Abuse of office: violation of generic budgetary principles in public disinfection contracts fails to establish criminal typicity

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2025

Asupra recursurilor în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 1084/13.09.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, printre altele, a hotărât următoarele:

În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, a dispus încetarea procesului faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen. şi 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza dispoziţiilor art. art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatei C. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. şi ale art. 289 alin. (3) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumei de 2.138.242 RON, primită de inculpat de la martorul D., reprezentant al S.C. E. S.R.L., în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă Centrul de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului", împotriva inculpaţilor, fiind ridicate măsurile asigurătorii.

În fapt, s-au reţinut următoarele:

a) În sarcina inculpatului A.:

- în calitate de director general al Centrului de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului", a încheiat în perioada 2012 -2013, cu încălcarea dispoziţiilor legale prev. de art. 2 alin. (2) lit. f), art. 147 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, art. 20 alin. (1) lit. d) şi h) din Legea nr. 273/2006, art. 22 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 şi art. 23 alin. (1), alin. (2) lit. c) din Legea nr. 273/2006, acordul cadru nr. 250/15.05.2012, contractele subsecvente nr. 251/15.05.2012, 50/01.04.2013 şi 76/12.04.2013 la acordul cadru nr. 250/15.05.2012, contracte ce au fost fie supraevaluate, fie a căror valoare a depăşit valoarea acordului cadru, angajând cheltuieli a căror necesitate şi oportunitate nu a fost justificată din punct de vedere documentar, cauzând în acest mod un prejudiciu Centrului de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului" în cuantum de 2.748.615 RON şi creând totodată un folos necuvenit S.C. E. S.R.L.

- în calitate de director general al Centrului de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului", în cursul anului 2012, cu ocazia semnării acordului cadru nr. 250/15.05.2012, a pretins, cu titlu de mită, un procent de 50% din valoarea, fără TVA, a fiecărei facturi ce urma să fie emisă de S.C. E. S.R.L. pe parcursul derulării acordului cadru menţionat anterior, iar ulterior în perioada mai 2012 - septembrie 2015 a primit suma de 2.138.242 RON (40% din valoarea, fără TVA a fiecărei facturi) de la numitul D., reprezentant al S.C. E. S.R.L., în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, respectiv pentru ca în calitatea sa de director general la Centrului de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului" în perioada 2012 - decembrie 2013 să faciliteze încheierea şi derularea acordului cadru nr. 250/15.05.2012 şi a contractelor subsecvente nr. 251/15.05.2012, nr. 50/01.04.2013 şi nr. 76/12.04.2013, precum şi plata la timp a facturilor, astfel încât S.C. E. S.R.L. să poată plăti mita pretinsă.

b) în sarcina inculpatului B., că în calitate de director general al Centrului de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului" a încheiat, în perioada 2014 - 2015, cu încălcarea dispoziţiilor legale prev. de art. 2 alin. (2) lit. f), art. 147 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, art. 20 alin. (1) lit. d) şi h) din Legea nr. 273/2006, art. 22 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 şi art. 23 alin. (1), alin. (2) lit. c) din Legea nr. 273/2006 contractul subsecvent nr. 84/02.04.2014, actul adiţional la acesta înregistrat sub nr. x/09.07.2014 la acordul cadru nr. 250/15.05.2012, contracte ce au fost supraevaluate, angajând cheltuieli a căror necesitate şi oportunitate nu a fost justificată din punct de vedere documentar, sprijinind totodată, activitatea infracţională desfăşurată de către numiţii A., F. şi C., prin semnarea în calitate de Şef Serviciu Administrativ a acordului cadru nr. 250/15.05.2012, contractului subsecvent nr. 251/15.05.2012, nr. 50/01.04.2013 şi 76/12.04.2013, cauzând prin aceasta un prejudiciu Centrului de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului" în cuantum de 4.519.583 RON, creând totodată un folos necuvenit S.C. E. S.R.L.

c) în sarcina inculpatei C., că în calitate de economist - achiziţii publice, atât în nume personal, dar şi pentru directorul general B., în perioada 2012 -2015, a semnat referatul privind valoarea estimată a serviciilor ce formează obiectul acordului cadru nr. 250/15.05.2012, înregistrat sub nr. x/06.02.2012, acordul cadru nr. 250/15.05.2012, contractul subsecvent nr. 251/15.05.2012, contractul subsecvent nr. 50/01.04.2013, contractul subsecvent nr. 76/12.04.2013, contractul subsecvent nr. 84/02.04.2014, actul adiţional nr. x la contractul subsecvent nr. 84/02.04.2014, înregistrat sub nr. x/09.07.2014 şi contractul subsecvent nr. 65/31.03.2015, acte prin care a fost supraevaluată şi depăşită valoarea acordului cadru nr. 250/15.05.2012, angajând cheltuieli a căror necesitate şi oportunitate nu a fost justificată din punct de vedere documentar, sprijinind în acest mod activitatea infracţională desfăşurată de către numiţii A., B. şi F., cauzând prin acţiunile sale un prejudiciu Centrului de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului" în cuantum de 5.867.153 RON, precum şi un folos necuvenit societăţii E. S.R.L.

II. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 680/A/30.05.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2019, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie şi de apelantul-inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 1084 din data de 13.09.2023 a Tribunalului Bucureşti, secţia Penală, pronunţate în dosarul nr. x/2019.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecându-se cauza:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 lit. c) C. pen. cu reţinerea art. 5 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale (perioada infracţională mai 2012-6 decembrie 2013).

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 lit. c) C. pen. cu reţinerea art. 5 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (cu înlăturarea consecinţelor deosebit de grave prevăzute de art. 309 C. pen.), dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale), ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale (aferent contractului subsecvent nr. 251/15.05.2012 şi contractului subsecvent nr. 76/12.04.2013).

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 lit. c) C. pen. cu reţinerea art. 5 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (cu înlăturarea consecinţelor deosebit de grave prevăzute de art. 309 C. pen.), dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (patru acte materiale), ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale (aferent contractului subsecvent nr. 251/15.05.2012, contractul subsecvent nr. 76/12.04.2013, contractului subsecvent nr. 84/02.04.2014 şi actului adiţional la acesta nr. 170/09.07.2014).

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 lit. c) C. pen. cu reţinerea art. 5 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpata C. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (cu înlăturarea consecinţelor deosebit de grave prevăzute de art. 309 C. pen.), dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale), ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale (aferent contractului subsecvent nr. 251/15.05.2012, contractului subsecvent nr. 76/12.04.2013, contractului subsecvent nr. 84/02.04.2014 şi actului adiţional la acesta nr. 170/09.07.2014 şi contractului subsecvent nr. 65/31.03.2015).

În baza art. 289 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumei de 1.014.580 RON, primită de inculpat de la martorul D., reprezentant al S.C. E. S.R.L., în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu (perioada infracţională mai 2012-6 decembrie 2013).

În baza art. 397 C. pen. raportat la art. 19 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Centrul de Cultura Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului şi au fost obligaţi:

- în solidar inculpaţii A., B. şi C. la plata către partea civilă Centrul de Cultură Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului a sumei de 381.300 RON (corespunzător contractelor subsecvente nr. 251/15.05.2012 şi 76/12.04.2013) cu titlu de despăgubiri civile;

- în solidar inculpaţii B. şi C. la plata către partea civilă Centrul de Cultură Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului a sumei de 533.820 RON cu titlu de despăgubiri civile (corespunzător contractului subsecvent nr. 84/02.04.2014 şi actul adiţional la acesta nr. 170/09.07.2014);

- inculpata C. la plata către partea civilă Centrul de Cultură Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului a sumei de 305.040 RON (corespunzător contractului subsecvent nr. 65/31.03.2015) cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 249 alin. (1), (2) şi (5) C. proc. pen., a fost instituită măsura sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare ale inculpatului A., până la concurenţa sumei de 1.395.880 RON, în vederea garantării reparării prejudiciului produs părţii civile şi a confiscării speciale.

În baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 249 alin. (1), a fost instituită măsura sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare ale inculpatului B., până la concurenţa sumei de 915.120 RON, în vederea garantării reparării prejudiciului produs părţii civile.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus restrângerea la suma de 1.220.160 RON a măsurii asigurătorii instituite prin ordonanţa nr. 236/P/2016 din data de 19.01.2018 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatei C..

Au fost menţinute celelalte dispoziţii care nu sunt contrare prezentei.

Situaţia de fapt reţinută în cauză de instanţa de fond, astfel cum a fost modificată de instanţa de apel în baza probatoriului administrat, în mod direct şi nemijlocit este următoarea:

a) În sarcina inculpatului A. s-a reţinut că în calitate de director general al Centrului de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului", în luna mai 2012, cu ocazia semnării acordului cadru nr. 250/15.05.2012, a pretins, cu titlu de mită, 50% din valoarea, fără TVA, a fiecărei facturi ce urma să fie emisă de S.C. E. S.R.L. pe parcursul derulării acordului cadru menţionat anterior, iar ulterior în perioada mai 2012 - iar ulterior, în perioada 28 mai 2012 (când s-a plătit prima factură) şi 6 decembrie 2013 (când s-a plătit ultima factură), a primit suma de 1.014.580 RON (40% din valoarea, fără TVA, a facturilor în sumă totală de 3.145.198 RON, fără TVA 2.536.450 RON) de la numitul D., reprezentant al S.C. E. S.R.L., în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, respectiv pentru ca, în calitatea sa de director general la C. civ. pen..B.P.B., în perioada 2012 - 05 decembrie 2013, să faciliteze încheierea şi derularea acordului cadru nr. 250/15.05.2012 şi a contractelor subsecvente nr. 251/15.05.2012, nr. 50/01.04.2013 şi nr. 76/12.04.2013, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

De asemenea, s-a reţinut că, în calitate de director general al Centrului de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului", a încheiat în perioada 2012 -2013, cu încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 22 alin. (3), art. 23 alin. (1), art. 23 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 273/2006, contractele subsecvente nr. 251/15.05.2012 şi 76/12.04.2013 la acordul cadru nr. 250/15.05.2012, angajând cheltuieli a căror necesitate şi oportunitate nu au fost justificate, cauzând în acest mod un prejudiciu C. civ. pen..B.P.B. în cuantum de 381.300 RON şi creând totodată un folos necuvenit S.C. E. S.R.L., faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale aferente contractelor subsecvente nr. 251/15.05.2012 şi 76/12.04.2013) cu aplicarea art. 5 C. pen.

b) În sarcina inculpatului B., s-a reţinut că, în calitate de director general al Centrului de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului", a încheiat, în perioada 2014 -2015, cu încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 22 alin. (3), art. 23 alin. (1), art. 23 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 273/2006, contractul subsecvent nr. 84/02.04.2014, actul adiţional la acesta înregistrat sub nr. x/09.07.2014, angajând cheltuieli a căror necesitate şi oportunitate nu au fost justificate, sprijinind totodată, activitatea infracţională desfăşurată de numiţii A. şi C., prin semnarea în calitate de Şef Serviciu Administrativ a contractului subsecvent nr. 251/15.05.2012 şi 76/12.04.2013, cauzând prin aceasta un prejudiciu C. civ. pen..B.P.B. în cuantum de 915.120 RON, creând totodată un folos necuvenit S.C. E. S.R.L., faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale aferente contractelor subsecvente nr. 251/15.05.2012, nr. 76/12.04.2013, nr. 84/02.04.2014 şi actul adiţional la contractul subsecvent nr. 84/02/04.2014, înregistrat sub nr. x/09.07.2014) cu aplicarea art. 5 C. pen.

c) În sarcina inculpatei C., că în calitate de economist-achiziţii publice, atât în nume personal, dar şi pentru directorul general B., în perioada 2012 -2015 a semnat contractele subsecvente nr. 251/15.05.2012, nr. 76/12.04.2013, nr. 84/02.04.2014, actul adiţional la contractul subsecvent nr. 84/02.04.2014, înregistrat sub nr. x/09.07.2014 şi contractul subsecvent nr. 65/31.03.2015, acte prin care a angajat cheltuieli a căror necesitate şi oportunitate nu au fost justificate, sprijinind în acest mod activitatea infracţională desfăşurată de către numiţii A. şi B., cauzând prin acţiunile sale un prejudiciu C. civ. pen..B.P.B. în cuantum de 1.220.160 RON, precum şi un folos necuvenit societăţii E. S.R.L., faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale aferente contractelor subsecvente nr. 251/15.05.2012, nr. 76/12.04.2013, nr. 84/02.04.2014, actul adiţional la contractul subsecvent nr. 84/02.04.2014, înregistrat sub nr. x/09.07.2014 şi contractul subsecvent nr. 65/31.03.2015) cu aplicarea art. 5 C. pen.

III. Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel, au declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii A. şi C..

a) Prin cererea formulată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat faptul că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpaţii A., B. şi C., ca urmare a împlinirii termenului general de prescripţie a răspunderii penale.

În acest sens, a apreciat că termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru faptele deduse judecaţii nu s-a împlinit, solicitând să se aibă în vedere cauzele C-107/23 PPU din 24.07.2023 şi C-131/23 din 09.01.2024, decizii faţă de care trebuie să se aprecieze legalitatea soluţiei din data de 30.05.2024, de încetare a procesului penal.

Infracţiunile ce au făcut obiectul acuzaţiei intră sub incidenţa dreptului Uniunii, constituind infracţiuni de corupţie propriu-zisă, cât şi infracţiuni asimilate celor de corupţie, respectiv infracţiuni de abuz în serviciu comise tot în legătură cu contracte de achiziţii publice de către funcţionari publici, instanţa fiind abilitată să reexamineze pe calea recursului în casaţie hotărârea atacată prin prisma compatibilităţii acesteia cu interpretarea dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele C-107/23 PPU şi C-131/23.

În consecinţă, trebuie luate în considerare ca având efectul întreruptiv de prescripţie, potrivit de art. 155 alin. (2) din C. pen., toate actele de procedură îndeplinite de către organele judiciare anterior Deciziei CCR nr. 297/2018, în conformitate cu dispoziţiile legislative prevăzute de articolul 155 alin. (1) din C. pen. în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018.

Contrar argumentelor Curţii de Apel Bucureşti, cursul urmăririi penale a fost întrerupt prin ordonanţele de efectuare în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţii A., B. pentru abuz în serviciu, din 17.03.2017, de extindere a urmăririi penale faţă de A. pentru luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) rap. la art. 6 Legea 78/2000, C. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 din 27.10.2017, precum şi multe acte de urmărire penală apte să întrerupă cursul urmăririi penale, precum declaraţii suspecţi din 22.03.2017, 24.03.2017, 29.03.2017, 24.04.2017, 01.11.2017, 26.01.2018, ordonanţă admitere consultare dosar 31.03.2017, 28.04.2017, 29.04.2017,16.05.2017, 02.11.2017, 06.12.2017, 26.01.2018, dispunere expertiză judiciară financiar-contabilă 10.05.2017, delegare organe de poliţie în vederea citării suspecţilor în vederea aducerii la cunoştinţă a obiectivelor expertizei 10.05.2017, proces-verbal de aducere la cunoştinţă a obiectivelor 17.05.2017, delegare organe de poliţie în vederea citării suspecţilor în vederea prezentării raportului de expertiză 12.10.2017, proces-verbal de prezentare raport expertiză suspecţilor 16.10.2017, citaţii suspecţi 18.12.2017, 22.01.2018 etc.

De asemenea, s-a apreciat că, începând cu data de 26.01.2018, potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (2) C. pen., a început să curgă un nou termen de prescripţie a răspunderii penale, de 8 ani, urmând să se împlinească la data de 25.01.2026.

Mai mult, în raport cu cele reţinute de ÎCCJ-SP în deciziile nr. 613RC/23, nr. 615RC/23 şi nr. 616RC/23, aplicarea dreptului comunitar era obligatorie pentru instanţa de apel, decizia recurată fiind ulterioară Hotărârii C-107/23 a CJUE, respectiv Ordonanţei din cauza C-131/23.

În consecinţă, a solicitat admiterea recursului în casaţie şi casarea hotărârii recurate.

b) Prin cererea formulată la data de 28.06.2024, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului în casaţie, achitarea inculpatului, întrucât faptele pentru care s-a dispus încetarea procesului penal nu sunt prevăzute de legea penală.

Prealabil, a precizat că, în temeiul art. 18 alin. (1) C. proc. pen.., la termenul de judecată din 09.06.2023 din faţa instanţei de fond, apelantul-inculpat A. a solicitat continuarea procesului penal în caz de împlinire a prescripţiei răspunderii penale şi pronunţarea unei hotărâri de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.. (fapta nu este prevăzută de legea penală), atât pentru presupusa infracţiune de luare de mită, cât şi pentru cea de abuz în serviciu.

În motivarea pe fond a recursului în casaţie, inculpatul a apreciat că faptele pentru care s-a dispus încetarea procesului penal nu întrunesc condiţiile de tipicitate obiectivă prevăzute de lege pentru a se constata săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu.

În acest sens, s-a solicitat a se avea în vedere că în prezenta cauză nu există o corespondenţă deplină şi absolută între situaţia de fapt/conduita recurentului A. şi configurarea legală a infracţiunilor de abuz în serviciu şi luare de mită, aşa cum sunt acestea definite de legiuitor.

Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu, s-a arătat că inculpatului i se impută semnarea acordului cadru şi a celor 3 contracte subsecvente cu încălcarea art. 5 din O.G. nr. 119/1999, art. 2 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 147 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 20 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 273/2006 şi art. 20 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 273/2006.

În esenţă, toate normele legale sus menţionate, deşi existente în mai multe reglementări, au caracter de principiu, toate sancţionând lipsa eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi, astfel, eventuala încălcare a acestora nu poate conduce la îndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu.

Astfel, dispoziţiile pretins a fi încălcate expuse în actul de sesizare a instanţei au un caracter general, fiind în esenţă principii, fără a se constitui în norme legale care interzic o anumită conduită previzibilă, astfel că nu pot fi încadrate în conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu.

În ceea ce priveşte nerespectarea principiului eficienţei în utilizarea fondurilor publice, s-a arătat că în perioada de referinţă, această conduită nu era sancţionată nici măcar contravenţional.

Referitor la intenţia cu care s-a comis infracţiunea, a solicitat să se aibă în vedere că inculpatul A. nu are studii de specialitate în materia achiziţiilor publice, tocmai de aceea procedura de licitaţie publică şi consultanţa ulterioară a fost asigurată de o societate specializată în domeniu, care nu l-a anunţat vreodată că ar fi vreo problemă cu încheierea contractelor subsecvente.

Astfel, inculpatul nu a acţionat cu intenţie directă sau indirectă pentru a fi reţinută comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, faptele circumscrise abuzului în serviciu fiind prevăzute de legea penală doar dacă sunt săvârşite cu intenţie directă sau indirectă.

În consecinţă, a solicitat achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Referitor la infracţiunea de luare de mită, a apreciat că presupusele fapte ale recurentului A. pot fi încadrate în tipicitatea infracţiunii de luare de mită doar dacă ar fi avut calitatea de funcţionar public însărcinat cu atribuţii de serviciu în legătură cu derularea contractelor încheiate de C. civ. pen..B.P.B. cu societatea E..

Or, recurentul nu a avut astfel de atribuţii de serviciu. Anterior semnării contractelor de către A., în calitate de director, procedura de perfectare a acestora a parcurs mai multe etape, fiind verificată de mai mulţi angajaţi ai C. civ. pen..B.P.B., ce aveau atribuţii de serviciu pe linia achiziţiilor publice şi de firma de consultanţă, firmă care a oferit consultanţă mai multor instituţii publice, la fel şi în cazul angajaţilor C. civ. pen..B.P.B. Aşadar, în afară de a le semna în calitate de director, recurentul nu a avut atribuţii concrete referitoare la prestarea serviciilor sau la numărul acestora. Recepţionarea serviciilor nu era în sarcina recurentului, comandarea serviciilor la fel nu era în sarcina recurentului, iar acordul cadru a fost semnat după ce firma de consultanţă a precizat că sunt întrunite condiţiile de legalitate în materia achiziţiilor publice, iar cu privire la diferenţa de valoare dintre acordul cadru şi cea a contractelor subsecvente, ANRMAP a precizat că este în conformitate cu legea.

Pe de altă parte, fapta este tipică doar dacă se dovedeşte dincolo de orice îndoială rezonabilă că s-ar fi primit sume de bani în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Faptul că o persoană (numitul G., administratorul E.) spune că i s-ar fi pretins sume de bani cu titlu de mită şi că ar fi remis mită lui A. nu reprezintă un temei suficient pentru constatarea îndeplinirii elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, a apreciat că soluţia pe latură civilă este nelegală, în condiţiile în care faptele de care este acuzat inculpatul nu sunt prevăzute de legea penală şi nu există un prejudiciu. Prin urmare, instanţa de apel trebuia să lase nesoluţionată acţiunea civilă şi să nu aplice măsura de siguranţă a confiscării speciale.

Ulterior, prin cererea din data de 04.07.2024, în termen legal, inculpatul a completat cererea de recurs în casaţie, invocând şi cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., apreciind că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală, impunându-se achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

c) Prin cererea formulată la data de 02.07.2024, inculpata C. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, a apreciat că nu sunt prevăzute de legea penală faptele inculpatei de a semna acordul cadru şi contractele subsecvente şi nu există o corespondenţă absolută între situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi reglementarea legală a infracţiunii de abuz în serviciu, aşa cum este aceasta definită în art. 297 C. pen. şi cu precădere celor stabilite prin Decizia nr. 405 din 2016 a Curţii Constituţionale.

S-a precizat că inculpata C. nu are studii de specialitate în materia serviciilor de dezinsecţie, deratizare si dezinfecţie, tocmai de aceea procedura de licitaţie publică şi consultanţă asigurată în materie de achiziţii publice şi servicii DDD a fost asigurata de S.C. H..

În ceea ce priveşte susţinerile privind depăşirea valorii acordului cadru, a apreciat aceste argumente drept nefondate, ţinând cont şi de corespondenţa dintre C. civ. pen..B.P.B. şi S.C. H.. Conform adresei nr. x/01.06.2012 trimisă de C. civ. pen..B.P.B. firmei de consultanta S.C. H., prin care se solicita consultanţă cu privire la câteva acorduri-cadru printre care şi cel încheiat cu E. S.R.L., specificând până la ce valoare se poate merge pentru a încheia contractele subsecvente, răspunsul acestora, conform adresei nr. x/19.06.2012, a fost în sensul că se pot încheia contracte subsecvente în limitele alocărilor bugetare, nefiind prevăzut în lege un prag valoric maxim.

Referitor la latura civilă a cauzei, a apreciat că, deşi s-a dispus încetarea procesului penal şi a fost soluţionată latura civilă a cauzei, aceasta nu a fost pusă în discuţia părţilor, încălcându-se dreptul la apărare al inculpaţilor.

A apreciat că, în temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., instanţa trebuia să lase nesoluţionată acţiunea civilă, fapta nefiind prevăzută de legea penală.

De asemenea, s-a arătat că măsura asigurătorie instituită faţă de inculpată a fost nelegală, în condiţiile în care fapta nu este prevăzută de legea penală.

Contrar celor reţinute de instanţă, nu există niciun prejudiciu produs de către inculpată.

Tot cu privire la depăşirea acordului cadru prin contractele subsecvente şi implicit producerea unui prejudiciu, a invocat anumite puncte de vedere publicate pe site-ul www.x.ro.

În consecinţă, a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii recurate, achitarea inculpatei, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală).

IV. Prin încheierea din 30.10.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2019, au fost admise în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii A. şi C. împotriva deciziei penale nr. 680/A/30.05.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2019.

În esenţă, s-a reţinut că acestea îndeplinesc condiţiile de admisibilitate prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.

V. Examinând recursurile în casaţie declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii A. şi C., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 30.10.2025, Înalta Curte constată următoarele:

1. Infracţiunea de abuz în serviciu. Recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi C.

Recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi C. sunt întemeiate şi urmează a fi admise doar sub aspectul soluţiei pronunţate cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., soluţionarea laturii civile şi dispoziţia privind măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Întrucât situaţia juridică a inculpatului B. este similară cu cea a inculpatului A., soluţia de faţă fiindu-i favorabilă, instanţa de casare urmează să analizeze cauza prin extindere şi cu privire la acest inculpat, chiar dacă nu a declarat recurs în casaţie în prezenta cauză.

Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de către recurenţii-inculpaţi ca temei al incidenţei dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. pen. vizează, în esenţă, faptul că actele pentru care s-a dispus încetarea procesului penal nu îndeplinesc condiţiile de tipicitate a infracţiunii de abuz în serviciu, fapta nefiind prevăzută de legea penală întrucât nu este întrunită condiţia ataşată elementului material, în sensul că toate normele legale imputate de acuzare ca fiind încălcate, deşi existente în mai multe reglementări, au caracter de principiu, toate sancţionând lipsa eficienţei în utilizarea fondurilor publice.

Critica este întemeiată.

În ceea ce priveşte acuzaţia adusă inculpaţilor, Înalta Curte constată că recurentului-inculpat A. şi intimatului-inculpat B. li se impută, în esenţă, faptul că, în calitate de funcţionari publici (directori generali ai Centrului de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului") şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, sprijiniţi de inculpata C. (economist achiziţii publice) au încheiat cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (3), art. 23 alin. (1), alin. (2) lit. c) din Legea nr. 273/2006, mai multe contracte de prestări servicii, respectiv deparazitare, dezinsecţie, dezinfecţie şi tratamente sanitare cu S.C. E. S.R.L., producând astfel o pagubă materială în dauna părţii civile Centrul de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului" şi creând, totodată, un folos necuvenit S.C. E. S.R.L., în sensul efectuării tratamentelor prin depăşirea nejustificată a numărului maxim de treceri.

Astfel, în sarcina inculpatului A. a fost reţinut un prejudiciu în cuantum de 381.300 RON, inculpatului B. i s-a imputat suma de 915.120 RON, iar inculpatei C. i s-a reţinut un prejudiciu total de 1.220.160 RON.

În aceste coordonate factuale şi de drept, stabilite în mod definitiv de instanţa de apel, şi având în vedere critica invocată de recurenţii-inculpaţi, în sensul că normele legale reţinute ca fiind încălcate, deşi existente în mai multe reglementări, au caracter de principiu, neputând antrena astfel răspunderea penală, instanţa de casare este chemată să se pronunţe dacă, din punct de vedere al dreptului, fapta inculpaţilor, de a încheia anumite acte (contracte de prestări servicii), transpuse în efectuarea unor tratamente de dezinsecţie apreciate nejustificate raportat la realitatea din teren, se circumscrie elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen.

Procedând în acest sens, instanţa de casare reţine că, potrivit art. 297 alin. (1) C. pen., infracţiunea de abuz în serviciu constă în fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

Dacă funcţionarul public, subiect activ, este inclus în categoria persoanelor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 78/2000 (cazul inculpaţilor A. şi B. - directori generali ai C. civ. pen..B.P.B.) şi a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, infracţiunea de abuz în serviciu va fi reţinută ca una asimilată celor de corupţie, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, unde se arată că în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Pentru deplina configurare a infracţiunii supuse analizei şi a conţinutului legal a acesteia, Înalta Curte are în vedere şi Decizia nr. 405/15.06.2016 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 517/08.07.2016 prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Din examinarea normei de incriminare rezultă că elementul material al laturii obiective se concretizează atât printr-o inacţiune - neîndeplinirea unui act prevăzut de legislaţia primară, cât şi printr-o acţiune, respectiv prin îndeplinirea unui act cu încălcarea dispoziţiilor legale, conduite realizate de către un funcţionar public/privat aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, urmarea imediată constând în producerea unei pagube.

În speţa de faţă, situându-se în cea de-a doua ipoteză, inculpaţilor A. şi B. li se reproşează faptul că în calitate de funcţionari publici, directori generali în cadrul C. civ. pen..B.P.B. (cu susţinerea inculpatei C.) au îndeplinit mai multe acte, în sensul art. 297 alin. (1) C. pen., respectiv au încheiat mai multe contracte de prestări servicii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (3), art. 23 alin. (1) şi (2) lit. c) din Legea nr. 273/2006 (norme de legislaţie primară), conduită ce a avut drept rezultat urmarea imediată cerută de textul de incriminare, respectiv producerea unei pagube în patrimoniul C. civ. pen..B.P.B. şi, totodată, un folos necuvenit S.C. E. S.R.L..

În concret, inculpaţii sunt acuzaţi că, nerespectând dispoziţiile anterior precizate, cu ocazia încheierii şi în baza acordului cadru nr. 250/2012 (încheiat între autoritatea contractantă - C. civ. pen..B.P.B., şi S.C. E. SRL), dar şi a actelor subsecvente, au angajat cheltuieli pentru realizarea unor servicii de dezinsecţie exterioară şi interioară, tratamente fitosanitare şi larvicidare, printr-o frecvenţă nejustificat de mare, neconformă condiţiilor şi realităţii din teren şi fără a avea o documentaţie justificativă la bază.

Prin urmare, faţă de critica evocată mai sus şi având în vedere conţinutul legal al infracţiunii de abuz în serviciu, Înalta Curte trebuie să analizeze pe de o parte, dacă dispoziţiile art. 22 alin. (3), art. 23 alin. (1) şi (2) lit. c) din Legea nr. 273/2006 reglementează atribuţii de serviciu reale şi concrete ale inculpaţilor A. şi B. în ceea ce priveşte angajarea unor cheltuieli pentru realizarea unor servicii de dezinsecţie, iar pe de altă parte, dacă încălcarea acestor dispoziţii conduce sau nu la antrenarea răspunderii penale.

În acest sens, trebuie observat că actul normativ care reglementează atribuţiile de serviciu apreciate în mod definitiv de instanţa de apel ca fiind încălcate de inculpaţi, respectiv Legea nr. 273/2006, stabileşte principiile, cadrul general şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice locale, precum şi responsabilităţile autorităţilor administraţiei publice locale şi ale instituţiilor publice implicate în domeniul finanţelor publice locale.

Punctual, inculpaţilor li se impută faptul că la încheierea contractelor de prestări servicii cu S.C. E. S.R.L. au nesocotit dispoziţiile art. 22 alin. (3) din această lege care reglementează rolul ordonatorilor de credite şi în care se arată că ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor unităţilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale.

În aceeaşi ordine de idei, li se reproşează încălcarea dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din acelaşi act normativ, unde se arată că ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale.

Aceste dispoziţii au fost coroborate de instanţa de apel cu cele prevăzute în aceeaşi lege la art. 23 alin. (2) lit. c) în care se arată că ordonatorii de credite răspund printre altele şi de angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate şi a veniturilor bugetare posibil de încasat.

Din analiza coroborată a acestor dispoziţii, Înalta Curte constată că, deşi acestea sunt reglementate ca norme primare în Legea privind finanţele publice locale, conduita la care acestea obligă este mult prea generală, reglementând în concret anumite comportamente şi bune practici, nicidecum atribuţii concrete care să se circumscrie unei conduite pe care destinatarul legii sus-menţionate ar fi obligat să o respecte în cazul îndeplinirii anumitor acte.

Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile regăsite în art. 22 alin. (3), se constată că acestea impun ordonatorilor de credite ca sumele aferente creditelor bugetare să fie folosite numai în scopul derulării activităţii unităţilor pe care le conduc (lucru ce s-a şi întâmplat în speţa de faţă) şi, cel mai important, în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea privind finanţele publice, acestea sunt reglementate în aceeaşi manieră ca cele precizate în art. 22 alin. (3), impunând un comportament diligent al ordonatorului de credite, fără a preciza anumite limite care să asigure o previzibilitate a conduitei de urmat pentru funcţionarul ordonator de credite.

Aceeaşi este situaţia şi în ceea ce priveşte normele primare stabilite în art. 23 alin. (2) lit. c) din legea anterior menţionată, unde se arată principial că ordonatorul de credite răspunde de cheltuielile angajate de instituţie, acestea trebuind a se încadra în limitele aprobate.

Aşadar, textele de lege în discuţie reprezintă veritabile norme generice care impun o conduită generală, aceea ca fondurile publice să fie folosite în limitele aprobate şi potrivit destinaţiei lor, iar pe de altă parte, admite folosirea acestor fonduri numai în condiţiile stabilite prin alte dispoziţii legale specifice obiectului de activitate, fără ca acestea să fie precizate în mod concret.

Această modalitate generală de reglementare presupune, în realitate, un număr nedeterminat de norme completatoare şi are drept consecinţă extinderea sferei de aplicare a infracţiunii de abuz în serviciu, determinând un caracter imprevizibil al obligaţiei de diligenţă la care erau obligaţi inculpaţii A. şi B..

Practic, aceste norme impun funcţionarilor publici o conduită extrem de extensivă, bazată pe onestitate, nereglementând atribuţii concrete pe care ar trebui să le respecte un funcţionar public, cum este în cazul de faţă situaţia directorului general al C. civ. pen..B.P.B.

Or, tocmai un astfel de comportament li se impută şi inculpaţilor din prezenta cauză, respectiv prestarea unor servicii de dezinsecţie care nu se impuneau în realitate şi care nu-şi găseau utilitatea. Deşi se argumentează că aceste tratamente nu erau necesare, acuzarea şi nici instanţa de apel nu au precizat în concret dispoziţiile legale încălcate în raport cu care să se aprecieze lipsa de utilitate a acelor tratamente.

În considerarea acestei conduite, s-a apreciat că inculpaţii nu au respectat obligaţia generală instituită de art. 22 alin. (3), respectiv de art. 23 alin. (1) şi (2) lit. c) din Legea finanţelor publice, în sensul că nu au manifestat prudenţă, angajând cheltuieli nejustificate, chiar dacă acestea au fost realizate în interesul unităţii pe care o conduceau.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că este adevărat că funcţionarul public are obligaţia generală de a respecta în exercitarea atribuţiilor de serviciu toate normele legale, însă această obligaţie nu trebuie înţeleasă în sensul că orice încălcare a unei norme (mai ales a uneia cu caracter general) atrage de plano reţinerea infracţiunii de abuz în serviciu, pentru aceasta fiind necesar un oarecare grad de precizie a obligaţiei încălcate de funcţionar, astfel încât acesta să aibă reprezentarea conduitei sancţionabile de norma de incriminare şi să excludă o eventuală lipsă de imprevizibilitate a acesteia.

În plus, Înalta Curte are în vedere natura actelor încheiate de inculpaţi cu societatea S.C. E. S.R.L. şi obiectul acestora, respectiv prestarea unor servicii de dezinsecţie, contracte ce presupun, pentru executarea în condiţii de oportunitate, necesitate şi eficienţă maximă, cunoştinţe de specialitate şi elemente de ordin tehnic, expertiză de care inculpaţii nu dispuneau.

Or, având în vedere acest specific şi în lipsa unor reglementări, chiar secundare, privind procedura de urmat în cazul efectuării unor tratamente de dezinsecţie/deratizare, este greu de apreciat şi dificil de determinat o anumită conduită ce ar fi trebuit urmată de funcţionarul public însărcinat cu gestionarea fondurilor alocate în acest scop.

Trebuie observat că aceasta este şi situaţia speţei de faţă, în care legea nu impunea în vederea efectuării acelor tratamente sanitare (nici măcar cu referire sau prin raportare la anumite norme de reglementare secundară) adoptarea unei conduite specifice din partea inculpaţilor (directori generali ai C. civ. pen..B.P.B.) sau respectarea unei anumite proceduri care să reglementeze anumite criterii în raport cu care se determină necesitatea, oportunitatea sau eficienţa anumitor tratamente (de exemplu, întocmirea unor note de fundamentare sau de necesitate).

În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că inculpaţii, în calitate de directori generali ai C. civ. pen..B.P.B., au angajat fonduri aprobate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru efectuarea unor tratamente sanitare, sumele alocate fiind cheltuite exclusiv în acest scop, respectiv pentru dezinsecţia interioară şi exterioară a C. civ. pen..B.P.B.

În plus, serviciile prestate de S.C. E. S.R.L. au fost contractate cu respectarea legislaţiei privind achiziţiile publice.

Astfel, aprecierea acuzării în sensul că tratamentele de dezinsecţie aplicate au fost supradimensionate atât prin frecvenţă, cât şi prin cantitate, şi, prin urmare, nejustificate, în lipsa unor criterii specifice prevăzute de legea primară (de exemplu: condiţii climatice, parametrii tehnici ai substanţelor utilizate, condiţii de amplasament, durată de remanenţă etc.) care să determine clar condiţiile de aplicare a unor asemenea tratamente, trebuie considerată pur speculativă/arbitrară, inaptă de a atrage răspunderea penală.

Prin urmare, Înalta Curte, raportat la conduita ce se impută inculpaţilor, stabilită definitiv de instanţa de apel, apreciază că dispoziţiile legale reţinute ca fiind încălcate de inculpaţi nu permit configurarea elementului material al laturii obiective, acestea fiind obligaţii de ordin general, care nu permit unui funcţionar public, în speţă unui director general de instituţie publică, să poate determina, fără echivoc, că un anumit comportament poate avea un caracter ilicit penal.

În lipsa unor atribuţii concrete prevăzute de lege, nu pot fi deduse sau avute în vedere alte criterii/cutume în raport cu care să se stabilească încălcarea sau nu a normei penale reglementate în art. 297 alin. (1) C. pen., aspect, de altfel, statuat atât de instanţa de contencios constituţional, cât şi de instanţa supremă.

Astfel, trebuie avute în vedere că prin Decizia nr. 405/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 517/08.07.2016, Curtea Constituţională a reţinut că unei persoane nu i se poate imputa încălcarea standardului obiectiv prin constatarea neîndeplinirii de către aceasta a unor prescripţii implicite, nedeterminabile la nivel normativ. Mai mult, Curtea reţine că, chiar dacă anumite acţiuni, ce însoţesc exercitarea unei atribuţii de serviciu, se pot baza pe o anumită uzanţă/cutumă, aceasta nu se poate circumscrie, fără încălcarea principiului legalităţii incriminării, standardului obiectiv ce trebuie avut în vedere în determinarea faptei penale.

În sensul celor de mai sus este şi jurisprudenţa instanţei supreme care prin decizia nr. 407/RC/16.11.2018, a reţinut că pentru existenţa infracţiunii este absolut necesar, aşadar, ca analiza faptei concrete, deduse judecăţii - ca manifestare în sfera realităţii obiective - să se realizeze în contextul identificării precise şi prealabile a tuturor dispoziţiilor legale care disciplinează aducerea la îndeplinire a actului specific verbum regens, urmată de verificarea eventualei contrarietăţi între exigenţele ce decurg din acele dispoziţii, pe de o parte, şi conduita concret imputată funcţionarului public, pe de altă parte.

Pe de altă parte, acceptarea unei asemenea interpretării, ar implica o lipsă de claritate, precizie şi previzibilitate atât a atribuţiilor de serviciu în raport cu care inculpaţii - funcţionari publici, ar fi trebuit să-şi corecteze comportamentul, cât şi a normei de incriminare reglementată în art. 297 alin. (1) C. pen., fiind creată premisa unei aprecieri sau soluţii arbitrare, incompatibile cu principiul legalităţii incriminării, prevăzut de art. 1 din C. pen. şi dreptul acuzatului la un proces echitabil statuat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În consecinţă, fapta inculpaţilor, directori generali în cadrul C. civ. pen..B.P.B., aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constând în încheierea unor contracte de prestări servicii privind efectuarea unor tratamente de dezinsecţie interioară şi exterioară nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, întrucât faptei îi lipseşte cerinţa esenţială de a exista o obligaţie legală referitoare la persoana inculpaţilor, pe care aceştia să o încalce, ca urmare a neexercitării în mod legal a obligaţiilor de serviciu la momentul angajării cheltuielilor privind efectuarea acelor tratamente.

În considerarea acestei concluzii trebuie avut în vedere că deşi prima instanţă a reţinut că nu a fost dovedită lipsa de utilitate a tratamentelor de dezinsecţie realizate de S.C. E. S.R.L., dispunând achitarea inculpaţilor, instanţa de apel a reţinut exact contrariul, în sensul că aceste cheltuieli efectuate cu dezinsecţia exterioară nu au fost justificate de necesităţile din teren ale Centrului de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului".

Pentru a concluziona în acest sens, respectiv a aprecia asupra necesităţii şi oportunităţii tratamentelor folosite, instanţa de apel a avut în vedere, pe lângă variabilele ţinând de amplasament (centrul de cultură fiind situat pe malul unui lac, cu multă vegetaţie), suprafaţă, condiţii climatice (precipitaţii, umiditate, temperatură), existenţa unor aspersoare şi parametrii tehnici ai substanţelor utilizate, precum şi recomandările producătorului şi opinia de specialitate a Dr. I., şef Laborator entomologie medicală, în cadrul Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino", care, pe baza aceloraşi criterii, a estimat un număr de tratamente ce ar fi fost necesare în decursul unui an.

Ţinând cont de factorii anteriori menţionaţi, neprevăzuţi însă de dispoziţii legale, şi admiţând existenţa unor variabile care ar fi putut influenţa cantitatea de substanţă folosită şi frecvenţe numărului de treceri, instanţa de apel a apreciat că un număr dublu de tratamente faţă de cel stabilit în opinia de specialitate este justificat şi oportun raportat la realităţile din teren.

Faţă de această manieră de apreciere a utilităţii tratamentelor respective, se poate observa că instanţa de apel nu a analizat conduita inculpaţilor, respectiv cerinţa de diligenţă la care erau obligaţi în astfel de cazuri prin raportare la anumite atribuţii de serviciu sau la criterii obiective stabilite de normele legale pentru a se putea discuta despre o formă de încălcare a legii şi, în consecinţă, de existenţa infracţiunii de abuz în serviciu reglementată în art. 297 C. pen., ci dimpotrivă a avut în vedere criterii subiective (necesităţile din teren) care nu erau prevăzute de lege şi care, în realitate, presupuneau cunoştinţe de specialitate pe care inculpaţii nu le deţineau.

De asemenea, este de precizat că în ceea ce priveşte nivelul de variaţie asupra aprecierilor de necesitate şi oportunitate, concluzia la are a ajuns instanţa de apel nu este în concordanţă nici cu acuzaţia parchetului, nici cu cele reţinute în opiniile de specialitate şi nici cu recomandările producătorului substanţelor utilizate.

Or, în condiţiile în care atât opiniile parchetului, primei instanţe, specialiştilor cărora li s-a solicitat expertiza în domeniu, cât şi ale instanţei de apel sunt divergente în ceea de priveşte cantitatea optimă ce ar fi trebuit folosită în decurs de un an pentru dezinsecţia exterioară a centrului de cultură, opinii exprimate cu mult după data consumării faptelor, cu atât mai mult nu li poate imputa inculpaţilor o conduită lipsită de diligenţă în realizarea acestor operaţiuni.

În plus, trebuie observat că inclusiv dispoziţiile din actul administrativ care instituia în sarcina inculpaţilor obligaţia de combatere a căpuşelor din spaţiile de utilitate publică, respectiv Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 53/23.03.2012, recunoşteau destinatarilor acestuia o marjă de apreciere asupra numărului şi a frecvenţei tratamentelor obligatorii a fi efectuate.

Astfel, norma legală menţionată obliga administratorul centrului cultural (adică pe inculpaţi, în calitate de directori generali) să efectueze tratamente de combatere a căpuşelor anual, în lunile mai- iunie şi septembrie, chiar şi în lunile iulie şi august în cazul în care se înregistrează ploi frecvente, precum şi ori de câte ori este necesar, până înlăturarea focarului, nerespectarea acestei obligaţii atrăgând răspunderea contravenţională.

În altă ordine de idei, trebuie observat că acordul cadru nr. 250/15.05.2012, încheiat de autoritatea contractantă cu prestatorul de servicii preciza atât estimările cantităţilor minime şi maxime care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru, cât şi a celor care ar putea face obiectul contractelor subsecvente, cu precizarea că acestea au fost estimative, putând fi mai mici sau mai mari în funcţie de alocările bugetare şi necesităţile achizitoriului-promitent.

Prin urmare, se constată că atât dispoziţiile din acordul cadru, cât şi norma administrativă recunoşteau inculpaţilor o marjă de apreciere asupra cantităţii substanţelor folosite în procesul de dezinsecţie exterioară cât şi a frecvenţei, acestora, tratamentele putând fi efectuate ori de câte ori era necesar, în cantităţi mai mari sau mai mici, până la înlăturarea focarului.

Concluzionând, Înalta Curte constată că nefiind reglementată în concret vreo atribuţie de serviciu prevăzută de lege pe care inculpaţii să o fi încălcat cu privire la procedura de efectuare a operaţiunii de dezinsecţie la care aceştia erau obligaţi sau prevăzută o procedură care să detalieze criteriile în raport cu care să se aprecieze asupra necesităţii şi utilităţii tratamentelor efectuate, în contracte cantităţile fiind doar estimate, nu se poate reţine săvârşirea vreunei fapte penale.

Chiar dacă previzibilitatea legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Cauza Dragotoniu şi J. împotriva României), cu toate acestea legea în vigoare la momentul faptelor nu obliga inculpaţii ca în astfel de situaţii să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o manieră rezonabilă, cantitatea exactă de tratament ce se impunea a fi folosită.

În altă ordine de idei, este adevărat că inculpaţii, în calitatea acestora de directori generali, erau obligaţi să dea dovadă de o mare prudenţă în cheltuirea fondurilor publice şi să acorde o atenţie deosebită eventualelor riscuri sau consecinţe ce ar fi putut decurge dintr-o conduită defectuoasă.

Cu toate acestea, în considerarea principiului legalităţii incriminării, o astfel de obligaţie trebuie a fi interpretată în funcţie de modalitatea în care legea defineşte acţiunea impusă sau prohibită, dacă aceasta este clară şi previzibilă, aceste cerinţe fiind îndeplinite doar atunci când orice persoană are posibilitatea şi îşi poate da seama care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora.

Or, în condiţiile în care normele în vigoare şi acordul cadru ofereau o marjă de interpretare asupra oportunităţii efectuării serviciilor contractate, nu se poate considera că estimarea în plus realizată de inculpaţi sau suplimentarea cantităţilor previzionate, însă în concordanţă cu contractele subsecvente, reprezintă un abuz în sensul legii penale, chiar dacă la nivel de aparenţă aceste tratamente ar putea părea nejustificate.

Pentru aceste motive, constatând că faptele nu sunt prevăzute de legea penală, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Înalta Curte va dispune achitarea inculpaţilor A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu.

Faţă de aceste argumente şi având în vedere că inculpatei C. i se impută faptul că, în calitate de complice, a sprijinit activitatea inculpaţilor A. şi B., în lipsa săvârşirii unei fapte penale de către aceştia, ca autori, activitatea realizată de inculpată nu cade sub incidenţa legii penale, motiv pentru care, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., se impune achitarea acesteia pentru lipsă de temei a acţiunii penale, respectiv pentru motivul că fapta nu este prevăzută de legea penală.

2. Infracţiunea de luare de mită. Recursul în casaţie al inculpatului A.

În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită, critica inculpatului A. a vizat, în esenţă, că fapta de care este acuzat nu este tipică obiectiv, întrucât nu a avut atribuţii de serviciu în legătură cu derularea contractelor încheiate de C. civ. pen..B.P.B. cu societatea S.C. E. S.R.L., anterior semnării contractelor de inculpat în calitate de director, procedura de perfectare a acestora parcurgând mai multe etape şi fiind verificată de mai mulţi angajaţi ai C. civ. pen..B.P.B., ce aveau atribuţii de serviciu pe linia achiziţiilor publice şi de firma de consultanţă.

Pe de altă parte, faptul că o persoană (numitul G., administratorul E.) afirmă că i s-ar fi pretins sume de bani cu titlu de mită şi că ar fi remis mită lui A. nu reprezintă un temei suficient pentru constatarea îndeplinirii elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită.

Critica este nefondată.

Astfel cum a susţinut şi apărarea, pentru existenţa infracţiunii de luare mită şi, în consecinţă, pentru realizarea laturii obiective a acesteia, pe lângă alte condiţii necontestate de apărare şi care nu vor mai fi analizate, este necesară situaţia premisă constând în existenţa prealabilă a unui raport de serviciu între o entitate de stat sau privată şi funcţionarul public ce deţine competenţa de a efectua acte de felul celui care ocazionează săvârşirea luării de mită.

În speţa de faţă, inculpatului i se impută, în esenţă, că în calitate de director general al Centrului de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului" a pretins cu titlu de mită, în vederea facilitării, încheierii şi derulării acordului cadru nr. 250/15.05.2012 şi a contractelor subsecvente nr. 251/15.05.2012, nr. 50/01.04.2013 şi nr. 76/12.04.2013, 50% din valoarea, fără TVA, a fiecărei facturi ce urma să fie emisă de S.C. E. S.R.L, şi ulterior a primit suma de 1.014.580 RON (40% din valoarea, fără TVA a facturilor în sumă totală de 3.145.198 RON, fără TVA 2.536.450 RON) de la numitul D., reprezentant al S.C. E. S.R.L..

Raportat la această situaţie de fapt reţinută cu titlu definitiv de instanţa de apel, în cauză există situaţia premisă cerută de norma incriminatorie prevăzută în art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Astfel, la data săvârşirii faptei, inculpatul s-a aflat în raporturi de serviciu cu Centrul de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului", instituţie publică de cultură de interes local aflată sub autoritatea Consiliului General al Municipiului Bucureşti potrivit Hotărârii nr. 1235/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru funcţionarea instituţiilor de cultură care se finanţează din bugetele locale - Guvernul României, deţinând funcţia de director general, funcţie reglementată la pct. I B.4, din Anexa 1 la Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

Prin urmare, inculpatul a deţinut la data săvârşirii faptei calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen., subiect activ calificat al infracţiunii de luare de mită.

În ceea ce priveşte actul în legătură cu a cărui îndeplinire s-au pretins şi primit sumele de bani necuvenite, respectiv încheirea acordului cadru nr. 250/15.05.2012 şi a contractelor subsecvente nr. 251/15.05.2012, nr. 50/01.04.2013 şi nr. 76/12.04.2013, Înalta Curte constată că acesta a intrat în sfera atribuţiilor de serviciu ale directorului A., acesta fiind cel care în virtutea funcţiei a reprezentat şi angajat instituţia în raporturile cu S.C. E. S.R.L., a aprobat achiziţiile publice constând în serviciile de dezinsecţie prestate de S.C. E. şi a încheiat actele juridice aferente acestor servicii în numele instituţiei.

Aşadar, contrar celor susţinute de apărare, activităţile de încheiere a acordului cadru nr. 250/15.05.2012 şi a contractelor subsecvente nr. 251/15.05.2012, nr. 50/01.04.2013 şi nr. 76/12.04.2013 (contracte de achiziţii publice), desfăşurate de Centrul de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului" cu S.C. E. S.R.L., au reprezentat atribuţii de serviciu ce au căzut în sarcina directorului general A.. De altfel, lipsa acordului şi a semnăturii directorului general, conduceau la lipsa de validitate a actelor încheiate în cauză.

În concluzie, în condiţiile în care încheierea contractelor de achiziţii cădeau în responsabilitatea directorului general, nu se poate susţine că fapta inculpatului nu este tipică obiectiv şi nu realizează condiţiile de tipicitate a infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) raportat la art. 6 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte insuficienţa declaraţiei administratorului S.C. E. S.R.L. - martorul G., de a reprezenta temei pentru constatarea îndeplinirii elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită, instanţa de casare constată că în realitate prin această critică se contestă existenţa faptelor şi se pune în discuţie standardul probatoriu.

Or, acest aspect nu este posibil în această cale extraordinară de atac, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate pe această cale.

3. Prescripţia răspunderii penale. Recursul în casaţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie

În susţinerea motivului privind greşita încetare a procesului penal faţă de inculpaţii A., B. şi C., parchetul, în esenţă, a invocat faptul că termenul de prescripţie a răspunderii penale nu s-a împlinit în condiţiile în care infracţiunile ce au format obiectul acuzaţiei intră sub incidenţa dreptului Uniunii, constituind infracţiuni de corupţie propriu-zisă, cât şi infracţiuni asimilate celor de corupţie, în atare condiţii instanţa trebuind să dea eficienţă dreptului Uniunii Europene, respectiv jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (hotărârile pronunţate în cauzele C-107/23 PPU şi C-131/23). Cu alte cuvinte, a apreciat că, aplicând cu prioritate dreptul european, instanţa de casare trebuie să lase neaplicate deciziile Curţii Constituţionale pronunţate cu privire la dispoziţiile din C. pen. privind prescripţia răspunderii penale.

Sub un alt aspect, a apreciat că actele de procedură îndeplinite de organele judiciare anterior Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale au avut efect întreruptiv, motiv pentru care în cauză operează prescripţia specială.

Critica este nefondată.

Astfel cum a susţinut şi procurorul de şedinţă prin concluziile orale formulate cu ocazia dezbaterilor, chestiunea invocată prin motivele de recurs în casaţie, respectiv aplicarea cu prioritate a dreptului european în detrimentul celor statuate de instanţa română de contencios constituţional în materia prescripţiei răspunderii penale a fost tranşată definitiv de instanţa supremă în mecanism de unificare practicii.

În acest sens, trebuie observat că ulterior formulării acestor critici, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a pronunţat Decizia nr. 37/17.06.2025 prin care a statuat următoarele:

1. Instanţele de judecată nu pot lăsa neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în limitele rezultate din hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în 24 iulie 2023 în Cauza C-107/23 PPU (limite prevăzute în dispozitivul hotărârii la pct. 1 teza a II-a).

2. Dezlegarea dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se va aplica în condiţiile stabilite de aceasta şi actelor de procedură efectuate înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.

Pronunţând această hotărârea, instanţa supremă a avut în vedere că instituţia prescripţiei răspunderii penale este o instituţie de drept material, normele care o reglementează fiind supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale, cu excepţia dispoziţiilor legii penale mai favorabile, astfel cum s-a statuat de Înalta Curte prin Decizia nr. 67/2022, obligatorie.

În ceea ce priveşte lăsarea neaplicată a dispoziţiilor legilor naţionale ce privesc previzibilitatea legii penale, cum este şi a normelor care reglementează prescripţia, s-a considerat că o astfel de interpretare nu este compatibilă cu art. 7 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în acest caz standardele naţionale asigurând o protecţie mai largă.

Astfel, s-a considerat că obligaţia impusă instanţelor naţionale urmare a pronunţării hotărârii în cauza C-107/23 PPU este justificată doar în situaţia în care aplicarea dreptului unional protejează drepturile fundamentale într-o manieră superioară celei reglementate prin legislaţia naţională, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

Şi în fine, instanţa supremă a avut în vedere şi faptul că o succesiune de legi în timp, astfel cum este cazul în speţa de faţă, nu este susceptibilă de un tratament diferit în funcţie de natura infracţiunii, după cum aceasta este o infracţiune specifică sau de drept comun.

Faţă de aceste considerente, se impune a fi respinsă critica parchetului în sensul de a se da eficienţă dreptului Uniunii în limitele rezultate din hotărârea pronunţată în cauza C-107/23 PPU şi de a fi aplicat un tratament juridic diferenţiat doar pentru simplul fapt că infracţiunile deduse judecăţii au ca obiect infracţiuni de corupţie.

Referitor la existenţa unor cauze de întrerupere a termenului de prescripţie, cu consecinţa aplicării prescripţiei speciale a răspunderii penale, Înalta Curte constată, raportat la legea penală mai favorabilă reţinută de instanţa de apel (C. pen. în reglementarea cuprinsă între data de 25 iunie 2018, când a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, şi data de 30 mai 2022, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 71/2022), că argumentele expuse în cadrul Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale sunt clare în acest sens, oferind dezlegarea chestiunii invocate de parchet

Astfel, prin decizia anterior menţionată s-a statuat că în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la 25 iunie 2018, şi momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., 30 mai 2022, în legislaţia naţională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind exclusiv dispoziţiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale fiind cele menţionate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Prin urmare, a îmbrăţişa ipotezele invocate de parchet ar însemna aplicarea retroactivă a dispoziţiilor privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale ulterioare Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, în condiţiile în care aceasta nu are natura unei legi penale mai favorabile, ci dimpotrivă.

Prin urmare, acest motiv de recurs în casaţie urmează a fi respins.

În raport de considerentele prezentate, Înalta Curte, în majoritate, va admite recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi C. împotriva deciziei penale nr. 680/A din 30.05.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2019 şi va extinde efectele acestora cu privire la intimatul-inculpat B..

Va casa în parte decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 1084 din 13.09.2023 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2019, sub aspectul soluţiei pronunţate cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., soluţionarea laturii civile şi dispoziţia privind măsurile asigurătorii dispuse în cauză şi, rejudecând:

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va dispune achitarea inculpatului A. sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu (cu înlăturarea consecinţelor deosebit de grave prevăzute de art. 309 C. pen.), dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) şi art. 5 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va dispune achitarea inculpatului B. sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu (cu înlăturarea consecinţelor deosebit de grave prevăzute de art. 309 C. pen.), dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale) şi art. 5 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va dispune achitarea inculpatei C. sub aspectul infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu (cu înlăturarea consecinţelor deosebit de grave prevăzute de art. 309 C. pen.), dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) şi art. 5 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 397 alin. (5) raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Centrul de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului", împotriva inculpaţilor A., B. şi C..

În temeiul art. 397 alin. (5) teza a II-a C. proc. pen., va menţine măsura sechestrului asigurător dispusă asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpatului A. până la concurenţa sumei de 381.300 RON, măsura urmând să înceteze de drept dacă Centrul de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului" nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în terme de 30 de zile de la data pronunţării prezentei decizii.

În temeiul art. 397 alin. (5) teza a II-a C. proc. pen., va menţine măsura sechestrului asigurător dispusă asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpatului B. până la concurenţa sumei de 915.120 RON, măsura urmând să înceteze de drept dacă Centrul de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului" nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în terme de 30 de zile de la data pronunţării prezentei decizii.

În temeiul art. 397 alin. (5) teza a II-a C. proc. pen., va menţine măsura sechestrului asigurător, dispusă asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpatului C., astfel cum a fost restrânsă prin decizia recurată, până la concurenţa sumei de 1.220.160 RON, instituită prin ordonanţa nr. 236/P/2016 din 19.01.2018 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, măsura urmând să înceteze de drept dacă Centrul de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului" nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în terme de 30 de zile de la data pronunţării prezentei decizii.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate şi sentinţei care nu contravin prezentei hotărâri, inclusiv dispoziţia din decizia recurată privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpatului A. până la concurenţa sumei de 1.014.580 RON, luată în vederea garantării executării măsurii confiscării speciale a sumei de 1.014.580 RON, corespunzătoare soluţiei de încetare a procesului penal dispusă în privinţa infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina acestui inculpat.

De asemenea, va respinge recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva aceleiaşi decizii penale, ca nefondat.

Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat B., în cuantum de 753 RON, precum şi onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii-inculpaţi A. şi C. până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 565 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate:

I. Admite recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi C. împotriva deciziei penale nr. 680/A din 30.05.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2019 şi extinde efectele acestora cu privire la intimatul-inculpat B..

Casează în parte decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 1084 din 13.09.2023 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2019, sub aspectul soluţiei pronunţate cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13­­/2 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., soluţionarea laturii civile şi dispoziţia privind măsurile asigurătorii dispuse în cauză şi, rejudecând:

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., dispune achitarea inculpatului A. sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu (cu înlăturarea consecinţelor deosebit de grave prevăzute de art. 309 C. pen.), dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) şi art. 5 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., dispune achitarea inculpatului B. sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu (cu înlăturarea consecinţelor deosebit de grave prevăzute de art. 309 C. pen.), dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale) şi art. 5 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., dispune achitarea inculpatei C. sub aspectul infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu (cu înlăturarea consecinţelor deosebit de grave prevăzute de art. 309 C. pen.), dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) şi art. 5 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 397 alin. (5) raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Centrul de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului", împotriva inculpaţilor A., B. şi C..

În temeiul art. 397 alin. (5) teza a II-a C. proc. pen., menţine măsura sechestrului asigurător dispusă asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpatului A. până la concurenţa sumei de 381.300 RON, măsura urmând să înceteze de drept dacă Centrul de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului" nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în terme de 30 de zile de la data pronunţării prezentei decizii.

În temeiul art. 397 alin. (5) teza a II-a C. proc. pen., menţine măsura sechestrului asigurător dispusă asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpatului B. până la concurenţa sumei de 915.120 RON, măsura urmând să înceteze de drept dacă Centrul de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului" nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în terme de 30 de zile de la data pronunţării prezentei decizii.

În temeiul art. 397 alin. (5) teza a II-a C. proc. pen., menţine măsura sechestrului asigurător, dispusă asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpatului C., astfel cum a fost restrânsă prin decizia recurată, până la concurenţa sumei de 1.220.160 RON, instituită prin ordonanţa nr. 236/P/2016 din 19.01.2018 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, măsura urmând să înceteze de drept dacă Centrul de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului" nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în terme de 30 de zile de la data pronunţării prezentei decizii.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate şi sentinţei care nu contravin prezentei hotărâri, inclusiv dispoziţia din decizia recurată privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpatului A. până la concurenţa sumei de 1.014.580 RON, luată în vederea garantării executării măsurii confiscării speciale a sumei de 1.014.580 RON, corespunzătoare soluţiei de încetare a procesului penal dispusă în privinţa infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina acestui inculpat.

II. Respinge recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva aceleiaşi decizii penale, ca nefondat.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat B., în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii-inculpaţi A. şi C. până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 565 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2025.

Opinie separată

~Opinie separată în sensul respingerii cererilor de recurs în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii A. şi C. împotriva deciziei penale nr. 680/A/30.05.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2019, cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu.

Pentru a verifica dacă faptele pentru care inculpaţii A. şi C. au fost condamnaţi se circumscriu infracţiunii de abuz în serviciu în forma de participaţie penală a autoratului, respectiv a complicităţii, este important a examina considerentele instanţei de apel şi a verifica dacă criticile formulate de inculpaţi sunt întemeiate.

Curtea de apel a stabilit că singurele atribuţii care pot fi reţinute în sarcina inculpaţilor, ca având legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, sunt:

- art. 22 alin. (3) din Legea nr. 273/2006, potrivit cu care ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor unităţilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale şi

- art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, potrivit cu care, ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale.";

- art. 23 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 273/2006, potrivit cu care, ordonatorii de credite răspund de angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate şi a veniturilor bugetare posibil de încasat.

Curtea de apel a constatat că inculpaţii nu au respectat aceste atribuţii de serviciu, în calitate de ordonatori terţiari de credite (directori ai Centrului de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului".

Astfel, s-a reţinut că inculpatul A., în calitate de director general al Centrului de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului", a încheiat în perioada 2012 -2013, cu încălcarea dispoziţiilor legale prev. de art. 22 alin. (3), art. 23 alin. (1), art. 23 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 273/2006 contractele subsecvente nr. 251/15.05.2012 şi 76/12.04.2013 la acordul cadru nr. 250/15.05.2012, angajând cheltuieli a căror necesitate şi oportunitate nu au fost justificate, cauzând în acest mod un prejudiciu C. civ. pen..B.P.B. în cuantum de 381.300 RON şi creând totodată un folos necuvenit S.C. E. S.R.L..

De asemenea, cu privire la inculpatul B., în calitate de director general al Centrului de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului" s-a reţinut că a încheiat, în perioada 2014 -2015, cu încălcarea dispoziţiilor legale prev. de art. 22 alin. (3), art. 23 alin. (1), art. 23 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 273/2006, contractul subsecvent nr. 84/02.04.2014, actul adiţional la acesta înregistrat sub nr. x/09.07.2014, angajând cheltuieli a căror necesitate şi oportunitate nu au fost justificate, sprijinind totodată, activitatea infracţională desfăşurată de către numiţii A. şi C., prin semnarea în calitate de Şef Serviciu Administrativ a contractului subsecvent nr. 251/15.05.2012 şi 76/12.04.2013, cauzând prin aceasta un prejudiciu C. civ. pen..B.P.B. în cuantum de 915.120 RON, creând totodată un folos necuvenit S.C. E. S.R.L..

În ceea ce o priveşte pe inculpata C., Curtea a reţinut că aceasta, în calitate de economist -achiziţii publice, atât în nume personal, dar şi pentru directorul general B., în perioada 2012-2015 a semnat contractele subsecvente nr. 251/15.05.2012, nr. 76/12.04.2013, nr. 84/02.04.2014, actul adiţional la contractul subsecvent nr. 84/02.04.2014, înregistrat sub nr. x/09.07.2014 şi contractul subsecvent nr. 65/31.03.2015, acte prin care a angajat cheltuieli a căror necesitate şi oportunitate nu au fost justificate, sprijinind în acest mod activitatea infracţională desfăşurată de către numiţii A. şi B., cauzând prin acţiunile sale un prejudiciu C. civ. pen..B.P.B. în cuantum de 1.220.160 RON, precum şi un folos necuvenit societăţii E. S.R.L..

Curtea a constatat că în caietul de sarcini în art. 6 se menţionează că, cantitatea previzionată de servicii ce urmează a fi prestată în baza contractelor subsecvente este prevăzută în anexa 1 la acordul cadru şi are un rol estimativ, aceasta putând fi mai mică sau mai mare în funcţie de alocările bugetare şi necesităţile achizitorului -promitent.

Curtea a constatat că prejudiciul produs Centrului de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului" nu s-a datorat faptului că valoarea contractelor subsecvente a depăşit valoarea acordului cadru, ceea ce nu era interzis prin acest acord cadru, şi nici datorită faptului că necesitatea şi oportunitatea cheltuielilor nu a fost justificată din punct de vedere documentar, neexistând o legătură de cauzalitate între elementul material descris de parchet (efectuarea unor cheltuieli nejustificate documentar) şi urmarea imediată (prejudiciul), ci s-a produs datorită faptului că, cheltuielile făcute cu dezinsecţia exterioară au fost nejustificate de necesităţile "din teren" ale Centrului de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului".

Pentru a stabili în mod concret care au fost necesităţile "din teren" ale Centrului de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului, în cursul urmăririi penale s-a întocmit un Raport de expertiză tehnică judiciară în domeniul ingineriei sanitare şi protecţiei mediului, iar instanţa de apel a audiat-o pe experta care l-a întocmit, dr. K., dar şi pe dr. I., şef Laborator entomologie medicală, în cadrul Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino" , în calitate de specialist.

Din interpretarea coroborată a acestor mijloace de probă, Curtea a concluzionat că volumul (denumit în continuare - număr de treceri) lucrărilor de dezinsecţie exterioară (ţânţari şi căpuse) a fost determinat de amplasamentul Palatului de la Mogoşoaia, care se află situat pe malul unui lac, cu multă vegetaţie, într-un loc puţin urbanizat, ale cărei pajişti erau udate de aspersoare, aspecte care favorizează apariţia şi dezvoltarea unor insecte, precum ţânţarii şi acarieni, precum căpuşele.

De asemenea, Curtea a avut în vedere şi dispoziţia cuprinsă în Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 53/23.03.2012 privind combaterea căpuşelor din spaţii de utilitate publică - parcuri, grădini publice, liziere de păduri, locuri de joacă - din Municipiul Bucureşti (publicată în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti nr. 3bis/2012), care obliga toţi deţinătorii/administratorii/proprietarii de spaţii verzi de utilitate publică aflate pe teritoriul municipiului Bucureşti (în administrarea CGMB) - parcuri, grădini publice, liziere de păduri, locuri de joacă -să efectueze tratamente de combaterea căpuşelor, anual, în lunile mai - iunie si septembrie. Tratamentele se vor efectua şi în lunile iulie şi august în cazul în care se înregistrează ploi frecvente, precum şi ori de câte ori este necesar, până înlăturarea focarului.

Curtea, analizând procesele-verbale recepţie aflate în dosarul de urmărire penală şi sintetizate în raportul de expertiză judiciară, declaraţia specialistului dr. I., şef Laborator entomologie medicală, a constatat că numărul de treceri a fost mult mai mare decât cel reţinut de prima instanţă.

Curtea a procedat la calcularea numărului de treceri (tratamente) împotriva ţânţarilor şi căpuşelor potrivit proceselor-verbale de recepţie a lucrărilor, raportat la numărul de tratamente, rezultând următoarele:

1. În anul 2012 (corespunzător contractului subsecvent nr. 251/15.05.2012) s-au făcut 42 tratamente împotriva căpuşelor şi 48 tratamente împotriva ţânţarilor, rezultând că s-au făcut în mod nejustificat 16 tratamente împotriva căpuşelor (42 tratamente făcute - 26 tratamente justificate) şi 2 tratamente împotriva ţânţarilor (48 tratamente făcute - 46 tratamente justificate),

Prejudiciul rezultat este: 18 tratamente (16 tratamente împotriva căpuşelor +2 tratamente împotriva ţânţarilor) x 0,075 RON/mp (preţ conform acord cadru) x 205.000 mp (suprafaţa totală a domeniului) = 276.750 RON fără TVA, 343.170 RON cu TVA, ce va fi reţinut în sarcina celor trei inculpaţi în solidar.

2. În anul 2013 (corespunzător contractelor subsecvente nr. 50/01.04.2013 şi nr. 76/12.04.2013) s-au făcut 28 tratamente împotriva căpuşelor şi 43 tratamente împotriva ţânţarilor, rezultând că s-au făcut în mod nejustificat 2 tratamente împotriva căpuşelor (28 tratamente făcute - 26 tratamente justificate).

Prejudiciul rezultat este: 2 tratamente împotriva căpuşelor x 0,075 RON/mp (preţ conform acord cadru) x 205.000 mp (suprafaţa totală a domeniului) = 30.750 fără TVA, 38.130 RON cu TVA, ce va fi reţinut în sarcina celor trei inculpaţi în solidar.

Având în vedere că în cadrul contractului subsecvent nr. 50/01.04.2013 numărul de treceri alocat anual nu a fost depăşit, actul material corespunzător acestuia contract subsecvent nu se va mai reţine în sarcina inculpaţilor.

3. În anul 2014 (corespunzător contractului subsecvent nr. 84/02.04.2014 şi a actului adiţional la contractul subsecvent nr. 84/02.04.2014, înregistrat sub nr. x/09.07.2014) s-au făcut 46 tratamente împotriva căpuşelor şi 54 tratamente împotriva ţânţarilor, rezultând că s-au făcut în mod nejustificat 20 tratamente împotriva căpuşelor (46 tratamente făcute - 26 tratamente justificate) şi 8 tratamente împotriva ţânţarilor (54 tratamente făcute - 46 tratamente justificate).

Prejudiciul rezultat este: 28 tratamente (20 tratamente împotriva căpuşelor +8 tratamente împotriva ţânţarilor) x 0,075 RON/mp (preţ conform acord cadru) x 205.000 mp (suprafaţa totală a domeniului) = 430.500 RON fără TVA, 533.820 RON cu TVA, ce va fi reţinut în sarcina inculpaţilor B. şi C. în solidar.

4. În anul 2015 (corespunzător contractul subsecvent nr. 65/31.03.2015) s-au făcut 42 tratamente împotriva căpuşelor şi 43 tratamente împotriva ţânţarilor, rezultând că s-au făcut în mod nejustificat 16 tratamente împotriva căpuşelor (42 tratamente făcute - 26 tratamente justificate).

Curtea de apel a stabilit astfel că prejudiciul rezultat este determinat de: 16 tratamente împotriva căpuşelor x 0,075 RON/mp (preţ conform acord cadru) x 205.000 mp (suprafaţa totală a domeniului) = 246.000 RON fără TVA, 305.040 RON cu TVA, ce va fi reţinut în sarcina inculpatei C. în solidar.

De asemenea, referitor la suprafaţa de 205.000 mp reţinută de Curte în calcularea prejudiciului, s-a avut în vedere faptul că, chiar dacă, conform măsurătorilor din teren, incluse în raportul de expertiză tehnică efectuat, domeniul are o suprafaţă de 26,5 - 28 ha (respectiv între 265.000 şi 280.000 m2), suprafaţa tratată şi facturată de S.C. E. S.R.L. a fost de 205.000 mp.

Concluzionând, Curtea a constatat că în sarcina inculpatului A. se reţine un prejudiciu de 381.300 RON (corespunzător contractelor subsecvente nr. 251/15.05.2012 şi 76/12.04.2013), în sarcina inculpatului B. se va reţine un prejudiciu de 915.120 RON (corespunzător contractelor subsecvente nr. 251/15.05.2012, nr. 76/12.04.2013, nr. 84/02.04.2014 şi a actului adiţional la contractul subsecvent nr. 84/02.04.2014, înregistrat sub nr. x/09.07.2014), iar în sarcina inculpatei C. se va reţine un prejudiciu de 1.220.160 RON (corespunzător contractelor subsecvente nr. 251/15.05.2012, nr. 76/12.04.2013, nr. 84/02.04.2014 şi a actului adiţional la contractul subsecvent nr. 84/02.04.2014, înregistrat sub nr. x/09.07.2014, nr. y/31.03.2015).

Curtea de apel a constatat astfel că, în drept, faptele inculpaţilor întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunilor de abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu.

Fapta inculpatului A. care, în calitate de director general al Centrului de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului", a încheiat în perioada 2012 -2013, cu încălcarea dispoziţiilor legale prev. de art. 22 alin. (3), art. 23 alin. (1), art. 23 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 273/2006 contractele subsecvente nr. 251/15.05.2012 şi 76/12.04.2013 la acordul cadru nr. 250/15.05.2012, angajând cheltuieli a căror necesitate şi oportunitate nu au fost justificate, cauzând în acest mod un prejudiciu C. civ. pen..B.P.B. în cuantum de 381.300 RON şi creând totodată un folos necuvenit S.C. E. S.R.L., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale aferente contractelor subsecvente nr. 251/15.05.2012 şi 76/12.04.2013) cu aplic. art. 5 C. pen.

De asemenea, fapta inculpatului B., în calitate de director general al Centrului de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului" a încheiat, în perioada 2014 -2015, cu încălcarea dispoziţiilor legale prev. de art. 22 alin. (3), art. 23 alin. (1), art. 23 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 273/2006, contractul subsecvent nr. 84/02.04.2014, actul adiţional la acesta înregistrat sub nr. x/09.07.2014, angajând cheltuieli a căror necesitate şi oportunitate nu au fost justificate, sprijinind totodată, activitatea infracţională desfăşurată de către numiţii A. şi C., prin semnarea în calitate de Şef Serviciu Administrativ a contractului subsecvent nr. 251/15.05.2012 şi 76/12.04.2013, cauzând prin aceasta un prejudiciu C. civ. pen..B.P.B. în cuantum de 915.120 RON, creând totodată un folos necuvenit S.C. E. S.R.L., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale aferente contractelor subsecvente nr. 251/15.05.2012, nr. 76/12.04.2013, nr. 84/02.04.2014 şi actul adiţional la contractul subsecvent nr. 84/02/04.2014, înregistrat sub nr. x/09.07.2014) cu aplic. art. 5 C. pen.

În ceea ce o priveşte pe inculpata C., Curtea a reţinut că aceasta, în calitate de economist -achiziţii publice, atât în nume personal, dar şi pentru directorul general B., în perioada 2012 -2015 a semnat contractele subsecvente nr. 251/15.05.2012, nr. 76/12.04.2013, nr. 84/02.04.2014, actul adiţional la contractul subsecvent nr. 84/02.04.2014, înregistrat sub nr. x/09.07.2014 şi contractul subsecvent nr. 65/31.03.2015, acte prin care a angajat cheltuieli a căror necesitate şi oportunitate nu au fost justificate, sprijinind în acest mod activitatea infracţională desfăşurată de către numiţii A. şi B., cauzând prin acţiunile sale un prejudiciu C. civ. pen..B.P.B. în cuantum de 1.220.160 RON, precum şi un folos necuvenit societăţii E. S.R.L., faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. şi 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale aferente contractelor subsecvente nr. 251/15.05.2012, nr. 76/12.04.2013, nr. 84/02.04.2014, actul adiţional la contractul subsecvent nr. 84/02.04.2014, înregistrat sub nr. x/09.07.2014 şi contractul subsecvent nr. 65/31.03.2015) cu aplic. art. 5 C. pen.

În ceea ce priveşte conţinutul constitutiv al infracţiunii, Curtea a constatat că cei trei inculpaţi au încălcat:

- art. 22 alin. (3) din Legea nr. 273/2006, potrivit cu care ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor unităţilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale şi

- art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, potrivit cu care, ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale.";

- art. 23 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 273/2006, potrivit cu care, ordonatorii de credite răspund de angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate şi a veniturilor bugetare posibil de încasat.

S-a mai reţinut că inculpatul A. a acţionat cu intenţie directă în săvârşirea infracţiunii, în sensul că a prevăzut şi a urmărit săvârşirea infracţiunii, adică a mărit în mod nejustificat numărul de treceri de dezinsecţie exterioară împotriva ţânţarilor şi căpuşelor, având în vedere că săvârşirea acestei infracţiuni a fost mijlocul folosit pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, infracţiunile fiind săvârşite în conexitate etiologică.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii C. şi B., aceştia au preluat un mod de lucru de la inculpatul A. pe care l-au continuat, săvârşind infracţiunea de abuz în serviciu cu intenţie indirectă, în sensul că au prevăzut săvârşirea infracţiunii prin faptul că, astfel cum în mod corect s-a reţinut de parchet, nu au întocmit niciun document din care să rezulte modul de calcul al valorilor menţionate în contractele subsecvente sau vreo formă de descriere detaliată a serviciilor care să fundamenteze modul de stabilire a serviciilor contractate.

De asemenea, nu s-au întocmit note de fundamentare sau referate de necesitate din care să rezulte necesitatea concretă a cantităţilor de servicii contractate, nu s-a solicitat ajutorul unui specialist în entomologie, astfel încât, chiar dacă această modalitate de a acţiona nu reprezintă încălcarea vreunei dispoziţii legale, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, totuşi denotă forma de vinovăţie cu care au acţionat cei doi inculpaţi, care au acceptat săvârşirea infracţiunii.

Ambii inculpaţi, C. şi B., s-au apărat arătând că nu erau specialişti în domeniu şi, neavând cunoştinţe în domeniul entomologiei, nu aveau cum să-şi încalce atribuţiile de serviciu.

Or, tocmai faptul că nu aveau cunoştinţe în domeniu, fiind economişti, ar fi trebuit să-i determine să ceară ajutorul unor specialişti, să întocmească documentaţii şi să solicite referate de necesitate. În schimb, deşi era evident că sume foarte mari de bani erau alocate pentru aceste servicii, inculpaţii nu şi-au exercitat atribuţiile de serviciu, acelea de a utiliza creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor unităţilor (nu pentru creşterea cifrei de afaceri a unei firme) - art. 22 alin. (3) din Legea nr. 273/2006, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice, iar nu pentru cheltuieli suplimentare, care nu mai erau strict legate de activitatea instituţiei - art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, în final, aceştia fiind obligaţi să răspundă de angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate - art. 23 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 273/2006.

Astfel, chiar dacă Centrul de Cultura Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului, ca ordonator terţiar de credite, a avut buget aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru operaţiunile prevăzute în contractele subsecvente acordului-cadru nr. 250/2012, fondurile repartizate în acest scop fiind utilizate pentru realizarea operaţiunilor de dezinsecţie, cât timp o parte din aceste operaţiuni de dezinsecţie s-au făcut în exces şi nejustificat de realitatea faptică din teren, inculpaţii au prevăzut şi au acceptat săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

Văzând considerentele deciziei recurate prezentate anterior, constat, în opinie separată, că instanţa de apel a descris elementul material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. şi 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi a reţinut cu autoritate de lucru judecat că inculpatul A., în calitate de director general, a încheiat în perioada 2012 -2013, cu încălcarea dispoziţiilor legale prev. de art. 22 alin. (3), art. 23 alin. (1), art. 23 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 273/2006, contractele subsecvente nr. 251/15.05.2012 şi 76/12.04.2013 la acordul cadru nr. 250/15.05.2012, angajând cheltuieli a căror necesitate şi oportunitate nu au fost justificate, cauzând în acest mod un prejudiciu C. civ. pen..B.P.B. în cuantum de 381.300 RON şi creând totodată un folos necuvenit S.C. E. S.R.L..

Totodată, instanţa de apel a reţinut că inculpata C. a sprijinit activitatea infracţională desfăşurată de către numiţii A. şi B., prin aceea că, în calitate de economist -achiziţii publice, în perioada 2012 -2015 a semnat contractele subsecvente nr. 251/15.05.2012, nr. 76/12.04.2013, nr. 84/02.04.2014, actul adiţional la contractul subsecvent nr. 84/02.04.2014, înregistrat sub nr. x/09.07.2014 şi contractul subsecvent nr. 65/31.03.2015, acte prin care a angajat cheltuieli a căror necesitate şi oportunitate nu au fost justificate, cauzând prin acţiunile sale un prejudiciu C. civ. pen..B.P.B. în cuantum de 1.220.160 RON, precum şi un folos necuvenit societăţii E. S.R.L..

De asemenea, trebuie subliniat faptul că, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au reţinut în sarcina inculpatului A. săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în calitate de director general al Centrului de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului", în luna mai 2012, cu ocazia semnării acordului cadru nr. 250/15.05.2012, a pretins, cu titlu de mită, 50% din valoarea, fără TVA, a fiecărei facturi ce urma să fie emisă de S.C. E. S.R.L. pe parcursul derulării acordului cadru menţionat anterior, iar ulterior în perioada mai 2012 - iar ulterior, în perioada 28 mai 2012 (când s-a plătit prima factură) şi 6 decembrie 2013 (când s-a plătit ultima factură), a primit suma de 1.014.580 RON (40% din valoarea, fără TVA a facturilor în sumă totală de 3.145.198 RON, fără TVA 2.536.450 RON) de la numitul D., reprezentant al S.C. E. S.R.L., în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, respectiv pentru ca în calitatea sa de director general la C. civ. pen..B.P.B. în perioada 2012 - 05 decembrie 2013 să faciliteze încheierea şi derularea acordului cadru nr. 250/15.05.2012 şi a contractelor subsecvente nr. 251/15.05.2012, nr. 50/01.04.2013 şi nr. 76/12.04.2013.

Prin urmare, infracţiunea de abuz în serviciu a constituit modalitatea prin care inculpatul A. şi-a asigurat produsul infracţiunii de luare de mită, în condiţiile în care, cu cât valoarea activităţilor de prestări servicii înscrise în facturi erau mai mari, cu atât şi valoarea mitei era mai mare, fiind stabilită procentual din valoarea fiecărei facturi.

Este evident astfel, că inculpatul A. a încălcat cu bună ştiinţă următoarele dispoziţii:

- art. 22 alin. (3) din Legea nr. 273/2006, potrivit cu care ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor unităţilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale şi

- art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, potrivit cu care, ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale.";

- art. 23 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 273/2006, potrivit cu care, ordonatorii de credite răspund de angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate şi a veniturilor bugetare posibil de încasat.

Acestea nu sunt dispoziţii cu caracter de principiu, ci sunt dispoziţii legale care reglementează foarte clar atribuţiile ordonatorilor de credite, răspunzători de buna gestionare a bugetului instituţiei publice. A utiliza creditele bugetare ale instituţiei numai pentru realizarea sarcinilor unităţii pe care o conduce şi numai pentru cheltuieli strict legate de activitatea acesteia, presupune ca ordonatorul de credite să cunoască sarcinile unităţii şi să fie interesat ca cheltuielile angajate să fie numai pentru desfăşurarea activităţii instituţiei. Totodată, deoarece răspunde de angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate şi a veniturilor bugetare posibil de încasat, ordonatorul de credite trebuie să verifice dacă există note de fundamentare sau referate de necesitate din care să rezulte necesitatea concretă a cantităţilor de servicii contractate, mai ales în contextul majorării volumului de prestări servicii achiziţionat, şi implicit al valorii pecuniare a acestora.

În speţă, inculpatul A., în calitate de director general al Centrului de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului", a urmărit însă doar majorarea valorii serviciilor de deparazitare, dezinsecţie, dezinfecţie şi tratamente fitosanitare prestate de către societăţii E. S.R.L., întrucât în funcţie de această valoare, erau mai mulţi şi banii primiţi cu titlu de mită, aşa cum s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat (50%, conform înţelegerii infracţionale cu martorul L., reprezentantul E. SRL). Inculpatul A., cu bună ştiinţă, nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile legale menţionate, tocmai în scopul primirii cu titlu de mită a unei sume cât mai mari pe parcursul derulării contractului. Modalitatea prin care se putea realiza majorarea mitei era mărirea numărului de treceri, deci al numărului de tratamente efectuate în incinta Centrului de Cultură de E. S.R.L., fără a verifica în vreun fel necesitatea şi oportunitatea acestora. Probatoriul administrat de instanţa de fond şi de instanţa de apel, care a fundamentat soluţia de condamnare pentru infracţiunea de abuz în serviciu, a evidenţiat caracterul nejustificat al tratamentelor împotriva căpuşelor şi insectelor în perioada 2012-2013.

De asemenea, inculpata C., în calitate de economist-achiziţii publice, în perioada 2012-2015, şi-a încălcat obligaţiile de a respecta dispoziţiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 273/2006, art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 şi art. 23 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 273/2006 şi a angajat cheltuieli mari, a căror necesitate şi oportunitate nu a fost justificată. Chiar dacă aceasta nu avea cunoştinţă despre mita pretinsă şi primită în perioada 2012-2013 de către inculpatul A. şi nu a urmărit producerea unui prejudiciu pentru Centrul de Cultură şi realizarea unui folos necuvenit pentru societatea E. S.R.L., a prevăzut însă rezultatul faptei sale şi a acceptat posibilitatea producerii lui tocmai prin aceea că nu a verificat necesitatea şi oportunitatea angajării cheltuielilor generate de contractele pe care le-a semnat şi care au fost semnificative ca valoare chiar şi pe parcursul unei perioade cuprinse între 2012-2014, respectiv în sumă de 1.220.160 RON (aproximativ 240.000 euro), în contextul în care în apel au fost scăzute cheltuielile angajate a căror necesitate a fost justificată în urma administratorii probelor în cauză. Iniţial, prin sentinţă, prejudiciul reţinut în sarcina inculpatei C. a fost de 5.867.153 RON.

Pe cale de consecinţă, apreciez, în opinie separată, că inculpaţii A. şi C. şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, respectiv obligaţiile care le reveneau cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 273/2006, art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 şi art. 23 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 273/2006 şi nu au justificat necesitatea şi oportunitatea cheltuielilor angajate prin contractele încheiate şi semnate cu E. S.R.L., prin reprezentantul său, L.. Instanţa de apel a stabilit cu autoritate de lucru judecat situaţia factuală şi aceasta corespunde elementelor de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu. Astfel, instanţa de apel, în urma administrării probatoriului, a stabilit cu autoritate de lucru judecat că "operaţiunile de dezinsecţie s-au făcut în exces şi nejustificat de realităţile faptice din teren". În mod evident, încălcarea, în exercitarea atribuţiilor de serviciu care le reveneau inculpaţilor, a dispoziţiilor legale menţionate, care se referă la utilizarea creditelor bugetare numai pentru realizarea sarcinilor unităţii şi numai pentru cheltuieli strict legate de activitatea unităţii, ordonatorii de credite fiind răspunzători de angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate.

Astfel, s-a reţinut că recurenţii inculpaţi A. şi C. (şi inculpatul B., care nu a declarat recurs în casaţie) au utilizat creditele bugetare excesiv, peste limitele realizării sarcinilor unităţii, pentru cheltuieli care au depăşit cu mult cheltuielile strict legate de activitatea instituţiei publice cu privire la lucrările de dezinsecţie interioară şi exterioară în cadrul Centrului de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului". În mod evident, activitatea Centrului de Cultură nu presupunea efectuarea unor tratamente împotriva căpuşelor şi ţânţarilor stabilite ca număr într-un mod arbitrar, ci strict stabilite în funcţie de necesităţi, cu atât mai mult cu cât preocuparea oricărui ordonator de credite este aceea de a angaja banii din buget cu prudenţă şi perfect justificat. Văzând însă circumstanţele faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., care a fost şi cel care a negociat şi încheiat contractul cu E. S.R.L., respectiv împrejurarea că în sarcina acestui inculpat a fost reţinută infracţiunea de luare de mită, dar pentru care s-a constatat prescrierea răspunderii penale, se poate lesne observa că ordonatorii de credite nu au avut nicio preocupare pentru justificarea oportunităţii cheltuielilor angajate în baza acestui contract.

În raport de cele reţinute, apreciez că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurenţii inculpaţi cu privire la caracterul general şi lipsa de previzibilitate a dispoziţiilor legale a căror încălcare de către inculpaţi a fost stabilită de către instanţa de apel. Aşa cum am arătat anterior, dispoziţiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 273/2006, art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 şi art. 23 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 273/2006 stabilesc în mod explicit atribuţii clare în sarcina ordonatorilor de credite, atribuţii detaliate apoi în norme legale subsecvente, cu privire la modalitatea de utilizare a creditelor bugetare şi la angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în instituţiile publice, fiind impusă o disciplină financiară, astfel încât banii primiţi de la bugetul Municipiului Bucureşti să fie utilizaţi eficient în scopul alocării lor.

Recurenta inculpata C. a mai arătat în criticile formulate în recurs în casaţie că nu are studii de specialitate în materia serviciilor de dezinsecţie, deratizare si dezinfecţie şi că tocmai de aceea procedura de licitaţie publică si consultanţă asigurată în materie de achiziţii publice şi servicii DDD a fost asigurata de S.C. H., menţionând că susţinerile instanţei de apel privind depăşirea valorii acordului cadru sunt nefondate. Şi aceste critici sunt neîntemeiate, având în vedere că nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., ci vizează chestiuni de fond care nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.

De asemenea, apreciez că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurenţii inculpaţi cu privire la lipsa intenţiei de a comite vreo infracţiune şi, prin urmare, cu privire la lipsa laturii subiective a infracţiunii de abuz în serviciu, neexistând o corespondenţă deplină între faptele reţinute şi configurarea legală a tipului de infracţiune.

Această critică de recurs în casaţie nu poate fi analizată în cuprinsul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., având în vedere, pe de o parte, trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, prevăzute de art. 15 alin. (1) C. pen., conform căruia infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, iar pe de altă parte împrejurarea că orice analiză a vinovăţiei presupune o analiză a probelor, aspect care excedează obiectului recursului în casaţie.

Pentru toate aceste considerente, apreciez că recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi C. cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu sunt neîntemeiate şi se impune respingerea acestora, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.