P/2023 din data de 30 mai 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 97/II-2/2025 din data de 25 iulie 2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga petenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta S.C. A. S.R.L. împotriva ordonanţei de clasare nr. 913/242/P/2023 din data de 30 mai 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 97/II-2/2025 din data de 25 iulie 2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Obligă petenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, astăzi, 14 octombrie 2025.