Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2540/2005 AI generated

Sale price of state-budget apartment: statutory salary-indexed valuation overrides bank accounting revaluations and market value

Case Number Decizia nr. 2540/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal filed by the defendant bank, upholding the lower court decisions that ordered the bank to conclude a sale-purchase contract for a service apartment occupied by the plaintiff. The dispute concerned the legal basis for the sale price of a residential unit constructed from the funds of a state budget unit, where the bank argued that the price should reflect revalued accounting values and current market circulation, while the plaintiff claimed entitlement to a statutory indexed price. Relying on Articles 7(1) and 7(4) of Law No. 85/1992 and Decree-Law No. 61/1990, the court held that the sale must be executed at a price indexed to the growth of the minimum gross salary rather than market value or accounting revaluations, as these specific statutory provisions exclusively regulate such transactions to ensure social protection, thereby confirming the lower courts' rejection of the bank's attempt to apply different valuation standards.

Legislator headnote

AI generated

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992, art. 7 alin. (4) din Legea nr. 85/1992, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 7 alin. (4) Legea nr. 85/1992, art. 134 alin. (2) lit. f) din Constituție, art. 7 din Legea nr. 85/1992; Sale price of state-budget apartment: statutory salary-indexed valuation overrides bank accounting revaluations and market value: - prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 85/1992, a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin decizia civilă nr. 132 din 5 decembrie 2003.

Keywords

AI generated
purchase price contract of sale value in dispute banking law unit of account accounting provision

Cited Legislation

AI generated
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992
S-a reținut că apartamentul în cauză este locuință de serviciu construită din fondurile BNR, care este unitate bugetară de stat, fiind aplicabile astfel prevederile art. 7 alin.
art. 7 alin. (4) din Legea nr. 85/1992
- prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 85/1992, a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin decizia civilă nr.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs pârâtele în cauză reiterând criticile de nelegalitate din apel, circumscrise cazului de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
art. 7 alin. (4) Legea nr. 85/1992
În art. 7 alin. (4) Legea nr. 85/1992 arată că: Evaluarea și vânzarea locuințelor prevăzute la alin.
art. 134 alin. (2) lit. f) din Constituție
(1) și art. 134 alin. (2) lit. f) din Constituție cu privire la obligația statului de a se crea condiții necesare pentru creșterea calității vieții de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.
art. 7 din Legea nr. 85/1992
In acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională atunci când a pronunțat respingerea excepției de neconstituționalitate invocată referitor la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/1992.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Judecătoria Iași, prin sentința civilă nr. 8513 din 1 septembrie 2003 a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta P.E. în contradictoriu cu pârâtele Banca Națională a României și sucursala Iași a Băncii Naționale a României, dispunând obligarea acestora să încheie cu reclamanta contract de vânzare cumpărare pentru apartamentul nr. 2 din Iași, pe care îl ocupă în calitate de chiriașă conform contractului nr. 392 din 14 septembrie 1974, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și Legii nr. 85/1992.

S-a reținut că apartamentul în cauză este locuință de serviciu construită din fondurile BNR, care este unitate bugetară de stat, fiind aplicabile astfel prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992 care se arată că „locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat până la intrarea în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi”

Reclamanta a formulat în prealabil cererea nr. 1427 din 16 ianuarie 2002 pentru cumpărarea locuinței, rămasă nesoluționată.

Pârâtele în apărare au invocat hotărârea Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României prin care s-a aprobat vânzarea locuințelor către actualii chiriași dar la un preț stabilit de evaluator pe baza valorii la zi în raport cu dimensiunile fiecărei unității locative, motivat de împrejurarea că aceste locuințe de serviciu sunt situate în imobilul ce constituie incinta sucursalei Iași construit din fondurile proprii ale Băncii care a fost supus în ansamblul său de art. 2 lit. f) din Normele nr. 71906 din 29 mai 1995 emise de reevaluărilor impuse de Ministerul Finanțelor Publice.

Instanța a înlăturat solicitarea pârâtelor având în vedere procedura specială din art. 7 alin. (4) al Legii nr. 85/1992, sancționată cu nulitatea absolută potrivit art.19 alin. (1) din aceeași lege, potrivit căreia „evaluarea și vânzarea locuințelor prevăzute la alin. (1) și (2) și la art. 1 alin. (1), pentru care nu s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și a prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficientul de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un preț indexat în funcție de creșterea salariului minim brut pe țară la data cumpărării, față de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992”.

Apelurile declarate de pârâte prin care s-a solicitat stabilirea prețului de vânzare cumpărare al locuinței valoarea de circulație actuală.

- prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 85/1992, a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin decizia civilă nr. 132 din 5 decembrie 2003.

Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs pârâtele în cauză reiterând criticile de nelegalitate din apel, circumscrise cazului de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Criticile sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Legea nr. 85/1992 se referă la „vânzarea de locuințe” și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare”.

Apartamentul în cauză are caracterul de locuință construită din fondurile unei unități bugetare. Deci vânzarea acestuia se face în conformitate cu dispozițiile acestui act normativ.

În art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992 se arată că „Locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi”.

În art. 7 alin. (4) Legea nr. 85/1992 arată că: Evaluarea și vânzarea locuințelor prevăzute la alin. (1).... pentru care nu s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și a prezentei legi, completată cu prevederile referitoare la coeficientul de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un preț indexat în funcție de creșterea salariului minim brut pe țară la data cumpărării, „față de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992”.

Legea are în vedere deci și indexarea prețului la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, dar se raportează la „creșterea salariului minim brut pe țară”, iar nu la valoarea de circulație, deoarece în intenția legiuitorului a fost a se da eficiență dispozițiilor art. 43 alin. (1) și art. 134 alin. (2) lit. f) din Constituție cu privire la obligația statului de a se crea condiții necesare pentru creșterea calității vieții de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent. In acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională atunci când a pronunțat respingerea excepției de neconstituționalitate invocată referitor la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/1992.

Reevaluările din evidențele contabile conform actelor normative invocate nu au relevanță în situația de față care își are reglementarea exclusivă în dispozițiile legale sus menționate.

Ca atare, hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice, iar recursul declarat în cauză de pârâte va fi respins ca nefondat în baza art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele Banca Națională a României și Banca Națională a României, sucursala Iași, împotriva deciziei nr. 132 din 5 decembrie 2003 a Curții de Apel Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2005.