Extraordinary appeal for annulment rejected; convictions for drunk and drugged driving and hit-and-run upheld

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1094/2024, pronunţat la data de 6 august 2024 în dosarul nr. x/2022, de Judecătoria Cluj-Napoca, în temeiul art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută de art. 336 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a interzis pe lângă pedeapsa principală aplicată, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. - dreptul de a conduce orice categorie de vehicule, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce se va executa de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis pe lângă pedeapsa principală aplicată, cu titlu de pedeapsă accesorie, dreptul prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., care se execută în cazul în care pedeapsa principală devine executorie.

În temeiul art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului, faptă prev. de art. 338 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a interzis pe lângă pedeapsa principală aplicată, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. - dreptul de a conduce orice categorie de vehicule, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce se va executa de la data rămânerii definitive hotărârii, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis pe lângă pedeapsa principală aplicată, cu titlu de pedeapsă accesorie, dreptul prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., care se execută în cazul în care pedeapsa principală devine executorie.

În baza art. 38 alin. (2)-(39) alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit, potrivit tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni, pedepsele aplicate prin sentinţă, aplicând pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din durata celeilalte pedepse (6 luni), rezultând în final pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) rap. la art. 67 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) şi 5 rap. la art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., care s-a decis a se executa în cazul în care pedeapsa principală devine executorie.

În temeiul art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicate inculpatului prin hotărâre.

În temeiul art. 92 alin. (1) C. pen., s-a stabilit termen de supraveghere pentru condamnat de 3 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., s-a impus inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Hunedoara, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Hunedoara sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, pe perioada termenului de supraveghere.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 70 de zile, la una dintre următoarele instituţii: Primăria Municipiului Haţeg sau Primăria Comunei General Berthelot.

În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen., să se comunice Serviciului de Probaţiune Hunedoara.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen.. rap. la art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, constând în revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, potrivit art. 96 C. pen.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., s-a constatat că inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore din data de 17.11.2022 şi până la data de 18.11.2022.

În temeiul art. 114 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, s-a dispus să se comunice un exemplar şi către organul de poliţie competent, în vederea anulării permisului de conducere al inculpatului.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. e) C. proc. pen.. rap. la art. 272 alin. (1) şi art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1025 RON către Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, reprezentând contravaloarea raportului de expertiză medico-legală nr. x din 08.03.2024 întocmit de către IML Cluj-Napoca şi a buletinului de analiza toxicologică nr. x din 08.03.2024 întocmit de către IML Cluj-Napoca.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. e) C. proc. pen.. rap. la art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1458,35 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare din care suma de 858,35 RON cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale, suma de 300 RON în etapa camerei preliminare şi suma 300 RON aferentă judecăţii.

Împotriva sentinţei penale nr. 1094 din data de 06 august 2024 a Judecătoriei Cluj-Napoca, dată în dosar nr. x/2022 al Judecătoriei Cluj-Napoca, a declarat apelul apelantul inculpat A..

Prin decizia penală nr. 435/A din 14 martie 2025 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1094 din data de 06.08.2024, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2022, fiind obligat la plata în favoarea statului a sumei de 800 RON, reprezentând cheltuieli judiciare în apel.

Sub aspectul stării de fapt, Curtea de apel a constatat că prima instanţă a făcut o judicioasă analiză a probatoriului administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti (inculpatul fiind judecat în procedura de drept comun), în raport de care în mod temeinic a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, sunt întrunite elementele constitutive şi au fost comise de inculpatul A., angajând răspunderea penală a inculpatului pentru comiterea infracţiunilor conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) şi (2) C. pen. şi părăsirea locului accidentului, prevăzută şi pedepsită de art. 338 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În privinţa expertizei medico-legale, instanţa de apel a apreciat că este exclusă orice apreciere subiectivă din partea expertului, nefiind dovedită lipsa de imparţialitate a expertului şi a remarcat că declaraţiile inculpatului oferite de-a lungul procesului penal au fost contradictorii, având ca scop generarea dubiului asupra elementului constitutiv al infracţiunii prevăzute la art. 336 alin. (1) C. pen. referitor la faptul că la valoarea alcoolemiei, de la momentul producerii accidentului rutier din 17.11.2022, ora 02:03, ar fi fost peste pragul infracţional (de 0,80g/l alcool pur sânge), iar pe de altă parte, că ar fi condus sub influenţa substanţelor psihoactive. În esenţă, inculpatul a recunoscut faptul că a consumat alcool (vin şi tequila) înainte de conduce autoturismul, însă a încercat să îşi ajusteze declaraţiile privind cantităţile şi orele de consum, astfel încât să combată concluziile raportului de expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei efectuată în cursul urmăririi penale (aflată la d.u.p.)

Aşadar, fiind audiat în calitate de suspect în data de 17.11.2022 a arătat că a luat la cunoştinţă starea de fapt, încadrarea juridică a faptei, valoarea alcoolemiei indicată de buletinul de analiză, fiind de acord cu acestea şi pe care nu le-a contestat. Cu această ocazie, a recunoscut că în data de 16.11.2022 a participat la filmarea unor videoclipuri, unde " a consumat aproximativ 200-300 ml de vin până la ora 00:00. Arăt faptul că ieri nu am reuşit să consum alimente şi seara când am terminat de filmat eram obosit. (...) la un moment dat am trecut pe lângă un echipaj de poliţie care mi-a făcut un semnal. În acel moment m-a cuprins o senzaţie de adrenalină şi mi-am continuat deplasarea, ştiind că înainte cu câteva ore am consumat vin." În urma producerii accidentului rutier, ca urmare a nerespectării culorii roşii a semaforului, acesta a arătat că "în momentul în care am început să fiu conştient am tras pe dreapta autoturismul şi am oprit". Inculpatul a arătat că, fiind probabil speriat, organismul său a avut un şoc, motiv pentru care a fost necesar să se deplaseze spre a-şi face nevoile fiziologice, lipsind la de locul accidentului 10 minute.

Urmare a testării inculpatului cu aparatul alcooltest, la minutul 02:28:57, a rezultat o valoare de 0,41 ml/l alcool pur în aerul expirat . Curtea a reţinut că această valoare a rezultat la jumătate de oră de la momentul producerii evenimentului rutier, spre deosebire de situaţiile în care conducătorul auto este testat la momentul depistării în trafic, ca urmare a unor controale de rutină, practica fiind în sensul că valoarea alcoolemiei în sânge este de cel puţin două ori mai mare decât valoarea alcoolemiei din aerul expirat.

După depunerea raportului de expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei nr. 8397/IX/25.11.2022, care s-a realizat în baza datelor prezentate cu ocazia a declaraţiei din 17.12.2022 privind consumul de băuturi alcoolice, în intervalul orar 23:00-24:00 a rezultat o alcoolemie de 0,89g/00, inculpatul A. şi-a modificat declaraţiile, cu ocazia reaudierii în calitate de suspect, la data de 08.12.2022, precizând că ar fi "consumat aproximativ 500 ml vin şi un shot de 40 ml tărie (posibil tequila), în intervalul 00:00-01:30 în data de 17.11.2022, după terminarea filmărilor". Totodată, a precizat că "a consumat alimente, respectiv brânză, roşii, pâine şi salam, fără a putea preciza cantitatea".

La data de 15.12.2022, inculpatul A. a dat declaraţie în calitate de inculpat, prin care a precizat că îşi retractează declaraţiile anterioare cu privire la consumul de alcool.

Audiat în faţa primei instanţe, inculpatul A. a oferit din nou declaraţii total contradictorii, acesta susţinând că ar fi consumat 500 ml de vin (două pahare) şi un shot de tequila, 30-40 ml, înainte de a se urca la volan, în jurul orei 01:30 (deplasându-se cu o viteză dublă faţă de limita legală), şi că nu ar fi consumat anterior alte alimente. Totodată, a declarat că ar fi consumat substanţe interzise "cu 2-3 zile anterior poate, motiv pentru care este posibil să fi rezultat aceste urme la proba de urină, însă în sânge nu au existat urme psihoactive. Recunosc că am consumat, dar nu în ziua respectivă".

Curtea de apel a remarcat, aşadar, faptul că inculpatul nu a fost consecvent în declaraţiile date în cursul procesului penal şi că a încercat să inducă în eroare organele judiciare cu privire la împrejurările comiterii faptelor, astfel încât, în mod corect, instanţa de fond s-a raportat la declaraţiile iniţiale date cu ocazia declaraţiei de suspect din 17.11.2022, fiind totodată şi cele mai apropiate de momentul săvârşirii faptei şi neinfluenţate de rezultatele analizei probelor biologice recoltate.

În ceea ce priveşte infracţiunea de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., Curtea de apel reţinut din cuprinsul procesului-verbal de cercetare de la faţa locului din data de 17.11.2022 (aflat la d.u.p.), că, în timp ce poliţiştii se aflau la locul accidentului, la un interval de 20-30 minute de la producerea accidentului, l-au identificat pe inculpatul A. în parcul din spatele Teatrului Naţional, acesta recunoscând că el a condus autoturismul implicat în accidentul rutier.

S-a constatat că din cuprinsul procesului-verbal de vizualizare de la fila x d.u.p., rezultă că, în jurul orei 02:03.30 sec., deşi autoturismul, condus de inculpat, a fost proiectat pe direcţia înainte pe Calea x, acesta nu a oprit, ci şi-a continuat deplasarea prin faţa Teatrului Naţional şi, ulterior, a virat la dreapta spre Piaţa Ştefan cel Mare, vis-a-vis de Curtea de Apel Cluj. După ce a oprit, din autoturism au coborât pe partea din dreapta faţă a autoturismului atât martora B., cât şi inculpatul. Cei doi au intrat în incinta parcului Teatrului Naţional, zonă care era împrejmuită la acel moment, părăsind locul accidentului.

Faptul că inculpatul nu s-a aflat la locul evenimentului rutier este susţinută şi de declaraţia martorului C., care a fost anunţat prin staţie de faptul că a avut loc un accident rutier la intersecţia străzii Piaţa Avram Iancu cu Bulevardul x a ajuns la locul evenimentului a "verificat cele două maşini, în D. nu mai era nimeni pentru că şoferul era în ambulanţă, după care am mers la cealaltă maşină pentru a verifica dacă sunt victime. La cea de-a doua maşină nu era nicio persoană înăuntru." Martorul a mai precizat că a auzit ulterior de la colegii săi că a fost căutat inculpatul, iar în momentul în care a fost identificat a fost prezentat martorului, care l-a testat cu alcooltestul, A. confirmându-i acestuia că a consumat băuturi alcoolice în aceea zi. "Era speriat, era agitat şi era dezorientat, încercând să-mi explice ce s-a întâmplat". Totodată, martorul a arătat că a fost chemat de colegul său pentru a-l testa pe inculpat după 20 de minute de când acesta a ajuns la locul evenimentului.

Din fişa de eveniment a accidentului din data de 17.11.2022 rezultă că, după producerea accidentului de circulaţie soldat cu rănirea numitului E., conducătorul autoturismului HD9 CLT a abandonat autoturismul în Piaţa Ştefan cel Mare, după care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind depistat ulterior, în parcul din spatele Teatrului Naţional.

Curtea de apel a reţinut că alegaţiile inculpatului în sensul că ar fi părăsit locul accidentului ca urmare a şocului produs ca urmare a evenimentului rutier sau pentru a-şi satisface nevoile fiziologice nu pot fi primite, fiind infirmate chiar de propriile declaraţii (şi-a imaginat diverse scenarii, cum că presa ar putea fi la faţa locului, că viitoarea sa soţie se poate supăra că a produs accidentului) şi de împrejurările în care a fost identificat de organele de poliţie care l-au căutat.

Instanţa a reţinut că infracţiunea prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen. trebuie coroborată cu art. 77 alin. (1) din O.U.G. nr 195/2002 potrivit căruia "Conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane este obligat să ia măsuri de anunţare imediată a poliţiei, să nu modifice sau să şteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei". Aşadar, obligaţia impusă conducătorului auto de a rămâne la locul accidentului se justifică prin necesitatea stabilirii cauzelor ce au provocat accidentul, a identificării persoanelor vinovate de producerea lui şi, pe cale de consecinţă, a tragerii la răspundere a acestora.

Curtea de apel a constatat că din probele analizate în cauză a rezultat, fără putinţă de tăgadă, că a existat un accident rutier soldat cu o victimă care a suferit leziuni care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale şi că inculpatul A. a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor abilitate să hotărască acest aspect, acţiune ce constituie elementul material al infracţiunii prev. de art. 338 alin. (1) C. pen. Infracţiunea se consumă chiar dacă inculpatul a fost identificat ulterior (după circa 20 de minute) în proximitatea locului accidentului, de organele de poliţie. De asemenea, faptul că inculpatul ar fi apelat serviciul 112 din autoturism (aspect care nu se coroborează cu alte mijloace de probă), nu îl exonerează de răspunderea penală pentru această infracţiune, cu atât mai mult cu cât acesta a arătat că nu ştie dacă operatorul a răspuns susţinând că a coborât din maşină datorită prafului creat de airbag-uri.

În cazul de faţă, raportat la probele analizate, Curtea a constatat că plecarea inculpatului de la locul evenimentului s-a grefat pe o atitudine psihică specifică intenţiei directe, având în vedere, pe lângă dezinteresul total faţă de starea de sănătatea a celuilalt conducător implicat în accidentul rutier, faptul că a urmărit să se sustragă unei eventuale verificări a propriei stări fiziologice şi, implicit, descoperirii faptului că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice/a substanţelor psihoactive. Prin faptul că a părăsit locul accidentului, a amânat implicit momentele testării cu aparatul alcooltest şi recoltării probelor biologice, fiind îngreunată astfel activitatea de cercetare penală (fiind necesară, spre exemplu, dispunere expertizei medico-legale privind calculul retroactiv în vederea estimării alcoolemiei de la momentul producerii accidentului rutier).

Instanţa de apel a constatat că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale şi a consecinţelor acesteia, prevăzând rezultatul socialmente periculos (acesta în momentul în care a părăsit locul accidentului şi-a creat în mintea sa mai multe scenarii, precum faptul că persoanele importante din viaţa sa vor fi afectate, că va apărea evenimentul în presă etc.). Prin urmare, contrar concluziilor raportului de expertiză psihologică extrajudiciară, depus în cursul judecăţii la instanţa de fond, s-a reţinut că inculpatul a conştientizat că a comis un accident rutier, având drept urmări evidente rănirea victimei şi avarierea autoturismului, a conştientizat gravitatea faptelor şi a părăsit locul accidentului pentru a îngreuna activitatea de aflare a adevărului (privind împrejurările de comitere).

În ceea ce priveşte conducerea sub influenţa substanţelor psihoactive prev. de art. 336 alin. (2) C. pen., s-a reţinut că, potrivit buletinului de analiză toxicologică nr. x din 18.11.2022, pe mostra de sânge recoltată la ora 03:26, examenul toxicologic efectuat a fost negativ pentru amfetamine şi catinone (mefedronă), iar pe mostra de urină recoltată la ora 03:30, examenul toxicologic a fost pozitiv pentru catinone (mefedronă) şi negativ pentru amfetamină, metamfetamină, MDMA, cocaină, Ketamina, tetrahidorcanabinoli (THC), metadonă, AB-PINCA, morfină şi alţi derivaţi opiacei .

În urma reanalizării, în cursul cercetării judecătoreşti, a mostrelor biologice (sânge şi urină) recoltate de la numitul A. prin utilizarea metodei cromatogratie de lichide cuplata cu spectrometrie de masă (LC-MS/MS), s-a eliberat de catre I.M.L. Cluj-Napoca, în data de 08.03.2024, buletinul de analiză toxicologică nr. x, potrivit căruia: examenul toxicologic efectuat pe proba de sânge prin cromatografie de lichide cuplata cu spectrometrie de masă (LC-MS/MS) a fost pozitiv pentru clorometcatinona (CMC) (concentratie = 1,70 ng/mL; Anexa 2) şi mefedrona (concentraţie = 21,85, iar examenul toxicologic efectuat pe proba de urina prin cromatografie de lichide cuplată ng/mL; Anexa 2) si NEGATIV pentru restul substantelor din Anexa 1, cu spectrometrie de masă (LC-MS/MS) a fost POZITIV pentru mefedrona (concentratie = 3458,06 ng/mL; Anexa 4) şi clorometcatinonă (CMC).

Curtea de apel a constatat că, la pe baza examenului clinic efectuat cu ocazia recoltării probelor biologice, nu se poate stabili dacă inculpatul se afla sau nu sub influenţa unor substanţe psihoactive la data săvârşirii faptei, fiind identificat doar că acesta prezenta facies necaracteristic.

Instanţa de apel a constatat că, în cazul inculpatului A., rezultatul analizei calitative şi cantitative a probelor biologice a detectat prezenţa în sânge a unor substanţe active psihoactive, nefiind necesară repunerea cauzei pe rol pentru suplimentarea probatoriului în apel, având în vedere considerentele Deciziei nr. 25/27.01.2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Faptul că reanalizarea probelor biologice s-a efectuat în cursul cercetării judecătoreşti nu reprezintă nicidecum o încălcare a dreptului la apărare a inculpatului sau o depăşire a limitelor de investire prin rechizitoriu, câtă vreme inculpatul a fost trimis în judecată inclusiv pentru infracţiunea de conducere sub influenţa substanţelor psihoactive prevăzute de art. 336 alin. (2) C. pen., chiar dacă în descrierea faptică s-a făcut referire la probele administrate în cursul urmăririi penale şi care au relevat existenţa doar a substanţei mefedronă în urină. În raport de dezlegarea prin decizia nr. 25/27.01.2025, a fost relevant a se stabili existenţa în probele de sânge recoltate de la inculpat a substanţei cu efecte psihoactive şi nu în urină, indiferent de nivelul de concentraţie, având în vedere că a fost identificată substanţa activă.

Prin urmare, în raport de considerentele acestei decizii care a stabilit că pentru realizarea condiţiei esenţiale ataşate elementului material al laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 336 alin. (2) C. pen., aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive, este necesar să se constate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei, arătându-se însă în considerente că, pe timpul cât substanţa activă se află în sânge, se află totodată şi în creier, determinând direct starea de a fi sub influenţă, respectiv aceea în care sunt influenţate funcţiile psihice, senzoriale şi neuromotorii ale persoanei, Curtea de apel a constatat că în cazul inculpatului apelant analiza toxicologică a evidenţiat prezenţa în sânge două tipuri de substanţe psihoactive care aveau aptitudinea de a afecta capacitatea de a conduce a inculpatului A.. Aşadar, s-a apreciat că nu este posibilă pronunţarea în cauză a unei soluţii de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. pentru infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (2) C. pen.

Decizia penală nr. 435/A din 14 martie 2025 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj la data de 20 martie 2025 şi condamnatului A. la data de 24 martie 2025.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel a formulat recurs în casaţie condamnatului A., la data de 11 aprilie 2025, prin poşta electronică, prin avocat ales (precizând că are domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat F., situat în mun. Cluj-Napoca, Cal. Dorobanţilor, nr. 14-16. et. II. ap. 64. cam. 21).

Cererea formulată de condamnatul A. a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj la data de 23 aprilie 2025.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 12 mai 2025. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererii de recurs în casaţie, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 03 iunie 2025.

În cererea scrisă, inculpatul a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimiterea cauzei în vederea judecării căii extraordinare de atac, întrucât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de părăsire a locului accidentului, prev. de art. 338 alin. (1) C. pen., în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., inculpatul a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În ceea ce priveşte fapta de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., în principal, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., inculpatul a solicitat achitarea, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, iar, în subsidiar, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a solicitat înlăturarea faptei din conţinutul infracţiunii unice, întrucât nu este prevăzută de legea penală.

În ceea ce priveşte fapta de conducere a unui vehicul sub influenţa altor substanţe prev. de art. 336 alin. (2) C. pen., în principal, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., inculpatul a solicitat achitarea, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Aşadar, a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. În ceea ce priveşte fapta de părăsire a locului accidentului, inculpatul a solicitat să se constate că în speţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii în ceea ce priveşte latura obiectivă, întrucât din probatoriul administrat, respectiv, imaginile video surprinse de camerele de supraveghere care se regăsesc pe CD-ul pus la dispoziţia organelor judiciare de către Primăria Cluj-Napoca, planşele fotografice realizate cu ocazia cercetării la faţa locului, fişa de eveniment, procesul-verbal de completare a procesului-verbal de cercetare la faţa locului şi declaraţia inculpatului, rezultă fără echivoc că nu a părăsit locul accidentului.

Referitor la starea de fapt, inculpatul a precizat că, în urma impactului, autoturismul a fost proiectat pe direcţia înainte spre str. x, iar la intrarea în intersecţie a virat instinctiv la dreapta înspre P-ta. Ştefan Cel Mare, pătrunzând cu autoturismul pe un sector de drum unde este instalat indicatorul rutier Accesul interzis şi a acţionat pedala de frână pentru a opri autoturismul. Or, recurentul a susţinut că, dacă ar fi avut intenţia de a părăsi locului accidentului, în mod cert ar fi acţionat pedala de acceleraţie şi nu pedala de frână, nu ar fi pătruns pe un sector de drum unde este interzisă circulaţie şi nu ar fi oprit autoturismul la o distanţă de aproximativ 50m de locul accidentului, ci şi-ar fi continuat deplasarea pentru "a fugi" de la locul accidentului.

Astfel, inculpatul a solicitat să se constate că nu a avut niciun control asupra autoturismului care, în momentul impactului, a fost proiectat înspre intersecţia dintre str. x şi P-ţa. Ştefan Cel Mare. Mai mult, a susţinut că acţiunea sa, de a se deplasa în interiorul Parcului din zona Teatrului Naţional şi a se întoarce la locul accidentului la un interval de aproximativ 20 de minute, nu poate conduce la concluzia că a părăsit locul accidentului, întrucât, în primul rând, se afla în proximitatea locului unde a avut loc evenimentul şi, în al doilea rând, contrar opiniei instanţei de fond, perioada de timp scursă între cele două momente de referinţă este una extrem de redusă. Inculpatul a solicitat a se avea în vedere fişa de eveniment din care rezultă că, la scurt timp după producerea evenimentului rutier, a revenit singur la fata locului şi s-a prezentat organelor de urmărire penală.

Apărarea a susţinut că prin incriminarea faptei de părăsire a locului accidentului se protejează relaţiile sociale privitoare la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, raţiunea impunerii în sarcina conducătorilor auto implicaţi în accidente rutiere a obligaţiei de a nu părăsi locul accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind aceea a creării premiselor şi asigurarea cadrului necesar pentru stabilirea cu acurateţe a împrejurărilor producerii accidentului, identificarea persoanelor suspecte de comiterea acestuia, strângerea probelor concludente în vederea conturării unei imagini cât mai clare asupra condiţiilor cu relevanţă în operaţiunea de tragere la răspundere penală a celor vinovaţi. În subsidiar, sunt protejate şi relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea justiţiei, părăsirea locul accidentului producând consecinţe şi impietând asupra stabilirii modului în care a avut loc accidentul de circulaţie şi tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate de producerea acestuia.

Astfel, apărarea a apreciat că acţiunea inculpatului nu a produs nicio consecinţă şi nu a impietat asupra stabilirii modului în care a avut loc accidentul de circulaţie, identificării persoanei vinovate de comiterea acestuia şi strângerii probelor concludente în soluţionarea cauzei. Aşadar, în prezenta speţă, nu s-a adus nicio atingere interesului general ocrotit prin norma de incriminare şi pentru toate aceste considerente, a solicitat să se constatate că fapta imputată nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii în ceea ce priveşte latura obiectivă.

În ceea ce priveşte fapta de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, contrar celor reţinute în rechizitoriu şi de către instanţele de fond şi de apel, inculpatul a apreciat că fapta pentru care a fost trimis în judecată nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii în ceea ce priveşte latura obiectivă, respectiv, nu a avut o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur sânge la ora producerii accidentului rutier.

Recurentul inculpat a susţinut că singurul mijloc de probă în acuzare pentru această faptă îl reprezintă raportul de expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei nr. 8397/IX/d/84 din 25.11.2022 al I.M.L. Cluj-Napoca, din cuprinsul căruia se desprind două concluzii: (1) posibilitatea efectuării calculului retroactiv şi (2) imposibilitatea efectuării calculului retroactiv.

Recurentul a făcut referire la valoarea rezultatului testării cu aparatul alcooltest la data de 17.11.2022, care a fost de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, susţinând că s-a stabilit de către Comisia din cadrul I.M.L. Cluj-Napoca, care a efectuat expertiza medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei, că valoarea alcoolemiei în aerul expirat are doar valoare orientativă şi că valorile alcoolemiilor stabilite, prin metoda oficială de dozare a alcoolului din mostrele de sânge recoltate sunt singurele valori obiective, cu caracter riguros ştiinţific, cu relevanţă juridică. Recurentul a solicitat să se aibă în vedere declaraţia martorei B., contestând şi viteza cu care s-a deplasat, astfel cum a fost reţinută de instanţe.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, inculpatul a susţinut că din probele existente la dosarul cauzei nu se poate stabili dincolo de orice dubiu rezonabil că valoarea alcoolemiei pe care a avut-o la momentul evenimentului rutier plasează fapta imputată în sfera dreptului penal, ci doar în sfera dreptului contravenţional. Pe cale de consecinţă, a solicitat să se constate că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului în ceea ce priveşte latura obiectivă, astfel încât fapta imputată nu este prevăzută de legea penală.

În subsidiar, recurentul a solicitat înlăturarea din conţinutul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. (1) şi. (2) C. pen., a faptei de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte fapta de conducere a unui vehicul sub influenţa altor substanţe, s-a susţinut că instanţa de apel, în mod eronat, a stabilit reanalizarea probelor biologice efectuată în cursul cercetării judecătoreşti nu reprezintă o încălcare a dreptului la apărare sau o depăşire a limitelor de investire prin rechizitoriu, câtă vreme a fost trimis în judecată inclusiv pentru infracţiunea de conducere sub influenţa substanţelor psihoactive prev. de art. 336 alin. (2) C. pen., chiar dacă în descrierea faptică s-a făcut referire la probele administrate în cursul urmăririi penale şi care au relevat existenţa doar a substanţei mefedronă în urină. Contrar celor reţinute de instanţa de apel, inculpatul a susţinut că judecata trebuie să se mărginească la faptele arătate în actul de sesizare a instanţei, conform art. 371 C. proc. pen.., respectiv să se constate că substanţa psihoactivă sub influenţa căreia se afla la momentul evenimentului rutier este mefedronă, care a fost identificată în proba de urină. Întrucât, a fost trimis în judecată exclusiv pentru consumul de mefedronă anterior evenimentului rutier, recurentul a solicitat să nu fie avute în vedere concluziile regăsite în raportul de expertiză medico-legală nr. x din 08.03.2024 al IML Cluj-Napoca si în buletinul de analiză toxicologică nr. x din 08.03.2024 al IML Cluj-Napoca, potrivit cărora examenul toxicologic efectuat pe mostra de sânge a fost pozitiv pentru clorometcatinonă (CMC) (concentraţie = 1.70 ng/mL) şi mefedronă (concentraţie = 21.85 no/mL), iar examenul toxicologic efectuat pe mostra de urină a fost pozitiv si pentru clorometcatinonă (CMC).

Recurentul a susţinut că substanţa clorometcatinonă (CMC), identificată atât în proba de sânge, cât şi de urină, în urma analizei mostrelor prin metode cromatografice pe strat subţire nu a afectat în niciun fel capacitatea de atenţie şi concentrare necesare conducerii unui autovehicul. Concentraţia de clorometcatinonă (CMC) în sânge a fost de 1,70 ng/mL, net inferioară limitei minime de 10 ng/mL, în timp ce pe proba de urină nu s-a putut efectua determinarea cantitativă, astfel încât nu se poate concluziona că identificarea în organismul subsemnatului a substanţei interzise a avut vreun efect. În atare condiţii, s-a apreciat că identificarea în probele de sânge şi urină a substanţei interzise clorometcatinonă (CMC) nu a avut niciun efect asupra capacităţii de a conduce un autovehicul. Aşa fiind, s-a solicitat să se constate că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii în ceea ce priveşte influenţa substanţei psihoactive, susţinând că fapta imputată nu este prevăzută de legea penală.

Recurentul a solicitat a se avea în vedere Decizia nr. 25 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 27.01.2025, prin care s-a stabilit că:

"în cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) C. pen., pentru realizarea condiţiei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive, este necesar să se constate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei". De asemenea, a arătat că, potrivit art. 7 din Norma metodologică din 12.12.2013 emisă de Ministerul Sănătăţii, probele biologice ce pot fi recoltate de la persoanele implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, în vederea determinării prezenţei în organism a drogurilor, sunt reprezentate prin sânge şi urină. Această norma stabileşte cu caracter obligatoriu că este necesară recoltarea de probe biologice atât de sânge, cât şi de urină pentru identificarea drogurilor în organismul conducătorului auto.

În speţa de faţă, apărarea a arătat că proba de urină a reliefat urme de substanţă psihoactivă mefedronă, ceea ce atestă un consum la un moment anterior, fără însă să se poată determina fără echivoc dacă inculpatul se afla sub influenta substanţei interzise în momentul conducerii autovehiculului. Aşadar, s-a apreciat că există un dubiu cu privire la faptul probator al conducerii autovehiculului sub influenţa substanţelor psihotrope şi anume asupra tezei din art. 336 alin. (2) C. pen. "aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive", dubiul fiind generat de identificarea acestei substanţe psihotrope în urină, ceea ce atestă că inculpatul a fost expus cândva la această substanţă şi că nu se afla sub influenţa ei la momentul conducerii autovehiculului. În acest sens, apărarea a invocat practica judiciară (Curtea de Apel Bucureşti - decizia penală nr. 400/11.04.2024; Curtea de Apel Braşov - decizia nr. 340/09.05.2022; Curtea de Apel Timişoara - decizia nr. 872/A/21.09.2020; Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş - ordonanţa nr. 5550/P/2020 din 23.12.2021; Judecătoria Bistriţa - încheierea penală nr. 707/24.05.2023) şi a solicitat achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa altor substanţe prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 03 iunie 2025, Înalta Curte a admis cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 435/A din 14 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2022 şi a trimis cauza Completului 7 în vederea soluţionării cererii de recurs în casaţie la data de 17 iunie 2025, cu citarea recurentului inculpat şi încunoştinţarea apărătorului ales recurentului inculpat.

Examinând cererea de recurs în casaţie sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte a constatat că decizia penală nr. 435/A din 14 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în ultimă instanţă, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată de către inculpatul A. în termenul legal, fiind respectate dispoziţiile art. 434 - art. 436 C. proc. pen.

De asemenea, s-a constatat că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte şi condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.., cuprinzând numele şi prenumele inculpatului (A.), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 435/A din 14 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori), precum şi semnătura persoanei care a exercitat calea de atac.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a observat că inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

În cererea scrisă, recurentul a făcut referire la elementele de tipicitate ale infracţiunilor pentru care a fost condamnat [infracţiunea de părăsire a locului accidentului, prev. de art. 338 alin. (1) C. pen., infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) şi (2) C. pen..].

Cu privire la infracţiunea de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., recurentul a arătat că a susţinut că acţiunea sa, de a se deplasa în interiorul parcului din zona Teatrului Naţional şi a se întoarce la locul accidentului la un interval de aproximativ 20 de minute, nu poate conduce la concluzia că a părăsit locul accidentului. Aşadar, se afla în proximitatea locului unde a avut loc accidentul şi după o perioadă de timp extrem de redusă a revenit singur la faţa locului şi s-a prezentat organelor de urmărire penală. Prin urmare, conform apărării, fapta imputată nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii în ceea ce priveşte latura obiectivă, având în vedere că a revenit la locul accidentului.

Referitor la infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, inculpatul a susţinut că fapta pentru care a fost trimis în judecată nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de conducere sub influenta alcoolului în ceea ce priveşte latura obiectivă, respectiv, nu a avut o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur sânge la ora producerii accidentului rutier. În subsidiar, recurentul a solicitat înlăturarea din conţinutul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) şi. (2) C. pen., a faptei de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte conducerea unui vehicul sub influenţa altor substanţe, prevăzută art. 336 alin. (2) C. pen., recurentul a susţinut că există un dubiu cu privire la faptul probator al conducerii autovehiculului sub influenţa substanţelor psihotrope, fiind generat de identificarea acestei substanţe psihotrope în urină, ceea ce atestă că a fost expus la această substanţă şi că nu se afla sub influenţa acesteia la momentul conducerii autovehiculului.

S-a apreciat că motivele pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., analiza acestui aspect putându-se realiza strict în raport de situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fără a se proceda la o analiză a conţinutului mijloacelor de probă sau la o nouă apreciere a materialului probator.

De asemenea, s-a apreciat că celelalte chestiuni invocate de recurent, care fac referire la referire la probatoriul administrat şi la situaţia de fapt reţinute în cauză, constituie veritabile critici în cadrul soluţionării cauzei în fond şi în căile de atac devolutive integral şi nu pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., dar nici vreunuia dintre celelalte cazuri de recurs în casaţie prevăzute de lege. În acest sens, s-a subliniat că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii şi nu chestiuni de fapt, instanţa supremă neputând rejudeca pentru a treia oară o cauză în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel.

În dezbateri, la termenul de judecată din 17 iunie 2025, apărarea inculpatului a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. şi, în ceea ce priveşte fapta de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de o persoană care se afla sub influenţa alcoolului, a susţinut că valoarea alcoolemiei inculpatului la data producerii evenimentului era sub limita legală, aspect care plasează fapta în sfera dreptului contravenţional, şi nu în cea a dreptului penal.

Referitor la infracţiunea de părăsire a locului accidentului, apărarea a susţinut că nu există corespondenţă între fapta săvârşită de recurent şi încadrarea juridică din norma de incriminare, din probele administrate la dosarul cauzei, rezultând că inculpatul nu a părăsit efectiv locul accidentului, întrucât în primul rând, autovehiculul nu a fost acţionat în mod direct de către recurent, ci s-a deplasat inert, fiind proiectat înainte din cauza impactului, iar în al doilea rând, întrucât inculpatul a apăsat pedala de frână, oprind autoturismul şi a revenit la faţa locului într-un interval de timp justificat de 20 de minute, şi aceasta deoarece cu ocazia oricărui eveniment rutier, chiar şi atunci când un pieton apare în faţa maşinii pe trecerea de pietoni şi chiar dacă nu îl loveşte, asupra şoferului se instalează o stare de şoc, care a dispărut în acel interval de timp.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., potrivit art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., în limitele stabilite prin încheierea din data de 03 iunie 2025, Înalta Curte apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, reprezentând ultimul grad de jurisdicţie, în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.. Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de desfiinţare a sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii. În recurs în casaţie nu se poate modifica situaţia de fapt, iar instanţa de recurs în casaţie îşi fundamentează soluţia pe baza faptelor anterior constatate cu caracter definitiv de instanţa de apel.

Înalta Curte constată că inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (fapta nu este prevăzută de legea penală) şi a susţinut că, în ceea ce priveşte fapta de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de o persoană care se afla sub influenţa alcoolului, valoarea alcoolemiei inculpatului la data producerii evenimentului era sub limita legală, iar referitor la infracţiunea de părăsire a locului accidentului, s-a arătat că inculpatul nu a părăsit efectiv locul accidentului, întrucât a revenit la faţa locului într-un interval de timp justificat de 20 de minute.

Prin încheierea de admitere în principiu s-a arătat că vor fi analizate acele critici privind elementele de tipicitate în raport de situaţia de fapt deja reţinută de instanţa de apel, şi anume:

a) absenţa elementului material al infracţiunii prev. de art. 338 alin. (1) C. pen., ca urmare a revenirii la locul accidentului;

b) absenţa elementului de tipicitate privind îmbibaţia alcoolică şi respectiv, absenţa influenţei substanţei psihoactive în cazul infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1), (2) C. pen.

Instanţa de recurs în casaţie constată că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie pe considerentul dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

În ceea ce priveşte infracţiunea de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., Înalta Curte constată că instanţa de apel, prin decizia penală recurată, a reţinut că, în timp ce poliţiştii se aflau la locul accidentului, la un interval de 20-30 minute de la producerea accidentului, l-au identificat pe inculpatul A. în parcul din spatele Teatrului Naţional, acesta recunoscând că el a condus autoturismul implicat în accidentul rutier. Curtea de apel a apreciat că infracţiunea se consumă chiar dacă inculpatul a fost identificat ulterior (după circa 20 de minute) în proximitatea locului accidentului, de organele de poliţie. De asemenea, faptul că inculpatul ar fi apelat serviciul 112 din autoturism (aspect care nu se coroborează cu alte mijloace de probă), nu îl exonerează de răspunderea penală pentru această infracţiune, cu atât mai mult cu cât acesta a arătat că nu ştie dacă operatorul a răspuns susţinând că a coborât din maşină datorită prafului creat de airbag-uri.

Potrivit art. 338 alin. (1) C. pen., părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Elementul material al laturii obiective constă în părăsirea locului producerii accidentului de circulaţie fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei.

Înalta Curte, examinând situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută cu titlu definitiv de instanţa de apel, constată că există o corespondenţă între baza factuală şi elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii, observând că inculpatul A. a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor abilitate să hotărască acest aspect şi a fost identificat ulterior de organele de poliţie (după circa 20 de minute) în proximitatea locului accidentului. Împrejurarea că a revenit la locul accidentului benevol nu înlătură elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de părăsire a locului accidentului, conduita ilicită a şoferului intervenind în momentul în care pleacă de la locul faptei. Pe de altă parte, cum a reţinut şi instanţa de apel, potrivit art. 77 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat decesul sau rănirea unei persoane este obligat să ia masuri de anunţare imediată a politiei, să nu modifice sau să şteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei.

Referitor la infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1), (2) C. pen., Înalta Curte, în raport de situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii corespund faptei reţinute în concret în sarcina inculpatului A., susţinerile apărării fiind nefondate.

În ceea ce priveşte îmbibaţia alcoolică, se constată că instanţa de apel a concluzionat la stabilirea stării de fapt că inculpatul se afla în faza de eliminare, respectiv cele două valori ale alcoolemiei inculpatului erau în descreştere (la ora 03:13 o alcoolemie de 0,71 g/l alcool pur în sânge, la ora 04:13 o alcoolemie de 0,55 g/l alcool pur în sânge) şi raportat la intervalul de timp scurs între evenimentul rutier şi prima recoltare de sânge, stabileşte pentru ora evenimentului rutier (ora 02:03 din data de 17.11.2022), o alcoolemie a numitului A. mai mare de 0.80 g/l alcool pur în sânge, cu o valoare apropiată de 0,89 g/l alcool pur în sânge.

Critica apărării a fost în sensul că, analizând probele administrate în mod nemijlocit în faţa instanţelor de fond şi de apel, valoarea alcoolemiei inculpatului la data producerii evenimentului era sub limita legală, aspect care plasează fapta în sfera dreptului contravenţional, şi nu în cea a dreptului penal.

Or, din situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel în urma aprecierii probelor administrate în cursul procesului penal, reiese că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, curtea de apel reţinând că pentru ora evenimentului rutier (ora 02:03 din data de 17.11.2022) s-a stabilit o alcoolemie a inculpatului mai mare de 0.80 g/l alcool pur în sânge, alcoolemie care era peste limita legală.

Împrejurarea învederată de recurent, respectiv că valoarea alcoolemiei nu este susţinută din punct de vedere probator, excedează examenului ce poate fi efectuat de instanţa învestită cu judecarea recursului în casaţie, Înalta Curte limitându-se a constata că fapta, în modalitatea în care a fost reţinută de către Curtea de apel, întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii. În realitate, recurentul solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţele de fond şi de apel. Or, situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel nu poate fi modificată, în condiţiile în care, aşa cum s-a menţionat anterior, recursul în casaţie nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârilor atacate.

În ceea ce priveşte fapta comisă în cea de-a doua variantă normativă a infracţiunii, respectiv conducerea unui vehicul sub influenţa altor substanţe, recurentul a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive în ceea ce priveşte latura obiectivă, astfel încât fapta imputată nu este prevăzută de legea penală. Recurentul a solicitat a se avea în vedere Decizia nr. 25 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la data de 27.01.2025 prin care s-a stabilit că:

"în cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din C. pen., pentru realizarea condiţiei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive, este necesar să se constate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei". Recurentul a susţinut că pentru a fi întrunit elementul material al laturii obiective a infracţiunii este necesar ca în ambele probe, sânge şi urină, să fie identificate substanţe interzise şi să se stabilească dacă erau afectate sau nu capacităţile concrete de a conduce ale inculpatului Or, în speţa de faţă există o situaţie atipică, când proba de urină a reliefat urme de substanţă psihoactivă mefedronă. Totodată, recurentul a invocat absenţa influenţei substanţei psihoactive la momentul conducerii autovehiculului, precizând că analiza toxicologică a substanţei psihoactive mefedronă în mostra de urină atestă fără dubiu un consum la un moment anterior.

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de alin. (2) al art. 336 C. pen. îl reprezintă acţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care se află sub influenţa unor substanţe psihoactive.

În speţă, se constată că instanţa de apel a apreciat că cerinţa esenţială, în sensul de a se afla sub influenţa substanţelor psihoactive, este îndeplinită, având în vedere că, potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. x din 8.03.2024, întocmit de către IML Cluj-Napoca, inculpatul A. se afla sub influenţa substanţelor psihoactive la momentul producerii evenimentului rutier.

Totodată, Curtea de apel a analizat situaţia şi prin prisma deciziei nr. 25/2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni prealabile şi a constatat că din actele depuse la dosarul cauzei, se consideră relevant buletinul de analiză toxicologică nr. x din 08.03.3034 şi raportul de expertiză medico-legală nr. x din 08.03.2024 din care rezultă că în sângele inculpatului au fost identificate compuşii părinte psihoactiv - substanţa activă cu efecte psihoactive - clorometcatinonă (CMC), în concentraţie de 1,70 ng/ml şi mefedronă în concentraţie de 21,85 ng/mg, ambele substanţe fiind încadrate ca şi droguri de mare risc (prevăzute în tabelul I la Legea nr. 143/2000). Curtea de apel a apreciat că, în raport de dezlegarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 25/27.01.2025, a fost relevant a se stabili existenţa în probele de sânge recoltate de la inculpat a substanţei cu efecte psihoactive şi nu în urină, indiferent de nivelul de concentraţie, având în vedere că a fost identificată substanţa activă. Prin urmare, instanţa de apel a constatat că în cazul inculpatului apelant analiza toxicologică a evidenţiat prezenţa în sânge a două tipuri de substanţe psihoactive care aveau aptitudinea de a afecta capacitatea de a conduce a inculpatului A..

În ceea ce priveşte critica recurentului în sensul că fapta nu ar fi prevăzută de legea penală, întrucât nu este determinată o anumită concentraţie, în raport de legislaţia în vigoare, se constată că prin decizia precitată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni prealabile constatat că (...) dată fiind sfera largă a produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive, în mod obiectiv, acesta nu poate prevedea un nivel minim al concentraţiei de substanţe psihoactive (paragraf 140). Aşadar, a constatat că legiuitorul a incriminat fapta în orice situaţie de conducere a unui vehicul ulterior consumului unor substanţe psihoactive, fără a stabili o limită minimă a concentraţiei acesteia, impunând însă condiţia esenţială ca subiectul activ, la momentul săvârşirii, să se afle sub influenţa acestor substanţe (paragraf 141).

Pe cale de consecinţă, în raport de situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1), (2) C. pen., corespund faptei reţinute în concret în sarcina inculpatului A., susţinerile apărării fiind nefondate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 435/A din 14 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 435/A din 14 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2025.